Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 10/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - art.211 cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.10
Ședința publică din 6 februarie 2008
PREȘEDINTE: Andronic Tatiana Luisa
JUDECĂTOR 2: Rusu Maria
JUDECĂTOR 3: Ghertner Artur
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr.468 din 26 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția penală (dosar nr-).
La apelul nominal au răspuns inculpatul recurent, asistat din oficiu de avocat C, inculpatul recurent, asistat din oficiu de avocat, părțile responsabile civilmente intimate, avocat - pentru partea vătămată intimată lipsă, lipsă fiind părțile responsabile civilmente intimate, și reprezentantul Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Suceava.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care inculpații recurenți, având pe rând cuvântul, au precizat că înțeleg să-și însușească recursul declarat de avocat.
Instanța a făcut cunoscut inculpaților că au posibilitatea de a da sau nu declarație în fața instanței de recurs.
Inculpații recurenți au precizat că nu doresc să dea alte declarații.
Partea responsabilă civilmente intimată arată că deși în citațiile primite se menționează apartamentul 50 în loc de apartamentul 8, acestea au fost primite atât de ea cât și de soțul său, respectiv partea responsabilă civilmente, care însă nu dorește să se prezinte în instanță. Mai precizează faptul că scara în care locuiește nu are 50 de apartamente.
Curtea, constatând recursurile în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat C, pentru inculpatul recurent, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Avocat, pentru inculpatul recurent, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea sentinței, având în vedere că motivele de apel ale parchetului nu vizau o casare cu trimitere la instanța de fond.
Părțile responsabile civilmente intimate și, având pe rând cuvântul, au solicitat admiterea recursurilor.
Avocat -, pentru partea vătămată intimată, a lăsat la aprecierea instanței soluționarea recursurilor, cu precizarea că din hotărâre rezultă că în momentul în care s-a procedat la dezbateri parchetul a sesizat lipsa de procedură cu una din părțile responsabile civilmente.
Reprezentanta Ministerului Publica pus concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate și menținerea deciziei ca legală și temeinică, întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unei fapte comise de inculpați, iar cauza s-a judecat cu lipsa de procedură a uneia din părți.
Inculpații, în ultimul cuvânt, arată că sunt de acord cu concluziile apărătorilor.
Declarând dezbaterile închise, dezbateri înregistrate pe sistem audio conform art.304 cod procedură penală, deliberând
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 224 din 16.03.2007 Judecătoria Suceava, în baza art.334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților și din infracțiunea prevăzută de art.211 alin.1, 2 lit. b și alin.21lit. a Cod penal cu aplicarea art.99 alin.3 Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.99 alin.3 Cod penal.
În baza art.180 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.99 alin.3 Cod penal combinat cu art.100 Cod penal, art.101 lit.b Cod penal și art.103 Cod penal, i-a aplicat inculpatului, măsura educativă a libertății supravegheate pe timp de un an pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În baza art.103 alin.1 Cod penal s-a încredințat supravegherea minorului mamei acestuia.
În baza art.103 alin.2 Cod penal i s- pus în vedere mamei minorului că are îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui și că are obligația să înștiințeze instanța de îndată, dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele ori a săvârșit din nou o faptă prevăzută de legea penală.
În baza art.103 alin.4 și 6 Cod penal i s-a atras atenția minorului ca pe viitor să aibă o bună conduită în caz contrar putându-i-se aplica o pedeapsă penală.
În baza art.180 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.99 alin.3 Cod penal combinat cu art.100 Cod penal, art.101lit.b Cod penal și art.103 Cod penal i s-a aplicat inculpatului, măsura educativă a libertății supravegheate pe timp de un an pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În baza art.103 alin.1 Cod penal s-a încredințat supravegherea minorului părinților acestuia și.
În baza art.103 alin.2 Cod penal s-a pus în vedere, părinților minorului că au îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui și că au obligația să înștiințeze instanța de îndată, dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele ori a săvârșit din nou o faptă prevăzută de legea penală.
În baza art.103 alin.4 și 6 instanța atrage atenția minorului ca pe viitor să aibă o bună conduită în caz contrar putându-i-se aplica o pedeapsă penală.
