Spete trafic de persoane Art 12 Legea 678 2001. Decizia 136/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 136/
Ședința publică din 25 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, partea vătămată și inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 79/PI/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul-apelant, asistat de avocat ales, lipsă părțile vătămate, și.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată depus la dosar apelul declarat de partea vătămată împotriva sentinței penale nr. 79 din 31.01.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Procurorul solicită admiterea apelului, hotărârea atacată fiind netemeinică în primul rând pentru greșita achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 față de partea vătămată, precizând că depoziția părții vătămate se coroborează cu declarațiile mai multor persoane, iar în al doilea rând, s-a făcut o greșită individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, aceasta fiind prea mică în raport de împrejurările comiterii faptei. Totodată, referitor la atitudinea procesuală a inculpatului, arată că acesta nu a fost sincer, iar din declarațiile acestuia, prin care arată că i-a plăcut să fie văzut în compania mai multor persoane tinere, nu se poate trage concluzia că avea atașament față de valorile familiale.
În ceea ce privește apelul inculpatului, solicită respingerea ca nefondat, inculpatul fiind trimis în judecată pentru o infracțiune săvârșită în formă continuată.
Cu privire la apelul părții civile, solicită admiterea acestuia.
Apărătorul ales al inculpatului-apelant, avocat solicită admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe, întrucât judecarea cauzei a avut loc în lipsa părții vătămate ce nu a fost legal citată.
În subsidiar, solicită ca în rejudecare să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d.
C.P.P.Tot în subsidiar solicită condamnarea inculpatului la o pedeapsă spre minimul cu suspendarea condiționată, sau admiterea apelului și rejudecând să se schimbe încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art.12 alin.1 din Legea nr.678/2001, în infracțiunea de proxenetism prevăzută de art.329 alin.1 și Cod Penal să se dispună achitarea inculpatului sau aplicarea unei pedepse orientată spre minim cu suspendarea executării.
Cu privire la partea vătămată arată că aceasta prin declarația olografă, susține că în octombrie 2000 fost dusă de inculpat la, iar, soțul părții vătămate arată că partea vătămată nu a arătat că ar fi fost exploatată. De asemenea, din declarația mamei părții vătămate rezultă că aceasta nu a fost de 7 ani în țară, iar alți martori au declarat că partea vătămată avea libertate de mișcare.
Cu privire la partea vătămată, arată că martora o contrazice pe aceasta, arătând că avea libertate de mișcare, iar partea vătămată nu-și mai menține declarația datăîn faza de urmărire penală și nu se constituie parte civilă, organele de cercetare penală sesizându-se pentru mărturie mincinoase.
Cu privire la apelului formulat de parchet, solicită respingerea acestuia, iar cu privire la apelul formulat de partea vătămată, solicită admiterea recursului.
În ceea ce privește cererea de casare a hotărârii cu trimitere spre rejudecare pentru citarea părții vătămate, procurorul arată că aceasta la audiere a dat adresa din, despre adresa din Germania aflându-se doar în apel.
Inculpatul apelant, având ultimul cuvânt, solicită admiterea apelului arătând că este nevinovat.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 79/PI din 21.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art.334 a C.P.P. fost respinsă cererea formulată de inculpatul, prin apărătorul său, de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa din infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art.12 alin.1 din Legea nr.678/2001 raportat la art.41 alin.2 în Cod Penal infracțiunea de proxenetism prevăzută de art.329 alin.1
Cod PenalÎn baza art.12 alin.1 din Legea nr.678/2001 raportat la art.41 alin.2 și Cod Penal cu aplicarea art.42 a Cod Penal fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 29.01.1953 în, jud.T, CNP - -, domiciliat în comuna, sat nr.439, jud.T, cetățean român, căsătorit, studii 8 clase și 3 ani de școală profesională, antrenor de fotbal, fără antecedente penale, în prezent deținut în Penitenciarul Timișoara, la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată.
În baza art.71 au Cod Penal fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art.64 lit.a-e pe Cod Penal durata executării pedepsei.
În baza art.350 s C.P.P.-a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art.88 s Cod Penal-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 20.11.2006 și a arestului preventiv de la data de 21.11.2006 la zi.
În baza art.65 alin.2 raportat Cod Penal la art.64 și Cod Penal art.66 a Cod Penal fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.64 lit.a, b, d și e pe Cod Penal o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art.11 pct.2 lit.a raportat C.P.P. la art.10 lit.d a C.P.P. fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art.12 alin.1 din Legea nr.678/2001 față de partea vătămată.
În baza art.14 raportat C.P.P. la art.346 s C.P.P.-a luat act că părțile vătămate, și nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art.19 din Legea nr.678/2001 s-a dispus confiscarea de la inculpat suma de 1000 euro, bani dobândiți prin săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Timișa reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timișoara nr.88/D/P/2006 emis la data de 12.04.2007, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art.12 alin.1 din Legea nr.678/2001 raportat la art.41 alin.2
Cod PenalÎn fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului că în perioada 2000 - 2006, prin înșelăciune cu promisiunea găsirii unor locuri de muncă, a recrutat și transportat în Austria părțile vătămate, și, unde acestea au fost exploatate prin obligarea la practicarea prostituției.
Analizând probele administrate în cele două faze ale procesului penal, respectiv: procesele verbale de consemnare a unor acte premergătoare (filele 5-10 vol.I UP), declarațiile părților vătămate, și (filele 11-15, 16, 17, 19, 21-23 vol.I UP și 29, 75 dosar), declarațiile inculpatului (filele 35-40, 111, 113 vol.I UP și 28 dosar), declarațiile martorilor, (filele 42, 44-47, 50, 52-54, 55, 56, 58, 59, 61-63, 64-67, 69, 70, 74-79, 81, 83, 85, 87, 89, 91, 110 vol.I UP și 76, 77, 79, 94-97, 124, 125, 150-153, 170, 208-211 dosar), procesele verbale de confruntare (filele 101, 104, 107 vol.I UP), procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate (vol.II UP), referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș (filele 205-207 dosar), instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul a plecat în Austria în cursul anului 1989, reapatriindu-se în România în cursul anului 1994, de când locuiește cu mama sa, în comuna, sat nr.439, jud. De la sfârșitul anului 2005 inculpatul este antrenorul de fotbal al echipei din satul, iar în toată această perioadă el a efectuat multe călătorii în Austria, țară în care deține drept de ședere, fiind cunoscut în comunitate ca o persoană care efectua frecvent astfel de călătorii. În acest context, știind că efectuează deplasări în afara țării, mai multe persoane din județul T, în special din zona localității și a orașelor și Sânnicolau M, au apelat la inculpat pentru a le găsi locuri de muncă în străinătate.
În cursul anului 2000, inculpatul a cunoscut-o pe, devenind prieteni apropiați. Partea vătămată provine dintr-o familie numeroasă și deși a încercat să se angajeze la mai multe societăți comerciale din zonă, nu a reușit, fiind lipsită de orice sursă de venit. În aceste condiții, inculpatul i-a propus să-l însoțească în Austria, partea vătămată acceptând. În perioada care a urmat, până în anul 2002, partea vătămată a călătorit cu inculpatul de multe ori, ea arătând că a fost obligată să practice prostituția în folosul inculpatului, deși declarațiile sale nu pot fi coroborate cu alte probe. În ciuda faptului că, potrivit susținerilor sale, ar fi fost exploatată de către inculpat, partea vătămată a acceptat să-l însoțească pe acesta în călătoriile sale, fiind de acord, de asemenea, cu propunerea numitului de a-l cunoaște pe martorul. Inculpatul le-a făcut cunoștință celor doi în cursul anului 2002, când le-a propus să se căsătorească. Cei doi au fost de acord, iar în vara anului 2002 s-au căsătorit. Toate aceste împrejurări nu au împiedicat-o pe să continue deplasările cu inculpatul în Austria până la sfârșitul anului 2002. După căsătorie partea vătămată nu a locuit cu soțul său, ea preferând să stea în România până la data de 22.03.2003, când a părăsit țara și s-a mutat definitiv în Germania.
