Spete trafic de persoane Art 12 Legea 678 2001. Decizia 228/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - Legea nr.678/2001 -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANTA DE APEL

DECIZIA PENALĂ NR.228

Ședința publică de la 12 noiembrie 2009

PREȘEDINTE G - JUDECĂTOR 1: Gheorghe Vintilă

- - JUDECĂTOR 2: Constantin Mereanu

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova

La data de 9 noiembrie 2009, s-a luat în examin apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, împotriva sentinței penale nr.43 din 30 martie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, privind pe intimații inculpați G și.

Rezultatul dezbaterilor judiciare este cuprins în încheierea de la data mai sus arătată, când pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea la 12 noiembrie 2009, dată la care a adoptat prezenta decizie.

CURTEA

Asupra apelului de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.43 din 30 martie 2009, Tribunalul O l t, în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 alin.1 lit.b Cod pr.penală, a achitat pe inculpații:

1. G - fiul lui și, născut la 5 august 1951, în comuna, județul O, cu același domiciliu, cetățean român, fără ocupație, cu antecedente penale, și

2. - fostă, fiica lui C și, născută la 6 aprilie 1952, în comuna, județul O, cu același domiciliu, cetățean român, fără ocupație, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001.

S-a luat act că persoanele vătămate și nu participă în proces în calitate de părți vătămate, iar că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că cei doi inculpați au fost trimiși în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane, faptă prev.de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001.

Prin actul de sesizare a instanței s-a susținut că în cursul anului 2007, cei doi inculpați au racolat mai multe persoane de pe raza județului O, le-au transportat în Spania, promițându-le locuri de muncă stabile, în condiții de legalitate, pe o perioadă nedeterminată, cazare gratuită, masă zilnică, precum și transportul din România până în Spania, de asemenea, în mod gratuit.

Ulterior, însă, odată ajunși în Spania, vătămații au constatat că cei doi inculpați nu și-au respectat promisiunile făcute în România, ei plasând persoanele racolate către cetățeni de etnie rromă, care i-a obligat să muncească zilnic, fără a încasa vreo sumă de bani.

În concret, s-a reținut că în cursul lunii august 2007, numiții, toți din C, județul O, cât și numitul, din comuna, județul O, au fost contactați de cei doi inculpați, iar în urma discuțiilor purtate, au fost întrebați dacă doresc locuri de muncă în Spania, persoanele mai sus nominalizate fiind de acord cu propunerea făcută, fie pentru că nu aveau loc de muncă, fie pentru că lucrat în domenii de unde obțineau salarii mici.

Într-o primă fază, cele patru persoane contactate au discutat cu inculpata, aceasta spunându-le că soțul său, inculpatul G, lucrează în Spania în domeniul agriculturii, unde se câștigă foarte bine, iar ei își pot îmbunătăți veniturile.

În acest sens, inculpata i-a asigurat că vor avea cazare gratuită, hrană zilnică pentru primele 3 săptămâni, precum și transport până în Spania, astfel că, la data de 22 august 2007, cele patru victime au fost din nou contactați de inculpată, care le-a spus că în ziua de 28 august 2007, urmează să plece în Spania.

Mai mult, pentru a le întări convingerea că obținerea locului de muncă este ca și rezolvată, l-a contactat telefonic pe soțul său, inculpatul G, care se afla deja în Spania, și care a purtat discuții cu fiecare la telefon, asigurându-i că le-a găsit locuri de muncă, în condițiile discutate anterior.

În ziua de 28 august 2007, și au mers la domiciliul inculpatei, unde s-au întâlnit cu aceasta, iar de aici au fost transportați cu autoturismul aparținând inculpaților, în municipiul C, unde au fost îmbarcați într-un microbuz care efectua transporturi România -Spania.

Contravaloarea transportului pentru cele trei persoane a fost plătită de inculpată, care, împreună cu aceștia, s-a deplasat în Spania.

