Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 759/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 759/ DOSAR NR-
Ședința publică de la 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandru Șerban
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Hădărean
JUDECĂTOR 3: Laura Popa
Grefier: - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public -
procuror în cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 191/A din 19 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 30 octombrie 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 9 2009, când,
CURTEA
Deliberând asupra recursului penal de față:
Constată că prin Sentința penală nr. 1717/S/5.12.2008 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul - a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a și art. 10 lit. d Cod procedură penală inculpatul trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată prev. de art. 215/1 alin 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal iar în baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală au fost respinse pretențiile civile formulate de către partea civilă Curier rapid SRL; în baza art. 192 alin 3 Cod procedură penală s-a dispus ca toate cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:
partea vătămată Sc Posta Curier Rapid Srl, prin reprezentant legal -, a formulat la data de 22 12 2004 o plângere penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov sub nr.6076/P/2004, prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de inculpatul sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.
Se reclama că inculpatul îndeplinește din data de 05 08 2004 funcția de agent coletar în cadrul compartimentului Depozit B, contractul de muncă fiind suspendat, iar la data de 14 10 2004, aflându-se în timpul serviciului a sustras un plic ce conținea suma de 1.500 euro, destinatarul fiind. Partea vătămată, prin reprezentant legal, a mai precizat în plângere următoarele aspecte: în declarația dată în 18 10 2004, susține că nu își poate explica dispariția plicului, dar admite ca, în cazul în care nu returnează societății suma de 1.500 euro până în data de 20 10 2004, să fie deferit organelor de cercetare penală pentru infracțiunea de furt. În data de 04 11 2004 achitat la casieria societății suma de 650 euro, urmând ca în data de 05 11 2004 să încheie o tranzacție, în baza art.1704-1717 Cod civil, prin care se obliga ca în termen de 30 de zile să achite restul daunei produse în urma inventarierii plicurilor și anume suma de 850 euro. În data de 08 12 2004 achitat prin cont bancar suma de 775 euro rămânând de plată suma de 75 euro. După achitarea sumei de 650 euro și a încheierii tranzacției 66.809/04 11 2004 s-a dispus încetarea suspendării contractului individual de muncă prin decizia 66.808/04 11 2004, dându-i-se posibilitatea reintegrării la locul de muncă. Dar după nici o lună de la acest eveniment, în urma referatului 75.298/13 12 2004 privind cercetarea abaterii de la dispozițiile de efectuare a recepționării și gestionării trimiterilor poștale de către agentul coletar, acesta fiind în timpul serviciului, a sustras 29 de plicuri cu valoare declarată. Conform procesului verbal de predare primire a trimiterilor poștale din data de 27 11 2004 și a listei specificative cu plicurile intrate în Agenția B din data de 28 11 2004 a sustras în 29 11 2004 plicurile cu suma totală de 6.680 euro destinate pentru 29 persoane și un telefon mobil. Atunci când a plecat, a luat cu el și telefonul mobil Nokia 3410 dat de societate pentru cazuri urgente și de asemenea a luat toate încasările din 29 11 2004 și anume 40 euro și 700.000 lei vechi (file 5-8 dosar urmărire penală).
În urma examinării tuturor probelor administrate, instanța de fond a reținut că prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul potrivit art.23 art.11 din Constituția României nu a fost răsturnată, întrucât nicio probă nu îl indică cu claritate vinovat. Cu referire la principiul IN PRO (dubiul profită făptuitorului), instanța în temeiul art.11 pct.2 lit.a și art.10 lit.d Cod procedură penală va achita pe inculpatul de sub acuzația comiterii infracțiunii de delapidare în formă continuată prevăzută de art.215 ind.1 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
În urma examinării tuturor probelor că prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul potrivit art.23 art.11 din Constituția României nu a fost răsturnată, întrucât nicio probă nu îl indică cu claritate vinovat. Cu referire la principiul IN PRO (dubiul profită făptuitorului), instanța în temeiul art.11 pct.2 lit.a și art.10 lit.d Cod procedură penală va achita pe inculpatul de sub acuzația comiterii infracțiunii de delapidare în formă continuată prevăzută de art.215 ind.1 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și partea civilă Posta Curier Rapid SRL.