În cursul anului 2005 inculpatul a cunoscut-o pe partea vătămată, care în acea perioadă lucra ca dansatoare într-un local din orașul Sânnicolau După mai multe întâlniri, inculpatul i-a propus părții vătămate să-l însoțească în Austria, unde îi poate găsi un loc de muncă la un club, în calitate de dansatoare. Partea vătămată a acceptat, iar la data de 22.08.2005, cei doi au părăsit țara, deplasându-se în Austria. La destinație, inculpatul nu și-a mai respectat promisiunea de a-i găsi un loc de muncă și a transportat-o pe în localitatea, unde a cazat-o într-un apartament închiriat de un prieten al său, numitul. Inculpatul i-a prezentat părții vătămate doi cetățeni austrieci, pe numiții și, afirmând că se va ocupa de găsirea unui loc de muncă. După plecarea inculpatului, partea vătămată a înțeles că cei doi cetățeni austrieci doreau să întrețină relații sexuale, ea acceptând acest compromis în că astfel va obține slujba promisă. de aproximativ 3 luni de zile, partea vătămată a locuit în acel apartament, unde a fost întreținută de cetățenii austrieci, care i-au asigurat cazarea și hrana, întorcându-se în țară la data de 07.11.2005.
La începutul lunii ianuarie 2006, inculpatul le-a promis părților vătămate și, precum și martorului, că le va găsi locuri de muncă în Austria. În acest context, la data de 08.01.2006, cele patru persoane au părăsit țara și s-au deplasat în Austria, în localitatea, unde s-au cazat într-un apartament închiriat de același, prieten al inculpatului. A doua zi, inculpatul le-a comunicat părților vătămate că nu le-a găsit locuri de muncă, motiv pentru care trebuie să întrețină relații sexuale cu trei bărbați pe care îi cunoscuseră cu o seară înainte, pentru ca din banii obținuți să poată cumpăra carburantul necesar întoarcerii în țară. În momentul în care părțile vătămate au refuzat, inculpatul le-a amenințat că le va abandona în Austria. Pentru că nu aveau nici un și nu cunoșteau limba germană, neavând nicio posibilitate de a se întoarce acasă, părțile vătămate au acceptat propunerea inculpatului și au întreținut relații sexuale cu doi cetățeni austrieci, pentru aceste servicii primind suma de 200 euro, din care inculpatul a primit 150 euro. Întrucât în apartament se afla și martorul, inculpatul l-a invitat pe acesta la o plimbare în oraș, martorul observând însă că în momentul în care au plecat în parcarea din fața clădirii se aflau numitul și un alt tânăr.
În momentul în care inculpatul s-a întors acasă cu martorul, împreună cu părțile vătămate și, s-au urcat în mașină și au plecat spre casă. Pe drum, inculpatul a fost sunat de numita, căreia i-a spus că se află în căutarea unor locuri de muncă pentru cei cu care se afla în mașină. s-a oferit să-l ajute, motiv pentru care inculpatul s-a deplasat cu însoțitorii săi la un bar din orașul. Aici s-au întâlnit cu patronul localului, numitul, iar inculpatul a discutat cu acesta în limba germană, comunicându-le părților vătămate că vor fi angajate. Inculpatul s-a întors în țară cu martorul, iar părțile vătămate au rămas la barul din orașul. A doua zi, una dintre angajatele localului, numita, le-a comunicat celor două că vor fi nevoite să se prostitueze. Partea vătămată a refuzat, cerând să fie trimisă acasă, astfel încât la data de 18.01.2006 ea s-a întors în țară. Partea vătămată a acceptat să se prostitueze, întreținând relații sexuale cu diferite persoane până la data de 10.02.2006, când, ca urmare a unei razii a poliției, partea vătămată a fost descoperită și trimisă în țară.
Potrivit dispozițiilor art.12 alin.1 din Legea nr.678/2001, infracțiunea de trafic de persoane se poate realiza prin recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.
exploatarea unei persoane, legiuitorul a arătat, prin prevederile art. 2 pct.2 lit.c din Legea nr.678/2001, că prin aceasta se înțelege și obligarea la practicarea prostituției, la reprezentări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală.
S-a subliniat faptul că expresia "obligarea la practicarea prostituției" nu trebuie interpretată într-un sens restrictiv, că doar o constrângere fizică ar putea justifica existența infracțiunii de trafic de persoane. Și constrângerea morală, desfășurată sub forma unor amenințări, poate conduce la reținerea acestei infracțiuni, atunci când, în împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele, dat fiind gradul de cultură și de pregătire al victimelor, o asemenea amenințare a determinat victima să accepte realizarea unor activități înjositoare, împotriva voinței sale, pentru a obține venituri din care să-și poată asigura existența.
Pe de altă parte, prima instanță a mai reținut și faptul că, potrivit art.16 din Legea nr.678/2001, consimțământul persoanei, victimă a traficului, nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului.
Față de aceste prevederi legale, instanța de fond a constatat că faptele inculpatului de a recruta și transporta, prin înșelăciune, părțile vătămate, și în Austria, unde acestea, fiind lipsite de orice sumă de bani și necunoscând limba germană, au fost exploatate, fiind obligate la practicarea prostituției, existând o constrângere morală în privința persoanei lor, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art.12 alin.1 din Legea nr.678/2001.
În acest sens Tribunalul a observat declarațiile părții vătămate, care, în cursul urmăririi penale, a menționat că inculpatul i-a promis că îi va găsi un loc de muncă în Austria, unde la lucra cu forme legale ca și dansatoare. Ajunsă în Austria, partea vătămată a observat faptul că numitul i-a dat inculpatului o sumă de bani, după care inculpatul a plecat, ulterior aflând de la o altă persoană că ar fi fost vândută. Partea vătămată a mai precizat că a întreținut relații sexuale cu doi cetățeni austrieci, dându-și seama că nu are de ales întrucât nu avea bani și nici nu cunoștea limba germană.
În privința părții vătămate, care a învederat că se consideră victimă a traficului de persoane întrucât a fost indusă în eroare de către inculpat, care i-a promis un loc de muncă cu respectarea formelor legale, a fost reținută de prima instanță activitatea de înșelăciune, de inducere în eroare. S-a apreciat că este evident că inculpatul a făcut partea vătămată să creadă că este în măsură să-i asigure un loc de muncă legal în Austria, pentru a-i obține acordul în vederea transportării sale în această țară, creându-i astfel o falsă reprezentare a realității, partea vătămată ajungând să creadă că va lucra cu forme legale în străinătate, în condițiile în care numitul cunoștea încă de la început împrejurarea că o asemenea posibilitate nu există.
Tribunalul a reținut că este adevărat că în cauză au fost audiați mai mulți martori, care au precizat că au cunoscut-o pe partea vătămată în Austria, și aceasta părea foarte mulțumită. În acest sens pot fi observate declarațiile martorilor, și. Însă, acești martori au cunoscut partea vătămată după ce aceasta se găsea deja în Austria de mai mult. Or, s-a apreciat așa cum s-a arătat deja, consimțământul ulterior al victimei nu înlătură răspunderea penală a inculpatului. Ceea ce a condus la reținerea primei instanțe a răspunderii inculpatului este împrejurarea că, așa cum a precizat partea vătămată, a fost determinată să plece din țară de promisiunea inculpatului că-i va găsi un loc de muncă în Austria, cu respectarea formelor legale, ceea ce nu s-a întâmplat, inculpatul abandonând-o acolo, fără bani și fără ca ea să cunoască limba, motiv pentru care a fost nevoită să accepte întreținerea unor relații sexuale cu diferite persoane pentru a-și asigura existența. Împrejurarea că ulterior partea vătămată s-a complăcut în această situație, fiind mulțumită, așa cum au arătat martorii, de șederea sa în Austria nu are relevanță în cauză, deoarece acordul victimei nu înlătură răspunderea făptuitorului.