Odată ajunși în țara respectivă, localitatea, cele trei persoane au fost preluate de către inculpatul G, acesta transportându-i în localitatea El, unde au fost cazați într-o casă părăsită, fără geamuri și uși, fără curent electric și apă, și fără a beneficia de condiții minime de igienă personală.

După circa 3 săptămâni de zile, timp în care nu au desfășurat nicio activitate, după ce numiții, și, au reproșat celor doi inculpați condițiile grele de cazare, cât și faptul de a nu avea un loc de muncă stabil, aceștia doi i-au plasat unui cetățean de etnie rromă, care i-a obligat să muncească 7 zile pe săptămână la cules de struguri, pentru suma de 46 euro pe zi, însă banii obținuți din munca respectivă, au fost încasați de inculpatul

Văzând că nu obțin nicio sumă de bani din activitățile desfășurate, cele trei persoane au reproșat inculpatului G faptul respectiv, acesta, în replică, amenințându-i, spunându-le că dacă nu rămân să muncească pentru el vor avea mari probleme.

În Spania, și au muncit în perioada august-decembrie 2007, banii fiind încasați de cei doi inculpați, iar la data de 22 decembrie 2007, au reușit să plece, revenind în țară în luna ianuarie 2008, cu ajutorul banilor împrumutați de la alte persoane.

Cercetând cauza, instanța a luat declarații inculpaților, cât și persoanelor racolate,.

Totodată, au fost audiați martorii, și.

Apreciind asupra probatoriului, prima instanță a stabilit că în cauză nu a fost vorba de racolarea și transportul victimelor în vederea exploatării acestora, ci de o convenție a părților, cu caracter bilateral, a cărei executare a fost făcută în parte de inculpați, cu privire la demersurile de a găsi de lucru Natura juridică a acestei convenții este civilă, ea fiind dată de natura drepturilor ce s-au invocat de părți, cel al victimelor de a pretinde ca inculpații să execute obligația de a face, iar aceștia din urmă, având să pretindă victimelor plata cheltuielilor avansateÎn acest context, se constată că fapta inculpaților nu este prevăzută de legea penală.

, prima instanță a adoptat cu privire la cei doi inculpați o soluție corespunzătoare de achitare, în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b Cod pr.penală.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei achitări a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001.

Apelul declarat este fondat, pentru considerentele ce se vor vedea în continuare.

Potrivit art.3 și 4 din Codul d e procedură penală, în desfășurarea procesului penal, instanța de judecată trebuie să stăruiască în aflarea adevărului atât cu privire la faptele și împrejurările cauzei, dar și cu privire la persoana făptuitorului, sens în care trebuie să manifeste suficient rol activ.

În același scop, așa cum stabilește art.62, orice cauză penală trebuie lămurită sub toate aspectele, pe bază de probe, acestea din urmă, potrivit art.63 alin.2, trebuind a fi apreciate în ansamblu, adică prin coroborare, ele neavând o valoare mai dinainte stabilită.

În cauza de față, prima instanță a valorificat în planul soluției doar declarațiile făcute de inculpați, deci, a procedat nelegal, dispunând, în consecință, achitarea greșită a acestora, în temeiul art.10 alin.1 lit.b Cod pr.penală (fapta nu este prevăzută de legea penală), cu o motivare defectuoasă, întemeiată pe ideea de convenție civilă, intervenită între aceștia și persoanele vătămate.

Astfel, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.678/2001, constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau a-și exprima voința ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.

Verificând lucrările dosarului, Curtea constată, pe de o parte, că eventuala convenție invocată în apărarea lor de inculpați, nu are caracter legal, aceștia nefiind autorizați pentru recrutarea forței de muncă, împrejurare ce rezultă din însăși declarația inculpatei, aflată la filele 52, 53 dosar instanță de fond, aceasta susținând că nici ea, nici soțul său nu s-au obligat față de cele trei victime să le găsească de lucru și să le asigure condiții civilizate în Spania, ei doar spunându-le acestora că pot găsi de lucru.

