Tăinuirea unui bun provenit dintr. Decizia 708/2009. Curtea de Apel Galati

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.708/

Ședința publică din data de 06 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate judecător

JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă PREȘEDINTE SECȚIE PENALĂ

JUDECĂTOR 3: Mița

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra judecarea recursurilor penale promovate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, de către inculpații, (), de către părțile vătămate: și Mn și de către părțile civile:, Cherțeș împotriva sentinței penale nr. 119/7.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 23 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, potrivit disp.art.306 Cod procedură penală, Curtea a amânat succesiv pronunțarea în cauză la datele de 29 octombrie 2009, 04 noiembrie 2009 și, apoi, la data de 06 noiembrie 2009.

Ulterior deliberării

CURTEA

Asupra recursurilor penale de față,

Prin sentința penală nr. 119/07.05.2008 Tribunalul Brăilaa dispus următoarele:

"Respinge ca nefondată excepția nulității absolute a actului de începere a urmăririi penale, excepție invocată de inculpații, și.

Respinge ca nefondată excepția invocată de inculpatul, privind necompetența doamnei procuror de a instrumenta cauza de față.

Respinge ca nefondată excepția invocată de inculpatul, privind nelegala prezentare a materialului de urmărire penală.

Respinge ca nefondate excepțiile invocate de inculpatul privind nulitatea declarației dată la urmărirea penală și a investigațiilor făcute de agenții sub acoperire.

Respinge ca nefondată excepția invocată de inculpatul, privind nulitatea perchezițiilor efectuate la sediile publicațiilor de C și Ziua.

Respinge ca nefondată excepția invocată de inculpații, și () privind nulitatea interceptărilor convorbirilor telefonice.

Asupra excepției lipsei calității de parte vătămată a persoanelor juridice (societăți comerciale), invocată de inc., prin apărător, instanța urmează să se pronunțe odată cu fondul.

Respinge ca nelegală cererea formulată de partea vătămată, prin apărător, de a se delega un complet de la Tribunalul Brăila să judece cauza la C

Respinge ca nefondată cererea părților vătămate Mn și, prin care solicită audierea în cauză prin comisie rogatorie.

Admite excepția nulității tuturor actelor de urmărire penală efectuate până la data aducerii la cunoștință a învinuirii, excepție invocată de inculpații:, și.

Anulează toate actele de urmărire penală și toate probele efectuate în cauză cu privire la inculpații:, și, efectuate în perioada 9.12.2005 - 30.10.2006.

Admite excepția neregularității actului de sesizare invocată de inculpații,.

În baza art. 332 alin. (2) teza finală dispune C.P.P. restituirea cauzei privind pe inculpații:, și (), trimiși în judecată prin rechizitoriul din data de 19.01.2007 (dosarul nr. 403/D/P/2006) la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în vederea refacerii urmăririi penale cu respectarea dreptului la apărare al inculpaților și a refacerii rechizitoriului.

Admite plângerile formulate de inculpații:, (), și și de părțile responsabile civilmente: SC Media 1 SRL C N, SC Media SRL C N și SC Press SRL C N, împotriva măsurilor asigurătorii.

În baza art. 332 alin. (3) ridică C.P.P. măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanța de aplicare a sechestrului asigurator din data de 8.11.2006, dată în dosarul nr. 403/D/P/2006, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, asupra bunurilor de orice natură și oriunde se vor găsi și asupra conturilor bancare, aparținând inculpaților:, și () și părților responsabile civilmente: SC Media 1 SRL C N, SC Media SRL C N, SC SRL C N și SC Press SRL C

În baza art. 332 alin. (3) ridică C.P.P. măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanța de aplicare a sechestrului asigurator din data de 9.01.2007, dată în dosarul nr. 403/D/P/2006, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, asupra bunurilor de orice natură și oriunde se vor găsi și asupra conturilor bancare, aparținând inculpaților și și părților responsabile civilmente: SC SRL C N și SC Media SRL B

Respinge cererile inculpaților și () de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara.

În baza art. 332 alin. (3) menține C.P.P. față de inculpații:, și () măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara."

Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Brăilaa reținut următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit la data de 19.01.2007 în dosarul nr. 403/D/P/2006 de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:, și (), pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere într-un grup infracțional organizat, faptă prevăzută de art.7 alin. 1 si 3 din Legea nr. 39/2003, și șantaj calificat în formă continuată, faptă prevăzută de art. 194 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 33 lit. "a" Cod penal.

Prin încheierea nr. 1242/6.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală, în dosarul nr-, s-a admis cererea de strămutare a cauzei formulată de inculpatul, și s-a dispus strămutarea cauzei de la Tribunalul Cluj la Tribunalul Brăila.

Prin sentința penală nr. 38/15.02.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj - Secția Penală, în dosarul nr- s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea ei la Tribunalul Brăila spre competentă soluționare.

Pe rolul Tribunalului Brăila cauza a fost înregistrată sub nr- și a fost repartizată prin programul de repartizare aleatorie a cauzelor, la termenul de judecată din data de 2 aprilie 2007, Completul 7 Fond.

În soluționarea cauzei, inculpații și celelalte părți au invocat mai multe excepții procedurale a căror discutare a fost prorogată până la acest termen.

Astfel, printr-o cerere depusă la dosar, inculpatul a solicitat să se constate nulitatea absolută a următoarelor acte:

- actul de începere a urmăririi penale

- actele de urmărire penală efectuate până la data aducerii la cunoștință a învinuirii

- a tuturor mijloacelor de probă constând în înregistrările convorbirilor telefonice în primele 6 luni, în declarații de martor, fără prestarea de jurământ și fără aducerea la cunoștință a consecințelor mărturiei mincinoase

- actele de urmărire penală efectuate de către un parchet necompetent.

2. Excepția lipsei calității de parte vătămată a persoanelor juridice (societăți comerciale) invocate de inculpatul prin apărător.

3. Cererea formulată de partea vătămată prin apărător, în sensul de a se delega un complet de la Tribunalul Brăila să judece cauza la C-

4. Cererea părților vătămate Mn, prin care solicită audierea în cauză prin comisie rogatorie.

Pe parcursul discutării acestor excepții și cereri inculpații au mai invocat următoarele excepții:

- excepția privind necompetența doamnei procuror de a instrumenta cauza de față

- excepția privind nelegala prezentare a materialului de urmărire penală, privind pe inculpatul

- excepția privind nulitatea perchezițiilor efectuate la sediile publicațiilor " de C" și " Ziua "

- excepția nulității tuturor actelor de urmărire penală efectuate până la data aducerii la cunoștință a învinuirii, cu privire la inculpații:, și

- excepția neregularității actului de sesizare a instanței

De asemenea, inculpații:, (), și și părțile responsabile civilmente: SC Media 1 SRL C N, SC Media SRL C N și SC Press SRL C N, au formulat contestații împotriva măsurilor asigurătorii; iar inculpații și () au formulat cereri de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara.

