Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 771/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 771 Dosar nr-
Ședința publică de la 23 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandru Vasiliu
JUDECĂTOR 2: Constantin Epure
JUDECĂTOR 3: Alina Constanța C
GREFIER -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
- procuror în cadrul Parchetului
de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpații G HG și împotriva deciziei penale nr 40/A din 19 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr --
- apelul nominal făcut in ședința publica, la pronunțare, se constata lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 15 octombrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța in vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 23 octombrie 2008, când,
1.Constată că, prin sentința penală nr. 644/03.04.2007 pronunțată de Judecătoria Brașov in dosarul nr- s-a dispus condamnarea inculpatei, la o pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, la o pedeapsa de 2 ani închisoare pentru savarsirea infracțiunii de înșelăciune, la o pedeapsa de 2 ani închisoare pentru savarsirea infracțiunii de asociere pentru savarsirea de infracțiuni și aplicarea pedepsei rezultante de 2 închisoare cu executarea în regim de deținere, și cu aplicarea art. 64 lit a teza a II a,b, penal pe durata prev de art 71.penal și art 65 pen. constând in interzicerea dreptului de a ocupa functia de asociat sau administrator la vreo societate comerciala, pe o durata de 5 ani, - condamnarea inculpatei, la o pedeapsa de 2 ani închisoare pentru savarsirea infracțiunii de înșelăciune, la o pedeapsa de 2 ani închisoare pentru savarsirea infracțiunii de înșelăciune, la o pedeapsa de 2 ani închisoare pentru savarsirea infracțiunii de înșelăciune, la o pedeapsa de 2 luni închisoare pentru savarsirea infracțiunii de fals in înscrisuri sub semnătura privata, la o pedeapsa de 2 ani închisoare pentru savarsirea infracțiunii de asociere pentru savarsirea de infracțiuni și aplicarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, cu executare în regim de deținere și cu aplicarea art. 64 lit a teza a II a, penal pe durata prev de art 71.penal, condamnarea inculpatului, la o pedeapsa de 2 ani închisoare pentru savarsirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare pentru savarsirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsa de 2 ani închisoare pentru savarsirea infracțiunii de asociere pentru savarsirea de infracțiuni și aplicarea unei pedepse rezultante de 2 închisoare, cu aplicarea art 81 pen. pe un termen de încercare de 4 ani, cu aplicarea art. 13.pen. referitor la neaplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a - c pen. in condițiile prev. de art. 71 al. 2.pen, condamnarea inculpatului ( ) G, la o pedeapsa de 1an si 6 luni pentru savarsirea infracțiunii de asociere in vederea săvârșirii de infracțiuni, cu executare în regim de deținere, cu aplicarea art 64 lit a teza a II a, penal pe durata prev de art 71.penal, condamnarea inculpatei ( ), la o pedeapsa de 2 ani închisoare pentru savarsirea infracțiunii de înșelăciune, la o pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare pentru savarsirea infracțiunii de asociere pentru savarsirea de infracțiuni și aplicarea unei pedepse rezultante de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționata a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe o durata de 4 ani reprezentând termen de încercare potrivit art 82 c pen. și cu aplicarea art. 13.pen. referitor la neaplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a - c pen. in condițiile prev. de art. 71 al. 2.pen, condamnarea inculpatul, la o pedeapsa de 2 luni închisoare pentru savarsirea infracțiunii de fals material in înscrisuri oficiale, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru savarsirea infracțiunii de înșelăciune, la o pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare pentru savarsirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, la o pedeapsa de 2 ani închisoare pentru savarsirea infracțiunii de asociere pentru savarsirea de infracțiuni și aplicarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționata a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe o durata de 4 ani reprezentând termen de încercare potrivit art 82 c pen, cu aplicarea art. 13.pen. referitor la neaplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a - c pen. in condițiile prev. de art. 71 al. 2.pen, condamnarea inculpatului, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru savarsirea infracțiunii de înșelăciune, la o pedeapsa de 2 ani închisoare pentru savarsirea infracțiunii de fals material in înscrisuri oficiale și condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsa de 3 ani închisoare pentru savarsirea infracțiunii de asociere pentru savarsirea de infracțiuni. In baza art 39 al 1 rap la art 34 lit b pen contopirea pedepsei aplicate cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicata prin sentința penala nr 321/12.02.1997 a Judecătoriei Prahova. A constatat că infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentința sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penala nr 5585/29.11.2002 a Judecătoriei Craiova, definitiva la data de 03.03.2003, prin sentința penala nr 793/07.07.2003 a Judecătoriei Suceava, definitiva prin decizia penala nr 769/06.10.2003 a Tribunalului Suceava si prin sentința penala nr 165/24.02.2006 a Judecătoriei Oltenița definitiva prin neapelare la data de 29.03.2006. A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani si 3 luni închisoare aplicata prin sentința penala nr 793/2003 a Judecătoriei Suceava si și a dispus repunerea in individualitatea lor a pedepselor de:
- 2 ani închisoare aplicata pentru savarsirea infracțiunii prev de art 25 rap la art 288 al 1 pen cu aplic art 37 lit ac. pen.