Declarațiile părții vătămate s-a considerat că au fost confirmate și de procesul verbal de redare a convorbirilor purtate între partea vătămată și martorul la data de 13.12.2006. Din analiza acestor convorbiri s-a observat faptul că partea vătămată a repetat că a fost mințită de inculpat, care a dus-o în Austria să facă ceva și a fost obligată să facă altceva. Numita a mai indicat împrejurarea că a fost constrânsă să practice prostituția întrucât nu avea bani și nici altă posibilitate să se întoarcă în țară.
Împrejurarea că inculpatul este cel care a transportat partea vătămată în Austria a fost confirmată în opinia primei instanțe, atât prin procesul verbal de consemnare a unor acte premergătoare, unde se arată că partea vătămată a părăsit țara la data de 22.08.2005 cu autoturismul condus de inculpat, cât și prin declarațiile inculpatului, care a recunoscut faptul că el a transportat-o în Austria, unde partea vătămată i-a transmis că dorește să rămână cu, fără să cunoască ce s-a întâmplat mai departe.
S-a mai reținut că, la rândul său, martorul, patronul localului unde era angajată partea vătămată a învederat faptul că din discuțiile purtate cu partea vătămată a aflat că aceasta a fost vândută de inculpat în Austria, fără însă ca el să-l cunoască pe numitul.
În sfârșit, s-a apreciat de către instanța de fond că existența infracțiunii este confirmată și de încercarea inculpatului, prin intermediul martorului, de aod etermina pe să-și schimbe declarațiile și să-și retragă plângerea formulată împotriva lui. Din cuprinsul aceluiași proces verbal de redare a convorbirilor purtate între partea vătămată și martorul rezultă că martorul, inclusiv prin amenințări, a încercat să determine partea vătămată să-și schimbe declarațiile, în ciuda faptului că aceasta a repetat că spune adevărul.
În ceea ce privește părțile vătămate și, tribunalul a reținut că în cursul cercetării judecătorești partea vătămată și-a schimbat declarațiile, arătând că nu dorește să participe în calitate de parte vătămată în procesul penal și că nu-și menține declarațiile date în cursul urmăririi penale. Însă această declarație nu a fost avută în vedere de prima instanță la soluționarea cauzei. În cursul urmăririi penale, atât la data de 30.05.2006 când a fost audiată, cât și la data de 20.11.2006 când a fost confruntată cu inculpatul, partea vătămată a confirmat implicarea inculpatului în exploatarea sa. Ulterior, în cursul cercetării judecătorești, menționând că ar fi fost forțată de către organele de urmărire penală să dea declarații împotriva inculpatului, partea vătămată și-a schimbat poziția, arătând că nu-și mai menține acele declarații. Instanța de fond a constatat că nu există nici o probă care să confirme ipoteza că partea vătămată ar fi fost forțată să ofere anumite declarații în faza de urmărire penală, ea fiind audiată în prezența procurorului în ambele situații și chiar în prezența apărătorului inculpatului, cu ocazia confruntării, astfel încât, în condițiile în care la dosar există indicii că inculpatul, prin intermediul rudelor sale sau a unor prieteni, a încercat să influențeze declarațiile unor martori, prima instanță apreciind că în privința acestei declarații există riscul ca ea să fie alterată datorită încercării inculpatului de a influența poziția părții vătămate, urmând să fie înlăturată, în acest sens putând fi observată declarația martorului, care a precizat că fiul inculpatului s-a interesat de adresa la care poate fi găsită partea vătămată, în același și martorului cerându-i-se să nu dea declarații împotriva inculpatului.
S-a reținut că în cursul urmăririi penale, partea vătămată a precizat că inculpatul, înainte ca ea să accepte să plece în Austria, i-a comunicat faptul că va lucra în calitate de menajeră la un prieten de al său. Ajunsă în Austria, partea vătămată a menționat că prietenul inculpatului i-a cerut să întrețină cu el relații sexuale, dar ea a refuzat. În aceste condiții, inculpatul i-a comunicat faptul că nu mai are bani și dacă dorește să se întoarcă acasă trebuie să întrețină relații sexuale cu 2 sau 3 prieteni de ai săi. În caz contrar, inculpatul i-a precizat că o va abandona în Austria. Partea vătămată a menționat că, necunoscând limba germană și neavând nici un, nu a avut altă posibilitate și a acceptat să întrețină relații sexuale cu 3 bărbați, activitate pentru care, împreună cu partea vătămată, a primit 200 euro, din care 150 euro i-a înmânat inculpatului.
De asemenea,s-a reținut că partea vătămată a mai indicat faptul că pe drumul de întoarcere inculpatul le-a găsit de lucru, ei și părții vătămate, la un bar de striptease, ea urmând să fie angajată ca și menajeră. Însă ulterior a constatat că trebuie să întrețină relații sexuale cu clienții, refuzând acest lucru, motiv pentru care a fost trimisă acasă, nu înainte însă de a afla de la o angajată a localului, româncă, faptul că inculpatul a primit de la patron, pentru ea și partea vătămată, suma de 1000 euro.
S-a apreciat de către instanța de fond că declarațiile părții vătămate sunt confirmate și de partea vătămată. Aceasta a indicat faptul că inculpatul a vizitat-o de mai multe ori la domiciliu, propunându-i să-i găsească un loc de muncă în Austria. Deși inițial a refuzat, la insistențele inculpatului a acceptat să plece, lucru confirmat de altfel și de mama sa, martorul, care a precizat că inculpatul a venit la locuința sa de mai multe ori, încercând să o determine pe fiica sa să-l însoțească în Austria, unde va lucra ca și menajeră. Partea vătămată a precizat și ea că a fost nevoită să întrețină relații sexuale cu 3 cetățeni austrieci, împreună cu partea vătămată, în momentul în care inculpatul le-a amenințat că le abandonează în Austria deoarece nu mai are bani de motorină, relatând și faptul că a fost vândută, alături de partea vătămată, la barul din orașul, unde, de 3 săptămâni a fost nevoită să întrețină relații sexuale cu diferiți clienți. La fel ca și partea vătămată, nici partea vătămată nu cunoștea limba germană și nu deținea vreo sumă de bani în momentul plecării din țară, aspect relatat și de mama sa, care a menționat că în momentul în care a plecat, fiica ei nu avea nici un.
Existența infracțiunii este dovedită în opinia tribunalului și prin intermediul martorului. Acesta a precizat că inculpatul le-a promis, lui și părții vătămate, că le va găsi de lucru în Austria. Ajunși în localitatea, martorul a precizat că au fost cazați într-un apartament închiriat de un prieten al inculpatului, pe nume. A doua zi, martorul a menționat faptul că inculpatul l-a invitat în oraș, părțile vătămate și rămânând în apartament, însă în momentul în care au ieșit din imobil a constatat că în parcarea din față se aflau și un alt cetățean austriac. Martorul a mai adăugat că nu știe ce s-a întâmplat mai departe, însă declarația lui confirmă variantă oferită de cele două părți vătămate, care au indicat faptul că la solicitarea inculpatului, în momentul în care martorul a fost plecat în oraș, au fost nevoite să întrețină relații sexuale cu 3 cetățeni austrieci.
S-a reținut că și martorul a relatat organelor judiciare modalitatea în care părțile vătămate și au ajuns la barul din orașul, el întorcându-se acasă cu inculpatul. Prima instanță a subliniat faptul că și martorul a susținut că cele două părți vătămate au fost vândute de inculpat pentru suma de 1000 euro, el declarând că a aflat acest lucru de la o angajată a barului, numita.
De asemenea, s-a reținut că la rândul său, martorul, care a lucrat în barul patronat de numitul în orașul, a precizat că a văzut-o pe partea vătămată, care a fost adusă acolo de inculpat. Martorul a confirmat existența numitei, arătând că aceasta era omul de încredere al patronului, învederând și că, din discuțiile purtate cu, a aflat că aceasta ar fi vrut să se întoarcă acasă, dar nu avea bani.