S-a precizat că toate excepțiile invocate în cauză, indiferent că vizează nulitatea absolută sau relativă a unor acte de urmărire penală efectuate în cauză, au fost invocate în termen, deoarece acesta este primul termen de judecată cu procedură completă.

Cu privire la cererea de constatare a nulității absolute a actelor și măsurilor din faza de urmărire penală formulată de inculpatul instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul a solicitat să se constate nulitatea absolută a actului de începere a urmării penale, motivat de faptul că împotriva sa a fost începută urmărirea penală fără a fi efectuate acte premergătoare, în cauză.

S-a arătat că, la data de 9.12.2005, partea vătămată a formulat o plângere penală și la aceeași dată, fără a fi efectuate acte premergătoare începerii urmăririi penale s-a dispus prin proces verbal începerea urmăririi penale în cauză.

La această excepție au achiesat și inculpații, și, arătând că procesul verbal de începerea urmăririi penale conține mențiuni false, respectiv face vorbire la acte premergătoare care în cauza de față nu există.

Tribunalul Brăilaa reținut că potrivit dispozițiilor art. 228 alin. (1) Cod procedură penală, la primirea unei plângeri sau denunț organele de urmărire penală nu au obligația imperativă de a efectua acte premergătoare în cauză.

Astfel, potrivit dispozițiilor menționate mai sus: "În vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare". De altfel, în același sens, sunt și prevederile art. 228 Cod procedură penală privind începerea urmăririi penale.

Având în vedere aceste considerente, Tribunalul a respins ca nefondată excepția nulității absolute a actului de începere a urmăririi penale, excepție invocată de inculpații, și.

Cu privire la excepția nulității absolute a tuturor actelor de urmărire penală efectuate până la data aducerii la cunoștință a învinuirii, excepție invocată de inculpatul și la care au achiesat și inculpații:, și prima instanță a reținut următoarele:

În Codul d e procedură penală nu se prevede obligația organului de urmărire penală de a comunica persoanei față de care s-a început urmărirea penală (învinuitului) că, împotriva sa, a început urmărirea penală și pentru ce infracțiune. (dispozițiile art. 228 Cod procedură penală).

Dispozițiile art.228 alin. (6) Cod procedură penală reglementează însă, obligația de comunicare a rezoluției motivate a procurorului prin care se confirmă propunerea organului de urmărire penală de a nu se începe urmărirea penală către persoana care a făcut sesizarea și persoana față de care s-au efectuat acte premergătoare.

Deși procedura penală română nu reglementează obligația comunicării învinuitului că împotriva sa a fost începută urmărirea penală și infracțiunile în legătură cu care este cercetat, această obligație este reglementată de dispozițiile art. 6 paragraful (3) lit. "a" din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale potrivit cărora: "Orice acuzat are, în special, dreptul să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa"; dispoziții ce fac parte din dreptul intern, chiar au prioritate față de dreptul intern când reglementează garanții procesuale în favoarea unei persoane acuzată de comiterea unei fapte penale, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Constituția României.

S-a pus problema dacă noțiunea de "învinuit" din dreptul procesual penal român se include sau este acoperită de noțiunea de "acuzat" folosit în dispozițiilor art. 6 paragraful 3 lit. "a" din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Potrivit dispozițiilor art. 229 Cod procedură penală învinuitul este persoana față de care se efectuează urmărirea penală, cât timp nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa. Învinuitul este persoana acuzată, prin plângere sau denunț, de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, faptă pentru care, în urma efectuării actelor premergătoare, organele de cercetare penală au început urmărirea penală.

Urmărirea penală poate fi începută " in rem" sau "in personam" dar, întotdeauna în legătură cu comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, care este indicată ca situație de fapt și încadrare juridică în rezoluția de începere a urmăririi penale.

În situația în care, a început urmărirea penală în legătură cu comiterea unei infracțiuni, în cauză sunt adminJ. probe pentru a stabili adevărul; probe ce nu pot fi adminJ. înainte de începerea urmăririi penale și anume: declarații de martori, constatări tehnico - științifice, expertize, înscrisuri, declarații părți vătămate, declarații învinuiți, etc.

Practic, în procesul penal român nu există diferențe de substanță între învinuit și inculpat; învinuitul are aceleași drepturi și obligații ca și inculpatul. De exemplu: în ceea ce privește dreptul la asistență juridică, acesta este garantat în aceleași condiții pentru învinuit și inculpat [art. 171 alin (1), (2), (4) și (4¹) Cod procedură penală și art. 172 Cod procedură penală], liberarea provizorie sub control judiciar și liberarea provizorie pe cauțiune sunt reglementate identic pentru învinuit și inculpat. De asemenea măsurile preventive, inclusiv măsura arestării preventive pot fi luate și față de învinuit, însă pe o durată mai scurtă de timp decât în cazul inculpatului.

Altfel spus, inculpatul este un învinuit față de care acuzarea este mai bine conturată, mai bine fundamentată, prin probele adminJ. până la momentul punerii în mișcare a acțiunii penale, moment care deseori coincide cu momentul trimiterii în judecată.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța de fond a apreciat că noțiunea de "învinuit" reglementată de procedura penală română corespunde noțiunii de "acuzat" reglementată de dispozițiile art. 6 paragraful 3 lit. "a" din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Pe cale de consecință, în cauza de față, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 6 paragraful 3 lit. "a" din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, organele de urmărire penală aveau obligația să aducă la cunoștința învinuiților în cel mai scurt timp, în mod amănunțit natura și cauza acuzației aduse împotriva lor.

Neîndeplinirea acestei obligații încalcă, în mod flagrant și grav dreptul la apărare al învinuiților și este sancționată cu nulitatea relativă a actelor de urmărire penală întocmite împotriva lor în această perioadă.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 197 alin. (1) și (2) Cod procedură penală,

"Încălcările dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu mai poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

Dispozițiile relative la competența după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. De asemenea, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității și dispozițiile relative la participarea procurorului, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, precum și la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori."

Având în vedere că asistența juridică nu era obligatorie în cauză, față de nici unul dintre inculpați, nefiind astfel îndeplinită cerința prevăzută de art. 197 al. 2 Cod procedură penală, instanța de fond a apreciat că sancțiunea aplicabilă în cauză nu este nulitatea absolută ci nulitatea relativă, fiind necesar să se facă dovada că prin încălcarea acestor dispoziții s-a produs o vătămare inculpaților și că vătămarea produsă nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor respective.

Deși noțiunea de vătămare procesuală nu este definită în procedura penală, în doctrină și în jurisprudență s-a reținut că prin vătămare se înțelege încălcarea unor drepturi pe care părțile le au în procesul penal.

Instanța de fond a apreciat că vătămarea adusă celor șase inculpați constă în încălcarea dreptului la apărare în cel mai flagrant mod posibil, aceștia neputându-și angaja apărători și neavând cum să-și facă apărări în legătură cu o "acuzație necunoscută".

