Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 83/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 83/

Ședința publică din 02 octombrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Elena Minodora Rusu judecător

JUDECĂTOR 2: Corina Voicu

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin

- procuror

S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de inculpatul, fiul lui și al, născut la 7 aprilie 1952 în orașul H, județul V, cu domiciliau în comuna, județul O, cetățean român, CNP -, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibași, județul A, împotriva sentinței penale numărul 94/F din data de 18 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, Secția penală, în dosarul numărul -.

La apelul nominal, făcut în ședința publică au răspuns: apelantul

inculpat în stare de arest și asistat de avocat, desemnată din oficiu pentru apelantul inculpat, conform delegației nr. 3043/2008, depusă la dosar, lipsă fiind intimatele părți civile și intimata parte responsabilă civilmente.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință după care:

Grefierul de ședință învederează instanței că s-au depus la dosar, prin serviciul arhivă, concluzii scrise formulate de inculpatul .

Potrivit art. 172 alin. 7 Cod procedură penală, s-a încuviințat apărpătorului apelantului inculpat să ia legătura cu acesta în vederea pregătirii apărării.

S-a procedat la ascultarea inculpatului, răspunsurile acestuia fiind consemnate în proces verbal ce a fost atașat la dosarul cauzei.

Apărătoarea apelantului inculpat solicită completarea probatoriului cu un martor pe situația de fapt, probă ce a fost solicitată și la instanța de fond și a fost respinsă.

Instanța pune în vedere inculpatului să indice teza probatorie și numele martorului.

Inculpatul solicită încuviințarea probei cu un martor pentru a-și dovedi nevinovăția, însă afirmă că nu poate preciza numele acestuia și nici ceea ce înțelege să dovedească prin audierea martorului.

Reprezentantul parchetului se opune încuviințării probei cu un martor solicitată de inculpat prin apărător, având în vedere că nu a indicat numele martorului și nici teza probatorie.

Curtea respinge cererea formulată de apelantul inculpat prin apărător prin care solicită încuviințarea probei cu un martor, având în vedere că nu a indicat numele acestuia și nici teza probatorie.

Apărătorul apelantului inculpat și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat și nici alte probe de solicitat.

Nemafiind cereri prealabile de formulat și nici alte probe de solicitat, curtea constată apelul în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra acestuia, cât și asupra stării de arest a apelantului inculpat.

Apărătoarea apelantului inculpat, avocat, în legătură cu starea de arest, solicită a nu mai fi menținută aceasta și a se dispune judecarea inculpatului în stare de libertate, întrucât nu mai constituie un pericol social pentru ordinea publică și nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri.

În legătură cu apelul declarat de inculpat solicită admiterea acestuia, desființarea sentinței atacate, în principal potrivit art. 334 Cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 și 5 cu aplic. 41 alin. 2 Cod penal în art. 84 alin. 1 pct. 2 din legea nr. 59/1934 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, cu executarea acesteia în libertate.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 272 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, apreciază că în mod greșit, înregistrările video de la bancă au fost luate în considerare, întrucât nu pot constitui material probator și nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, astfel că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni, motiv pentru care solicită achitarea inculpatului potrivit art. 11 pct. 2 lit. raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță ca fiind legală și temeinică, apreciind că situația de fapt, vinovăția inculpatului, încadrarea juridică a faptei, pedepsele aplicate acestuia cât și modalitatea de executare sunt corect stabilite.

De asemenea, reprezentantul parchetului apreciază că nu se impune schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 și 5 Cod penal în Legea cecului prevăzută de Legea nr.59/1934.

Totodată, arată că ambele infracțiuni au fost corect reținute în condițiile art. 41 alin. 2 Cod penal, respectiv forma continuată.

În ceea ce privește starea de arest a apelantului inculpat, reprezentantul parchetului, apreciază că aceasta trebuie menținută în continuare, întrucât nu au încetat temeiurile avute în vedere la luarea acesteia și la menținerile ulterioare.

Apelantul inculpat, având ultimul cuvânt, potrivit art. 377 alin. ultim Cod procedură penală, apreciază că se află în situația de față din cauza unei erori judiciare prin neadministrarea corectă a întregului material probator. Arată că nu a semnat file CEC, nu și-a însușit nicio sumă de bani, nu este vinovat, motiv pentru care solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și achitarea sa.

În ceea ce privește starea de arest, apelantul inculpat solicită judecarea sa în stare de libertate, întrucât nu constituie un pericol social pentru ordinea publică, nu a mai suferit condamnări sau contravenții.

CURTEA

Prin sentința penală nr.94/F/18.06.2008, Tribunalul Vâlceaa condamnat pe inculpatul, aflat în stare de arest preventiv la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b și c Cod penal pe o perioadă de 7 ani pentru infracțiunea prevăzută de art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990 cu aplic. art.41 alin.2 penal și art.215 alin.1, 2, 3, 4 și 5 penal cu aplic.art.41 alin.2 penal.

