Spete trafic de persoane Art 12 Legea 678 2001. Decizia 169/2009. Curtea de Apel Craiova

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

DOSAR NR-

ROM AN I

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

INSTANȚA DE APEL

DECIZIA PENALĂ NR. 169

Ședința publică de la 9 iulie 2009

PREȘEDINTE: Gheorghe Vintilă G - - JUDECĂTOR 2: Constantin Mereanu

- - - judecător

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

La data de 9 iulie 2009, s-au luat în examinare apelurile declarate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, cât și de inculpații și, împotriva sentinței penale nr. 108 din 8 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.

Rezultatul dezbaterilor judiciare este consemnat în încheierea din data de mai sus, când, în vederea studieri actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea pentru 15 iulie 2009, dată la care a adoptat prezenta decizie.

CURTEA,

Asupra apelurilor de față;

Într-un prim ciclu procesual,

Prin sentința penală nr. 108 de la 1 octombrie 2008, Tribunalul O l t, în dosarul nr-;

în baza art. 12 alin. 2 lit. din legea nr. 678/2001 rap. la art. 41 alin. 2 cp,cu aplicarea art. 37 alin.1 lit. a cp, a condamnat pe inculpatul - născut la 28 decembrie 1972, în O, cu domiciliul în comuna, județul O, fiul lui și, cetățean român, fără ocupație, studii 10 clase, necăsătorit, recidivist, la pedeapsa principală 5 ani închisoare.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1lit. a teza a II-a și lit. b cp, pe durata de 2 ani.

A fost admisă cererea inculpatului și s-a recunoscut pe cale incidentală sentința penală din 16 octombrie 2007 din cauza CSN/-, pronunțată de Tribunalul d e Înaltă Instanță din Strasbourg - Franța, definitivă, cu privire la acest inculpat, și s-a substituit restul de pedeapsă neexecutată, din pedeapsa de 5 ani închisoare pronunțată de instanța franceză, cu pedeapsa principală de 2 ani închisoare, și pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art.64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b cp, pe durata de 2 ani.

În baza art. 33 lit. rap. la art. 34 alin.1 lit. b cp și art. 35 alin.3 cp, s- contopit pedeapsa principală și complementară nou pronunțate, cu pedepsele principale a închisorii și, respectiv, complementară de interzicere de drepturi cu care s-a substituit pedeapsa pronunțată de instanța franceză, în sensul că a aplicat inculpatului menționat pedeapsa principală de 5 ani închisoare, alături de pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b cp, pe timp de 2 ani.

În baza art. 39 alin. 2 cp rap. la art. 34 alin. 1 lit. cp și art. 35 alin. 1 cp, s-a contopit restul de pedeapsă neexecutat de 4 ani 4 luni și 25 de zile, din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, pronunțată prin sentința penală nr. 1534/ 27 dec. 2001 a Judecătoriei Caracal, desființată în parte prin decizia nr. 421/ 8.07.2007 a Tribunalului O l t, definitivă prin dec. nr. 1210/ 30.09.2002 a Curții de apel Craiova, cu pedepsele principală de 5 ani închisoare și complementară de interzicere de drepturi menționată, în sensul că a aplicat inculpatului pedeapsa de 5 ani închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, pedeapsa principală totală, fiind de 5 ani și 6 luni închisoare, alături de pedeapsa complementară de interzicere de drepturi prevăzute de art.64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b cp, pe timp de 2 ani.

În baza art. 88 alin. 1 cp și art. 36 alin.3 cp, s-a dedus din pedeapsa închisorii, timpul arestării preventive din intervalul 4.08.2000- 8.09.2000, și cu începere din 9.04.2008, în continuare, în România, cât și al perioadei de arest preventiv, executată în Franța, în cauza de mai sus.

În baza art. 350 alin.1 cpp, s-a menținut arestul preventiv al acestui inculpat.

În baza art. 71 cp, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b cp pe timpul detenției cu aplicarea art. 13 cp.

II. În baza art.12 alin. 2 lit.a din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 41 alin. 2 cp cu aplicarea art. 74 alin.1 lit. a cp rap. la art. 76 alin.1 lit. cp, a condamnat pe inculpata - fiica lui G și, născută la 7 august 1977, în mun. B, cu domiciliul în comuna, județul O, cetățean român, studii 10 clase, fără ocupație, necăsătorită, fără antecedente penale, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare.

S-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară de interzicere de drepturi prevăzută de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b cp, pe durată de 2 ani.

A fost admisă cererea acestei inculpate și s-a recunoscut pe cale incidentală sentința penală din 16 oct. 2007 din cauza CSN/ -, pronunțată de Tribunalul d e Înaltă Instanță din Strasbourg - Franța, definitivă, cu privire la această inculpată și s-a substituit restul de pedeapsă neexecutată din pedeapsa de 2 ani închisoare, cu pedeapsa principală de 1 an închisoare, alături de pedeapsa complementară de interzicere de drepturi prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza II-a și lit.b cp, pe timp de 2 ani.

În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 alin. 1lit. b cp și art. 35 alin. 3 cp, s-au contopit pedepsele principală închisorii și complementară de interzicere de drepturi nou pronunțate, cu pedepsele principală a închisorii și, respectiv, complementară de interzicere de drepturi cu care s-a substituit pedeapsa pronunțată de instanța franceză, în sensul că s-a aplicat inculpatei pedeapsa de 3 ani închisoare, alături de pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza II-a și lit. b cp.

În baza art. 71 cp, s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- și lit. b cp, pe timpul detenției.

În baza art.88 alin.1 cp și art. 36 alin. 3 cp, s-a dedus din durata pedepsei închisorii timpul arestării preventive din intervalul 12.04. 2007- 21.12.2007 și perioada de arest preventiv, executată în Franța, în cauza de mai sus.

În baza art. 350 alin. 1 cpp, s-a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi comuna jud. O, fără încuviințarea Tribunalului O l t, aplicată inculpatei prin încheierea definitivă din 19 dec. 2007 de Tribunalul O l

În baza art. 118 alin.1lit.e cp, s-a dispus confiscarea specială a câte 1175 euro de la fiecare din inculpați.

A fost respinsă excepția autorității lucrului judecat invocată de către inculpați, ca nefondată.

S-a luat act că persoana vătămată - nu a participat în proces în calitate de parte vătămată și nu s-a constituit parte civilă.

S-a admis acțiunea părții civile și au fost obligați inculpații la plata sumei de 4.000 de euro, cu titlul de despăgubiri pentru daune materiale, către această parte civilă.

S-a admis acțiunea părții civile - și au fost obligați inculpații la plata sumei de 1.000 euro, cu titlul de despăgubiri pentru daune materiale, către această parte civilă.

A fost obligat fiecare din inculpați la plata a câte 3.000 lei cheltuieli, judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că prin rechizitoriul Ministerului Public - DIICOT- Biroul Teritorial O l t, au fost trimiși în judecată inculpații și, pentru comiterea faptei penale prevăzută de art. 12 alin.2lit.a din legea nr.678/2001, cu aplicarea în ce privește pe și dispozițiile art. 37 alin. 1 lit. a cp

În cauză s-a reținut că în privința ambilor inculpați, prin încheierea nr. 52 din 6 oct. 2006, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, s-a dispus măsura arestării preventive.

Ca urmare, la primirea dosarului la instanță, cât și periodic, în cursul judecății, s-a procedat la verificarea temeiniciei și legalității acestei măsuri preventive, chiar dacă aceasta devenit efectivă doar când cei doi inculpați au fost transferați din Franța, în România, anume la data de 12.04.2007, în cazul inculpatei, și de la 9.04.2008, în cazul inculpatului.

În ce privește pe inculpata, s- mai reținut că, prin încheierea din 19 dec. 2007, pronunțată în acest dosar, s-a înlocuit măsura arestării preventive, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi comuna, jud. O, și că această încheiere a fost menținută de către Curtea de apel Craiova, prin decizia nr. 1051 din 21 dec. 2007, pronunțată în dosarul nr-

S-a mai reținut că, în cauză, desfășurarea procedurilor judiciare a fost împiedicată până la data transferului inculpaților de lipsa în instanță a acestora, în condițiile art. 314 alin. 1 și 2 cpp, ei aflându-se în stare de deținere, în Franța.

