Spete trafic de persoane Art 12 Legea 678 2001. Decizia 88/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR -
DECIZIA PENALĂ NR. 88/
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27 mai 2008
PREȘEDINTE: Constantin Costea
JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare apelurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL TIMIȘ și inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 323 din 13 iunie 2007, pronunțată de TRIBUNALUL TIMIȘ în dosarul nr-.
Procedura completă, fără citarea părților.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 mai 2008, și potrivit căreia, pronunțarea s-a amânat pentru data de 27.05.2008, când
CURTEA
În deliberare, constată că prin sentința penală nr. 323/PI din 13.06.2007 pronunțată de TRIBUNALUL TIMIȘ în dosar nr. 2752/30/06, în baza art. 334.C.P.P. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului () din infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal și art. 37 lit. b Cod Penal, art. 13 alin. 1 din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal și art. 37 lit. b Cod Penal, art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. b și Cod Penal art. 23 alin. 1 lit. c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod Penal, în infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 41 alin. 2.Cod Penal, art. 13 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 41 alin. 2.Cod Penal, art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 23 alin. 1 lit. c din Legea nr. 678/2002.
În baza art. 12 alin. 2 lit. din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 41 alin. 2.Cod Penal și cu aplicarea art. 42.Cod Penal a condamnat inculpatul (), fiul lui și, născut la data de 05.09.1978 în Reșita, jud. C-S, cetățean român, studii 2 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, căsătorit, 2 copii minori, stagiul militar nesatisfăcut, cu domiciliul în localitatea nr.142, jud. T, cunoscut cu antecedente penale, în prezent deținut în Penitenciarul Timișoara la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată.
În baza art. 65 alin. 2.Cod Penal a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a, b, d și e pe Cod Penal o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 13 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 41 alin. 2.Cod Penal și cu aplicarea art. 42.Cod Penal a condamnat același inculpat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată.
În baza art. 65 alin. 2.Cod Penal a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a, b, d și e pe Cod Penal o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 a condamnat același inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.
În baza art. 65 alin. 2.Cod Penal a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a, b, d și Cod Penal pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 23 alin. 1 lit. c din legea nr. 656/2002 a condamnat același inculpat la pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.
În baza art. 33 lit. a raportat Cod Penal la art. 34 lit. b a Cod Penal aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.
În baza art. 71.Cod Penal a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a, b, d și e pe Cod Penal durata executării pedepsei rezultante principale.
În baza art. 35 alin. 3.Cod Penal a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a, b, d și e pe Cod Penal o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante.
În baza art. 350.C.P.P. a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88.Cod Penal a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului de la data de 28.03.2006 la zi.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat C.P.P. la art. 10 lit. d a C.P.P. achitat același inculpat pentru săvârșirea unuia dintre actele materiale privind traficul de minori, infracțiune prevăzută de art. 13 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, privind pe partea vătămată, domiciliată în M nr. 654, jud.
În baza art. 14.C.P.P. raportat la art. 346.C.P.P. a luat act că părțile vătămate, domiciliată în M, nr. 245, jud. T, domiciliată în M nr. 245, jud. T, domiciliată în nr. 65, jud. T, G, domiciliat în nr.65, jud. T, domiciliat în nr.65, jud. T, domiciliată în M nr. 654, jud. T și, domiciliată în M nr. 75, jud. T, nu s-au constituit părții civile în cauză.
În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001, art. 13 din Legea nr. 39/2003, art. 25 din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 118 lit. e a Cod Penal respins cererea Ministerului Public privind confiscarea de la inculpat a bunurilor indisponibilizate cu prilejul efectuării unei percheziții domiciliare la familia și, bunuri evidențiate prin procesul verbal de predare-primire din dosarul de urmărire penală.
În baza art. 25 din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 118 lit. e a Cod Penal respins cererea Ministerului Public privind confiscarea de la inculpat a sumei de 3850 euro și a unei cantități de 185 grame de aur, indisponibilizate ca urmare a efectuării unei percheziții domiciliare la imobilul aparținând familiei și.
În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001, art. 13 din Legea nr. 39/2003, art. 25 din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 118 lit. e a Cod Penal respins cererea Ministerului Public privind confiscarea de la inculpat a sumei de 100.000 euro.
În baza art. 353.C.P.P. raportat la art. 163.C.P.P. nu a soluționat cererea Ministerului Public privind sechestrul asigurator instituit asupra imobilului situat în nr. 314, jud. T, deoarece în privința inculpatului s-a dispus disjungerea prin rechizitoriul nr. 383/D/P/2005 al DIICOT-Biroul Teritorial Timiș.
În baza art. 191 alin. 1.C.P.P. a obligat inculpatul la plata sumei de 2000 lei cheltuieli judiciare către stat.
A dispus plata sumei de 61,5 lei din fondurile MJ către IML T reprezentând contravaloarea expertizei medico-legale efectuate în cauză.
A luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli judiciare.
Prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Direcției de Investigații a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Biroul Teritorial Timiș nr. 383/D/P/2005, emis la data de 15.08.2006, inculpatul () a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 12 alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal, 13 al.1 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal, art. 7 din Legea 39/2003, art. 23 alin. 1 lit. c din Legea 656/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit. a și Cod Penal art. 37 lit. b
Cod PenalÎn fapt, se s-a reținut în sarcina inculpatului că, împreună cu inculpații, și, ultimii doi trimiși în judecată printr-un alt rechizitoriu, au pus bazele constituirii unui grup infracțional organizat, specializat în racolarea și cazarea a 7 părți vătămate, printre care și minori, pe care ulterior le-au transportat în orașul Genova din Italia, unde, prin folosirea de amenințări, violențe și abuz de autoritate, le-au exploatat, fie prin practicarea prostituției, fie prin obligarea la comiterea de acte de sustragere din magazine, activitate prin care au dobândit sume de bani cu care și-au achiziționat diferite bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea unor infracțiuni.
Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv declarațiile inculpatului (filele 12-14 vol-I UP și 84 dosar), procesul verbal de sesizare din oficiu (fila 15 vol.I UP), procesul verbal de consemnare a unor declarații și declarațiile părților vătămate, OG, (filele 23, 24, 30-32 vol.I UP, 2-6, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 19, 24-26 vol II UP și 85, 127, 128 dosar), declarațiile martorilor, și (filele 28, 29 vol.I UP, 1, 20, 32, 21, 30, 54, 55, 61, 62 vol.II UP și 130, 131, 191, 211, 212, 236, 282 dosar), procesul verbal de constatare (filele 33-36 vol.I UP), adresa MAI Punctul Național Focal (69-71 vol.II UP), procesele verbale de percheziție domiciliară (filele 74-77, 80-84 vol-II UP), raportul de expertiză psihiatrică (fila 90 vol.II UP), referatul de evaluare întocmit pe numele inculpatului (filele 233-235 dosar), instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 22.06.2005 s-au finalizat cercetările întreprinse de ofițerii T și procurorul DIICOT, Biroul Teritorial Timiș privind pe inculpații și, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 12 al.2 lit. a din Legea 678/2001 și art. 13 al.1 din Legea 678/2001, prin întocmirea rechizitoriului nr. 119/D/P/2005, iar la data de 23.06.2006 TRIBUNALUL TIMIȘa hotărât condamnarea celor doi inculpati la pedeapsa privativă de libertate de 7 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64.