S-a menținut măsura arestării preventive și s- dedus detenția preventivă.

S-a dispus obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata despăgubirilor civile către părțile civile în cauză.

S-a reținut, în esență, că la data de 17 iulie 2007, inculpatul a devenit asociat unic și administrator al, la aceeași dată depunând și specimen de semnătură în bancă.

În scopul de a escroca societăți comerciale furnizoare de mărfuri, inculpatul și-a creat inițial imaginea unui om de afaceri serios și cu potențial financiar, derulând afaceri cu diverși comercianți, în urma cărora cumpăra cantități mici de mărfuri pe care le achita la termenul scadent.

În perioada următoare în care inculpatul a devenit asociat și administrator al D, acesta a căutat și a găsit pe martorul, persoană tânără, fără cunoștințe în domeniul afacerilor comerciale, fără posibilități materiale și serviciu, pe care s-a hotărât să-l ajute să-și înființeze o firmă și să-și deschidă un magazin.

Martorul, considerând că inculpatul este o persoană serioasă, a fost de acord cu propunerea de a deveni asociat și administrator al D, iar în continuare inculpatul s-a ocupat de întocmirea actelor, precum și de achitarea costurilor pentru cesionarea D pe numele lui.

Tot inculpatul a fost acela care s-a ocupat ca martorul să depună specimen de semnătură la bancă.

Ulterior, căpătând încrederea furnizorilor, inculpatul, în calitate de data aceasta de director comercial al firmei, a început să aprovizioneze importante cantități de mărfuri pentru plata cărora a eliberat file fără acoperire, părți vătămate fiind B și C

În același timp, după achiziționarea mărfurilor, la scurt timp, inculpatul s-a ocupat pentru vânzarea rapidă a acestora, iar apoi de retragerea sumelor virate în cont, astfel că, înainte ca filele emise să ajungă la scadență, în contul Dam ai rămas doar suma de 428, 28 lei.

S-a reținut că vânzarea mărfurilor sub prețul de achiziție concomitent cu retragerea din contul societății Dac ontravalorii acestora înainte ca filele emise să ajungă la scadență, demonstrează fără echivoc deplina cunoștință a inculpatului despre imposibilitatea achitării contravalorii facturilor către părțile civile, dar și hotărârea acestuia de a nu-și executa obligațiile asumate prin contract și de a folosi cu rea-credință creditul societății într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu.

Probele dosarului, în aprecierea instanței de fond, confirmă faptul că inculpatul, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a indus în eroare cele două societăți comerciale, mai sus menționate prin prezentarea societății ca fiind una profitabilă, folosindu-se de calități mincinoase și de file pentru care știa că societatea pe care o reprezenta nu are disponibil în cont, toate în scopul de a obține pentru sine un folos material injust.

S-a apreciat că faptele inculpatului sunt săvârșite cu vinovăție în forma intenției directe și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de dispozițiile art.215 alin.1, 2, 3, 4 și 5 penal, precum și de art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990.

În raport de cuantumul prejudiciului produs, precum și de dispozițiile art.146 penal, s-a reținut că infracțiunea de înșelăciune s-a săvârșit și cu agravanta prev. de art.215 alin.5 penal cu consecințe deosebit de grave.

În baza textelor de lege mai sus menționate, inculpatul a fost condamnat, apreciindu-se că reeducarea sa se poate face prin condamnarea la o pedeapsă cu închisoarea a cărei executare să se facă prin privare de libertate.

La stabilirea cuantumului pedepsei, s-au avut în vedere dispozițiile art.72 Cod penal, respectiv limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe latura civilă a cauzei, tribunalul a reținut că sunt îndeplinite dispozițiile art.14 346 din proc.pen. precum și 998 civil, în sensul că s-a făcut dovada unui prejudiciu cert și nerecuperat, astfel încât inculpatul a fost obligat la despăgubiri civile către părțile civile B și C

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Un prim motiv de apel l-a reprezentat greșita încadrare juridică a faptei săvârșită de inculpat și, pe cale de consecință, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunile prev. de art.84 alin.1 pct.2 din Legea nr.59/1934 și art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990.

S-a cerut, de asemenea, achitarea inculpatului în baza dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a proc.pen. rap. la art.10 lit.c proc.pen. cu motivarea că inculpatul nu a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa.

În subsidiar, a invocat un alt aspect, care se referă la pedeapsa aplicată inculpatului, considerată a fi prea aspră în raport cu circumstanțele cauzei.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, în conformitate cu dispozițiile art.371 proc.pen. Curtea constată că apelul declarat de inculpat este nefondat.

Situația de fapt, precum și vinovăția inculpatului, au fost corect stabilite de către prima instanță, iar încadrarea juridică a faptelor săvârșite de către acesta este corespunzătoare.

