Sustragerea de sub sechestru (art. 244 cod penal). Decizia 140/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 140/R/2008

Ședința publică din 21 februarie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Săndel Macavei

JUDECĂTORI: Săndel Macavei, Monica Șortan Valentin Chitidean

: - -

GREFIER: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către partea civilă Statul Român - Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C, împotriva deciziei penale nr.4/A/2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, privind pe inculpata, trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere de sub sechestru, prev.și ped.de art.244 alin.1 penal.

La apelul nominal făcut în cauză atât la prima strigare cât și la a doua strigare se constată lipsa inculpatei și a părții civile Statul Rpmân - Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală.

CURTEA

Prin sentința penală nr. 189 din 03.1 0.2007 pronunțată de Judecătoria Huedin, în baza art. 244 alin.1 Pen. a fost condamnată inculpata - fiica lui și, născută la 30.10.1953 în localitatea, de cetățenie română, posesoare a CI. seria - nr. -, eliberată de Politia H, CNP -, studii 12 clase, văduvă, pensionară, domiciliată în., sat, nr. 53, cu reședința în com. nr. 508 A, la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere de sub sechestru.

S-a constatat că infractiunea de mai sus este în concurs real cu infracțiunile pentru care inculpatei i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 1 an și 9 luni închisoare prin sentința penală nr. 238/16.06.2006 a Judecătoriei Huedin și rămasă definitivă prin neapelare.

S-a dispus descontopirea pedepsei rezultante de rezultante de 1 an și 9 luni închisoare în pedepsele componente de 1 an și 9 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005 și 2 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 Pen. iar în baza art. 36 alin.1 Pen. cu aplicarea art. 34 lit. b) rap. la art. 33 lit. a) Pen. instanța de fond i-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 1 an și 9 luni închisoare.

În baza art. 71 Pen. i-au fost interzise inculpatei drepturile prev. în art. 64 lit.a,b pen. iar în baza art. 81 Pen. a fost suspendată condiționat executarea atât a pedepsei principale cât și a pedepsei accesorii pe o durată de 3 ani și 9 luni, termen de încercare stabilit în conditiile art.82 Pen.

În baza art. 359.Pr.Pen. i-a fost atrasă atenția inculpatei asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83.Pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării.

În baza art. 14 și 346 Pr.Pen. rap. la art. 998 și urm. Civ. a fost obligată inculpata la plata sumei de 23.000 lei către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice C cu sediul în C-N, P-ța - -, nr. 19, jud.

În baza art. 191 Pr.Pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare avansate de stat

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Inculpata și fiul său au înființat în anul 1998 SC ""SRL, societate care avea ca obiect principal de activitate, creșterea bovinelor, inculpata deținând un procent de 70%, iar fiul acesteia deținea un procent de 30 % din capitalul social, ambii asociați având calitatea de administratori.

În cursul anului 2005, SC "" SRL nu și-a plătit obligațiile fiscale datorate bugetului de stat (TVA, impozit pe profit și impozit pe micro întreprindere), acumulând o datorie totală de 61.365 lei, astfel că la data de 23 martie 2006 organele financiare s-au deplasat la punctul de lucru - ferma din com. nr. 508, și au sechestrat toate bovinele din fermă, respectiv un număr de 23 bovine, rasa, cu vârsta între 4-6 ani, evaluate la suma de 23.000 RON. întru cât organele financiare au găsit la fermă doar pe numiții G și pe fiul său care îngrijeau animalele, cele 23 bovine au fost lăsate în custodie numitului G care a semnat actele întocmite în acest sens (5-7 )

Având în vedere că "" SRL avea serioase probleme financiare iar furajele pentru hrănirea animalelor se terminau, inculpata a discutat cu fiul său despre faptul că trebuie să vândă bovinele întrucât au datorii de plătit, fără a-i spune că bovinele erau sechestrate de organele financiare.

La data de 26.04.2006 organele financiare au constatat că animalele sechestrate fuseseră vândute, astfel că a fost formulată plângere penală împotriva inculpatei, a soțului acesteia și a fiului lor, pentru săvârșirea infractiunii de sustragere de sub sechestru (3 ).