- 2ani închisoare aplicata pentru savarsirea infracțiunii prev de art 291 pen cu aplic art 37 lit a pen
- 2 ani si 3 luni închisoare aplicata pentru savarsirea infracțiunii prev de art 293 pen cu aplicarea art 37 lit a pen.
- 1 an si 8 luni închisoare aplicata pentru savarsirea infracțiunii prev de art 215 al 1,4 pen, cu aplic art 37 lit b pen (prin sentința penala nr 5585/2002 a Judecătoriei Craiova )
- 1 an închisoare aplicata pentru savarsirea infracțiunii prev de art 26 rap la art 26 rap la art 288 al 1 pen. cu aplic art 37 lit b pen (prin sentința penala nr 5585/2002 a Judecătoriei Craiova )
- 1 an închisoare aplicata pentru savarsirea infracțiunii prev de art 293 pen cu aplic art 37 lit b pen.( prin sentința penala nr 5585/2002 a Judecătoriei Craiova )
- 1 an închisoare aplicata pentru savarsirea infracțiunii prev de art.291c. pen. cu aplicarea art 37 lit b pen ( prin sentința penala nr 5585/2002 a Judecătoriei Craiova.
A descontopit pedeapsa rezultantă aplicata prin sentința penala nr 165/2006 a Judecătoriei Oltenița si a repus in individualitatea lor a pedepsele:
- de cate 5 ani închisoare aplicate pentru savarsirea infracțiunii prev de art 208 al 1, 109 al 1 lt a si al 2 lit b cu aplic art 37 lit a pen (2 fapte)
- 2 ani închisoare aplicata pentru savarsirea infracțiunii prev de art 293 al 1 pen. cu aplic art 37 lit b pen
- 2 ani închisoare aplicata pentru savarsirea infracțiunii prev de art 291 pen. cu aplic art 37 lit b pen
- 1 an si 6 luni închisoare aplicata pentru savarsirea infracțiunii prev de art 84 din Legea 59/1934
- 5 ani închisoare aplicata pentru savarsirea infracțiunii prev de art 26 rap la art 215 al 1,2,3,4 pen. cu aplic art 37 lit b pen
In temeiul art 36 al 1 pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta sentința cu pedepsele aplicate prin sentințele penale mai sus menționate astfel cum au fost repuse in individualitatea lor, inculpatul urmând sa execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare. Cu aplicarea art 64 lit a teza a II a,b penal pe durata prev de art 71.penal. a dedus din pedeapsa de executat durata arestării preventive de la data de 21.12.2000 la 03.08.2001, durata executata de la 19.02.2002 la 18.01.2004, a reținerii preventive de la 03.05 2005 pana la 04.05.2005 si durata executata de la 21.04.2006 la zi.
2. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
In luna iunie 2000, inculpata, administrator si asociat unic al SC "- Com" SRL R, a intrat in relatii de afaceri cu inculpatul, cei doi devenind concubini. Numitul asociat fondator al societății de mai sus, a vândut cele 20 de părți sociale inculpatei, aceasta devenind asociat unic al SC "- COM" SRL.
Inculpata s-a prezentat la Post - R de unde a ridicat un carnet de CEC-uri, in numele SC "- COM" SRL. Desi nu avea disponibil in cont, inculpata împreună cu concubinul sau, a hotărât sa achiziționeze marfa in numele SC "- COM" SRL, pe care sa o "achite" cu file CEC. Desi SC "- COM" SRL nu avea nici un angajat, inculpata a trimis prin fax catre SC "" - Sf. Goc omanda semnata de si (persoane fictive) după care la data de 18.02.2000 s-a prezentat la aceasta societate pentru a ridica marfa. Cu aceasta ocazie, conform facturii seria - - nr. -, a achiziționat piese auto in valoare de 22.790.880 le ROL. In contul acestei sume inculpate a completat fila CEC seria - -, care conform raportului de constatare științifica de natura grafica a fost semnata de către inculpata. - Rar efuzat plat ape motiv de "lipsa totala de disponibil", făcând mențiunea ca SC "- COM" SRL se afla in interdicție bancara.
Marfa a fost valorificata in Mun. B, iar inculpata declara ca din suma de 7-8.000.000 lei Rol ea a primit de la "" numai suma de 2.000.000 lei ROL.