Cod PenalPrin același act de inculpare DIICOT, Biroul Teritorial Timișa dispus disjungerea cauzei față de și () cercetați pentru comiterea acelorași infracțiuni, urmărirea penală continuând în dosarul nr. 383/D/P/2005. Soluția disjungerii s-a impus ca urmarea faptului că pe numele inculpaților și (), TRIBUNALUL TIMIȘa emis la data de 12.04.2005 două mandate de arestare preventivă în lipsă, tinând seama de probele de vinovăție și sustragerea lor de la urmărire penală.
Din analiza actelor de urmărire penală administrate în cauză s-a reținut că la data de 26.11.2004 martorul, cu domiciliul în localitatea, nr.65, jud. T s-a adresat cu o plângere penală organelor de poliție din cadrul T, solicitând cercetarea și tragerea la răspundere penală familiei, formată din, (), concubina acestuia și (tatal), sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de persoane și trafic de minori. Ceea ce a determinat-o pe aceasta să facă apel disperat la organele competente, au fost repetatele apeluri telefonice pe care fiul ei, G OG în varstă de 16 ani plecat la aceștia în Italia, i le-a adresat, acesta destăinuindu-i că și l-au transportat în orasul Genova, la locuinta lor, unde l-au obliga să sustragă bunuri din centre comerciale, iar banii obținuți să intre în bugetul lor comun.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, se poate observa faptul că începând din anul 2003 frații au hotărât să intreprindă diferite activități care să le permită obținerea de venituri financiare avantajoase, dar care să nu implice un efort fizic din partea lor astfel că, au convenit de comun acord, să se orienteze spre o muncă cu implicații și în teritorii străine unde aceasta are o mai M arie de răspândire și căutare și anume atragerea tinerilor cu probleme familiale și în special financiare, pe care să-i ademenească prin promisiuni de asigurare a unor locuri de muncă bine plătite, iar odată atrași, să-i exploateze fie prin comiterea actelor de furt din magazine, fie prin practicarea prostituției, în funcție de sexul persoanei.
Pentru ca afacerea să aibă succes cei doi au stabilit atât modul în care vor demara "lucrarea", precum și persoanele care să-i sprijine, iar aceștia nu puteau face parte din exterior, ci numai din cadrul familiei, respectiv tatăl lor și concubina unuia dintre ei și anume. În acest mod au pus bazele unui adevărat grup infracțional a cărei activitate se desfășura în modul următor: inculpații, și racolau victimele, iar era cel care le caza la locuința sa din localitatea, până la obținerea documentelor de călătorie pentru cele care nu le aveau, pentru ca ulterior frații să se ocupe de aducerea și transportul lor în Italia, cazarea la locuința lor închiriată și în final exploatarea.
Analizând avantajele deosebite pe care urmau să le aibă din aceste afaceri, împreună cu s-au deplasat în Italia stabilindu-se în orașul Genova unde au reușit să intre în relații de "afaceri" cu persoane genoveze interesate și ele de acest mod rapid de îmbogățire,fără prea mult efort fizic din partea lor astfel că, omul de încredere și sfătuitorul de bază al inculpaților s-a dovedit a fi.
Inculpatul a revenit în cursul anului 2003 în România la locuința părinților lui din localitatea unde a "intrat în tratative" cu partea vătămată G OG în vârstă de 16 ani pe care, sub promisiunea asigurării unui loc de muncă în calitate de îngrijitor de animale la ferma sa din Genova și a unui salariu lunar de 500 Euro, l-a transportat în Italia în cursul lunii august 2003. a fost deosebit de neplăcută pentru minor atunci când a constatat cu stupoare că nu avea nici un loc de muncă asigurat și cu atât mai puțin un salariu, deoarece rolul lui era acela de a sustrage bunuri din centre comerciale pe care să le aducă la domiciliul inculpaților și. Nici nu se punea în discuție existența vreunui refuz din partea acestuia deoarece datoria de 400 Euro făcută cu transportul și taxele de drum trebuia stinsă, iar amenințările cu scosul în stradă, fără hrană și sesizarea autorităților intaliene l-au convins pe minor că nu are altă soluție decât să se supună.
Văzându-se în această situație fără ieșire, fără bani și în plus dator vândut, minorul G OG a început să sustragă produse din magazinele comerciale pe care soția inculpatului, respectiv i le alegea de pe rafturi și i le punea în înainte de a părăsi magazinul. Acesta a fost surprins de poliția italiană în timp ce sustrăgea din magazin, dar datorită vârstei a fost lăsat liber. Fiind însă surprins de mai multe ori sustrăgând bunuri, în final minorul a fost reținut și i s-a aplicat o pedeapsă privativă de libertate de 55 zile, cu obligația de a părăsi teritoriul Italiei în timp de 15 zile și aceasta numai în prezenta unui membru de familie major.
În această situație, inculpatul și fratele său au luat legătura telefonică cu părinții minorului și le-a cerut acceptul venirii în Italia a surorii majore, urmând ca după eliberarea minorului cei doi să revină în țară. Acest lucru nu s-a mai întâmplat deoarece inculpații și nu i-au mai permis acesteia să părăsească țara și folosind aceleași metode de intimidare respectiv, existența unei datorii de 200 Euro pentru transport, maltratarea și denunțarea la politia italiană, au reușit s-o rețină pe partea vătămată, actualmente în vârstă de 23 ani, pe care au solit-o să continue munca fratelui ei, aceea de a sustrage bunuri din centre comerciale. Ulterior, victima a fost obligată să practice prostituția pentru achitarea datoriei, în final ea fiind vândută unor cetățeni albanezi contra sumei de 2.500 Euro.
Folosind aceleași metode, cei doi inculpați l-au ademenit și pe un alt frate a celor două victime, și anume, care după ce a ajuns în orașul Genova a fost obligat să sustragă bunuri din magazine comerciale, însă a fost depistat rapid, iar pentru că autoritățile italiene au remarcat dezvoltarea acestor activități ilegale, l-au expulzat după 24 de ore.
Inculpații și au "delegat-o" pe concubina primului, respectiv, să revină în țară pentru a continua munca de racolare a tinerilor din România, dornici de a pleca la muncă în străinătate, iar apoi,prin intermediul lor, să-i transporte în Genova.
Astfel, în cursul lunii octombrie 2004 aceasta reușit să stabilească o relație de amiciție cu sora mai mică a fraților și anume, pe care a convins-o să-și părăsească familia și să se stabilească la locuința lui din localitatea până la plecarea în Genova, timp în care, finanțată de inculpatul, urgentat obținerea documentelor de călătorie atât pentru, cât și pentru minora, în vârstă de 17 ani, celor două făcându-le promisiuni de asigurare a unor locuri de muncă în calitate de ospătăriță și menajeră.