În cursul cercetărilor, Fundația " Project Pentru România" C-N, a comunicat că a cumpărat doar 12 bovine, anexând un contract de vânzare-cumpărare din 07.04.2006, din care rezulta că numitul se obliga să vândă fundației 12 bovine la prețul total de 46.333,23 RON într-o stare similară cu cea de la data semnării contractului, pentru care va înmâna actele sanitar veterinare care să ateste că sunt sănătoase, stabilindu-se că plata va fi făcută după livrarea animalelor, în termen maxim de 3 zile. Totodată fundația de mai sus a făcut dovada că la data de 10.04.2006 a virat în contul vânzătorului suma de 46.333,32 RON, reprezentând prețul animalelor cumpărate (8-10 ).

În drept, instanța de fond a stabilit că, fapta inculpatei, care la începutul lunii aprilie 2006 înstrăinat de la ferma din satul, aparținând SC "" SRL, unde avea calitatea de administrator, un număr de 23 de bovine, despre care cunoștea că fuseseră sechestrate de organele financiare în cursul lunii martie 2006, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de sustragere de sub sechestru, prev. de art. 244 alin.1 Pen. pentru care va aplica inculpatei pedeapsa de 3 luni închisoare.

La individualizarea și dozarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere poziția sinceră a inculpatei dar și antecedentele penale ale acesteia, precum și celelalte criterii prev. de art.72 pen.

Instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr.238/16.06.2006 a Judecătoriei Huedin și rămasă definitivă prin neapelare inculpata a mai fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005 și fals în declarații prev. de art.292 pen. așa încât infracțiunea pentru care inculpata este judecată în prezenta cauză a fost săvârșită înainte de a fi fost condamnată definitiv pentru vreuna din infracțiunile arătate mai sus. În consecință, instanța de fond a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 1 an și 9 luni închisoare în pedepsele componente de 1 an și 9 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005 și 2 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prev. de art 292.Pen.

În baza art. 36 alin.1 Pen. cu aplicarea art. 34 lit. b) rap. la art. 33 lit. a) Pen. instanța de fond a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 1 an și 9 luni închisoare

În baza art. 71 Pen. i-a interzis inculpatei drepturile prev. în art. 64 lit. a - b din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei principale.

Sub aspectul modalității de executare a pedepsei rezultante, reținând ca sunt întrunite dispozițiile art. 81 alin. 1 lit. a și b Pen. și apreciind ca scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea în regim privativ de libertate, instanța de fond, în baza art. 81 și 71 alin. final Pen. a suspendat condiționat executarea atât a pedepsei principale cât și a pedepsei accesorii, pe o perioada de 3 ani și 9 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82.Pen.

În baza art. 359 Pr.Pen. i s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 Pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța de fond a constatat că partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice C s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 23.000 lei, reprezentând contravaloarea estimată a celor 23 de bovine sechestrate.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța de fond a constatat ca fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale, și, pe cale de consecință în baza art.14 și art.346 pr.pen. rap. la art.998 și urm. civ. a obligat inculpata la plata sumei de 23.000 lei către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală -Direcția Generală a Finanțelor Publice C, reprezentând contravaloarea estimată a celor 23 de bovine sechestrate.

Împotriva sentinței penale nr.189/03 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Huedin, la data de 29 octombrie 2007 formulat apel partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C urmând ca motivele să fie depuse instanței de apel în conformitate cu dispozițiile art.374 pr.pen. (3)

În motivarea apelului dedus judecății, partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Caî nvederat în esență faptul că sentința apelată este netemeinică sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei având în vedere că în mod greșit nu s-a dispus obligarea inculpatei în solidar cu partea responsabilă civilmente SC "" SRL la plata sumei de 23.000 lei la care să se adauge accesoriile constând în majorări de întârziere calculate de la data încheierii procesului verbal de sechestru, respectiv 23 martie 2006 și până la data plății integrale având în vedere prevederile art.14 alin.4 pr.pen. care stipulează că despăgubiri le bănești se acordă și pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă coroborat cu dispozițiile de natură fiscală incidente respectiv art.120 pr.fiscală. (9,10)

Prin decizia penală nr.4 din 14 ianuarie 2007 a Tribunalului Clujs -a respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

În temeiul art.192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare efectuate cu prezentul apel dedus judecății au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această decizie tribunalul a constatat că pe baza materialului și a lucrărilor din dosarul cauzei cât și a dispozițiilor legale în materie, Judecătoria Huedina administrat probatoriul necesar aflării adevărului și justei soluționări a cauzei pronunțând o soluție temeinică și legală sub aspectul laturii penale căreia nu i se pot aduce corective.

