Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 596/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 596/
Ședința publică din 5 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
JUDECĂTOR 3: Anca Nacu
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul-recurent împotriva deciziei penale nr. 96/A din 10.03.2008 pronunțată de tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru inculpatul-recurent lipsă, se prezintă avocat din oficiu din cadrul Baroului T, prezentă partea civilă intimată, lipsă partea civilă-intimată.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul din oficiu al inculpatului-recurent, avocat, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, redozarea pedepsei și aplicarea unei pedepse sub 3 ani.
Partea civilă-intimată, lasă soluția la aprecierea instanței.
Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat, avându-se în vedere atitudinea procesuală a inculpatului care nu s-a prezentat în fața instanțelor, dar și faptul că acesta a fost condamnat la pedepse minime prevăzute de lege.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2644 din 12.12.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în baza art. 215 alin. 2, 3.Cod Penal, a fost condamnat inculpatul A la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art. 221.Cod Penal a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.
În baza art. 33 lit, a, 34 lit. b p Cod Penal au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai agrea, aceea de 3 ani închisoare. I-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a, b Cod Penal, pe durata și în condițiile art. 71.
Cod PenalÎn baza art. 861.Cod Penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în baza art. 862.Cod Penal s-a stabilit termen de încercare de 5 ani, iar în baza art. 863.Cod Penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate de Serviciul de protecția a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă tribunalul Timiș, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 359.C.P.P. i s-a atras atenția inculpatului asupra prev. art. 864.Cod Penal iar în baza art. 71 al. final s C.P.P.-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. 3 lit. b s C.P.P.-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului A de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 49/AP/01.06.2007 emis de Judecătoria Timișoara, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e,g,i a Cod Penal fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 26.Cod Penal rap. la art. 215 alin. 2, 3.Cod Penal a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b au Cod Penal fost contopite pedepsele mai sus aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare și i-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a, b pe Cod Penal durata și în condițiile art. 71.
Cod PenalÎn baza art. 14, 346.C.P.P. și 998 și urm. civ. au fost obligați inculpații în solidar la plata sumei de 3.200 RON despăgubiri civile către partea civilă și au fost respinse pretențiile părții civile.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr. 3631/P/2007 au fost trimiși în judecată inculpații A pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 221.Cod Penal și art. 215 alin. 2, 3.Cod Penal și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208, 209 alin. 1 lit. e, g, i și Cod Penal art. 26.Cod Penal rap. la art. 215 alin. 2, 3.Cod Penal, reținându-se în fapt că inculpatul și-a achiziționat un autoturism marca BMW 318 i, înmatriculat în Austria, autoturism pe care, în cursul anului 2006, l-a lăsat amanet unei persoane din T, la care avea o datorie de 600 euro. Deoarece inculpatul nu și-a plătit datoria, numitul a vândut autoturismul, acesta având mai mulți proprietari succesivi, fiind vândut în cele din urmă de către numitul părții vătămate. În perioada în care inculpatul a deținut autoturismul, acesta și-a confecționat o copie a cheii de contact, iar la momentul lăsării în amanet a autoturismului, acesta și-a păstrat pentru sine actele mașinii. În cursul lunii februarie 2007 inculpatul a observat autoturismul în posesia părții vătămate și a luat hotărârea infracțională de a sustrage mașina, solicitând în acest sens, în schimbul unei sume de bani, sprijinul inculpatului și a numitului. Deoarece cei doi au refuzat propunerea inculpatului, acesta, în noaptea de 2/3.03.2007 singur a sustras autoturismul ce se afla parcat pe str. - - din T, cu ajutorul cheii pe care o deținea, după care a transportat autoturismul în localitatea, jud. H, la unchiul său.
Deoarece avea nevoie de bani, inculpatul i-a cerut sprijinul inculpatului pentru a vinde autoturismul, sens în care a contactat pe partea vătămată, iar în urma înțelegerii cu inculpatul au stabilit ca acesta din urmă să se întâlnească cu partea vătămată în data de 22.04.2007, în jurul orelor 18,00, în parcarea Complexului Comercial, stabilind ca prețul de vânzare să fie 500 Euro.
Inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată și au perfectat tranzacția, inculpatul scriind de mână contractul de vânzare-cumpărare în care a trecut date nereale și, deoarece nu deținea nici un act de identitate asupra sa, a sunat pe inculpatul (astfel cum cei doi s-au înțeles dinainte), iar acesta din urmă a confirmat că datele trecute în contract erau reale, spunând cp inculpatul este nepotul său, iar el este lucrător de poliție. De asemenea, în contract s-a menționat și faptul că autoturismul ne este furat.
În declarațiile date atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței, inculpatul a arătat că recunoaște și regretă săvârșirea faptelor, precum și faptul că la data vânzării cunoștea faptul că autoturismul este sustras și, cu toate acestea, a acceptat să ajute pe inculpatul să vândă mașina, pentru a-și recupera o datorie mai veche pe care inculpatul o avea la el. De asemenea, inculpatul a recunoscut faptul că înțelegerea încheiată de el cu partea vătămată fost scrisă de el, precum și faptul că datele trecute la rubrica vânzătorului nu corespundeau adevărului. În aceleași declarații inculpatul a recunoscut și faptul că știa despre faptul că inculpatul a sustras mașina după ce a vândut-o, a dus mașina la unchiul său în județul H, iar partea vătămată urma să fie înșelată în privința proprietarului mașinii, precum și a numelui și persoanei vânzătorului.
În faza de urmărire penală inculpatul, fiind audiat, a arătat că recunoaște și regretă săvârșirea faptelor, descriind modalitatea de săvârșire, însă în fața instanței de fond, deși s-a prezentat și a solicitat acordarea unui termen în vederea angajării unui apărător, ulterior nu s-a mai prezentat pentru a da declarații și pentru a-și susține nevinovăția.
S-a apreciat că declarațiile celor doi inculpați se coroborează cu declarațiile martorilor audiați atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond, martori care au arătat că cei doi inculpați cunoșteau la data vânzării faptul că mașina este sustrasă, iar partea vătămată urma să fie înșelat cu privire la identitatea proprietarului mașinii, precum și a vânzătorului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen inculpatul, precizând că sentința este netemeinică și nelegală pentru faptul că pedeapsa aplicată este prea mare în raport cu fapta săvârșită, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței penale aplicate și în rejudecare, reducerea pedepsei aplicată sub minimul de 3 ani, avându-se în vedere circumstanțele reale și personale ale acestuia, faptul că nu are antecedente penale, a recunoscut și regretat fapta.
Prin decizia penală nr. 96/A din 10 martie 2008 pronunțată de tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art. 379 pct. 1 lit. b a C.P.P. fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 2644 din 12.12.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, iar în baza art. 192 alin. 2.C.P.P. a fost obligat inculpatul apelant la plata sumei de 4090 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel și s-a dispus plata din fondul Ministerului Justiției a sumei de 100 lei onorariu avocat din oficiu, către Baroul Timiș.
tribunalul Timiș, examinând sentința penală apelată prin prisma motivelor de apel invocate, precum și în limitele art. 371.C.P.P. a constatat că prima instanță, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, avându-se în vedere și declarația de recunoaștere a inculpatului care se coroborează și cu celelalte probe administrate în cursul cercetării judecătorești, a pronunțat o hotărâre temeinică și legală în latura penală a cauzei, reținând vinovăția inculpatului, având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor, stabilind corect, pentru faptele săvârșite de către inculpatul apelant, o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod Penal, pe durata și în condițiile prev. de art. 71.
Cod PenalÎn ceea ce privește latura civilă a cauzei, tribunalul a aprteciat că prima instanță, în mod legal a obligat inculpații în solidar la plata sumei de 3.200 RON despăgubiri civile către partea civilă, constatând că în cauză sunt întrunite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale și a respins pretențiile civile formulate de partea civilă în condițiile în care autoturismul marca BMW 318 iaf ost restituit acestuia de către organele de poliție.