Având in vedere ca începând cu data de 28.08.2000 SC "- COM" SRL se afla in interdicție bancara, inculpații si au luat decizia de a achiziționa o alta societate comerciala, ceea ce s-a si întâmplat la data de 25.09.2000, cand prin intermediul inculpatei au achiziționat SC "" SRL Inculpata a cunoscut-o pe inculpata, domiciliata in Mun. V, si i-a propus sa lucreze pentru ea, urmând sa ii dea bani pentru a cumpăra acțiunile sociale ale unei firme, in numele căreia vor cumpăra marfa pe care o vor achita cu file CEC fără acoperire, iar cu banii încasați de pe marfa vânduta la J de preț, vor pleca in străinătate la munca. Inculpata, a fost convinsa de inculpatii si sa achiziționeze firma pe numele ei.
Pentru îndeplinirea planului, inculpata a împrumutat de la inculpatul suma de 15.000.000 lei ROL, bani cu care a ajutat-o pe inculpata sa cumpere acțiunile SC "" SRL I de la asociatul unic -.
Cu documentele si stampila societății menționate, la data de 04.10.2000 inculpata a deschis cont la Banca de Dezvoltare - Filiala Radauti si a ridicat un carnet de 25 file CEC, deschiderea contului efectuându-se tot cu bani primiți de la inculpatul.
In municipiul Radauti, inculpata si inculpata au făcut cunoștința cu inculpatul () G, care aflând de la acestea ca au nevoie de bani pentru firma in scopul cumpărării de marfa cu file CEC fara acoperire, le-a propus sa le facă cunoștința cu inculpatul, zis "-", care are bani si multiple cunoștințe si este cumătrul sau; acestea au fost de acord.
In acest scop cei patru inculpați s-au deplasat in Mun. B unde s-au întâlnit cu inculpatul, zis "-" (cumătrul inculpatului G), persoana cu multiple cunoștințe in lumea interlopa. In urma discuțiilor pe care persoanele menționate le-au purtat, si inculpatul s-a asociat grupului prezentându-i-se scopul folosirii banilor, inculpatul a fost de acord si, la data de 05.10.2000 a încheiat contractul de împrumut pentru suma de 20.000.000 lei ROL, bani ce i-a înmânat inculpatei.
Acest inculpat a si pus la dispoziție o locuința pe raza Mun. B, timp de aprox. o luna, unde au pregătit comiterea infracțiunilor. Tot inculpatul a cooptat-o si pe inculpata, care a si acceptat propunerea de a se asocia grupului, cu scopul de a comite înșelăciuni. In acest sens, intre SC "" SRL si inculpata s-a încheiat o convenție civila de prestări civile, convenție conform căreia cea din urma a dobândit calitate de agent comercial al acestei societăți.
Astfel, s-a stabilit rolul fiecărui inculpat in cadrul acestui grup, astfel: inculpatele si erau cele care semnau in alb filele CEC, precum si alte documente emise in numele SC "" SRL I (delegație, comanda, proces verbal de predare-primire a mărfii etc.); inculpata, in calitate de delegat, se deplasa in tara pentru a achiziționa marfa; inculpații, si G se ocupau de transportul si valorificarea mărfii.
Potrivit înțelegerii, pentru ridicarea mărfii se foloseau diferite persoane, care urmau a fi aduse de inculpatul si trimise cu documente de identitate falsa, urmând ca la întoarcere marfa sa fie vânduta.
Conform planului, pentru ridicarea mărfii s-au folosit alte persoane in calitate de delegați ( inculpații: - alias si ) care au primit file CEC si comanda, iar marfa au dus-o la B cu mijloace de transport închiriate, după care a fost valorificata de aceștia la persoane necunoscute, J din suma încasata revenind inculpatului, iar restul celorlalți.
Inculpata a semnat file CEC seria - 303 nr. - pe care a remis-o in 02.11.2000 inculpatului, care la rândul sau a înmânat-o inculpatului, zis "", pentru aof olosi in 02.11.2000 la obținerea mărfii de la partea vătămata SC - B, unde s-a prezentat sub numele de.
Inculpatul a fost contactat de inculpatul, zis "-", care i-a propus sa lucreze ca agent comercial cu acte de identitate false si file CEC fara acoperire.
Dându-si acordul, inculpatul a primit de la inculpatul bani pentru a-si face poze pe care ulterior le-a predat inculpatului pentru a-i aduce actul de identitate falsificat. - cateva zile, inculpatul i-a remis inculpatului un BI falsificat, ce prezenta fotografia sa si datele personale ale lui.
Conform înțelegerii, in data de 02.12.2000 inculpatul s-a întâlnit cu inculpatul pentru a se deplasa in Mun. S in vederea cumpărării de marfa.
Împreuna cu aceștia se mai aflau inculpatul si conducătorul auto al - rămas neidentificat.
Marfa a fost transportata cu autocamionul -, condus de martorul, in B la depozitul închiriat de inculpații, si.