Și în privința părților vătămate și instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului înșelăciunea ca modalitate de săvârșirea a infracțiunii de trafic de persoane, exploatarea părților vătămate având loc prin obligarea la practicarea prostituției, cele două părți vătămate fiind constrânse, datorită necunoașterii limbi germane, lipsei de bani și amenințărilor inculpatului, să practice prostituția.
Deși inculpatul a negat faptul că ar fi promis vreunei persoane găsirea unui loc de muncă în Austria, s-a apreciat că declarațiile sale sunt contrazise de probele administrate în cauză. Astfel, atât părțile vătămate, și, cât și martorii, și au menționat că inculpatul le-a promis, atât lor, cât și părților vătămate, locuri de muncă în Austria.
Împrejurarea că intermedierea unor așa-zise locuri de muncă în Austria reprezintă un mod de viață al inculpatului, s-a apreciat că este confirmată și de ceilalți martori audiați în cauză. Astfel, martorul a precizat că prin intermediul inculpatului i-a cunoscut pe numiții și, locuind în concubinaj cu fiecare dintre aceștia o anumită perioadă de.
Martorul, care a locuit în concubinaj cu inculpatul o perioadă de, a menționat că l-a însoțit pe inculpat în Austria, unde a găsit-o pe partea vătămată, aceasta spunându-i că a ajuns acolo prin intermediul numitului.
S-a reținut că, la rândul său, martorul a declarat că inculpatul i-a propus să o ducă în Austria, unde îi va găsi de lucru, deși cunoștea faptul că nu are 18 ani. Martorul a mai arătat că insistențele inculpatului au încetat numai după intervenția mamei sale, care a încercat să discute cu inculpatul, însă acesta a refuzat, lucru care a fost confirmat și de martorul.
Totodată, s-a reținut că martorul a învederat faptul că a ajuns în Austria prin intermediul inculpatului, care i-a găsit un loc de muncă.
Apoi martorii, și au precizat că au cunoștință de împrejurarea că inculpatul se ocupă cu recrutarea unor tinere pe care le transportă în Austria pentru a se prostitua.
Tribunalul a reținut că mai mult decât atât, așa cum rezultă din conținutul procesului verbal de redare a unor convorbiri telefonice, chiar inculpatul, cu prilejul unei convorbiri telefonice purtate la data de 08.06.2006, a recunoscut faptul că îi face plăcere să intermedieze o fată pentru cineva.
Toate aceste probe, la care se adaugă și procesele verbale de consemnare a unor acte premergătoare, din care rezultă că părțile vătămate și au părăsit țara la data de 08.01.2006 cu un autoturism condus de inculpat, au condus la formarea convingerii instanței de fond că fapta inculpatului de a recruta și transporta, prin înșelăciune, părțile vătămate, și, în Austria, unde acestea au fost exploatate, fiind obligate, prin constrângere morală, să practice prostituția, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.12 alin.1 din Legea nr.678/2001, putându-se reține intenția directă ca modalitate a vinovăției, inculpatul urmărind, prin inducerea în eroare a părților vătămate, obținerea unor foloase materiale ilicite, rezultat pe care l-a cunoscut și l-a urmărit prin săvârșirea faptei.
Având în vedere condițiile de existență ale infracțiunii continuate, respectiv unitatea de subiect activ, unitatea de rezoluție infracțională și pluralitatea de acte de executare, tribunalul a reținut în sarcina inculpatului și dispozițiile art.41 alin.2 Cod Penal, apreciind că în baza aceleiași rezoluții infracționale, care a fost suficient de determinată și care s-a menținut pe parcursul desfășurării întregii activități infracționale, a indus în eroare partea vătămată, pe de o parte, și părțile vătămate și, pe de altă parte, în scopul exploatării lor, fiecare din cele două acte materiale realizând, din punct de vedere obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.12 alin.1 din Legea nr.678/2001.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane față de părțile vătămate, și, urmând ca la individualizarea judiciară a pedepsei să țină seama de criteriile legale de individualizare prevăzute de art.72 Cod Penal, respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
S-a apreciat că fapta inculpatului prezintă pericol social, prin actele sale acesta aducând atingere unor drepturi și libertăți fundamentale prin care se exprimă personalitatea umană, respectiv dreptului oricărei persoane la demnitate, integritate psihică și libertate sexuală.
La stabilirea pedepsei tribunalul a luat în considerare și persoana inculpatului, acesta nefiind cunoscut cu antecedente penale și aflându-se la prima abatere de acest gen, împrejurare de natură să reliefeze o periculozitate mai redusă a inculpatului. S-a reținut că, potrivit referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune pe numele inculpatului, acesta nu prezintă probleme de integrare în societate, manifestând atașament față de valorile familiale și disponibilitate de a acorda sprijin celor din jur, implicarea lui în prezenta cauză datorându-se, în M parte, datorită imprudenței în stabilirea legăturilor de prietenie, motiv pentru care, în vederea atingerii scopului pedepsei așa cum acesta este stabilit prin dispozițiile art.52 și Cod Penal ținând seama și de prevederile art.42 referitoare Cod Penal la sancționarea infracțiunii continuate, instanța de fond a apreciat ca fiind suficientă aplicarea unei sancțiuni privative de libertate orientată spre minimul special, respectiv 3 ani închisoare.
În temeiul art.65 alin.2 tribunalul Cod Penal a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.64 lit.a, b, d și e pe Cod Penal o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art.64 lit.d și e justificându Cod Penal-se prin aceea că, raportat la împrejurările concrete în care au fost comise faptele de către inculpat, acesta fiind implicat în traficarea unor persoane de sex feminin, numitul a devenit nedemn pentru exercitarea drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator.
Instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art.71 referitoare Cod Penal la pedeapsa accesorie, iar în temeiul art.350 a C.P.P. menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art.88 a Cod Penal dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv.
Unul dintre principiile fundamentale ale procesului penal, consacrat legislativ prin dispozițiile art.52C.P.P. este cel al prezumției de nevinovăție, în conformitate cu care orice persoană este considerată nevinovată până la dovedirea vinovăției sale în cadrul unui proces public, desfășurat cu respectarea dreptului la apărare.
Prezumția de nevinovăție este o prezumție simplă, relativă, care poate fi răsturnată în cursul procesului penal, însă numai prin prezentarea unor probe certe de vinovăție. Dacă, în urma administrării tuturor probelor se ajunge la îndoială asupra vinovăției inculpatului, prezumția nu este răsturnată, orice îndoială urmând să fie interpretată în favoarea inculpatului.
Or, în prezenta cauză, referitor la partea vătămată, tribunalul a constatat că nu există suficiente dovezi care să conducă la răsturnarea prezumției de nevinovăție a inculpatului.
S-a apreciat că singurele probe care pot fi reținute în sprijinul învinuirii sunt declarațiile părții vătămate, ale soțului său și ale mamei părții vătămate, martorul.
Potrivit susținerilor părții vătămate, în perioada 2000-2002 în mod repetat l-a însoțit pe inculpat în Austria, unde a fost obligată să se prostitueze.
S-a reținut că la rândul său, martorul, soțul părții vătămate, a arătat că după ce s-a căsătorit cu, aceasta i-a povestit că ar fi fost obligată de inculpat să se prostitueze în Austria, același lucru fiind relatat și de mama părții vătămate, care a precizat că după ce a plecat în Germania, partea vătămată i-a povestit că a fost obligată de inculpat să se prostitueze.
Potrivit dispozițiilor art.75 C.P.P. declarațiile părții vătămate făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Or, în prezenta cauză, s-a constatat de către tribunal că declarațiile părții vătămate au fost confirmate doar de cei doi martori indicați mai sus, care însă au cunoștință despre faptele respective doar din relatările părții vătămate. Pe de altă parte, cei doi martori se află într-o strânsă legătură de rudenie cu partea vătămată, aspect ce poate ridica semne de întrebare în legătură cu obiectivitatea acestor declarații, iar pe de altă parte, cel puțin unul dintre martori, se află într-o evidentă relație de dușmănie cu inculpatul, plângerea formulată de acesta pentru furt determinând condamnarea martorului la pedeapsa închisorii.
