Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 1004/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr. -
1390/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1004
Ședința publică din data de 8 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Cîrstoiu
JUDECĂTOR 2: Corina Ciobanu
JUDECĂTOR 3: Magdalena Iordache
GREFIER: ---
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror -.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.221/A/01.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-inculpat, personal, aflat în stare de libertate, asistat de apărător ales - avocat, cu împuternicire avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri noi de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului:
Apărătorul ales al recurentului-inculpat, având cuvântul, arată că inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă prea mare în raport de faptele sale, având în vedere că a recunoscut faptele săvârșite, a avut o atitudine de sinceritate și de regret, atât în timpul urmăririi penale cât și pe parcursul cercetării judecătorești. Acesta este tânăr, nu are antecedente penale, iar în cazul în care va executa pedeapsa, va fi în imposibilitate de a termina studiile și de a se reintegra în societate.
Apreciază că inculpatul poate beneficia de prevederile legii cu privire la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, numai în situația în care recursul va fi admis, pedeapsa va fi redozată și va fi admisă cererea sa de a fi aplicate dispozițiile legale privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, solicitând a se avea în vedere că instanța de fond a coborât pedeapsa sub minimul special ținând cont de atitudinea sinceră a inculpatului, pedeapsa aplicată fiind de 4 ani și 6 luni închisoare. Pe de altă parte, având în vedere forma continuată a infracțiunii săvârșite de inculpat, apreciază că nu se impune redozarea pedepsei și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control judiciar.
Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, arată că este de cord cu concluziile apărătorului său și solicită acordarea unei pedepse neprivative de libertate pentru a-și continua studiile, precizând totodată că este fost consumator de droguri, în momentul de față nemaiavând acest viciu.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin sentinta penala nr.86/15.01.2009 pronuntata de Judecatoria sectorului 5 B, in dosarul nr-, in baza art.334 Cod de procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridica din doua infractiuni prevăzute de art.211 alin.I și 2 lit.c din Codul penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, intr-o singură infractiune prevăzută de art.211 alin.1 și 2 lit.c din Codul penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Prin aceeași sentință s-a dispus condamnareainculpatuluila pedeapsa de 4 ani și 6 luni incbisoare pentru savarsirea infractiunii de talharie prevăzută și pedepsită de art. 211 alin.l și 2 lit.c din Codul penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal. raportat la art.74 alin.1 lit.a și c Cod penal și art.76 alin.1 lit.b Cod penal.
În temeiul art.71 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal. pe durata executării pedepsei.
În baza art.350 alin.1 Cod de prcedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
În temeiul art.88 Cod penal. s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și a arestării preventive, de la data 03.09.2008 Ia 06.10.2008 și de la data de 08.10.2008 până la zi.
In temeiul art.14 Cod de procedură penală raportat la 346 Cod de procedură penală s-a luat act ca părțile vatamate, și nu s-au constituit părți civile.
În temeiul art.112 lit.f raportat la art.118 alin.1 lit.a Cod penal s-a dispus confiscarea sumei de 640 Ron de la inculpat.
În temeiul art.191 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune astfel, instanta de fond a retinut ca in data de 10.08.2008, în jurul orei 12.00, in timp ce se deplasa pe str. - -, partea vătămată s-a întâlnit în timpul mersului cu inculpatul, ambii fiind pe trotuar. Ulterior inculpatul s-a întors spre partea vătămată și venind pe la spatele acesteia, i-a smuls de aur pe care îl purta la gât. Potrivit declarațiilor părții vătămate, aceasta a putut sa-I identifice pe cel care a acostat-o, după ce acesta i-a dat drumul din strânsoare, recunoscâudu-l ca fiind persoana cu care se intersectase anterior în timpul mersului.
De asemenea, instanța a reținut că la data de 15.08.2008, pe str. -, inculpatul, după ce în prealabil a discutat ceva cu partea vătămată, a venit pe la spatele acesteia și i-a smuls de la gât lănțișorul cu medalion, ambele de aur.