Pe baza probatoriului administrat în cauză, respectiv declarațiilor părților vătămate și civile, a inculpaților, martorilor, a unor înscrisuri, între care hotărârea judecătorească de condamnare a inculpaților de către instanțele franceze, acestea coroborate cu celelalte acte și lucrări din dosarul de urmărire penală, instanța de fond a reținut în fapt că inculpații, se aflau în relații de concubinaj, iar începând cu anul 2004, au procedat la racolarea de persoane de sex feminin pe care, în baza promisiunii că vor obține locuri de muncă în Franța, le ajutau să obțină documentele de călătorie, le achitau taxele în acest sens, cât și contravaloarea transportului, iar la destinație le obligau să practice prostituția în condițiile în care sumele obținute erau însușite de către cei doi inculpați.

În ce privește pe, care nu a dorit să stea în proces în calitate de parte vătămată, s-a reținut că aceasta fiind de lor din comuna jud. O, la fel ca și inculpații, îi cunoștea pe aceștia doi, iar în baza unor raporturi ale părinților săi cu inculpata, a avut posibilitatea să discute cu aceasta din urmă, care a invitat-o în Franța și i-a promis că o va ajuta să obțină un loc de muncă.

În acest scop, s-a reținut că inculpata, nu numai că s-a oferit să achite cheltuielile de transport în sumă de 300-400 de euro, dar a dat părinților martorei, o astfel de sumă. La sosirea sa în orașul HG, martora a fost așteptată de inculpatul care a transportat-o cu mașina personală până în orașul francez Strasbourg, unde a fost cazată o săptămână într-un hotel, apoi, în apartamentul inculpatei, după care într-o locuință închiriată. Martora a lucrat o perioadă scurtă într-un restaurant, după care inculpata i-a făcut propunerea să practice prostituția, însă aceasta a refuzat pentru motive de sănătate.În aceste condiții inculpata i-a făcut propunerea de a sustrage bunuri din magazine, propunerea fiind materializată de cele două, iar din sumele obținute din vânzarea bunurilor, cea mai mare parte inculpatei. Ulterior, martora a revenit în România.

Drept probe cu caracter concludent în ce privește situația de fapt menționată, s-au reținut elementele de fapt rezultate din declarațiile martorei în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, în coroborare cu cele ale inculpaților, cât și cu celelalte lucrări ale dosarului. Astfel, s-a stabilit că duc la cele mai sus reținute, faptul că inculpata a promis obținerea unui loc de muncă și a avansat martorei contravaloarea taxelor și costului călătoriei până în Franța, la nivelul sumelor arătate în precedent, de o valoare totuși importantă, ce probează un interes material, dar și împrejurarea că, aceasta metodă, incluzând avansarea costurilor călătoriei, a fost folosită nu numai față de martoră, ci și față de restul persoanelor racolate, cât și faptul că a fost cazată în apartamentul închiriat de cei doi inculpați în care aceștia coordonau practicarea prostituției de către persoanele racolate în acest scop, elemente raportate și la faptele similare, privind săvârșirea infracțiunii de proxenetism agravat, de către inculpatul, pentru care a fost condamnat de instanțele franceze.

Au fost reținute în același scop elementele de fapt rezultând din declarația martorei, privind preluarea de către mașina inculpaților a două fete îmbrăcate adecvat practicării prostituției, dintr-o zona a, recunoscută pentru această activitate, dar și cele desprinse din declarația martorei, care prezintă preocupările sorei sale, victima, pentru a pleca la muncă în străinătate.

Reținând aceste împrejurări, instanța a înlăturat ca fiind subiective relatările martorei respective, din cursul judecății, în care orice propunere a inculpaților în vederea practicării prostituției, prin racolarea sa, în condițiile de mai sus, întrucât acestea sunt contrazise de probele invocate anterior, și au la bază intenția de a exonera de răspundere penală pe cei doi inculpați, cu care martora s-a aflat în relații mai vechi, ce includeau acte de cumpărare de bunuri de către familia sa, de la inculpata. Pentru aceleași argumente mai sus arătate, a fost înlăturată susținerea inculpatei referitoare la inexistența actelor materiale ținând de elementul material al infracțiunii de trafic de persoane.

Referitor la partea vătămată, s-a reținut că după ce a cunoscut-o în luna mai 2005 pe inculpat, aceasta i-a promis obținerea unui loc de muncă în Franța, făcând demersurile necesare călătoriei, prin procurarea documentelor legale a biletului de călătorie, pe care l-a achitat pentru victimă, și prin avansarea sumei de 200 lei, pentru ca această parte să-și procure haine. S-a reținut că odată cu procurarea biletului de călătorie cu autocarul inculpata a achitat contravaloarea călătoriei cu acest mijloc de transport și pentru victima.De asemenea, în vederea traversării frontierei române, inculpata a înmânat părții vătămate, suma de 1.000 de euro, pentru a proba că are posibilități materiale de a se întreține, iar această sumă a fost restituită inculpatei, în Franța.

La sosirea autocarului în Franța, au fost așteptate cele două persoane de către inculpată, care le-a cazat în apartamentul pe care îl avea închiriat împreună cu inculpatul.

Ulterior,după două zile, cele două victime, au fost cazate într-o cameră a unui apartament, dintr-o zonă vecină, pentru care s-a achitat de către inculpați o chirie ridicată - 300 de euro pe lună, cu un nivel corespunzător activităților ilicite practicate de către acestea. În acest timp, deși partea vătămată nu era închisă în cameră, totuși, era urmărită să nu plece, inclusiv de către victima. Deși i s-a promis obținerea unui loc de muncă, partea vătămată, a fost obligată de către cei doi inculpați să practice prostituția, alături de victima,în acest scop fiind îmbrăcate adecvat - fustiță scurtă, bluză decoltată - și scoase la stradă, într-o zonă cu parcări de autovehicule a orașului francez, notorie pentru activitățile arătate. Sumele obținute din practicarea relațiilor sexuale -anume 30 de euro pentru fiecare partidă de sex normal, și 40 de euro pentru cel oral, - s-a stabilit să fie împărțite cu cei doi inculpați, cărora să le dădea J, atât partea vătămată, cât și.

În realitate, s-a reținut că inculpații le lăsau celor două victime doar câte 10 euro pentru a-și procura mâncare, deoarece restul le revenea inculpaților, dar și pentru acoperirea sumelor pe care le-au fost avansate cu ocazia plecării din țară.De asemenea, s-a reținut conduita inculpaților, în special a lui, care impuneau celor două victime să obțină, în fiecare zi, din practicarea prostituției, suma de 300-400 de euro, iar în zilele în care nu reușeau să obțină aceste sume, le adresa injurii,lucru pe care l-a făcut și atunci când partea vătămată a ridicat problema dreptului său la sumele obținute.

De asemenea, s-a mai reținut că inculpatul a mai exercitat constrângeri morale asupra celor două victime, prin aceea că a adresat amenințări părții vătămate, în sensul că aceasta.nu va mai vedea comuna natală în cazul în care va fugi,prin atenționarea de a nu mai vorbi la telefon cu prietenul său ce se afla în Franța, iar ambelor victime le-a impus să poarte șepci și ochelari, spre a nu fi recunoscute atunci când, în câteva rânduri, au ieșit în oraș.

S-a mai stabilit că în acest timp, cele două victime, aveau în posesie atât pașapoartele, cât și cărțile de identitate, însă, s-a apreciat că acest lucru nu este relevant sub aspectul existenței libertății de deplasare a victimelor, atâta timp cât acestea nu cunoșteau limba franceză și nu se puteau descurca singure în contextul conduitei inculpaților.Mai mult, parte vătămată a fost atenționată de către victima, că inculpatul este periculos.

În timpul celor două săptămâni în care partea vătămată a practicat prostituția, în urma racolării sale de către cei doi inculpați, și sub supravegherea acestora, a obținut suma de 3.000 euro, iar pretențiile sale ca parte civilă, au fost la nivelul sumei de 1.000 euro, în condițiile în care restul a servit la acoperirea banilor avansați de inculpați -500 de euro, și pentru remunerarea acestora, potrivit înțelegerii de mai sus. Ambele victime au fost surprinse la sfârșitul lunii iunie 2005, în parcarea unde se deplasau spre a găsi clienți, de către organele de poliție franceze și returnate în România.

