Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 808/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
RO MANIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 808/ DOSAR NR-
Ședința publică din 5 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: G - - JUDECĂTOR 1: Gheorghe Radu
- - - JUDECĂTOR 2: Mihaela Alexandru
- - - JUDECĂTOR 3: Simona Franguloiu
- - - grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva deciziei penale nr. 114/ din data de 6 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față au fost înregistrate în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 29 octombrie 2008 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face pateu integrantă din prezenta decizie, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi 5 noiembrie 2008.
Asupra recursului penal de față:
Prin decizia penală nr. 114/6 mai 2008 Tribunalului Brașova fost admis apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 163/2008 a Judecătoriei Brașov, care a fost desființată și rejudecând s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal.
A fost respinsă cererea părții civile de obligare a inculpatului la plata daunelor morale.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că:
Prin sentința penala nr. 163/5.08.2008, Judecatoria Bad ispus, în baza art. 215 al 1, 2 si 3 Cod penal cu aplic art. 74 lit. a și 76 lit. c Cod penal, condamnarea inculpatului la o pedeapsa de1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art. 81 Cod penal, a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei pe o durata de 3 ani reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
În baza art. 359 Cod procedură penală, a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 Cod penal a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 13 Cod penal nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 al. 1 Cod penal raportat la art. 64 lit. a teza a II-a si b Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 al. 1 lit. g Cod procedură penală, a încetat procesul penal privind pe inculpatul referitor la săvârșirea infractiunii prev. de art. 35 al. 1 din Decretul nr. 328/1966 cu aplic. art. 13 Cod penal și art. 41 al. 2 Cod penal, de conducere a unui autovehicul neîmatriculat, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
In baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 al. 1 lit. g Cod procedură penală, a încetat procesul penal privind pe inculpatul referitor la săvârșirea infractiunii prev. de art. 35 al. 2 din Decretul nr. 328/1966 cu aplic. art. 13 Cod penal și art. 41 al. 2 Cod penal, de conducere a unui autovehicul cu numar fals de înmatriculare, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
În baza art. 14 și 346 al. 1 Cod procedură penală raportat la art. 998 Cod civil, a admis în parte actiunea civila formulată de partea civila și a obligat inculpatul la plata sumei de 12000 USD, suma plătibilă în lei, la cursul BNR din ziua plății, precum și la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art. 193 al. 1 Cod procedură penală, a admis cererea formulată de partea civila privind restituirea cheltuielilor judiciare ocazionate de acest proces și a obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei reprezentând onorariu apărător ales conform chitanței nr. -/6.06.2007.
În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere că inculpatul a fost trimis in judecata pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art 215 al 1, 2 si 3 Cp, de art 35 al 1 din Decretul nr 328/1966 cu aplic art 13 Cp si art 41 al 2 Cp si de art 35 al 2 din Decretul nr 328/1966 cu aplic art 13 Cp si art 41 al 2 Cp. De asemenea, a supus analizei mijloacele de proba existente la dosar si anume procese-verbale de ridicare si de predare a autovehiculului partii vatamate, de verificare in evidente auto furate si in evidentele, adrese B, adresa SEIP B nr -/14.05.2003, declaratiile partii vatamate date in cursul urmaririi penale si in fata instantei, adresele SEIP B si documentele autovehiculului cu nr -, raport de verificare tehnica in vederea omologarii autoturismului, declaratiile martorilor, si G date in faza de urmarire penala si in fata instantei, declaratia martorei data in fata instantei, declaratiile inculpatului date in faza de urmarire penala, copie carte de identitate a martorului, adresa nr S/-/14.06.2007 si proces-verbal de ridicare a autoturismului.
Actiunii penale i-a fost alaturata actiunea civila promovata de partea civila a care a solicitat despagubiri materiale in cuantum de 5000 lei daune morale si 5000 lei daune materiale.
S-a retinut ca declaratiile martorilor, si se coroboreaza, inlaturandu-se din declaratia inculpatului partea in care acesta a aratat ca in cursul anului 1999, in urma unui anunt gasit in presa locala, a cumparat documentele autoturismului.