Mai mult, din același probatoriu rezultă că inculpata s-a deplasat împreună cu cele trei victime, în orașul C, de unde, cu un autocar, au mers în Spania, unde au fost așteptați de coinculpatul G, acesta din urmă preluându-i, cazându-i într-o casă părăsită, unde au locuit în condiții precare, pentru ca, apoi, să-i plaseze unui cetățean român de etnie rromă, în folosul căruia au muncit timp de 7 zile pe săptămână, la cules de struguri, veniturile obținute din activitățile respective fiind însușite nejustificat de către cei doi inculpați, care i-au mai și amenințat că vor avea probleme dacă nu vor munci, în continuare, în condițiile impuse.

Așadar, activitatea celor doi inculpați, consumată în împrejurările mai sus reținute, întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane, faptă prev.de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001, pentru care urmează a fi condamnați.

La individualizarea judiciară a pedepselor, dar și la stabilirea modalității de executare, Curtea va avea în vedere buna conduită avută de inculpați înainte de săvârșirea faptelor, precum și atitudinea ulterioară a acestora, constând în prezentarea la urmărirea penală, cât și la judecată, împrejurări cărora le va fi recunoscut un caracter atenuant, cum astfel stabilește art.74 alin.1 lit.a și c rap.la art.76 alin.1 lit.b Cod penal.

Apreciindu-se că scopurile pedepselor, de care vorbește art.52 Cod penal, pot fi asigurate și fără executarea efectivă a acestora, în baza art.861Cod penal, se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării, pe durata unui termen de încercare stabilit potrivit art.862, perioadă în care inculpații vor trebui să se supună unor măsuri de supraveghere, arătate în dispozitiv.

Li se vor atrage atenția acestora asupra consecințelor ce decurg potrivit art.864Cod penal.

Se va lua act că persoanele vătămate și nu a participat în proces ca părți vătămate și nu s-au constituit părți civile și, de asemenea, că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Prin urmare, în baza art.379 pct.2 lit.a Cod pr.penală, apelul declarat va fi admis, cu consecința desființării integrale a sentinței, în cauză având să se pronunțe o nouă hotărâre, cum astfel se va vedea mai jos.

Onorariul de avocat, în sumă de 300 lei, vizând apărarea din oficiu a intimatei inculpate, în apel, urmează a fi plătit din fondul Ministerului Justiției și Libertăților, către Baroul Avocați

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, împotriva sentinței penale nr.43 din 30 martie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, privind pe intimații inculpați G și.

Desființează integral sentința și, rejudecând;

În baza art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001, cu aplic.art.74 alin.1 lit.a și c rap la art.76 alin.1 lit.b Cod penal, condamnă pe fiecare dintre inculpații G și, la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare, cu 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, pedeapsă complementară;

Pe durata prev.de art.71 alin.2 Cod penal, inculpaților le vor fi interzise drepturile prev de art.64 alin.1 lit.a teza II-a și lit.b Cod penal.

În baza art.861Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepselor principale aplicate inculpaților, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art.862Cod penal.

Pe durata termenului de încercare, inculpații trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, astfel: - să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul O l t, în ultima zi lucrătoare de vineri a fiecărui trimestru; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

Atrage atenția inculpaților asupra consecințelor ce decurg potrivit, art.864Cod penal.

Potrivit art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor principale aplicate inculpaților, se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Se ia act că persoanele vătămate și, nu au participat în proces în calitate de părți vătămate și nu s-au constituit părți civile.

Se ia act că partea vătămată, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Onorariul de avocat, în sumă de 300 lei, vizând apărarea din oficiu intimatei-inculpate, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților, către Baroul Avocați

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 12 noiembrie 2009.

G - - -

Grefier,

- -

Red.jud.-GV

Gh.

PS/8.12.2009

Președinte:Gheorghe Vintilă
Judecători:Gheorghe Vintilă, Constantin Mereanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete trafic de persoane Art 12 Legea 678 2001. Decizia 228/2009. Curtea de Apel Craiova