Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 822/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 822/
Ședința publică din data de 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Cristache judecător
JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Liviu
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 479 din 20 noiembrie 2008 Tribunalului Galați.
La apelul nominal a răspuns pentru recurentul inculpat av., apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 5/23.02.2009 lipsă fiind intimatele părți vătămate SC SRL G, prin administrator, SC SA G, SC SA B, SC SA, SC SRL, SC SA, SC SA C N și intimata parte responsabilă civilmente SC SRL
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurentului inculpat susține că a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate de Tribunalul Galați motivat de faptul că procedura de citare cu inculpatul nu a fost corect îndeplinită în fața instanței de apel.
La termenul de judecată din 05.11.2008, când s-a acordat cuvântul pe fond, inițial, în calitate de apărător ales al inculpatului, a solicitat acordarea unui termen pentru a face dovada locului unde acesta își desfășoară activitatea și unde poate fi citat în Spania. Instanța nu a acordat termen, în schimb a amânat pronunțarea două săptămâni. În această perioadă a depus acte traduceri legalizate ale unor adrese emise de către un Centru de Primire și din Spania, în care se arăta că încă din data de 04 noiembrie, deci anterior termenului de judecată, inculpat frecventa acel centru, mai exact, acolo locuia, acolo mânca, și ca atare, acolo era locul unde trebuia să fie citat.
Consideră că în mod corect instanța de apel trebuia să repună cauza pe rol și să dispună citarea inculpatului pentru ca acesta să aibă termen în cunoștință de procesul penal aflat pe rol.
Sub acest aspect, chiar și Curtea de Apel Galați, în recurs, a considerat, în mod corect, că inculpatul trebuie citat la acea adresă și a acordat termen în acest sens.
Față de aceste motiv, solicită admiterea recursului și în baza art. 3859pct. 21 Cod procedură penală, să se constate că procedura de citare cu inculpatul nu a fost corect îndeplinită în fața instanței de apel, să se caseze hotărârea și să se trimită cauza spre rejudecare.
Al doilea motiv de recurs vizează individualizarea pedepsei aplicate inculpatului.
Instanța de fond, Judecătoria Galați, i-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Instanța de apel, admițând apelul Parchetului, a majorat pedeapsa, respectiv a dispus ca inculpatul să execute o pedeapsă de 5 ani închisoare cu privare de libertate.
Consideră că hotărârea Tribunalului Galați este netemeinică sub aspectul desfășurării procesului penal, în principal, și a atitudinii inculpatului în secundar.
Atunci când a admis apelul Parchetului și majorat pedeapsa, instanța a reținut că inculpatul s-a sustras urmăririi penale, aspect infirmat de actele de la dosar.
Astfel, la o zi după comiterea faptelor inculpatul a părăsit țara. Sesizarea organelor de urmărire penală s-a făcut ulterior părăsirii țării de către inculpat. Prin urmare, inculpatul nu avea cunoștință despre desfășurarea unui proces penal pentru a se putea reține atitudinea subiectivă a sustragerii de la urmărire penală. Ulterior, în fața instanței de apel, aflând despre existența dosarului, inculpatul și-a angajat avocat. Din motive ce rezultă din actele depuse la dosar, inculpatul se află în imposibilitate de a reveni în țară, dar cu toate acestea se interesează de desfășurarea procesului.
Mai mult decât atât, de peste 5 ani de când dosarul se află pe rolul instanțelor se poate observa că inculpatul nu a mai avut nici un impact cu legea penală, nu a mai săvârșit alte fapte prevăzute de legea penală.
Prin urmare, se poate considera că existența acestui dosar a antamat pe undeva scopul unei pedepse pe care îl prevede legea penală, mai exact reeducarea inculpatului.
Consideră că nu este necesar ca instanțele să dispună condamnarea cu privare de libertate a unui inculpat pentru ajunge la concluzia că resocializarea nu se poate face decât prin această măsură.
În atare condiții, având în vedere circumstanțele personale, dar și cele reale ale speței deduse judecății, apreciază că în mod corect ar fi trebuit ca pedeapsa aplicată de Judecătoria Galați să fie menținută.