Astfel, dacă învinuiții ar fi cunoscut că sunt cercetați în legătură cu comiterea unei fapte de natură penală și-ar fi angajat apărători în cauză și aceștia aveau posibilitatea să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală și puteau formula cereri și depune memorii în cauză, asigurând astfel o apărare eficientă a acestora. De asemenea, organele de urmărire penală aveau obligația să înștiințeze apărătorii despre data și ora efectuării actului de urmărire penală, în conformitate cu dispozițiile art. 172 alin. (1) Cod procedură penală, astfel cum era reglementat la momentul începerii urmăririi penale în cauză (înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 356/2006).

Vătămarea adusă persoanei față de care s-a început urmărirea penală nu poate fi reparată decât prin constatarea nulității actelor de urmărire penală și a probelor adminJ. în cauză de organul de cercetare penală între momentul începerii urmăririi penale și momentul aducerii la cunoștința inculpatului a naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa și refacerea lor cu respectarea dispozițiilor legale.

Având în vedere aceste considerente, prima instanță a admis excepția nulității tuturor actelor de urmărire penală efectuate până la data aducerii la cunoștință a învinuirii, excepție invocată de inculpatul și la care au achiesat și inculpatul, și.

Pe cale de consecință, instanța de fond a anulat toate actele de urmărire penală și toate probele efectuate în cauză cu privire la inculpații, și efectuate în perioada 9.12.2005 - 30.10.2006.

Având în vedere că s-a constatat că organele de urmărire penală au încălcat dreptul inculpaților la asistență juridică, potrivit dispozițiilor art. 332 alin. (2) ultima teză Cod procedură penală, instanța de fond s-a desesizat și a dispus restituirea cauzei procurorului, pentru refacerea urmăririi penale în condițiile respectării dreptului la apărare al acestora.

Cu privire la excepția neregularității actului de sesizare invocată de inculpații, și, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 263 - 264 Cod procedură penală, rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanței de judecată și trebuie să cuprindă fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală, datele referitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată și durata acesteia, precum și dispoziția de trimitere în judecată. În rechizitoriu se arată de asemenea, numele și prenumele persoanelor care trebuie citate în instanță cu indicarea calității lor în proces și locul unde urmează a fi citate.

În cauză, prin rechizitoriul întocmit la data de 9.01.2007 în dosarul nr. 403D/P/2006 de Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, s-a dispus următoarele:

- punerea în mișcare a acțiunii penale față de învinuiții:

-, pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere la un grup infracțional organizat, faptă prevăzută de art. 7 alin.1 și 3 din Legea nr. 39/2003 și șantaj calificat în formă continuată, faptă prevăzută de art. 194 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

-, pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere la un grup infracțional organizat, faptă prevăzută de art. 7 alin.1 și 3 din Legea nr. 39/2003, și șantaj calificat în formă continuată, faptă prevăzută de art. 194 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

II. - trimiterea în judecată a inculpaților:

-, pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere la un grup infracțional organizat, faptă prevăzută de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr. 39/2003, și șantaj calificat în formă continuată, faptă prevăzută de art. 194 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

-, pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere la un grup infracțional organizat, faptă prevăzută de art. 7 alin.1 și 3 din Legea nr. 39/2003, și șantaj calificat în formă continuată, faptă prevăzută de art. 194 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

-, pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere la un grup infracțional organizat, faptă prevăzută de art. 7 alin.1 și 3 din Legea nr. 39/2003, și șantaj calificat în formă continuată, faptă prevăzută de art. 194 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

-, pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere la un grup infracțional organizat, faptă prevăzută de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr. 39/2003, și șantaj calificat în formă continuată, faptă prevăzută de art. 194 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

-, pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere la un grup infracțional organizat, faptă prevăzută de art. 7 alin.1 și 3 din Legea nr. 39/2003, și șantaj calificat în formă continuată, faptă prevăzută de art. 194 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

III. - disjungerea cauzei pentru completarea probatoriului față de învinuita pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, faptă prevăzută de art. 7 alin.1 și 3 din Legea nr. 39/2003, și șantaj calificat în formă continuată, faptă prevăzută de art. 194 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.

În actul de sesizare s-a reținut, în drept, că faptele inculpaților:, și a învinuiților și, care la începutul anului 2004 au constituit un grup infracțional organizat la care a aderat în anul 2005 și inculpatul în scopul săvârșirii infracțiunii de șantaj, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de asociere la un grup infracțional organizat, faptă prevăzută de art. 7 alin.1 și 3 din Legea nr. 39/2003.

De asemenea, s-a reținut că faptele inculpaților, și a învinuiților și, care de la începutul anului 2004 și până în luna noiembrie 2006, prin acte materiale repetate dar în baza unei rezoluții infracționale unice, au constrâns prin amenințări cu darea în vileag a unor fapte sau împrejurări compromițătoare, în publicațiile aparținând trustului de presă părți vătămate sau persoane vătămate (menționate anterior în starea de fapt de la punctul 1 la punctul 53) pentru a încheia contracte de publicitate cu trustul de presă, în condițiile în care o Mp arte din foloasele injuste obținute în această modalitate le-au folosit în interes personal întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj calificat în formă continuată, faptă prevăzută de art. 194 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal - cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal (fila 61 - vol. dosar urmărire penală).

Față de aspectele expuse mai sus, instanța de fond a apreciat că rechizitoriul nu cuprinde pentru fiecare act material de șantaj cine sunt autorii și cine părțile vătămate, fiind întocmit cu nerespectarea dispozițiilor art. 263 alin. 1 și 2 Cod procedură penală. De asemenea, rechizitoriul nu indică pentru fiecare inculpat câte acte materiale de șantaj a comis și care sunt părțile vătămate.

S-a arătat că, prin rechizitoriu organele de urmărire penală trebuiau să stabilească pentru fiecare act material de șantaj reținut cine sunt făptuitorii și cine sunt părțile vătămate, instanța aflându-se în imposibilitate să stabilească, în cadrul cercetării judecătorești această situație.

Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a admis ca fondată excepția neregularității actului de sesizare invocată de inculpații, și și, pe cale de consecință, a dispus refacerea rechizitoriului în sensul celor arătate mai sus.

Astfel, s-a arătat că organul de urmărire penală va trebui să indice în actul de sesizare refăcut pentru fiecare inculpat în parte care sunt actele materiale de șantaj la care a participat și care sunt părțile vătămate lezate prin activitatea sa.

Prin cererea formulată în cauză de partea vătămată, prin apărător, s-a solicitat să se delege un complet de la Tribunalul Brăila ca să judece cauza de față în municipiul C N, motivat de faptul că astfel s-ar scurta durata soluționării acestei cauze.

Deși cererea nu a fost întemeiată în drept, instanța de fond a apreciat că ea se întemeiază pe dispozițiile art. 288 Cod procedură penală, potrivit cărora judecata se desfășoară la sediul instanței și pentru motive temeinice instanța poate dispune ca judecata să se desfășoare în alt loc.

