Tăinuirea (art. 221 cod penal). Decizia 346/2008. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 346/

Ședința publică din 27 martie 2008

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Marian Bratiș

JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 3: Anca Nacu

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Pe rol este judecarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr.416/A/14.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

La apelul nominal se prezintă inculpații recurenți, în stare de arest preventiv, inc. asistat de apărător din oficiu, avocat iar inc. 9 asistat de apărător din oficiu, avocat, ambii din cadrul Baroului T, lipsă fiind părțile civile intimate., și autoritatea tutelară de pe lângă Primăria.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constată că la dosarul cauzei, avocatul ales al părților vătămate și, a depus prin registratura instanței concluzii scrise, întrucât nu se poate prezenta în instanță deoarece este plecat la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar pe fondul cauzei lasă soluția la aprecierea instanței în ceea ce privește latura penală.

Instanța ia declarație inculpaților recurenți, acestea fiind consemnate în scris și atașate separat la dosar. Nemaifiind alte probe de administrat ori cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.

Apărătorul din oficiu al inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și în rejudecare reducerea pedepsei cu suspendarea condiționată a executării.

Apărătorul din oficiu al inculpatului, solicită admiterea recursului și casarea cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Timiș. În subsidiar solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și în rejudecare reducerea pedepsei.

Procurorul pune concluzii de respingerea recursurilor declarate de inculpați ca nefondate, menținerea ca legale și temeinice a hotărârilor atacate, întrucât inculpaților nu le-a fost încălcat dreptul la apărare, ei neavând interese contrare în cauză; pedepsele aplicate inculpaților sunt corect individualizate.

Inculpatul recurent, în ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei.

Inculpatul recurent, în ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței.

R A

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentinta penala nr. 237 din 06.07.2007, pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosarul nr- au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulate de inculpații și, din infracțiunile prev. de art. 211 alin. 2, lit."b", alin. 2/1 lit. "a,b" Cod penal, art. 194 alin. 1 Cod penal și art. 189 alin. 2 Cod penal, în infracțiunile prev. de art. 194 alin. 1 și art. 189 alin. 2 Cod penal, cu înlăturarea art. 211 Cod penal.

Au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulate de părțile vătămate, și, din infracțiunile prev. de art. 194 alin. 1 Cod penal în infracțiunile prev. de art. 189 alin. 2 Cod penal.

Pentru săvârșirea a trei infracțiuni de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 2 lit. "b", alin. 2/1 lit. "a,b" Cod penal, cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. "b" Cod penal, în dauna părților vătămate, și, a fost condamnat inculpatul, la trei pedepse de câte 4(patru) ani închisoare.

Pentru săvârșirea a trei infracțiuni de șantaj prev. de art. 194 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. "e" Cod penal, în dauna părților vătămate, și, a fost condamnat același inculpat la trei pedepse de câte 2 (două) luni închisoare.

Pentru săvârșirea a patru infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. "b" Cod penal, în dauna părților vătămate, și, a fost condamnat același inculpat la patru pedepse de câte 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. "a" și art. 34 lit. "b" Cod penal inculpatul execută pedeapsa cea mai grea aceea de 4 (patru) ani închisoare.

Pentru săvârșirea a trei infracțiuni de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 2 lit. "b", alin. 2/1 lit. "a,b" Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. "a" Cod penal, în dauna părților vătămate, și, a fost condamnat inculpatul, la trei pedepse de câte 7( șapte ) ani închisoare.

Pentru săvârșirea a trei infracțiuni de șantaj prev. de art. 194 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. "a" Cod penal, în dauna părților vătămate și, a fost condamnat același inculpat la trei pedepse de câte 6 (șase) luni închisoare.

Pentru săvârșirea a patru infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. "a" Cod penal, în dauna părților vătămate, și, a fost condamnat același inculpat la patru pedepse de câte 7 (șapte) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. "a" și art. 34 lit. "b" Cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 (șapte) ani închisoare.

În baza art. 61 Cod penal a fost revocata liberarea condiționată a inculpatului dispusă în privința pedepsei de 4 (patru) ani și 6 (șase luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1988/26.10.2006 a Judecătoriei Baia Mare și contopește restul de pedeapsă de 565 zile închisoare neexecutat, cu pedeapsa de 7 (șapte ) ani închisoare aplicată prin prezenta sentință. Inculpatul va executa în final o pedeapsă de 7(șapte )ani închisoare.