In legatura cu pozitia procesuala a inculpatului care a aratat ca i-a vandut partii vatamate autovehiculul modificat, fara a-i aduce la cunostiinta situatia reala, s-a retinut ca aceasta se coroboreaza cu declaratia partii vatamate care a aratat in mod constant ca nu a cunoscut situatia reala a autoturismului.
In legatura cu pretul achitat de partea vatamata, s-a stabilit ca depozitia acesteia si a martorei dovedesc ca este vorba despre suma de 1200 USD.
Ca urmare, prima instanta a stabilit dovedirea următoarei stări de fapt:
In cursul anului 1997, inculpatul a luat legatura, prin intermediul martorei, cu martorul de la care a cumparat documentele de identificare a autovehiculului cu nr de inmatriculare -, avand nr de omologare -. inculpatul detinea un autoturism marca VW Golf cu nr de omologare -, a modificat numarul cu cel mentionat anterior si a montat numerele de inmatriculare cumparate de la.
In perioada 1997-aprilie 2000, inculpatul a circulat cu autovehiculul modificat pe drumurile publice, iar in data de 10.02.2000, a obtinut un certificat tip nou de inmatriculare corespunzator documentelor cumparate de la martorul, copii de pe aceste acte fiind folosite la preschimbarea documentelor auto.
In luna aprilie 2000, inculpatul a vandut autoturismul partii vatamate in targul auto Tarlungeni, contra sumei de 1200 USD.
Ulterior cumpararii, partea vatamata a aflat adevarata situatie a autovehiculului, l-a cautat pe inculpat de la care a obtinut un inscris care atesta faptul ca a cumparat autovehiculul de la acesta.
Ca urmare, prima instanta a stabilit ca fapta inculpatului care, pretinzand ca are calitatea de proprietar al unui autovehicul inmatriculat, a indus in eroare partea vatamata prin folosirea de mijloace frauduloase, respectiv prezentarea cartii de identitate a unui alt autoturism, determinandu-l sa incheie contractul de vanzare-cumparare si pricinuind o paguba partii vatamate de 1200 USD, intruneste elementele constitutive ale infractiunii prev de art 215 al 1, 2, 3 Cp.
La individualizarea judiciara a pedepsei aplicate, prima instanta a avut in vedere gradul de pericol concret al infractiunii savarsite, modul si imprejurarile concrete ale comiterii acesteia, persoana inculpatului care nu este cunoscuta cu antecedente peale si perioada indelungata scursa de la data savarsirii faptei, retinand in favoarea inculpatului si circumstantele atenuante prevazute de art 74 lit a Cp, astfel ca rezultatul acestei analize a fost condamnarea la o pedeapsa de 1 an inchisoare.
Instanta de fond a constatat indeplinite conditiile prevazute de art 81 al 1 lit a si b Cp si a considerat ca scopul pedepsei poate fi atins si fara executarea acestei dispunand suspendarea conditonata a executarii acesteia pe durata unui termen de incercare de 3 ani.
In privinta celorlalte doua infractiuni la regimul circulatiei pe drumurile publice, pentru care inculpatul a fost trimis in judecata, prima instanta a stabilit fata de starea de fapt retinuta ca in cauza sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neimatriculat si de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu nr fals de inmatriculare, insa fata de indeplinirea in cauza a termenelor de prescriptie speciala a raspunderii penale, a dispus incetarea procesului penal pornit fata de inculpat pentru savarsirea acestora, raportat la dispozitiile art 10 lit g Cpp.
In privinta prejudiciului material produs partii civile, instanta a constatat dovedit cuantumul de 1200 USD reprezentand pretul platit pentru autoturism, suma la plata careia a obligat inculpatul, respingand restul pretentiilor de acelasi gen. sub aspectul daunelor morale, prima instanta a apreciat ca suma solicitata de 5000 lei este in masura sa conduca la o repartee echitabila a prejudiciului moral suferit.
Instanta a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de partea vatamata si de stat.
Impotriva acestei hotarari a formulat apel inculpatul care nu s-a prezentat la solutionarea caii de atac si nu a formulat motive de apel, aparatorul din oficiu al acestuia solicitand achitarea apelantului fata de dispozitiile art 11 pct 1 lit a rap la art 10 lit d Cpp motivat de faptul ca inculpatul nu a fost de rea-credinta si nu a avut intentia de a insela partea vatamata si, de asemenea, eficientizareaa dispozitiilor art 72, 74 Cp.