În data de 02.09.2008 inculpatul în timp ce staționa în fața scării unui bloc de pe str.- i-a smuls lănțișorul cu cruciuliță de la gâtuI părții vătărnate. Astfel, se reține că partea vătămată a observat că un individ care anterior o depășise, se afla chiar in fața blocului unde ea domicilia, iar in momentul în care a ajuns lângă el aceasta a deposedar-o de bun.
Cea de a patra faptă a inculpatului a fost săvârșită de acesta în ziua de 03.09.2008 pe str. -, dată la care acesta a smuls un lănțișor de aur de la gâtul părtii vătămate.
În ceea ce privește fapta comisă la data de 10.08.2008, s-a considerat că cele reținute mai sus rezultă din declaratiile date de partea vătămată, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței, din declarațiile inculpatului însuși, care a recunoscut comiterea faptei, precum și din declarațiile martorei -. Astfel, instanța a reținut, că inculpatul a deposedat-o pe partea vătămată de lănțișor, prin smulgerea acestuia de la gât, după care a fugit de la locul faptei, urmând ca în aceeași zi să valorifice obiectul în posesia căruia intrase, la casa de amanet SC SRL. Așa cum rezultă din cercetările efectuate în cursul actelor premergătoare, inculpatul a încheiat la data de 10.08.2008, contractul de amanet nr.2159, având ca obiect o cantitate de aur de 7,45 gr de 14k, în schimbul căreia i-a fost remisă suma de 200,00 lei. Ulterior acestei date, respectiv la 12.08.2008, așa cum rezultă din declarația martorei -, (fila 25 ), aceasta, în baza unei înțelegeri cu inculpatul, a achiziționat 4 lănțișoare de aur care erau amanetate pe numele inculpatului. Astfel, aceasta a plătit suma de 200 lei la casa de amanet, în schimbul a 2 dintre lănțișoare, după care le-a amanetat pe acestea la altă casă de amanet, iar cu banii obținuți a mai plătit și contravaloarea celorlalte două, pe care din nou le-a amanetat. Se arată de asemenea că obiectele au fost amanetate de către martoră la SC 2B SRL pe numele concubinului ei, numitul, în acest sens fiind depuse la dosarul de urmărire penală contractele de amanet nr.86297 (fila 47 p,) și nr. 86293 (fila 48 ), ambele fiind pe numele de, având ca obiect 4 obiecte de aur de 14 k, respectiv: 7.46 gr, 7.92 gr, 11.30 gr, 4.00 gr. Se reține de asemenea, că la data de 26.09.2008, cu ocazia prezentării spre recunoaștere a 3 lănțișoare de aur partea vătămată a recunoscut ca tiind la poziția nr.2 propriul lănțișor, obiect de care a fost deposedată la data de 10.08.2008, în acest sens fiind și cele consemnate prin fotografiile judiciare realizate (filele 36, 37 ).
La data de 01.10.2008, partea vătămată, în prezența martorului asistent, l-a identificat pe inculpat cu ocazia recunoașterii din grup, ca fiind persoana de la poziția nr.1, așa cum rezultă din cele imortalizate în fotografia judiciară de la fila 61 De asemenea, instanța a reținut că și martora - l-a recunoscut din grup pe inculpat, în prezența martorului asistent, ca fiind persoana de la care a cumpărat lănțișoarele de aur (fila 65 ).
Instanța a reținut că cele declarate de către partea vătămată, in sensul că a fost deposedată prin violență de bunul său, sunt confirmate și de starea In care se afla bunul la data la care era amanetat, și anume închizătoarea acestuia era ruptă, ceea ce dovedește obținerea sa de către inculpat prin violență (fila 62 ). Așa cum rezultă din dovada de predare/primire (fila 59 ) și declarația părții vătămate din data de 08.10.2008 (fila 60 ), i-a fost predat acesteia, motiv pentru care a arătat că nu ințelege să se constituie parte civilă în prezenta cauză.
În ceea ce privește fapta comisă de inculpat la data de 15.08.2008, cele retinute de instantă rezultă din declaratia de recunoaștere a inculpatului (fila 32 ), care se coroborează cu cele arătate de către partea vătămată.