Solicită, pe cale de consecință, dacă se va trece peste primul motiv de recurs, să se admită recursul și în rejudecare să se caseze decizia Tribunalului Galați și să se mențină ca fiind legală și temeinică sentința pronunțată de Judecătoria Galați.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că decizia pronunțată de Tribunalul Galați este legală și temeinică.
Inculpatul a fost legal citat la adresa indicată chiar de către el la fila 35, când a declarat calea de atac a apelului.
De asemenea, și în recurs s-au depus traduceri ale unor acte din care rezultă că inculpatul era înscris în evidențele unui Centru de Ajutor Social, beneficia de serviciile centrului și era prezent doar la interviuri. Față de aceste precizări, apreciază că aceasta nu este adresa la care locuiește inculpatul, astfel încât fiind citat la adresele cunoscute și prin afișare s-au respectat dispozițiile art. 177 alin. 3 Cod procedură penală.
În ce privește temeinicia deciziei, consideră că în mod corect s-a majorat pedeapsa și s-a schimbat și modalitatea de executare a acesteia, având în vedere modalitatea în care inculpatul a acționat și a derulat șapte tranzacții comerciale cu diferite societăți comerciale, achiziționând de la acestea mărfuri pentru plata cărora a completat file CEC scadente la 10 -20 zile de la data livrării, în funcție de perioada convenită cu reprezentanții societăților respective, a achiziționat marfă, i-a asigurat pe reprezentanții societăților comerciale că are bani în cont, dar la scadență cecurile erau refuzate, deși inculpatul dăduse asigurări de plată martorilor, grăitoare fiind în acest sens fiind declarațiile martorilor și, aflate la filele 15-18, 39-42 dosar urmărire penală.
Astfel, inculpatul a cauzat un prejudiciu considerabil, de peste 1.290.000.000 lei.
Inculpatul s-a sustras cel puțin judecății, având cunoștință de existența procesului și neprezentându-se nici un moment în instanță.
Față de toate aceste împrejurări, consideră că se impune respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2187/07.12.2007 a Judecătoriei Galațis -a dispus condamnarea inculpatului la HG o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. 1, 3 și 4 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (șapte acte materiale săvârșite în perioada 21.10.2003-21.11.2003).
În temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 (cinci) ani, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
I s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și c Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 5 (cinci) ani.
În temeiul art. 14 și 346 Cod de procedură penală, în referire la art. 998 și urm. Cod civil, a fost obligat inculpatul HG, în solidar cu partea responsabilă civilmente G, la plata de despăgubiri materiale, astfel:
- la plata sumei de 12.991,01 RON, către partea civilă G;
- la plata sumei de 7.399,99 RON, către partea civilă G;
- la plata sumei de 385,56 RON, către partea civilă B;
- la plata sumei de 42.190,40 RON, către partea civilă;
- la plata sumei de 8.385,50 RON, către partea civilă G;
- la plata sumei de 4.757,08 RON, către partea civilă;
- la plata sumei de 53.170,95 RON, către partea civilă C-
În temeiul art. 7 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus înregistrarea cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului, sens în care se va comunica prezenta hotărâre, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați.
În temeiul art. 189 Cod de procedură penală, s-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, să fie avansat din fondul Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați
În temeiul art. 191 alin. 1 și 3 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul HG, în solidar cu partea responsabilă civilmente G, la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 17.07.2001, inculpatul HG, împreună cu martora (fostă ) au constituit societatea comercială G, fiecare dintre ei având câte 10 părți sociale. Societatea nu a desfășurat activități comerciale până în luna octombrie a anului 2003, martora fiind plecată din țară în perioada iunie - 2003.
În lipsa asociatei sale, inculpatul a HG deschis cont la Eurom Bank, Sucursala G, la data de 21.10.2003. Cu aceeași ocazie, inculpatul a primit un carnet de cecuri. În perioada imediat următoare, inculpatul a contactat mai multe societăți comerciale, cu scopul de a cumpăra marfă de la acestea.
Până la data de 21.11.2003, inculpatul a HG derulat un număr de șapte tranzacții comerciale cu diferite societăți comerciale, achiziționând de la acestea mărfuri pentru plata cărora a întocmit file cec, scadente în termen de 10-20 de zile de la data livrării, în funcție de perioada convenită cu reprezentanții societăților respective.
