Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 684/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 684
Ședința publică de la 07 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Bogdan Adrian
JUDECĂTORI: Bogdan Adrian, Ștefan Nimineț Ioana Vorniceasa
- - - - președinte secție
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU - a fost legal reprezentat de - procuror
La ordine au venit spre soluționare recursurile formulate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU și inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 432/A din 24 septembrie 2007, pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința din data de 30 octombrie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată.
CURTEA
- DELIBERÂND -
Asupra recursurilor penale declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU și inculpatul împotriva deciziei penale nr. 432/A din 24.IX.2007, pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 691 din 4.IV.2005 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr. 5340/2003 s-au dispus următoarele:
În baza art.334 Cod procedură penală, s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracțiunile prevăzute de art.215, al.1, 4 Cod penal, art.289 și art.291 Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2, art.37 lit.a și art.33 lit.b în infracțiunile prevăzute la art.215 al.1, 2 și 3 Cod penal și art.282 al.1 și al.2 teza I-a Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2, art.37 lit.a și art.33 lit.a Cod penal.
În baza art.215 al.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 și art.37 lit.a Cod penal, a fost condamnat inculpatul la 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată.
În baza art.282 al.1 cu aplicarea art.41 al.2 și art.37 lit.a Cod penal, a fost condamnat inculpatul la 3 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare în CEC-uri, în formă continuată.
În baza art.282 al.1 și art.65 al.2 Cod penal, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art.64 lit.a, b și dreptul de a ocupa funcția de administrator și de a desfășura activități comerciale prevăzut de art.64 lit.c Cod penal, pe timp de 3 ani.
În baza art.282 al.2 Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 și art.37 lit.a Cod penal a fost condamnat același inculpat la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a CEC-urilor falsificate, în formă continuată.
În baza art.282, al.2 Cod penal și art.65 al.2 Cod penal au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art.64 lit.a, b și dreptul de a ocupa funcția de administrator și de a desfășura activități comerciale, prevăzut de art.64 lit.c Cod penal, pe timp de 3 ani.
În baza art.282 al.2 Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 și art.37 lit.a Cod penal, a fost condamnat același inculpat la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a CEC-urilor falsificate, în formă continuată.
În baza art.282 al.2 Cod penal și art.65 al.2 Cod penal, i-au fost interzise inculpatului, ca măsură complementară, drepturile prevăzute de art.64 lit.a, b și dreptul de a ocupa funcția de administrator și de a desfășura activități comerciale prevăzut de art.64 lit.c Cod penal, pe timp de 2 ani.
În baza art.39 al.1, 2 raportat la art.34 lit.b și art.35 al.1 Cod penal a fost contopită fiecare pedeapsă stabilită cu restul rămas neexecutat, de 355 zile, din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.75/14.06.2000 a Tribunalului Neamț, definitivă prin decizia penală nr. 4593/29.10.2001 a Curții Supreme de Justiție și au fost aplicate pedepsele mai grele de 3 ani și 6 luni închisoare, 3 ani și 3 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b și dreptul ocupa funcția de administrator și de a desfășura activități comerciale, prevăzut de art.64 lit.c Cod penal, pe timp de 3 ani, 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b și dreptul de ocupa funcția de administrator și de a desfășura activități comerciale, prevăzut de art.64 lit.c Cod penal pe timp de 2 ani.
În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b și art.35 al.3 Cod penal s-au aplicat pedepsele cele mai grele de 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b și dreptul de a ocupa funcția de administrator și de a desfășura activități comerciale, prevăzut de art.64 lit.c Cod penal, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art.71 Cod penal i-au fost interzise inculpatului - ca pedeapsă accesorie - drepturile prevăzute de art.64 Cod penal.
În baza art.348 Cod procedură penală au fost desființate în totalitate filele CEC seria P 013 nr. -, seria P 013 nr. - și seria P 013 nr. -.
În baza art.14 și art.346 Cod procedură penală, raportat la art.998 și art.1000 al.3 Cod civil, a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL B, cu sediul în-,.5,.A,.4,.16 la plata sumei de 125.182.336 lei, reprezentând despăgubiri, respectiv 107.360.494 lei contravaloare marfă și 17.821.842 lei penalități de întârziere către partea civilă H
În baza art.14 și art.346 C.P.P. raportat la art.998 și 1000 al.3 Cod civil, a fost obligat inculpatul, în solidar cu SRL, cu sediul în P N,-, - 7,.A,.5,.17 la plata sumei de 400.000.000 lei către partea civilă SC SRL cu sediul în,-, jud.S M, reprezentând despăgubiri.
În baza art.14 și 346 Cod procedură penală, raportat la art.998 Cod civil, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 29.850.455 lei către partea civilă SC Com SRL,-, jud.H, reprezentând despăgubiri.
În baza art.193 al.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000.000 lei către partea civilă SC SRL, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În baza art.191 al.1, 3 Cod procedură penală,a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500.000 lei, pe inculpat împreună cu partea responsabilă civilmente SC SRL B la plata sumei de 1.000.000 lei și pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL la plata sumei de 2.500.000 lei - cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile avocaților din oficiu, în cuantum total de 800.000 lei, au fost avansate din fondurile Ministerului d e Justiție.
Hotărârea a fost comunicată Oficiului Registrului Comerțului.
Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele:
În data de 9.01.2001 numiții și, administratori ai SC Proc SRL au cesionat părțile sociale ale societății inculpatului, ocazie cu care au predat și actele societății, precum și trei carnete cu file CEC.