Cu privire la motivele invocate de către partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C sub aspectul laturii civile a cauzei, tribunalul a reținut că acestea nu au suportul juridic necesar pentru a fi admisibile pentru următoarele considerente:

Potrivit, dispozițiilor art.14 alin.3 pr.pen. repararea pagubei se face în modalitățile prevăzute de lit. "a" și "b" "potrivit legii civile", ceea ce înseamnă că legea penală trimite atât la dispozițiile civile de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală, și anume art. 998 -1003 din Codul civil, cât și la cele de drept procesual civil, derogările în materie de procedură rezultate din alăturarea acțiunii civile acțiunii penale fiind expres reglementate în Codul d e procedură penală.

Rezultă deci, că temeiul răspunderii civile a inculpatului pentru prejudiciile cauzate în urma săvârșirii infracțiunii îl constituie temeiul general al răspunderii civile delictuale, astfel cum este reglementat în art. 998 Cod civil, care prevede că " orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara".

Cerințele legii impun ca persoana care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă din însăși conținutul art.998 din Codul civil, care folosesc termenul general de" prejudiciu" fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestuia, aceasta însemnând că trebuie reparate atât prejudiciile materiale cât și cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, deci implicit și a celor cu caracter penal.

Or, infracțiunea de sustragere de sub sechestru, incriminată de art. 244 alin.1 pen. este o infracțiune de pericol și nicidecum de rezultat, ca urmare inculpata nu trebuia sub nici o formă să fie obligată la plata sumei de 23.000 lei către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice C, reprezentând contravaloarea estimată a celor 23 de bovine sechestrate având în vedere faptul că partea civilă deține un titlu executoriu care poate fi pus în executare prin procedura expres prevăzută de legiuitor, respectiv cea a executării silite.

Ca urmare, instanța de fond nu trebuia să constate întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale cu privire la existența faptelor ilicite prevăzute de art.998 civ. și să oblige pe inculpată la plata prejudiciului deoarece Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice C, nu putea avea calitatea de parte civilă ci numai aceea de parte vătămată, raportat la faptul că infracțiunea comisă este una de pericol și nicidecum de rezultat.

Împotriva hotărârii în termen legal s-a exercitat calea de atac a recursului de către partea civilă Statul Român - Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentată prin Direcția generală a finanțelor Publice a jud.C, prin care s-au invocat următoarele:

În susținerea apelului, s-a solicitat și plata accesoriilor aferente sumei de 23.000 lei reprezentând debitul, mai precis spus, actualizarea sumei respective cu rata inflației calculată începând cu data de 23.03.2006 și până la data plății efective, sume ce nu au fost acordate de către instanța de fond. În continuare însă, la nivelul apelul, de către tribunal s-a apreciat că infracțiunea de sustragere de sub sechestru este o infracțiune de pericol și în consecință s-a respins apelul formulat. instanței de apel este una greșită întrucât potrivit dispozițiilor exprese cu caracter special cuprinse în Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, sustragerea de sub sechestru este reglementată de legiuitor ca făcând parte din categoria infracțiunilor de evaziune fiscală care sunt infracțiuni de rezultat. În acest sens s-au invocat dispozițiile art.9 al.1 lit.g din Legea nr.241/2005.

Așadar, se impun a fi acordate și accesoriile sumei de 23.000 lei, acestea curg prin efectul legii.