Activitatea infracțională a inculpatului s HG-a desfășurat astfel:
La data de 27.10.2003, la sediul G (societate care comercializa materiale de construcții) s-a prezentat inculpatul HG, cu scopul de a achiziționa mărfuri de la această societate. În acest scop, inculpatul l-a contactat pe administratorul, care - după ce a verificat la bancă societatea administrată de inculpat - a fost de acord ca pentru plata mărfurilor inculpatul să emită o filă cec. Astfel, în ziua de 28.10.2003, inculpatul a achiziționat mărfuri în valoare de 51.825.520 ROL (factura fiscală nr. -, fila 10 dosar urm. pen.), pentru plata cărora a emis fila cec seria -, nr. 307--, scadentă la data de 20.11.2003. Transportul mărfurilor achiziționate s-a făcut cu autoutilitara B-60255 (condus de martorul; declarații, filele 49-50 dosar urm. pen.).
În ziua imediat următoare, inculpatul s HG-a prezentat din nou la sediul G, de unde a achiziționat din nou marfă în valoare de 35.399.600 ROL, marfa fiind încărcată în autoutilitara -, condusă de martorul (factura fiscală nr. -, fila 11 dosar urm. pen.). Pentru această cantitate de marfă, inculpatul a lăsat fila cec seria -, nr. 307--, fără însă aoc ompleta, convenind cu reprezentanții G să revină pentru a mai ridica o cantitate de marfă, urmând să completeze fila cec pentru o sumă totală.
Ulterior, la data de 07.11.2003, inculpatul a revenit la G, de unde a mai achiziționat o altă cantitate de marfă în valoare de 52.685.000 ROL (factura fiscală nr. -, fila 12 dosar urm. pen.), pe care a transportat-o de această dată cu autoutilitara - (condus de martorul ). Cu această ocazie, inculpatul a achitat în numerar suma de 10.000.000 ROL (chitanță nr. -, fila 13 dosar urm. pen.), completând totodată fila cec lăsată anterior, pentru suma totală de 78.084.600 ROL. S-a convenit ca data scadenței acestei din urmă file cec să fie aceeași cu data scadentă a cecului emis anterior, respectiv 20.11.2003.
O parte din mărfurile achiziționate în zilele de 28.10.2003 și 29.10.2003 au fost revândute de inculpat către Parti G (factura fiscală nr. -, fila 34 dosar urm. pen.), fiind achitate de către această societate cu nr. 22/06.11.2003 (fila 35 dosar urm. pen.), acest aspect fiind confirmat de martorul (declarații, filele 31-32 dosar urm. pen.).
La data scadenței, reprezentantul legal al Gap rezentat filele cec la bancă, însă acestea au fost refuzate la plată pentru lipsă totală disponibil.
Situația de fapt mai sus descrisă rezultă din declarația reprezentantului legal al G, care a precizat că, la momentul emiterii filelor cec, inculpatul l-a asigurat că la data scadenței acestora va exista în cont provizia necesară pentru a fi acoperite (filele 15-18 dosar urm. pen.). Declarația acestuia se coroborează cu declarațiile martorilor (filele 20-22 dosar urm. pen.), (filele 23-26 dosar urm. pen.), (filele 27-30 dosar urm. pen.) și (filele 31-32 dosar urm. pen.).
Întrucât nu și-a recuperat prejudiciul, G s-a constituit parte civilă în cauză pentru suma de 129.910.120 ROL, menținându-și pretențiile formulate și în fața instanței.
II. La data de 12.01.2004, partea vătămată Gas esizat organele de poliție cu privire la faptul că, la data de 29.10.2003, inculpatul ar HG fi achiziționat din depozitul societății materiale de construcții în valoare totală de 73.999.902 ROL, pentru plata cărora a emis fila cec seria -, nr. 307--, scadentă la data de 25.11.2003. La data scadenței, introducându-se în bancă fila cec, aceasta a fost refuzată la plată pentru lipsă totală de disponibil.