Drept probe cu caracter concludent, cu privire la această situație de fapte, au fost reținute declarațiile provenind din mai multe surse, ce se coroborează între ele, ale celor două victime, respectiv, cele din cursul urmăririi penale, în corelație cu declarația părții vătămate M din cursul judecății, și cu declarațiile inculpaților, cât și cu cele declarate de martori.Astfel, relatările acestor două victime, privind conduita inculpaților, mai sus descrisă, sunt confirmate de împrejurările de fapt stabilite anterior, în cazul martorei, dar și cu relatările din declarația inculpatului, privind practicarea prostituției de către cele două victime.

Susținerea inculpatului, privind neimplicarea sa în racolarea victimelor, și în sensul că victimele au practicat, pe cont propriu, prostituția, a fost înlăturată în considerarea probelor menționate anterior, ce dovedesc activitatea ilicită a inculpaților.De asemenea, susținerea inculpatei, referitoare la caracterul subiectiv al relatărilor victimelor, deși utilă, a fost apreciată ca neconcludentă, pentru aceleași argumente.În acest context, în opinia instanței de fond, afirmația inculpatei, că la baza faptelor prezentate de către victime se află ca mobil intenția victimei, de a se căsători cu inculpatul, cu care inculpata s-a aflat în relații de concubinaj, nu este relevantă, întrucât nu este de natură să înlăture situația de fapt stabilită de probatoriu.

Referitor la partea vătămată -, s-a reținut că aceasta, în mod similar, după ce a discutat cu inculpații, i s-a făcut promisiunea obținerii unui loc de muncă în străinătate, la distribuirea de ziare. Mai întâi, această parte vătămată, în baza acestei promisiuni, a ajuns în ia, fiind dusă acolo cu mașina de un ce se afla în legătură cu inculpații.Aici victima practicat prostituția sub supravegherea acestei persoane, căreia îi dădea sumele obținute, iar ulterior a sosit în Franța, la Strasbourg, unde fost adusă de inculpatul, cu mașina în care se afla și inculpata. Aici, victima a constatat că în apartamentul în care se afla cazată locuiau nu numai inculpații, ci și alate fete, care erau puse să practice prostituția, sub îndrumarea celor doi inculpați. Părții vătămate - i s-a impus de inculpați, și în special de, să practice prostituția, iar în acest scop, după ce a fost mutată a doua zi într-un alt imobil(studio potrivit terminologiei franceze), a fost scoasă la stradă, într-o zona de parcări auto din oraș, cunoscută ca având o astfel de destinație.

Sumele obținute de către această victimă în perioada de 3-4 săptămâni cât a practicat prostituția, au fost date inculpatei, după care aceasta a revenit în România, împreună cu inculpata, apoi, s-a reîntors în Franța, unde a practicat din nou prostituția sub supravegherea celor doi inculpați.În timp ce victima spunea că vrea să plece, era amenințată de către inculpatul, cu consecințe asupra familiei, și, mai mult, a fost chiar lovită.Activitatea victimei dar și a unei alte fete, cu prenumele de, la locul de racolare a clienților, era supravegheată de inculpați, care treceau cu mașina pe traseul pe care se aflau, unde încetineau pentru a le observa. Victima a reușit să fugă, luându-și o cameră la hotel, în care a sosit și fata menționată, după care a revenit în România.

Ca probe cu caracter concludent în sensul reținerii acestei situații de fapt, au fost avute în vedere declarațiile victimei, acestea coroborate cu elementele de fapt, rezultând din declarațiile celorlalte părți.

Susținerea ambilor inculpați cu privire la inexistența unor acte de racolare și de constrângere a acestei victime, ca și a celorlalte, în vederea practicării prostituției, dar și că acestea ar fi desfășurat prostituția din proprie voință, a fost înlăturată în considerarea probatoriului mai sus analizat.

De asemenea, afirmația că victimele au acceptat practicarea prostituției și că acest lucru este dovedit de faptul că nu s-au adresat organelor de poliție franceze, s-a constatat lipsită de temei, întrucât acestea erau supuse în mod continuu unor forme de constrângere fizică și morală, care le împiedicau să se manifeste în mod liber.

În drept, prima instanță a stabilit că faptele comise de inculpați, consumate în împrejurările mai sus arătate, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin.2 lit. a din legea nr. 678/2001.

Sub aspectul laturii obiective, s-a reținut că elementul material constă din actele inculpaților, de recrutare,transport, cazare prin oferirea de bani și servicii, amenințare, violență și inducere în eroare a victimelor asupra scopurilor deplasării în Franța, iar, latura subiectivă, s-a raportat la conduita acestora, existând vinovăția sub forma intenției directe, dar și că este îndeplinită condiția scopului cerut de legiuitor, și anume, exploatarea sexuală a victimelor prin obținerea de foloase materiale.

Ca formă a infracțiunii, s-a reținut cea continuată, prevăzută de art. 41 alin.2 cp, deoarece actele materiale, luate fiecare în parte, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii, ele fiind comise la diferite intervale de timp de aceiași inculpați în baza aceleiași rezoluții infracționale.

În opinia tribunalului, susținerea inculpaților cu privire la existența autorității lucrului judecat asupra cauzei de față, în baza dispozițiilor sentinței penale din 16 oct.2007 din cauza CSN/07408, pronunțată de Tribunalul d e Înaltă Instanță din Strasbourg - Franța, prin aceștia au fost condamnați pentru infracțiunea de proxenetism agravat, a fost apreciată, ca nefondată, datorită diferențelor de esență ale acestei din urmă fapte, față de infracțiunea dedusă judecății, ținând de conținutul constitutiv al acestora.

Cererea verbală prezentată de inculpați înaintea dezbaterilor privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de mai sus, în aceea de proxenetism, prevăzută de art.329 alin.1 și 2 cp, s-a constatat a fi nefondată, apreciindu-se că actele materiale ale inculpaților exced obiectului material și juridic al infracțiunii de proxenetism și se regăsesc în conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane, având încadrarea juridică menționată.

La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpaților, au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art.72 cp, atât cu caracter real, cât și personal.

În cazul inculpatului s-a reținut starea de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 alin. 1 lit. a cp, pe baza antecedentelor penale, anume pedeapsa de 3 ani închisoare prin. prin SP. nr. 1534/2001, a Judecătoriei Caracal, majorată la 4 ani și 6 luni închisoare, prin decizia penală nr.1210/2002, a Curții de apel Craiova, în condițiile în care, în această cauză, a fost arestat din 4.08 - 8.09.2000,fără fi executat pedeapsa.

Cu luarea în seamă a situației personale a inculpatului - vârstă, stare civilă, conduită procesuală, obligații de întreținere a unei minore și a posibilităților de reintegrare socială -, instanța a stabilit că o pedeapsă principală la nivelul minimului special, de 5 ani închisoare, este de natură să realizeze scopul și funcțiile acestei sancțiuni.

Referitor la inculpata, s-a reținut vocația acesteia la circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. 1 lit.a cp, dată de conduita bună anterioară, decurgând din lipsa antecedentelor penale. Prin raportare la celelalte criterii prevăzute de art. 72 cp, acestei vocații a inculpatei i s-a dat valoarea juridică de circumstanță atenuantă, cu efectele de coborâre pedepsei închisorii sub minimul special, conform art. 76 alin. 1 lit. b cp. în vederea realizării, prin nivelul acestei sancțiuni, a scopului pedepsei.

Pe de altă parte, cu privire la cererea inculpaților, de recunoaștere pe cale incidentală a sentinței penale pronunțată de autoritățile judiciare franceze, instanța de fond a constatat că aceasta este fondată. În acest sens, s-a reținut că sânt dovedite condițiile prevăzute de art. 116 alin.1 și 2 din legea nr.302/2004 (inclusiv sub aspectul caracterului definitiv al acestei hotărâri, conform precizărilor de la fila 244-adresa nr. -2007/00357 din 21 iulie 2008 a Curții de apel din ). Da aceea, cu respectarea procedurii prevăzută de art.119 rap. la art. 117 alin. 4 din aceiași lege, a fost admisă cererea inculpaților, fiind recunoscută sentința penală menționată, cu substituirea restului de pedeapsă neexecutată din pedeapsa pronunțată de instanța franceză pentru fiecare inculpat, cu pedeapsa închisorii cu o durată corespunzătoare, alături de pedeapsa complementară de interzicere de drepturi, prin raportare la pedepsele prevăzute de legea penală română, pentru infracțiunile pentru care au fost condamnați.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, cât și inculpații și.

Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, a criticat sentința penală pentru următoarele motive, apreciind, că în cauză nu a fost aplicat principiul autorității lucrului judecat cu privire la fapta a cărei victimă este; că greșit s-a procedat la recunoașterea unei hotărâri penale străine care nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege, în sensul de fi definitivă și executorie, cât și de a fi certificată de autoritățile franceze.

Totodată, s-a susținut că instanța de fond nu a stabilit în mod exact data la care au fost arestați inculpații pe teritoriul francez, data când au fost predați autorităților române, perioada de arest efectuată în România.

Inculpata, în apelul său, în principal a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a cod pr.penală, deoarece nu există probe că a săvârșit infracțiunea. În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin.1 și 2 cod penal, având în vedere că faptele privindu-le pe părțile vătămate și, au același conținut constitutiv cu cel reținut prin sentința penală a instanței franceze prin care a fost condamnată cu privire la.

Că există autoritate de lucru judecat în privința faptei referitoare la și că instanța de fond nu a dedus corect perioada executată până în prezent.

Inculpatul a criticat sentința sub următoarele aspecte:

Că există autoritate de lucru judecat în privința faptei referitoare la;

În raport cu persoana vătămată, se impunea achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a cod pr.penală, deoarece aceasta nu a făcut nici un fel de referire la realizarea recrutării ori cazării sale prin utilizarea vreunei forme de constrângere, inclusiv înșelăciune, de către inculpați.

Totodată, că se impunea schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de proxenetism, prev. de art. 329 alin.1 și 2 cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, și aplicarea unei pedepse într-un cuantum inferior, întrucât declarațiile părților civile și nu se coroborează cu celelalte probe, iar din declarațiile acestora rezultă că au practicat prostituția de bunăvoie, că între inculpați și cele două a avut loc o înțelegere privitoare la modul de împărțire a banilor obținuți din practicarea prostituției, astfel că nu poate fi vorba de acte de constrângere.

Că perioada în care a fost arestat, nu a fost corect dedusă, fiind arestat din 18 noiembrie 2005, nefiind liberat până la această dată, așa cum rezultă din fișa penală.

Că în mod greșit au fost admise acțiunile civile formulate de și, deoarece acestea nu au dovedit cuantumul sumelor solicitate.

Că în mod neîntemeiat tribunalul a dispus măsura de siguranță a confiscării speciale a câte 1175 euro de la fiecare dintre apelanții inculpați, cuantumul stabilit nefiind dovedit.

Prin decizia penală nr. 21 din 30 martie 2009, Curtea de Apel Craiova, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpații și.

A desființat sentința, a înlăturat dispoziția privind respingerea excepției autorității de lucru judecat, cât și dispoziția privind confiscarea specială a câte 1175 euro de la fiecare inculpat.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatei, detenția executată de la 24 martie 2006 la 26 martie 2007 și de la 12 aprilie 2007 la 21 decembrie 2007.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, detenția executată de la 4 august 2000 la 8 sept.2000 și de la 18 noiembrie 2005 la zi, menținând starea de arest față de acesta.

A dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza nr.1534/ 27.12.2001 a Judecătoriei Caracal, definitivă prin nr.1210/ 30.09.2002 a Curții de Apel Craiova, cât și emiterea unui mandat corespunzător.

A respins acțiunile civile formulate de părțile civile și.

În baza art.19 din 678/2001, a confiscat de la fiecare dintre inculpați, suma de câte 3250 euro.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței, dispunând plata onorariului traducătorului autorizat Dogar, în cuantum de 218 lei, reprezentând traducerea a 10 pagini în regim de urgență, din fondurile alocate în acest scop de Ministerul Justiției.

astfel, instanța de prim control judiciar, a stabilit că situația de fapt reținută de tribunal este corectă, doar în privința victimelor și.

Astfel, făcând referire la declarațiile din faza urmăririi penale, cât și la cele date în fața instanței, acestea coroborate cu celelalte probe, a stabilit că vinovăția celor doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.12 alin.2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, este pe deplin conturată.

Ambele părți vătămate au declarat că au ajuns în Franța prin intermediul celor doi inculpați, care le-au dat banii necesari pentru întocmirea actelor, pentru procurarea hainelor, pentru trecerea frontierei, cele două fiind însoțite de inculpata. Semnificativ a fost faptul că la plecarea din țară, le-a spus părților civile că vor desfășura activități de menaj sau distribuitori de ziare.

Când au ajuns pe teritoriul Franței, cei doi inculpați s-au ocupat de cazarea victimelor, după care le-au obligat să se prostitueze contra unor sume de bani, amenințându-le, adresându-le injurii și lovindu-le.

În acest sens, a fost invocată declarația victimei, care a arătat "am practicat prostituția la stradă pentru și, timp de aproximativ 2 săptămâni. În această perioadă am obținut din practicarea prostituției suma de 3000 euroPrecizez că nu aveam voie să-mi opresc bani din ce obțineam din practicarea prostituției, amenințându-mă că mă omoară dacă mă prinde și nu aveam voie să plec la prietenul meu".

, a arătat în declarațiile date că "am fost bătută și amenințată de către și, fiind obligată să practic prostituția la stradă, aproximativ 3 săptămâni".

Mai mult, în declarația dată în fața instanței, a arătat că actele originale, inclusiv pașaportul, se aflau la cei doi inculpați, asupra victimelor rămânând doar fotocopia pașaportului.

Ambele părți vătămate au subliniat ideea că nu au avut posibilitatea să refuze practicarea prostituției în condițiile în care nu aveau bani, nu cunoșteau limba, fiind amenințate cu moartea de către inculpați, în cazul în care acestea voiau să plece.

Declarațiile părților vătămate se coroborează cu cele ale martorei, care a fost anunțată, prin intermediul mamei sale, de că " se află la Strasbourg și că este sechestrată și nu poate să plece". Pe de altă parte, martora respectivă a constatat personal că cei doi inculpați supravegheau activitatea fetelor care practicau prostituția la stradă.

Martora a arătat în fața instanței că, ulterior, la revenirea în țară, i-a spus că a fost sechestrată în Franța, în Strasbourg, de către cei doi inculpați pentru a practica prostituția, fiind bătută de ambii.

Aceste probe, a apreciat instanța de apel, sunt completate și de cele la care face trimitere hotărârea pronunțată de Tribunalul d e Înaltă Instanță din Strasbourg la 16 octombrie 2007, prin care, cei doi inculpați au fost condamnați pentru fapte de același gen, una dintre victime fiind chiar.

Astfel, din conținutul hotărârii respective, a rezultat că cei doi inculpați, în cursul anilor 2004, până în luna octombrie 2005, în Strasbourg, sau pe teritoriul național al Franței "în schimbul unei remunerații sau a oricărui alt avantaj, sau a unei promisiuni de remunerare sau de ofertă a unii avantaj, a recrutat, transportat, transferat, găzduit sau primit o persoană, pentru aop une la dispoziția unor terțe persoane chiar și neidentificate, cu scopul de a se comite împotriva acesteia infracțiunea de proxenetism, sau pentru aoc onstrânge să comită orice faptă sau infracțiune cum ar fi furt, tentativă de furt, cu efracție, tăinuirea de obiecte provenind din furt cu circumstanțele că aceste fapte au fost comise:

- În privința unui minor, în speță, aflat, zisă, născută la 24 septembrie 1987;

- În privința mai multor persoane, în speță aflat, zisă, zisă și ".

Aceste aspecte conturează contextul în care inculpații au săvârșit infracțiunea pentru care sunt cercetați în prezența cauză, părțile vătămate chiar arătând în declarațiile lor, că le-au cunoscut pe unele dintre persoanele arătate mai sus, fiind cazate în locuința inculpaților.

