Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 683/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.683/

Ședința publică de la 21 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate

JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă

JUDECĂTOR 3: Mița

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - -din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

La ordine fiind soluționarea recursului promovat de inculpatul trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art.215 alin.1 și 2 Cod penal, împotriva deciziei penale nr. 318/19.06.2008 a Tribunalului Galați (sentință fond nr.1865/26.10.2007 a Judecătoriei Galați ).

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns pentru recurentul-inculpat apărătorul desemnat din oficiu, avocat

Procedura de citare a fost legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că a fost acordat termen de judecată la solicitarea recurentului în vederea angajării unui apărător ales.

Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul desemnat din oficiu pentru recurent precizează că nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului conform dispozițiilor art.38513Cod procedură penală.

Av. I precizează că inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei penale pronunțată de Tribunalul Galați prin care i s-a admis apelul dar numai referitor la soluționarea antecedentelor penale.

În motivele de recurs inculpatul solicită o redozare a pedepsei.

Solicită admiterea apelului în sensul de a i se aplica inculpatului o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege motivat de faptul că acesta și-a recunoscut vina, este, bolnav, a depus toate diligențele pentru acoperirea prejudiciului. Urmează a se acorda onorariul pentru asistența juridică din oficiu.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat întrucât din materialul probator a rezultat vinovăția inculpatului, respectiv din actele dosarului și depozițiile martorilor, și a reieșit că acesta a indus în eroare trei părți vătămate. Corect a fost reținută vinovăția inculpatului, încadrarea juridică dată faptei, pedeapsa aplicată a fost bine individualizată cu atât mai mult cu cât acesta nu se afla la prima abatere.

CURTEA

Asupra recursului penal de față,

Prin sentința penală nr. 1865 din 26.10.2007 a Judecătoriei Galați ( dosar fond nr-) inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al.1 și 2 din pen. cu aplicarea art.41 al.2 și 37 lit. a din pen.

În baza art. 83 din pen. s-a revocat beneficiul suspendării condiționate, pentru pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală 496/2002 a Tribunalului Galați și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa de 4 ani închisoare, în total 6 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsa totală durata executată de inculpatul de la 14.01.2000 la 18.07.2000.

A fost aplicată pedeapsa accesorie și s-a luat act că părțile vătămate, și nu s-au constituit părți civile în procesul penal, prejudiciul fiind recuperat.

Conf. art. 189 și 191 din pr.pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, iar la sfârșitul anului 2005, pentru a face rost de bani, s-a hotărât să înșele diferite persoane fizice arogându-și calități pe care nu le avea.

Astfel, inculpatul în realizarea rezoluției infracționale a precizat că este reprezentat al SC Bank-SA și se ocupă de recrutarea personalului pentru viitoarea sucursală a băncii din

Inculpatul a luat legătura cu părțile vătămate, și și le-a precizat că pentru angajare trebuie să întocmească un dosar și, de asemenea, aceștia trebuie să dea câte un avans de 1000 lei RON, părțile vătămate conformându-se solicitării inculpatului.

Văzând că inculpatul nu desfășoară nicio activitate în folosul părților vătămate acestea au sesizat organele de poliție, iar SC Bank a precizat că inculpatul nu a fost niciodată reprezentat al său și nici nu a avut nicio împuternicire din partea acestei societăți bancare.

Inculpatul a recunoscut fapta comisă, iar situația de fapt și vinovăția acestuia au fost dovedite și cu: plângerile și declarațiile părților vătămate, declarații de martori, relațiile comunicate de societatea bancară, înscrisuri, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză.

Împotriva sentinței penale nr. 1865 din 26.10.2007 a Judecătoriei Galați, în termen legal a declarat apel inculpatul.

În motivarea cererii de apel, inculpatul prin apărător a precizat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică deoarece:

În cauză încadrarea juridică este disp. art. 215 al.1 pen. deoarece inculpatul nu s-a folosit de nicio calitate mincinoasă, iar pe de altă parte au fost soluționate greșit antecedentele penale ale inculpatului.

S-a mai arătat că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mare, deși acesta a recunoscut fapta săvârșită și s-ar impune reducerea acesteia în apel.

Reprezentantul parchetului a arătat că instanța de fond a soluționat greșit antecedentele penale ale inculpatului și s-ar impune admiterea apelului declarat de inculpat pentru acest considerent.

Prin decizia penală nr. 318/19.06.2008 a Tribunalului Galația fost admis apelul declarat de inculpatul, s-a desființat în parte sentința apelată, numai în ceea ce privește latura penală, și în rejudecare.

A condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2(doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art.215 al.1 și 2.pen. cu aplic.art.41 al.2 pen. art.37 lit.a pen. art.74 al.1 lit.b pen. în ref.la art.76 al.1 lit.c pen. și art.80 pen. (faptă din perioada decembrie 2005- ianuarie 2006).

În baza disp.art.85 pen. s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.496/15.11.2002 a Tribunalului Galați, definitivă la 28.11.2003 prin decizia penală nr.5567/2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit art.36 al.1 pen. în ref. la art.33 lit.a pen. și art.34 lit.b pen. s-a dispus contopirea pedepsei de 4 (patru) ani închisoare aplicată prin sent.pen. nr.180/22.04.2002 a Tribunalului Galați, definitivă la 23.09.2003 prin dec.pen. nr.3931/2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.215 al.1,2,3,4 pen. cu aplic.art.41 al.2 pen. cu pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin sent.pen. nr.496/2002 a Tribunalului Galați, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare, sporită la 4 (patru) ani și 4 (patru) luni închisoare.