Instanța de fond a retinut că și la această a doua faptă inculpatnl a deposedat-o prin violență pe partea vătămată de bunurile pe care aceasta le purta, Așa cum rezultă din cercetările efectuate in cursul urmăririi penale, organele de poliție au identificat ca fiind asemănătoare cu bunul de care a fost deposedată partea vătămată, o bijuterie care se afla amanetată la casa de amanet SC SRL. Astfel, la fila 100, se află contractul de amanet nr.2642 din data de 01.09.2009, pe numele, potrivit căruia acesta din unnă a primit in schimbul amanetării unei brătări de 1.91 gr, aur 14 k, suma de 50 lei. În cauză, cu prilejul recunoașterii de bunuri efectuată la sediul SC SRL, in data de 23.09.2008, partea vătămată a recunoscut ca aparținându-i bunul care figura in evidența casei de amanet ca fiind "brățară" și care de fapt era o porțiune a lanțului de aur care fusese sustras de inculpat, in acest sens fiind incheiat procesul-verbal de la fila 37, respectiv a fost etectuată fotografia judiciară de la tila 85 Ulterior, la sediul secției de poliție, la data de 30,09.2008, in prezența martorului asistent, cu ocazia efectuării recunoașterii din grup, partea vătămată l-a identificat pe inculpat ca tiind persona care a deposedat-o de lănțișor, cele arătate fiind consemnate in fotografiile de la filele 85, 86 La data de 09.10,2008, organele de urmărire penală i-au restitui părții vătămate bunul, iar aceasta a arătat că nu dorește să se constituie parte civilă in cauză, (fila 81 ).
În ce privește fapta comisă de inculpat la data de 02.09.2008, cele reținute de instanță rezultă din declarația de recunoaștere a acestuia (fila 7) și din declarația părții vătămate (fila 29). Astfel, instanța a reținut ca și această faptă a fost comisă de inculpat într-un loc public și a constat în luarea unui bun prin smulgerea acestuia de la gâtul părții vătămate. Din cercetările efectuate de organele de cercetare penală s-a descoperit că la data de 02.09.2008, inculpatul a incheiat contractul de amanet nr,5845, cu privire la un lanț și un pandantiv, 6.26 gr aur de l4 k, la societatea comercială SC HOUSE SRL (fila 41 ), in schimbul căruia a primit suma de 150 lei. În cauză, bunul sustras a fost recunoscut de către partea vătămată cu ocazia prezentării pentru recunoaștere a mai multor obiecte asemănătoare, fapt consemnat in proeesul verbal din data de 16,09.2008 (fila 42 ), precum și din fotografiile judiciare realizate la aceeași dată (filele 46, 47). La data de 30.09.2008, partea vătămată l-a recunoscut pe inculpat din grup la poziția a doua, ca fiind persoana care a deposedat-o de bunuri, așa cum rezultă din planșa fotografică (fila 55 ) și din declarația martorului asistent - (fila 56 ). În ce privește bunul, acesta i-a fost restituit părții vătămate la data de 16.09.2008 (fila 39), motiv pentru care aceasta a arătat că nu înțelege să se constituie parte civilă în cauză.
Referitor la fapta din data de 03.09.2008, situația de fapt reținută de instantă a rezultat din declarația de recunoaștere a inculpatului (fila 17), declarația părții vătămate (fila 18), precum și din declarațiile celor patru martori care l-au urmărit pe inculpat și care au contribuit la prinderea acestuia, respectiv, și. Astfel, instanța a reținut că inculpatul a venit pe la spatele părții vătămate, a prins-o cu mâinile de gât și i-a smuls de la gât lănțișorul de aur. Exercitarea violenței de către inculpat cu ocazia deposedării de bun a părții vătămate, rezultă din urmele prezentate de aceasta la nivelul gâtului, așa cum rezultă din fotografiile realizate la data de 03.09.2008 (fila 16 ). Instanța a mai reținut că ulterior comiterii faptei, mai multe persoane care se aflau în zonă, fiind alarmate de strigătele părții vătămate, au pornit după inculpat, așa cu rezultă din declaratiilor martorilor, și. Imediat după ce a smuls, inculpatul a fugit printre blocuri, după care a mers la casa de amanet SC SRL, unde a amanetat un lănțișor de aur, rupt, de 56 cm și în greutate de 8 gr, în schimbul sumei de 240 lei (fila 27 ). Așa cum rezultă din procesul verbal (fila 10 ), inculpatul a fost prins de către un echipaj de poliție care a fost anunțat prin telefon de comiterea infracțiunii. a fost însoțit de partea vătămată, iar pe strada -, după ce a fost somat să se oprească și s-a tras un foc de armă în plan vertical, inculpatul a fost prins de către organele de poliție, a fost imobilizat și condus la secție.