Analizand actele si lucrarile dosarului sub toate aspectele de fapt si de drept si prin prisma motivelor de apel invocate, Tribunalul constatat urmatoarele:
In privinta infractiunilor la regimul circulatiei pe drumurile publice pentru care inculpatul a fost trimis in judecata, solutia primei instante nu poate fi cenzurata intrucat, pe de o parte calculul cu privire la indeplinirea termenului de prescriptie speciala a raspunderii penale este corect realizat, potrivit dispozitiilor art 122, 123 si 124 Cp, iar, pe de alta parte, inculpatul nu a fost prezent in instanta pentru a putea sa ceara aplicarea dispozitiilor art 13 Cpp, in sensul de a solicita continuarea procesului penal, acelasi comportament adoptandu-l si in cursul judecarii apelului.
Ceea ce face obiectul verificarilor in calea de atac a apelului este modul de solutionare a actiunii penale pornita fata de inculpat cu privire la savarsirea infractiunii prev de art 215 al 1, 2, 3 Cp, precum si a actiunii civile.
Inculpatul a fost audiat doar in faza de urmarire penala, neprezentandu-se pana la acest moment al procesului penal in fata instantei pentru a fi audiat.
Potrivit declaratiilor sale, in luna iunie 1999, acesta a intrat in contact, urmare a unui anunt in ziar, cu martorul care i-a prezentat actele unui autoturism WV Golf I cu nr - aducandu-i la cunostinta ca acestea apartin martorului. Sustinerea inculpatului a fost in sensul ca asupra pretului actelor de 1250 DM, s-a inteles cu primul martor, primind si placutele de inmatriculare, ulterior, dupa 4-5 luni inculpatul achizitionand din targul auto Tarlungeni, de la o persoana necunoscuta, cu care nu a incheiat vreun contract de vanzare-cumparare, un autoturism WV Golf I neimatriculabil, care avea numere de Germania. Inculpatul sustine ca a platit suma de 1300 DM pentru acest autoturism vanzatorul predandu-i masina fara numere de inmatriculare.
Potrivit declaratiilor date, inculpatul nu a procedat la recarosarea autoturismului intrucat a plecat la munca in Spania. In luna februarie 2000, montat pe autoturismul achizitionat placutele de inmatriculare cumparate de la martorul si s-a deplasat in acest mod la targul auto din Tarlungeni. A prezentat autoturismului si actele provenite de la acelasi martor catorva potentiali cumparatori carora le-a adus la cunostiinta situatia masinii, dupa care s-a aratat interesata de autoturism partea vatamata careia inculpatul nu i-a comunicat ca acesta nu este inmatriculat intrucat, sustine inculpatul, nu a fost întrebat. In acest context, inculpatul a aratat ca certificatul de inmatriculare al masinii era unul de tip nou. nu a verificat nimic la masina, a predat suma soliciatat de inculpat de 1100 USD si a preluat autoturismul fara a incheia vreun act in acest sens. De asemenea, inculpatul i-a mai predat la domiciliul sau și niște piese de schimb. i-a comunicat inculpatului ca va face personal demersurile la Feldioara in vederea radierii si inmatricularii autoturismului, ocazie cu care inculpatul nu a facut vorbire despre situatia masinii, justificat de faptul ca ar fi avut convingerea si reprezentarea ca partea vatamata a inteles care era aceasta.
Inculpatul a plecat in Spania, sotia sa comunicandu-i peste 7-8 luni ca persoana care a cumparat autoturismul s-a prezentat la domiciliul lor si a solicitat un act care sa ateste vanzarea masinii, sotia sa conformandu-se acestei cereri si semnand inscrisul in numele ei. Partile s-au reintalnit, potrivit depozitiei inculpatului, in decembrie 2001 cand partea vatamata i-a spus inculpatului ca actele sunt diferite si solicitand-i banii inapoi. Inculpatul s-a considerat vanzator de buna credinta si a refuzat restituirea pretului.
