Spete trafic de persoane Art 12 Legea 678 2001. Decizia 37/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 37/

Ședința publică din 08 Aprilie 2008

Curtea compusă din:

Președinte: dr.G --vicepreședinte instanță

JUDECĂTOR 1: Gheorghe Diaconu G--

Grefier: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:

- procuror

S-a luat în examinare, pentru pronunțare, apelul penal declarat de revizuientul,deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr.15/F din 13 februarie 2008,pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care, s-au luat în discuție actele și lucrările dosarului,precum și susținerile părților așa cum au fost consemnate în încheirea din 1 aprilie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, fiind amânată pronunțarea la data de azi, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție:

CURTEA

Asupra apelului penal de față, deliberând constată:

Prin sentința penală nr. 15/F din 13 februarie 2008, Tribunalul Vâlceaa respins cererea de revizuire a sentinței penale nr. 14/F a aceleiași instanțe, formulată de condamnatul, fiul lui G și, născut la 07 mai 1976, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, județul A și l-a obligat pe revizuentul - condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că susținerea revizuientului potrivit căreia este nevinovat, cum și aceea că martorul audiat ar declarat mincinos nu constituie împrejurări noi, necunoscute la data soluționării cauzei în fond.

Întrucât revizuientul s-a referit doar la aspecte ce au mai fost invocate atât cu ocazia soluționării pe fond a cauzei, cât și în căile de atac, și nu a evidențiat fapte sau împrejurări noi, tribunalul a apreciat că cererea de revizuire este neîntemeiată.

Împotriva sentinței penale, în termen legal a declarat apel revizuientul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea, iar pe fond - admiterea cererii, cu consecința reducerii pedepsei și a obligării statului la plata de daune morale, pe motiv că nu i-a fost comunicată soluția dată în dosarul nr. 2975/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

A arătat apelantul - revizuient că hotărârea de condamnare este nedreaptă, întrucât a fost pronunțată fără a administra proba cu martori, solicitată în apărare, iar martorul a declarat mincinos.

Examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, cum și sub toate aspectele, așa cum impun exigențele art. 371 alin. ultim din Codul d e procedură penală, curtea constată că apelul este nefondat.

Astfel, în cererea cu care revizuientul a învestit instanța la data de 04.10.2006, acesta susține că există martori care pot declara că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, pentru care a fost pronunțată condamnarea.

De asemenea, mai invocă împrejurarea că martorele audiate erau prostituate și că au fost influențate să declare în acest mod de către polițiști.

Referitor la acestea, curtea observă următoarele:

Prin calea de atac extraordinară a revizuirii se tinde a se îndrepta erorile de judecată cu privire la faptele cauzei, datorate necunoașterii de către instanțele care au pronunțat hotărârea definitivă a unor fapte și împrejurări în funcție de care această hotărâre nu corespunde adevărului și, prin urmare, nici legii.

Noile elemente care promovează o revizuire a soluției date apar din împrejurări ajunse ulterior la cunoștința instanței, de natură a stabili că ceea ce s-a crezut adevăr era, în realitate, o cunoaștere inexactă a faptelor.

În privința primului caz de revizuire, legiuitorul se referă la "fapte" și "împrejurări" ca făcând parte din obiectul probațiunii, în sensul că pot contribui la soluționarea corectă a cauzei (fapte probatorii).

Acest caz nu se referă la descoperirea de probe noi, căci în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție, în care s-ar putea continua probațiunea.

Fără îndoială că noile fapte și împrejurări urmează a fi confirmate de probe noi, dar nu probele noi formează temeiul revizuirii, ci faptele și împrejurările pe care le dovedesc.

Nu aceasta este situația în speța dedusă judecății, căci apelantul - revizuient solicită a se administra probe cu martori pentru a dovedi că nu este vinovat, contrar celor reținute de instanțele care au pronunțat condamnarea.

De menționat că C în cauză a fost prezent în fața judecătorului fondului, și-a susținut nevinovăția și a avut posibilitatea de a propune probe în apărare.

De altminteri, chiar a formulat asemenea cereri, cărora li s-a dat curs, fiind audiat un martor la solicitarea sa și efectuată o expertiză medico - legală ( 183 și 195 dosar fond).

În practicaua sentinței penale nr. 14/2004 a Tribunalului Vâlcea se menționează că, la ultimul termen de judecată, inculpatul a solicitat audierea a încă trei martori, probă respinsă de instanță ( 198 dosar fond).

Totuși, în calea de atac a apelului, exercitată de inculpat împotriva acestei sentințe, a fost încuviințată cererea de suplimentare a probatoriului, fiind audiată martora ( 237 dosar apel).

Din cele expuse, reiese că primul motiv de revizuire este neîntemeiat, așa cum corect a apreciat tribunalul.

C de-al doilea caz de revizuire, prevăzut de lit. b) a art. 394 din Codul d e procedură penală, devine incident în situația în care există o hotărâre judecătorească de condamnare a unui martor pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă și numai dacă respectiva mărturie a condus la darea unei hotărâri nelegale și netemeinice (alin. 2 al art. 394).

Plângerea penală promovată de revizuient împotriva martorului pentru fapta prevăzută de art. 260 Cod penal nu a fost confirmată de cercetările efectuate căci, prin rezoluția nr. 2975/P/2006 din 10.11.2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, aflată la dosarul cauzei, a fost confirmată propunerea de a nu se începe urmărirea penală față de făptuitor.

Așa fiind, se concluzionează că hotărârea primei instanțe, prin care cererea de revizuire a fost respinsă ca neîntemeiată, este legală și temeinică, urmând a fi menținută.

În consecință, va fi pronunțată o soluție de respingere a apelului ca nefondat, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) din Codul d e procedură penală.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2 din același cod,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de revizuientul, fiul lui G și, născut la 07 mai 1976, împotriva sentinței penale nr.15/F din 13 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

Obligă pe apelantul revizuient la 200 lei cheltuieli judiciare, din care, 100 lei onorariul avocat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Dr.Gh.

Grefier,

Red.

Tehn.

Jud.fond:.

3 ex./23.04.2008

Președinte:Gheorghe Diaconu
Judecători:Gheorghe Diaconu, Teodora Gheorghe Sorescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete trafic de persoane Art 12 Legea 678 2001. Decizia 37/2008. Curtea de Apel Pitesti