Așa cum rezultă din planșele efectuate în cauză cu ocazia recunoașterii din grup a inculpatului, atât partea vătămată, cât și toți cei patru martori I-au identificat pe ca fiind persoana care i-a smuls lăntișorul de aur de la gât, respectiv a fost urmărită în timp ce fugea, în acest sens reținându-se cele constatate Ia filele 51, 65, 72, 78, 85 din, precum și declarațiile date de aceștia în cursul cercetării judecătorești. În ce privește bunul sustras, acesta a fost predat părții vătămate pe bază de dovadă (fila 20 ), motiv pentru care aceasta nu a înțeles să se mai constituie parte civilă. Așa cum rezultă din adresa din data de 08.09.2008, SC SRL nu a dorit să se constituie parte civilă în prezenta cauză (fila 24 ).
În raport de situația de fapt reținută, instanța a constatat că, în drept, faptele inculpatului, care în datele de 10.08.2008, 15.08.2008, 02.09.2008 și 03.09.2008, în timp ce se afla pe str.- -, str.-, str.- și repectiv str.- a sustras prin smulgere de la gâtul părțiilor vătămate, și lănțișoare de aur cu cruciuliță, respectiv cu medalion sau fără pandantiv, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tălhărie, prevâzutâ de art. 211 alin.1 și 2 lit.c Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Sub aspectul laturii obiective, s-a reținut că elementul material al infracțiunii de tâlhărie, fiind o infracțiune complexă, s-a realizat prin două activități legate între ele. Astfel, acțiunea principală a constat în acțiunea de luare a lănțișoarelor de aur din posesia părților vătămate, fără consimțământul acestora, iar acțiunea secundară, în întrebuințarea de violențe asupra acestora, acțiune ce a constituit un mijloc pentru săvârșirea deposedării.
, ca și element constitutiv al infracțiunii de tâlhărie reprezintă o constrângere fizică exercitată asupra persoanei, care în cazul de față s-a realizat în concret prin smulgerea de la gât a lănțișoarelor, după ce se apropia de victime, prin spatele acestora sau venindu-le din față.
Urmarea imediată a constat în producerea unui prejudiciu în patrimoniul părților vătămate precum și în atingerea adusă uneia dintre atributele fundamentale ale persoanelor - integritatea lor corporală.
de cauzalitate dintre elementele materiale și urmările produse rezultă din chiar materialitatea faptelor săvârșite.
Sub aspectul laturii subiective, s-a observat că atitudinea inculpatului față de faptele săvârșite și față de urmările acestora, îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției directe, în accepțiunea prevederilor art.19 alin. 1 pct.1 lit. a Cod penal, în sensul că inculpatul a prevăzut și a vrut să folosească violența asupra părților vătămate pentru săvârșirea furtului. Latura subiectivă include, astfel, pe lângă scopul specific furtului (constând în însușirea pe nedrept a bunului) și scopul folosirii violenței pentru însușirea bunului.
Din ansamblul materialului probator administrat în cauză: declarațiile părților vătămate, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor, locul săvârșirii infracțiunilor a fost stabilit ca fiind străzile - -, -, - și repectiv -.
Având în vedere că, în raport de dispozițiile art. 152 al. 1 lit.a Cod penal, străzile constituie loc public, fiind prin natura și destinația lor întotdeauna accesibile publicului, prima instanță a reținut în sarcina inculpatului agravanta prevăzută de art.211 alin 2 lit. c Cod penal.