În cursul anului 2001, inculpatul a lucrat pe bază de convenție la SC SRL, cu denumirea actuală SC SRL B, in funcția de director, fără a avea însă drept de semnătură în bancă pentru această societate.
La data de 13.09.2001 SC SRL a încheiat un contract de vânzare - cumpărare cu SC SA H, în prezent H, ridicând produse în valoare de 241.703.805 lei, pentru care inculpatul a lăsat drept garanție fila CEC seria P 013 nr. -, ce aparține SC SRL și pe care a semnat-o și ștampilat-o în numele SC. În luna ianuarie 2002 SC Hai ntrodus fila CEC spre plată la Post SA, filă ce a fost refuzată pe motivul inexistenței contului.
Ulterior SC a achitat prin compensare, contravaloarea unei părți din marfa achiziționată, astfel încât prejudiciul rămas nerecuperat de SA Haf ost de 125.182.336 lei din care 107.360.494 lei valoarea mărfii și 17.821.842 lei penalități de întârziere.
La data de 23.11.2001, inculpatul, în vederea achitării unei datorii mai vechi pe care o avea față de SC SRL, a completat și semnat fila CEC seria P 0013 nr. - ce aparținea SC, în favoarea societății creditoare, pentru suma de 400.000.000 lei. Inculpatul a semnat și ștampilat fila CEC în numele SC SRL, al cărui administrator era la data respectivă numitul, care nu a cunoscut activitatea desfășurată de inculpat. După introducerea la termenul fixat de părți, a filei CEC spre decontare Post SA a refuzat plata pe motiv că SC SRL dizolvată de drept, nu are cont deschis la acea unitate bancară.
Prejudiciul creat SC SRL, în valoare de 400.000.000 lei, nu a fost recuperat.
La data de 23.11.2001, inculpatul a ridicat marfa în valoare de 59.850.755 lei de la SC SRL, lăsând în posesia acestei societăți fila CEC seria 013 nr. - necompletată, dar semnată și ștampilată de el în numele SC SRL. Ulterior s-a achitat societății vânzătoare suma de 30.000.000 lei rămânând o datorie de 29.850.455 lei, pentru care fila CEC a fost introdusă spre decontare la data de 9.07.2002 însă și aceasta a fost refuzată la plată de SC Post SA pe motiv că CEC-ul a fost retras din circulație deoarece aparținea SC SRL.
Prejudiciul în valoare de 29.850.455 lei nu a fost recuperat.
Instanța a reținut această situație de fapt coroborând declarațiile inculpatului cu întreg materialul probator administrat la urmărirea penală și la cercetarea judecătorească.
Astfel, inculpatul a recunoscut faptele săvârșite în dauna părților civile SC SA H și SC COM SRL, precizând că a fost în imposibilitate de a-și îndeplini în totalitate obligațiile contractuale din cauza unor împrejurări obiective, neprobate.
Inculpatul a arătat că fila CEC seria P 013 nr. - a fost emisă de către SC SRL sub amenințare, iar cuantumul datoriei nu era de 400.000.000 lei.
Apărarea inculpatului nu a putut fi reținută întrucât, pe de o parte, martorii audiați nu au putut confirma împrejurarea iar, pe de altă parte, față de gravitatea faptei ce s-ar fi săvârșit împotriva sa și față de cuantumul considerabil al sumei pentru care ar fi fost forțat să emită fila CEC, inculpatul ar fi trebuit să formuleze plângere către organele de poliție.
Astfel, martorul nu a fost de față în momentul emiterii filei CEC, prin declarația sa confirmând numai pretinderea, de către administratorul SC SRL, a unei datorii și a penalităților aferente.
În ceea ce privește declarațiile martorilor propuși de inculpat, conținutul acestora nu lămurește modalitatea în care a fost emisă fila CEC ci, din contră relațiile de afaceri nefirești dintre inculpat și alte persoane, în concordanță cu activitatea infracțională reținută și cu antecedentele penale.
Cuantumul prejudiciilor suferite de părțile vătămate H SA și SC Com SRL, cu care acestea s-au constituit părți civile în procesul penal, nu a fost contestat de inculpat.
Nu aceeași situație cu datoria pretinsă, ca despăgubire de partea civilă SC SRL, inculpatul contestând nu numai suma, dar și existența obligației.
Instanța a avut însă în vedere că emiterea filei CEC, în condițiile în care nu s-a putut proba violența (fizică sau morală) a constituit o recunoaștere, din partea inculpatului, atât a datoriei cât și a cuantumului acesteia. Această recunoaștere a fost cu înscrisul sub semnătură privată din 23.05.1998 prin care se atestă împrumutul sumei de 11.500 mărci germane de către inculpat, de la SC (fila 101) cât și cu declarația inculpatului (fila 97), în care, de asemenea, admite că a împrumutat 11.500 mărci germane, susținând că a achitat ulterior datoria (aspect neprobat).
În ceea ce privește discrepanța dintre actualizarea, prin expertiză contabilă a 11.500 mărci germane și suma pentru care a fost emisă fila CEC, instanța a luat în considerare că la actualizare s-au avut în vedere indicii de inflație și nu eventuale dobânzi comerciale sau penalități stabilite de părți prin înțelegeri, așa cum s-a arătat, însușite de inculpat în momentul emiterii filei CEC.
