Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 712/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 712/
Ședința publică din 26 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elena Minodora Rusu judecător
Judecător:dr.- -
JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- procuror.
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul ). ), domiciliat în Mari,- - județul V, împotriva deciziei penale numărul 108/A din data de 24 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - secția penală, în dosarul nr-.
S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată cu mijloace tehnice, potrivit art.304 alin.1 cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat în baza împuternicirii avocațiale numărul 108 din data de 15 2009, emisă de Baroul Vâlcea - Cabinet individual pentru recurentul-inculpat ). ), lipsind intimata-parte civilă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurentul-inculpat depune la dosar concluzii scrise și arată că nu mai are cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat înaintea acordării cuvântului.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că nu are cereri sau excepții de formulat asupra recursului.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea apreciază recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, pentru recurentul-inculpat, solicită admiterea recursului, casarea deciziei apelate, iar pe fond achitarea inculpatului în baza dispozițiilor art.10 lit.c) rap.la art. 11 pct.2 lit.a) Cod procedură penală.
În motivarea recursului, solicită a se avea în vedere că nu sunt probe pentru a se justifica reținerea infracțiunii pentru care este trimis în judecată, discuțiile telefonice reținute nu sunt confirmate. De asemenea, din toate probele administrate pe parcursul cercetării judecătorești cât și din raportul de expertiză medico-legală rezultă că nu există o legătură juridică, tehnică, informatică între fapta pentru care se plânge partea vătămată și pretinsele fapte imputate inculpatului. Solicită a se avea în vedere că fapta a fost comisă în februarie 2002, iar valoarea prejudiciului este mică.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat, ca nefondat și de menținere a deciziei pronunțată de instanța de apel, ca fiind legală și temeinică. Solicită a se avea în vedere fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul cât și condamnarea către minimul prevăzut de lege.
CURTEA
Asupra recursului penal formulat, deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.379 pct. 2 lit. a rap. la art. 382 alin. 2 Cod pr. penală, s-a constatat că nu este cazul să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului din infracțiunea prev. de art. 215 alin.1 și 3 Cod penal, în infracțiunea prev. de art.215 alin.1,2,3 Cod penal.
În baza art.215 alin.1 și 3 Cod penal, a fost condamnat inculpatul ). ), la 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune în convenții, aplicându-i-se, totodată, dispozițiile art.71 Cod penal rap. la art. 64 alin. 1 lit. a,b Cod penal - ca pedeapsă accesorie.
În baza art.81 și urm. Cod penal, art.71 alin.5 Cod penal, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei închisorii și a celei accesorii, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, atrăgându-i-se, totodată, atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal.
Prin aceeași sentință, s-a constatat că pedeapsa este exceptată de la beneficiul grațierii instituit de Legea nr. 543/2002, potrivit art. 4 alin. 2 lit A pct. 15 din actul normativ evocat.
În baza art.14 și urm. 346 Cod pr. penală, art.998 Cod civil, a fost admisă acțiunea civilă și, pe cale de consecință, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.300 USD (respectiv 2704,75 dolari australieni - la data comiterii faptei), cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă.
Pentru a pronunța această sentință, în raport de probatoriul administrat în cauză, prima instanță a statuat că inculpatul ( fost ), se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal.
În fapt, s-a reținut, în esență, că în luna februarie 2002, cetățeanul australian a accesat site-ul E-bay pentru a achiziționa un calculator nou marca notebook. După ce a găsit un calculator care corespundea cerințelor sale, a început să liciteze, iar la un moment dat a primit un mesaj din partea vânzătorului acestui bun, care l-a întrebat dacă dorește să facă o ofertă la acea dată în loc să aștepte sfârșitul licitației. După ce i-a comunicat că este de acord, vânzătorul a oprit licitația pe E-bay, iar cele două părți au început să corespondeze pentru a cădea de acord asupra prețului și modului de livrare. Cu această ocazie, a aflat că numele cocontractantului este.