Parchetul criticat sentința penală atacată pentru netemeinicie solicitând desființarea ei iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru infracțiunea dedusă judecății.
În motivarea apelului formulat s-a arătat în esență că materialul probator existent la dosar este de natură să susțină vinovăția inculpatului, iar prima instanță a interpretat greșit probele de la dosar atunci când a ajuns la concluzia existenței unui dubiu în ceea ce privește vinovăția inculpatului relativ la comiterea faptei și l-a achitat pe acesta pentru comiterea infracțiunii deduse judecății.
Partea civilă Posta Curier Rapid SRL a solicitat în apelul promovat reanalizarea întregului material probator administrat în cauză, condamnarea inculpatului și admiterea pretențiilor civile formulate în cauză, cu precizarea că inculpatul a virat în contul societății - parte civilă - până în prezent suma de 4500 euro în vederea reparării parțiale a prejudiciului.
Prin decizia penală nr. 191/A/19.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul - a fost admise apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și partea civilă Posta Curier Rapid a fost desființată integral sentința penală nr. 1717/2008 a Judecătoriei Brașov și rejudecând cauza: în baza art. 215/1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată (două acte materiale).
În baza art. 81,82 Cp s-a dispus suspendarea condiționata executării pedepsei,stabilind un termen de încercare de 4 ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 Cp privitoare la revocarea suspendării în cazul săvârșirii unei infracțiuni și în cazul neexecutării obligațiilor civile.
S-au reținut dispozițiile art. 13 Cp cu privire la neaplicarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 14 Cod procedură penală rap. la art. 346 Cod procedură penală, coroborat cu art. 998,999 cod civil s-a admis acțiunea civilă promovată în procesul penal de partea civilă SC Curier Rapid SRL și în consecință a fost obligat inculpatul să plătească acestei părți civile următoarele sume: 2215 euro, 400, 70 lei și să restituie în natură telefonul mobil marca Nokia 3410.
În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare la urmărirea penală, instanța de fond și instanța de apel.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut în esență următoarele:
Prima instanța a reținut, in urma examinării probatoriului, ca nici o proba nu îl indica pe inculpat cu claritate vinovat si in consecința a dat eficienta principiilor prezumției de vinovăție care nu a fost răsturnata si in dubio pro reo pronunțând in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală achitarea inculpatului pentru infracțiunea de delapidare compusa din 2 acte materiale pentru care a fost trimis in judecata.
Intr-adevăr, potrivit art. 345 al 2 Cod procedură penală condamnarea se pronunță daca instanța constată că fapta există, constituie infracțiune si a fost săvârșita de inculpat.
Conform art. 62 si 65 al 2 Cod procedură penală instanța este obligata sa lămurească cauza sub toate aspectele pe baza de probe, revenindu-i totodată si sarcina administrării acestora.
Inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovăția sa, dar potrivit art. 70 al 2 Cod procedură penală, inculpatului - care își exercita in procesul penal dreptul de a da declarație i se atrage atenția ca ceea ce declara poate fi folosit si împotriva sa.
Din analiza reglementărilor legale anterior evidențiate rezulta ca in cazul condamnării trebuie sa se dovedească fără echivoc vinovăția inculpatului.
ansamblului probatoriu al cauzei conduce, in opinia instanței de control judiciar, la dovedirea fără echivoc a vinovăției inculpatului.
Astfel, reținem in fapt ca in perioada august - 2004 inculpatul a fost angajat ca agent coletar la SC CURIER RAPID SRL B, desfășurându-și activitatea la punctul de lucru situat in B pe--18.
In aceasta calitate avea ca atribuții de serviciu primirea si eliberarea coletelor si plicurilor cu valoare trimise de la sediul central din S către agenția din B.
In data de 14.10.2004 in timp ce era de serviciu, inculpatul a creat o lipsa in gestiune de 1500 euro, constatându-se dispariția unui plic ce conținea aceasta suma in urma inventarierii plicurilor.