De asemenea, instanța a retinut săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă continuată, dat fiind că toate cele patru acțiuni de deposedare prin violență, întrunesc fiecare în parte elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev de art. art. 211 alin.1 și 2 lit. c Cod penal, sunt săvârșite la intervale de timp apropiate și sunt rezultatul unei singure rezoluții infracționale a inculpatului. Astfel, în susținerea existenței unei rezoluții unice, instanța a avut în vedere modul de săvârșirea a faptelor, persoanele care au căzut victime, scopul avut în vedere de inculpat la comiterea lor.
Constatând deci vinovăția inculpatului, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.1 și 2 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.
La individualizarea și aplicarea sancțiunii, instanța a avut în vedere dispozițiile art.72 alin.1 și arl. 52 Cod penal. Astfel, instanța a ținut seama de dispozițiile părții generale a Codului Penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Astfel, ca și circumstanță personală în sensul art. 28 Cod penal, așa cum rezultă din fișele de cazier judiciar aflate în dosarele de urmărire penală, prima instanță a reținut că inculpatul nu figurează cu antecedente penale, iar potrivit caracterizării depuse la dosar, "pe durata cât a urmat cursurile Grupului Industrial, acesta a avut un comportament bun, nu a creat probleme de indisciplină pe parcursul celor 4 ani, s-a integrat în colectivul clasei, iar în ce privește performanțele școlare a fost de nivel mediu". Față de cele constatate mai sus, dat fiind ca inculpatul a avut o conduită bună până la data săvârșirii infractiunii deduse judecății, instanța a reținut în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prev de art. 74 alin.1 lit.a Cod penal.
De asemenea, instanța a ținut seama la individualizarea pedepsei și de faptul că inculpatul a avut o atitudine sinceră în fața organelor de poliție și a instanței, recunoscând săvârșirea celor patru fapte, motiv pentru care a reținut existența circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin.1 lit. c Cod penal.
Ca atare, având în vedere și dispozițiile art.76 alin. 1 lit b Cod penal, instanța a dispus reducerea pedepsei sub minimului special de 5 ani închisoare, aplicându-i inculpatului pedeapsa închisorii de 4 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev de art. 21I alin.1 și 2 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, raportat la 74 alin.1 lit. a și c Cod penal și art.76 alin. 1 lit,b Cod penal.
În ceea ce privește aplicarea pedepselor accesorii, instanța a avut în vedere dispozițiile art.53 alin. 2 din Constituția României revizuită, art.71 alin.2 și alin.3 Cod penal, dispozițiile recursului în interesul legii soluționat prin Decizia lCCJ nr 74/2007, precum și jurisprudența CEDO sub aspectul cauzelor Hirst Marii Britanii și și Pârcălab contra României. Astfel, s-a considerat că restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților poate fi dispusă numai dacă este necesară, precum și că o atare măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat- De aceea, se apreciază că pentru a da o eficiență reală principiului proporționalității, aplicarea automată a pedepselor accesorii nu este de dorit. Astfel, interzicereaope legisa drepturilor electorale, tuturor persoanelor care unuează să fie condamnate la executarea pedepsei cu privare de libertate, indiferent de durata sancțiunii, de gravitatea faptei sau circumstantele cauzei, este considerată ca fiind o încălcare a art.3 din Protocolull nr.1. În acest domeniu Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în sensul că o dispoziție legală care prevede aplicarea de sancțiuni fără posibilitatea aprecierii asupra aplicării acestora la cazul concret este în afara marjei de apreciere a statelor, și în consecință incompatibilă cu art.3 din Protocolul nr.1.
Prin urmare, instanța în baza criteriilor prevăzute de art.71 alin.3 Cod penal, după ce a apreciat asupra proporționalității aplicării pedepselor accesorii, a dispus asupra necesității aplicării lor în cauză. Astfel, instanța a reținut că dat fiind că inculpatul a săvârșit mai multe fapte, cu consecințe atât în ce privește patrimoniile părților vătămate, cât și a integrității lor corporale, iar prin săvârșirea de fapte reprobabile acesta a înțeles să-și asigure resursele financiare necesare traiului, acesta se consideră nedemn în ce privește exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit.a și b Cod penal, în raport cu ceilalți cetățeni care își asigură mijloacele necesare prin muncă cinstită.