- cateva zile, marfa a fost vânduta de inculpații si unei persoane ramase neidentificata dintr-o comuna limitrofa Bului, motiv pentru care prejudicial nu a putut fi recuperat.
Marfa cumpărata de la partea vătămata, in valoare de 94.862.188 lei ROL a fost valorificata de inculpatul, zis "-", care din banii încasați i-a remis inculpatei 21.000.000 lei ROL.
Potrivit înțelegerii, inculpatul contacta telefonic societatea vizata si prezentându-se drept directorul de la SC "" SRL I, se interesa de posibilitatea achiziționării de marfa cu plata prin fila CEC. Marfa achiziționata era transportata la B cu mijloace de transport închiriate si depozitata intr-un spațiu pus la dispoziție tot de inculpatul.
Astfel s-a procedat si la data de 13.11.2000, când inculpata s-a prezentat la sediul societății "" - C, din Sf. G, după ce, anterior, inculpata a trimis prin fax o comanda pentru 100 tone de îngrășăminte complexe ( 18).
Inculpata a ridicat de la societatea menționata cantitatea de 20 tone de îngrășăminte, in baza facturii nr. - ( 17), in valoare de 129.910.218 lei ROL, suma pe care a "achitat-o" cu fila CEC -. Aceasta era semnata si stampilata de către inculpata, iar celelalte rubrici au fost completate de către inculpata la sediul societății păgubite.
Tot la data de 13.11.2000 inculpata i-a solicitat inculpatei sa semneze un proces verbal de predare-primire, prin care se certifica faptul ca marfa preluata de către ea, de la "" - C ii este predata inculpatei ( 54). De altfel au mai fost identificate încă doua astfel de procese verbale fictive, încheiate intre cele doua inculpate, cu ocazia ridicării unor mărfuri de la SC "" - S si SC "" SRL B ( 54-56). In realitate inculpata nu i-a predat niciodată marfa inculpatei.
Transportul cantității de îngrășăminte s-a efectuat cu autocamionul cu nr. de înmatriculare -, iar cheltuielile de transport au fost incluse in factura emisa de SC "" - Conducătorul auto l-a indicat pe inculpatul, ca fiind persoana care seamănă cu cel căruia i-a predat marfa in litigiu.
Acest grup a desfășurat activități in numele SC "" SRL I pana la data 21.11.2000, când societatea a intrat in interdicție bancara si a înregistrat un număr de 4 incidente de plata.
Totodată s-a stabilit ca in perioada de referința inculpații si G s-au deplasat in loc. U de unde primul a încasat o suma de bani, probabil cea rezultata după valorificarea mărfii achiziționate de la SC "" -
Potrivit înțelegerii, marfa achiziționata in numele SC "" SRL era valorificata de inculpați la persoane necunoscute, la preturi mult inferioare celui de achiziție, J din suma încasata revenind inculpatului, iar restul celorlalți.
Ulterior, aflând ca societatea a intrat in interdicție bancara, inculpatul i-a solicitat inculpatei sa semneze un contract de împrumut ( 148) pentru suma de 20.000.000 lei ROL, conform căruia aceasta, la data de 10.11.2000, urma sa ii restituie suma de 25.000.000 lei ROL, deși in realitate, inculpata nu a primit niciodata vreo suma de bani cu titlu de împrumut de la inculpatul, contractul de împrumut fiind încheiat exclusiv la inițiativa inculpatului pentru ca in cazul in care va fi cercetat de catre organele de politie sa poată justifica prezenta sa in cadrul acestui grup, aspect confirmat de către toți ceilalți inculpați.
Conform raportului de constatare tehnico-științifica de natura grafica întocmit in cauza, semnătura depusa la rubrica "trăgatorului" pe fila CEC mai sus amintita, putea fi executata de inculpata (cu numele inculpatei ), iar scrisul de mana depus in completarea rubricilor pe aversul filei CEC, a fost executat de către inculpata. Totodată s-a stabilit ca semnătura de pe procesul verbal de predare-primire aparține inculpatei, care a semnat si pe convenția civila de prestări servicii la rubrica "angajator" si la avizul funcționarului Inspectoratului Teritorial d e munca ( 65-88).