Curtea analizând recursul formulat, declarat doar de către partea civilă,ce vizează exclusiv modul de soluționare a laturii civile specifice speței, aspectele invocate în susținerea recursului, cu examinarea pricinii prin prisma disp.art.385/9 pr.pen. reține următoarele:

Cu corectitudine s-a consemnat la nivelul instanțelor inferioare că fapta inculpatei care l-a începutul lunii aprilie 2006 înstrăinat de la Ferma aparținând SC"" SRL unde avea calitatea de administrator un număr de 23 bovine, despre care cunoștea că fusese sechestrate de organele financiare în cursul lunii martie 2006, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de sustragere de sub sechestru prev.de art.244 al.1 pen.

Sub aspectul laturii penale, instanțele s-au preocupat de analiza întregului material probator și au consemnat o corectă stare de fapt cu aplicarea unei pedepse legale, just individualizate, de altfel aspecte ce de fapt nu au primit nici un fel de critici în cuprinsul căilor de atac exercitate.

Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a constatat ca fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale și pe cale de consecință în baza art.14 rap.la art.346 pr.pen. art.998 și urm. civ. a obligat inculpata la plata sumei de 23.000 lei, în favoarea părții civile. Solicitându-se și actualizarea sumei respective la nivelul instanței de apel, s-a consemnat că respectiva cale de atac se impune a fi respinsă cu motivarea esențială că infracțiunea de sustragere de sub sechestru incriminată de art.244 al.1 pen. este o infracțiune de pericol și nicidecum de rezultat, inculpata neputând fi obligată în latură civilă, însă examinarea apelului s-a făcut prin prisma neagravării situației în propriul apel, neadmisibilității înrăutățirii situației juridice a părții civile în propria cale de atac pe care a declarat-

-se aceeași solicitare și la nivelul instanței de recurs, Curtea va avea de reprodus motivarea judicioasă propusă de către tribunal, și anume aceea că la o analiză teoretică a infracțiunii de sustragere de sub sechestru prevăzută la art.244 al.1 pen. prin prisma tuturor lucrărilor de specialitate în materie, este de consemnat că aceasta este o infracțiune de pericol și nu de rezultat.

Așadar, consumarea infracțiunii s-a realizat în momentul în care sustragerea a fost săvârșită iar urmarea atitudinii comisive din partea inculpatei a fost crearea unei stări de pericol,cu toate consecințele juridice ce decurg dintr-o astfel de împrejurare juridică.

Invocarea în motivele de recurs a aspectului că sustragerea de sub sechestru ar putea intra și în cadrul elementelor ce țin de dispozițiile exprese cu caracter special cuprinse în Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, respectiv în cuprinsul art.9 al.1 lit.g din Legea nr.241/2005, exced cadrului procesual de față.

întregii pricini s-a făcut cu trimiterea expresă, legală, riguroasă, la disp.art.244 al.1 pen. așadar infracțiune regăsită în cuprinsul părții generale a codului penal, fără nici un fel de trimitere la dispoziții penale regăsite în cuprinsul unor legi speciale, neputându-se face alte comentarii pe această temă.

În plus, partea civilă deține deja titlu executoriu raportat la un debit ce a stat la baza punerii sechestrului, titlu ce poate fi valorificat pe calea civilă a executării silite, într-o procedură adecvată, putându-se demara demersurile legale de recuperare în cadrul acestei faze a executării silite și a sumelor constând în actualizări, cu trimitere și la suma de 23.000 lei, contravaloare 23 bovine, prin intermediul executorului judecătoresc.

în calea eventualității admiterii prezentului recurs ar fi și de ordin procesual,cu trimiterea expresă la cazurile de casare prevăzute la art.385/9 pr.pen. de altfel recurenta nici nu a invocat vreun caz de casare expres.

Așadar, în funcție de cele mai sus prezentate, urmează ca prezentul recurs să fie respins ca nefondat, pe considerentele art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen.

Văzând și disp.art.191 al.2 pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECI E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de către partea civilă STATUL ROMÂN - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, reprezentată prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDETULUI C, împotriva deciziei penale nr. 4/A din 14 ianuarie 2008 a Tribunalului Cluj.

Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 21 februarie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

RED.SM/MR

22.02.02/2 EX.

Președinte:Săndel Macavei
Judecători:Săndel Macavei, Monica Șortan Valentin Chitidean

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sustragerea de sub sechestru (art. 244 cod penal). Decizia 140/2008. Curtea de Apel Cluj