În același context, inculpații au reușit să o ademenească și pe sora mai mică a victimei și anume pe în vârstă de 15 ani pe care, după ce a convins-o cu ușurință de loialitatea inculpatului, a trimis-o acestuia în Genova la data de 21.01.2005.
Organele de urmărire penală au susținut că același truc l-au folosit inculpații și în cazul părții vătămate, pe care ar fi reușit să scoată din țară, în cursul lunii ianuarie 2005, după ce în prealabil au găzduit-o la locuința lui din localitatea până la obținerea pașaportului de călătorie.
În condițiile în care activitatea infracțională a grupului inculpaților s-a amplificat, autoritățile române au intrat în legătură cu autoritățile italiene, reușindu-se astfel obținerea unor note informative relevante în cauză. Astfel, în dimineața zilei de 15.03.2005, o patrulă a carabinierilor a găsit-o pe în liftul unui imobil în care locuia inculpatul, complet dezbrăcată și purtând urme vizibile de lovituri, inclusiv arsuri de țigară vizibile pe tot corpul. După spitalizarea sa, a indicat faptul că cel care i-a creat leziunile a fost inculpatul, care i-a aplicat acest tratament ca urmare a refuzului ei de a continua să practice prostituția în folosul lui. Pe baza acestor informații, autoritățile italiene i-u reținut pe inculpat și pe partea vătămată. După efectuarea cercetărilor în cauză, partea vătămată a fost eliberată, inculpatul fiind condamnat la pedeapsa închisorii pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală.
În ceea ce privește infracțiunea de trafic de persoane, aceasta este o infracțiune comisivă, putându-se realiza prin mai multe acțiuni alternative, respectiv prin recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane. Esențial pentru existența infracțiunii este scopul urmărit prin realizarea acțiunilor mai sus indicate, și anume exploatarea persoanei victime a infracțiunii.
În ceea ce privește noțiunea de "exploatare" aceasta este definită prin dispozițiile art.2 din Legea nr.678/2001 ca fiind și executarea de servicii în mod forțat sau obligarea la practicarea prostituției, ori efectuarea unor activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului.
Raportat la materialul probator administrat în cauză, instanța a constatat că fapta inculpatului de a recruta și caza părțile vătămate, OG, și, prin înșelăciune, promițându-le găsirea unor locuri de muncă bine plătite în Italia, în scopul exploatării lor prin obligarea la practicarea prostituției sau la comiterea unor acte de sustragere de bunuri din magazine, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.12 alin.1 din Legea nr.678/2001.
În acest sens au fost observate mai întâi declarațiile părților vătămate în cauză. Astfel, partea vătămată a OG menționat faptul că în luna agust 2003, atât inculpatul, cât și fratele său, i-au cerut fratelui său să meargă cu ei în Italia, unde îi vor găsi un loc de muncă bine plătit. Întrucât fratele său nu a dorit să plece, a acceptat el, și pentru că nu avea bani de pașaport, de acesta s-a ocupat. Ajuns în Italia, a OG precizat că a fost cazat într-un apartament închiriat de, iar acolo a fost obligat, prin amenințări, să sustragă bunuri din magazine, aspect confirmat și de autoritățile italiene, care într-un final l-au reținut pe ca OG urmare a furturilor repetate din magazine.
Susținerile lui sunt OG confirmate și de, care a precizat că inițial el nu a dorit să plece în Italia, în locul său plecând fratele lui, respectiv.OG Însă, la insistențele inculpaților și a acceptat în final să meargă la Genova în luna decembrie 2003, unde inculpatul i-a asigurat cazarea, fiind și el obligat să fure din magazine.
Așa cum s-a arăt mai sus, autoritățile italiene au procedat la reținerea minorului.OG Acestuia i s-a aplicat o pedeapsă privativă de libertate și i s-a pus în vedere să părăsească teritoriul Italiei în termen de 15 zile după eliberare, însă numai în prezența unui major din familie. În aceste condiții, potrivit declarațiilor părții vătămate, a fost contactată de inculpații și, care i-au cerut să vină în Italia pentru a-l lua pe.OG Inițial, aceasta a arătat că primise o scrisoare de la fratele său, acesta comunicându-i că a fost obligat de cei doi inculpați să fure din magazine. Partea vătămată a mai precizat că a plecat în Italia împreună cu, aceasta spunându-i că pleacă în Italia la furat, fiind racolată în acest sens de către inculpatul. Odată ajunsă în Italia, partea vătămată a menționat că a fost obligată de către și să fure din magazine, sub pretextul că trebuie să-și achite cheltuielile de transport. Partea vătămată a subliniat că ambii inculpați au exploatat-o, inculpatul reținându-i și pașaportul. În sfârșit, partea vătămată a menționat că întrucât nu s-a descurcat cu furturile din magazine, a fost obligată să se prostitueze în folosul inculpaților, ulterior ea fiind vândută unor cetățeni albanezi pentru suma de 2500 euro de către concubina inculpatului, respectiv.
La rândul său, partea vătămată a precizat că a fost racolată de către concubina inculpatului,. Aceasta i-a cerut să meargă în Italia la inculpatul, unde să fure din magazine, iar o parte din bani urmând să-i revină. Fiind într-o situație materială disperată, partea vătămată a acceptat, motiv pentru care inculpatul i-a plătit pașaportul și transportul. Odată ajunsă în Italia, inculpatul i-a cerut să se prostitueze și deoarece a refuzat, a amenințat-o și a bătut- În aceste condiții, victima a arătat că a acceptat să se prostitueze, locuind într-un apartament închiriat de către inculpat, împreună cu și o altă fată pe nume.
În sfârșit, partea vătămată a declarat, în cursul urmăririi penale, că numita a dus-o în Italia, promițându-i că astfel își va vedea sora, respectiv pe numita. În momentul în care a ajuns în Italia, ea a fost dusă la apartamentul inculpatului, ulterior inculpatul trimițând-o la furat din magazine, în caz de refuz amenințând-o cu bătaia. De asemenea, partea vătămată a mai precizat că, din câte cunoaște, și alte fete din România au fost aduse de către concubina inculpatului la locuința acestuia din Italia.
Deși în cursul cercetării judecătorești apărătorul inculpatului a depus la dosar o scrisoare, despre care a afirmat că provine de la partea vătămată, prin care aceasta arăta că nu știe de ce este chemată la tribunal, instanța apreciază că nu poate fi avut în vedere acest înscris. Nu se cunoaște proveniența acestei scrisori, putându-se constata cu ușurință existența unor diferențe mari între scrisul folosit de partea vătămată în momentul în care a dat declarația în cursul urmăririi penale, pe care a și semnat-o, și scrisul folosit pentru conceperea acestei scrisori, care de altfel este nesemnată. În consecință, având dubii asupra autenticității acestei scrisori, instanța o va înlătura.