Societatea a demarat procedura cercetării disciplinare prealabile cu privire la neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu si urmare somației emise către inculpat s-a încheiat la data de 05.11.2004 o tranzacție prin care s-a obligat sa acopere prejudiciul ( fila 144 dosar urmărire penal ) lucru pe care l-a si făcut, acoperind parțial prejudiciul cu sprijinul financiar al familiei ( fila 149, 151 -152 dosar urmărire penala ).
Cu privire la aceasta învinuire, inculpatul a recunoscut, fără rezerve si constant cu ocazia tuturor declarațiilor date in cauza ca a sustras suma de bani respectiva pe care a cheltuit-o de unul singur, in oraș.
inculpatului audiata ca martor a precizat ca a aflat de la inculpat ca in doua rânduri a luat bani de la firma, prima data in jur de 1500 euro, in total circa 6000 de euro sau puțin mai mult si l-a sprijinit împreuna cu mama sa in recuperarea prejudiciilor.
Așadar, declarația inculpatului se coroborează cu altă probă administrată în cauză, susținerile acuzării relativ la acest act material fiind astfel confirmate.
Cu toate ca urmare a achitării parțiale a acestui prejudiciu cauzat la 14.10.2004, societatea parte civila i- ridicat la 04.11.2004 sancțiunea suspendării contractului individual de munca, inculpatul a continuat pe aceasta linie premeditând la 29.11.2004( zi in care era de serviciu ) însușirea plicurilor de valoare din sertarul in care le lăsase in ziua anterioara.
Relativ la aceasta învinuire instanța de fond a reținut in primul rând ca nu s-a stabilit cu certitudine locul din care au fost sustrase plicurile cu sumele de bani..
Martorul a arătat ca sumele de bani erau ținute in sertarul de sus, partea a biroului pe timpul zilei si in casa de bani pe timpul nopții. Același lucru este spus si de martorul - si nu în ultimul rând de inculpat care a declarat ca a sustras plicurile cu bani din sertar unde le lăsase cu o zi înainte când executase de serviciu.
In al doilea rând pentru aceasta data de 29.11.2004 instanța a reținut ca fiind relevanta lipsa procesului verbal de predare -primire a gestiunii.
Din analiza probatoriului, rezulta ca la data de 26.11.2004 când a intervenit schimbul de serviciu intre martorul - si inculpat nu s-a întocmit un proces verbal de predare -primire a valorilor existente in incinta punctului de lucru deși uzanța obliga la acest lucru la fiecare intrare si ieșire din.
Se mai retine ca deși a sesizat acest aspect martorul - nu a întocmit referat in acest sens.
Probatoriul confirmă că lucrurile stau așa, dar în contextul analizării acestei învinuiri adusă inculpatului prezintă mare importanță un aspect care rezultă cu certitudine din concluziile raportului de constatare tehnico -științifică de natura grafica efectuat in cauza, respectiv se evidențiază ca pentru plicurile predate la transport la destinatar semnăturile de pe lista specificativa datata 25.11.2004 rubricile de la 65 la 101, lista specificativa datata 26.11.2004 rubricile de la 5 la 20, 61 si 62, lista specificativa datata 27.11.2004 rubricile de la 3 la 17,58 si 62, lista specificativ datată 28.11.2004 rubricile de la 4 la 13 si 49 au fost executate de inculpat ca atare acesta a primit plicurile respective, in datele 27 si 28.11.2004 inculpatul a fost de serviciu, iar in 29.11.2004 sarcina deschiderii punctului de lucru i-a revenit tot lui.
In fața acestor evidențe apare lipsita de relevanta împrejurarea ca lipsește procesul verbal de predare primire.
Cat privește momentul la care s-a observat dispariția banilor, căruia instanța i-a acordat atenție in analiza infracțiunii cercetate, reținem că martorul, in dimineața zilei de 29.11.2004 fost sunat de șefa sa care i-a comunicat ca inculpatul lipsește de la serviciu motiv pentru care in fata punctului de lucru se adunase multa lume. Martorul precizează ca s-a prezentat la agenție si a urmărit ca sa predea plicurile el însuși persoanelor care așteptau, moment in care a observat ca sertarul unde se păstrau banii pe timpul zilei era gol, astfel ca l-a sunat pe martorul care deținea cheile de la seif insa a fost găsit gol si seiful.