Tot in cuprinsul declaratiilor inculpatului se mentioneaza ca acesta nu a facut vreo modificare autoturimsului sau actelor achizitionate intre momentul cumpararii si cel al vanzarii.
In plangerea penala partea vatamata a aratat ca dupa achizitionarea autoturismului a constatat ca proprietarul din acte este numitul, desi conventia cu vanzatorul fusese in sensul unei incheierii ulterioare a contractului de vanzare-cumparare. Si ca, numai dupa aproximativ un an, cu ocazia unor reparatii capitale a descoperit la seria de caroserie din talonul masinii nu corespundea cu cea reala, indicand modalitatea in care seria fusese modificata, respectiv prin acoperirea celei vechi cu vopsea si imprimarea alaturi a celei din actele prezentate de vanzator.
Partea vatamata sustine ca a incercat imediat sa ia legatura cu inculpatul insa acesta era plecat din tara, reusind sa il gaseasca la sfarsitul anului 2001 cand i-a solicitat restituirea pretului.
In declaratia data in cursul urmaririi penale partea vatamata a aratat ca achizitionarea masinii a avut loc in luna aprilie 2000 si ca la prezentarea actelor autoturismului de catre inculpat, certificatul de inmatriculare nu era unul de tip nou, de aceasta data mentionand ca a verificat continutul acestora imediat dupa prezentarea lor, constatand că proprietar era alta persoana, fapt confirmat de vanzator care l-a indicat pe ca fiind o cunostiinta de a sa de la care a cumparat masina si ca il va ajuta la trecerea autoturismului pe numele sau. Cu aceeasi ocazie, partea vatamata a verificat seria din cartea masinii cu cea de pe autoturism care corespundeau, fara a-si da seama pe moment ca este batuta invers, cunoscand de fapt acest lucru abia la. Au convenit ca inculpatul să-i dea si cateva piese de schimb, cumparatorul amanand momentul inmatricularii pe numele sau a autoturismului pana la momentul efectuarii unor reparatii. banii au fost predati la domiciliul partii vatamate, conventia fiind, potrivit depozitiei acestuia, sa incheie ulterior contractul de vanzare-cumparare.
Partea vatamata a aratat ca a aflat despre situatia reala a autoturismului abia dupa un an de la achizitionarea acestuia cand a venit la domiciliul sau martorul care i-a solicitat sa mearga impreuna sa radieze masina de pe numele sau, comunicandu-i cu acea ocazie ca nu poate inmatricula masina. Partea vatamata s-a speriat si a mers la domiciluiul inculpatului pe care nu l-a gasit acasa insa a solicitat sotiei acestuia sa-i dea un inscris care sa ateste vanzarea autoturismului. A primit din nou vizita martorului care i-a comunicat ca de fapt a vandut numai actele masinii, ca autoturismul este altul dar nu s-a facut recarosarea si l-a amentintat ca daca nu vrea sa se realizeze radierea il va obliga. De la acel moment partea vatamata nu a mai circulat cu autoturismul, potrivit sustinerilor acesteia, ulterior prezentandu-se la domiciliul sau un politist care i-a adus la cunostiinta ca va fi sanctionat pentru ca nu a perfectat actele masinii, existand o sesizare a Consiliului Local Feldioara. Urmarea imediata a derularii acestor evenimente, partea vatamata a formulat plangere penala impotriva inculpatului.
La dosarul cauzei exista certificatul de inmatriculare al autoturismului cu nr - eliberat in forma noua la data de 10.02.2000. De asemenea, este atasata si vechiul certificat de inmatriculare al aceluiasi autoturism.
Conform raportului de verificare tehnica realizat de la data de 4.03.2000, la solicitarea partii vatamate, autoturismul supus verificarii a fost respins la identificare intrucat era unul substituit avand seria caroserie dublata.