Prima instanță a considerat că în legătură cu autenticitatea acestor declarații există și alte dubii. Partea vătămată nu a oferit nicio explicație plauzibilă în privința perioadei de îndelungate cât a rămas în pasivitate. Potrivit probelor existente la dosar, partea vătămată a părăsit definitiv România în cursul lunii martie 2003. Din martie 2003 și până în luna martie 2007 partea vătămată nu a făcut nici un demers pentru a determina tragerea la răspundere penală a inculpatului, deși avea această posibilitate, ceea ce este în măsură să dea naștere unor îndoieli în legătură cu realitatea celor prezentate de partea vătămată.
S-a mai reținut că martorul a menționat că i-a înmânat inculpatului o sumă de 2000 DM pentru un presupus divorț al părții vătămate de un fost soț, pentru ca ulterior inculpatul să-i solicite încă 900 DM pentru efectuarea unor lucrări dentare pentru partea vătămată. Pe lângă faptul că martorul nu a prezentat nicio altă dovadă a faptului că a plătit aceste sume, deși a afirmat că s-a împrumutat în acest sens, martorul a declarat că i-ar fi plătit inculpatului 8-9.000 DM pentru fiica sa, existând astfel contradicții evidente între declarațiile celor doi martori, atât sub aspectul destinației unor eventuale sume de bani plătite inculpatului, cât și sub aspectul cuantumului acestor sume, contradicții ce nu au putut fi lămurite întrucât martorul a refuzat să se prezinte în fața instanței.
Susținerile părții vătămate sunt contrazise în opinia tribunalului d e martorii și. Primul dintre cei doi martori, care este cumnatul părții vătămate, a arătat că din câte cunoaște el, partea vătămată nu s-a prostituat în Austria pentru inculpat, în vreme ce martorul a reliefat același lucru, martorul subliniind chiar că partea vătămată obișnuia să întrețină relații sexuale cu diferite persoane, fără însă a cere bani pentru aceasta, numita fiind cea care a insistat de fiecare dată să-l însoțească pe.
De asemenea, prima instanță a reținut că la rândul său, martorul a precizat că în perioada 2000-2002 fost vizitat la locuința sa din Austria, de multe ori, de inculpat, care venea însoțit de partea vătămată. Martorul a mai arătat că cei doi locuiau în apartamentul său și niciodată partea vătămată nu s-a plâns că ar fi obligată să se prostitueze sau că ar fi ținută acolo împotriva voinței ei.
În același sens tribunalul a observat și declarația martorului, o vecină de-a mamei părții vătămate, prin intermediul căreia cele două femei țin legătură cu ajutorul telefonului, întrucât la locuința mamei părții vătămate nu există telefon. Martorul a menționat că, deși a discutat personal cu martorul, niciodată acesta nu i-a spus că a trebuit să-i dea inculpatului vreo sumă de bani pentru soția sa, iar după plecarea în Germania, deși a sunat des acasă, niciodată partea vătămată nu s-a plâns de tratamentul la care ar fi fost supusă de inculpat.
Pentru aceste considerente, apreciind că simpla declarație a părții vătămate, coroborată cu declarațiile indirecte ale unor rude apropiate ale părții vătămate, care au cunoscut împrejurări relevante doar din relatările numitei, nu poate conduce, în lipsa altor probe, la concluzia că aceasta a fost victimă a traficului de persoane, existând dubii cu privire la vinovăția inculpatului, tribunalul, în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat C.P.P. la art.10 lit.d C.P.P. a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.12 alin.1 din Legea nr.678/2001, neexistând posibilitatea de a dovedi, fără echivoc, vinovăția inculpatului în privința acestui act material.
La termenul de judecată din data de 21.01.2008, apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art.12 alin.1 din Legea nr.678/2001, în infracțiunea de proxenetism prevăzută de art.329 alin.1.Cod Penal Instanța va respinge cererea inculpatului ca nefondată în condițiile în care la dosar nu există probe care să confirme împrejurarea că părțile vătămate, și și-ar fi dat acordul, anterior plecării în Austria, pentru practicarea prostituției în această țară. Cele trei părți vătămate au acceptat oferta inculpatului de a le găsi locuri de muncă în străinătate, dar în nici un caz în calitate de prostituate, numitul promițându-le că vor fi angajate ca menajere sau dansatoare, ceea ce le-a determinat pe cele trei victime să își exprime acordul față de insistențele inculpatului.
Totodată, apărătorul inculpatului a solicitat ca, atât în situația schimbării încadrării juridice, cât și în situația în care încadrarea juridică nu va fi schimbată, și se va ajunge la condamnarea inculpatului, instanța să dispună suspendarea condiționată a executării. Raportat la această modalitate de individualizare judiciară a executării pedepsei, prima instanță a apreciat că în prezenta cauză nu este aplicabilă, neputându-și forma convingerea că reeducarea inculpatului poate avea loc și fără executarea pedepsei, ținând seama de împrejurarea că nici în cursul urmăririi penale, și nici în faza de judecată acesta nu a recunoscut săvârșirea faptei, mai mult decât atât existând chiar indicii că, prin intermediul unor prieteni sau a rudelor apropiate, inculpatul a încercat să influențeze declarațiile unor părți vătămate sau martori.
În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, în temeiul art.14 raportat C.P.P. la art.346 C.P.P. tribunalul a luat act că niciuna dintre părțile vătămate nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art.19 din Legea nr.678/2001 instanța de fond a dispus confiscarea de la inculpat suma de 1000 euro, bani dobândiți prin traficarea părților vătămate și, atât părțile vătămate, cât și martorii și precizând că din afirmațiile numitei, omul de încredere al numitului, patronul barului din orașul, aceasta este suma de bani pe care inculpatul a primit-o pentru cele două părți vătămate.
Deși partea vătămată a precizat că și ea a fost vândută de către inculpat în Austria, în condițiile în care nu s-a putut stabili cu exactitate realitatea acestei susțineri, prima instanță a interpretat acest dubiu în favoarea inculpatului.
Împotriva sentinței penale nr. 79/PI/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș au declarat apel, în termen legal, inculpatul, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea vătămată.
În motivare apelului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișa învederat că hotărârea atacată este netemeinică prin greșita achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 față de partea vătămată și greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, aceasta fiind apreciată ca prea mică, în raport de împrejurarea comiterii faptei. În acest sens, s-a arătat că hotărârea este netemeinică întrucât ea se bazează pe o greșită interpretare a probelor administrate în cauză, că declarațiile martorilor, și nu au forță probatorie de a înlătura plângerea părții vătămate și declarațiile martorului care confirmă faptul că i-a plătit inculpatului 2900 DM pentru a se căsătorit cu partea vătămată, precum și cu declarațiile mamei părții vătămate care arată că inculpatul i-a făcut pașaport fiicei sale, o ducea cu regularitate în Austria și că de fiecare dată când se întorcea, aceasta prezenta urme de lovituri. Totodată, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișa arătat că este adevărat că despre relațiile sexuale la care era silită fiica sa, martora avea cunoștință din relatările acesteia, însă acest fapt nu este de natură a duce la înlăturarea declarației, ci la întărirea susținerilor din plângere; respectiv că în mod greșit instanța a înlăturat aceste declarații, în condițiile în care ele provin de la martori direcți ai activității infracționale desfășurate de inculpat și se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate.