S-a dedus din pedepsele aplicare celor doi inculpați timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de 12.03.2007 și până la zi și a fost mentinuta starea de arest a inculpaților.S-a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. "a,c" Cod penal, în condițiile și pe durata stabilită de art. 71 Cod penal.

Au fost obligati în solidar, cei doi inculpați la plata sumei de 2.000 lei cu titlul de daune morale către partea civilă.

S-a constatat că părțile vătămate, și nu s-au constituit părți civile în cauză și în conformitate cu disp. art. 17 alin. 3 Cod procedură penală s-a apreciat că nu se justifică acordarea de despăgubiri civile și daune morale părților vătămate minore și.

Au fost obligate inculpați la 500 lei cheltuieli judiciare către partea civilă; fără cheltuieli judiciare către părțile vătămate și.

Din probatoriul administrat in cauza, prima instanta a retinut din declarațiile părților vătămate, și anchetați în cauză că în noaptea de 9/10.03.2007 aceștia au sustras bunuri dintr-un imobil din satul pe care urmau să le ducă la domiciliul lui. Printre bunurile sustrase se aflau două cuțite noi ambalate în ambalajul original de fabrică, șurubelnițe, un spray lacrimogen. Aceste bunuri au fost puse de părțile vătămate într-o sacoșă purtată pe spate de unul dintre ei și nici unul dintre ei nu aveau asupra lor, în haine cuțite, șurubelnițe sau sprayuri lacrimogene.

Pe drum spre casă, părțile vătămate au fost întâmpinate de inculpații și, care aveau pari în mâini, le-au strigat să lase jos tot ce aveau asupra lor, i-au amenințat că îi lovesc și îi omoară, le-au cerut să se culce la pământ pe și să țină mâinile la ceafă, lovindu-i în același timp cu parii, apoi le-au cerut să scoată tot ce aveau în buzunare. I-au amenințat că dacă fac vreo mișcare îi vor, păstrând în mână parii.

Ca urmare a loviturilor primite, părțile vătămate, și au scos fiecare telefoanele celulare avute asupra lor pe care le-au așezat pe jos în fața lor iar inculpații le-au luat și le-au pus de o parte. Inculpații s-au uitat și în sacoșele în care se aflau bunurile sustrase de părțile vătămate, interesându-se dacă au luat bunuri de valoare, respectiv electronice.

Apoi inculpatul a luat de jos unul dintre telefoanele părților vătămate și a format numărul poliției, anunțându-i pe părțile vătămate că intenționează să îi denunțe și întrebându-i totodată cât valorează pentru ei libertatea, sugerându-le că ar fi posibil să ajungă la o înțelegere, în schimbul sumei de 400 euro părțile vătămate obținând "tăcerea" inculpaților.

După ce au discutat între ei, părțile vătămate, și le-au explicat inculpaților că nu au bani acasă, iar aceștia din urmă,cunoscând că părțile vătămate dețin acasă leptopuri, le-au cerut părților vătămate să le aducă pe acestea precum și alte bunuri în completarea sumei de 400 euro.

Fiindu-le teamă că vot fi denunțați, părțile vătămate au acceptat să "cumpere" tăcerea inculpaților, aducând aceste bunuri de acasă. Astfel inculpații au permis numitului să se deplaseze la locuința fratelui său aducând inculpaților trei telefoane mobile și un leptop.

În momentul în care inculpații au intrat în posesia acestor bunuri, i-au cerut lui să se culce la pământ și l-au trimis acasă pe, care la rândul său a adus inculpaților un leptop.

Părțile vătămate au fost ținute culcate la pământ de către inculpați care îi amenințau cu parii și uneori îi loveau un interval de timp de o oră și J sau două ore, apoi aceștia au luat cele trei telefoane mobile de care i-au deposedat și două leptopuri aduse ulterior de părțile vătămate și le-au lăsat pe părțile vătămate să se ridice și să plece acasă, stabilind o întâlnire cu aceștia a doua zi, când în schimbul predării sumei de 400 euro pretinsă inițial, le vor restitui bunurile luate de la aceștia.