De asemenea, declarația dată de către partea vătămată în cursul cercetării judecătorești apare ca fiind rezultatul unor presiuni exercitate asupra acesteia de familia inculpatului, presiuni confirmate și de alte probe administrate în cauză. Partea vătămată a menționat că nu a fost exploatată de inculpat, iar în legătură cu incidentul din data de 12.03.2005, când inculpatul a fost reținut de autoritățile italiene, ea a arătat că a fost agresată de și nu de inculpat. O asemenea variantă este greu de acceptat. Este greu de crezut că, de una singură, i-a provocat părții vătămate asemenea leziuni încât a fost necesară internarea victimei în spital. De asemenea, este greu de crezut că, singură, i-a tăiat victimei părul și i-a provocat acesteia arsuri pe tot corpul cu mucul de țigară, fără ca victima să riposteze în vreun fel. Este de subliniat faptul că cele două părți vătămate sunt de aproximativ aceeași vârstă și au cam aceeași constituție atletică. În acest context, pare mult mai plauzibilă declarația părții vătămate, care a menționat că inculpatul, întrucât fugise din apartamentul în care locuiau împreună, s-a hotărât să o pedepsească. El a bătut-o și a ars-o cu țigara și a recunoscut că ea este cea care i-a tăiat părul părții vătămate, însă numai la insistențele inculpatului, care a amenințat-o că în caz contrar, va păți și ea același lucru. De altfel, această stare de fapt a fost reținută și de autoritățile judiciare italiene, care în urma acestui incident, i-au aplicat inculpatului o pedeapsă privativă de libertate, hotărârea de condamnare fiind definitivă și beneficiind de autoritate de lucru judecat, ceea ce presupune că exprimă adevărul și faptele nu mai pot fi puse în discuție, aceleași aspecte reieșind și din adresa MAI Punctul Național Focal existentă la dosarul de urmărire penală.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că declarația părții vătămate nu corespunde adevărului și fiind contrazisă de celelalte probe administrate în cauză, aceasta fiind justificată și de încercarea victimei de a-l ajuta pe inculpat, atitudinea acesteia putând fi determinată și de sentimentele pe care le poartă inculpatului, aceasta recunoscând că este îndrăgostită de.
După cum s-a arătat mai sus, este evident că asupra părților vătămate s-au exercitat presiuni pentru schimbarea declarațiilor. În acest sens se poate observa faptul că la vol-I din dosarul de urmărire penală există anumite declarații notariale, prin care părțile vătămate și au OG încercat să justifice declarațiile lor anterioare ca fiind un act de răzbunare împotriva inculpaților pentru că nu le-au găsit locuri de muncă în Italia. Fiind audiați sub acest aspect, atât cele două părți vătămate, cât și mama acestora, martorul, au precizat că declarațiile notariale nu corespund adevărului, fiind rezultatul presiunilor exercitate asupra lor de tatăl inculpatului, care le-a oferit bani pentru a-și schimba declarațiile, ulterior recurgând la amenințări grave la adresa familiei lor și aceasta în condițiile în care surorile lor se aflau încă în Italia, astfel că au fost nevoiți să dea acele declarații.
Faptul că inculpatul se ocupa cu racolarea și transportul unor tineri defavorizați în Italia, unde erau exploatați, este confirmat și de celelalte probe administrate în cauză. Astfel, martorul a precizat că inculpatul i-a cerut să plece cu el în Italia, unde să practice pentru el prostituția și pentru că a refuzat, a amenințat-o, aceleași aspecte fiind relatate și de mama acesteia, respectiv martorul.
În același sens vor fi observate și declarațiile martorului, care a reliefat faptul că inculpatul, împreună cu și, au insistat ca ea să plece în Italia, promițându-i un loc de muncă. Ea a menționat în final că a refuzat să mai plece întrucât membri familiei i-au povestit ce au pățit în Italia.
Totodată, martorul, mama părților vătămate și, a precizat că fiicele ei au fost în Italia, unde au fost obligate să se prostitueze în favoarea fraților, în vreme ce martorul, fosta concubină a unui alt frate al inculpatului, respectiv, a precizat că inculpatul racola tineri din România, pe care îi ducea în Italia și îi obliga să fure din magazine, lucru pe care l-a făcut și ea.
Chiar și martorii propuși de către inculpat au reliefat, în oarecare măsură, activitatea infracțională a acestuia. Astfel, martorul a menționat că a aflat de la mai multe persoane din sat că familia inculpatului este implicată în activități ilegale în Italia, iar din relatările membrilor familiei a aflat că aceștia au fost victime ale traficului de persoane.
La rândul său, martorul a arătat că a fost la domiciliul inculpatului din Italia și că acesta lucra în construcții, lucru foarte posibil întrucât aceasta nu-l împiedica să desfășoare și celelalte activități ilicite. Toate părțile vătămate au arătat că au fost cazați într-un imobil închiriat de inculpat și nu împreună cu acesta, și chiar martorul recunoaște faptul că membri familiei au fost în Italia la inculpat, fără a putea oferi detalii în legătură cu actele acestora din acea perioadă.
Cât privește martorul, aceasta a menționat că îl cunoaște pe inculpat, dar nu știe cu ce se ocupa în Italia, nevizitându-l niciodată. În aceste condiții, declarația acestui martor nu poate contribui la soluționarea prezentei cauze, astfel încât urmează a fi înlăturată.
În sfârșit, existența infracțiunii de trafic de persoane este confirmată și prin procesul verbal de constatare prin care organele de urmărire penală au preluat anumite date și informații obținute de autoritățile italiene în cadrul anchetei pe care o desfășurau în Italia. Astfel, din conținutul convorbirilor interceptate de autoritățile italiene, rezultă că la data de 04.02.2005 inculpatul a discutat cu fratele său, despre faptul că părțile vătămate și OG au dat declarații organelor de urmărire penală. Inculpatul a menționat că nu există dovezi, însă a recunoscut că numita a vândut-o pe unor albanezi. De asemenea, inculpatul a mai arătat că s-a gândit la angajarea unei persoane pentru a-l face pe să nu mai dea declarații, pentru ca ulterior, tot el să afirme că este absolut necesar ca numita să fie eliberată, pentru că altfel va fi foarte rău pentru ei.
Toate aceste probe enumerate mai sus conduc la formarea convingerii instanței că fapta inculpatului așa cum a fost indicată anterior, întrunește, din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.12 alin.1 din Legea nr.678/2001.
Întrucât așa cum rezultă din probele administrate în cauză, la desfășurarea activității infracționale, inculpatul a fost sprijinit și de alte persoane, respectiv coinculpații, și, instanța apreciaă că în cauză sunt îndeplinite și cerințele prevăzute de art.12 alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, el având reprezentarea faptului că părțile vătămate au fost în Italia pentru a fi exploatate în folosul său, rezultat urmărit prin desfășurarea activității ilicite.
