Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 651/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 651
Ședința publică de la 22 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scriminți Elena
JUDECĂTOR 2: Anton Dan
JUDECĂTOR 3: Ciubotariu
Grefier - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI - reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursurilor penale având ca obiect "înșelăciune" (art. 215 Cod penal) - cerere de ridicare a măsurii sechestrului asigurator - formulate de petenții și - împotriva încheierii din 12.05.2009 pronunțată de Tribunalul Iași prin care a fost respinsă cererea acestora de ridicare a măsurii sechestrului asigurător.
Conform dispozițiilor articolului 297 din Codul d e procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților și al celorlalte persoane citate în proces, constatându-se că se prezintă av., care depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială pentru petenții recurenți și -.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare, că a fost înaintat și atașat la prezenta cauză dosarul de fond al Tribunalului Iași, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Av. pentru petenții recurenți și - depune la dosarul cauzei motivele de recurs formulate în scris și precizează că nu mai are de formulat cereri prealabile.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu are de formulat cereri prealabile.
Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în recurs.
Av. pentru petenții recurenți și -, având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat împotriva încheierii din 12.05.2009 pronunțată de Tribunalul Iași prin care a fost respinsă cererea acestora de ridicare a măsurii sechestrului asigurător. Consideră cp instanța de fond nu a avut în vedere calitatea acestora de persoane interesate, care nu au nicio legătură cu, fiul lor, față de care s-a dispus disjungerea cauzei. Cei doi petenți sunt persoane interesate și speră că se va ține cont de aceste concluzii, precum și de decizia Secțiilor Unite a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a constatat că o persoană interesată se poate adresa pentru ridicarea sechestrului la procuror, atunci când cauza se află în cursul urmăririi penale, sau la judecător, când cauza este în curs de judecată. Pe aceste considerente, solicită a se constata că petenții s-au adresat în mod corect Tribunalului Iași, motiv pentru care solicită casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se constata că încheierea din 21.05.2009 a Tribunalului Iași este legală și temeinică, în mod corect a fost respinsă cererea petenților de ridicare a sechestrului asigurător, motiv pentru care solicită respingerea recursului declarat în cauză de aceștia.
Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.
Ulterior pronunțării,
Curtea,
Asupra recursului penal de față.
Prin încheierea de ședință din 12 mai 2009 Tribunalului Iașis -a dispus:
"Respinge cererea de ridicarea sechestrului asigurator formulată de petenții și -.
Cu recurs separat pe dispoziția referitore la măsura arestării inculpatului în termen de 24 ore de la comunicare.
Cu recurs separat pe dispoziția referitoare la măsura sechestrului asigurator formulată de petenții și - în termen de 10 zile de la pronunțare pentru petenții și de la comunicare pentru -".
Tribunalul Iașia reținut următoarele:
"Față de cererea formulată de numiții și - privind ridicarea sechestrul asigurator instituit asupra sumei de 27700 euro.
Potrivit art. ș 163 - Codul d procedură penală "masurile asiguratorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii.
(2) Masurile asiguratorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului si ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenta
Valorii probabile a pagubei.
(3) Masurile asiguratorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se iau numai asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului."
Din dispozițiile legale citate rezultă că măsurile asiguratorii au dublu caracter:real(conduc la indisponibilizarea temporara a bunurilor) și personal (întrucât nu pot fi luate decât asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente).
Prin ordonanța 20D/P/2007 din 03.05.2007 s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumei de 27.700 de Euro găsita la locuința învinuitului.
Prin rechizitoriu 20D/P/2007 din 18.10.2007 s-a dispus disjungerea cercetărilor privind pe învinuitul, formându-se un dosar separat de urmărire penala.
Prin decizia în interesul legii nr. 71 din 15.10.2007 a - Secțiile Unite, decizie care potrivit dispozițiilor art. 414 ind. 2 alin.3 Cod procedură penală este obligatorie s-a dispus în sensul: "Competența de soluționa plângerea formulată în temeiul art. 168 din Codul d procedură penală revine procurorului, în cursul urmăririi penale și, respectiv, instanței de judecată în cursul judecății".
Având în vedere că, în prezenta cauză, numiții, - și nu au calitate de părți (inculpați sau părți responsabile civilmente) fața de disp. art. 168 -169 Cod procedură penală cu referire la decizia nr. LXXI (71/2007) pronunțată de ICCJ în recursul în interesul legii, instanța va respinge cererea de ridicare a sechestrului asigurator formulată de petenții și -, aceștia putând formula cererea la organul de urmărire penală".
În termen legal încheierea de ședință a fost recurată de petenții și - criticând-o pentru nelegalitate, solicitând casarea acesteia și rejudecarea pe fond de către instanța de judecată.
Instanța de recurs a analizat criticile recurenților constatând următoarele:
Petenților și - li s-a aplicat măsura sechestrului asigurător asupra sumei de 27.700 Euro prin ordonanța procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași din 3.05.2005 în dosarul 201/P/2007, dosar înregistrat la instanța de fond sub nr. 78- privind inculpații, trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune.
Prin decizia în interesul legii nr. 71 din 15.10.2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție. - Secțiile Unite, decizie care potrivit dispozițiilor art. 414 ind. 2 alin.3 Cod procedură penală este obligatorie s-a dispus în sensul: "Competența de soluționa plângerea formulată în temeiul art. 168 din Codul d e procedură penală revine procurorului, în cursul urmăririi penale și, respectiv, instanței de judecată în cursul judecății".
În prezenta cauză, numiții, - și nu au calitate de părți (inculpați sau părți responsabile civilmente) fața de disp. art. 168 -169 Cod procedură penală cu referire la decizia nr. LXXI (71/2007) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.
Raportat la aceste argumente, instanța de fond s-a pronunțat în mod legal și temeinic asupra cererii formulate de petenții și -, iar criticile recurenților sun t nefondate în fapt și în drept.
În conformitate cu disp. art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală vor fi respinse ca nefondate recursurile petenților.
În baza disp. art. 192 al. 2 Cod procedură penală vor fi obligați recurenții la plata cheltuielilor judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de petenții - și împotriva încheierii de ședință din 12.05.2009, a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurenții să plătească statului suma de câte 50 lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
12.11.2009
Tribunalul Iași:
- -
Președinte:Scriminți ElenaJudecători:Scriminți Elena, Anton Dan, Ciubotariu