Efectuându-se cercetări de către organele de poliție, s-a constatat că, la data de 29.10.2003 (după ce, în prealabil, fusese recomandat de martora -; declarații, filele 61-66 dosar urm. pen.), inculpatul s-a prezentat la depozitul G, de unde a achiziționat materiale de construcții în valoare de 73.999.902 ROL (factura fiscală nr. -, fila 43 dosar urm. pen.), pentru plata cărora a emis fila cec seria -, nr. -, scadentă la data de 25.11.2003. Inculpatul a HG completat fila cec în prezența martorului -, gestionar la depozitul aparținând G (declarații, filele 39-42 dosar urm. pen.), dându-i asigurări acestuia că - la data scadenței - va exista provizia necesară pentru acoperirea filei cec. Marfa achiziționată a fost transportată cu autoutilitara -, condusă de către martorul (filele 27-30 dosar urm. pen.), care a confirmat cele precizate de către martorul -.
Fila cec emisă de către Gaf ost refuzată la plată de către unitatea bancară întrucât nu exista disponibil în cont.
Partea vătămată G, prin reprezentant legal, s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale pentru suma de 73.999.902 ROL, reprezentând contravaloarea mărfii.
III. În aceeași zi, a observat că în depozitul aparținând G era amenajat un stand al B, societate care comercializa adezivi. În aceleași împrejurări, inculpatul a achiziționat de la această societate marfă în valoare de 3.855.600 ROL (factura fiscală nr. -, fila 48 dosar urm. pen.), pentru plata căreia a emis fila cec seria -, nr. 307--, scadentă la data de 25.11.2003.
La scadență, fila cec emisă în favoarea ABa fost refuzată la plată pentru lipsă de disponibil, societatea emitentă aflându-se deja în interdicție bancară.
Întrucât nu și-a recuperat prejudiciul, ABs -a constituit parte civilă în cauză pentru suma de 3.855.600 ROL.
IV. În aceeași perioadă, în urma unui anunț apărut într-un cotidian local, inculpatul a HG luat la cunoștință despre faptul că vinde boabe. A hotărât să achiziționeze întreaga cantitate de comercializată de către, sens în care a închiriat de la G un autotractor având nr. de înmatriculare B-33-.
Totodată, inculpatul a rugat-o pe martora - să îl însoțească la sediul, motivând că nu se pricepe la întocmirea formalităților.
În ziua de 01.11.2003, inculpatul s-a prezentat la, de unde a încărcat o cantitate de 20.000 kg. boabe. Pentru plata mărfii achiziționate (421.904.001 ROL, potrivit facturii fiscale nr. -, fila 57 dosar urm. pen.), inculpatul a emis fila cec seria -, nr. 307-- (scadentă la data de 24.11.2003), pe care a completat-o, semnat-o și ștampilat-o în prezența martorei (declarații, filele 58-60 dosar urm. pen.), numai după ce aceasta a primit acordul directorului societății, cu privire la modalitatea de plată.
Potrivit declarațiilor martorului, șoferul autotractorului cu care s-a efectuat transportul i achiziționate de la (filele 70-73 dosar urm. pen.), J din cantitatea de a fost descărcată la restaurantul "Cina" din cartierul 17 din municipiul G, iar cealaltă Jaf ost descărcată în spațiul de depozitare aflat la parterul blocului G de pe strada -. Potrivit facturii fiscale nr. -/02.11.2003 (fila 88 dosar urm. pen.), Gav ândut către martorul Goc antitate de 12.900 kg. boabe, pentru care s-a plătit suma de 353.073.000 ROL.
Martorul l-a recunoscut pe inculpatul ca HG fiind persoana în beneficiul căreia s-a efectuat transportul cantității de achiziționate de la.
La data de 24.11.2003, fila cec emisă în favoarea Aaf ost refuzată la plată pentru lipsă de disponibil, societatea emitentă aflându-se în interdicție bancară. Întrucât nu și-a recuperat prejudiciul, în cursul urmăririi penale s-a constituit parte civilă în cauză pentru suma de 421.904.001 ROL, menținându-și constituirea de parte civilă și în faza de cercetare judecătorească.