Deși declarația martorului diferă de cele ale celorlalte părți vătămate, în sensul că acesta susține că inculpații i-au lovit pe și doar după ce aceștia au scos un cuțit și respectiv o șurubelniță cu care au încercat să-i lovească pe inculpați, precum și faptul că părțile vătămate și au avut inițiativa șantajului, în sensul că s-au oferit să aducă de acasă bunurile pentru ca inculpații să nu anunțe poliția, având în vedere relația sa de prietenie cu inculpații, cărora le-a adus la cunoștință intenția părților vătămate de a săvârși furtul încă cu câteva zile înainte, atitudinea oscilantă pe care a avut-o în faza de urmărire penală, prima instanta a inlaturat aceste susțineri ca fiind subiective.

Împotriva acestei hotărârii au declarat în termen legal apel, inculpatii si, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și rejudecând, achitarea in baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a, fapta nu exista, nu sunt probe pentru se dovedi vinovatia iar in subsidiar, reducerea pedepselor aplicate de instanta de fond, acestea sunt prea mari in raport cu faptele retinute in sarcina lor.

Totodata, acestia au aratat ca nu au lipsit de libertate in mod ilegal partile vatamate, intrucit acestia se aflau intr-un loc public si pe de alta parte inculpatul a fost amenintat cu un cutit de partea vatamata si de aceea a lovit cu parii, partile vatamate si le-a imobilizat, culcindu-le la pamint.

Prin decizia penală nr.416/A din 14 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 379 pct. 2 lit. a C.P.P. s-a admis apelul declarat de inculpatii și împotriva sentinței penale nr. 237 din 06.07.2007, pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosarul nr-; s-a desființat hotararea atacata in latura civila a cauzei si rejudecind:

În baza art. 14, 346.C.P.P. a înlaturat obligarea inculpatilor la plata daunelor morale in suma de 2000 lei catre partea civila, acordate de prima instanta.

A mentinut in rest dispozitiile hotaririi atacate.

In baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare au ramas in sarcina statului si s-a dispus plata din fondurile MJ a sumei de 200 lei catre Baroul T, reprezentind onorariu avocat din oficiu.

In baza art. 381.C.P.P., s-a mentinut starea de arest a inculpatilor si s-a dedus in continuare arestul executat din 06.07.2007, la zi.

Pentru a decide astfel, tribunalul analizând apelurile declarate de inculpati, prin prisma motivelor invocate și în raport cu actele și lucrările din dosar, a constatat că prima instanță din probatoriul administrat în cauză a reținut în mod corect starea de fapt dedusă judecății, în sensul că inculpatii au săvârșit infractiunile de tilharie, santaj si lipsire de libertate in mod ilegal.

Din modul cum au acționat, așteptându-i înarmați cu pari pe părțile vătămate, lovindu-i și cerându-le să se culce la pământ și să scoată bunurile avute în buzunare, căutând în sacoșele cu bunurile sustrase pentru a verifica dacă există și bunuri electronice de valoare, a rezultat intenția inculpatilor de a-i tâlhării.

Asa cum si prima instanta a aratat din probatoriu rezulta ca, dupa ce i-au tilharit pe cele trei parti vatamate, inculpatii i-au amenintat ca vor anunta organele de politie cu privire la furtul savirsit de acestea, cerindu-le pentru a nu proceda astfel, sa le predea bani sau bunuri electronice, ceea ce intruneste elementele constitutive ale infractiunii de santaj.

Aceeasi inculpati, i-au obligat pe partile vatamate, sub amenintarea de a fi loviti cu parii pe care ii aveau in sa stea culcati la pamint, o perioada mai mare de timp, fapta care intruneste, asa si cum prima instanta a aratat, elementele constitutive ale infractiunii de lipsire de libertate in mod ilegal.

Apararea inculpatilor, din apel, in sensul ca nu se fac vinovati de savirsirea infractiunilor de trilharie sau lipsire de libertate in mod ilegal, intrucit au actionat astfel sau ca au savirsit fapta de a lovi partile vatamate si de a le culca la pamint, deoarece partea vatamata ar fi scos un cutit din buzunar si de aceea inculpatul l-a lovit cu parul ca sa se apere, a fost înlaturata de instanta intrucit nu se coroboreaza cu probatoriul cauzei si este in mod evident, neconforma adevarului.

La solicitarea inculpatilor, in fata instantei de apel a fost reaudiat partea vatamata, singura persoana care arata, ca si in fata primei instante, in contradictie cu declaratia pe care a dat-o in faza de urmarire penala, ca ar fi scos un cutit si ca de aceea inculpatii ar fi reactionat in modalitatea pentru care au fost condamnati in prima instanta.