Împotriva sentintei penale nr.86/15.01.2009 pronuntata de Judecatoria sector 5 B inculpatul apelant a deelarat apel, în termen legal(respectiv la data de 20 ianuarie 2009 când soluția dispusă prin respectiva hotărâre i-a fost comunicată), criticind sentinta atacata pentru netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a cuantumului pedepsei și a modalității de executare a acesteia, solicitind in temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod de procedură penală, desfiintarea sentintei sub aspectul laturii penale si redozarea pedepsei, în sensul de a i se aplica o pedeapsa sub minimul special prevazut de legea penala, pedeapsă care să fie suspendată sub supraveghere.
În susținerea acestui motiv de apel s-a arătat ca apelantul inculpat nu este cunoscut cu antecedente penale, are 19 ani, provine dintr-o familie organizata, a cazut unui viciu de moment, a absolvit cu rezultate bune liceul, a urmat un tratament de dezintoxicare, la momentul savirsirii faptei fiind complet vindecat.
Prin Decizia penală nr.221/A din data de 01 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a Penalăa admis, apelul declarat de inculpatul, a desființat în parte sentința penală nr.86/15.01.2009 pronuntata de Judecatoria sector 5 B și rejudecând pe fond, în temeiul art.71 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În temeiul art.383 rap. la art.350 din Codul d e procedură penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar în temeiul art.88 din Codul penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reținerii și arestării preventive de la 03 09 2008 la 06 10 2008 și de la 28 10 2008 la zi.
Cheltuielile judiciare în apel au fost lăsate în sarcina statului.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut pe de o parte că instanta de fond a avut in vedere la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului - apelant toate criteriile generale de individualizare prev.de art.72 Cod penal, circumstantele reale in care fapta a fost savirsita, gradul concret de pericol social al faptei, circumstantele personale ale inculpatului, recunoasterea savirsirii faptei, precum si faptul ca acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, pronuntand o pedeapsa proportionala cu fapta savirsita si periculozitatea inculpatului apelant, și care este totodată conforma cu scopul educativ și preventiv al pedepsei.
Tribunalul a apreciat că nu poate primi sustinerea inculpatului apelant lonut, in sensul ca poate beneficia de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate prin retinerea circumstantelor atenuante si coborirea pedepsei sub limita minima, in conditiile in care, pe de o parte, instanta de fond a avut in vedere si circumstantele personale despre care se face vorbire in motivele de apel, coborind pedeapsa sub minimul prevazut de legea penala, iar, pe de alta parte, inculpatul apelant a savirsit faptele intr-un interval de timp foarte scurt, in baza aceleasi rezolutii infractionale, in aceeasi modalitate de savirsire a faptei si de valorificare a bunurilor sustrase cu violenta, ceea ce indreptateste instanta sa aprecieze ca pronuntarea condamnarii nu poate constitui un avertisment pentru inculpatul apelant, pentru atingerea functiei coercitive si de exemplaritate a pedepsei, fiind necesara executarea efectiva in regim de detentie.
Pe de alta parte insa, Tribunalul a constatat ca instanta de fond, in aplicarea art.71 Cod penal a interzis inculpatului apelant, pe durata executarii pedepsei, exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit.a si b Cod penal.
Sub acest aspect, Tribunalul a apreciat că prima instanța a aplicat în mod nelegal pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi, dispozițiile art. 71 Cod penal, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 278/2006 contravenind dispozițiilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale protocoalelor adiționale la această convenție, precum și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și directivelor comunitare în privința liberei circulații a persoanelor și serviciilor.
Prin ratificarea de către România, prin Legea nr. 30/1994 a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție, aceasta a devenit drept intern potrivit dispozițiilor art.11 alin 2 din Constituție, iar dispozițiile sale împreună cu întreaga jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului au devenit obligatorii pentru organele judiciare ale statului român.
Prevederile Convenției și ale protocoalelor adiționale împreună cu jurisprudenta Curții formează un bloc de convenționalitate care este direct aplicabil în sistemul de drept românesc, având forță constituțională și supralegislativă, potrivit art. 20 din Constituția revizuită. Prin urmare întreaga jurisprudența a Curții a devenit obligatorie pentru România, nu numai cea din hotărîrile pronunțate de curte împotriva statului român.
În hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 28 septembrie 2004, pronunțată în cauza și Pârcălab României, Curtea a constatat că reglementarea națională nu corespunde exigentelor Convenției, în condițiile în care interzicerea exercitării drepturilor se aplică in mod automat și absolut, cu titlu de pedeapsă accesorie, oricărei persoane care execută o pedeapsă cu închisoare, în absenta oricărui control exercitat de către instantele judecătorești, și fără a lua in considerare tipul infracțiunii și interesul legitim proteguit în cauză.
Într-o altă hotărâre pronunțată intr-o cauză contra României (cauza Cumpănă și Mazăre României, Hotărârea din 17 decembrie 2004, parag. 117, publicată în "Monitorul oficial al României", partea I, nr.501 din 14 iunie 2005) Curtea fără a analiza încălcarea art. 8 din Convenție a arătat că: "Pedeapsa aplicată reclamanților a fost însoțită de interzicerea tuturor drepturilor civile prevăzute de art.64 din Codul penal. O asemenea interdicție aplicabilă în dreptul român în mod automat oricărei persoane condamnate la pedeapsa închisorii, indiferent de infracțiunea pentru care se aplică pedeapsa principală și fără a fi supusă controlului instanțelor în ce privește necesitatea, nu este adecvată în cauză și nu se justifică în raport cu natura infracțiunilor pentru care s-a angajat răspunderea penală a reclarnanților."
Curtea de la Strasbourg a aplicat aceleași considerente și în cauza Hirst contra Marii Britanii (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Marea Cameră, cauza Hirst Marii Britanii( nr. 2, Hotărârea din 6 octombrie 2005). În cauza respectivă obiectul plăngerii reclamantului l-a constituit lipsirea totală a dreptului de vot, ca urmare a calității sale de deținut condamnat la detențiune pe viață pentru omucidere și decăzut astfel din dreptul de vot pe durata executării pedepsei, potrivit articolului 3 din Legea din 1983 cu privire la reprezentarea populației ( of the 1983) care prevedea că: "toate persoanele condamnate, pe durata detenției într-un penitenciar pe durată executării pedepsei, nu au capacitatea legală de a vota la alegerile parlamentare sau locale, oricare ar fi acestea."), în materia drepturilor electorale.
În privința proporționalității măsurii cu scopul urmărit Curtea a arătat că: "Atunci când pronunță o hotărârea de condamnare, instanțele penale din Anglia și din nu menționează nimic despre privarea de dreptul de vot și nu apare nicio legătură directă între actele comise de către o persoană și decăderea din dreptul de vot impusă acesteia, în afară de faptul că o instanță a considerat necesară aplicarea unei pedepse privative de libertate. Dacă marja de apreciere este largă, aceasta nu este totuși nelimitată. În plus, deși situația a fost un pic ameliorată prin legea din 2000, care a acordat pentru prima oară dreptul de vot persoanelor în detenție provizorie, articolul 3 din legea nr.1983 rămâne un instrument care nu cunoaște nuanțări și care răpește dreptul de vot, garantat de către Convenție, unui număr mare de persoane, și aceasta într-o manieră nediferențiată. Această dispoziție impune o restricție globală tuturor deținuților care își ispășesc pedeapsa și independent de natura sau de gravitatea infracțiunilor pe care au comis-o și de situația personală. Nu se poate considera decât că o astfel de restricție generală, automată și nediferențiată a unui drept consacrat de către Convenție și care are o importanță crucială, depășește o marjă de apreciere acceptabilă, oricât de largă ar fi aceasta, și că este incompatibilă cu articolul 3 din Protocolul nr. 1".
Curtea europeană a drepturilor omului a respins astfel în jurisprudența sa posibilitatea ca un deținut să fie decăzut din drepturile sale garantate de Convenție prin simplul fapt că acesta este încarcerat ca urmare a unei condamnări și a afirmat că privarea automată de dreptul de vot, întemeiată doar pe ceea ce ar putea leza opinia publică nu este compatibilă cu sistemul Convenției care recunoaște toleranța și deschiderea spiritului ca fiind caracteristicile unei societăți democratice.