Această hotărâre înlătură apărarea inculpatei, că o altă persoană, în speță, s-ar fi folosit de numele ei prin acte false și că aceasta ar fi adevărata vinovată pentru săvârșirea infracțiunilor care formează obiectul prezentei cauze.

Faptul că instanța franceză a reîncadrat infracțiunea de trafic de ființe umane comis în privința mai multor persoane, în proxenetism agravat, a apreciat instanța de apel, nu duce la concluzia că și faptele săvârșite asupra victimelor și, întrunesc elementele constitutive ale aceleiași infracțiuni în condițiile în care, din probele administrate în prezenta cauză, rezultă că inculpații, le-au transportat în Franța, le-au cazat, au exercitat asupra părților vătămate acte de violență, amenințări sau alte forme de constrângere, obligându-le să se prostitueze, context care justifică ideea că încadrarea juridică dată de tribunal a fost cea corectă și că nu se impune schimbarea acesteia.

Referitor la martora, a stabilit Curtea, aceasta, în nici o declarație, fie că a fost dată în faza urmăririi penale sau în fața instanței, nu a arătat că ar fi fost constrânsă în vreun fel să vină în Franța, ci doar a împrumutat o sumă de bani de la, iar când a ajuns în orașul Strasbourg, a lucrat într-un restaurant unde spăla vase și debarasa mese.

Deși inculpata i-a sugerat că ar putea câștiga mai ușor prin întreținerea de relații sexuale cu diverși bărbați, martora a refuzat, spunându-i că are probleme de sănătate și nu poate să facă acest lucru.

Ulterior, martora a început să sustragă bunuri din diverse magazine, pe care i le înmâna inculpatei, care se ocupa de vânzarea lor, după care banii erau împărțiți între inculpată și martoră.

Totodată, martora a declarat că a practica cerșetoria, iar banii obținuți îi rămâneau ei.

Mai mult, a stabilit instanța de apel, din nici una din probele administrate nu ar rezulta că cei doi inculpați ar fi exercitat acte de violență, amenințări sau alte forme de constrângere asupra martorei.

În acest context, Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite elementele constitutive, sub aspectul elementului material al infracțiunii prevăzută de art.12 alin.2 lit. din Legea 678/2001, referitor la actul de executare, privind-o pe martora.

Curtea a apreciat, de asemenea, că nu se impunea schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care au fost trimiși în judecată cei doi inculpați, într-o infracțiune prevăzută de art.12 alin.2 lit.a din Legea 678/2001 - victimă, și o infracțiune prevăzută de art.12 alin.2 lit.a din Legea 678/2001, cu aplic.art.41 alin.2 cod penal - victime și, deoarece suntem în prezența unei unități legale, existând o singură infracțiune în formă continuată, faptele îndreptate împotriva celor trei victime reprezentând acte materiale de executare.

Ori, dacă s-a confirmat vinovăția inculpaților pentru cel puțin două dintre aceste acte materiale, cele privindu-le pe părțile vătămate și, infracțiunea în formă continuată, există.

În acest context, Curtea a apreciat că este suficient să se arate în considerentele deciziei, actele materiale pentru care s-a confirmat vinovăția inculpaților, și actele materiale pentru care nu s-a confirmat această vinovăție.

Având în vedere hotărârea Tribunalului d e Înaltă Instanță din Strasbourg, din 16 octombrie 2007, prin care inculpații și, au fost condamnați definitiv, printre altele, și pentru fapta săvârșită împotriva victimei, faptă care formează și obiectul prezentei cauze, așa cum rezultă din conținutul hotărârii respective, cât și din rechizitoriul nr.95.D/P/2005 din 23 octombrie 2006 al DIICOT - Biroul Teritorial O l t, instanța de apel a apreciat că, în mod greșit, tribunalul a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de inculpați, privind-o pe victima.

Astfel, s-a apreciat că, chiar dacă instanța franceză a dat o altă încadrare juridică faptei, sunt îndeplinite condițiile autorității de lucru judecat, ținând cont de dispozițiile art.10 ale art.1 lit.j cod procedură penală, inculpații fiind judecați definitiv pentru aceeași faptă, având în vedere și împrejurarea că tribunalul a recunoscut, pe cale incidentală, hotărârea respectivă.

Pentru considerentele arătate mai sus, în cazul martorei, Curtea a apreciat că nu se impunea schimbarea încadrării juridice, fiind suficient să constate în considerente că există autoritate de lucru judecat pentru actul de executare, privind-o pe.

Mai mult, s-a făcut referire la faptul că, prin hotărârea Camerei de Anchetă a Curții de Apel din din 4 noiembrie 2007, s-a admis cererea de predare a persoanei solicitate, formulată de Statul Român prin mandatul european de arestare emis la 25 mai 2007de Tribunalul O l t, predarea fiind amânată, dar s-a specificat că predarea se face numai pentru "urmărirea faptelor calificate de trafic de persoane în ceea ce privește traficul de persoane comis față de numitele, și ".

Totodată, s-a invocat că în respectiva hotărâre se stabilește că " pentru restul și câtă vreme mandatul european de arestare privește urmărirea pentru faptele de trafic de persoane comise față de, refuză predarea lui, acesta din urmă fiind deja condamnat pentru aceste fapte, de justiția franceză".

În această situație, a apreciat Curtea că se justifica disjungerea cauzei privindu-l pe, pentru săvârșirea faptei împotriva victimei, dar în cele din urmă, s-ar fi ajuns la același rezultat, acela de a se constata autoritatea de lucru judecat.

Referitor la durata în care inculpații au fost arestați, atât pe teritoriul francez, cât și în România, au fost reținute ca semnificative următoarele aspecte:

În privința inculpatei, aceasta a fost arestată la 24 martie 2006, fiind pusă în libertate sub control judiciar la 26 martie 2007, așa cum rezultă din hotărârea Camerei de Anchetă a Curții de Apel din, (pag. 245.I dosar de fond).

A fost reîncarcerată la 12 aprilie 2007, potrivit aceleiași hotărâri, în vederea predării temporare către autoritățile române, fiind predată și încarcerată la IPJ O la 19 iunie 2007 (fila 33.II dosar fond).

La 11 octombrie 2007, a fost predată autorităților franceze, potrivit adresei nr.-/PL/ din 15 octombrie 2007, a Biroului Național INTERPOL (pag.364.I, dosar fond), fiind predată din nou în România la 31 octombrie 2007, conform adresei nr.-/PL/ din 01 noiembrie 2007 a Biroului Național INTERPOL (pag.387.I dosar fond), fiind liberată la 21 decembrie 2007, prin încheierea Tribunalului Olt din 19 decembrie 2007, definitivă prin decizia penală nr.1051 din 21 decembrie 2007, a Curții de Apel Craiova.

În această situație, s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată inculpatei, a perioadei executată în arest preventiv, de la 24 martie 2006, la 26 martie 2007, și de la 12 aprilie 2007, la 21 decembrie 2007.

Referitor la inculpatul, Curtea a stabilit că din corespondența efectuată cu autoritățile franceze - domnul Mira - secretar general al Parchetului General - Curtea de Apel din, a rezultat că inculpatul a fost arestat la 18 noiembrie 2005, nefiind liberat de la acea dată, iar în luna aprilie 2008, fost predat autorităților române.

Prin urmare, s-a apreciat că se justifică deducea din pedeapsa aplicată inculpatului, a detenției executată de la 4 august 2000, la 08 septembrie 2000, potrivit sentinței penale nr.1534 din 27 decembrie 2001, pronunțată de Judecătoria Caracal, definitivă prin decizia nr.1210 din 30 septembrie 2002, a Curții de Apel Craiova, și de la 18 noiembrie 2005, la zi, urmând a fi menținută starea de arest față de inculpat.

Totodată, s-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza acelei sentințe.

Privitor la latura civilă, Curtea a stabilit că, în mod greșit, au fost admise acțiunile civile formulate de și, având în vedere dispoz.art.19 alin.1 din Legea 678/2001, potrivit cărora "banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite în urma săvârșirii infracțiunilor prevăzute în prezenta lege, ori cele care au servit la săvârșirea acestor infracțiuni, precum și celelalte bunuri prevăzute de art.118 din Codul penal, sunt supuse confiscării speciale, în condițiile stabilite de acest articol".