Aceasta declaratie este insa in contradictie cu declaratiile celorlalte trei parti vatamate, care au aratat ca, desi aveau si doua cutite, pe care le-au sustras din imobilul in care au savirsit infractiunea de furt, acestea erau noi si ambalate in ambalajul original, aflindu-se in sacosa cu care deplasau bunurile sustrase.

Instanta a înlaturat aceasta declaratie necorespunzatoare adevarului, data de partea vatamata, nu doar pentru ca este in contradictie cu probatoriul cauzei dar si pentru ca aceasta apare ca subiectiva in conditiile in care partea vatamata a fost cel care i-a incunostiintat pe inculpati despre intentia partilor vatamate de a savirsi furtul, situatie care i-a determinat pe inculpati sa actioneze in sensul de a-i deposeda pe partile vatamate de bunuri.

In plus, este greu de crezut ca inculpatul, in virsta de 30 de ani, cu numeroase antecedente penale si cu o statura fizica atletica, s-ar fi speriat si s-ar fi simtit amenintat de catre partea vatamata, in virsta de 13 ani, la momentul savirsirii faptei.

De altfel, chiar daca, partea vatamata ar fi amenintat cu cutitul pe inculpati, acestia aveau posibilitatea de a se retrage si de a anunta organele de politie cu privire la savirsirea infractiunii de furt de catre partile vatamate.

A înlaturat apararea inculpatilor, in sensul ca nu a lipsit in mod ilegal de libertate, partile vatamate, deoarece se aflau intr-un loc public, intrucit savirsirea acestei infractiuni nu este conditionata de inexistenta unui loc public, dar si pentru ca din probatoriu rezulta evident, caci acesta au tinut impotriva vointei lor, partile vatamate, culcate la pamint o perioada de timp, mai indelungata.

Declaratiile partilor vatamate se coroboreaza si cu declaratiile martorilor si, care au aratat ca fiii lor, partile vatamate au luat de acasa bunurile ( laptopuri ) pentru a le da inculpatilor, in schimbul posibilitatii de a pleca ulterior din locul in care au fost imobilizati, impotriva vointei lor.

În ce privește individualizarea pedepselor și a modalității de executare a acestora, s-a constatat că aceasta s-a făcut de prima instanță în mod legal, cu aplicarea dispozițiilor art. 72 Cod penal.

Aceasta a reținut că inculpatul a avut o conduita bună anterior săvârșirii faptei, că se află la primul contact cu justiția penală și de aceea a aplicat o pedeapsă cu închisoarea orientată sub minimul special, prin retinere de circumstante atenuante, astfel incit o noua reducere de pedeapsa de catre instanta de apel nu este necesara, raportat la gravitatea infractiunilor savirsite.

In ceea ce- priveste pe inculpatul, prima instanta a retinut perseverența infracțională a acestuia care a suferit anterior săvârșirii faptelor mai multe condamnări, gradul ridicat de pericol social al faptelor comise si cu toate acestea i-a aplicat minimul special de pedeapsa, prevazut de lege.

Prin urmare, in ce priveste latura penala a cauzei, hotarirea primei instante este temeinica si legala, fara a se putea admite vreun motiv de apel al inculpatilor in acest sens.

In ce priveste insa latura civila cauzei, s-a constatat ca prima instanta a obligat pe inculpati in solidar sa plateasca partii civile suma de 2000 lei cu titlu de daune morale, intrucit in urma loviturilor aplicate de cei doi inculpati, acesta a necesitat pentru vindecare un numar de 7 zile de ingrijiri medicale si ca inculpatii au fost de acord sa plateasca aceasta suma.

Prima instanta a acordat daune morale partii civile, fara sa cont de imprejurarea ca acesta savirsise anterior o infractiune de furt, si ca nu se pot acorda daune morale partii civile, aflate intr-o situatie profund imorala si cu atit mai mult infractionala, care a determinat agresiunea asupra sa.

A proceda astfel, inseamna a deturna insusi scopul daunelor morale, care vin sa compenseze atingerea adusa demnitatii unei persoane prin savirsirea unei fapte ilicite, impotriva sa, dar care a avut un comportament moral si legal, anterior savirsirii faptei ilicite impotriva ei, pentru ca in caz contrar nu se poate concepe existenta unei pierderi morale care ar necesita o compensatie.

