Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 678/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.678/R/2009
Ședința publică din 04 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Valentin Chitidean JUDECĂTOR 2: Delia Purice
JUDECĂTORI: Valentin Chitidean, Delia Purice, Ioana Cristina președinte secție penală
: - -
GREFIER: -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 47/A din 23.06.2009, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Bistrița -N, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev.de art.215 alin.1 și 2.pen. cu aplic.art.37 lit.a pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art.290 alin.1 pen. cu aplic.art.37 lit.a pen. totul cu aplic.art.33 lit.a pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care inculpatul solicită amânarea cauzei pentru a se prezenta apărătorul pe care l-a angajat în cauză și pe care l-a plătit cu suma de 700 lei în cursul zilei de vineri. Nu deține în acest moment un exemplar al contractului de asistență juridică încheiat cu avocatul pe care susține că l-a angajat.
Apărătorul inculpatului solicită amânarea cauzei, având în vedere că inculpatul dorește să fie asistat de apărător ales.
Reprezentantul Parchetului lasă la aprecierea instanței amânarea cauzei pentru motivul invocat.
Deliberând, instanța respinge cererea de amânare a judecării cauzei formulată de inculpat, având în vedere că nu există o delegație la dosar din partea apărătorului ales, nici nu s-a făcut dovada că ar fi fost angajat un apărător și este deja al treilea termen de judecată acordat în cauză.
Nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d pr.pen. achitarea inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune și 10 lit.1rap.la art.181pen. pentru fals în înscrisuri. Suma de 500 lei solicitată de la partea vătămată nu reprezenta contravaloarea biletului, ci recompensa, comisionul inculpatului pentru obținerea acelui bilet pe care partea vătămată urma să-l plătească. Nu există intenția inculpatului de a induce în eroare partea vătămată. Când nu s-a putut obține acel bilet, inculpatul a returnat suma de bani primită. Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune și prin urmare se impune achitarea inculpatului pentru înșelăciune. Solicită aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ pentru infracțiunea de fals în înscrisuri. Cu onorar avocațial din.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică. Inculpatul a recunoscut că intenția sa a fost de a induce în eroare partea vătămată, acea fiind suma pe care trebuia să o plătească partea vătămată pentru obținerea biletului la mare și nu comisionul inculpatului. Partea vătămată ar fi putut să-și obțină singur un bilet, fără să apeleze la inculpat. Nu se poate reține această susținere a inculpatului. În ceea ce privește aplicarea art.18/1 pen. aceasta nu se justifică, inculpatul fiind condamnat anterior în perioada 2004-2006 pentru infracțiuni similare. În concluzie, solicită respingerea recursului și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că a primit suma de 150 euro pentru a facilita obținerea unui bilet, însă a restituit suma când a văzut că nu poate obține acel bilet. Nu a avut nicio intenția de a induce în eroare partea vătămată. că a fost liberat condiționat și tocmai de aceea nu a dorit să comită altă infracțiune.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Judecătoria Bistrițap rin sentința penală nr.275 din 9 martie 2009 condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născută la data de 12.08.1979 în mun. B, jud.B-N recidivist, studii superioare, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără copii, CNP--, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1și 2 Cod penal cu aplic. art.37 lit.a Cod penal și la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev de art.290 alin.1Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.
S-a constatat că cele două infracțiuni au fost comise în condițiile concursului real prev.de art.33 lit."a" Cod penal și în termenul de liberare condiționată a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.349/2007 a Judecătoriei Buzău din care s-a liberat condiționat la data de 13.12.2006 cu un rest rămas de executat de 268 zile.
În temeiul art.61 Cod penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 268 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.349/2007 a Judecătoriei Buzău din a cărei executare a fost liberat condiționat la data de 13.12.2006 și raportat la art.34 lit."b" Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate pentru faptele deduse judecății, cu restul de 268 zile închisoare rămas neexecutat, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare cu aplic.art.71 rap.la art.64 lit."a,b" Cod penal.
S-a constatat că prejudiciul produs părții vătămate,domiciliat în com.,nr.113, jud B-N a fost integral recuperat.
În temeiul art.14 lit.a rap la art.445 Cod procedură penală s-a dispus anularea actelor false, respectiv a facturii fiscale nr.-/19.06.2007.
În temeiul art.191 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat să plătească statului 200 lei, din care 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu, av..