Raportându-se la condițiile de existență ale infracțiunii continuate, respectiv unitatea de subiect activ, unitatea de rezoluție infracțională și pluralitatea de acte de executare, instanța a reținut în sarcina inculpatului și prevederile art.41 alin.2 Cod Penal, constatând că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, care a fost suficient de determinată și care s-a menținut în linii generale pe parcursul desfășurării întregii activități infracționale, inculpatul a exploatat părțile vătămate și, fiecare dintre actele realizate întrunind, din punct de vedere obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.12 din Legea nr.678/2001.
În același sens, în condițiile în care la data desfășurării activității infracționale, părțile vătămate, și OG erau minori, instanța a apreciat că fapta inculpatului de a racola, transporta și găzdui aceste părți vătămate, în scopul exploatării lor, întrunește, atât sub aspectul laturii obiective, cât și a laturii subiective, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.13 alin.1 din Legea nr.678/2001, materialul probator fiind analizat mai sus, urmând să facă și în privința acestei infracțiuni aplicarea dispozițiilor art.41 alin.2.
Cod PenalÎn ceea ce privește situația părții vătămate, instanța a reținut că unul dintre principiile fundamentale în cadrul procesului penal, este cel al prezumției de nevinovăție, consacrat prin dispozițiile art.52și C.P.P. art.6 alin.2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În conformitate cu acest principiu, orice persoană este considerată nevinovată până la dovedirea vinovăției sale în cadrul unui process public, desfășurat cu respectarea garanțiilor dreptului la apărare.
Prezumția de nevinovăție este o prezumție simplă, ce poate fi răsturnată, însă numai prin prezentarea unor probe certe de vinovăție. În acest sens, se poate observa faptul că în situația condamnării inculpatului, instanța are obligația de a dovedi fără echivoc vinovăția inculpatului, întrucât în situația existenței unor dubii sub acest aspect, acestea vor fi interpretate în favoarea inculpatului.
Pornind de la aceste premise, instanța a constatat că în prezenta cauză nu există suficiente dovezi care să confirme săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de trafic de minori față de partea vătămată. Aceasta nu a fost audiată nici în cursul urmăririi penale și nici în cursul judecății, ia singurele probe care se referă la aceasta unt declarațiile mamei ei din cursul urmăririi penale. Astfel, martorul a precizat că la un moment dat fiica ei a dispărut de acasă. De la anumite persoane, care nu au fost identificate, ea ar fi aflat că este plecată în Italia împreună cu numita și cu inculpatul, pe care l-a desemnat după porecla sa. Aceeași persoană a mai arătat că bănuiește că fiica ei este ținută forțat în Italia, în ciuda faptului că a sunat-o și i-a spus că îi este bine. Aceste presupuneri ale mamei părții vătămate, neconfirmate de alte probe, nu pot conduce la răsturnarea prezumției de nevinovăție, aspect acceptat chiar și de organele de urmărire penală care nici nu au propus-o ca martor.
Este adevărat faptul că la un moment dat, în cursul urmăririi penale, partea vătămată a precizat că a locuit în apartamentul închiriat de inculpate împreună cu o persoană pe care o chema. Ea nu a putut oferi alte detalii, pentru ca în momentul audierii în fața instanței inițial să precizeze că nu-și amintește numele persoanei care a locuit împreună cu ea și în apartament. Abia după ce procurorul i-a adresat o întrebare sugestivă, în cuprinsul căreia a indicat și numele părții vătămate, a relatat că parcă aceasta se numea, or această susținere nu poate fi raportată la nicio altă probă administrată în cauză. Deși organelle de urmărire penală s-au aflat în Italia și ar fi avut posibilitatea să procedeze la audierea acesteia, nu au făcut-o, astfel că simplele declarații ale mamei părții vătămate, care nu știe în ce condiții a plecat fiica ei din țară și nici dacă inculpatul este cel care a dus-o în Italia, și ale părții vătămate, care arată că este posibil ca una dintre fetele cu care a stat în apartament să fi fost o anumită "", fără a oferi alte date de identificare, nu sunt suficiente pentru a răsturna prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul, motiv pentru care, în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat C.P.P. la art.10 lit.d instanța C.P.P. va dispune achitarea numitului pentru săvârșirea unuia dintre actele materiale privind traficul de minori, faptă prevăzută de art.13 alin.1 din Legea nr.678/2001.
În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003, aceasta se poate realiza printr-o acțiune de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat, ori de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup.
Pe de altă parte, dispozițiile art.2 lit.a din Legea nr.39/2003 definesc grupul infracțional organizat ca fiind un grup structurat, format din 3 sau mai multe persoane, care există pentru o anumită perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material, fiind de subliniat și faptul că potrivit art.2 lit.b pct.12 infracțiunea de trafic de persoane este menționată ca fiind o infracțiune gravă, ce poate intra în scopul unui grup infracțional organizat.
Raportat la materialul probator administrat în cauză și analizat deja, instanța a constatat că fapta inculpatului de a iniția constituirea unui grup infracțional organizat, din care fac parte și concubina sa, fratele său și tatăl său, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.7 din Legea nr.39/2003.
Existența acestui grup a fost confirmată de toate părțile vătămate audiate în cauză. Aceștia au menționat că inculpatul avea sarcini bine definite în cadrul grupului, el activând în ceea ce privește racolarea, transportul și cazarea victimelor, în vreme ce alte persoane organizau sustragerea bunurilor din magazine. Este evident că grupul a acționat o perioadă îndelungată de timp, începând cu luna august 2003 și până în momentul reținerii inculpatului de către autoritățile judiciare italiene în martie 2005.
De asemenea, probele administrate în cauză confirmă faptul că toți membri grupului au acționat în mod coordonat, axându-și eforturile în direcția racolării unor tineri care proveneau din familii cu probleme financiare evidente, pe care, profitând de naivitatea lor și de dorința de a câștiga sume mari de bani și sub promisiunea găsirii unor locuri de muncă în Italia, i-au transportat la Genova unde i-au exploatat în folosul lor personal.
Sub aspectul laturii subiective, și această infracțiune a fost comisă de inculpat cu intenție directă, el cunoscând scopul ilicit al grupului pe care l-a constituit.
În sfârșit, în ceea ce privește infracțiunea de spălare de bani, potrivit dispozițiilor art.23 lit.c din Legea nr.656/2002, aceasta se poate realiza prin dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din comiterea unor infracțiuni.
Ținând seama de materialul probator administrat în cauză și deja analizat mai sus instanța a constatat că fapta inculpatului de a primi bunurile sustrase din magazinele din Italia, cunoscând proveniența acestora, întrunește elemenetele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani, și în acest caz putând fi reținută intenția directă ca modalitate a vibovăției.
Astfel, părțile vătămate, OG, au subliniat în repetate rânduri că toate bunurile sustrase din magazine, sau banii obținuți de pe urma parcticării prostituției, au fost predate atât inculpatului, cât și celorlalți coinculpați. Părțile vătămate au mai indicat faptul că inculpatul cunoștea proveniența acestor bunuri, chiar el fiind cel care îi trimitea la furat sau le obliga pe fete să practice prostituția.