Fapta inculpatului care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a indus în eroare parteneri comerciali, cu calități mincinoase de administrator cu drept de semnătură în bancă și prin emiterea unor CEC-uri retrase din circulație, aparținând altei societăți comerciale decât cea în numele căreia contracta și fără a exista disponibil în bancă, astfel încât fără această eroare părțile vătămate nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiții stipulate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.215 al.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal.
Faptele aceluiași inculpat care, în baza aceleiași rezoluții infracționale a falsificat CEC-uri, completând și semnând fără drept, în numele unor societăți comerciale, astfel de titluri de valoare aparținând altor societăți comerciale și a pus în circulație, în mai multe rânduri, aceste valori falsificate întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art.282 al.1 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și art.282 al.2 Cod penal.
Având în vedere că inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 75/2000 a Tribunalului Neamț, rămasă definitivă prin decizia nr. 4593/29.10.2001 a Curții Supreme de Justiție, la pedeapsa de 2 ani închisoare, iar data săvârșirii faptelor continuate reținute în sarcina sa prin prezenta este 23.11.2001(data ultimelor acțiuni) instanța constată că sunt îndeplinite condițiile recidivei postcondamnatorii și va face aplicarea art.37 lit.a la fiecare infracțiune.
Întrucât inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.215 al.1, 4, art.289 și art.291 Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2, art.33 lit.b și art.37 lit.a Cod penal, în baza art.334 Cod procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică în sensul celor reținute.
Astfel, al.4 al art.215 poate fi reținut numai când CEC-ul este valabil având toate elementele prevăzute de lege și este emis de titular, însă nu există provizia necesară sau aceasta este retrasă (aspecte cunoscute de emitent). În cazul de față CEC-ul este falsificat (în modurile arătate) reprezentând un mijloc fraudulos, în înțelesul art.215 al.2 Cod penal.
Totodată, înșelăciunea a privit încheierea și executarea unor convenții, fiind determinată, justificându-se reținerea art.215al.3 Cod penal.
În ceea ce privește falsificarea CEC-urilor, este vorba de infracțiunea prevăzută de art.282 al.1, urmată de punerea în circulație, art.282 al.2 (infracțiune distinctă) și nu infracțiunile prevăzute de art.289 Cod penal, instrumentul de plată, nefiind în acest caz, un înscris oficial.
Deși atât inculpatul, cât și partea civilă SC SRL au solicitat ca, prin schimbarea încadrării juridice, să se rețină aplicarea art.83, pct.3 din legea 59/1934, instanța nu a dat curs acestei cereri întrucât acest text de lege se referă la CEC-ul cu dată falsă sau căruia îi lipsește unul din elementele esențiale cerute de art.1 și art.11 pe când CEC-urile analizate în prezența cauză sunt falsificate aproape în totalitate (nefiind vorba de lipsa elementelor, ci de inexactitatea și falsificarea acestora). Este deci, o altă infracțiune, cea prevăzută de art.282 al.1 Cod penal. În aceste condiții nu este vorba nici de aplicarea art.13 Cod penal, ce privește succesiunea legilor în timp, în situația când aceeași faptă ar primi mai multe reglementări. Dar, așa cum s-a arătat, cele două texte nu reglementează fapte cu același conținut.
apare și invocarea art.12 din legea 59/1934 acest text reglementând răspunderea civilă a persoanei care emite un CEC ca reprezentant al altei persoane care nu l-a împuternicit în acest sens.
La individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 Cod penal. Astfel, valoarea relativ redusă a prejudiciului total, parțial recuperat, raportat la alte fapte de acest gen și recunoașterea (chiar dacă nu în totalitate) a vinovăției, vor atrage aplicarea unor pedepse orientate spre minimele speciale prevăzute de textele incriminatorii, chiar dacă inculpatul este recidivist.
În temeiul art.282 al.1, art.282 al.2 și art.65 al.2 Cod penal după cele două pedepse ce se vor aplica pentru falsificare de CEC-uri și punerea în circulație, va interzice inculpatului, ca pedepse complementare, drepturile prevăzute de art.64 lit.a, b și dreptul de a ocupa funcția de administrator și de a desfășura activități comerciale, prevăzute de art.64, lit.c, pe durate diferite.
Faptele culpabile ale inculpatului au cauzat părților civile SA H, SC " srl și SC Com SRL, prejudicii certe, determinate, actuale și nerecuperate, în cuantumurile reținute.
În consecință, în baza art.14 și 346 Cod procedură penală, raportat la art.998 și art.1000 al.3 Cod civil, a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL B (actuala denumire a SRL, în beneficiul căreia s-a încheiat contractul pe care și l-a însușit și în temeiul căruia a și făcut o plată parțială, prin compensare) la repararea prejudiciului cauzat părții civile H SA, pe inculpat în solidar cu SC SRL (al cărui administrator era la data emiterii CEC-ului) la plata sumei reprezentând prejudiciul produs SC SRL, iar raportat la art.998 Cod civil, pe inculpat la plata sumei echivalentă pagubei suportate de partea civilă SC SRL.
Împotriva sentinței penale a declarat apel inculpatul.
Prin decizia penală nr. 964/A din 6.XII.2005 pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU în dosarul nr. 3357/2005 s-au dispus următoarele:
În temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, s-a admis apelul declarat de apelantul inculpat, împotriva sentinței penale nr. 691/04.04.2005 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr. 5340/2003 cu privire la greșita reținere a dispozițiilor art.39 al.1 Cod penal.
S-a desființat sentința apelată sub acest aspect, s-a reținut cauza spre rejudecare și în fond, s-au înlăturat dispozițiile art.39 al.1 Cod penal.