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
În cursul lunii iunie 2007 partea vătămată fiind acostată de inculpat, care s-a recomandat drept "" i-a dat de înțeles acesteia că i-ar putea facilita un sejur pe litoral, pentru un preț accesibil, prin Inspectoratul Școlar Județean B-
Deoarece partea vătămată s-a arătat interesată de ofertă, inculpatul a solicitat actul de identitate al părții vătămate, iar după ce l-a primit, a plecat împreună cu aceasta spre sediul instituției publice mai sus menționate, acesta revenind cu o factură fiscală emisă de "EXECUTIVE " B, pe care i-a înmânat-o părții vătămate, solicitându-i suma de 500 lei, pe care a și primit-o fără a-i da părții vătămate vreo chitanță și s-au despărțit, convenind ca partea vătămată să se prezinte la sediul firmei emitente a facturii, factură fiscală ce a primit-o de la un salariat al firmei "EXECUTIVE " B pe numele părții vătămate, pe care a semnat-o cu numele de "" la rubricile "date privind expediția" și "semnătura de primire".
Prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 36594/06.11.2007 întocmit de Serviciul Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Județean B-N, s-a concluzionat că semnăturile depuse la rubrica "date privind expediția" respectiv "semnătura de primire" de pe factura fiscală nr. -/19.06.2007, au fost executate de către inculpat.
Instanța de fond a apreciat că faptele inculpatului, astfel cum au fost reținute, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
La individualizarea pedepselor ce i-au fost aplicate s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social al faptei în concret, rezultat din modul și mijloacele de săvârșire a faptei, persoana inculpatului.
S-a constatat că cele două infracțiuni au fost comise în condițiile concursului real prev.de art.33 lit."a" Cod penal și în termenul de liberare condiționată a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.349/2007 a Judecătoriei Buzău din care s-a liberat condiționat la data de 13.12.2006 cu un rest rămas de executat de 268 zile.
În temeiul art.61 Cod penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 268 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.349/2007 a Judecătoriei Buzău din a cărei executare a fost liberat condiționat la data de 13.12.2006 și raportat la art.34 lit."b" Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate pentru faptele dedusă judecății, cu restul de 268 zile închisoare rămas neexecutat, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cu aplic.art.71 rap.la art.64 lit."a,b" Cod penal.
S-a constatat că prejudiciul produs părții vătămate, a fost integral recuperat.
În temeiul art.14 lit.a rap la art.445 Cod procedură penală s-a dispus anularea actelor false, respectiv a facturii fiscale nr.-/19.06.2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul prevăzut de lege inculpatul, apel admis prin decizia penală nr.47/A din 23 iunie 2009 Tribunalului Bistrița -N, care a fost desființată în parte, în latura penală, și judecând în aceste limite, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a Teza II și lit.b pen. și s-au menținut restul dispozițiilor hotărârii atacate în priv laturii penale a cauzei.
Decizia Tribunalului Bistrița -N, a fost atacată cu recurs de către inculpatul care a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea deciziei instanței de apel împreună cu sentința Judecătoriei Bistrița și rejudecând dosarul, a se dispune achitarea sa de sub învinuirea comiterii infracțiunii de înșelăciune în temeiul art.10 lit.d și art.11 pct.2 lit.a pr.pen. și aplicarea art.18/1 pen.referitor la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată apreciind că aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În apărarea sa susține că lipsește latura subiectivă a infracțiunii de înșelăciune, el neintenționând să o inducă în eroare pe partea vătămată, suma de 500 lei cerută de la victimă, nereprezentând contravaloarea biletului turistic ci comisionul recurentului pentru obținerea acelui bilet pe care partea vătămată urma să-l achite.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Conform art.1 din Codul d e procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii.
Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.
În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.
Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți, în procesul penal.
Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.
Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței judecătorești.
Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
Inculpatul a avut o poziție oscilantă pe parcursul procesului penal deoarece, inițial a recunoscut infracțiunile imputate pentru ca ulterior, fără nici o justificare să le nege, astfel că în stabilirea vinovăției acestuia, instanța de judecată a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, nu numai declarația sa.
La stabilirea soluției de condamnare, prima instanță a avut în vedere declarația părții vătămate, concluziile raportului de constatare tehnico-științifică - expertiza grafologică asupra scriptelor în litigiu din care rezultă că semnăturile de pe factura cu nr.- din 19 iunie 2007 au fost executate de către inculpatul recurent, care se coroborează perfect cu declarația martorei din faza de urmărire penală cât și din fața instanței de fond (81) și chiar cu declarațiile inculpatului, inițial de recunoaștere a infracțiunilor urmate de o revenire nejustificată asupra celor dintâi.
Inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalității de arme, promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizează că "exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți, implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces echitabil revine autorităților naționale". (a se vedea hotărârea nr.27 din oct.1993 Dombo Bv versus Olanda).
Mai mult, aceeași C, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, "în măsura în care presupune un proces echitabil și în contradictorialitate". (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franța). De asemenea, "respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror" (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 dec.1992). În faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, dar nu i s-a putut prezenta materialul de urmărire penală, acesta fiind plecat din localitate, fiind audiat apoi nemijlocit de către instanța de fond, în fața căreia și-a făcut apărările apreciate ca necesare în cauză și care corespund modului de derulare a evenimentelor conform propriei opinii.
Ca atare, garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât și al disp.art.5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate reține vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art.197 alin.2 proc.pen.
Având în vedere criticile aduse de inculpatul hotărârii judecătoriei, instanța de apel ținând cont de efectul devolutiv al căii de atac promovate, a efectuat o nouă judecată în fond a cauzei prin reexaminarea probatoriului deja administrat.
Potrivit art. 345 al.1 Cod pr.penala, asupra invinuirii aduse inculpatului, innstanta hotărăste prin sentință, pronuntând după caz condamnarea, achitarea sau incetarea procesului penal.
Art. 345 al.2 din același Cod, precizeaza ca solutia de condamnare a inculpatului se pronunta numai daca instanta constata ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savirsita de inculpat.
Din economia acestor texte de lege, rezultă, cu claritate, că instanta de judecata pronunta condamnarea inculpatului numai in situatia in care probele strinse in cursul urmaririi penale si verificate in cursul cercetarii judecatoresti, dovedesc in mod cert, printre altele, că fapta a fost savirsita de inculpat.
Potrivit art. 200 din Codul d e procedura penala, " urmarirea penala are ca obiect stringerea probelor necesare cu privire la existența infractiunilor, la identificarea faptuitorilor și la stabilirea raspunderii acestora pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata.
Art. 289 Cod pr.penala dispune ca " judecata cauzei se face in fata instantei constituita potrivit legii si se desfasoara in ședință, oral, nemijlocit si in contradictoriu".
Astfel, probele strinse in cursul urmaririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea in judecata.
Pentru a servi drept temei de condamnare, probele strinse in cursul urmaririi penale trebuie verificate in activitatea de judecata de catre instanta, in ședință publică in mod nemijlocit, oral și in contradictoriu.
Numai dupa verificarea efectuata, in aceste conditii, instanta poate retine motivat, ca exprima adevărul, fie probele de la urmarire penala, fie cele administrate in cursul judecătii.
Pe de alta parte, in raport de dispozitiile art. 62, 63 Cod pr.penala, cu referire la art. 1, art. 200, art. 289 Cod pr.penala, hotarirea prin care se solutioneaza cauza penala dedusa judecătii trebuie sa apara ca o concluzie, sustinuta de materialul probator administrat in dosar, constituind un lanț deductiv, fara discontinuitate.
Ori, in cauza, probele strinse in cursul urmăririi penale si care au servit drept temei de trimitere in judecata, precum si probele administrate in faza judecătii, dovedesc, in mod cert, ca autorul infractiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată este inculpatul și că faptele au existat în realitate.
Verificând în mod nemijlocit conținutul declarației martorei -, și declarația părții vătămate rezultă fără echivoc că inculpatul recurent este autorul infracțiunilor deduse judecății prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița -
Dispozițiile art.63 alin.2 proc.pen.exclud o ordine de preferință, nefăcându-se distincție în ceea ce privește valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forța acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparține sau de organul care le-a administrat.
Dând sens și dispozițiilor art.3 din proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanțele de fond și apel au reținut și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză.
Cum, potrivit art.64 proc.pen. nu se face distincție între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și a judecății, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile inculpatului.
Pe de altă parte, declarațiile inculpatului date în faza judecății și în faza de urmărire penală pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.
Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenței dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).
În speță, se observă că dosarul a fost judicios soluționat de către prima instanță, avându-se în vedere și principiul procesului echitabil din punct de vedere al garanțiilor procesuale.
Tribunalul Bistrița -N a concluzionat că probele administrate conduc, cu certitudine la stabilirea situației de fapt expusă în considerentele hotărârii și a vinovăției inculpatului-recurent.
Curtea de Apel analizând probele administrate constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanțe cu privire la situația de fapt și vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune prev.de art.215 alin.1 și 2.pen.și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art.290 alin.1 pen. ambele cu aplicarea art.37 lit.a și 33 lit.a pen.