În urma negocierilor, părțile au stabilit un preț de vânzare - cumpărare de 1300 USD și s-a convenit ca expedierea calculatorului să se efectueze prin (Serviciul de livrare colete) iar cumpărătorul, de îndată ce va intra în posesia numărului de urmărire a coletului, va depune suma de bani la, pentru ca vânzătorul să îi ridice ulterior.
a efectuat unele verificări cu privire la livrarea coletului ce îi era destinat și, după ce și-a format convingerea că va intra în posesia bunului și că operațiunea va decurge fără probleme, a depus la 12.02.2002, la, suma de 2.704,75 dolari australieni și i-a trimis un mesaj lui, în care i-a comunicat numărul de control al transferului monetar () necesar acestuia pentru ridicarea banilor.
În perioada următoare, cetățeanul australian, observând că bunul nu i-a fost livrat, i-a cerut explicații vânzătorului, care i-a comunicat că i-a trimis calculatorul însă trebuie să mai facă unele verificări la serviciul și, contactând postul telefonic, s-a comunicat că în realitate pe numele său nu a fost expediat nici un colet.
În aceste condiții, a încercat să îl contacteze din nou, pe internet, pe, însă, începând cu acest moment nu a mai primit nici un răspuns.
Ulterior, a adresat o plângere autorităților judiciare australiene, care a fost trimisă spre soluționare organelor de urmărire penală din România.
Din probele de la dosar, instanța a mai reținut că, în chiar ziua în care a expediat suma convenită (1300 USD), s-a prezentat la o unitate din V, unde a completat (inclusiv cu numărul trimis) și semnat formularul de control cu numărul - din 12.02.2002, încasând în aceste condiții suma de bani respectivă.
Față de cele expuse anterior, prima instanță a constatat că este pe deplin dovedită (cu declarația părții vătămate și formularul ) încheierea, în urma unor negocieri pe site-ul E-bay, a unei convenții on-line de vânzare - cumpărare a unui calculator tip notebook marca și, este neîndoielnic, că una din părți, respectiv cumpărătorul a expediat celeilalte părți suma de bani reprezentând prețul calculatorului, de 1300 USD, iar până în prezent, contraprestația vânzătorului constând în livrarea calculatorului prin intermediul serviciului, nu s-a realizat, din motive independente de voința sau atitudinea cetățeanului australian.
Concluziile raportului de constatare tehnico - științifică grafică nr.67150 din 09.03.2005, au stabilit că scrisul de completare de la rubricile beneficiar, expeditor, suma așteptată și număr de control al transferului din formularul, a fost executat de chiar persoana indicată de cetățeanul australian, respectiv (actualmente ). De altfel, asemănările dintre scrisul și semnătura de pe formularul și cele din înscrisurile cuprinzând modele de comparație executate de sunt evidente.
S-a reținut și din alte înscrisuri aflate la dosar, că există indicii cum că în aceeași perioadă a anului 2002, inculpatul ). ) a mai comis astfel de fapte, prin rechizitoriu dispunându-se și disjungerea urmăririi penale în vederea completării cercetărilor în ceea ce privește plângerile altor două părți vătămate, respectiv și, care au pretins că au fost înșelate de inculpat, modul de operare fiind similar.
În condițiile în care, este neîndoielnic, că până în prezent calculatorul ce a format obiectul convenției on-line nu a fost livrat, iar nu recunoaște că ar fi oferit spre vânzare un astfel de bun (pe care de altfel nici nu îl deținea sau nu avea posibilitatea să îl procure), concluzia la care a ajuns prima instanță este că inculpatul, în calitate de parte contractantă (vânzător), a acționat cu rea-credință, astfel că prin prezentarea în mod adevărat a unor împrejurări nereale, a urmărit și reușit inducerea și menținerea în eroare a cetățeanului australian, în scopul obținerii unui profit material injust.
Prin fapta inculpatului, în patrimoniul părții vătămate s-a cauzat o pagubă reală, obiectivă, constând în suma de bani reprezentând prețul calculatorului, de 1300 USD (respectiv 2.704,75 dolari australieni la data comiterii faptei), cu care cetățeanul australian s-a constituit parte civilă.
Instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului, săvârșirea, cu vinovăția cerută de lege, a infracțiunii de înșelăciune în convenții, în forma - tip prevăzută de disp. art.215 alin.1 și 3 Cod penal, și nu a infracțiunii prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, pentru că inculpatul nu s-a folosit de nume sau calități mincinoase, scopul obținerii folosului material injust.
La individualizarea judiciară a pedepsei, s-au avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, respectiv limitele speciale de pedeapsă, modalitățile și împrejurările de comitere a faptei, valoarea redusă a prejudiciului, datele privitoare la persoana inculpatului, respectiv vârsta, nivelul studiilor, mediul social și familial, situația antecedentelor penale, atitudinea nesinceră avută pe parcursul procesului penal, neprezentarea sa în fața instanței la termenele la care a fost (legal) citat.
Față de toate aceste împrejurări, având în vedere și gradul de pericol social concret al faptei comise, instanța de fond i-a aplicat inculpatului o pedeapsă orientată la minimul special prevăzut de lege, iar ca modalitate de executare, s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 81 Cod penal, față de conținutul concret si gradul de pericol al faptei comise, rezonanța scăzută a acesteia, în prezent, dată fiind perioada îndelungată de timp scursă, scopul pedepsei putând fi atins și fără privarea sa de libertate, aplicându-i totodată pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal, pe durata unui termen de încercare stabilit potrivit art.82 Cod penal, atrăgându-i-se, totodată, atenția asupra disp. art. 83 Cod penal.
S-a constatat, de asemenea, că pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art.215 alin.1 și 3 Cod penal, este exceptată de la beneficiul grațierii instituit de Legea nr.543/2002, potrivit art.4 alin.2 lit.A pct. 15 din actul normativ evocat.
Sub aspectul laturii civile, având în vedere că prejudiciul cauzat prin fapta penală nu a fost acoperit până în prezent, instanța l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.300 USD (respectiv 2704,75 dolari australieni - la data comiterii faptei), cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea și inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Parchetul a susținut că în mod greșit prima instanță a aplicat inculpatului interzicerea dreptului de a alege prev. de art.64 lit.a teza I-a Cod penal, ca pedeapsă accesorie, această interdicție contravenind jurisprudenței CEDO și a ÎCCJ.
Apelantul inculpat a susținut că în mod greșit prima instanță a dispus condamnarea sa și nu achitarea, în temeiul art.10 lit.c Cod pr.penală, considerând că nu există probe care să conducă la concluzie indubitabilă că înșelat- pe partea civilă.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia penală nr.108/A din 24 iunie 2009, admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea și de apelantul-inculpat (), a desființat în parte sentința, în sensul că a înlăturat interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. a teza I-a Cod penal.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Cheltuielile judiciare avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia.
Onorariul pentru apărarea din oficiu în cuantum de 200 lei, s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Critica ce vizează greșita soluționare a laturii penale a cauzei, invocată de inculpat, a fost apreciată de tribunal în parte întemeiată și anume, în ceea ce privește pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a alege prev. de art.64 alin.1 lit.a teza I-a Cod penal, critică adusă și de parchet.
Prin art.71 din Codul penal, se prevede la alineatul 1 că " pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64", iar potrivit precizării de la alineatul 2 ale aceluiași articol, " condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii" atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a-c din Codul penal din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei".
În alin.3 din același articol, se prevede că " interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d și e se aplică ținându-se seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului și de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutela sau curatela".
Prin decizia nr.74/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la stabilirea modului de aplicare a pedepselor accesorii, a admis recursul în interesul legii, stabilind că "dispozițiile art.71 din Codul penal, referitoare la pedepsele accesorii, se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I-a - c din Codul penal, nu se face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal".