În baza art.39 al.1 pen. s-a dispus contopirea pedepsei de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani și 4 (patru) luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani și 4 (patru) luni închisoare,sporită la 4 (patru) ani și 8 (opt) luni închisoare.

Conform art.71 pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a teza II, b pen.

Potrivit art.36 al.3 pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată, de la 14.01.2000 până la 18.07.2000.

S-a dispus anularea mandatului de executare emis în baza sent. pen. nr.180/2002 a Tribunalului Galați și emiterea unui nou mandat, cu menținerea celorlalte dispoziții ale acestei sentințe penale.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art.192 al.3 pr.pen. s-a dispus ca cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele:

Verificând sentința penală apelată, prin prisma motivelor invocate de inculpat prin apărător, dar și din oficiu, conf. art. 371 al.2 din pr.pen. tribunalul a constatat că Judecătoria Galația pronunțat în parte o hotărâre nelegală, motivat de următoarele:

Deși instanța de fond a manifestat rol activ în soluționarea cauzei administrând probele necesare stabilirii corecte a situației de fapt și a vinovăției inculpatului, s-a apreciat totuși că Judecătoria Galația soluționat greșit antecedentele penale ale inculpatului, iar pe de altă parte pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecăți este prea aspră.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta a fost condamnat și prin sentința penală nr. 180/2002 a Tribunalului Galați, la o pedeapsă de 4 ani cu executare, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1,2,3, și 4 din pen. hotărâre rămasă definitivă la data de 29.09.2003.

Infracțiunea reținută prin sentința penală nr. 180/2002 a Tribunalului Galați este concurentă cu infracțiunea reținută prin sentința penală 496/2002 a Judecătoriei Galați (definitivă la data de 28.11.2003) pentru care inculpatul a primit o pedeapsă de 2 ani închisoare.

Pentru realizarea primului termen al recidivei, instanța de fond trebuia să anuleze suspendarea condiționată a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală 496/2002 a Judecătoriei Galați, după care să contopească această pedeapsă cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală 180/2002 a Judecătoriei Galați și să stabilească o pedeapsă rezultantă.

Noua pedeapsă stabilită conf. art. 36 din pen. trebuia contopită, conf. art. 39 din pen. cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății și stabilită o nouă pedeapsă rezultantă de executat.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății, s-a apreciat că aceasta este prea mare și se impune reducerea ei în apel cu reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului deoarece acesta a recunoscut fapta, are o vârstă mai înaintată, este bolnav și a depus diligențe pentru recuperarea prejudiciului cauzat celor trei părți vătămate.

Cu privire la încadrarea juridică a faptei, s-a apreciat că aceasta este corect reținută deoarece inculpatul și- arogat calitatea de reprezentant și împuternicit al unei societăți bancare, fapt nereal, așa cum rezultă din adresa Bank

Prin prisma calității mincinoase de "reprezentant" al societății bancare din B, inculpatul a reușit să înșele cele trei părți vătămate, determinându-le să dea inculpatului câte 1000 lei RON fiecare.

Față de considerentele arătate mai sus, instanța de control judiciar a admis apelul declarat de inculpatul apelant cu consecința soluționării antecedentelor penale ale inculpatului și aplicarea unei pedepse mai reduse în apel. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.192 alin.3 Cod procedură penală.

În termen legal împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs inculpatul solicitând, prin apărătorul desemnat din oficiu, reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Recursul declarat inculpat este nefondat și urmează a fi respins.

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivului de recurs dar și sub aspectul cazurilor de casare prevăzute de art. 385 indice 9 al. 3 Cod pr. penală care se pot lua în considerare și din oficiu, Curtea reține că aceasta este temeinică și legală și că nu se impune reformarea ei sub nici un aspect.

Situația de fapt a fost corect stabilită, pe baza probatoriilor administrate în cauză, iar faptele comise de inculpat au fost încadrate corespunzător din punct de vedere juridic.

Și în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului hotărârea instanței apel este corectă, fiind respectate pe deplin criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal și dispozițiile ce reglementează aplicarea pedepsei în cazul recidivei și al concursului de infracțiuni.

Din acest punct de vedere se constată că inculpatul nu se află

la primul impact cu legea penală iar fapta comisă este de o gravitate ridicată, prin numărul mare de părți vătămate, modalitatea de operare și valoarea totală a prejudiciului produs, ceea ce determină Curtea să aprecieze că în cauză nu se impune reducerea pedepsei aplicată de instanța de apel.

De altfel se constată că inculpatul a beneficiat deja de clemență, în cauză fiind reținute în favoarea sa circumstanțe atenuante de către instanța de apel cu consecința reducerii pedepsei aplicate de instanța de fond, astfel că o nouă reducere a pedepsei ar fi inoportună și ar lipsi această sancțiune de posibilitatea atingerii funcțiilor sale preventiv educative.

Față de cele mai sus arătate, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod pr. penală se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 al. 2 Cod pr. penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul (fiul lui - și, născut la data de 06.05.1946 în localitatea, județ B, domiciliat în G,-, -odern,.19 și prin Cabinet de avocat-" " din G,-, -.23, CNP -) împotriva deciziei penale nr. 318/A/19.06.2008 a Tribunalului Galați (sentință fond nr. 1865/26.10.2007 a Judecătoriei Galați ).

Obligă recurentul la plata către stat a sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.11.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red.-

Tehnored./2 ex/11.12.2008

Jud.apel--Al.

Jud.fond-

Președinte:Marcian Marius Istrate
Judecători:Marcian Marius Istrate, Constantin Cârcotă, Mița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 683/2008. Curtea de Apel Galati