Pozitia martorului a fost in sensul ca singurul certificat de inmatriculare obtinut de acesta este cel din 1999 si ca autoturismul ce a fost inmatriculat sub nr - a fost dezmembrat si vandut, iar caroseria predata la fier vechi. In legatura cu actele autoturismului si numerele de inmatriculare a aratat ca le-a vandut varului sau, martorul pentru suma de 1000 DM, acesta din urma dorind sa-si cumpere o caroserie a aceluiasi timp de autoturism pe care urma sa o inscrie la. Ulterior, varul sau i-a comunicat ca nu a reusit sa cumpere caroseria, motiv pentru care a instrainat la randul sau actele si placutele de inmatriculare unei persoane care locuieste in Peste o perioada de timp a cunoscut acea persoana care a venit cu martorul la domiciliul sau, acesteia comunicandu-i-se ca este proprietarul de drept al actelor autoturismului si ca inculpatul urmeaza sa plateasca impozitul datorat pentru autoturismul inmatriculat.
in care martorul a reusit sa ia legatura cu partea vatamata in vederea radierii autoturismului este justificat de faptul ca in cursul anului 2002, aflandu-se in B pe strada -, a observat autoturismul purtand numele de inmatriculare -, cu care inculpatul venise la domiciliul sau, si a intrat in imobilul unde il vazusae intrand pe conducatorul auto, afland cui ii apartine autoturismul. A avut o discutie cu partea vatamata careia i-a comunicat ca actele si placutele autoturismului ii apartin si plateste impozit pentru aceasta solicitandu-i sa intreprinda demersurile necesare radierii masinii si inmatricularii acesteia fata de schimbarea proprietarului. Raspunsul partii vatamate, potrivit sustinerilor martorului, au fost in sensul ca este de acord cu perfectarea actelor insa nu poate proceda la acest lucru intrucat autoturismul prezinta unele modificari la seria șasiu.
Martorul confirma sustinerile martorului in sensul ca a cumparat de la acesta din urma actele autoturismului precum si placutele de inmatriculare intrucat intentiona sa realizeze o recarosare a unui autoturism aceeasi marca, insa nu a mai folosit aceste acte si le-a vandut la randul sau inculpatului care l-a contactat prin intermediul martorei, o cunostintă comuna. Vanzatorul i-a comunicat cumparatorului ca actele nu sunt pe numele acestuia, ulterior, martorul si inculpatul intalnindu-se si discutand in legatura cu radierea autoturismului.
Martora a confirmat sustinerile martorului legate de modalitatea in care acesta si inculpatul au intrat in contact in vederea achizitionarii actelor autoturismului.
Pozitia inculpatului a fost aceea ca nu a comunicat partii vatamate faptul ca actele predate nu apartin autoturismului vandut, cea a partii vatamate fiind diferita in cuprinsul plangerii penale precum si in cadrul declaratiilor.
In plangerea penala a aratat ca a constatat ulterior ca proprietarul din acte este altul decat inculpatul si ca dupa aproximativ un an a observat ca seria de caroserie din acte nu corespundea cu cea de pe masina. In declaratiile date partea vatamata a mai aratat ca certificatul de inmatriculare primit era unul de tip nou. Si ca, de fapt, odata cu incheierea tranzactiei a aflat ca proprietarul din acte este altul decat cel care a vandut masina primind asigurari ca se va realiza transferul proprietarului. De asemenea, partea vatamata a verificat si seria din carte cu cea de pe autoturism, fara a-si da seama pe moment " ca seria este batuta invers ".
Partea vatamata nu a facut niciun demers in legatura cu radierea si respectiv noua inmatriculare a autoturismului, desi cunostea din actele masinii numele si adresa proprietarului, ulterior fiind cautat de acesta din urma care, potrivit declaratiei partii vatamate, i-a adus la cunostiinta ca acesta a vandut de fapt numai actele autoturismului, masina fiind alta. Intalnirea partii vatamate cu acest martor a avut loc, conform spuselor acesteia, dupa circa un an de la data achizitionarii autoturismului, iar sosirea organelor de politie la domiciliul partii vatamate a avut loc la 5.01.2002.
Exista astfel un dubiul legat de momentul cand s-a realizat dublarea seriei caroseriei, respectiv in posesia carei persoane se afla.