Chiar dacă susținerile părților vătămate referitor la sumele de bani obținute sunt greu de crezut, cert este că inculpatul a primit bunuri provenite din comiterea de infracțiuni, cunoscând proveniența acestora.
Acest aspect este confirmat și procesul verbal de percheziție domiciliară efectuat la imobilul aparținând părinților inculpatului. Părțile vătămate au menționat că o parte din bunurile sustrase și din sumele de bani au fost trimise în România, la imobilul părinților inculpatului. Cu ocazia efectuării percheziției la acest imobil au fost descoperite o serie de bunuri și o sumă M de bani a căror proveniență nu a putut fi justificată. Chiar dacă nu s-a dovedit faptul că acestea au fost trimise de inculpat, în condițiile în care tatăl inculpatului, care face parte din grupul infracțional, a declarat că aceste bunuri au fost trimise de fiii săi din Italia, este suficient pentru a forma convingerea instanței că în detenția inculpatului s-au aflat bunuri provenite din comiterea de infracțiuni.
Pentru aceste considerente, instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, cu excepția actului material de trafic de minori referitor la partea vătămată.
În temeiul art.334 instanța C.P.P. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului în sensul înlăturării stării de recidivă și a reținerii alin.1 din art.12 din Legea nr.678/2001. În cazul infracțiunii continuate, sub aspectul celui de al doilea termen al recidivei, hotărâtor este momentul epuizării infracțiunii. Raportat la materialul pobator administrat în cauză, instanța a apreciat ca moment al epuizării infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului data la care acesta a fost reținut de autoritățile judiciare italiene, respectiv 12.03.2005. Or, la data respectivă inculpatul nu era recidivist. Așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar a inculpatului, el a fost anterior condamnat definitiv la o pedeapsă de 9 luni închisoare prin nr.58/15.02.2005 a Judecătoriei Sânnicolau M, hotărâre rămasă definitivă prin neapelare. Această hotărâre a fost redactată și comunicată la data de 07.03.2005, termenul de apel curgând de la data comunicării. În consecință, se poate observa faptul că la data de 12.03.2005, când inculpatul a fost reținut de autoritățile italiene, hotărârea Judecătoriei Sânnicolau M nu era definitivă, astfel că nu putea atrage starea de recidivă, cu atât mai puțin recidiva M postexecutorie, în condițiile în care nici nu începuse executarea pedepsei.
În ceea ce privește reținerea prevederilor art.12 alin.1 din Legea nr.678/2001, aceasta este necesară doar pentru raportarea dispozițiilor art.12 alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001 la dispozițiile art.12 alin.1 din aceeași lege.
La la individualizarea judiciară a pedepselor, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod Penal, respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În primul rând instanța a luat în considerare concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuată în cursul urmăririi penale, din care rezultă că inculpatul, în ciuda numeroaselor acte medicale depuse la dosar, în momentul desfășurării activității infracționale, avea discernământul ușor diminuat, astfel că nu există niciun impediment referitor la tragerea la răspundere penală a inculpatului.
Instanța a luat în considerare persoana inculpatului, acesta neaflându-se la prima abatere de acest gen, ceea ce denotă perseverența sa în comiterea unor fapte cu un vădit caracter antisocial. De asemenea, pe parcursul întregului process inculpatul a adoptat un comportament nesincer, nerecunoscând săvârșirea faptelor și încercând să intimideze părțile vătămate prin exercitarea direct și indirect a unor presiuni asupra acestora, ceea ce reliefează o periculozitate și mai Maa cestuia.
Pentru aceste considerente, în vederea atingerii scopului pedepsei așa cum acesta este stabilit prin dispozițiile art.52 Cod Penal, observând și prevederile art.42 referitoare Cod Penal la sancționarea infracțiunii continuate, instanța a constatat ca fiind necesară aplicarea unor sancțiuni privative de libertate, respective 5 ani închisoare pentru traficul de persoane, 6 ani închisoare pentru traficul de minori, 5 ani închisoare pentru constituirea unui grup infracțional organizat și 3 ani închisoare pentru spălare de bani.
În privința infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și constituire a grupului infracțional organizat, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.65 Cod Penal, instanța i-a aplicat inculpatului pedepsele complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.64 lit.a, b, d și e pentru o perioadă de 4 ani în cazul traficului de persoane și 5 ani în cazul celorlalte două infracțiuni, după executarea pedepsei principale. Interzicerea exercitării drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator se justifică prin gravitatea deosebită a faptelor comise de inculpate, săvârșirea unor infracțiuni de trafic de minori, prin care s-a încălcat în mod grav libertatea individuală și sexuală a unor persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani, făcându-l pe inculpat nedemn să mai exercite asemenea drepturi.
În temeiul art.33 lit.a raportat Cod Penal la art.34 lit.b instanța Cod Penal a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare, la care, raportat la trecutul infracțional al inculpatului, a adăugat un spor de 1 an închisoare, care să reprezinte și un echivalent al pedepselor ce nu vor mai fi executate ca urmare a contopirii, astfel că în final inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.
Instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.71 privind Cod Penal interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art.64 lit.a, b, d și e pe Cod Penal durata executării pedepsei.
În temeiul art.35 alin.3 instanța Cod Penal a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.64 lit.a, b, d și e pe Cod Penal o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei rezultante principale.
În temeiul art.350 instanța C.P.P. a menținut starea de arest a inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv.
În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, instanța a reținut că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile. Deși dispozițiile art.17 stabilesc C.P.P. faptul că în situația în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu, instanța este obligată să se pronunțe asupra reparării pagubelor și daunelor morale chiar dacă persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă, instanța apreciază că aceste prevederi nu pot fi aplicate în cauză. În cadrul procesului penal pot fi acordate despăgubiri civile doar dacă sunt îndeplinite anumite condiții, printre care se regăăsește și acelea ca prejudiciul să existe și în același timp să fie cert. Or, în condițiile în care părțile vătămate nu s-au prezentat în fața instanței, aceasta nu și-a putut forma o opinie în legătură cu existența sau inexistența unui prejudiciu de natură morală în persoana părților vătămate, cu atât mai mult cu cât în lipsa victimelor un astfel de prejudiciu nu poate fi evaluat.
În dosarul de urmărire penală există un proces verbal de percheziție domiciliară, din cuprinsul căruia rezultă că de la domiciliul părinților inculpatului au fost ridicate mai multe bunuri și sume de bani, evidențiate și în procesul verbal de predare-primire (fila 85 vol.II). Asupra acestor bunuri ar fi trebuit să se pronunțe instanța care a soluționat cauza privindu-I pe inculpații și. Analizând nr.423/PI/23.06.06 a Tribunalului Timiș, instanța a constatat că asupra acestor bunuri instanța respectivă a omis să se pronunțe. În condițiile în care cele două procese verbale de percheziție și predare-primire a bunurilor au fost depuse la prezentul dosar, instanța apreciază că trebuie să se pronunțe în legătură cu aceste bunuri indisponibilizate. În condițiile în care nu există nicio probă care să confirme că bunurile găsite la imobilul familiei aparțin inculpatului, chiar părinții acestuia spunând că le aparțin, instanța a constatat că aceste bunuri nu pot fi confiscate în această cauză, cererea Ministerului Public urmând să fie respinsă.