Deși inculpatul a negat parțial comiterea faptelor, afirmând că a fost condamnat pe nedrept, susținerile acestuia nu au suport probator, inițial acesta recunoscând săvârșirea infracțiunilor, revenirea asupra recunoașterii fiind nejustificată și singulară necoroborându-se cu declarația martorei - și cu declarația părții vătămate.
Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpatul, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.
Vinovăția inculpatului recurent, rezultă fără putință de tăgadă din declarațiile constante ale martorei -, depoziții care se coroborează perfect cu declarațiile chiar ale inculpatului recurent din faza de urmărire penală, cu cele din faza de cercetare judecătorească - doar parțial - cât și cu declarația constantă a părții vătămate cât și cu concluziile probei științifice raportul de expertiză criminalistică care atestă că semnăturile executate pe factura în litigiu aparțin inculpatului.
De remarcat că în fața procurorului, inculpatul nu a formulat cereri în probațiune.
În raport de starea de fapt prezentată mai sus, este exclusă posibilitatea acceptării achitării inculpatului recurent pentru infracțiunea de înșelăciune, deoarece evidența identității dintre autor și persoana inculpatului este indubitabilă.
Astfel fiind, apărarea inculpatului vizând achitarea sa în baza art.10 lit.d nu poate fi primită, deoarece chiar conform propriei declarații din faza de urmărire penală rezultă intenția de a înșela partea vătămată, recurentul precizând textual "am realizat că partea vătămată poate fi o potențială victimă, că-l pot înșela și astfel am început să mă gândesc cum".(21 dos. ), "toată această poveste a fost o minciună tocmai pentru a câștiga încrederea victimei, ca tot ceea ce s-a și întâmplat de altfel".(18 dos.).
Referitor la aplicarea art.18/1 pen. curtea reține că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă precum și de persoana și conduita infractorului.
Atunci când se apreciază dacă fapta săvârșită prezintă sau nu gradul de pericol social al unei infracțiuni, trebuie să se aibă în vedere, printre altele, dacă urmările faptei sunt reduse.
De altfel, sancțiunea aplicată, penală sau cu caracter administrativ, își poate îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, numai în măsura în care corespunde gravității faptei, potențialului de pericol social pe care-l prezintă în mod real, persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența măsurii luate față de el.
În speță, fapta inculpatului prev.de art.290 pen. nu întrunește condițiile cerute de art.18/1 pen.
Astfel, în aprecierea gradului de pericol social concret, nu se poate face abstracție de circumstanțele reale în care s-a comis fapta.
Or, din probe rezultă că inculpatul a obținut o sumă de bani prin inducerea în eroare a părții vătămate, folosindu-se în acest scop de un mijloc fraudulos - respectiv de o factură fiscală falsificată, inculpatul falsificând tocmai semnătura părții vătămate pentru a dobândi un folos material injust, vinovăția sa fiind pusă în evidență prin concluziile raportului de constatare tehnico-științifică.
Sub aspectul circumstanțelor personale, se constată că inculpatul nu a dat dovadă de sinceritate încercând să-și atenueze răspunderea penală prin declarații neveridice și care nu se coroborează între ele.
Din copia fișei de cazier, rezultă că acesta este recidivist postcondamnatoriu (f,17) până în prezent suferind un număr de patru condamnări din care două sunt pentru infracțiuni de înșelăciune, ceea ce dovedește o perseverență infracțională deosebită a acestuia în comiterea de infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului.
Întrucât condamnarea recurentului s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăție, nu se poate vorbi de constatarea încălcării art.6 paragraf 2 din CEDO cu referire la art.66 și art.5/2 proc.pen. care reglementează prezumția de nevinovăție, garanție specifică a unui proces echitabil recunoscută persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni.
Pentru motivele ce preced, recursul inculpatului se va respinge ca nefondat în baza art.385/15 pct.1 lit.b proc.pen. vinovăția acestuia fiind dovedită în afara oricărui dubiu, faptele prezentând gradul de pericol social al unor infracțiuni.
Văzând disp.art.192 alin.2 proc.pen.inculpatul va plăti statului 600 lei cheltuieli judiciare din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul domiciliat în comuna nr.561 jud.B-N, împotriva deciziei penale nr.47/A din 23 iunie 2009 Tribunalului Bistrița -
Stabilește în favoarea Baroului de avocați C, suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - --- -
Red.PD/CA
12.11.2009 - 4 ex.
Jud.fond.
Jud.apel:;
Președinte:Valentin ChitideanJudecători:Valentin Chitidean, Delia Purice, Ioana Cristina