De asemenea, si contradictiile cuprinse in declaratiile partii vatamate si plangerea penala legate de momentul aflarii in primul rand a neconcordantei dintre vanzator si proprietarul din acte precum si a imprimarii unei noi serii pe sasiul autoturimsului, conduc la crearea unui dubiu cu privire la modul in care a avut loc derularea evenimentelor si, mai ales, a momentului incheierii tranzactiei. Acest moment a fost prezentat in mod diferit de catre cele doua parti, inculpatul pretinzand ca a predat un certificat de inmatriculare vechi, iar partea vatamata ca a primit unul nou. Diferenta exista si cu privire la data vanzarii, in cele doua variante, datele mentionate de cele doua parti avand importanta raportat la data eliberarii noului certificate de inmatriculare si, implicit al persoanei care a obtinut acest act.
Partea vatamata a aflat in cursul anului 2001, asa cum pretinde, de situatia reala a autoturismului, formuland plangere penala insa numai imediat dupa ce s-au inceput verificarile de catre organele de politie.
Este evident ca inculpatul a instrainat un autoturism neimatriculat si actele de identificare precum si placutele de inmatriculare ale altei masini, insa probele administrate nu contin suficiente elemente care sa conduca la rasturnarea prezumtiei de nevinovatiei de care se bucura inculpatul, in favoarea acestuia gasindu-si aplicabilitatea principiul in dubio pro reo, nefacandu-se dovada a intentiei sale de a induce in eroare cumparatorul. Nu s-a facut dovada datei incheierii tranzactiei, nu s-a putut stabili in posesia cui se afla autoturismul la data obtinerii noului certificat de inmatriculare, partea vatamata a avut posibilitatea, conform declaratiei sale, de a verifica corespondenta pe autoturism a datelor mentionate pe acte si, de asemenea, partea vatamata nu a luat vreo atitudine, asa cum a aratat, dupa comunicarea de catre martorul, a imposibilitatii inmatricularii autoturismului.
Ca urmare, sub aspectul mijlocului fraudulos folosit, in cauza nu s-a facut dovada legaturii dintre inculpat si persoana care a procedat la dublarea seriei de pe sasiul autoturismului vandut si a eliberarii noului certificat de inmatriculare cat inca autoturismul s-a mai aflat in posesia inculpatului, astfel ca incadrarea juridica data faptei este lipsita de elementul solicitat de alineatul al treilea al art 215 Cp, respectiv folosirea unui mijloc fraudulos.
rezultat din cauza in urma administrarii probelor sta si la baza concluziei conform careia nu s-a facut dovada intentiei inculpatului de a induce in eroare partea vatamata, fapt ce lipseste infractiunea de unul ditre elementele sale constitutive si care atrage incidenta art 10 lit d Cpp.
Pentru aceste considerente, apelul formulat de inculpat a fost considerat întemeiat, urmând a fi supusa analizei, rezolvarea actiunii civile a cauzei.
Astfel, intre fapta inculpatului de vanzare a unui autoturism ce nu putea fi inmatriculat si prejudiul suportat de partea vatamata prin plata pretului exista legatura de cauzalitate in conditiile art 998, 999, urmand ca dispozitia instantei de fond cu privire la obligarea inculpatului la acoperirea prejudiciului material cauzat, sa fie mentinuta.
In privinta daunelor morale, intrucat nu s-a facut dovada inducerii in eroare a partii vatamate, acordarea de daune morale in vederea acoperirii unui prejudiciu datorat acestui fapt, nu poate fi dispusa, urmand ca, si sub acest aspect, hotararea primei instante sa fie cenzurata.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, care a solicitat casarea deciziei și condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune la o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că este greșită concluzia instanței în sensul că există un dubiu cu privire la momentul în care s-a realizat dublarea seriei caroseriei și de stabilirea persoanei care avea în posesie autoturismul în momentul repoansonării seriei de caroserie, cu atât mai mult cu cât s-a dovedit că a cumpărat de la martorul actele mașinii și plăcuțele de înmatriculare prin intermediul martorei și nu prin anunț la publicitate. S-a mai susținut că inculpatul a circulat cu autoturismul căruia i-a montat aceste plăcuțe de înmatriculare și l-a vândut, cunoscând că a fost schimbată seria de caroserie și că actele și plăcuțele nu corespundeau.