Cu alte cuvinte, s-a apreciat că ar fi împotriva legii ca banii obținuți din practicarea prostituției de către părțile vătămate și, să le revină acestora, chiar dacă au fost obligate de către inculpați să practice activitatea respectivă.

Având în vedere declarația părții vătămate, conform căreia inculpații au primit suma de 4000 euro, și declarația părții vătămate, conform căreia inculpații au primit suma de 2500 euro, în baza art.19 alin.1 din Legea 678/2001, Curtea a dispus confiscarea de la fiecare dintre inculpat, a sumei de câte 3250 euro.

De asemenea, ținând cont de faptul că în privința actelor materiale referitoare la și, Curtea a constatat că nu s-a confirmat vinovăția inculpaților - victimă, respectiv, că există autoritate de lucru judecat - victimă, astfel că, în mod greșit, instanța de fond a dispus confiscarea a câte 1.175 euro, de la fiecare inculpat, considerată a fi dobândită de aceștia prin comiterea actelor de executare împotriva celor două victime.

Decizia dată în apel, a fost atacată cu recurs, atât de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cât și de inculpații și.

În motivele scrise de recurs, parchetul a invocat cazurile de casare înscrise în art. 3859pct. 9, 14 și 18 Cod procedură penală, aducând celor două hotărâri atacate următoarele critici:

- că dispozitivul hotărârii instanței de apel nu se înțelege, întrucât conține dispoziții ce se contrazic;

- că greșit instanțele anterioare au recunoscut, pe cale incidentală, hotărârea din 16 octombrie 2008 a Tribunalului d e Înaltă Instanță din Strasbourg, prin care inculpatul a fost condamnat la 5 ani închisoare și interdicție pe teritoriul național al Franței timp de 10 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de proxenetism agravat cu victimă minoră între 15 și 18 ani și cu pluralitate de victime, iar inculpata, fiind condamnată la 2 ani închisoare, pentru infracțiunile de proxenetism agravat, pluralitate de victime și victimă minoră între 15 și 18 ani;

- că din actele de la dosar nu rezultă fără dubiu faptul că victima, (parte vătămată în cauza de față), se identifică cu vreuna din victimele la care face referire hotărârea penală străină, recunoscută pe cale incidentală, și prin urmare, greșit au apreciat instanțele că în sarcina celor doi inculpați nu poate fi reținută infracțiunea prev. de art. 12 alin.1 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu art. 41 alin.2 Cod penal, și referitor la această parte vătămată;

- că statul Francez, la data punerii în executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul Olt pe numele inculpatului, nu a renunțat la executarea pedepsei pe teritoriul acestuia, aplicată de instanța franceză, și nici nu a dispus întreruperea executării pedepsei respective;

- că, în aplicarea art. 117 alin. 4 din Legea nr. 302/2004, după ce a recunoscut hotărârea penală străină, instanța de fond, fapt însușit de către instanța de apel, a substituit greșit restul neexecutat din pedeapsa aplicată de instanța străină, cu pedeapsa de 1 an închisoare;

- că greșit inculpatului, i s-a dedus din pedeapsa stabilită pentru recidiva postcondamnatorie, perioada de detenție de la 4 august 2000, la 8 septembrie 2000, perioadă care nu face parte din restul de 4 ani, 4 luni și 25 zile, din pedeapsa anterioară.

Inculpatul, în recursul său, a invocat cazul de casare înscris în art. 3859pct. 17 și 14 Cod procedură penală, apreciind, în esență, că faptei sale i-a fost dată o greșită încadrare juridică de către instanța de fond, că, în realitate a săvârșit infracțiunea prev. de art. 329 alin.1 și 2 Cod penal, cu art. 41 alin.1 Cod penal, întrucât nu a exercitat nici un act de constrângere sau violență asupra părților vătămate.

Totodată, a invocat greșita dispoziție de confiscare specială a sumei de 3250 euro, și că în cauză nu s-a făcut o aplicare corectă a dispozițiile art. 34, 35 Cod penal.

a criticat hotărârile anterioare, invocând cazul de casare înscris în art. 3859pct. 18 Cod procedură penală, în raport de care a apreciat că greșit a fost condamnată, întrucât din probele administrate, nu rezultă că a săvârșit faptele reținute de cele două instanțe.

A mai criticat și dispoziția de confiscare specială a sumei de 3250 euro, cât și modul de rezolvare al laturii civile, apreciind că părțile vătămate, constituite părți civile, nu și-au demonstrat pretențiile.

Doar pentru motivul de casare prev. de art. 3859pct. 9 teza a II-a, Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce a statuat că dispozitivul deciziei este formulat în așa manieră încât nu se înțelege soluția dată cauzei, existând contradictorialitate între soluția pe care o implică considerentele și cea pronunțată în dispozitiv, a admis recursurile declarate, a casat decizia recurată, dispunând rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Craiova.

A mai stabilit instanța supremă, că ultimul act procedural rămas valabil de la care judecata se reia, este încheierea din 16 ianuarie 2009.

Rejudecând apelurile, după ce a verificat actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de nelegalitate și netemeinicie, formulate atât de Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, cât și de inculpații și, consemnate în partea introductivă a acestei decizii, Curtea apreciază că acestea sunt fondate, astfel că, după desființarea sentinței primei instanțe, se va proceda potrivit art. 345 și următoarele Cod procedură penală, în cauză fiind pronunțată o nouă hotărâre în fond.

Mai întâi, cât privește învinuirea adusă celor doi inculpați, Curtea constată că inculpații, în perioada 2004-2005, au racolat persoane de sex feminin, de pe raza județelor O și T, promițându-le un loc de muncă în Franța, pe care, ulterior, le-au transportat și le-au cazat în localitatea Strasbourg, Franța, unde împreună, le-au exploata prin practicarea prostituției, obligându-le să facă un minim de 200 euro zilnic, bani care erau însușiți de aceștia și, de asemenea, să participe la diferite furturi.

Astfel, cât privește activitatea infracțională a celor doi inculpați, consumată împotriva victimelor și, din probatoriul administrat, rezultă că acestea două au ajuns pe teritoriul Franței, prin intermediul inculpaților, aceștia oferind și banii necesari pentru întocmirea actelor de călătorie, pentru procurarea hainelor, cât și pentru trecerea frontierei, victimele fiind însoțite de inculpata, care le-a asigurat că vor desfășura activități de menaj sau de distribuție ziare, în țara străină.

Odată ajunse în Franța, cei doi inculpați s-au ocupat de cazarea victimelor, după care le-au obligat să se prostitueze contra unor sume de bani, amenințându-le și lovindu-le, cum astfel rezultă din declarațiile celor două.

În acest sens, este semnificativă declarația victimei, aceasta susținând că .a practicat prostituția la stradă, pentru și, timp de aproximativ două săptămâni, perioadă în care a obținut suma de aproximativ 3000 euro. Aceeași parte vătămată, preciza că nu avea voie să oprească din banii obținuți din practicarea prostituției, inculpatul amenințând-o că o va "omorî" dacă o va prinde

De asemenea, victima a susținut în declarațiile făcute că a fost bătută și amenințată de către inculpații și, și obligată să practice prostituția la stradă, timp de aproape 3 săptămâni, în care, actele originale de identitate, inclusiv pașaportul victimei, aflându-se la cei doi inculpați, asupra lui rămânând doar o fotocopie a pașaportului.

În declarațiile lor, ambele victime susținând că nu au posibilitatea să refuze practicarea prostituției, în condițiile în care nu aveau bani, nu cunoșteau limba, și, în același timp, erau amenințate cu moartea de către inculpați, în cazul în care aveau de gând să plece.

Împrejurările de fapt stabilite prin declarațiile celor două victime, se coroborează deplin cu cele susținute de martora, aceasta, prin intermediul mamei sale, aflând că se află Strassbourg, și că este sechestrată acolo, neputând să plece

Mai mult, această martoră a declarat că cei doi inculpați supravegheau activitatea fetelor care practicau prostituția la stradă, iar după ce a revenit în țară, victima i-a spus că a fost sechestrată în Franța ( la Strassbourg), de către cei doi inculpați, care o și băteau pentru a practica în folosul lor prostituția.