De aceea, instanta de apel a considerat ca sanctionarea celor doi inculpati reprezinta o suficienta satisfactie pentru partea civila, care daca nu ar fi savirsit o fapta infractionala (furt din locuinta), nu s-ar fi aflat in situatia de a fi lovit de inculpat.

Cum pe de alta parte, nimeni nu poate invoca propria- culpa pentru a obtine un drept, în baza art. 379 pct. 2 lit. a C.P.P. s-a admis apelul declarat de cei doi inculpati, impotriva hotaririi atacate pe care a desfiintat- ia latura sa civila si rejudecind a inlaturat obligarea inculpatilor la plata de daune morale catre partea civila.

S-au mentinut in rest dispozitiile hotaririi atacate.

In baza art. 381.C.P.P. s-a mentinut starea de arest a inculpaților, și s-a dedus în continuare arestul exercitat din 06.07.2007 la zi.

Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs inculpații și, solicitând admiterea recursului cu consecința casării atât a sentinței Judecătoriei, cât și a deciziei Tribunalului, fie cu trimitere spre rejudecare, fie cu reținerea cauzei spre rejudecare și reindividualizarea mai puțin severă a pedepsei aplicate.

În motivare, s-a arătat că în fața instanței de apel ambii inculpați au fost asistați de același avocat din oficiu, că în faza urmăririi penale declarațiile părților vătămate au fost consemnate personal de procuror și, în fine, că pedepsele aplicate sunt mult prea severe în raport cu gravitatea infracțiunilor pentru care sunt cercetați și prejudiciul cauzat părților vătămate.

Ambii inculpați au fost audiați, în recurs, în fața Curții de Apel, asigurându-li-se exercitarea dreptului la apărare și asistență juridică din oficiu.

Examinând recursurile inculpaților, prin prisma motivelor invocate, dar și a celor din oficiu, conform disp. art. 385⁶alin.2 C.P.P. Curtea de Apel constată că acestea sunt fondate, însă, nu pentru motivele indicate de inculpați ci pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Astfel, atât judecătoria, cât și Tribunalul, au considerat că, pe lângă pedeapsa principală închisorii este aplicabilă, în mod automat, și pedeapsa accesorie a interzicerii față de ambii inculpați a drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c) Cod Penal, din a dreptului de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice [lit. a)] a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat [lit.b)], respectiv, a dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura acelei de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii.

Procedând astfel, ambele instanțe au individualizat greșit pedeapsa accesorie, ceea ce constituie motivul de casare prev. de art. 385⁹alin.1 pct. 14.

C.P.P.

Curtea, relevă că dispozițiile art. 71 alin.2 Cod Penal, conform cărora condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a)-c) Cod Penal, nu au fost aplicate în concordanță cu dispozițiile art. 52.Cod Penal, privind pedeapsa și scopul ei, precum și de art. 72.Cod Penal referitoare la criteriile de individualizare a pedepselor, astfel încât instanțele să înlăture caracterul automat și absolut al aplicării acestei pedepse, exercitând controlul judecătoresc asupra necesității și pertinenței aplicării acestei categorii de pedeapsă, raportat la interesul prezervării ordinii publice și la tipul infracțiunilor reținute pe seama inculpaților.

În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 74/05.11.2007, dată în recurs în interesul legii, statuându-se că pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza I - c) Cod Penal, nu se aplică automat, ci în funcție de criteriile de individualizare impuse de art. 71 alin.3

Cod Penal

Decizia pronunțată în interesul legii este obligatorie în privința aplicării unitare de către instanțele judecătorești a dispozițiilor art. 71 alin.2 și 3.Cod Penal cu referire la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit.a) teza I-c) în Cod Penal toate situațiile în care se pronunță condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii.

Pentru neaplicarea automată și absolută a pedepsei accesorii privind interzicerea unor drepturi în absența oricărui control exercitat de instanțele judecătorești și fără a lua în considerare tipul infracțiunii, s-a pronunțat, totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Sabou și împotriva României ( Hotărârea din 28 septembrie 2004 publicată în Monitorul Oficial nr. 484/08.06.2005). Astfel, instanța comunitară a statuat că aplicarea pedepsei accesorii în condițiile mai sus expuse, nu îndeplinește cerințele art. 8 din Convenția Europeană asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, îndeosebi sub aspectul constatării de către instanțele judecătorești, în mod nemijlocit, a caracterului necesar a acestei pedepse, raportat la obiectivele prevăzute de art. 8 pct.2 din Convenție.