În baza art.103 alin.5 Cod penal s-a dispus ca o copie a dispozitivului să se comunice unităților școlare la care inculpații sunt elevi.
În baza art.14 Cod procedură penală, combinat cu art.346 Cod procedură penală, raportat la art.998 Cod civil, combinat cu art.999 cod civil s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă și au fost obligați inculpații în solidar și în solidar cu părțile responsabile civilmente și, și, să achite părții civile suma de 1628,40 lei cu titlu de despăgubiri civile, din care suma de 28,40 lei reprezintă daune materiale și suma de 1600 lei reprezintă daune morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 22.02.2006, în jurul orei 19.15 inculpații și s-au deplasat la blocul în care locuiește martora, au sunat la interfon ușa de la intrare în bloc fiindu-le deschisă de către martora precizată anterior. În continuare, inculpații au urcat în bloc la apartamentul unde locuiește martora pentru aoi nvita pe aceasta la discotecă. După ce au stat de vorbă cu martora în jur de zece minute încercând să o convingă pentru a merge la discotecă și întrucât nu au reușit acest lucru inculpații au plecat. Coborând cu liftul, la ieșirea din scara blocului, inculpații s-au întâlnit cu partea vătămată care tocmai intra în același bloc în care locuiește și bunica sa martora.
Observând că este o fată, inculpații s-au apropiat de aceasta și au apucat-o unul de mână iar celălalt de după gât încercând să flirteze cu ea adresându-i acesteia expresii și cuvinte specifice vârstei lor cum ar fi "ce gagica?".
Întrucât la intrarea în scara blocului era întuneric în acel moment datorită faptului că becul amplasat în acea zonă nu funcționa, partea vătămată s-a speriat de atitudinea celor doi inculpați, nerecunoscându-i pe aceștia în acea împrejurare deși îi cunoștea din vedere. De asemenea, deși inculpații o cunoșteau din vedere pe partea vătămată, datorită faptului că era întuneric în scară, nici ei nu au recunoscut-o pe aceasta, în momentul acostării.
fiind, partea vătămată care era în vârstă de 11 ani la data comiterii faptei, a început să țipe, moment în care inculpații la rândul lor s-au speriat de reacția părții vătămate și încercând să iasă cu repeziciune din scara blocului au lovit-o pe partea vătămată, aceasta lovindu-se de peretele din scara blocului.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța a apreciat că în cauză se impune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpaților din infracțiunea prevăzută de art.211 alin.1, 2 lit. b) și alin.21lit. a) p cu aplicarea art.99 alin.3 în infracțiunea prevăzută de art.180 alin.2 cu aplicarea art.99 alin.3, întrucât nu s-a dovedit neîndoielnic faptul că inculpații i-au sustras părții vătămate vreun bun în seara zilei de 22.02.2006 când s-au întâlnit cu ea în scara blocului și cu intenție indirectă au lovit-
Astfel, declarațiile inculpaților se coroborează între ele, aceștia susținând că nu i-au sustras părții vătămate suma de 16 lei reclamată de aceasta ca fiindu-i furată, iar în declarațiile olografe date în data de 27.02.2003, care în raport cu dispozițiile art.224 nu C.P.P. pot constitui mijloace de probă, inculpații nu recunosc că i-ar fi sustras părții vătămate vreo sumă de bani. Nici declarațiile părții vătămate cu privire la modul de sustragere a sumei de 16 lei de către inculpați, pe de o parte nu sunt constante, iar pe de altă parte nu se coroborează cu alte mijloace de probă administrate în cauză care să confirme sustragerea.
În consecință, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe reținute în sarcina inculpaților li s-a aplicat măsura educativă a libertății supravegheate pe timp de un an prev. de art. 103 Cod penal, apreciindu-se că o astfel de sancțiune este de natură a-și atinge scopul avându-se în vedere natura și modalitatea de comitere a faptelor, precum și circumstanțele care caracterizează persoana inculpaților, elevi, cu rezultate bune la învățătură și provenind din medii familiale echilibrate.