Aceeași soluție se va pronunța și în ceea ce privește solicitarea Ministerului Public privind confiscarea de la inculpat a sumei de 100.000 euro. Nu există nicio probă care ă justifice o asemenea pretenție, în afara declarațiilor părții vătămate, care, în cursul urmăririi penale, a indicat faptul că în cele 10 luni de zile cât a stat la inculpat ar fi câștigat suma de 100.000 euro din practicarea prostituției. Or, potrivit dispozițiilor art.75 declarațiile C.P.P. părții vătămate pot contribui la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu alte probe administrate în cauză. În consecință, în condițiile în care declarațiile părții vătămate nu poate fi raportată la alte fapte sau împrejurări care să rezulte din ansamblul materialului probator, instanța a respins această cerere a Ministerului Public.
Cât privește imobilul situat în la nr.314 și indisponibilizat prin ordonanța procurorului din cursul urmăririi penale, în contextul în care acesta aparține inculpatului față de care prin actul de sesizare a instanței s-a dispus disjungerea, instanța nu s-a pronunțat, urmând ca menținerea sau revocarea sechestrului să fie dispusă de instanța care va soluționa în fond dosarul privindu-l pe.
În temeiul art.191 alin.1 inculpatul C.P.P. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca din fondurile MJ să fie suportată contravaloarea expertizei medico-legale efectuată în cauză.
Împotriva sentinței Tribunalului Timiș au declarat apel Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL TIMIȘ și inculpatul.
Parchetul a criticat sentința pentru nelegalitate pe motiv că instanța de fond în mod greșit a achitat inculpatul pentru săvârșirea unui act material privind traficul de minori referitor partea vătămată. Deși instanța a reținut în sarcina inculpatului unitatea de rezoluție infracțională și pluralitatea de acte de executare totuși în mod nelegal achită pe inculpat pentru săvârșirea unuia din actele materiale.
În ce privește situația părții vătămate, exploatarea acesteia de către inculpat rezultă din probele administrate respectiv din declarația mamei părții vătămate, coroborate cu celelalte mijloace de probă.
Partea vătămată a precizat că a locuit în apartamentul închiriat de inculpat împreună cu o persoană pe care o chema. În cursul cercetării judecătorești a precizat că se numește.
Se mai arată că TRIBUNALUL TIMIȘ în mod greșit s-a pronunțat cu privire la cererile de confiscare de la inculpat a unor bunuri, bani, fără ca prin rechizitoriu sau în cursul cercetării judecătorești să se fi formulat asemenea cereri de către Ministerul public. Se are în vedere cererea privind confiscarea de la inculpat a bunurilor indisponibilizate cu prilejul efectuării unei percheziții domiciliare la familia și G bunuri evidențiate în procesul -verbal de predare primire din dosarul de urmărire penală și cea privind confiscarea sumei de 3850 Euro, 185 grame de aur.
Inculpatul a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate solicitând în principal încetarea procesului penal și în subsidiar aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special cu aplicare art. 81 cp.
În motivare se arată că pentru fapta pentru care este judecat în prezenta cauză a mai fost condamnat în Italia de Tribunalul din Genova. În sentința pronunțată de această instanță se reține că a obligat părțile vătămate și să se prostitueze astfel că operează principiul autorității lucrului judecat fiind judecat de două ori pentru aceiași faptă motiv pentru care se impune încetarea procesului penal.
Se mai arată că pedeapsa aplicată nu este susținută de probele administrate și se întemeiază pe depozițiile părților vătămate care sunt contradictorii.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele de fapt și de drept conform pre, art. 371 al.2 cpp se constată că recursul parchetului este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit actului de sesizare a instanței, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 12 al.2, lit.a din Legea 678/2001, cu aplicarea art.41 al.2,.13 al.1 din legea 678/2001, art. 7 din Legea 39/2003, art. 23 al.1 lit.c din Legea 656/2002 cu apl. art. 33 lit. a cp și art. 37 lit.b cpp.
Cu referire la infracțiunea prev. de art. 13 al 1 din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 cp se constată că în urma judecării cauzei s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisori de 6 ani închisoare.
Deși instanța a fost sesizată doar cu o singură infracțiune prev. de art. 13 al 1 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 42 al.2 cp instanța în mod nelegal a dispus achitarea pentru încă o infracțiune prev de art. 13 al.1 din Legea 678/2001 privind pe partea vătămată.
Din actele de la dosar se reține că actul material privind traficul de minori cu referire la partea vătămată, nu constituie o infracțiune de sine stătătoare ci face parte face parte din conținutul infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 al.1 din Legea 678/2001,cu care instanța a fost sesizată, întrucât actele infracționale a inculpatului cu privire la toate părțile vătămate au fost comise în baza aceleiași rezoluții infracționale fiind deci în prezența unei singure infracțiunii în formă continuată care exclude pluralitatea de infracțiuni conform prev. art.41 al.1 cp.
În situația prezentată mai sus, dacă instanța apreciază că un act material nu a fost comis de inculpat, se poate constata această împrejurare dar cu referire doar la acel act material și nu la o infracțiune distinctă.
Pe fondul cauzei în ce privește actul material de trafic de minori, cu referire la partea vătămată, se constată că din probele administrate nu rezultă că inculpatul este vinovat pentru săvârșirea acestei fapte.
Partea vătămată nu fost audiată pe parcursul procesului penal iar mama acesteia a declarat, în calitate de martoră, că a aflat de la anumite persoane că fiica sa este plecată în Italia și bănuiește că fiica sa este ținută forțat în Italia deși a sunat-o și ea a spus că este bine.
De asemenea nici partea vătămată nu a oferit detalii suficiente pentru reținerea în sarcina inculpatului și a acestei fapte ea susținând doar că a locuit în apartamentul închiriat de inculpat împreună cu o fată despre care știa că o cheamă.
În ce privește cel de-al doilea motiv de apel se constată că este nefondat.
Din dosarul de urmărire penală se reține că în dosarul nr.119/D/P/2005 a DIICOT- Biroul Teritorial Timiș au fost cercetați împreună inculpații, și pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane privind părțile vătămate, G OG,. Prin rechizitorul din data de 22 06.2005 au fost trimiși în judecată inculpații, și față de inculpații și s-a disjuns cauza.
Deși prin rechizitorul mai sus menționat se solicită a se aprecia cu privire la confiscarea sumei de 3850 Euro și asupra cantității de 185 gr. pe aur, cu ocazia judecării cauzei prin Sentința penală nr.423/PI/2006, TRIBUNALUL TIMIȘ omite să se pronunțe cu privire la măsura confiscării acestor bunuri.