După ce societatea a intrat in interdicție bancara, pentru a șterge urmele, inculpații au ars documentele firmei si filele CEC, iar in decembrie 2000 au procedat la falsificarea buletinului de identitate al inculpatei prin alterarea literei "A" in "O", devenind astfel, a prenumelui tatălui din "" in "", iar adresa din "nr. 40" a devenit "nr. 4". Cu acest act de identitate falsificat, inculpata, alias, s-a prezentat la un birou notarial din Mun. Radauti, de unde a achiziționat, tot la inițiativa inculpaților si, firma SC "" SRL Radauti.
modul de operare promovat cu SC "" SRL I, cei trei inculpați au cumpărat marfa de la diferite societăți comerciale pe care au "achitat-o" cu file CEC fără acoperire. Cauza penala cu privire la activitatea SC "" SRL a fost soluționata de organele de politie din cadrul C si
3. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, inculpații,
Prin dec. pen. nr.40/A/2007 Tribunalul Brașova admis apelul declarat de inculpatul împotriva p nr. 644/03.04.2007 a Judecătoriei Brașov, pe care a desființat-o sub aspectul formei infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, și rejudecând în aceste limite a constat că forma infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale pentru care a fost condamnat inculpatul este cea prevăzută de art. 26 rap. la art. 288 al.1 Cod penal, și nu cea prevăzută de art. 288 al.1 Cod penal.
A respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, și inculpații și
4. Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpații și () G au declarat recurs.
Parchetul a invocat motivul de casare prevăzut de art. 3859alin.1 pct.14, fiind criticată individualizarea judiciară a pedepselor și aplicarea art. 81 Cod penal pentru inc., și.
Inculpații au invocat motivele de casare prevăzute de art.. 3859alin.1 pct. 9, 10,14,17 și 18.
Inculpatul a solicitat trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanță, întrucât a fost condamnat de două ori pentru aceeași infracțiune de înșelăciune, iar în subsidiar încetarea procesului penal pentru infracțiunea prev. de art. 288 Cod penal, ca urmare a prescrierii răspunderii penale și achitarea, în temeiul art. 10 lit.c Cod procedură penală, pentru infracțiunea de înșelăciune, întrucât nu a săvârșit fapta.
. a solicitat, în principal, achitarea sa în temeiul art. 10 lit.d Cod procedură penală, iar în subsidiar reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
5. Recursurile declarate de parchet și de inc. sunt fondate dar numai cu privire la condamnarea inc. pentru infr. prev. de 26 rap. la art 288 al 1 pen.
Prin aplicarea dispozițiilor art. 3857Cod procedură penală, curtea va extinde efectele recursului și cu privire la inculpații, în ceea ce privește condamnarea sa pentru infr. prev. de art. 26 rap. la art. 288 al 1 cpen, cu aplicarea art 37 lit a pen și, pentru infr. prev. de art. 290 al 1 teza I pen.
De asemenea recursul parchetului este fondat cu privire la pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului și deducerea perioadelor de arest pentru acest inculpat.
Recursul inculpatului () G este nefondat.
Starea de fapt a fost reținută în mod corect de către prima instanță, în concordanță cu materialul probator administrat.
Inculpata a recunoscut faptele fără nici o rezervă, arătând care a fost participația fiecăruia dintre inculpați și manifestându-și regretul pentru faptele sale. Declarațiile sale au contribuit în mare măsură la reținerea unei stări de fapt complete.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor expuse mai sus încă din faza de urmărire penală, iar in declarația luata la termenul de judecata din data de 06.02.2007 inculpatul a arătat ca isi menține declarația. Acesta a recunoscut că a primit de la inculpatul bani pentru a-si face poze pe care ulterior le-a predat acestuia pentru a-i aduce actul de identitate falsificat. - câteva zile, inculpatul i-a remis inculpatului un act de identitate falsificat, ce prezenta fotografia sa si datele personale ale unei persoane cu numele .
Inculpata a recunoscut faptul ca a semnat in fals fila cec; de altfel, aceasta inculpata a recunoscut comiterea tuturor faptelor reținute in sarcina sa.
Inculpatul a declarat că a cunoscut faptul ca achiziționarea mărfurilor se efectua fara ca firma sa aibă disponibil in cont. Implicarea sa in activitatea infracționala, ce a avut ca rezultat păgubirea mai multor societăți comerciale, este confirmata de inculpatele, si.
Inculpatul () Gar elatat modul in care erau contactate societățile comerciale, declarând ca s-a retras atunci când activitatea celorlalți inculpate a devenit suspecta. Implicarea sa in activitatea infracționala ce a avut ca rezultat păgubirea mai multor societăți comerciale este confirmata de inculpatele, si.
Inculpatul a negat savarsirea faptelor declarând ca nu cunoștea intențiile inculpaților, si, iar ulterior el nu s-a implicat in nici un fel însă apărarea sa este infirmata de probele administrate in cauza din care rezulta contribuția sa materiala si morala. Inculpatele, si au relatat despre faptul ca inculpatul obișnuia sa contacteze societățile comerciale prezentamu-se sub numele de " ", precum si faptul ca acesta a locuit in B împreuna cu ele si cu inculpații si.
Inculpata a recunoscut, de asemenea, comiterea faptelor retinute in sarcina sa.