Pe de altă parte, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișa susținut că instanța nu a evaluat corespunzător pericolul social al faptei și persoana inculpatului, modul concret în care a fost concepută și săvârșită infracțiunea; că în cauză sunt patru părți vătămate, toate femei tinere cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani la data săvârșirii faptei, pe care le-a racolat din medii paupere, folosind aceeași modalitate de inducere în eroare, respectiv promisiunea găsirii unui loc de muncă, bine plătit în Austria, unde, prin constrângere morală sau agresare fizică, inculpatul le obliga să se prostitueze. S-a arătat că pedeapsa minimă nu este justificată nici raportat la atitudinea procesuală a inculpatului care, în contradicție cu probele existente la dosar, a negat săvârșirea faptei; că mai mult decât atât, încă din faza de urmărire penală s-au făcut presiuni asupra părților vătămate și a martorilor pentru ca aceștia să revină asupra declarațiilor, împotriva martorului fiind începută urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Prin cererea sa de recurs, inculpatul a solicitat, în principal, să se dispună desființarea sentinței primei instanțe și rejudecarea de către Tribunalul Timiș, pentru motivul că judecarea cauzei la această instanță a avut loc în lipsa părții vătămate care a fost nelegal citată, invocând dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. b În C.P.P. subsidiar, inculpatul a solicitat să se dispună desființarea sentinței primei instanțe și achitarea sa pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. 1 din Legea nr 678/2001, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Tot C.P.P. în subsidiar, inculpatul a solicitat condamnarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 la o pedeapsă îndreptată spre minimul special cu suspendarea condiționată a executării pedepsei; respectiv pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună în temeiul art. 334.C.P.P. schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea prevăzută de art. 329 pct. 1.pen și să se dispună achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 329 pct. 1.pen. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d sau C.P.P. condamnarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 329 pct. 1.pen. la o pedeapsă îndreptată spre minimul special cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În motivarea apelului, inculpatul a susținut că nu s-a probat prin nici un mijloc de probă că a avut intenția de a exploata părțile vătămate; că a obținut vreun folos în urma practicării prostituției de către părțile vătămate, numai acestea declarând în acest sens. În acest sens, a invocat existența unor declarații care arată că inculpatul a depus chiar diligențe să oprească pe părțile vătămate să se prostitueze și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin decizia nr. 6670 din 10.12.2004 a arătat că dacă din probele administrate rezultă că părțile vătămate au fost de acord să părăsească țara în vederea practicării chiar și a prostituției, manifestându-și liber consimțământul și nu reiese folosirea unor acte de amenințare, de violență sau alte forme de constrângere, în vederea transportării, nici a răpirii, înșelăciunii, abuzului de autoritate, pentru a obține consimțământul acestor persoane în vederea exploatării lor, încadrarea juridică este cea prevăzută de art. 329 alin. 1.pen. și nu cea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001.
Prin apelul depus la dosar în data de 19.09.2008, partea vătămată a solicitat desființarea sentinței penale și rejudecarea procesului în prezența sa, susținând că deși domiciliul său este în Germania, nu ar fi fost niciodată citată acolo și nu i s-a comunicat hotărârea.
Analizând apelurile declarate, prin prisma motivelor de apel precum și din oficiu conform art. 371 al.2 pr.pen. instanța constată că hotărârea atacată este netemeinică sub aspectul greșitei achitări a inculpatului pentru infracțiunea comisă împotriva părții vătămate și a cuantumului pedepsei, astfel că va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea vătămată, și va respinge apelul declarat de inculpatul, pentru următoarele considerente:
În prealabil, instanța constată că sunt nefondate susținerile părții vătămate privind procedura de citare întrucât în fața Tribunalului Timiș aceasta a fost citată nu numai la adresa din localitatea, nr. 78, jud. T, dar și la adresa din loc. -,-, Germania (filele 149, 186, 188, 236, 237 dosar tribunal). Pe de altă parte, în ce privește invocarea de către inculpat a nelegalei citări a părții vătămate, instanța reține și că încălcarea dispozițiilor care reglementează procedura de citare este sancționată cu nulitatea relativă în condițiile art. 197 alin. 1 și 4.C.P.P. neputând fi invocată decât de partea care a suferit o vătămare prin modul în care a fost citată. Prin urmare, inculpatul nu s-ar putea prevala de o eventuală citare nelegală a părții vătămate.
Pe de altă parte, având în vedere că sentința penală nr. 79/PI/21.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș nu a fost comunicată părții vătămate la adresa din Germania, față de aceasta nu a început să curgă termenul de apel prevăzut de art. 363.C.P.P. astfel că instanța constată că apelul este declarat cu respectarea dispozițiilor legale.
Starea de fapt reținută de prima instanță în ceea ce privește părțile vătămate, și, este corectă fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală. Tribunalul a procedat la o analiză completă a probelor care conduc la concluzia că inculpatul a comis infracțiunea prev. de art. 12 alin.1 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal în raport cu cele trei părți vătămate sus menționate, analiză pe care instanța de apel și-o însușește cu completările ce urmează. Astfel, potrivit art. 62.C.P.P. mijloacele de probă pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând nici o deosebire în ceea ce privește forța lor probantă în raport cu împrejurarea că au fost administrate în cursul urmăririi penale sau al cercetării judecătorești. Neexistând nici un temei de legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale martorilor sau victimelor, instanța este îndreptățită a reține numai pe acelea pe care le consideră că exprimă adevărul și care se coroborează cu alte mijloace de probă. Simpla retractare a unor declarații nu poate produce efectul de înlăturare a acesteia decât dacă este temeinic motivată, și nu în cazul în care situația de fapt arătată în cuprinsul ei rezultă și din alte probe ale dosarului. Se mai impunea a se reține și faptul că la aprecierea declarației unui martor este necesar să se aibă în vedere moralitatea acestuia, capacitatea intelectuală, poziția față de proces, interesul pe care-l poate avea în soluționarea cauzei într-un anumit fel, etc. Principiile anterior expuse și-au găsit aplicabilitatea în speță în ceea ce privește situația părților vătămate, și, prima instanță înlăturând în mod corect retractarea făcută de partea vătămată, declarațiile martorilor, și, ultimul încercând chiar să o determine pe partea vătămată să-și schimbe declarația.
Este adevărat că partea vătămată și-a schimbat declarația în fața instanței (fila 29 dosar tribunal), susținând că declarațiile date în cursul urmăririi penale ar fi fost interpretate greșit, deși în cursul urmăririi penale, atât cu ocazia audierii (filele 16 - 17 dosar UP), cât și cu ocazia confruntării cu inculpatul (fila 94 dosar UP) a susținut implicarea acestuia în exploatarea sa. Mai mult, aspectele relatate în cursul urmăririi penale sunt confirmate și de alte probe, ca declarația părții vătămate și a martorului. În declarația dată în fața instanței (fila 75 dosar), partea vătămată relatează cum a fost mințită de inculpat că o va duce la muncă în Austria, urmând să primească lunar suma de 500 euro, că ajunsă acolo a fost obligată de inculpat să se prostitueze, acesta afirmând că dacă nu va accepta să întrețină relații sexuale cu 2 persoane o va abandona acolo, în contextul în care partea vătămată nu mai fusese plecată niciodată din țară, nu avea bani, haine și nu cunoștea limba. Totodată, a relatat modul în care inculpatul a dus-o în barul din localitatea, a discutat cu patronul primind o sumă de bani, după care a abandonat-o acolo. Relevantă este și împrejurarea că partea vătămată susține că a fost nevoită să se prostitueze pentru că nu avea bani, haine și nu cunoștea limba. Prin urmare, deși nu a procedat la o constrângere fizică sau amenințare pentru aod etermina pe partea vătămată să se prostitueze, inculpatul a pus-o într-o astfel de situație încât aceasta să nu aibă altă posibilitate. Despre partea vătămată, se arată că și aceasta a întreținut relații sexuale la venirea în Austria, cu cele două persoane la care s-a făcut referire la început, că a fost abandonată în barul din și a plecat după o săptămână. Pe de altă parte, în mod corect s-a constatat de prima instanță existența unor indicii că inculpatul, prin intermediul rudelor sale sau prietenilor, a încercat să influențeze poziția părții vătămate, respectiv declarația martorului cu privire la faptul că fiul inculpatului s-a interesat de adresa la care poate fi găsită partea vătămată și procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, din care rezultă încercări similare asupra altor părți vătămate sau martori. Din cele anterior arătate, instanța constată că retractarea primei declarații de către partea vătămată nu are o justificare întemeiată, care să conducă la concluzia că faptele relatate nu corespund adevărului, cu atât mai mult cu cât: este cea mai apropiată de evenimente; declarația de coroborează cu cea a părții vătămate și martorului, în cauză s-au exercitat presiuni asupra martorilor/părților vătămate de către rudele sau prietenii inculpatului pentru modificarea declarațiilor.