De asemenea, s-a mai arătat că la momentul efectuării inspecției autoturismul de afla în posesia inculpatului, astfel că nu există nici un dubiu cu privire la momentul tranzacției, iar partea vătămată a cumpărat mașina cu plăcuțele false montate, știind că proprietar este inculpatul, astfel că partea vătămată a aflat mai târziu de neconcordanțele între datele reale și cele poansonate ale autoturismului, astfel că mijloacele utilizate de inculpat au fost apte să conducă la inducerea în eroare a părții vătămate.
Ministerul Publica mai arătat că nu prezintă nici o importanță cine a plăsmuit seria de caroserie, ci doar faptul că inculpatul cunoștea că seria înscrisă nu era cea reală, iar latura subiectivă a fost dovedită prin faptul că inculpatul a vândut autoturismul cu seria de caroserie modificată, având montate numerele de înmatriculare necorespunzătoare și l-a prezentat ca fiind înscris în circulație.
Verificând hotărârea atacată în raport cu motivele de recurs, potrivit art. 385/10 Cod procedură penală,se constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt, în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, a încadrat juridic legal infracțiunea comisă.
Este pe deplin dovedit că inculpatul, chiar dacă nu a falsificat el însuși seria de caroserie, a cunoscut că aceasta a fost poansonată și că nu era cea reală și acesta a fost motivul pentru care a cumpărat actele autoturismului și plăcuțele de înmatriculare, autoturismul corespunzător fiind vândut de martorul la REMAT, ulterior inculpatul cumpărând actele și plăcuțele acestuia.
Apare cu evidență că inculpatul nu avea alt motiv de a cumpăra doar actele și plăcuțele unui autoturism, decât pentru a le utiliza la un altul.
De asemenea, probele au dovedit că inculpatul a fost cel care l-a contactat pe martorul, prin intermediul martorei, la momentul achiziției contactându-l și pe martorul, care au relatat că inculpatul a venit cu un autoturism marca VW Golf, de culoare, prin urmare, cu aceleași caracteristici și de aceeași culoare cu cel din actele cumpărate, fiind evident că singurul care avea interes ca acest autoturism să intre în legalitate era inculpatul.
Mai este de observat că autoturismul a fost înstrăinat în luna februarie 2000 și că nu există nici un dubiu cu privire la momentul încheierii tranzacției, așa cum greșit a reținut instanța de apel, momentul fiind confirmat atât de inculpat cât și de partea vătămată.
Este adevărat că nu s-a putut stabili cu certitudine modalitatea în care a fost obținut certificatul de înmatriculare de tip nou, având în vedere procedura de eliberare a unui asemenea act, dar și depoziția martorului care a negat că ar fi pus la dispoziția inculpatului vreo copie a buletinului său pentru a-i servi la înmatriculare.
Câtă vreme inculpatul afirmă că a cumpărat o caroserie de la o altă persoană, pe care recunoaște că a montat plăcuțele de înmatriculare pe care le-a cumpărat împreună cu actele și că a prezentat mașina spre vânzare, apare cu evidență că a cunoscut că seria înscrisă pe caroserie nu corespundea realității și că la momentul prezentării autoturismului pentru a fi efectuată viza de inspecție tehnică periodică și care a fost efectuată și aplicată la data de 3 decembrie 1999, când mașina se afla în posesia inculpatului și trebuia prezentat la unde se verifica în mod cert concordanța între seria de caroserie de pe autoturism cu cea înscrisă în acte.
În consecință, nu există nici un dubiu cu privire la momentul încheierii tranzacției între inculpat și partea vătămată, acest moment fiind situat în luna februarie 2000.
Probele confirmă că partea vătămată a cunoscut de la bun început că deținător al autoturismului este martorul și că vânzător este inculpatul și acest aspect nu are nici relevanță cu privire la existența activității inculpatului de inducere în eroare a părții vătămate prin prezentarea ca adevărate a unei împrejurări mincinoase, astfel că probele confirmă activitatea de inducere în eroare.