Prin adresa nr. 3749/24.11.2003, Eurom Bank, Sucursala Gas esizat organele de poliție cu privire la un incident bancar ivit în relația comercială derulată între G (în calitate de plătitor) și G (în calitate de beneficiar), cu privire la fila cec seria -, nr. 307--, scadentă la data de 24.11.2003 pentru suma de 122.592.000 ROL.
Procedându-se la verificarea condițiilor în care a fost emisă fila cec seria mai sus arătată, s-a stabilit că, la data de 10.11.2003, la sediul G s-a prezentat numitul -, în calitate de reprezentant al G, cu scopul de achiziționa profile și accesorii pentru tâmplăria de aluminiu. La solicitarea acestuia de a plăti marfa ce urma să fie achiziționată cu filă cec, reprezentantul legal al, (declarații, filele 99-103 dosar urm. pen.), a făcut verificări la bancă, constatând că firma în numele căreia se prezentase - nu figura cu incidente bancare. Cei doi au convenit ca marfa ce urma a fi livrată să fie plătită în tranșe de câte 30.000.000 ROL sau cu filă cec. La aceeași dată, s-a eliberat o factură pro-forma pentru produse în valoare de 122.592.000 ROL (fila 105 dosar urm. pen.).
Ulterior, la data de 13.11.2003, numitul - s-a prezentat la sediul, de unde a ridicat marfă în valoare de 88.122.000 ROL. Pentru plata acesteia, - a lăsat o filă cec având înscrisă suma de 122.592.000 ROL (deja semnată și ștampilată), urmând să se prezinte în câteva zile pentru a ridica și restul de marfă, lucru care nu s-a mai întâmplat.
În aceeași zi în care a ridicat marfa de la, numitul - a valorificat întreaga cantitate de marfă către martorul R - (declarații, filele 112-114 dosar urm. pen.), pentru suma de 50.000.000 ROL.
, prin reprezentant legal, a arătat că se constituie parte civilă în cauză pentru suma de 83.855.065 ROL, întrucât fila cec a fost parțial onorată la plată, în limita sumei de 4.266.935 ROL.
VI. La data de 17.11.2003, între G, în calitate de cumpărător, și C N, în calitate de vânzător, a intervenit contractul de vânzare-cumpărare nr. 4827, având ca obiect livrarea de țeavă din propilenă în valoare totală de 13.206,86 euro. Ulterior, la data de 21.11.2003, la sediul C N, s-a prezentat - în calitate de delegat al G, numitul -, acesta având asupra sa contractul de vânzare-cumpărare semnat în original și ștampilat în numele De aici, acesta a ridicat produsele comandate anterior, în valoare de 531.709.531 ROL, pe care le-a încărcat în camionul având numărul de înmatriculare B-33-, condus de martorul.
Marfa ridicată a fost achitată de către numitul - cu fila cec seria -, nr. 307--, deja semnată și având aplicată ștampila
Pe traseu, numitul - a oprit în localitatea, unde s-a întâlnit cu două persoane de etnie rromă (rămase neidentificate), cărora le-a vândut fără documente legale marfa achiziționată de la C
Martorii și l-au indicat pe inculpatul ca HG fiind persoana care i-a contactat pentru a efectua transportul, precizând totodată că numitul - va fi cel care îl va reprezenta în derularea tranzacției.
La scadență, fila cec emisă în favoarea ACNa fost refuzată la plată pentru lipsă de disponibil, societatea emitentă aflându-se în interdicție bancară.
Întrucât nu și-a recuperat prejudiciul, ACNs -a constituit parte civilă în cauză pentru suma de 531.709.531 ROL.
VII. În ziua de 21.11.2003, inculpatul s HG-a prezentat la punctul de lucru aparținând, situat în G,-, cu intenția de a achiziționa diferite sortimente de mochetă. În realizarea tranzacției, a încheiat în prealabil contractul de vânzare-cumpărare nr. 1571/21.11.2003 (fila 118 dosar urm. pen.), în baza căruia a ridicat produse în valoare de 47.570.762 ROL (factura fiscală nr. -, fila 117 dosar urm. pen.).
Pentru plata produselor achiziționate, inculpatul a emis fila cec seria -, nr. 307--, scadentă la data de 04.12.2003, dând asigurări martorului (gestionar la punctul de lucru al ) că la data scadenței va exista în contul bancar provizia necesară pentru acoperirea cecului.