S-a constatat că apelantul-inculpat a avut apărător ales.
În temeiul art.192 al.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele:
S-au reținut în încadrarea juridică, dispozițiile art.39 al.1, 2 Cod penal, motivându-se că din vechea sentință penală 75/14.06.2000 a Tribunalului Neamț, definitivă prin decizia penală 4593/29.10.2001 a Curții de Casație și Justiție, inculpatul a executat parte din pedeapsă, rămânând 355 zile (fiind condamnat atunci la 2 ani închisoare).
Ori dispozițiile art.39 al.1 Cod penal sunt aplicabile în cazul în care inculpatul nu a început executarea pedepsei, iar al.2 Cod penal, privește situația în care dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat (în speță 355 zile) și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită ulterior. Cele două alineate nu se pot aplica cumulativ fiindcă relevă situații cu totul diferite, ori una ori cealaltă.
Cu privire la solicitarea inculpatului de achitare pentru infracțiunea de înșelăciune față de partea vătămată SC pentru lipsa prejudiciului, instanța constată că la fila 46 dosar urmărire penală există plângerea penală formulată de această parte vătămată, împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, ocazie cu care arată că se constituie parte civilă cu suma de 400.000.000 lei, plângere formulată la data de 20.03.2002.
Achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de fals, fiind constrâns să comită infracțiunea, pe temeiul art.10 lit.e Cod procedură penală nu poate fi reținută neavând probe în acest sens și pe de altă parte inculpatul putea formula plângere împotriva lui pentru această infracțiune.
Împotriva deciziei penale a declarat recurs inculpatul.
Prin decizia penală nr. 213 din 6.IV.2006 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr. 382/2006 s-au dispus următoarele:
În baza art.38515pct.1 lit.b C.P.P. s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 964/A din 6 decembrie 2005, pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU în dosarul nr. 3357/2005.
Onorariul de avocat oficiu în sumă de 100 RON, a fost suportat din fondul Ministerului Justiției și a fost inclus în cheltuielile re către stat.
În temeiul art.192 al.2 a C.P.P. fost obligat recurentul să plătească suma de 150 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele:
Judecătoria Moineștia reținut o situație de fapt corectă, în baza unor probe certe de nevinovăție și legal administrate.
Fapta inculpatului care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a indus în eroare parteneri comerciali cu prilejul încheierii și executării unor contracte, prin folosirea de calități mincinoase de administrator cu drept de semnătură în bancă și prin emiterea unor file CEC, retrase din circulație, aparținând altei societăți comerciale, decât cea în numele căreia contracta și fără a exista disponibil în bancă, astfel încât fără această eroare părțile civile nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art.215 al.1,2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.41al.2 Cod penal. Faptele aceluiași inculpat, care în baza aceleiași rezoluții infracționale a falsificat CEC-uri, completându-le și semnând fără drept, în numele unor societăți comerciale, astfel de titluri de valoare aparținând altor societăți comerciale și a pus în circulație în mai multe rânduri aceste valori falsificate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art.282 al.1 cu Cod Penal aplicarea art.41 al.2 și Cod Penal de art.282 al.2.
Cod PenalVinovăția recurentului a fost pe deplin dovedită, cu următoarele mijloace de probă: sesizările SC " Post" SA plângerile părților civile; filele CEC falsificate, actele și documentele financiare, facturile fiscale, procesele verbale de constatare, procesul verbal din 27.2001 încheiat de Direcția de Control Fiscal din cadrul N, cu declarațiile martorilor, și, cu declarațiile inculpatului care a recunoscut parțial faptele ce i s-au reținut în sarcină.
Deși pretinde că nu a comis fapta de înșelăciune în dauna intimatei SC SRL deoarece nu i-ar fi produs prejudicii, această societate prin plângerea penală aflată la fila 46 dosar de urmărire penală s-a constituit parte civilă cu suma de 400.000 lei, iar în apărare recurentul nu și-a făcut nicio apărare.
Nu poate fi luată în considerare că fila CEC seria P 013 nr. -, a fost emisă pentru SC SRL sub amenințare deoarece nu datora suma de 400.000.000 lei întrucât probele de la dosar nu confirmă acest lucru, iar pe de altă parte inculpatul - recurent nu a făcut plângere penală împotriva celor care l-au forțat să facă acest lucru.
Infracțiunile au fost săvârșite cu intenție directă, acest lucru rezultând și din caracterul repetat al faptelor sale. Pedeapsa a fost corect individualizată, cu respectarea criteriilor arătate în art.72
Cod PenalDe altfel, recurentul a mai fost condamnat pentru evaziune fiscală și înșelăciune, așa cum rezultă din fișa de cazier fila 89, fiind și recidivist în condițiile art.37 lit.a.
Cod PenalDe asemenea, latura civilă a cauzei a fost corect rezolvată fiind obligat practic la prejudiciile produse intimatelor părți civile.
Împotriva deciziei penale inculpatul a făcut contestație în anulare.
Prin decizia penală nr. 894 din 21.XI.2006 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr. 11787/2006 s-au dispus următoarele:
În baza art.38515pct.2 lit.c raportat la art.3859pct.10 s C.P.P.-a admis recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 964/A din 06 decembrie 2005, pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU în dosarul 3357/2005.
S-a casat în întregime decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv TRIBUNALUL BACĂU.
Conform art.383(3) s C.P.P.-au menținut actele procedurale efectuate până la data de 29.XI.2005.
S-a constatat că recurentul inculpat a fost reprezentat de apărător ales.