Ca atare, a reținut tribunalul, prima instanță, ignorând aceste dispoziții, precum și decizia ÎCCJ, cu privire la aplicarea pedepselor accesorii, a pronunțat o hotărâre nelegală, motiv pentru care, constatând că inculpatul nu poate fi privat de dreptul fundamental de a alege, a dispus înlăturarea dispozițiilor art. 64 lit. a teza I-a Cod penal.
Critica ce vizează greșita condamnare invocată de inculpat, tribunalul a apreciat-o ca irelevantă și subiectivă și nu a luat-o în considerare.
În concordanță cu probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt, vinovăția inculpatului, precum și încadrarea juridică dată faptelor pentru care a fost acuzat.
Vinovăția inculpatului, așa cum în mod justificat și argumentat a reținut și prima instanță, este pe deplin dovedită și confirmată, cu plângerea părții vătămate, formularele de transfer de bani, rapoartele de constatare tehnico științifică, procesul verbal de probe de scris, desfășurătorul convorbirilor pe internet, probe din care rezultă indubitabil că inculpatul este autorul infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal.
Față de considerentele expuse, tribunalul, în baza art. 379 pct. 2 lit. raportat la art. 382 alin. 2 din Codul d e procedură penală, a admis apelurile declarate de parchet si inculpat, a desființat în parte sentința în sensul celor arătate, menținând celelalte dispoziții.
Impotriva deciziei, a formulat recurs inculpatul (), criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Astfel, a susținut că în mod greșit instanțele de fond au dispus condamnarea sa, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținută în sarcină. Considerând că nu există elemente de probă care să contureze atât obiectiv, cât și subiectiv, conținutul incriminator al infracțiunii de înșelăciune, a cerut achitarea, în temeiul art.10 lit.c) Cod pr.penală.
Curtea, examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, potrivit art.385/9 alin.3 Cod pr.penală, constată recursul nefondat.
Nu se pot reține, în speță, criticile recurentului-inculpat referitoare la lipsa probelor care să-l incrimineze, întrucât aprecierea probelor s-a făcut corect de către instanța de apel, însușindu-și corect argumentele primei instanțe și stabilind că fapta inculpatului de a induce în eroare pe partea vătămată (cetățean australian), cu prilejul încheierii unei tranzacții on-line de vânzare-cumpărare a unui calculator, întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv, conținutul incriminator al infracțiunii de înșelăciune în convenții, prev. și ped. de art.215 alin.1 și 3 din Codul penal.
Curtea nu poate reține nici criticile inculpatului, referitoare la lipsa totală a probelor, întrucât în cauză există un material probator solid, care infirmă apărările inculpatului, modalitatea de săvârșire a infracțiunii, evidențiind intenția inculpatului de a înșela pe partea vătămată, cauzând un prejudiciu de 1300 USD (respectiv 2.704,75 dolari australieni).
In raport de cele menționate, curtea apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.385/9 pct.18 Cod pr.penală, apărările inculpatului fiind infirmate, ambele instanțe pronunțând soluții legale și temeinice, privind stabilirea vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii de care acesta a fost învinuit.
De asemenea, instanțele de fond au făcut o justă apreciere a criteriilor generale prevăzute de art.72 din Codul penal, în contextul speței și, în plus, tribunalul, în mod judicios, a înlăturat dispoziția privind interzicerea dreptului prevăzut de art.64 lit.a teza I-a Cod penal, ținând seama de Decizia nr.74/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Față de aceste considerente, curtea, în baza dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat ().
Totodată, în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul (), fiul lui și, născut la data de 27.09.1983 în F, județul I, CNP -, domiciliat în Mari,-, județul V, împotriva deciziei penale numărul 108/A din data de 24 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - secția penală, în dosarul nr-.
Obligă pe inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei reprezentând onorariu parțial pentru avocatul din oficiu ce se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 26 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Corina
- -
Grefier,
Red.-
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond
Jud.apel
17 decembrie 2009
Președinte:Elena Minodora RusuJudecători:Elena Minodora Rusu, Dumitru Diaconu, Corina