Transportul produselor ridicate de la punctul de lucru aparținând s-a efectuat cu un camion marca R, având numărul de înmatriculare -, condus de martorul. Potrivit declarațiilor acestuia (filele 122-124 dosar urm. pen.), inculpatul a transportat marfa până în localitatea L, unde a vândut-o unor persoane de etnie romă, care nu au fost identificate.
a introdus la scadență fila cec în bancă, însă aceasta a fost refuzată pentru lipsă totală de disponibil, motiv pentru care s-a constituit parte civilă în cauză pentru suma de 47.570.762 ROL.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați criticând-o ca netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate și a modalității de executare a acesteia.
De asemenea, la data de 05.08.2008, inculpatul a HG declarat apel peste termen, apărătorul acestuia invocând netemeinicia hotărârii sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate.
Prin decizia penală nr. 479/2008 a Tribunalului Galați s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și în consecință:
S-a desființat în parte sentința penală nr. 2187/07.12.2007 a Judecătoriei Galați și în rejudecare:
S-a majorat de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru HG săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 al. 1,3,4 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.
S-a înlăturat din sentința penală apelată dispoziția de suspendare condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, conform art. 81,82 Cod penal.
S-a înlăturat din sentința penală apelată dispoziția de suspendare a executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 5 ani, în conformitate cu disp. art. 71 al. 5.penal.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
S-a respins apelul peste termen declarat de inculpatul împotriva HG sentinței penale 2187/07.12.2007 a Judecătoriei Galați, ca nefondat.
În baza disp. art. 192 al. 2.pr.penală, a fost obligat inculpatul apelant la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, s-au reținut următoarele:
S-a constatat că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt și a reținut vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză dând faptei comise de acesta o corectă încadrare juridică.
Cu toate acestea s-a apreciat că instanța de fond nu a efectuat o justă operațiune de individualizare a pedepsei aplicate neluând în considerare totalitatea criteriilor prevăzute de art. 72 Cod penal.
Astfel, s-a arătat că la stabilirea pedepsei aplicate, instanța de fond a luat în considerare doar lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, făcând abstracție de celelalte criterii de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, cum ar fi gradul de pericol social sporit al infracțiunii săvârșite, modul și mijloacele de săvârșire, natura și importanța relațiilor sociale afectate, valoarea foarte mare a prejudiciului și numărul mare de părți vătămate.
S-a mai reținut că amploarea infracțiunii săvârșite de inculpatul HG, concretizată în crearea unui prejudiciu de o valoare foarte mare unui număr de șapte părți vătămate, ar fi trebuit să impună o mai mare fermitate în aplicarea legii, prin aplicarea unei pedepse mai severe.
S-a mai arătat că un alt element deloc de neglijat îl reprezintă faptul că la data de 22.11.2003, a doua zi după săvârșirea ultimului act material al infracțiunii continuate de înșelăciune, inculpatul a părăsit țara, sustrăgându-se de la urmărirea penală.
În atari condiții, s-a apreciat că deși formal erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal, scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin privarea de libertate.
S-au spus acestea deoarece conform art. 81 Cod penal, instanța de judecată poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei atunci când își formează convingerea că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia.
S-a mai arătat că, convingerea instanței că reeducarea infractorului se poate atinge și fără executarea pedepsei se formează din aprecierea de ansamblu a faptei săvârșite, a împrejurărilor în care s-a săvârșit, a personalității infractorului.
În formarea convingerii, instanța trebuie să aibă în vedere întreaga conduită a inculpatului, înainte de săvârșirea faptei, după săvârșirea faptei, în timpul judecății.
Or, s-a arătat că această convingere a instanței nu se poate forma în condițiile în care inculpatul a înțeles să se sustragă de la urmărirea penală și de la cercetarea judecătorească.
În atari condiții, s-a apreciat că nu este întrunită cerința prevăzută de litera caa rticolului 81 Cod penal și că, pentru formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, s-a precizat că se impune ca executarea pedepsei să fie efectivă, prin privare de libertate.