Conform art.192 al.3 cheltuielile C.P.P. judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele:
Prin decizia penală nr. 775/16.11.2006 Curtea de APEL BACĂU în temeiul art.392 raportat la art.386 lit.b C.P.P. a admis contestația în anulare și a desființat decizia arătată mai sus stabilind termen pentru rejudecarea recursului.
Pentru a decide astfel, Curtea a avut în vedere că după cum a rezultat din biletul de internare aflat în fila 4 din dosarul 1787/2006, la data de 5.04.2006 contestatorul a fost internat în Spitalul Județean N și ca urmare s-a aflat în imposibilitatea de ase prezenta în instanță la termenul la care s-a judecat recursul. Totodată, recurentul s-a aflat și în imposibilitatea de a încunoștiința instanța asupra imposibilității de prezentare.
Curtea, rejudecând recursul declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 964/A/06.12.2005 a Tribunalului Bacău, a constatat următoarele.
Motivând și apelul declarat împotriva hotărârii primei instanțe, inculpatul a solicitat achitarea sa cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune argumentația sa vizând următoarele:
Infracțiunea de înșelăciune nu presupune, în ceea ce privește latura subiectivă, ca acțiunea de inducere în eroare a făptuitorului să fie săvârșită în scopul de a obține, pentru sine sau pentru altul, un folos material injust. Însă susține inculpatul, prin emiterea CEC-ului nu s-a produs nici un prejudiciu SC "" SRL și nici nu a obținut pentru sine un folos material injust. Totodată s-a susținut că emiterea CEC-ului nu a cauzat nicio pagubă SC SRL deoarece între acesta și SC SRL nu a existat nici un raport contractual, iar SC SRL nu a prestat nici un fel de serviciu pentru ca SC SRL să-i datoreze vreo sumă de bani.
În ceea ce privește infracțiunea de fals s-a solicitat de asemenea achitarea, cu motivarea că inculpatul a eliberat CEC-ul ca urmare a constrângerii fizice și morale exercitate de către numitul, aspect ce rezultă din declarațiile martorilor, și -.
Tribunalul, soluționând apelul nu a examinat însă toate motivele arătate mai sus și nu a procedat la o analiză temeinică a acestora, mărginindu-se doar a face câteva considerații generale cu privire la existența prejudiciului și inexistența constrângerii morale și fizice. În condițiile în care însă apelantul a argumentat și a indicat probele din care, în opinia sa, rezultă nevinovăția sa, instanța de apel era datoare să examineze și să argumenteze, la rândul ei, motivele pentru care susținerile inculpatului nu sunt întemeiate.
Procedând la rejudecarea apelului, TRIBUNALUL BACĂU prin decizia penală nr. 432/A din 24.IX.2007 a dispus următoarele:
În baza art.379 pct.2 lit.a C.P.P. s-a admis apelul inculpatului, declarat împotriva sentinței penale nr. 691/4 martie 2005 a Judecătoriei Moinești pronunțată în dosar nr. 5340/2003 pe care o desființează în totalitate.
S-a reținut cauza spre rejudecare și în fond, în baza art.334 s C.P.P.-a schimbat încadrarea juridică a faptelor:
- din art.215 al.1, 4 Cod Penal, cu aplicarea art.37 lit. a și art.41 al.2 Cod Penal, în art.215 al.1, 2, 3 cu aplicarea art.37 lit.a și art.41 al.2 șiCod Penal
- din art.289 și art.291 cu Cod Penal aplicarea art.41 al.2 și Cod Penal art.37 lit.a Cod Penal, în art.290 cu Cod Penal aplicarea art.41 al.2 și Cod Penal art.37 lit.a din
Cod PenalÎn baza art.11 pct.2 lit.a și art.10 lit.d din a C.P.P. fost achitat inculpatul pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în convenții prevăzut de art.215 al.1, 2, 3 cu Cod Penal aplicarea art.37 lit.a și art.41 al.2 Cod Penal, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.
În baza art.290 cu aplicarea art.37 lit.a și art.41 al.2 a Cod Penal fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1000 lei, amendă penală, pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art.61 s Cod Penal-a menținut liberarea condiționată pentru restul de 355 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin decizia penală 75/14 iunie 2000 a Tribunalului Neamț.
S-a atras atenția inculpatului cu privire la conținutul art.631
Cod PenalÎn baza art.14, 346 și C.P.P. art.998 cod civil a fost obligat inculpatul la plata următoarelor despăgubiri civile:
- 12.518,2336 lei RON, despăgubiri civile către SC H SA compusă din 10736,0494 lei RON, rest contravaloare marfă neachitată și 1.782,1842 lei RON penalități;
- 2.985,0455 lei RON despăgubiri civile către SC Com SRL, cu sediul în,-, jud.
S-au respins pretențiile civile ale SC SRL, jud.S
În baza art.348 s C.P.P.-au desființat filele CEC false: P 013 și cu nr. -, - și -.
S-a luat act că SC SRL din jud.N a fost radiată.
S-a dispus plata din fondul special al a sumei de 80 lei RON reprezentând onorariile pentru avocații desemnați din oficiu.
S-a constatat că la fond și în apel inculpatul a avut apărător ales.
În baza art.191 al.1 a C.P.P. fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei (RON) cheltuieli judiciare către stat.
Constată că în apel inculpatul a fost reprezentat de avocați aleși.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele:
Situația de fapt a fost stabilită printr-o corectă apreciere a probelor administrate în cauză numai că s-a dat o altă semnificație penală a faptelor săvârșite.