Așadar la acest moment plicurile erau dispărute deci nu exista posibilitatea ca vreuna din persoanele care au avut acces in agenție sa sustragă plicurile cu bani.
Având in vedere aceste considerente si depozițiile însuși ale inculpatului care a recunoscut constant in ambele etape ca in ziua de luni 29.11.2004 a luat toate plicurile strânse pe sâmbăta si duminica,iar banii i-a cheltuit in interes personal pentru a se caza la diverse hoteluri, precum și faptul că aceste susțineri sunt confirmate de înscrisurile existente la filele 105, 107 dosar urmărire penala, si nu in ultimul rând atitudinea procesuala din fata primei instanțe unde a achiesat la concluziile apărătorului ales care a solicitat sa i se acorde inculpatului circumstanțe atenuante judiciare deoarece a recunoscut de la început săvârșirea faptelor si a făcut demersuri pentru acoperirea prejudiciului, achitând cu acest titlu înainte de dezbateri ( la 10.10.2008 o suma considerabila de 4500 euro) considerând ca este puerila achiesarea la asemenea pretenții in condițiile in care se considera nevinovat - stare susținută pentru prima data dar cu ocazia concluziilor din apel ) tribunalul apreciază ca declarația inculpatului se coroborează cu probe suficiente care au aptitudinea sa răstoarne prezumția de nevinovăție, fiind astfel demonstrata fără echivoc vinovăția sa in comiterea faptei penale pentru care a fost trimis in judecata, apelurile promovate in cauza fiind întemeiate.
Așadar, in raport de dispozițiile art. 72 Cod penal instanța de apel a procedat la tragerea la răspundere penala a inculpatului, sens in care au fost reținute împrejurările concrete ale comiterii faptei, caracterul continuat al activității infracționale, premeditarea celui de-al doilea act material dovedindu-se prin declarația mamei inculpatului faptul ca acesta a plecat cu aceea ocazie de acasă o perioada de timp, valoarea prejudiciului care nu este redus - împrejurări care conturează pericolul social destul de ridicat al faptei.
S-a reținut in același context si persoana inculpatului, in vârsta de 31 ani, integrat in societate si aflat la prima confruntare cu legea penala, poziția sa procesuala.
In raport de toate aceste circumstanțe s-a apreciat ca respecta cerințele art. 52 cod penal pedeapsa închisorii de 2 ani cu suspendarea condiționata a executării, și cerințele art. 81 Cod penal fiind îndeplinite în cazul inculpatului.
S-a tras atenția inculpatului asupra nerespectării dispozițiilor art. 83 Cp si 84 cod penal privitoare la revocarea beneficiului suspendării condiționate in situația comiterii in termenul de încercare de 4 ani ( ce va fi stabilit conform art. 82 Cod penal ) a unei noi infracțiuni sau al neexecutării obligațiilor civile.
Față de data comiterii faptei penale deduse judecații ( anul 2004 deci anterior modificării la 12.08.2006 a Codului penal ) sunt aplicabile dispoz. art. 13 Cod penal relativ la neaplicarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
Cat privește latura civila a cauzei, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a inculpatului stabilite de art. 998,999 Cod civil, s-a admis acțiunea civila promovata in procesul penal de partea civila apelanta Posta Curier Rapid SRL si a fost obligat inculpatul la prejudiciul nerecuperat după ce va fi dedusa suma de 4500 euro menționată de partea civila in prezentul memoriu de apel ca fiind achitata din suma cu care aceasta s-a constituit parte civila in termen legal in fata primei instanțe ( fila 26 fond ).
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termenul legal, inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie și solicitând casarea ei iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice prin care să se dispună fie achitarea sa pentru infracțiunea dedusă judecății astfel cum a stabilit prima instanță fie modificarea deciziei în sensul reducerii cuantumului pedepsei care i-a fost aplicate, cu menținerea dispozițiilor art. 81 Cod penal, reducerea pretențiilor civile formulate de către partea civilă și respingerea pretențiilor acesteia din urmă de restituire a telefonului mobil.
În drept a fost indicat cazul de casare prev. de art. 385/9 alin 1 pct. 10 și 18 Cod procedură penală.