Având în vedere că partea vătămată nu a indicat care sunt motivele temeinice pentru care judecata cauzei s-ar putea desfășura în altă parte decât la sediul instanței, precum și încheierea Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a dispus strămutarea judecării cauzei, instanța de fond a respins ca nelegală cererea formulată de partea vătămată, prin apărător, de a se delega un complet de la Tribunalul Brăila să judece cauza la C

De asemenea, și cererea părților vătămate Mn și, prin care solicită audierea în cauză prin Comisie rogatorie, a fost respinsă apreciindu-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 132 Cod procedură penală pentru administrarea probei prin comisie rogatorie și având în vedere și încheierea Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a dispus strămutarea judecării cauzei.

Inculpatul, prin apărător ales, a invocat următoarele excepții:

- necompetența doamnei procuror de a instrumenta cauza de față

- privind nelegala prezentare a materialului de urmărire penală

- privind nulitatea declarației dată la urmărirea penală și a investigațiilor făcute de agenții sub acoperire.

Analizând aceste excepții, prima instanță le-a respins ca nefondate pentru următoarele considerente:

- nu s-a făcut dovada în cauză că doamna procuror a efectuat acte de urmărire în cauză fără a avea competența necesară.

- inculpatului i s-au prezentat toate actele de urmărire penală, mai puțin rezoluția procurorului de respingere a unei cereri de probatorii.

- inculpatul a fost audiat în cauză în prezența unui avocat și avea posibilitatea să nu dea nici o declarație în cauză

De asemenea, instanța de fond a respins ca nefondată excepția privind nulitatea interceptării convorbirilor telefonice pentru nesemnarea încheierilor de către grefier, întrucât această omisiune poate fi îndreptată pe parcursul soluționării cauzei.

De asemenea, a respins ca nefondată și excepția invocată de inculpatul privind nulitatea perchezițiilor la sediile publicațiilor de C și ziua, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada nerespectării unor dispoziții legale imperative.

Asupra excepției lipsei calității de parte vătămată a persoanelor juridice (societăți comerciale), invocată de inculpatul, prin apărător, prima instanță a stabilit că urmează să se pronunțe odată cu fondul, având în vedere că pronunțarea prin încheiere ar antama soluționarea fondului.

Având în vedere că s-a dispus restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, potrivit dispozițiilor art.332 alin. (3) Cod procedură penală, tribunalul s-a pronunțat și asupra măsurilor preventive și asupra măsurilor asiguratorii luate în cauză.

Cu privire la plângerile formulate de inculpații, (), și și de către părțile responsabile civilmente: SC Media 1 SRL C-N, SC Media SRL C-N și SC Press SRL C-N împotriva măsurilor asiguratorii luate în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit art. 163 Cod procedură penală, măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului și părții responsabile civilmente în vederea acoperirii despăgubirilor civile și a executării pedepsei amenzii.

Măsurile asiguratorii garantează executarea obligațiilor de ordin patrimonial ce decurg din rezolvarea acțiunii penale și acțiunii civile în cadrul procesului penal. Bunurile asupra cărora sunt instituite măsurile asiguratorii sunt indisponibilizate în sensul că cel care le are în proprietate pierde dreptul de a le înstrăina sau greva cu sarcini.

În cauză, prin ordonanța de aplicare a sechestrului asigurător din data de 8.11.2006 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în dosarul nr. 403/D/P/2006 (filele 1, 2 vol. 14 dosar urmărire penală) s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor de orice natură și oriunde se vor găsi care aparțin inculpaților:, și a părților responsabile civilmente SC Press SRL, SC SRL, SC Media SRL și SC Media 1 SRL precum și asupra conturilor bancare aparținând persoanelor fizice și juridice arătate mai sus.

De asemenea, prin ordonanța de aplicare a sechestrului asigurător din data de 9.01.2007 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în dosarul nr. 403/D/P/2006 (filele 70-71 vol. 10 dosar urmărire penală) s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor de orice natură și oriunde se vor găsi care aparțin inculpaților: și și a părților responsabile civilmente SC SRL și SC Media SRL precum și asupra conturilor bancare aparținând persoanelor fizice și juridice arătate mai sus.

Măsura aplicării sechestrului asigurător asupra bunurilor de orice natură aparținând inculpaților și părților responsabile civilmente a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, bunurile asupra cărora s-a aplicat sechestrul fiind individualizate în procesele verbale de aplicare a sechestrului.

La momentul luării acestor măsuri asigurătorii existau un număr relativ M de părți vătămate, respectiv 42, dintre care multe s-au constituit părți civile cu sume importante de bani. De la momentul sesizării instanței, multe părți civile, și anume: -, au declarat că nu mai au pretenții civile și că nu vor să participe în cauză nici ca părți vătămate. În final au rămas în cauză un număr de 18 părți vătămate care s-au constituit părți civile împotriva inculpaților și părților responsabile civilmente.

Având în vedere că indisponibilizarea tuturor bunurilor aparținând inculpaților și părților responsabile civilmente afectează major exercițiul dreptului de proprietate al acestora, precum și sumele relativ mici cu care părțile vătămate s-au constituit părți civile în cauză, instanța de fond a apreciat că măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpaților și părților responsabile civilmente nu se mai justifică.

Având în vedere aceste considerente prima instanță a admis plângerile formulate de inculpații:, (), și, și de părțile responsabile civilmente: SC Media 1 SRL C N, SC Media SRL C N și SC Press SRL C N, împotriva măsurilor asigurătorii.

În baza art. 332 alin. (3) Cod procedură penală, a ridicat măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanța de aplicare a sechestrului asigurator din data de 8.11.2006, dată în dosarul nr. 403/D/P/2006, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, asupra bunurilor de orice natură și oriunde se vor găsi și asupra conturilor bancare, aparținând inculpaților:, și () și părților responsabile civilmente: SC Media 1 SRL C N, SC Media SRL C N, SC SRL C N și SC Press SRL C N și prin Ordonanța de aplicare a sechestrului asigurator din data de 09 ianuarie 2007 dată în dosarul nr. 403/D/P/2006, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, asupra bunurilor de orice natură și oriunde se vor găsi și asupra conturilor bancare, aparținând inculpaților: și și părților responsabile civilmente: SC SRL și SC Media SRL.

Prin cererile formulate în cauză inculpații și () au solicitat revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara.

Potrivit dispozițiilor art. 332 alin. (3) Cod procedură penală, Tribunalul Brăilas -a pronunțat și asupra măsurilor preventive luate în cauză.

Cu privire la măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpați, tribunalul a reținut următoarele:

Măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara aduce o atingere minimă libertății de deplasare a inculpaților și în același timp este de natură să asigure o desfășurare a procesului penal.