Mai mult, această activitate de inducere în eroare a părții vătămate este dovedită și de împrejurarea că autoturismul a fost vândut și cumpărat în târg, având montate plăcuțele cu numere false de înmatriculare, cu acte ce confirmau concordanța dintre seria înscrisă pe mașină și cea consemnată în act, astfel că partea vătămată nici nu avea posibilitatea de a efectua altfel ceastă verificare, activitatea respectivă fiind de competența Registrului Auto Român, aspect confirmat chiar cu recunoașterea inculpatului care a afirmat că nu a prezentat situația reală mașinii părții vătămate, ceea ce dovedește că inculpatul a indus în eroare pe partea vătămată și probează și existența intenției directe calificate prin scop, necesară pentru existența infracțiunii de înșelăciune.
Împrejurarea că partea vătămată a formulat plângerea după trecerea unui interval de timp de 2 ani este lipsită de relevanță, câtă vreme acesta a reparat mai întâi autoturismul, fiind într-o stare tehnică foarte proastă (acesta fiind motivul pentru care prețul a fost redus) și apoi a încercat să rezolve situația amiabil cu inculpatul, astfel că este lipsită de fundament alegația Tribunalului Brașov în sensul că partea vătămată nu a luat atitudine când a aflat că autoturismul nu poate fi înmatriculat, deoarece probele confirmă altă stare de fapt, că partea vătămată l-a căutat pe inculpat pe care nu l-a găsit la domiciliu și i-a solicitat restituirea sumei plătită cu titlu de preț.
Este adevărat că pentru existența infracțiunii de înșelăciune nu prezintă relevanță cine anume este persoana care a plăsmuit seria de pe caroserie, ci faptul că inculpatul a cunoscut că seria înscrisă pe caroserie nu corespunde cu cea înscrisă în act și din acest punct de vedere este corectă concluzia la care a ajuns Judecătoria Brașov, în sensul că infracțiunea de înșelăciune este dovedită cu probele administrate, atât sub aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv, fiind dovedită și legătura de cauzalitate între fapta comisă și prejudiciul produs în patrimoniul părții vătămate.
Așa fiind, raționamentul Tribunalului Brașov deși a pornit de la ipoteza corectă că nu s-a putut dovedi că inculpatul este cel care a falsificat în concret seria de pe caroseria autoturismului nu are suport în starea de fapt și nici suport legal, deoarece inculpatul nici nu a fost trimis în judecată pentru asemenea fapte și nici nu era necesar să exercite astfel de activități pentru a se reține existența infracțiunii de înșelăciune, de esența acestei infracțiuni fiind faptul că inculpatul cunoștea împrejurarea necorespunzătoare adevărului, pe care a prezentat-o părții vătămate ca adevărată, inducând-o în eroare, în scopul obținerii unui folos material injust, caracteristic infracțiunii pentru care a fost condamnat de prima instanță.
Așa fiind, se constată că starea de fapt reținută de instanța de apel nu este conformă cu probele administrate în cauză, prima instanță fiind cea care a reținut starea de fapt corectă și prin urmare se constată că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 Cod procedură penală deoarece instanța a comis o eroare gravă de fapt având drept consecință pronunțarea unei soluții de achitare greșite, apelul fiind greșit admis.
Cum se constată că prima instanță a reținut corect starea de fapt, a încadrat juridic legal fapta comisă și în procesul individualizării tratamentului penal a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, hotărârea acestei instanțe fiind în afara oricărei critici
Față de cele reținute mai sus, se constată că recursul declarat de Ministerul Public este întemeiat și în condițiile art. 385/9 pct. 18 și art. 385/15 pct. 2 lit. a Cod procedură penală se va admite, se va casa decizia penală atacată și se va menține sentința penală nr. 114/2008 a Judecătoriei Brașov ca legală și temeinică.
Cu aplicarea art. 192 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva deciziei penale nr. 114/6 mai 2008 a Tribunalului Brașov, pe care o casează și menține sentința penală nr. 163/2008 a Judecătoriei Brașov.
Onorariul pentru apărătorul din oficiu, în sumă de 100 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției și se include în cheltuielile judiciare.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G - - - - -
GREFIER
- -
Red.SF/25.11.2008
Tehnoredact.DS/05.12.2008/2 ex.
Jud.fond.
Jud.apel./
Președinte:Gheorghe RaduJudecători:Gheorghe Radu, Mihaela Alexandru, Simona Franguloiu