În primul rând se cuvine a se observa că inculpatul a intrat în "afacerile" care formează obiectul prezentului dosar preluând părțile sociale ale SC SRL DIN PNa utilizat filele CEC eliberate pe numele acestei societăți pentru SC SRL Tg.N la care a lucrat pe bază de convenție civilă în calitate de director, fără a fi avut specimen de semnătură în bancă, pentru această din urmă societate.
Când o societate comercială își cesionează părțile sociale, de cele mai multe ori urmează a deveni o societate fantomă.
Prin intermediul unor astfel de societăți se comit acte de evaziune fiscală, însă această infracțiune în modalitatea cesionării părților sociale nu numai că nu face obiectul prezentei cauze, dar a fost și dezincriminată prin Legea 241/2005.
Tot pentru a i se pierde urma astfel încât să nu plătească obligațiile fiscale către stat, inculpatul a folosit filele CEC ale unei societăți comerciale, pe numele altei societăți comerciale.
Sigur, un comerciant care procedează astfel nu este o persoană de bună credință însă scopul principal urmărit a fost evaziunea fiscală.
Inculpatul folosind filele CEC ale unei societăți comerciale pe numele alteia este ca și cum ai fi folosit fără drept niște file CEC găsite ori furate de altcineva.
Completând rubricile filelor CEC pe numele altei societăți comerciale, inculpatul a eliberat un instrument de plată nevalabil, însă fapta sa nu se încadrează în conținutul infracțiunii de înșelăciune prin CEC-uri constituind infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art.215 al.4 Cod Penal, emiterea cecului către titularul contului la instanța de credit. În schimb folosirea cecului fără acoperire de o altă persoană decât titularul, pentru inducerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii unui contract constituie infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art.215 al.1, 2, 3
Cod PenalFilele cec sunt într-adevăr false însă fapta inculpatului de a le emite și pune în circulație nu se încadrează în conținutul infracțiunii prevăzute de art.282 privind Cod Penal falsul de monedă sau alte valori și respectiv punerea în circulație a acestora, ci actele respective fiind emise pe numele unei societăți comerciale care nu face parte din categoria persoanelor juridice de interes public, mărfurile nefiind de interes public în sensul prevederilor art.145 și 150 al.2 Cod Penal, fapta inculpatului constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art.290
Cod PenalFilele CEC P 013 nr. - și P 013 nr. - false așa cum au fost emise adică pe numele unei alte societăți comerciale decât societatea titulară, aveau în spate o operație economică reală, filele 22-27 și 62 dosar urmărire penală există semnătura de primire a inculpatului pentru primirea unor mărfuri. Altfel spus, filele CEC de mai sus n-au fost emise de complezență.
Nu aceeași este situația în ceea ce privește fila cec emisă de inculpat în favoarea SC SRL din, jud.S
În mod constant, inculpatul a arătat că a fost constrâns de către să completeze fila CEC P 013--.
Chiar administratorul SC SRL din, jud,SMa confirmat că suma solicitată de 400.000.000 lei vechi constituie o datorie mai veche (fl.46 dup). Același lucru rezultă și din cuprinsul minutei de la fila 51 dup.
Pentru tragerea la răspundere penală a unei persoane pentru emiterea unui cec fără disponibil în cont, trebuie să se cunoască pe ce operațiune economico-financiară se sprijină.
Se știe că operațiunea economico-financiară presupune în mod obligatoriu și cumulativ următoarele elemente esențiale:
- subiecții: - furnizor - beneficiar,
- vânzător - cumpărător.
- marfa predată sau serviciul prestat, valoarea cu și fără TVA, prețul care trebuia plătit și modalitatea de plată (cu CEC, în numerar, la o anumită dată), eventual scadența.
Este necesar a se cunoaște operațiunea economică pentru că nu orice datorie neachitată poate intra sub puterea de coerciție a legii. Spre exemplu, datoriile din afaceri necurate (droguri, trafic de persoane, de arme, etc.) nu pot intra sub protecția legii, prin emiterea unei file CEC, pentru că prin această modalitate se urmărește spălarea banilor murdari.
Dacă datoria inculpatului provine dintr-un împrumut neachitat, aceasta era o chestiune care se putea rezolva prin mijloacele dreptului civil, bineînțeles în cursul termenului de prescripție și cu plata taxelor de timbru aferente.
Se pare că a existat un contract de împrumut între două persoane fizice (fl.101 ds. fond 5340/2003), nu este exclus ca inculpatul să fi fost într-adevăr constrâns să emită o filă CEC pentru o datorie prescrisă.
Având în vedere cele de mai sus, în mod greșit inculpatul a fost tras la răspundere, prin hotărârea atacată pentru fapta săvârșită în dauna SC SRL din, jud.S M, atâta vreme cât inculpatul avea o datorie veche către ca persoană fizică. O astfel de datorie nu poate fi convertită într-o obligație comercială.
Revenind la filele CEC P 013 - - și P 013 - - emise pentru plata mărfurilor ridicate de le SC SA H și SC Com SRL, instanța de control judiciar constată că au fost emise pentru valori mari, din care inculpatul a achitat sume importante.
Este adevărat că au rămas neachitate sume apreciabile, dar aceasta demonstrează că pagubele suportate de către cele două societăți comerciale vânzătoare nu se datorează împrejurării că au fost înșelate ci pentru că nu a mai avut posibilitatea să achite integral prețurile mărfurilor.