Declarațiile inculpaților se coroborează pe deplin cu celelalte mijloace de probă de la dosar, respectiv declarațiile martorilor care au fost folosiți la efectuarea transporturilor, declarațiile persoanelor care au fost contactate pentru achiziționarea mărfurilor, expertize, actele falsificate și cecurile fără acoperire.
Manoperele frauduloase (unele fiind reținute - în concurs - ca infracțiuni de fals) și crearea unei aparențe credibile în sensul că ar fi vorba despre o societate comercială cu activitate și cu un număr mai mare de angajați (aprovizionare, transport, etc.), precum și emiterea de file cec fără acoperire, ca instrumente de plată, intențiile frauduloase fiind dovedite și cu faptul că mărfurile au fost vândute dar prețurile nu au fost niciodată achitate, se constituie în tot atâtea argumente care demonstrează că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.
Societățile comerciale de care s-au folosit nu au avut o activitate comercială propriu-zisă ci au constituit doar instrumente de inducere în eroare a părților vătămate, pentru obținerea de mărfuri, respectiv de bani, în mod fraudulos.
După cum corect au reținut instanțele, din starea de fapt dovedită în cauză rezultă fără nici un dubiu că inculpații s-au organizat în vederea comiterii de infracțiuni, stabilindu-și rolurile pe care urmau să le aibă și au și săvârșit mai multe infracțiuni în modalitățile pe care chiar ei le concepuseră ca mod de operare, reușita fiind asigurată și de împrejurarea că fiecare dintre inculpați știa ce are de făcut și cum trebuie să procedeze. Inculpatul a avut rol de coordonator a grupului infracțional, având mai multe relații în lumea interlopă și contribuind la organizarea activității infracționale. Organizarea nu a avut doar un caracter formal. În aceste împrejurări de fapt sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 323 Cod penal
Fiecare dintre inculpați a și acționat conform rolului care îi revenea și a contribuit astfel la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor.
. juridice sunt corect reținute pentru inculpați pentru că s-a avut în vedere starea de fapt stabilită pe bază de probe și gradul de participare al fiecăruia dintre aceștia.
De altfel, existând activitatea de organizare, inculpații au cunoscut de la început în ce va consta activitatea frauduloasă, precum și modul de realizare și consecințele ce urmau să se producă.
Participarea inculpaților și la falsificarea actului de identitate, în calitate de complici, este pe deplin dovedită și este confirmată prin declarațiile inc. și de folosirea documentului falsificat, cu numele de.
Inculpatul nu a fost condamnat la două pedepse pentru aceeași faptă, ci pentru participarea la săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune, în forma coautoratului, respectiv a complicității. Este vorba atât de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în dauna părții vătămate SC - B, cât și de infracțiunea de înșelăciune săvârșită în dauna părții vătămate SC "" - C, fiind determinate prin probele activitățile desfășurate de acest inculpat, care se ocupa cu contactarea societăților comerciale - folosind un nume fictiv -, a ajutat la procurarea actului fals de identitate pentru inc., pentru a nu putea fi depistat ulterior de părțile vătămate, a găsit mijloace de transport, s-a ocupat de valorificarea mărfii - conform înțelegerilor intervenite în grupul infracțional și a beneficiat de o parte din încasările realizate prin vânzarea mărfurilor.
Fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 323 Cod penal. Probele indică fără nici un dubiu implicarea sa în organizarea grupului infracțional. El a fost cel care l-a găsit pe inc. - om cu multiple "cunoștințe", cel care a dus pe ceilalți inculpați la B și a participat la organizarea activității infracționale, pe " roluri", având reprezentarea foarte clară a ceea ce sa va întâmpla și urmărind aceeași finalitatea, respectiv câștigarea unor sume de bani de care urmau să beneficieze toți cei implicați.
Recursul parchetului și al in sunt însă fondate în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor de fals, respectiv intervenția prescripției răspunderii penale pentru infracțiunile prevăzute de art. 288 al 1 pen. și art. 290 al 1 teza I pen.
Astfel, activitatea infracțională s-a încheiat până la sfârșitul anului 2000, iar pedepsele prevăzute de lege sunt de la 3 luni la 3 ani, respectiv 3 luni la 2 ani.
În aceste condiții, prin prisma prevederilor art. 122 alin.1 lit.d și art. 124 Cod penal, termenul de prescripție specială s-a împlinit până cel m ai târziu la 1 iulie 2008.
Pe de altă parte, în cauză se vor aplica dispozițiile legale privitoare la efectul extensiv al recursului, sens în care recursul declarat de inc. va profita și inculpaților și.
Pe cale de consecință, curtea va repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inc., de: 2 luni închisoare în baza art. 288 al 1 pen. rap la art 74 lit a pen in condițiile art 76 lit e pen. de 2 ani închisoare în baza art 215 al 1,2 si 3 pen. rap la art.74 lit a pen. in condițiile art 76 lit c pen, de 1 an si 6 luni închisoare în baza art 26 rap la art 215 al 1,2,3 pen. rap la art 74 lit a pen. in condițiile art 76 lit c Cp en și de 2 ani închisoare în baza art 323 al 1 pen rap la art 74 lit a pen in condițiile art 76 lit ccp en.