Având în vedere conexitatea faptelor inculpaților din cele două dosare, împrejurarea că în dosarul de urmărire penală din prezenta cauză au fost depuse procesele verbale de percheziție și de confiscare au unor bunuri (80, 85 dos.UP vol.II) precum și omisiune instanței de a se pronunța cu privire la aceste bunuri prin sentința menționată mai sus Curtea apreciază ca instanța de fond era obligată să se pronunțe cu privire la măsura confiscării existând și o solicitare în acest sens din partea Ministerului Public în rechizitorul din data de 22.06.2005.
Cu privire la apelul inculpatului se constată că deși, prin motivele de apel, el susține că pentru aceleași fapte pentru care a fost condamnat și în prezenta cauză el a mai fost condamnat anterior și de către Tribunalul din Genova, nu s-a făcut dovada unor asemenea susțineri.
Pe de o parte se constată că în prezenta cauză inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani cu referire la părțile vătămate:, tT..,. La cererea inculpatului Curtea a solicitat autorităților judiciare italiene comunicarea Sentinței penale nr.705/2005 a Tribunalului din Genova din care rezultă că numitului i s-a aplicat pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare într-o cauză în care sunt părți vătămate și
Din conținutul acestei hotărâri nu rezultă însă starea de fapt reținută de autoritățile judiciare italiene pentru a se putea stabili dacă inculpatul a fost condamnat în Italia pentru aceleași fapte ca și cele din prezentul dosar.
Din conținutul rechizitoriului se mai reține că în cursul anchetei penale s-a deplasat în Italia ofițeri T împreună cu procurorul DIICOT, Biroul Teritorial Timi șoara, pentru a culege date și informații cu privire la activitate infracțională a inculpatului și care au stabilit că inculpatul a fost condamnat pentru acte de agresiune cu privire la partea vătămată.
Față de actele depuse la dosar cu ocazia judecării cauzei în apel și probele administrate în cursul urmăririi penale și a in fața primei instanțe se apreciază că inculpatul nu a făcut dovada că a mai fost condamnat de două ori pentru aceleași fapte, potrivit susținerilor sale.
Cu privire la fondul cauzei se constată, din probele administrat, că instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt și vinovăția inculpatului iar încadrarea juridică este legală.
Instanța de fond a avut în vedere declarațiile și plângerile părților vătămate, care se coroborează unele cu altele și care au arătat modalitatea în care au fost racolate, sub promisiunea oferirii unor locuri de muncă, în Italia după care fiind cazate la inculpat au fost obligate să practice prostituția sau la sustragerea de bunuri din magazine.
Nu se poate reține că declarațiile părților vătămate sunt contradictorii și că nu pot fi avute în vedere la stabilirea vinovăției inculpatului. Doar partea vătămată declarat în fața instanței de judecată că nu a fost exploatată de inculpat dar declarația acestei a fost în mod corect înlăturată de instanță deoarece s-a apreciat că este rezultatul presiunilor exercitate de inculpat având în vedere și declarația părții vătămate care a declarat că inculpatul a agresat-o pe partea vătămată pe motiv că nu a vrut să se prostitueze, iar declarația acesteia pare plauzibilă în condițiile în care s-a dovedit că autoritățile italiene l-a condamnat pe inculpat pentru o asemenea faptă.
De altfel și celelalte probe administrate în cauză demonstrează că inculpatul s-a ocupat de racolarea și exploatarea unor tineri în Italia. Astfel martorii:, au declarat că față de unele dintre ele inculpatul le-a cerut să plece în Italia să practice pentru el prostituția sau le-a promis locuri de muncă dar au refuzat deoarece au aflat de la fam. ce au pățit în Italia sau una din martore a declarat că fiicele sale respectiv și au fost în Italia unde au fost obligate să se prostituieze în favoare fraților.
Inculpatul nu a acționat de unul singur ci împreună cu alte persoane, față de care s-au inițiat cercetări separate, inculpatul fiind cel care a inițiat constituirea unui grup infracțional organizat din care făceau parte inculpații, fratele său, și tatăl său existența acestui grup fiind confirmată de toate părțile vătămate care au relatat și sarcinile pe care le avea fiecare membru al grupului, inculpatul având sarcina de racola, transporta și caza victimele iar celelalte persoane se ocupau de organizarea sustragerilor de bunuri din magazine.
Este dovedită de asemenea și infracțiunea de spălare de bani fapt confirmat și percheziția domiciliară efectuată la domiciliul părinților inculpatului unde s-au găsit o parte din bunurile sustrase din Italia precum și de declarația tatălui inculpatului care arătat că bunurile găsite au fost trimise de fii săi din Italia.
În ce privește individualizarea pedepselor Curtea apreciază că instanța de fond a ținut seama, la aplicarea pedepsei, de toate criteriile generale de individualizarea pedepselor prev. de art. 72. cp.
S-a avut în vedere pericolul deosebit pe care îl prezintă faptele comise de inculpat, împrejurările și modalitatea în care acestea au fost comise precum și conduita și circumstanțele personale a inculpatului care nu a recunoscut faptele precum și antecedentele sale penale fiind dovedit că, deși nu este recidivist, a mai fost condamnat și pentru alte fapte penale.
Față de considerentele enunțate mai sus, va fi admis apelul declarat de parchet, în baza art. 379 pct. 2 lit. a cpp,se va desființa sentința apelată și rejudecând cauza se va înlătura dispoziția de achitare pentru actul material privind traficul de minori prev. de art. 13 al.1 din Legea 678/2001 privind partea vătămată și se va constata că inculpatul nu a comis actul material privind traficul de minori referitor la partea vătămată.
Se vor menține în rest dispozițiile sentinței apelate.
În baza art. 379 pct. 1, lit. b cpp se va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva aceleiași sentințe.
În baza art. 381 cpp se va menține starea de arest a inculpatului și se va deduce din pedeapsă, în continuare, arestul preventiv din data de 13.06.2007 la zi.
Văzând și prev. art. 192 al.2 cpp.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 379. punct. 2 lit. a) admite C.P.P. apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIȘ împotriva sentinței penale nr. 323/PI/2007 pronunțată de TRIBUNALUL TIMIȘ în dosar nr-.
Desființează sentința apelată și rejudecând cauza:
Înlătură dispoziția de achitare a inculpatului pentru săvârșirea actului material privind traficul de minori prev. de art. 13 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 privind pe partea vătămată.
Constată că inculpatul nu a săvârșit actul material privind traficul de minori referitor la partea vătămată.
Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.
În baza art. 379 punct. 1 lit. b) respinge C.P.P. ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva aceleiași sentințe.
În baza art. 381 menține C.P.P. starea de arest a inculpatului și deduce în continuare arestul preventiv din data de 13.06.2007 la zi.
Obligă inculpatul la 700 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 27.05.2008.
Președinte, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red /02.06.08
Dact P 3.ex./25.06.08
Prima inst.
Președinte:Constantin CosteaJudecători:Constantin Costea, Victor Ionescu