Referitor la persoana vătămată, din același probatoriu, apreciat în ansamblu, a rezultat că aceasta, în toamna anului 2004, sub presiunea unor probleme de familie, a dorit să plece în străinătate, sens în care a discutat cu inculpata, despre această posibilitate, inculpata promițându-i că o va ajuta în vederea obținerii unui loc de muncă.

Pentru aceasta, i-a achitat banii necesari pentru obținerea pașaportului și pentru transportul până în Franța unde, după ce a ajuns, a lucrat o perioadă scurtă într-un restaurant, iar ulterior, inculpata i-a propus victimei să practice prostituția în folosul ei.

Invocând unele probleme de sănătate, persoana vătămată a refuzat propunerea făcută, împrejurări în care, i-a sugerat să meargă cu ea în diverse magazine pentru a sustrage bunuri pe care, ulterior, inculpata le vindea, iar sumele rezultate urmau a fi împărțite între cele două, primind o parte foarte mică.

În fața instanței de fond, a declarat că nu înțelege să participe în proces ca parte vătămată, și nici nu se constituie parte civilă, declarațiile acesteia fiind valorificate în planul soluției, în calitate de martor, cum astfel stabilește art. 82 Cod procedură penală.

Situația de fapt mai sus rezultată, se coroborează și cu elementele de fapt stabilite prin hotărârea Tribunalului d e Înaltă Instanță din Strassbourg, de la 16 octombrie 2007, prin care cei doi inculpați au fost condamnați pentru același gen de fapte, respectiv infracțiunea de proxenetism agravat cu victimă minoră între 15 și 18 ani, cât și infracțiunile de furt agravat prin două circumstanțe și de tăinuire de obiecte provenite prin furt, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal Francez, una din victime fiind.

Prin urmare, activitatea infracțională a celor doi inculpați, rezumată mai sus, întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii continuate prev. de art. 12 alin.1 lit. a din Legea nr. 678/2001 (activitatea respectivă vizând pe, cât și pe persoana vătămată ), și, în perioada de referință amintită, recrutând și transportând persoanele de sex feminin în Franța, unde le-au cazat, apoi, prin amenințări și violențe, și profitând de imposibilitatea acestora de a se exprima liber, le-au constrâns să practice prostituția și să participe la săvârșirea unor furturi, în scopul de a obține, pentru ei, foloase.

Reținând și încadrând astfel faptele inculpaților, Curtea va aprecia ca nefondate criticile aduse de inculpați în apelurile lor, în sensul că acestea nu sunt demonstrate de probatoriu, pe de o parte, și că, judicios, pe de altă parte, s-ar impune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de proxenetism, prev. de art. 329 alin.1, 2 Cod penal, cu art. 41 alin.2 Cod penal, întrucât victimele au fost "constrânse la practicarea prostituției", iar pentru existența infracțiunii de proxenetism, nefiind necesară exercitarea de acte de constrângere asupra victimei sau supunerea ei la presiuni, element ce face diferențierea între cele două infracțiuni (de trafic de persoane și proxenetism).

Cât privește actele materiale de executare reținute în sarcina celor doi inculpați, în raport cu victima, Curtea va aprecia că, în cauză operează cazul de stingere a acțiunii penale, prevăzut de art. 10 lit. j Cod procedură penală, existând autoritate de lucru judecat întrucât, chiar sub o încadrare juridică diferită, cu privire la inculpați s-a pronunțat o hotărâre penală definitivă, respectiv sentința Tribunalului d e Înaltă Instanță din Strassbourg, adoptată la 16 octombrie 2007, prin acre aceștia au fost condamnați definitiv, printre altele, și pentru fapta săvârșită împotriva victimei, infracțiune care face și obiectul prezentei cauze, cum astfel rezultă din actul de sesizare a instanței.

Cu alte cuvinte, există identitate de persoane și identitate de obiect, chiar dacă instanța Franceză a dat activității inculpaților o altă încadrare juridică, in personam operează cauza de stingere a acțiunii penale prev. de art. 10 lit. j Cod procedură penală, fiind suficient să se constate această cauză prin considerentele deciziei de față, referitor la actul de executare privind-o pe victima.

Mai mult, soluția mai sus configurată, se desprinde și din observarea hotărârii Camerei de anchetă a Curții de Apel din, din 4 noiembrie 2007, prin care a fost admisă cererea de predare a persoanei solicitate, respectiv inculpatul, formulată de Statul Român, prin mandatul european de Arestare emis la 25 mai 2007, de Tribunalul O l t, din care rezultă că predarea se face numai "pentru urmărirea faptelor calificate de trafic de persoane, în ce privește traficul de persoane comis față de numitele, și ", predare care este însă refuzată în ce privește "urmărirea pentru faptele de trafic de persoane comise față de, inculpatul fiind deja condamnat de justiția franceză pentru acestea".

La individualizarea judiciară a pedepselor principale, ce urmează a fi aplicate celor doi inculpați, Curtea va avea în vedere criteriile înscrise în art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, decurs din urmările produse și din modul de comitere, pe de o parte, dar și unele elemente ce privesc pe făptuitori, cu atitudine de nerecunoaștere a faptelor, aflat în stare de recidivă prev. de art. 37 alin.1 lit. a Cod penal, pe de altă parte.

Unele elemente, vizând comportamentul anterior al inculpatei, da și posibilitățile acesteia de a se reeduca, vor primi un caracter atenuant, cu efectul prevăzut de art. 76 alin.1 lit. b Cod penal, în planul stabilirii pedepsei.

Cu referire la dispoz. art. 39 alin.2 Cod penal, rap. la art. 34 alin.1 lit. b și art. 35 alin.1 Cod penal, în privința inculpatului, pedeapsa ce se va aplica pentru infracțiunea ulterior săvârșită - judecat în cauza de față, se va contopi cu restul de pedeapsă de 4 ani, 4 luni și 25 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, stabilită definitiv prin decizia penală nr. 1210 din 30 septembrie 2002 a Curții de Apel Craiova.

Urmează ca pe perioada prev. de art. 71 alin.1,2 Cod penal, celor doi inculpați să le fie interzise drepturile prev. de art. 64 alin.1, lit. a teza a-II - a și lit. b Cod penal.

În considerarea jurisprudenței noastre recente, raportată la cazuistica CEDO - art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție, dar și cu luarea în seamă a principiului proporționalității, Curtea apreciază că nu se justifică restrângerea dreptului de "a alege", pentru cei doi inculpați, atât ca pedeapsă complementară, cât și ca pedeapsă accesorie pentru, și ca pedeapsă accesorie pentru inculpata (față de aceasta fiind aplicate dispozițiile art. 76 alin. 3 Cod penal).

În aplicarea art. 381 alin.1 Cod procedură penală, din pedepsele ce se vor aplica inculpaților, vor fi deduse perioadele executate în arest preventiv, de la 9 aprilie 2008, la zi, pentru inculpatul, menținându-se, potrivit art. 3002rap. la art. 160 Cod procedură penală, arestarea preventivă, și de la 12 aprilie 2007, la 21 decembrie 2007, pentru inculpata.

Potrivit art. 350 alin.1 Cod procedură penală, se va dispune revocarea măsurii preventive, constând în obligarea inculpatei de a nu părăsi localitatea de domiciliu, dispusă prin încheierea din 19 decembrie 2007 a Tribunalului O l

Cât privește recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii penale străine, respectiv a sentinței din 16 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul d e Înaltă Instanță din Strassbourg, Franța, definitivă, pentru ambii inculpați, Curtea apreciază că cererile celor doi, făcute în aplicarea dispozițiilor art. 116 și următoarele din Legea nr. 302/2004, modificată și completată, nu pot fi primite.