Așa fiind, condamnarea inculpatului pentru înșelăciune a fost greșită deoarece nu a fost îndeplinit unul dintre elementele constitutive ale acestei infracțiuni și anume intenția.
Sigur, diferența de preț trebuie achitată, chiar dacă se impune achitarea inculpatului pentru comiterea faptei de înșelăciune.
În schimb, vinovăția inculpatului privind emiterea filelor CEC false a existat și a fost pe deplin dovedită. Având în vedere toate cele de mai sus apelul inculpatului este întemeiat și s-a admis, sentința atacată fiind desființată în totalitate.
Astfel, s-a procedat la schimbarea încadrării juridice în sensul celor arătate mai sus și s-a dispus achitarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în convenții.
În schimb, inculpatul a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, nefiind îndeplinit termenul de prescripție pentru această faptă. Infracțiunile de fals au fost exceptate de la grațiere. Având în vedere starea de sănătate a inculpatului, care se află în pragul amputării picioarelor, i s-a aplicat pedeapsa amenzii penale.
Tot pentru că inculpatul se află în imposibilitatea de a executa o pedeapsă privativă de libertate, fiind netransportabil, a fost menținută liberarea condiționată cu privire la restul rămas neexecutat.
Inculpatului i s-a atras atenția cu privire la conținutul art.631
Cod PenalÎn ceea ce privește latura civilă, inculpatul a fost obligat la plata pagubelor pricinuite prin neachitarea integrală a prețurilor mărfurilor.
Filele CEC P 013 - - și P 013 - - (fl.14 și 61 ) au fost emise în numele SC SRL Tg.N deși tipizatele respective aparțineau în realitate altei societăți.
Corect era ca răspunderea inculpatului să fie antrenată în solidar cu răspunderea părții responsabile civilmente SC SRL Tg.N pentru că acestei societăți i-au fost livrate mărfurile ridicate de către inculpat, care era director la această unitate, numai că societatea comercială de mai sus, după ce și-a mutat sediul în municipiul Baf ost radiată.
Aceasta fiind situația, inculpatului nu i se agravează situația în propria cale de atac deoarece antrenarea răspunderii unei persoane juridice care în realitate nu mai există, tot nu folosește la nimic, inculpatul trebuind să plătească singur despăgubirile civile.
Pretențiile civile ale SC SRL din, jud.S M au fost respinse.
În fine, ca efect al condamnării, inculpatul a fost obligat tot singur la plata cheltuielilor judiciare către stat ocazionate.
Împotriva deciziei penale au declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU și inculpatul.
În motivarea recursului în parchetul a arătat următoarele:
Instanța de apel nu a aplicat prevederile art.88 și Cod Penal nu a dedus perioada executată de inculpat de la 21.03.2007 la 30.03.2007. De la fl.85 din dosarul instanței de apel rezultă că inculpatul a fost încarcerat în această perioadă întrucât înainte de soluționarea contestației în anulare formulată împotriva deciziei penale 213/6.04.2006 a Curții de APEL BACĂU, prin care rămăsese definitivă sentința penală 691/4.04.2005 a Judecătoriei Moinești, s-a emis mandatul nr. 1420/17.04.2006. Așa încât, perioada de la 21.03 la 30.03.2007 fiind executată în prezenta cauză, se impunea deducerea ei.
Decizia instanței de apel este netemeinică sub aspectul achitării inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art.215 al.1, 2, 3 penal cu aplicarea art.41 al.2 penal și art.37 lit.a penal.
Din probele administrate în cauză rezultă existența faptei și vinovăția inculpatului, de aceea considerăm că se impunea condamnarea sa. Atât timp cât la achiziționarea mărfurilor de la SC SA H și SC Com SRL, inculpatul a folosit pentru plată file CEC falsificate, aspect necunoscut de cele două societăți arătate la încheierea convențiilor, nu se poate reține că fapta de înșelăciune a fost comisă fără intenție. În cauză sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru existența infracțiunii, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective. Astfel, celor două societăți li s-a produs un prejudiciu ca urmare a faptului că la încheierea contractelor inculpatul a folosit mijloace frauduloase referitor la modalitatea de plată a mărfurilor, respectiv s-a prezentat ca fiind reprezentant al părții contractante SC SRL în numele căreia a emis file cec ce nu fuseseră eliberate de vreo bancă acestei societăți și pentru care nu avea drept de semnătură. Faptul că ulterior încheierii contractelor inculpatul a achitat sumele modice din prejudiciul cauzat nu înlătură intenția sa infracțională, căci la momentul încheierii contractului prin folosirea mijloacelor frauduloase arătate a indus în eroare părțile civile.
În ce privește fapta comisă în dauna părții civile SC SRL s-a apreciat, pentru aceleași considerente arătate mai sus, că infracțiunea de înșelăciune există și inculpatul se face vinovat de săvârșirea ei. Art.215 al.3 penal incriminează înșelăciunea în contracte, fără să precizeze felul convenției, așa încât și în cazul părții civile SC SRL fapta există, chiar dacă între părți s-a încheiat un contract de împrumut, cât timp inculpatul a folosit mijloace frauduloase la încheierea lui.
Cu privire la motivarea instanței, s-a apreciat că este netemeinică deoarece s-a presupus că s-ar fi încheiat un contract de împrumut între două persoane fizice și că inculpatul ar fi fost constrâns să emită fila cec seria P 013 nr. -, dar aceste aspecte nu sunt confirmate de probe astfel că nu pot fi reținute.