Soluționând latura civilă a cauzei, prima instanță a admis în parte acțiunea civilă promovată de partea vătămată și i-a obligat pe inculpați în solidar, fiecare în solidar și cu părțile responsabile civilmente, să-i plătească acesteia despăgubiri civile constând în daune morale și c/valoarea certificatului medico-legal.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava și partea vătămată .
Parchetul a criticat sentința pentru nelegalitate motivat de faptul că instanța nu a pronunțat condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost sesizată, deși probele administrate dovedesc vinovăția acestora în comiterea infracțiunii de tâlhărie.
Se mai susține în apelul Parchetului că, în situația în care instanța a apreciat că nu este dovedită infracțiunea de tâlhărie, trebuia să pună în discuție și să schimbe încadrarea dedusă judecății în două infracțiuni și anume furt calificat și lovire sau alte violențe, tâlhăria fiind o infracțiune complexă, furtul constituind activitatea principală iar folosirea violenței sau a amenințărilor activitatea secundară. În consecință, chiar dacă instanța ar fi reținut numai săvârșirea infracțiunii de lovire trebuia să se pronunțe și cu privire la furtul săvârșit de inculpați.
Partea vătămată nu și-a motivat apelul în scris, apărătorul său susținând oral cu ocazia susținerii apelului că se impunea condamnarea celor doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie dovedită cu probele administrate, justificându-se obligarea acestora la plata daunelor morale în cuantumul solicitat.
Prin decizia penală nr.468 din data de 26 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceavas -au admis apelurile declarate, s-a extins efectele acestora și asupra părții responsabile civilmente. S-a desființat în totalitate sentința penală apelată și cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că inculpatul locuiește împreună cu părinții săi, și la domiciliul acestora din mun. S-,. 59,.. 8, însă tatăl inculpatului partea responsabilă civilmente a fost citat pe tot parcursul procesului de la apartamentul 50, procedura de citare cu aceasta nefiind legal îndeplinită, încălcându-se dispozițiile art. 177 și urm. Cod procedură penală.
Apreciază tribunalul că încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal, atrag nulitatea actului când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act, conform dispozițiile art. 197 al. 1 Cod procedură penală, motiv pentru care a pronunțat în consecință.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri inculpații și, solicitând casarea deciziei atacate și în rejudecare menținerea sentinței penale ca legală și temeinică.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, precum și cauza în conformitate cu dispozițiile art.3859alin.3 Cod procedură penală, curtea constată că recursurile sunt întemeiate, însă pentru următoarele considerente:
Încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal, atrag nulitatea actului când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act conform art.197 alin.1 Cod procedură penală.
Dispozițiile relative însă la citarea nelegală a unei părți sunt sancționate cu nulitatea relativă și pot fi invocate doar de partea interesată, condiție neîndeplinită în speță.
De asemenea, în mod greșit instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art.373 Cod procedură penală, extinzând efectele apelurilor declarate de Parchet și partea vătămată cu privire la partea responsabilă civilmente. Efectul extensiv este prevăzut de lege pentru a oferi posibilitatea ca o cale de atac introdusă de o parte să folosească tuturor părților care aparțin aceluiași grup procesual, însă în cauză nu se poate vorbi de un interes comun între partea vătămată și partea responsabilă civilmente.
Față de cele mai sus reținute, curtea, în temeiul art.38515pct.2 lit.c Cod procedură penală raportat la art.3859alin.1 pct.21 Cod procedură penală va admite recursurile declarate de inculpați, va casa în tot decizia penală atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe în vederea rejudecării apelurilor.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de inculpații, fiul lui și, născut la data de 14.10.1989 în S, domiciliat în municipiul S,-,.138,.A,.50, județul S și, fiul lui și, născut la data de 17.01.1990 în S, domiciliat în municipiul S,-,.59,.C,.8, județul S, împotriva deciziei penale nr.468 din data de 26.11.2007 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
Casează în totalitate decizia penală mai sus-menționată și trimite cauza aceleiași instanțe în vederea rejudecării apelurilor.
Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorarii avocați oficiu inculpați recurenți se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 06 februarie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
Jud.fond:
Jud-apel:
2 ex. 12.02.2008
Președinte:Andronic Tatiana LuisaJudecători:Andronic Tatiana Luisa, Rusu Maria, Ghertner Artur