Având în vedere aceste considerente tribunalul a apreciat că motivele avute în vedere la luarea față de inculpați a măsurii obligării de a nu părăsi țara, subzistă și impun în continuare această măsură.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, părțile civile -, -, Mn -, -, -, - și precum și inculpații, și ().

În dezvoltarea motivelor de recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăilaa criticat sentința atacată susținând că în mod greșit s-a dispus restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale și a rechizitoriului, ca urmare a admiterii excepțiilor privind neregularitatea actului de sesizare al instanței și a nulității actelor de urmărire penală și a probelor efectuate în cauză în perioada 9.12.2005 - 30.10.2006.

De asemenea procurorul a criticat faptul că instanța de fond nu a individualizat actele de urmărire penală și probele pe care le-a apreciat ca fiind lovite de nulitate precum și admiterea cererilor de ridicare a măsurilor asiguratorii luate în cauză dat fiind că la dosar există constituiri de părți civile cu sume de bani importante.

La rândul lor părțile civile recurente -, -, Mn -, -, -, - și s-au arătat nemulțumite de soluția de restituire a cauzei la procuror solicitând trimiterea cauzei la Tribunalul Brăila pentru continuarea judecății.

În ceea ce îi privește pe inculpații recurenți, și () aceștia au criticat sentința sub aspectul respingerii celorlalte excepții care au fost invocate în fața instanței de fond.

În plus inculpații și () au solicitat să se constate că și actele de urmărire penală efectuate în cauză ulterior datei de 03.11.2006 sunt lovite de nulitate întrucât procurorii care le-au efectuat ar fi fost delegați în mod nelegal și încetarea procesului penal în conformitate cu prevederile art. 385¹⁵pct. 2, lit. b, teza a II-a raportat la art. 11 pct. 2 lit. b și art. 10 lit. f Cod procedură penală.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate dar și din oficiu, sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 385⁶al. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și de către părțile civile sunt fondate, urmând a fi admise, în vreme ce recursurile declarate de inculpați sunt neîntemeiate urmând a fi respinse ca atare.

Referitor la recursurile declarate de procuror și de părțile civile, Curtea reține că acestea sunt întemeiate pentru următoarele considerente:

Soluția de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale cu respectarea dreptului la apărare al inculpaților și a refacerii rechizitoriului nu se impunea a fi pronunțată în cauză.

1. Sub un prim aspect Curtea constată că instanța de fond a apreciat că rechizitoriul cu care a fost sesizată nu cuprinde pentru fiecare act material de șantaj cine sunt autorii și cine părțile vătămate, că este întocmit cu nerespectarea dispozițiilor art. 263 alin. 1 și 2 Cod pr. penală și că nu indică pentru fiecare inculpat câte acte materiale de șantaj a comis și care sunt părțile vătămate astfel că ar fi în imposibilitatea de a stabili pe parcursul cercetării judecătorești situația de fapt.

Considerăm că această susținere a instanței de fond nu este conformă cu realitatea și că în cauză s-a făcut o interpretare excesiv de formalistă a prevederilor referitoare la conținutul rechizitoriului.

Astfel, potrivit dispozițiilor legale în materie (art. 263 al. 1 și 2 Cod procedură penală), rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute în art. 203, datele referitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată și durata acesteia, precum și dispoziția de trimitere în judecată. De asemenea în rechizitoriu trebuie să se arate, numele și prenumele persoanelor care trebuie citate în instanță, cu indicarea calității lor în proces și locul unde urmează a fi citate.

În speță Curtea constată că aceste dispoziții au fost respectate de către procurorii care au întocmit rechizitoriul acesta cuprinzând, după un preambul introductiv referitor la constituirea și organizarea de către inculpați a unui grup infracțional, o expunere amănunțită a activității desfășurate. În cadrul acestei expuneri fiecare dintre cele 53 de acte materiale este descris în detaliu, cu arătarea părții vătămate la care se referă și a activității infracționale concrete desfășurate de fiecare inculpat urmate de indicarea mijloacele de probă care au stat la baza reținerii situației de fapt.

După expunerea detaliată a activității infracționale desfășurată de inculpați procurorii precizează care este, în opinia lor, încadrarea juridică a faptelor, apreciind că în sarcina fiecăruia dintre inculpați trebuie reținute infracțiunile de "asociere la un grup infracțional organizat" prevăzută de art. 7 al. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003 și respectiv "șantaj calificat în formă continuată" prevăzută de art. 194 al. 1,2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.

Este adevărat că în momentul stabilirii încadrării juridice a faptelor procurorii nu menționează câte dintre actele materiale anterior descrise trebuie reținute în sarcina fiecăruia dintre inculpați, aspect care însă nu poate avea decât semnificația că în opinia celor ce au întocmit rechizitoriul toți inculpații sunt răspunzători de fiecare dintre actele materiale ale infracțiunii de "șantaj".

că acest aspect rămâne a fi verificat și eventual cenzurat de către instanțele de judecată, care, pe baza descrierii detaliate a situației de fapt din rechizitoriu precum și a cercetării judecătorești, urmează să stabilească în concret care sunt actele materiale ce pot fi imputate sau nu fiecăruia dintre inculpați.

Oricum este de remarcat că acest aspect putea fi remediat și prin acordarea unui termen, situație în care restituirea pentru refacerea actului de sesizare nu era necesară, conform art. 300 al. 2 Cod procedură penală, și că în situația în care procurorii ar fi înțeles să își mențină aprecierea privind participarea tuturor inculpaților la toate actele infracționale ale infracțiunii de "șantaj" instanța avea posibilitatea de a corecta eventual această susținere prin hotărârea de soluționare a cauzei pe fond.

Pentru cele mai expuse Curtea constată că actul de sesizare al instanței nu poate fi apreciat ca fiind întocmit cu nerespectarea prevederilor legale în materie și că aspectul de neregularitate invocat de instanța de fond nu este dintre acelea care atrag în mod obligatoriu restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii rechizitoriului.

2. Un al doilea aspect pentru care instanța de fond a apreciat că în cauză se impune restituirea cauzei îl constituie încălcarea dreptului inculpaților la asistență juridică, potrivit dispozițiilor art. 332 alin. (2) ultima teză Cod procedură penală.

În concret instanța de fond a reținut că în cauză a fost începută urmărirea penală la data de 09.12.2005 și că acest lucru a fost adus la cunoștința inculpaților, și abia la data de 30.10.2006, situație în care toate actele de urmărire penală efectuate în această perioadă ar fi lovite de nulitate. S-a apreciat de către instanța de fond că în acest fel au fost încălcate prevederile art. 6 paragraful 3 lit. "a" din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și că potrivit dreptului intern această neregularitate constituie o nulitate relativă, ce a produs inculpaților o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor de urmărire penală efectuate în perioada respectivă.

Deosebit de cele reținute de instanța de fond Curtea apreciază că în cauză nu există o încălcare a prevederilor art. 6 paragraful 3 lit. "a" din Convenție și că neaducerea la cunoștință a învinuirii imediat după începerea urmăririi penale nu poate atrage nulitatea actelor efectuate în perioada 09.12.2005 - 30.06.2006.

Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 paragraful 3 lit. "a" din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Curtea reține că potrivit textului mai sus arătat orice acuzat are dreptul să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa.

Analizând această garanție instituită de Convenție instanța de fond a apreciat că noțiunea de "acuzat" corespunde termenului de "învinuit" din dreptul intern astfel că dreptul de a fi informat se naște încă de la începutul urmăririi penale față de o persoană.

Referitor la acest aspect Curtea constată că în doctrina și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului această garanție a fost interpretată ca având drept scop asigurarea posibilității persoanei împotriva căreia se formulează o acuzație în materie penală de a-și pregăti o apărare efectivă și eficientă.

De asemenea s-a arătat că obiectul informării stipulate de art. 6 paragraful 3 lit. "a" îl constituie acuzațiile oficiale formulate prin actul de trimitere în judecată, întrucât informarea trebuie să fie detaliată, ceea ce nu este posibil la începutul investigației, aceasta având ca scop tocmai strângerea de probe pentru a decide dacă o persoană va fi trimisă în judecată. Așa fiind art. 6 paragraful 3 lit. "a" nu poate fi interpretat în sensul că oferă un drept la informare încă din fazele inițiale ale investigației, deoarece în acest fel ar fi lipsit de conținut dreptul prevăzut de art. 5 paragraf 2 (referitor la dreptul persoanei arestate de a fi informată asupra motivelor arestării și asupra oricărei acuzații aduse împotriva sa) - în acest sens a se vedea, Human in criminal proceedings, p. 199-200 citat în și O, Protecția europeană a drepturilor omului și procesul penal român, 2008, p. 696 precum și CEDO, hotărârea din 19.12.1989, în cauza Kamasinski contra Austriei, parag. 79-80, CEDO decizia din 08.12.1998, în cauza Padin Gestoso contra Spaniei, parag. 1 (în drept).

Din cele mai sus arătate rezultă că potrivit doctrinei și jurisprudenței CEDO noțiunea de "acuzat" vizează persoana față de care s-au formulat acuzații oficiale de trimitere în judecată, persoană care pentru a se apăra are dreptul de a fi încunoștințată despre natura și cauza acuzațiilor aduse prin actul de inculpare, motiv pentru care se poate trage concluzia că această noțiune este echivalentă cu aceea de "inculpat" din dreptul intern și nu cu aceea de "învinuit".

Rezultă astfel că potrivit Convenției problema informării persoanei acuzate se pune cel mai curând cu ocazia trimiterii acesteia în judecată astfel încât orice înștiințarea anterioară acestui moment nu poate fi apreciată decât ca o respectare a garanției instituite de 6 paragraful 3 lit. "a" din Convenție.

Ori în speță se constată că fiecare dintre inculpați a fost încunoștințat, prin proces-verbal întocmit imediat după punerea în mișcare a acțiunii penale, despre faptele cu privire la care erau cercetați și despre încadrarea juridică a acestora, situație în care Curtea apreciază că în concret în cauză nu a existat o încălcare a prevederilor convenționale mai sus arătate.

Cu privire la pretinsa încălcare a legislației naționale prin neaducerea la cunoștința inculpaților a începerii urmăririi penale.

Curtea reține că potrivit art. 6 al. 3 Cod procedură penală "Organele judiciare au obligația să-l încunoștințeze, de îndată și mai înainte de a-l audia, pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia și să-i asigure posibilitatea pregătirii și exercitării apărării."

Coroborând însă acest text de lege, instituit cu valoare de principiu în partea generală a Codului d e procedură penală, cu dispozițiile din partea specială referitoare la urmărirea penală Curtea constată că doar în cazul în care procurorul pune în mișcare acțiunea penală organul de cercetare penală îl cheamă pe inculpat, îi comunică fapta pentru care este învinuit și îi dă explicații cu privire la drepturile și obligațiile pe care le are (art. 237 al. 2 Cod procedură penală).

Cât privește începerea urmăririi penale Curtea reține că potrivit art. 228 al. 1 Cod procedură penală organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepția celui de la lit.¹.

În continuare (art. 228 al. 3¹) se arată că rezoluția de începerea urmăririi penale, emisă de organul de cercetare penală, se supune confirmării motivate a procurorului care exercită supravegherea activității de cercetare penală, în termen de cel mult 48 de ore de la data începerii urmăririi penale, organele de cercetare penală fiind obligate să prezinte totodată și dosarul cauzei.

Dacă însă (art. 228 al. 4) din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate după primirea plângerii sau denunțului rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepția celui de la lit.¹, organul de urmărire penală înaintează procurorului actele încheiate cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală.

În această din urmă situație (art. 228 al. 6), dacă procurorul este de acord cu propunerea, o confirmă prin rezoluție motivată comunicând o copie de pe rezoluție persoanei care a făcut sesizarea, precum și, după caz, persoanei față de care s-au efectuat acte premergătoare.

Din cele mai sus expuse rezultă cu claritate că potrivit reglementărilor în vigoare nu există vreun text de lege în partea specială a Codului d e procedură penală care să stipuleze expres obligativitatea comunicării actului de începere a urmăririi penale sau a înștiințării învinuitului despre începerea urmăririi penale.

Așa fiind se poate concluziona că înștiințarea învinuitului la care se referă art. 6 al. 3 Cod procedură penală (ce vizează fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia și nu faptul că în cauză s-a început urmărirea penală) trebuie făcută cel târziu înainte de audierea învinuitului și în cel mai scurt timp în cazul în care se pune în mișcare acțiunea penală, astfel cum prevede art. 237 al. 2 Cod procedură penală.

Un argument suplimentar în sprijinul acestei interpretări a dispozițiilor legale mai sus arătate îl constituie reglementarea în materie propusă de noul Cod de procedură penală, aflat în faza dezbaterilor parlamentare.

Astfel în art. 9 al. 3 din proiect, intitulat " Dreptul la apărare", se arată căsuspectul(care înlocuiește în noua reglementare conceptul de învinuit)are dreptul de a fi informat, înainte de a fi ascultat, despre fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia iarinculpatulare dreptul de a fi informat în cel mai scurt timp, despre fapta pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva lui și încadrarea juridică a acesteia.

Concluzionând, Curtea reține că la momentul începerii urmăririi penale față de inculpații, și procurorii nu aveau obligația de a-i încunoștința pe aceștia despre acest aspect astfel că această împrejurare nu poate atrage nulitatea actelor de urmărire penală efectuate până la data punerii în mișcare a acțiunii penale și audierii inculpaților și, implicit, nici desesizarea instanței de fond și restituirea cauzei la procuror în baza art. 332 al. 2 Cod procedură penală.

Cuprivirela vătămarea care s-ar fi produs inculpaților prin neaducerea la cunoștință a începerii urmăririi penale.