Prin urmare, aplicarea automată și în afara oricărui control judecătoresc, a pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza I-c) Cod Penal, constituie o ingerință care încalcă dreptul la respectarea vieții private.

În cauza prezentă, nici Judecătoria, nici. Tribunalul nu au procedat la individualizarea pedepsei accesorii, ceea ce rezultă din absența oricăror trimiteri, în hotărârile acestor instanțe, la considerente de fapt și de drept pentru care au ajuns la concluzia că se impune condamnarea inculpaților la această pedeapsă.

Prin consecință, Curtea de Apel va casa ambele hotărâri, sub acest aspect, procedând la restituirea spre rejudecare cauzei penale cu privire la latura penală, iar în cadrul acesteia numai referitor la individualizarea pedepsei accesorii, conform disp. art. 385¹⁷.

C.P.P.

Curtea relevă, în primul rând, că în conformitate cu principiul legalității pedepsei, instituit de art. 2.Cod Penal, pedepse accesorii, constând în interzicerea unor drepturi, este prevăzută de legea penală prin art. 64.

Cod Penal

În al doilea rând, Curtea constată că recurgerea instanței la această categorie de pedeapsă este subordonată exigenței legale a constatării de către instanța judecătorească, atât a necesității aplicării sale, cât și unor criterii de individualizare instituite, de asemenea, de legea penală și anume disp. art. 71 alin.3 Cod Penal, astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 74/05.11.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru unificarea practicii judiciare naționale în această materie.

Sub aspectul necesității aplicării pedepsei accesorii, Curtea de Apel constată că în raport de tipul infracțiunilor pentru care au fost condamnați inculpații, infracțiuni ce au adus grave atingeri dreptului la protecția bunurilor, a integrității corporale sau a sănătății, a libertății de a dispune asupra bunurilor proprii și a libertății de mișcare, față de persoanele vătămate, ceea ce constituie conținutul infracțiunilor de tâlhărie în formă agravată ( art. 211 alin.2 lit. b) și alin.2 lit.a) b) Cod penal, de șantaj ( art. 194.) și de lipsire de libertate în mod ilegal, forma agravată ( art. 189 alin.2 Cod Penal), o astfel de pedeapsă se impune pentru a asigura pe deplin scopul general al pedepsei penale, prevăzut de art. 52 alin.1 În Cod Penal realizarea acestui scop, orice pedeapsă trebuie să conțină, cumulativ, un element coercitiv, un altul reeducativ și, în final, un element preventiv. Curtea statuează că numai prin condamnarea inculpaților la pedeapsa închisorii raportat la gravitatea și multitudinea faptelor și actelor infracționale în stare de recidivă a unuia dintre ei, la imperativul ocrotirii pe viitor a unor relații sociale referitoare la exercițiul unor funcții de demnitate publică sau în legătură cu funcția publică în stat, nu este suficientă. Inculpații, în condițiile în care vor fi condamnați definitiv, trebuie decăzuți din dreptul de acces la astfel de demnități publice, limitat pe durata executării pedepsei închisorii sau până la momentul la care legea o consideră executată.

Curtea de Apel concluzionează, așadar, că aplicarea pedepsei accesorii în sarcina ambilor inculpați are caracter necesar.

Relativ la individualizarea pedepsei accesorii, Curtea constată că procesul de alegere și nominalizare a pedepsei accesorii impune cercetarea criteriilor legale în raport de care instanța de judecată va efectua o astfel de individualizare. Aceste criterii sunt prevăzute de art. 71 alin.3 Cod Penal, cu titlu general, și se referă la natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, împrejurările cauzei, persoana infractorului.

Criteriile enunțate sunt supuse controlului instanței de judecată, dar în considerarea următoarelor limite: interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice ( art.64 lit. a), teza a II-a, Cod Penal) intervine de drept, conform disp. art. 71 alin.2 Cod Penal, ceea ce înseamnă că această componentă a pedepsei accesorii se aplică automat, prin voința legiuitorului și fără control judecătoresc, ori de câte ori pedeapsa principală aplicată este pe viață sau închisoarea; interzicerea celorlalte drepturi prevăzute de art. 64 lit. a), teza I, lit. b) - e) Cod Penal, este supusă, în toate cazurile controlului exercitat de instanța de judecată, fiind exclus automatismul legii penale.