Chiar dacă, aparent, condițiile stabilite prin art. 116 din lege, sunt îndeplinite, Curtea apreciază că recunoașterea hotărârii penale străine, va trebui făcută pe cale principală, în condițiile stabilite de art. 118 din lege, de către instanța sesizată în acest scop de către condamnați, pentru următoarele argumente:

- mai întâi, rezultă din actele de la dosar, respectiv hotărârea Camerei de anchetă a Curții de Apel din, din 4 noiembrie 2007, că inculpatul, a fost predat doar "temporar" statului român, pentru a fi judecat cu privire la infracțiunile ce fac obiectul dosarului de față, și că acesta nu a consimțit la predare și nici nu a fost de acord să execute o eventuală pedeapsă în România;

- rezultă, de asemenea, că ambii inculpați sunt urmăriți și în alte cauze pe teritoriul Franței, astfel că - există posibilitatea, ca pedepsele ce le-au fost aplicate prin hotărârea penală străină, să fie modificate;

- la data punerii în executare, de către autoritățile judiciare franceze, a mandatelor europene emise de Tribunalul O l t, cei doi inculpați se aflau în executarea pedepselor aplicate prin hotărârea penală străină. Cu această ocazie, statul francez nu a renunțat la executarea pedepsei pe teritoriul acestuia a pedepselor primite de inculpați prin hotărârea de condamnare străină;

- această hotărâre, trebuia certificată și tradusă în limba română (, Secția penală, decizia nr. 2170 din 22 aprilie 2004), ori, la dosar, într-adevăr, este depusă o hotărâre judecătorească, însă aceasta nu poartă mențiunea că este definitivă (împrejurarea se desprinde din considerente), și nu este certificată de autoritățile franceze, iar, mai mult, trebuia să fie însoțită de forme de executare pentru ambii inculpați;

- restul de pedeapsă, neexecutat din pedeapsa de 5 ani, aplicată de instanța străină, nu este bine determinat, pentru ca, în condițiile recunoașterii pe cale incidentală, instanța română sesizată cu cererea, se poate substitui acestui rest, pedeapsă corespunzătoare, potrivit legii penale române;

- în fine, dacă s-ar aprecia ca îndeplinite condițiile de recunoaștere de care face vorbire art. 116 din legea nr. 302/2004, instanța ar trebui ca, după desfășurarea procedurii prev. de art. 117 alin.4, să stabilească, în final, o pedeapsă rezultantă, și să dispună ca aceasta să se execute potrivit legii române. Ori, rezultă din actele dosarului, inculpatul a fost predat temporar, iar autoritățile judiciare franceze - repetat, au solicitat reîntoarcerea lui, pentru executarea pedepsei începută în Franța.

Așadar, după împlinirea acestei din urmă pedepse, inculpatul, în aplicarea dispozițiile art. 118 din Legea nr. 302/2004, pe cale principală, va putea solicita recunoașterea hotărârii penale străine.

Același raționament, va fi aplicat și în cazul inculpatei.

Ca o consecință, cu privire la inculpatul, în aplicarea dispozițiile art. 180 din legea nr. 302/2004, modificată și completată, urmează să se dispună îndeplinirea formalităților privind reîntoarcerea în Franța, de unde a fost transferat temporar, la solicitarea autorităților judiciare române, în vederea executării pedepsei aplicată de instanța străină.

Rezolvând latura civilă a cauzei, Curtea urmează să constate, mai întâi, că persoana vătămată, nu s-a constituit parte civilă în cauză, aceasta nedorind să participe în proces ca parte vătămată.

Cât privește acțiunile civile formulate de părțile civile și, se va aprecia că acestea sunt nefondate, întrucât, din cuprinsul dispozițiile art. 19 alin.1 din legea nr. 678/2001, rezultă că banii, valorile, sau orice alte bunuri dobândite în urma săvârșirii infracțiunilor prevăzute de lege, ori, cele care au servit la săvârșirea acestor infracțiuni, precum și celelalte bunuri prev. de art. 118 Cod penal, sunt supuse confiscării speciale.

Prin urmare, banii obținuți de cele două părți din practicarea prostituției, nu pot să revină acestora, cu titlu de despăgubiri, în condițiile aplicării dispozițiile art. 998, 999 cod civil.

O compensație pentru suferințele morale încercate, putea fi acordată victimelor, însă acestea nu au formulat cerere.

În considerarea celor declarate de victimele, Curtea, în aplic. dispozițiile art. 118 alin.1 lit. e Cod penal, rap. la art. 19 alin.1 din Legea nr. 678/2001, urmează să dispună confiscarea specială de la fiecare inculpat, a sumelor de câte 1175 euro și, respectiv câte 3250 euro.

Vor fi menținute dispozițiile hotărârilor anterioare, vizând plata onorariului pentru traducătorul autorizat și a cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 300 lei, vizând apărarea din oficiu, în apel, a inculpatului, până la prezentarea apărătorului ales, urmează a fi plătită din fondul, către Baroul d e Avocați

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpații și, împotriva sentinței penale nr. 108 din 8 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.

Desființează sentința și, rejudecând

În baza art. 12 alin.2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, art. 37 alin.1 lit. a Cod penal, condamnă pe inculpatul HG, la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, cu 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, pedeapsă complementară.

Respinge cererea inculpatului, formulată în condițiile prev. de art. 116 și următoarele din Legea nr. 302/2004, modificată și completată, de recunoaștere pe cale incidentală a sentinței penale din 16 octombrie 2007 (cauza /-), pronunțată de Tribunalul d e Înaltă Instanță din Strassbourg - Franța, rămasă definitivă.

În baza art. 39 alin.2 Cod penal, rap. la art. 34 alin.1 lit. b și art. 35 alin.1 Cod penal, contopește restul de pedeapsă de 4 ani, 4 luni și 25 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, stabilită definitiv prin decizia penală nr. 1210 din 30 septembrie 2002, a Curții de Apel Craiova, cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea ulterior săvârșită, inculpatul având de executat, în final, pedeapsa de 5 ani închisoare, cu 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a-II-a și lit. b Cod penal.

Pe perioada prev. de art. 71 alin.1, 2 Cod penal, inculpatului îi vor fi interzise drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

Deduce, în continuare, detenția preventivă executată începând cu data de 9 aprilie 2008, la zi, menținând starea de arest față de inculpat.

În aplicarea dispozițiile art. 180 din Legea nr. 302/2004, modificată și completată, dispune îndeplinirea formalităților pentru reîntoarcerea inculpatului în Franța, de unde a fost transferat temporar la solicitarea autorităților judiciare române, în vederea executării pedepsei aplicată de instanța străină.

II. În baza art. 12 alin.2 lit. a din legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, art. 74 alin.1 lit. a rap. la art. 76 alin.1 lit. b Cod penal, condamnă pe inculpata, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare.

Respinge cererea inculpatei, formulată în condițiile prev. de art. 116 și următoarele din legea nr. 302/2004, modificată și completată, de recunoaștere pe cale incidentală a sentinței penale din 16 octombrie 2007(cauza /-), pronunțată de Tribunalul d e Înaltă Instanță din Strassbourg - Franța, rămasă definitivă.

Pe perioada prev. de art. 71 alin.1, 2 Cod penal, inculpatei îi vor fi interzise drepturile prev. de art. 64 alin.1lit.a teza II-a și lit. b Cod penal.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, perioada executată în arest preventiv, cuprinsă între 12 aprilie 2007 - 21 decembrie 2007.

În baza art. 350 alin.1 Cod procedură penală, revocă măsura preventivă constând în obligarea inculpatei de a nu părăsi comuna, județul O, luată prin încheierea din 19 decembrie 2007, a Tribunalului O l

Se constată că persoana vătămată, nu participă în proces ca parte vătămată și nu s-a constituit parte civilă.

Respinge acțiunile civile formulate în proces de părțile civile și.

În baza art. 118 alin.1 lit. e Cod penal, rap. la art. 19 alin.1 din Legea nr. 678/2001, dispune confiscarea specială de la fiecare inculpat a sumelor de câte 1175 euro și, respectiv, câte 3250 euro.

Menține dispozițiile hotărârilor anterioare vizând plata onorariului pentru traducătorul autorizat și a cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Onorariul pentru avocatul din oficiu, în sumă de 300 lei, vizând apărarea în apel a inculpatului, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul, către Baroul d e Avocați

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 15 iulie 2009.

G - - -

Grefier,

- -

Red.jud.Gh.

Gh.

IB/ 16.07.2009

Președinte:Gheorghe Vintilă
Judecători:Gheorghe Vintilă, Constantin Mereanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

    Comentarii despre Spete trafic de persoane Art 12 Legea 678 2001. Decizia 169/2009. Curtea de Apel Craiova