Am arătat în cele mai sus expuse de ce Curtea apreciază că în speță nu s-a produs o încălcare a garanției instituite de art. 6 paragraful 3 lit. "a" din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și că nu a existat o încălcare a dreptului intern în materia asigurării dreptului la apărare al învinuiților sau inculpaților.

Cu toate acestea, având în vedere considerentele instanței de fond, Curtea consideră necesar a puncta și faptul că în concret, prin începerea urmăririi penale față de inculpați fără ca aceștia să fie încunoștințați, nu s-a produs acestora o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului efectuat în astfel de condiții.

În speță, așa cum s-a arătat de mai multe ori, a fost începută urmărirea penală prin proces-verbal la data de 09.12.2005 față de inculpații, și ( vol. X fila 2, dosar urmărire penală) iar punerea în mișcare a acțiunii penale, audierea inculpaților și implicit aducerea la cunoștință a faptelor pentru care erau cercetați au avut loc la data de 30.10.2006.

În acest interval de timp au fost efectuate diverse verificări operative privind activitatea persoanelor urmărite penal, au fost audiate șase părți vătămate (părți care au fost reaudiate după data de 30.10.2006) și s-a realizat interceptarea convorbirilor telefonice purtate de învinuiții, și,.

Începând cu data de 30.10.2006 și până la trimiterea în judecată au fost audiați inculpații, s-au realizat percheziții la domiciliile acestora și la sediile părților responsabile civilmente, au fost identificate și audiate restul părților vătămate, au fost audiați toți martorii, s-au realizat confruntări, s-au luat măsuri preventive și măsuri asigurătorii, s-au realizat percheziții informatice și altele astfel că se poate spune cu certitudine că marea majoritate a activităților de urmărire penală au fost efectuate după ce inculpații au luat cunoștință despre faptul că sunt cercetați penal, când și-au putut angaja apărători care să le acorde asistență juridică calificată.

Este de altfel de remarcat faptul că activitățile de urmărire penală efectuate înainte de 30.10.2006 (verificările operative și interceptarea convorbirilor telefonice purtate de învinuiți) erau prin natura lor incompatibile cu înștiințarea învinuiților despre faptul că în cauză s-a început față de ei urmărirea penală ori cu asistarea de către avocați acestora.

În consecință Curtea apreciază că și din perspectiva efectelor pe care le-a produs aducerea la cunoștință a învinuirii cu ocazia ascultării și nu de la data începerii urmăririi penale nu se poate reține că s-a produs o vătămare a dreptului la apărare a inculpaților care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actelor de urmărire penală efectuate și care să atragă restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

Pentru aceste considerente Curtea va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și de părțile civile -, -, Mn -, -, -, - și - iar în rejudecare va respinge ca nefondate excepția nulității tuturor actelor de urmărire penală efectuate până la data aducerii la cunoștință a învinuirii, excepția neregularității actului de sesizare precum și cererea de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale și a rechizitoriului și va dispune trimiterea dosarului La Tribunalul Brăila pentru continuarea judecății.

II. Soluția de admitere a plângerilor formulate de inculpați și de părțile responsabile civilmente și de ridicare a măsurilor asigurătorii dispuse în cauză este neîntemeiată.

Potrivit art. 332 al. 3 Cod procedură penală în cazurile în care dispune restituirea, instanța se pronunță și asupra măsurilor preventive, asupra măsurilor de siguranță prevăzute de art. 113 și 114 din Codul penal, precum și asupra măsurilor asiguratorii.

De asemenea conform art. 168 al. 1 Cod procedură penală în contra măsurii asiguratorii luate și a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum și orice altă persoană interesată se pot plânge procurorului sau instanței de judecată, în orice fază a procesului penal.

Raportat la textele de lege mai sus arătate instanța de fond a reținut că indisponibilizarea tuturor bunurilor aparținând inculpaților și părților responsabile civilmente afectează major exercițiul dreptului de proprietate al acestora și că sumele cu care părțile vătămate s-au constituit părți civile în cauză sunt relativ mici, apreciind că la acest moment măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpaților și părților responsabile civilmente nu se mai justifică.

Curtea urmează a reține că în cursul urmăririi penale s-a instituit sechestrul asigurator asupra bunurilor inculpaților, (), și precum și ale părților responsabile civilmente SC Media 1 SRL C N, SC Media SRL C N, SC SRL C N, SC Press SRL C N, SC SRL C N și SC Media SRL BMa preciindu-se că măsura este necesară pentru asigurarea recuperării prejudiciului și a garantării aducerii la îndeplinire a măsurii confiscării bunurilor obținute din activitatea infracțională.

De asemenea s-a avut în vedere că măsurile asigurătorii și întinderea acestora asupra tuturor bunurilor inculpaților și părților responsabile civilmente sunt pe deplin justificate dată fiind valoarea ridicată a sumelor cu care mai multe părți vătămate s-au constituit părți civile în cauză.

Aceste considerente nu s-au schimbat în mod semnificativ pentru a se aprecia că măsura sechestrului asigurător nu mai este necesară în cauză.

Este adevărat că în fața instanței de judecată unele părți vătămate au renunțat la pretențiile civile formulate în cauză însă există multe altele care și-au menținut solicitările de constituire de părți civile sau care și-au precizat cuantumul sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri astfel că menținerea măsurilor asigurătorii apare pe deplin justificată.

Din această perspectivă trebuie remarcat că deși numărul părților civile s-a redus față de momentul aplicării sechestrului asigurător cuantumul sumelor cu care acestea s-au constituit părți civile este extrem de ridicat ( 10.000 lei, SC SRL C-N 20.660 lei, SC SRL C-N 1.000 euro, SC SRL O 600.000 lei, SC B SA O 1.000.000 euro ) situație în care ridicarea măsurilor asigurătorii luate în cauză nu se justifică.

În consecință sentința pronunțată de Tribunalul Brăila va fi casată și sub acest aspect urmând ca în rejudecare să se dispună respingerea ca nefondate a plângerilor formulate de inculpații, (), și de părțile responsabile civilmente SC Media 1 SRL C N, SC Media SRL C N, SC Press SRL C N, SC SRL C N, SC SRL C N și SC Media SRL B M, împotriva măsurilor asigurătorii dispuse în cauză.

III. În ceea ce privește recursurile declarate de inculpații, și ().

Curtea reține că aceștia au criticat în principal sentința sub aspectul respingerii celorlalte excepții care au fost invocate în fața instanței de fond respectiv excepția nulității absolute a actului de începere a urmăririi penale, excepția privind necompetența doamnei procuror de a instrumenta cauza de față, excepția privind nelegala prezentare a materialului de urmărire penal, excepția privind nulitatea declarației date de inculpatul la urmărirea penală și a investigațiilor făcute de agenții sub acoperire, excepția privind nulitatea perchezițiilor efectuate la sediile publicațiilor de C și Ziua și excepția privind nulitatea interceptărilor convorbirilor telefonice.