În temeiul art. 11 pct.2 lit. b și art. 10 lit. g Cod procedură penală va dispune încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 al 1 pen. întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
Va recontopi celelalte pedepse și va stabili ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, păstrând modalitatea de executare stabilită de prima instanță cu aplicarea art. 13.pen. referitor la neaplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a - c pen. in condițiile prev. de art. 71 al. 2.pen.
Va repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inc. de: 2 ani închisoare în baza art. 215 1,2 si 3 pen rap la art 74 lit c pen in condițiile art. 76 lit c pen 2 ani închisoare în baza art 215 al 1,2,3 si 4 pen. rap la art 74 lit c pen in condițiile art 76 lit c pen, de 2 ani închisoare, în baza art 215 al 1,2 si 3 pen rap la art 74 lit c pen in condițiile art 76 lit c pen pen. de 2 luni închisoare în baza art 290 al 1 teza I pen. rap la art 74 lit c pen in condițiile art 76 lit e, 2 ani închisoare, în baza art 323 al 1 pen rap la art 74 lit c pen in condițiile art 76 lit c pen.
În temeiul art. 11 pct.2 lit. b și art. 10 lit. g Cod procedură penală va dispune încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 al 1 teza I pen. întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
Va recontopi celelalte pedepse și stabilește ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, păstrând modalitatea de executare stabilită de prima instanță. In baza art 357 alin 3.pr.pen va interzice inculpatei drepturile prev de art 64 lit a teza a II a, penal pe durata prev de art 71.penal.
Va repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inc. de: 3 ani închisoare în baza art 215 al 1,2,3 pen, cu aplicarea art 37 lit a pen. de 2 ani închisoare în baza art 26 rap la art 288 al 1 cpen, cu aplicarea art 37 lit a, de 3 ani închisoare, în baza art 323 al 1 pen, cu aplicarea art 37 lit a pen.
În temeiul art. 11 pct.2 lit. b și art. 10 lit. g Cod procedură penală va dispune încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 al 1 pen. întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
Va recontopi celelalte pedepse și va păstra în întregime operațiunea de contopire cu pedepsele aplicate prin condamnările anterioare, respectiv cele aplicate prin sentința penala nr. 5585/29.11.2002 a Judecătoriei Craiova, definitiva la data de 03.03.2003, prin sentinta penala nr. 793/07.07.2003 a Judecătoriei Suceava, definitiva prin decizia penala nr. 769/06.10.2003 a Tribunalului Suceava si prin sentința penala nr. 165/24.02.2006 a Judecătoriei Oltenita definitiva prin neapelare la data de 29.03.2006, stabilind că pedeapsa cea mai grea pe care o are de executat este de 5 ani închisoare.
Individualizarea judiciară a pedepselor s-a făcut atât în raport de circumstanțele reale ale cauzei cât și în funcție de circumstanțele personale ale fiecăruia dintre inculpați, gradul de participare, poziția procesuală, existența antecedentelor penale, etc. fiind respectate exigențele art. 72 Cod penal. Reținerea de circumstanțe atenuante, s-a făcut în mod temeinic, având în vedere datele care caracterizează pe inculpați și comportamentul procesual al acestora, precum și conduita avută după săvârșirea faptelor și nu se impune majorarea pedepselor sub acest aspect.
Numai în cazul inculpatului instanțele nu au dat eficiență operațiunilor de contopire, respectiv prevederilor art. 34 și art. 36 Cod penal, sub aspectul stabilirii unui spor, față de numărul mare de pedepse contopite. De aceea, curtea va aplica la pedeapsa rezultantă, de 5 ani, un spor de de 3 luni, urmând ca acest inculpat să execute, în final, o pedeapsă de 5 ani și 3 luni închisoare.
Se va corecta stabilirea ultimei perioade de detenței, în sensul că se va educe perioada de detenție pe care o execută în prezent inculpatul de la 18.04.2006, în loc de 21.04.2006, la zi.
6. Așa fiind, în temeiul art. 38515pct.2 lit. d, recursurile declarate de parchet și inc. se vor admite, iar hotărârilor primelor instanțe vor casate, respectiv desființate în limitele arătate la pct.5 din motivare. iar în temeiul art. 38515pct.1 lit.b, recursul inc. va fi respins ca nefondat.
7. Potrivit art. 192 alin.2 Cod procedură penală inc. va obligat la cheltuieli judiciare către stat, iar potrivit art. 192 alin.3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
1. Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și recursul inculpatului împotriva deciziei penale nr. 40/A/19.02.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o casează numai cu privire la:
- condamnarea inc. pentru infr. prev. de 26 rap. la art 288 al 1 pen.