Evaluând criteriile de individualizare a acestor din urmă componente ale pedepsei accesorii, deci și interzicerea dreptului de a alege [ art. 64 lit. a), teza I, Cod Penal], a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat [ art. 64 lit. b) Cod Penal] și a dreptului de ocupa o funcție, de a exercita o profesie sau de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii [ art. 64 lit. c) Cod Penal], Curtea de Apel statuează că în raport de aceste criterii, precum și de tipul infracțiunilor săvârșite de către inculpați, interzicerea acestor drepturi nu se impune.

Astfel, relativ la interzicerea dreptului de a alege, deci a dreptului electoral de a participa la procesul de alegere a organelor democratice ale statului, prin exercitarea dreptului la vot, Curtea statuează că severitatea unei astfel de interdicții, semnificând anularea, chiar limitată, a unui drept constituțional nu este justificată și nu se află în legătură directă cu tipul infracțiunilor reținute în cauză.

Tot astfel, interzicerea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, apare de prisos a fi impusă, deci nejustificată, în condițiile în care pe durata executării pedepsei închisorii, ocuparea unei atari funcții nu se poate realiza în mod obiectiv, inculpații aflându-se în detenție, în regim penitenciar caracterizat prin izolarea persoanei deținute de posibilitatea de ocupa o astfel de funcție, iar ulterior, pe durata unei eventuale liberări condiționate sau a grațierii de pedeapsă, condamnatul se află în stare de incompatibilitate cu funcția de exercitare a autorității de stat.

În fine, interzicerea dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii este exclusă pe considerentul absenței oricărei conexiuni, având semnificație penală, între activitățile infracționale ale inculpaților și o anumită funcție, profesie sau activitate care să le fie facilitat acestora săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost condamnați.

În concluzie, Curtea de Apel statuează că inculpaților urmează a li se aplica, alături de pedeapsa închisorii, și pedeapsa accesorie având ca obiect interzicerea dreptului de a fi aleși în autoritățile publice sau în funcții elective publice, conform dispozițiilor art. 71 alin.2 cu Cod Penal referire la disp. art. 64 alin.1 lit. a) teza a II a Această Cod Penal interdicție se va aplica de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei închisorii sau, după caz, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei. Pentru considerentele deja expuse, Curtea va înlătura interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza I lit. b și lit. c) Cod Penal, aplicate de Tribunal și Judecătorie inculpaților, cu titlu de pedeapsă accesorie.

Așa fiind, în. art.385¹⁵punct.2 lit.d p Cod Penal se va admite recursul declarat de inculpații și împotriva deciziei penale nr.416/A/14.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, se vor casa decizia penală recurată și sentința penală nr.237/06.07.2007 pronunță de Judecătoria Lugoj în ce privește individualizarea pedepselor accesorii aplicate inculpaților și rejudecând: se va înlătură interzicerea exercitării dreptului prev. de art.64 lit.a teza I - dreptul de a alege și lit.c p Cod Penal aplicată inculpaților.

În.art.385¹⁷alin.4 p Cod Penal și 88.p se va deduce în continuare din pedepsele aplicate inculpaților durata arestului preventiv de la data de 14.12.2007 la zi.

În.art.350 p Cod Penal se va menține măsura arestării preventive a inculpaților.

Se vor menține în rest dispozițiile hotărârilor judecătorești atacate.

În.art.192 alin.3 p Cod Penal, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 200 lei, onorariu avocat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În. art.385¹⁵punct.2 lit.d p Cod Penal admite recursul declarat de inculpații și împotriva deciziei penale nr.416/A/14.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Casează decizia penală recurată și sentința penală nr.237/06.07.2007 pronunță de Judecătoria Lugoj în ce privește individualizarea pedepselor accesorii aplicate inculpaților și rejudecând: înlătură interzicerea exercitării dreptului prev. de art.64 lit.a teza I - dreptul de a alege și lit.c p Cod Penal aplicată inculpaților.

În.art.385¹⁷alin.4 p Cod Penal și 88.p deduce în continuare din pedepsele aplicate inculpaților durata arestului preventiv de la data de 14.12.2007 la zi.

În.art.350 p Cod Penal menține măsura arestării preventive a inculpaților.

Menține în rest dispozițiile hotărârilor judecătorești atacate.

În.art.192 alin.3 p Cod Penal, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 200 lei, onorariu avocat din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 27.03.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. MB / 18.04.2008

Tehnored. AA

Ex. 2/ 18.04.2008

Prima instanță:

Instanță apel:,