În dezvoltarea recursului inculpatul a arătat în esență că raportat la materialul probator existent la dosar instanța de apel a greșit pronunțând o hotărâre de condamnare în defavoarea sa; organizarea serviciului inculpatului era deficitară, atât plicul cu bani care a dispărut la data de 14.10.2004 când de serviciu era inculpatul cât și plicurile cu valoare care au dispărut la data de 29.11.2004 puteau fi luate de către altcineva, întrucât inculpatul nu era singurul care avea acces în biroul în care banii s-au aflat; prima instanță a procedat corect sesizând că există dubii în ceea ce privește comiterea infracțiunii de către inculpat: existența unor neconcordanțe între declarațiile martorilor, lipsa unui proces verbal prin care inculpatul să preia gestiunea la data de 29.11.2004, întârzierea cu care au fost anunțate organele de poliție la data de 29.11.2004 (deși s-a descoperit dispariția plicurilor cu valoare la ora 11, locul faptei nu a fost asigurat, iar poliția a fost sesizată abia la ora 13). Nu în ultimul rând trebuie analizat dacă inculpatul putea fi subiect activ al infracțiunii de delapidare câtă vreme în cartea de muncă figurează ca fiind suspendate raporturile dintre el și partea vătămată după data de 14.10.2004.
În subsidiar s-a solicitat, în situația în care nu se va dispune achitarea inculpatului, reducerea cuantumului pedepsei aplicate, iar sub aspectul laturii civile înlăturarea obligației inculpatului de a restitui telefonul mobil Nokia părții civile întrucât la dosar există dovada restituirii lui și reaprecierea cuantumului despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul.
Analizând, pe baza actelor și lucrărilor dosarului hotărârea penală atacată, prin prisma cazurilor de casare invocate, instanța de recurs reține că recursul formulat de către inculpat este parțial fondat în ceea ce privește modalitatea de soluționare a acțiunii civile exercitate în procesul penal din următoarele considerente:
Recursul este o cale de atac predominant de drept și este admisibilă în cazurile prevăzute de lege. Spre deosebire de apel, în cadrul căruia instanța de apel rejudecă, în limitele devoluției, întreaga cauză, în afara temeiurilor invocate și a cererilor formulate de apelant (art. 371 Cod procedură penală), instanța de recurs, potrivit art. 385/6 alin 2 Cod procedură penală examinează cauza în limitele cazurilor de casare prevăzute de art. 385/9 Cod procedură penală. Condiționarea admiterii recursului de încadrarea criticilor aduse de recurent hotărârii atacate într-unul din cele 22 de cazuri de casare face ca în recurs să nu fie luate spre examinare orice lipsuri ale hotărârii recurate, ci numai acelea pentru care legea înțelege că trebuie să intervină casarea hotărârii și rejudecarea cauzei. Din acest punct de vedere, recursul un caracter limitat în eliminarea tuturor erorilor de fapt și de drept, contrar apelului și se explică prin aceea că este a doua cale de atac ce se exercită în aceeași cauză.
În susținerea acestui recurs au fost indicate de către inculpatul recurent cazurile de casare prev. de art. 385/9 pct. 10 și 18 Cod procedură penală.
În ceea ce privește primul caz de casare invocat, instanța de recurs constată că acesta nu este incident în speță întrucât instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor faptelor reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare al instanței și cu privire la toate probele administrate și asupra tuturor cererilor esențiale pentru părți de natură să le garanteze drepturile.
Potrivit art. 385/9 pct. 18 Cod procedură penală hotărârile sunt supuse casării atunci când "s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare".
Acest caz de casare implică deci două cerințe: a) să se fi comis o eroare în stabilirea faptelor și b) această eroare să fie gravă.
O asemenea eroare trebuie să decurgă din probele administrate care se află la dosar și faptele reținute de către instanța ierarhic inferioară Eroarea trebuie să fie constatată din compararea faptelor reținute cu probele existente la dosar sau din compararea unor probe care nu au fost administrate, ea nu poate să provină din îndoiala pe care o provoacă probele administrate, ci ea trebuie să fie "evidentă", adică să ducă la concluzia că situația de fapt este alta decât ce reținută de către instanța de judecată. Eroarea gravă de fapt nu poate proveni nici dintr-o apreciere greșită sau necompletă a probelor administrate; s-a arătat în doctrină că instanței de recurs nu i se recunoaște, așa cum s-a procedat cu instanța de apel, dreptul de a da o nouă apreciere probelor administrate; aprecierea probelor sau aprecierea asupra existenței sau inexistenței unor condiții sau criterii, rămâne în statuarea instanței de fond sau de apel, fără a putea fi cenzurată de instanța de recurs, cu excepția situației în care s-a produs o denaturare vădită de probe.