- prin aplicarea dispozițiilor art. 3857Cod procedură penală extinde efectele recursului și cu privire la inculpații, în ceea ce privește condamnarea sa pentru infr. prev. de art 26 rap la art 288 al 1 cpen, cu aplicarea art 37 lit a pen și, pentru infr. prev. de art. 290 al 1 teza I pen
- pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului și deducerea perioadelor de arest pentru acest inculpat,
Desființează sentința penală nr. 644/03.04.07, pronunțată de Judecătoria Brașov, în aceleași limite.
Rejudecând:
Repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inc., de: 2 luni închisoare în baza art. 288 al 1 pen. rap la art 74 lit a pen in condițiile art 76 lit e pen. de 2 ani închisoare în baza art 215 al 1,2 si 3 pen. rap la art.74 lit a pen. in condițiile art 76 lit c pen, de 1 an si 6 luni închisoare în baza art 26 rap la art 215 al 1,2,3 pen. rap la art 74 lit a pen. in condițiile art 76 lit c Cp en și de 2 ani închisoare în baza art 323 al 1 pen rap la art 74 lit a pen in condițiile art 76 lit ccp en.
În temeiul art. 11 pct.2 lit. b și art. 10 lit. g Cod procedură penală dispune încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 al 1 pen. întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
Recontopește celelalte pedepse și stabilește ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, păstrând modalitatea de executare stabilită de prima instanță. Cu aplicarea art. 13.pen. referitor la neaplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a - c pen. in condițiile prev. de art. 71 al. 2.pen.
Repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inc. de: 2 ani închisoare în baza art. 215 1,2 si 3 pen rap la art 74 lit c pen in condițiile art. 76 lit c pen 2 ani închisoare în baza art 215 al 1,2,3 si 4 pen. rap la art 74 lit c pen in condițiile art 76 lit c pen, de 2 ani închisoare, în baza art 215 al 1,2 si 3 pen rap la art 74 lit c pen in condițiile art 76 lit c pen pen. de 2 luni închisoare în baza art 290 al 1 teza I pen. rap la art 74 lit c pen in condițiile art 76 lit e, 2 ani închisoare, în baza art 323 al 1 pen rap la art 74 lit c pen in condițiile art 76 lit c pen.
În temeiul art. 11 pct.2 lit. b și art. 10 lit. g Cod procedură penală dispune încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 al 1 teza I pen. întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
Recontopește celelalte pedepse și stabilește ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, păstrând modalitatea de executare stabilită de prima instanță. In baza art 357 alin 3.pr.pen interzice inculpatei drepturile prev de art 64 lit a teza a II a, penal pe durata prev de art 71.penal.
Repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inc. de: 3 ani închisoare în baza art 215 al 1,2,3 pen, cu aplicarea art 37 lit a pen. de 2 ani închisoare în baza art 26 rap la art 288 al 1 c pen, cu aplicarea art 37 lit a, de 3 ani închisoare, în baza art 323 al 1 pen, cu aplicarea art 37 lit a pen.
În temeiul art. 11 pct.2 lit. b și art. 10 lit. g Cod procedură penală dispune încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 al 1 pen. întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
Recontopește celelalte pedepse și păstrează operațiunea de contopire cu pedepsele aplicate prin condamnările anterioare, aplicate prin sentința penala nr 5585/29.11.2002 a Judecătoriei Craiova, definitiva la data de 03.03.2003, prin sentința penala nr 793/07.07.2003 a Judecătoriei Suceava, definitiva prin decizia penala nr 769/06.10.2003 a Tribunalului Suceava si prin sentința penala nr 165/24.02.2006 a Judecătoriei Oltenita definitiva prin neapelare la data de 29.03.2006. stabilind că pedeapsa cea mai grea pe care o are de executat este de 5 ani închisoare.
În temeiul art. 34 și art. 36 Cod penal, adaugă la pedeapsa rezultantă
de 5 ani, aplicată inculpatului un spor de 3 luni închisoare, urmând ca acesta să execute în final o pedeapsă de 5 ani și 3 luni închisoare. Deduce perioada de detenție pe care o execută în prezent inculpatul de la 18.04.2006, la zi.
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul ()
Menține celelalte dispoziții ale celor două hotărâri.
Obligă pe inculpatul () la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile pentru apărătorii din oficiu ai inculpaților, și, de câte 150 lei, se suportă din fondurile
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - constanța
GREFIER
Red. AV/07.11.2008
Dact MB/07.11.2008
- 5 exemplare -
Jud fond -
Jud apel - -
-
Președinte:Alexandru VasiliuJudecători:Alexandru Vasiliu, Constantin Epure, Alina Constanța