Instanța de apel nu își însușește susținerile inculpatului privind relevanța și pertinența declarațiilor martorilor, și, întrucât așa cum a reținut și tribunalul au cunoștință despre aspecte ulterioare consumării infracțiunii.
În ceea ce privește situația părții vătămate, instanța constată că în mod greșit s-a apreciat de către tribunal că nu ar exista probe suficiente care să conducă la reținerea în sarcina inculpatului a infracțiunii prev. de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001. Trebuie avută în vedere că o asemenea infracțiune, nu de puține ori, rămâne la adăpostul anonimatului, neputând fi dovedită exclusiv pe baza unor probe directe. Declarația părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor și, care, chiar dacă sunt mama, respectiv soțul părții vătămate, nu există temeiuri pentru a se considera că nu relatează adevărul. Mai mult, modul în care a acționat inculpatul în raport cu partea vătămată, descris de aceștia corespunde modului în care inculpatul s-a comportat și față de celelalte părți vătămate. Astfel, în declarația dată în faza de urmărire penală (fila 21 dosar UP), partea vătămată arată că inculpatul, cunoscând starea de paupertate a acesteia și a familiei sale, i-a propus să-l însoțească în Austria unde îi va asigura un loc de muncă. Acceptând propunerea, cei doi s-au deplasat în Austria, unde partea vătămată a lucrat câteva zile la un atelier de vopsitorie după care, inculpatul a dus-o într-o cameră de hotel unde a obligat-o, sub amenințare, să întrețină relații intime cu mai mulți bărbați. Într-una din zile partea vătămată a fost supusă la întreținerea de relații intime și perversiuni sexuale cu patru cetățeni turci, care au filmat aceste scene, ulterior inculpatul amenințând-o pe partea vătămată că dacă nu i se va supune, va trimite fotografii compromițătoare presei. Mai arată partea vătămată că, în primăvara anului 2001 inculpatul a vândut-o pentru suma de 2900 DM unui prieten de-al său, numitul, cu care ulterior aceasta s-a și căsătorit. În același sens, martora (fila 76 dosar tribunal) a relatat în fața instanței că fiica sa, partea vătămată a fost dusă în Austria de către inculpat, unde ar fi fost obligată să se prostitueze; că de fiecare dată când aceasta venea acasă din Austria prezenta urme de lovituri. Totodată, a susținut că partea vătămată a fost dusă în Germani tot de inculpat, că acesta i-a făcut o fotografie pe care a prezentat-o actualului ei soț și i-a cerut o sumă de bani pentru a-i aranja sosirea în Germania. Martorul (fila 94 dosar tribunal) deși afirmă că nu i s-a părut niciodată că partea vătămată ar fi împiedicată să plece sau că s-ar afla acolo împotriva voinței ei, arată că aceasta nu vorbea limba germană, că inculpatul era însoțit de partea vătămată în 99 % din cazuri, iar în timpul zilei martorul era plecat la muncă. În declarația sa, martorul (fila 151 dosar tribunal) arată că partea vătămată a fost împreună cu el și inculpatul în Austria și confirmă că nu cunoștea limba germană și inculpatul a ajutat-o cu actele pentru căsătorie, în condițiile în care "partea vătămată nu știe să scrie, să citească și nici măcar nu-și știe data nașterii". Starea de dependență a părții vătămate de inculpat rezultă și din declarația martorului (fila 170 dosar tribunal). În cauză nu se poate reține că plângerea părții vătămate este contrazisă de martorii (fila 87 dosar UP), (fila 88 dosar UP și 170 dosar instanță), (fila 94 dosar tribunal) și (fila 95 dosar tribunal). Instanța constată că în realitate, primii doi martori arată că ei nu au cunoștință că partea vătămată să se fi prostituat, deși nu i-au însoțit pe cei doi în Austria, iar dacă ei nu știu nu înseamnă că acest lucru nu s-a întâmplat. Martorul a arătat că de mai multe ori inculpatul și partea vătămată au fost în vizită la domiciliul său din Austria și, de asemenea, nu are cunoștință ca să se fi prostituat în condiții în care partea vătămată a declarat că era obligată să întrețină relații intime într-o cameră de hotel, iar nu în apartamentul martorului. Deși acest martor mai declară că inculpatul nu a adus nici alte fete în Austria în vederea practicării prostituției, fapt contrazis de probele administrate în dosar și de soluția de condamnare pentru trafic de persoane față de celelalte trei părți vătămate, instanța nu a înlăturat această depoziție ca nesinceră, ci a folosit-o ca suport în soluția de achitare a inculpatului. În fine, martora a declarat că, deși a vorbit la telefon de mai multe ori cu și o cunoaște și pe, nici unul dintre aceștia nu i-a relatat săvârșirea de către inculpat a infracțiunii, fapt care de asemenea nu poate conduce la concluzia inexistenței faptei, cu atât mai mult cu cât nu rezultă că între martoră și partea vătămată sau ar fi existat relații apropiate. Prin urmare, declarațiile martorilor, și nu au forța probatorie de a înlătura plângerea părții vătămate și declarațiile martorului care confirmă faptul că i-a plătit inculpatului 2900 DM pentru a se căsătorit cu partea vătămată, precum și cu declarațiile mamei părții vătămate care arată că inculpatul i-a făcut pașaport fiicei sale, o ducea cu regularitate în Austria și că de fiecare dată când se întorcea, aceasta prezenta urme de lovituri. Este adevărat că despre relațiile sexuale la care era silită fiica sa, martora are cunoștință din relatările acesteia, însă acest fapt nu este de natură a duce la înlăturarea declarației, ci la întărirea susținerilor din plângere. Prin urmare, în mod greșit prima instanța a înlăturat aceste declarații, în condițiile în care ele provin de la martori direcți ai activității infracționale desfășurate de inculpat și se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate.
Astfel fiind, în sarcina inculpatului se reține săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001 și față de partea vătămată.
În ce privește încadrarea juridică, instanța reține incidența dispozițiilor art. 41 alin. 2.Cod Penal, având în vedere rezoluția infracțională unică dedusă din același mod de operare, aceleași condiții de loc și recrutare, respectiv dispozițiile deciziei nr. 49/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii. Prin urmare, faptele inculpatului comise în raport cu părțile vătămate, și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prev. de art. 12 alin.1 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal Astfel, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 "constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane". Articolul 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 prevede că prin exploatare se înțelege " executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat ori cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate"; lit. ) "ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire", iar potrivit lit. e) a aceluiași articol, "efectuarea unor alte asemenea activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului" constituie, de asemenea, o formă de exploatare, prin "aservire" în sensul textului citat înțelegându-se "acțiunea de a supune". Mai trebuie avut în vedere și faptul că potrivit art. 16 din Legea nr. 678/2001 "consimțământul persoanei, victimă a traficului, nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului". În speță, inculpatul a racolat părțile vătămate, și prin înșelăciune, promițându-le că le rezolvă locuri de muncă în străinătate, profitând de imaginea de persoană care rezolvă orice problemă și de situația familială și financiară precară a acestora, transportându-le până la locațiile unde erau puse în situația de a se prostitua, neavând bani, necunoscând limbi străine, având un grad de instrucție redus și imposibilitatea de a se întoarce în țară.
Totodată, se constată că în mod corect prima instanță a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin.1 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 41 alin. 2.Cod Penal în infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. 1.Cod Penal, motivarea tribunalului fiind întemeiată. În completare, se mai impune a se reține și că prin decizia nr. 16/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a statuat că "distincția dintre infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 și, respectiv, art. 13 din Legea nr. 678/2001 și cea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. 1 din Codul penal este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită, protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi: în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 aceasta fiind apărarea dreptului la libertatea de voință și acțiune a persoanei, iar în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 329 din Codul penal, apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială și de asigurare licită a mijloacelor de existență; respectiv că în situația unor acte de recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire a unei persoane, prin amenințare, violență, răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau prin alte forme de constrângere ori profitând de imposibilitatea acelei persoane de a-și exprima voința sau prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001".