În literatura și jurisprudența actuală s-a considerat că ne aflăm într-o eroare gravă de fapt ori de câte ori este evidentă stabilirea faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat asupra soluției adoptate. Prin eroare de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în sensul că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există, sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate din acest mijloc de probă reiese contrariul. Eroarea se poate referi nu numai la faptele ce formează învinuirea, ci și la împrejurările care influențează soluția cauzei.
În aplicarea acestui caz de casare trebuie să se rețină așadar nu numai existența unei erori de fapt, în înțelesul arătat ci și caracterul grav al acesteia prin influența pe care a avut-o în soluționarea cauzei, în sensul pronunțării unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.
Analizând starea de fapt reținută de către instanța de apel și materialul probator care a stat la baza stabilirii acesteia, instanța de recurs constată că între acestea există concordanță astfel încât nu se poate aprecia că hotărârea de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prev. de art. 215/1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal ar fi rezultatul unei erori de fapt; instanța de apel a analizat corect materialul probator administrat în cauză, reținând o corectă stare de fapt, constând în esență în aceea că inculpatul, angajat al Curier Rapid SRL în perioada 5.08.2004 - 30.11.2004 în calitate de agent coletar, a sustras la data de 14.10.2004 din gestiunea pe care o avea un plic conținând suma de 1 500 Euro, iar la data de 29.11.2004 valorile cuprinse într-un număr de 29 de plicuri precum și încasările efectuate la data de 29.11.2004 pe care le avea de asemenea în gestiune, prejudiciul cauzat urmare a săvârșirii acestei din urmă act material ridicându-se la 6 680 Euro, 400, 40 Euro și 70 lei, însușindu-și de asemenea un telefon mobil marca Nokia 3410, dat de societate pentru cazuri urgente.
În mod judicios a stabilit instanța de apel, indicând în concret probele care-l incriminează pe inculpat și analizând conținutul acestora pe larg, că prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul în procesul penal a fost răsturnată, iar vinovăția acestuia relativ la infracțiunea reținută în sarcina sa este pe deplin dovedită astfel încât principiul "in dubio pro reo" reținut de către prima instanță și în baza căruia l-a achitat pe inculpat, nu-și are aplicabilitatea în speță; inculpatul a avut o atitudine constată de recunoaștere a comiterii faptelor în tot cursul procesului penal iar împrejurarea că acesta nu-și amintește exact care este suma pe care o conțineau plicurile cu valoare pe care și le-a însușit din gestiunea sa nu este de natură să creeze dubii asupra existenței faptei și a vinovăției inculpatului ci eventual asupra prejudiciului cauzat părții civile.
Nici critica adusă în recurs hotărârii recurate, în sensul că la dosar nu există probe care să confirme calitatea de gestionar a inculpatului, datorită suspendării după data de 14.10.2004 a contractului de muncă nu poate fi primită, întrucât, așa cum corect a reținut instanța de apel, această sancțiune a fost ridicată la data de 4.11.2004 așa cum rezultă din copia cărții de muncă depusă la dosarul de urmărire penală (fila 138 dosar ) și din cea depusă de inculpat în fața Tribunalului Brașov certificată pentru conformitate de către avocat (fila 43 dosar apel), după achitarea parțială de către inculpat a prejudiciului creat societății prin primul act material. astfel încât nu se poate reține această împrejurare ca o eroare gravă de fapt cu consecințe asupra hotărârii de condamnare a inculpatului.
Încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului este de asemenea corectă iar instanța de apel reținând în mod judicios că în speță sunt întrunite condițiile pentru tragerea la răspundere penală a acestuia pentru comiterea infracțiunii de delapidare prev. de art. 215/1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal a aplicat inculpatului o pedeapsă corect individualizată, ținând seama la stabilirea ei de toate criteriile prev. de art. 72 Cod penal precum și de scopul pedepsei, astfel cum acesta este reglementat de art. 52 Cod penal; în procesul de individualizare judiciară a pedepsei instanța de apel a dat relevanță atât circumstanțelor reale ale comiterii faptei, împrejurării că aceasta are un caracter continuat, valorii prejudiciului creat și nerecuperat decât parțial cât și circumstanțelor personale ale inculpatului, atitudinii manifestate de acesta în cursul procesului penal, stabilind astfel o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă; de asemenea modalitatea de executare a pedepsei este corect stabilită, circumstanțele personale ale inculpatului, lipsa antecedentelor penale, posibilitățile sale reale de reeducare analizate prin prisma vârstei acestuia, a studiilor pe care le are, a integrării sale în familie și comunitate din care provine, conducând la concluzia că scopul pedepsei aplicate poate fi atins și fără privare de libertate, sens în care, în mod judicios s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art. 81 Cod penal.
Instanța de recurs reține însă că, sub aspectul laturii civile a procesului penal, instanța de apel deși a reținut corect valoarea prejudiciului cauzat părții civile Curier Rapid SRL de către inculpat prin comiterea infracțiunii deduse judecății - prejudiciu care este în concordanță cu probele de la dosar - a comis o gravă eroare de fapt cu consecințe asupra condamnării civile a inculpatului, atunci când nu a reținut, deși exista dovada la dosar a achitării de către inculpat în contul părții civile și a sumei de 150 de Euro (fila 71 dosar fond), alături de cea de 4500 Euro achitată de inculpat pentru repararea prejudiciului cauzat prin comiterea infracțiunii și atunci când a dispus restituirea către partea civilă a telefonului mobil marca Nokia 3410 deși din procesul verbal de predare primire existent la fila 119 dosar urmărire penală rezultă că acest telefon a fost predat părții civile încă de la data de 17.01.2005.
În raport de cele expuse, instanța de recurs constată că sub aspectul laturii civile sunt incidente în speță dispozițiile art. 385/9 alin 1 pct. 18 și alin 2 Cod procedură penală, situație față de care se va admite în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală recursul promovat în cauză de către inculpatul, și se va casa decizia penală nr. 191/2009 a Tribunalului Brașov - în ceea ce privește modalitatea de soluționare a acțiunii civile exercitate în cadrul procesului penal.
Rejudecând în aceste limite, se va constata recuperat parțial prejudiciul cauzat părții civile Curier Rapid SRL pentru suma de 4650 Euro, urmând a se constata de asemenea recuperat în natură de către partea civilă a telefonului mobil marca Nokia 3410 ridicat de la inculpat.
În baza art. 14 Cod procedură penală rap. la art. 998, 999 Cod civil va fi obligat inculpatul să plătească părții civile Curier Rapid SRL prejudiciul rămas nerecuperat în cuantum de 2065 Euro, 400 și 70 lei.
Se vor menține restul dispozițiilor deciziei penale atacate.
În baza art. 192 alin 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de inculpatul fiul lui și, născut la data de 26.03.1978, împotriva Deciziei penale nr. 191/A/19.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-, pe care o casează în ceea ce privește modalitatea de soluționare a acțiunii civile exercitată în procesul penal.
Rejudecând cauza în aceste limite:
Constată recuperat parțial prejudiciul cauzat părții civile Curier Rapid SRL pentru suma de 4650 Euro și constată de asemenea recuperat în natură de către partea civilă telefonul mobil marca Nokia 3410 ridicat de la inculpat.
În baza art. 14 Cod procedură penală rap la art. 998, 999 Cod civil obligă inculpatul să plătească părții civile Curier Rapid SRL prejudiciul rămas nerecuperat în cuantum de 2065 Euro, 400 și 70 lei.
În baza 192 alin 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate în recurs rămân în sarcina statului.
Menține restul dispozițiilor deciziei atacate.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică azi, 9.11.2009
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
red. /30.11.200
dact. / 4.12.2009
jud. fond-
jud. apel-,
Președinte:Alexandru ȘerbanJudecători:Alexandru Șerban, Nicoleta Hădărean, Laura Popa