Din analiza materialului probator administrat rezultă că în mod judicios și temeinic motivat instanța de fond a stabilit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1, 2, 3, 4 și 5 din penal și de folosirea cu rea-credință a creditului societății într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folos propriu prev. de art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990.

Curtea consideră că tribunalul a dat eficiență dispozițiilor art.63 alin.2 din Codul d e procedură penală, referitoare la aprecierea probelor, stabilind că faptele inculpatului de a induce în eroare pe părțile vătămate B și C N cu prilejul încheierii contractelor de livrare de mărfuri prin emiterea mai multor file, știind că pentru valorificarea lor nu există disponibil, întrunesc atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de înșelăciune, prev. de art.215 alin.1, 2, 3, 4 și 5 penal și că atare fapte nu pot fi susceptibile de încadrare în art.84 alin.1 pct.2 din Legea nr.59/1934.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia dată în recursul în interesul legii nr.IX din 24 octombrie 2005.

Curtea nu poate reține criticile apelantului-inculpat, referitoare la faptul că el nu are nicio contribuție infracțională la comiterea faptelor, întrucât acestea sunt infirmate de materialul probator administrat, de modalitatea de săvârșire a infracțiunii, fiind evidentă intenția inculpatului de inducere în eroare a părților vătămate prin emiterea filelor care nu aveau acoperire.

Mai mult, chiar poziția inculpatului, care a precizat în declarațiile sale că filele erau emise nu ca mijloc de plată a mărfurilor, ci ca mijloc de garanție că plata se va efectua, relevă împrejurarea că la momentul emiterii filelor nu exista disponibil bănesc în cont.

Procedând astfel, convenind cu părțile civile ca plata să se facă prin filă și emițând ulterior o asemenea filă, deși cunoștea că nu există în contul societății provizia necesară acoperirii, în mod incontestabil inculpatul a indus în eroare pe părțile vătămate, cauzându-le un prejudiciu.

Mai mult, în baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate, părțile vătămate B și C N au livrat marfa, pe care inculpatul a recepționat-o, semnând și ștampilând factura de primire. Ulterior, marfa a fost revândută de către același inculpat unor societăți comerciale, încasând personal valoarea acesteia.

Potrivit probelor dosarului, chiar dacă retragerea sumelor din contul Daf ost făcută în baza mandatului martorului, s-a demonstrat că în mod efectiv retragerea banilor s-a făcut de către inculpat, în scopul însușirii lor.

În această situație, nu se poate reține că inculpatul nu a indus în eroare cele două societăți comerciale, ci dimpotrivă, prin prezentarea societății ca fiind una cu potențial financiar și folosindu-se de calități mincinoase, precum și de file pentru care știa că societatea pe care o reprezenta nu are disponibil în cont.

În raport de cele menționate, Curtea apreciază că în cauză apărările inculpatului, în sensul că faptele nu au fost comise de el sunt infirmate, instanța de fond pronunțând o soluție legală și temeinică privind stabilirea vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunilor de care acesta a fost învinuit.

Drept urmare, pentru considerentele mai sus expuse, fiind conturat elementul material al infracțiunii de înșelăciune, nu se impune nici schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art.84 alin.1 pct.2 din Legea nr.59/1934 cu aplic.art.41 alin.2 penal, câtă vreme inculpatul a acționat în cunoștință de cauză, deci cu intenția de a induce în eroare pe părțile vătămate și de a le crea un prejudiciu.

De asemenea, Curtea reține că instanța de fond a făcut o justă apreciere a criteriilor generale prevăzute de art.72 din penal, în raport de situația de fapt reținută.

Pentru aceste considerente, neexistând niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie, care să conducă la admiterea apelului, Curtea va respinge apelul inculpatului, în baza dispozițiilor art.379 pct.1 lit.b proc.pen. iar în baza art.192 alin.2 proc.pen. îl va obliga pe acesta la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 200 lei, din care 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu ce se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Totodată, constatând că există probe, în sensul săvârșirii de către inculpat a infracțiunilor pentru care a fost condamnat, ce sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani și că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din modalitatea în care a fost concepută activitatea infracțională, Curtea, în baza dispozițiilor art.383 alin.1/1 care trimit la art.350 proc.pen. va menține starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art.88 penal, va deduce perioada executată în arest preventiv în continuare, de la data pronunțării sentinței - 18 iunie 2008, până la momentul pronunțării prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr.94/F din 18 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.-.

Menține starea de arest preventiv a inculpatului (fiul lui și, născut la data de 7 aprilie 1952, deținut în Penitenciarul Colibași, CNP -) și deduce la zi detenția.

Obligă pe apelantul-inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariul apărătorului din oficiu ce se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția Penală și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

3 ex./14.10.2008

Jud.fond:

Președinte:Elena Minodora Rusu
Judecători:Elena Minodora Rusu, Corina Voicu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 83/2008. Curtea de Apel Pitesti