Față de considerentele expuse anterior, instanța a apreciat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați ca fiind fondat și, implicit, apelul peste termen declarat de inculpatul ca HG fiind nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul HG, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
Ca motiv de nelegalitate s-a invocat că procedura de citare cu inculpatul nu a fost corect îndeplinită în fața instanței de apel.
În susținerea acestei afirmații s-a arătat că la termenul din 05.11.2009, când s-a acordat cuvântul pe fond, apărătorul ales al inculpatului a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru a face dovada cu acte că inculpatul nu se afla în țară, că se afla în evidențele unui centru de ajutor social în Spania, iar instanța de apel a amânat pronunțarea pentru depunerea acestor acte.
S-a mai precizat că s-au depus înscrisurile susmenționate, dar instanța nu a repus cauza pe rol și nu l-a citat pe inculpat în Spania.
Față de toate acestea s-a solicitat casarea deciziei penale pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Galați.
Hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost criticată și pe motive de netemeinicie, arătându-se că în mod greșit Tribunalul Galația majorat pedeapsa aplicată.
De asemenea, dat fiind timpul scurs de la comiterea faptelor, perioadă în care inculpatul nu a mai intrat în conflict cu legea penală, s-a precizat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate.
Motiv pentru care s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale recurate și menținerea sentinței Judecătoriei Galați.
Recursul formulat e nefondat.
Examinând hotărârea pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, motive prevăzute de art. 3859pct. 14 și 21 Cod procedură penală, considerăm că decizia pronunțată de Tribunalul Galație legală și temeinică.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 3859pct. 21 Cod procedură penală, se constată că inculpatul a fost legal citat la adresa indicată de el când a declarat calea de atac a apelului.
Totodată, și în recurs la Curtea de Apel Galațis -au depus traduceri ale unor acte din care rezultă că inculpatul era înscris în evidența unui Centru de Ajutor Social din Spania, beneficia de serviciile acestuia și era prezent doar la interviuri, motiv pentru care apreciem că aceasta nu era adresa unde acesta locuia, astfel încât instanța de apel citându-l la toate adresele cunoscute și prin afișare la ușa consiliului local de la locul săvârșirii infracțiunii - a respectat dispozițiile prevăzute de art. 177 alin. 3 Cod procedură penală.
Motiv pentru care apreciem că nu se impune casarea deciziei Tribunalului Galați și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât procedura de citare a inculpatului în fața instanței de apel a fost corect îndeplinită.
Referitor la temeinicia deciziei pronunțate, apreciem că în mod corect s-a majorat pedeapsa și s-a schimbat și modalitatea de executare a pedepsei.
Considerăm că pedeapsa aplicată a fost judicios individualizată, fiind respectate criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal.
La stabilirea cuantumului pedepsei instanța de apel a ținut cont de pericolul social sporit al infracțiunii, de modalitatea de săvârșire, inculpatul acționând și derulând șapte tranzacții comerciale cu diferite societăți, achiziționând de la acestea mărfuri pentru plata cărora a emis file CEC scadente la 10-20 zile de la data livrării, i-a asigurat pe reprezentanții societăților comerciale că are bani în cont, dar la scadență cecurile emise au fost refuzate, deși inculpatul dădea asigurări de plată martorilor, prejudiciul cauzat fiind de peste 1.290.000.000 lei.
Totodată, s-a ținut cont și de conduita inculpatului care s-a sustras urmăririi penale și judecății.
Față de toate acestea, apreciem că pedeapsa aplicată de instanța de apel e corect individualizată, precum și modalitatea de executare stabilită - cu privare de libertate - motiv pentru care se impune respingerea recursului promovat ca nefondat, criticile formulate de inculpat neputând fi reținute.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 07.06.1968 în G, CNP -, domiciliat în G,-, - 3,. 34, G,-, - 1,. 2,. 25, G,-, - 1,. 18) împotriva deciziei penale 479 din 20.11.2008 a Tribunalului Galați (sentința penală nr. 2187/07.12.2007 a Judecătoriei Galați ).
În baza disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red. -/29.12.2009
Tehnored. /2 ex./28.01.2010
Fond:
Apel:, Fl.
Președinte:Mariana CristacheJudecători:Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu, Liviu