În ce privește sancțiunea aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 12 alin.1 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal, instanța de apel constată că se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului de la 3 ani închisoare la 5 ani, având în vedere și actul material comis față de partea vătămată, precum și necesitatea aplicării corecte a criteriilor de individualizare a pedepsei.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 72 alin. 1.Cod Penal, instanța trebuie să aibă în vedere pe lângă limitele de pedeapsă fixate în partea specială, și gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Totodată, prevederilor art. 52.Cod Penal prevăd că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise. În urma individualizării judiciare a pedepsei potrivit criteriilor prevăzute de art.72 pen. trebuie aplicată o pedeapsă într-un cuantum care să poată îndeplini funcțiile și să poată realiza scopul acesteia în contextul în care infracțiunea a fost săvârșită și al caracterului de fenomen dobândit de acest tip de infracțiuni în ultima perioadă de.
În cauză se impune a avea în vedere caracterul continuat al infracțiunii, conduita nesinceră a inculpatului pe parcursul procesului, faptul că infracțiunea are caracter transfrontalier, numărul părților vătămate. Este adevărat că inculpatul nu este obligat să recunoască săvârșirea infracțiunii, legea conferindu-i potrivit art. 70 alin. 2.C.P.P. "dreptul la tăcere", respectiv dreptul de a nu face nici o declarație; însă, în măsura în care inculpatul este de acord să dea declarații, potrivit aceluiași text legal, ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa. Astfel, comportarea nesinceră în cursul procesului penal, fără a fi reglementată ca o circumstanță agravantă, poate fi de natură a influența pedeapsa aplicată prin prisma criteriului prevăzut de art. 72.Cod Penal "persoana infractorului". Este adevărat că în referatul de evaluare nr. 25/15.01.2008 (fila 205 dosar tribunal) întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, se apreciază că inculpatul nu ar prezenta probleme de integrare în societate, că manifestă atașament față de valorile familiale și disponibilitatea de a acorda sprijin celor din jur, că implicarea lui în cauză se datorează, în M parte, imprudenței în stabilirea legăturilor de prietenie, însă aceste concluzii trebuie cenzurate de instanța de judecată în contextul în care sursele de informații le-au constituit: o întrevedere cu inculpatul în Penitenciarul Timișoara, o convorbire telefonică cu mama inculpatului, o convorbire telefonică cu fiul inculpatului și informațiile furnizate de postul de poliție local cu privire la comportamentul inculpatului. Pe de altă parte, atașamentul față de valorile familiale și disponibilitatea de a acorda sprijin celor din jur, despre care face vorbire referatul de evaluare, nu pot fi reținute în cauză câtă vreme inculpatul avea relații extraconjugale cu părțile vătămate sau unele dintre martore, iar așa zisul sprijin acordat maschează de fapt profitarea de situația precară financiară și intelectuală a părților vătămate. Toate acestea conduc la concluzia că inculpatul nu conștientizează gravitatea faptelor sale, nu-și asumă consecințele, astfel că pedeapsa aplicată de tribunal este neîndestulătoare pentru reeducarea acestuia.
Mai trebuie avut în vedere că în urma individualizării judiciare a pedepsei potrivit criteriilor prevăzute de art.72 pen. pedeapsa aplicată trebuie să aibă un cuantum care să realizeze și funcția preventivă - educativă, în contextul în care infracțiunea a fost săvârșită și al caracterului de fenomen dobândit de acest tip de infracțiuni în ultima perioadă de. Infracțiunile de trafic de persoane aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv demnitatea persoanei, și chiar sănătății acesteia, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate, iar reducerea excesivă a pedepsei pentru autorul unei asemenea infracțiuni, cu impact social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a lui și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și, în plus, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Față de aspectele anterior expuse, instanța de apel constată că se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului de la 3 ani închisoare la 5 ani, pentru a se atinge scopurile reglementate de art. 52.
Cod PenalÎn ce privește pedeapsa accesorie aplicată inculpatului, instanța constată că tribunalul a interzis acestuia exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod Penal Sub acest aspect, prin hotărârea pronunțată în cauza Hirst contra Marii Britanii/06.10.2005, Curtea Europeană a drepturilor Omului a decis că interzicerea generală și nediferențiată a dreptului de vot al deținuților, dacă este aplicabilă de drept tuturor deținuților condamnați ce se află în executarea pedepsei, indiferent de durata pedepsei principale și independent de natura sau gravitatea infracțiunii pe care au comis-o și de situația lor personală, este incompatibilă cu articolul 3 din protocolul 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Obligativitatea aplicării cauzei menționate de către autoritatea judecătorească română rezidă din aceea că prin Legea nr. 30/1994 a fost ratificată Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, în plus, prin art. 20 alin. (2) din Constituție se prevede că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În același sens, se rețin și dispozițiile deciziei nr. LXXIV/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, care a statuat că dispozițiile art. 71.Cod Penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I - c nu Cod Penal se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3.Cod Penal Prin urmare, instanța de apel apreciază că în raport cu infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, natura acesteia și ceea ce denotă ea despre personalitatea inculpatului, se impune a se interzice numai exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a - de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și lit. b ca Cod Penal pedepse accesorii.
Astfel fiind, în temeiul prevederilor art. 379 alin. 1, pct. 2 lit. a instanța C.P.P. va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea vătămată împotriva sentinței penale nr. 79/PI/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-; va desființa sentința penală apelată cu privire la greșita achitare a inculpatului față de partea vătămată și cuantumul pedepsei.
Rejudecând cauza, în temeiul prevederilor art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal va condamna pe inculpatul la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare cu interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b p, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată.
Va menține nemodificate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelată; va deduce în continuare din durata pedepsei principale aplicată, arestul preventiv de la data pronunțării sentinței penale apelate până la data de 09.04.2008.
Având în vedere dispozițiile art. 350 alin. 1.C.P.P. și văzând că temeiurile avute în vedere la data înlocuirii măsurii nu s-au modificat, va menține interdicția aplicată inculpatului de a nu părăsi țara.
În temeiul prevederilor art. 379 alin. 1, pct. 1, lit. b va C.P.P. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva aceleiași sentințe penale.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare privind apelul procurorului și al părții vătămate vor rămâne în sarcina statului, iar în baza art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga inculpatul apelant la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul prevederilor art. 379 alin. 1, pct. 2 lit. a C.P.P. admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, partea vătămată, împotriva sentinței penale nr. 79/PI/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Desființează sentința penală apelată cu privire la greșita achitare a inculpatului față de partea vătămată și cuantumul pedepsei și rejudecând, în temeiul prevederilor art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, condamnă pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 29.01.1952 în, jud. T, cetățean român, studii 8 clase și 3 ani școala profesională, antrenor de fotbal, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, domiciliat în comuna, sat, nr. 439, jud. T, CNP - -, la pedeapsa de:
- 5 (cinci) ani închisoare cu interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. "b"
Cod PenalMenține nemodificate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelată.
Deduce în continuare din durata pedepsei principale aplicată, arestul preventiv de la data pronunțării sentinței penale până la data de 09.04.2008.
Menține interdicția aplicată inculpatului de a nu părăsi țara.
În temeiul prevederilor art. 379 alin. 1, pct. 1, lit. b respinge C.P.P. ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva aceleiași sentințe penale.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare privind apelul procurorului și al părții vătămate rămân în sarcina statului, iar în baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul apelant la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu inculpatul, de la comunicare cu părțile vătămate.
Pronunțată în ședința publică azi 25 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
Grefier,
Notă: Prezent la pronunțare, inculpatul apelant arată că declară recurs împotriva hotărârii.
Prima instanță -
Red. - 06.09.2008
Tehnored. - 08.10.2008
Președinte:Laura BogdanJudecători:Laura Bogdan, Ion Dincă