Împotriva deciziei penale nr. 96/A/10.03.2008 pronunțată de tribunalul Timișa declarat recurs, în termen legal, inculpatul, solicitând casarea hotărârilor primelor instanțe și rejudecarea cauzei de către Judecătoria Timișoara; iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei și aplicarea unei pedepse sub minimul de 3 ani, cu suspendarea condiționată a executării sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În motivarea recursului, inculpatul a susținut că atât prima instanță, cât și instanța de apel nu au ținut cont la individualizarea pedepselor de circumstanțele sale atenuante reale și personale; că atât pe parcursul urmăririi penale, cât și pe parcursul judecării cauzei a avut o atitudine sinceră, onestă, a recunoscut și regretat faptele săvârșite. Totodată, a susținut că săvârșirea acestor fapte a fost una accidentală în viața sa, neavând antecedente penale, cu atât mai mult S SRL, fiind unic asociat în cadrul societății comerciale SC având relații comerciale cu diverse persoane juridice și/sau fizice, neavând înscris în Registrul comerțului vreo infracțiune. Inculpatul a mai învederat că și la locurile de muncă anterioare a avut o atitudine onestă, serioasă, civilizată; că este tatăl a doi copii minori, că soția este însărcinată cu cel de-al treilea copil, că este singurul care aduce un venit în familie și are o stare de sănătate precară.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate de inculpatul recurent și din oficiu conform art. 3859alin. 3.C.P.P. instanța de recurs constată că recursul este fondat numai în ce privește interzicerea exercițiului dreptului de a alege prev. de art. 64 lit. a Cod Penal, în rest hotărârile instanțelor de apel fiind legale și temeinice, pentru următoarele considerente:
Starea de fapt reținută de prima instanță și menținută de instanța de apel este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală, declarațiile inculpaților care se coroborează cu declarațiile părților vătămate și, precum și ale martorilor, și.
Încadrarea juridică dată faptelor este corectă, având în vedere că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. e, g, i și Cod Penal de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26.Cod Penal raportat la art. 215 alin.2, 3.Cod Penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Trebuie Cod Penal reținut că, de altfel, în motivarea recursului, inculpatul nu a contestat nici starea de fapt reținută în sarcina sa și nici încadrarea juridică dată acesteia, ci cuantumul pedepsei și modalitatea de executare.
În ce privește cuantumul pedepsei și modalitatea de executare, instanța de recurs apreciază că instanțele de fond au făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art.72 pen. respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de comitere a faptei. Față de susținerea inculpatului-recurent în sensul că instanțele de fond nu au ținut cont de circumstanțele sale atenuante personale și reale, Curtea constată că este nefondată. Astfel, trebuie avut în vedere că circumstanțele prevăzute de art. 74.Cod Penal sunt judiciare, ele nu operează automat, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, chemat să analizeze dacă o astfel de atitudine a inculpatului reflectă un grad de periculozitate scăzut al acestuia și faptul că reeducarea lui se poate realiza și printr-o pedeapsă mai ușoară. Între circumstanțele atenuante judiciare, art. 74 alin. 1.Cod Penal a enumerat: a) conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii; b) stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită;c) atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților. În raport cu aceste împrejurări, se reține că inculpatul a recunoscut faptele în cursul urmăririi penale, însă în fața primei instanțe și a instanței de recurs s-a prezentat doar pentru a solicita termen în vederea angajării unui apărător, ulterior lipsind de la judecată. Trebuie reținut și faptul că recunoașterea inculpatului a avut loc în condițiile în care acesta a fost pus în fața probelor evidente, inițial având o atitudine nesinceră și încercând să inducă în eroare organele judiciare. O asemenea conduită nu întrunește condițiile art. 74 alin. 1 lit. b sau c Cod Penal, neputându-se deduce o colaborare cu autoritățile, stăruința în repararea pagubei și un pericol social suficient de redus ca să impună o pedeapsă sub minimul special. Pe de altă parte, împrejurării că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale nu i se poate da eficiența juridică a unei circumstanțe atenuante în condițiile în care în sarcina sa au fost reținute două infracțiuni, de o gravitate ridicată. În acest context, conduita inculpatului conturează un grad mai redus de periculozitate a acestuia, însă nu suficient pentru a determina reținerea vreunei circumstanței atenuante, ci doar orientarea spre minimul special al pedepsei aplicate. Potrivit dispozițiilor art. 52.Cod Penal pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Instanța de recurs reține și că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise. Astfel fiind, pedepsele de 3 ani închisoare aplicate inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. e,g,i și Cod Penal pentru infracțiunea prev. de art. 26.Cod Penal raportat la art. 215 alin. 2, 3.Cod Penal, respectiv cea rezultantă de 3 ani aplicată în baza art. 33 lit.a, 34 lit. b Cod Penal sunt în măsură să asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52.pen. respectiv reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de noi fapte penale.