Inculpatul nu și-a motivat în scris recursul, iar cu ocazia dezbaterilor. prin apărător - a solicitat deducerea perioadei în care a fost arestat și respingerea ca nefondat a recursului declarat de parchet.
Instanța de control judiciar, examinând în temeiul art.38514hotărârea C.P.P. atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, conform art.3859al.3 constată C.P.P. că aceasta este nelegală și netemeinică.
În mod greșit și împotriva probelor existente s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art.215 al.1, 2, 3 penal cu 41 al.2 penal asupra părților civile SC SA H și SC Com SRL.
Din probele administrate în cauză, respectiv plângerile și declarațiile părților vătămate, relațiile de la unitățile bancare, filele CEC, facturile fiscale, declarațiile martorilor V, Fl, inclusiv declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, rezultă în mod cert că acesta a săvârșit cu vinovăție infracțiunea de înșelăciune în dauna celor două părți vătămate.
La cumpărarea de mărfuri de la cele două părți vătămate inculpatul a folosit cu intenție pentru plată file CEC falsificate, aspect care nu a fost cunoscut de părțile vătămate.
Prin folosirea mijloacelor frauduloase de plată, inculpatul a indus în eroare părțile vătămate, producându-le importante prejudicii materiale.
Față de cele ce preced se va admite recursul declarat de parchet, se va casa decizia în parte și se va dispune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art.215 al.1, 2, 3 penal cu art.41 al.2 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal în dauna părților vătămate SC SA și SC SRL.
În raport de faptul că inculpatul a achitat o parte din prejudiciu și ținând cont și de starea de sănătate precară a acestuia în cauză se vor reține circumstanțe atenuante, coborându-se pedeapsa sub minimul special, motiv pentru care se va admite și recursul inculpatului.
Urmare a reținerii de circumstanțe atenuante se va reduce sub minim și cuantumul pedepsei cu amendă aplicată de tribunal pentru infracțiunea prevăzută de art.290 Cod penal.
Gravitatea infracțiunilor săvârșite și starea de recidivă impun ca executarea pedepsei să se facă prin privare de libertate.
În cauză se vor face aplicațiile prevederilor art.39 al.2 Cod penal privind restul de pedeapsă de 355 zile rămas neexecutat din sentința penală nr. 75 din 14.VI.2000 a Tribunalului Neamț și ale art.33 lit.a și 34 lit.d Cod penal, urmând ca inculpatul să executenumaipedeapsa cu închisoare.
Se vor înlătura prevederile art.631Cod penal aplicate de tribunal privind pedeapsa cu amendă.
Se va constata că nu sunt aplicabile prevederile art.61 Cod penal întrucât infracțiunile din dosarul de față nu au fost comise în intervalul de timp de la eliberare și până la împlinirea duratei pedepsei din sentința penală nr. 75/2000 a Tribunalului Neamț, acestea fiind săvârșite anterior începerii executării pedepsei.
Se va computa perioada pe care inculpatul a executat-o din pedeapsa din dosarul de față în intervalul 21.03-30.03.2007.
Se vor face aplicabile prevederile art.71 al.2 și 64 lit.a teza a-II-a, b, c Cod penal privind pedeapsa accesorie.
Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei pentru perioada în care inculpatul nu a avut apărător ales se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
Se va constata că inculpatul a avut apărător ales.
Prezenta hotărâre se va comunica Oficiului registrului Comerțului, pentru efectuarea mențiunilor necesare în registrele acestuia.
Văzând și prevederile art.192 al.3
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515al.l pct.2 lit d pr.pen. admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU și de inculpatul împotriva nr.432/A din 24.09.2007 pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU pe care o casează în parte cu privire la soluția de achitare pentru infracțiunea de înșelăciune, în ce privește pedeapsa de executat, necomputarea detenției și aplicarea art.61 pen.
cauza sub aspectul casării și în baza art.215 al. 1,2,3 cu art. 41 al.2 și 37 lit. a pen. condamnă pe inculpatul (cu date cunoscute) la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu aplicarea art.74 al.2 și 76 lit.c pen.
Reduce pedeapsa de 1.000 lei amendă pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată la 400 lei ca urmare a reținerii de circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 al.2 și 76 lit.e pen.
În baza art.39 al.2 pen. contopește restul de pedeapsă de 355 zile neexecutat din nr.75 din 14.06.2000 a Tribunalului Neamț cu fiecare din pedepsele din dosarul de față iar în baza art.33 lit a și 34 lit lit d pen. contopește pedepsele rezultate în pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, ce va fi executată.
Înlătură aplicarea art.63/1 pen.
Constată că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art.61 pen.
În baza art.88 pen compută perioada arestului de la 21.03.- 3 0.03.2007.
Face aplicarea art.71 al.2 și 64 lit.a teza 2-a,b și c pen.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Constată că inculpatul a avut apărător ales.
Onorariu av of. în sumă de 100 lei se va suporta din fondul
Prezenta hotărâre se va comunica Oficiului Registrului Comerțului.
Cheltuielile jud. în recurs rămân în sarcina statului conf. art. 192 al.3 pr.pen.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 07.11.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Bogdan Adrian, Ștefan Nimineț Ioana Vorniceasa
GREFIER,
Red. -
Red. - /
Red. - //
Red. - Ș//
Red. - /
Red. - Șt.
Tehnored. - - 3 ex.
17/21.11.2008
Președinte:Bogdan AdrianJudecători:Bogdan Adrian, Ștefan Nimineț Ioana Vorniceasa