Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 714/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr. 1782/2/2009

464/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 714

Ședința publică din data de 20 mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Cîrstoiu Veronica

JUDECĂTOR 2: Dumitrașcu Sofica

JUDECĂTOR 3: Bădescu Liliana

GREFIER: G -

*****************

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de către recurenta-contestatoare împotriva deciziei penale nr. 211/R din data de 06.02.2009, pronunțată Curtea de Apel București Secția I-a penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit recurenta-contestatoare, pentru care a răspuns apărător din oficiu, în baza delegației avocațiale nr.-/08.04.2009 depusă la dosar, lipsind intimata-parte-civilă Bank SA

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a fost atașat dosarul nr- al Curții de Apel București.

Apărătorul din oficiu al recurentei-contestatoare învederează că recurenta - la termenul trecut - a solicitat amânarea cauzei pentru a depune înscrisuri și lasă la aprecierea instanței soluționarea acestui aspect.

Reprezentanta Ministerului Public se opune amânării cauzei, întrucât recurenta nu a făcut diligențe, în vederea depunerii înscrisurilor.

Nemaifiind cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs:

Apărătorul din oficiu al recurentei-contestatoare solicită admiterea recursului formulat de către recurenta-contestatoare împotriva deciziei penale nr. 211/R din data de 06.02.2009, pronunțată Curtea de Apel București - Secția I-a penală, în dosarul nr-, rejudecarea cauzei și admiterea în principiu a contestației formulată de inculpată, având în vedere că inculpatei i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât s-a aflat în imposibilitate de prezentare la proces. Să se aibă în vedere că are în întreținere patru copii minori.

Reprezentanta Ministerului Public formulează concluzii de respingere a contestației în anulare formulată de către recurenta-contestatoare, având în vedere că partea a încunoștiințat instanța de imposibilitatea sa de prezentare, iar instanța a decis să nu țină seama de această încunoștiințare, întrucât a fost invocată în repetate rânduri, precum și solicitări de amânare pentru a depune înscrisuri, solicitări care nu s-au concretizat.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27 februarie 2009, sub nr-, petenta a formulat, în baza art.386 lit.b și lit.e Cod procedură penală, contestație în anulare împotriva deciziei penale nr.211/R din 6 februarie 2009 a Curții de Apel București - Secția I-a Penală, dosar nr-.

În motivarea cererii, petenta a arătat că decizia nr.211/R din 6 februarie 2009 a Curții de Apel București - Secția I-a Penală, împotriva căreia a formulat contestație în anulare, este nulă, față de faptul că recursul a fost judecat cu încălcarea dreptului la apărare, întrucât s-a aflat în imposibilitate de prezentare.

În cauză a fost atașat dosarul nr- al Curții de Apel București - Secția I-a Penală.

Examinând cauza prin prisma motivelor din contestație, în raport și de dispozițiile art.386 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:

Potrivit art.391 alin.2 Cod procedură penală, instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație prevăzute în art.386 lit.a-c și e Cod procedură penală.

Din examinarea dispozițiilor art.386 alin.1 lit.a-c și e Cod procedură penală, rezultă că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a)când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b)când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat de către instanța de recurs a fost în imposibilitatea de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c)când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art.10 alin.1 lit.f-i/1 Cod procedură penală, cu privire la care existau probe în dosar;

e)când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent, nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art.38514alin.(11) ori art.38516alin.(1).

Din examinarea actelor dosarului nr- al Curții de Apel București - Secția I-a Penală, se constată că în ambele faze ale procesului penal, contestatoarea a fost citată - atât la adresa de domiciliu (din S, str.- -, -1,.A,.1,.8, județ I) cât și la adresa unde acesta a declarat că locuiește fără forme legale (B, sector 5,-).

În recurs, la fila 24, respectiv 25, există dovada de îndeplinire a procedurii de citare, prin care contestatoarea a fost citată pentru termenul din 23 ianuarie 2009 și la adresa din S și la cea din B, iar din încheierea de ședință din 23 ianuarie 2009, de amânare a pronunțării, rezultă că recurenta a fost reprezentată de avocat din oficiu, a cărei delegație avocațială se află la fila 18 a aceluiași dosar.

Mai mult, din examinarea dosarelor atașate la prezenta cauză, Curtea constată că pe tot parcursul procesului penal, inculpata nu a făcut altceva decât să tergiverseze soluționarea dosarului pentru că, deși susține că nu cunoștea termenele, de fiecare dată formula câte o cerere de amânare, invocând diverse motive, pe care oricum nu le proba. Cu toate acestea, la fiecare termen - în orice stadiu procesual - contestatoarea a fost reprezentată de avocat din oficiu.

Față de atitudinea procesuală manifestată de contestatoare, aceasta nu a putut fi audiată, la dosar existând numai declarații de nerecunoaștere, însă față de faptul că nu a recunoscut comiterea infracțiunilor (grave și în număr mare, împrejurări care, de altfel, conturează profilul moral al acesteia), instanțele au motivat și analizat amplu toate celelalte probe care se coroborează între ele și care au condus la răsturnarea prezumției de nevinovăție, iar în final la condamnare.

Cum, din analiza motivelor din cererea petentei nu rezultă o atare situație - respectiv din cele prev.de art.386 lit.b, e Cod procedură penală, Curtea constată că respectiva cerere apare ca nefondată, drept pentru care o va respinge ca atare.

Văzând și dispozițiile art.192 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare, formulată de contestatoarea împotriva deciziei penale nr.211/R din 6 februarie 2009 a Curții de Apel București - Secția I-a Penală, dosar nr-.

Obligă pe recurentă la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei - onorariu avocat oficiu - se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

G -

Red.

Dact.

Ex.2

Președinte:Cîrstoiu Veronica
Judecători:Cîrstoiu Veronica, Dumitrașcu Sofica, Bădescu Liliana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 714/2009. Curtea de Apel Bucuresti