În ce privește cererea inculpatului de a se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei sau de suspendare sub supraveghere a pedepsei, instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 alin. 1 lit. c și alin. 2.Cod Penal și nici art. 861alin. 1 lit. c În Cod Penal acest sens, instanța constată că pentru a putea dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei trebuie ca pedeapsa rezultantă aplicată în cazul concursului de infracțiuni să fie de maxim 2 ani, iar pentru suspendarea sub supraveghere se impune ca instanța să aprecieze, ținând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni. Față de aspectele analizate anterior, respectiv de faptul că recunoașterea inculpatului a avut loc în condițiile în care acesta a fost pus în fața probelor evidente, inițial având o atitudine nesinceră și încercând să inducă în eroare organele judiciare, de conduita în fața instanțelor de judecată, instanța reține că nu există elemente care să conducă la concluzia impusă de art. 861alin. 1 lit. c Pe Cod Penal de altă parte, aspectele de ordin personal și familial invocate de inculpat nu sunt în măsură să conducă la reducerea pedepsei sau altă modalitate de executare a acesteia, neavând aptitudinea de a împiedica comiterea faptelor penale în cauză.
Analizând dispozițiile instanțelor de fond în ce privește pedeapsa accesorie, se constată că inculpatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b pe Cod Penal durata executării pedepsei principale. Astfel, se constată că prin hotărârea pronunțată în cauza Hirst contra Marii Britanii/06.10.2005, Curtea Europeană a drepturilor Omului a decis că interzicerea generală și nediferențiată a dreptului de vot al deținuților, dacă este aplicabilă de drept tuturor deținuților condamnați ce se află în executarea pedepsei, indiferent de durata pedepsei principale și independent de natura sau gravitatea infracțiunii pe care au comis-o și de situația lor personală, este incompatibilă cu articolul 3 din protocolul 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Obligativitatea aplicării cauzei menționate de către autoritatea judecătorească română rezidă din aceea că prin Legea nr. 30/1994 a fost ratificată Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, în plus, prin art. 20 alin. (2) din Constituție se prevede că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În același sens, se rețin și dispozițiile deciziei nr. LXXIV/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, care a statuat că dispozițiile art. 71.Cod Penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I - c nu Cod Penal se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3.Cod Penal Prin urmare, instanța de recurs apreciază că în raport cu infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, natura acesteia și ceea ce denotă ea despre personalitatea inculpatului, se impune a se interzice numai exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a - de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și lit. b ca Cod Penal pedepse accesorii.
În motivarea recursului, inculpatul a solicitat și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, însă nu a indicat și nici nu se constată în cauză încălcarea vreunor dispoziții legale care să conducă la această sancțiune.
Astfel fiind, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. d va C.P.P. admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 96/A/10.03.2008 pronunțată de tribunalul Timiș; va casa decizia și sentința penală nr. 2644/12.12.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara și rejudecând - va înlătura interdicția exercitării dreptului de a alege prev. de art. 64 lit. a Cod Penal, menținând în rest dispozițiile hotărârilor atacate.
În temeiul art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 3851pct. 2, lit. d pr.pen. admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 96/A/10.03.2008 pronunțată de tribunalul Timiș
Casează decizia penală recurată și sentința penală nr. 2644 din 12.12.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara și rejudecând:
Înlătură interdicția exercitării dreptului de a alege prev. de art. 64 lit. a pen.
Menține în rest dispozițiile hotărârilor atacate.
În temeiul art. 192 alin. 3.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 40 lei către Baroul Timiș onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 05.06.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Prima instanță -
Instanța de apel -,
Red.
Tehnored.CU -16.06.2008
Președinte:Laura BogdanJudecători:Laura Bogdan, Ion Dincă, Anca Nacu