Potrivit art. 332 al. 2 Cod procedură penală Instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestuia de către apărător iar conform alineatului 4 al aceluiași articol împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror și de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre, în 3 zile de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă.

Rezultă din cele de mai sus că obiectul recursurilor declarate de inculpați în prezenta cauză poate viza doar dispoziția instanței de fond de desesizare și restituire a cauzei la procuror, nu și mențiunile prin care s-au respins ca nefondate celelalte excepții invocate de inculpați.

-se expres faptul că dispozițiile de respingere a excepțiilor invocate de inculpați se pot ataca separat cu recurs, Curtea apreciază că acestea pot face doar obiectul controlului obișnuit, ca urmare a exercitării căilor de atac împotriva sentinței prin care se va soluționa fondul cauzei.

De altfel, strict procedural, instanța de fond ar fi putut să se pronunțe asupra excepțiilor mai sus arătate și printr-o încheiere separată, care nu era atacabilă decât odată cu fondul cauzei întrucât, potrivit art.332 al. 2 Cod procedură penală, prin hotărârea de restituire instanța are obligația de a se pronunța suplimentar doar cu privire la măsurile preventive, măsurile de siguranță și măsurile asiguratorii.

Faptul că instanța de fond a ales să se pronunțe prin aceeași sentință de desesizare și restituire a cauzei la procuror și asupra celorlalte excepții invocate de inculpați nu le poate conferi acestora cu privire la excepțiile respective o cale de atac suplimentară față de cele obișnuite, câtă vreme o astfel de posibilitate nu este expres prevăzută de lege.

În plus față de motivele de recurs examinate mai sus, inculpații și () au solicitat să se constate că și actele de urmărire penală efectuate în cauză ulterior datei de 03.11.2006 sunt lovite de nulitate întrucât procurorii care le-au efectuat ar fi fost delegați în mod nelegal și să se dispună încetarea procesului penal în conformitate cu prevederile art. 385¹⁵pct. 2, lit. b, teza a II-a raportat la art. 11 pct. 2 lit. b și art. 10 lit. f Cod procedură penală.

Motivele invocate de cei doi inculpați sunt evident neîntemeiate având în vedere obiectul căii de atac instituite de legiuitor în cazul hotărârii de desesizare și stadiul procesual care nu permite examinarea în acest moment a dispozițiilor referitoare la încetarea procesului penal.

Față de cele mai sus arătate urmează ca recursurile declarate de inculpați să fie respinse ca nefondate cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și de părțile civile: - (domiciliată în C N,-, apartament 27, județul C), - (cu domiciliul în C N,-, județul C), Mn - (cu domiciliul în O,-, - 78, etaj 1, apartament 5, județul B), (cu domiciliul în Tg. M,-, județul M), - (cu domiciliul în Tg. M,-, apartament 32, județul M), - (cu domiciliul în Tg. M,- D, județul M), - (cu domiciliul în S,-, scara C, apartament 7, județul M) și - (cu domiciliul în Tg. M,-, apartament 3, județul M) împotriva sentinței penale nr.119/07.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

Casează în parte sentința penală nr. 119/07.05.2008 a Tribunalului Brăila înlăturând din cuprinsul acesteia următoarele mențiuni:

"Admite excepția nulității tuturor actelor de urmărire penală efectuate până la data aducerii la cunoștință a învinuirii, excepție invocată de inculpații:, și.

Anulează toate actele de urmărire penală și toate probele efectuate în cauză cu privire la inculpații:, și, efectuate în perioada 9.12.2005 - 30.10.2006.

Admite excepția neregularității actului de sesizare invocată de inculpații,.

În baza art. 332 alin. (2) teza finală dispune C.P.P. restituirea cauzei privind pe inculpații:, și () ), trimiși în judecată prin rechizitoriul din data de 19.01.2007 (dosarul nr. 403/D/P/2006) la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în vederea refacerii urmăririi penale cu respectarea dreptului la apărare al inculpaților și a refacerii rechizitoriului.

Admite plângerile formulate de inculpații:, (), și și de părțile responsabile civilmente: SC Media 1 SRL C N, SC Media SRL C N și SC Press SRL C N, împotriva măsurilor asigurătorii.

În baza art. 332 alin. (3) ridică C.P.P. măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanța de aplicare a sechestrului asigurator din data de 9.01.2007, dată în dosarul nr. 403/D/P/2006, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, asupra bunurilor de orice natură și oriunde se vor găsi și asupra conturilor bancare, aparținând inculpaților: și și părților responsabile civilmente: SC SRL C N și SC Media SRL B "și în rejudecare.

Respinge ca nefondate excepția nulității tuturor actelor de urmărire penală efectuate până la data aducerii la cunoștință a învinuirii, excepția neregularității actului de sesizare precum și cererea de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale și a rechizitoriului.

Dispune trimiterea cauzei la Tribunalul Brăila în vederea continuării judecății.

Respinge ca nefondate plângerile formulate de inculpații, (), și de părțile responsabile civilmente SC Media 1 SRL C N, SC Media SRL C N, SC Press SRL C N, SC SRL C N, SC SRL C N și SC Media SRL B M, împotriva măsurilor asigurătorii dispuse în cauză.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații ( CNP:-, fiul lui G și, născut la data de 09.04.1965 în municipiul C N, județul C, cu domiciliul în C N,-, județul ), ( CNP:-, fiul lui și, născut la data de 27.06.1954 în C N, județul C, cu domiciliul în C N,-, - 12, apartament 5, județul ), (CNP:-, fiul lui și, născut la data de 02.10.1968 în orașul B, județul B N, cu domiciliul în C N,-, apartament 7, județul C), ( CNP:-, fiul lui și, născut la data de 15.06.1955 în localitatea, județul C, cu domiciliul în C N,--31, apartament 26, județul C), (CNP:-, fiica lui și, născută la data de 12.12.1976 în mun.Târnăveni, județul M, cu domiciliul în C-N,-, județul C), (CNP:-, fiul lui și, născut la data de 14.01.1955 în municipiul D, județul C, cu domiciliul în C N,-, apartament 7, județul C) și () ( CNP:-, fiica lui și, născută la data de 06.02.1978 în Carei, județul S M, cu domiciliul în C N,-, apartament 14, județul ) împotriva sentinței penale nr.119/07.05.2008 a Tribunalului Brăila pronunțată în dosarul nr-.

În baza art. 192 al. 2 și 4 Cod procedură penală obligă pe fiecare dintre recurenții inculpați la plata a câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 06 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - -

Grefier,

Red. /17.11.2009

Tehnored. / 2 ex./18.11.2009

Fond:

Președinte:Marcian Marius Istrate
Judecători:Marcian Marius Istrate, Constantin Cârcotă, Mița

#Judecator Marcian Marius Istrate

Tăinuirea unui bun provenit dintr. Decizia 708/2009. Curtea de Apel Galati

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Tăinuirea unui bun provenit dintr. Decizia 708/2009. Curtea de Apel Galati