Prin urmare Tribunalul a aprecat că interzicerea, indiferent de infracțiunea pentru care se aplică pedeapsa principală și fără un control din partea instanței, a drepturilor prevăzute de art.64 lit.a si b Cod penal, respectiv dreptul de a alege și de a fî ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice ori dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, este o dispoziție neconformă exigențelor convenționale.
Pe de altă parte s-a reținut că și Curtea Europeană de Justiție în hotărârea din 29 februarie 1996 pronunțată în cauza Skanavi 193/94, a arătat că statele membre nu sunt libere să prevadă sancțiuni disproportionate, de natură să împiedice libera circulație a persoanelor și serviciilor, ceea ce presupune că în aprecierea limitării drepturilor ca urmare a aplicării unei pedepse accesorii, trebuie avută în vedere proporționalitatea consecințelor juridice cu situația care le-a generat.
Ca atare față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, respectiv infractiunea de talharie in forma continuata, de împrejurările cauzei, scopurile unnărite prin săvârșirea infracțiunii, de persoana inculpatului apelant, Tribunalul a apreciat ca în baza art.71 Cod penal se impune numai interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, precum și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, interzicerea dreptului de a alege nesatisfacand criteriile învederate mai sus, apelul promivat de inculpat fiind găsit fondat exclusiv sub acest aspect.
Împotriva ambelor hotărâri, a declarat recurs în termenul legal (la data de 07 aprilie 2009) inculpatul, care, invocând exclusivcazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.14 din Codul d e procedură penală, a solicitat o reducere mai semnificativă a pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, precum și aplicarea dispozițiilor legale privitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, apărarea inculpatului recurent a invocat faptul că pedeapsa ce i-a fost aplicată acestuia de către instanța de fond și menținută ca atare de către instanța de apel, este prea excesivă în raport de gravitatea concretă a faptelor comise, care nu au avut drept rezultat o lezare fizică propiu-zisă a victimelor, acestea manifestând pe parcursul procesului o oarecare îngăduință și chiar iertare la adresa inculpatului, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, constând în atitudinea sinceră, de recunoaștere și regret pentru comiterea faptelor, în lipsa antecedentelor penale și în vârsta tânără pe care o are, considerând totodată că executarea pedepsei în regim de deținere îl va pune pe acesta în imposibilitate de a-și termina studiile și de a se reintegra în societate.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, cu luare în considerare a cazurilor de casare prevăzute în art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală, Curtea constată cărecursulcu care a fost sesizatăeste fondat, în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Potrivit dispozițiilor art. 72 Cod penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod ( Codul penal), de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pornind de la această normă juridică cu caracter general în materie de individualizare judiciară a pedepsei, în speța de față Curtea constată că instanța de fond și cea de apel, în principiu, au dat eficiență în mod judicios criteriilor legale de individualizare stabilite prin dispozițiile art.72 din Codul penal, însă apreciază că anumite aspecte ce caracterizează persoana inculpatului și care au fost deja reținute drept circumstanțe atenuate în favoarea acestuia, în condițiile art.74 alin.1 lit.a și Cod penal, producând efectele juridice prevăzute de art.76 lit.b Cod penal, trebuie valorificate mai eficient în beneficiul acestuia, în sensul de a li se recunoaște un efect mai accentuat de atenuare a răspunderii penale, având în vedere faptul că prin conduita sa anterioară și ulterioară săvârșirii faptei deduse judecății în prezenta cauză, inculpatul a dovedit într-adevăr că merită acordarea șansei de a reveni mai repede în societate.
Astfel, așa cum în mod corect au observat și instanțele inferioare, din fișa de cazier judiciar a inculpatului aflată la fila 88, rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, împrejurare care conduce la concluzia că anterior săvârșirii faptelor pentru care este judecat în cauza de față, inculpatul a avut o bună conduită în societate, neaducând atingere normelor de conviețuire socială și valorilor sociale ocrotite de lege, unui atare comportament social căruia i s-a recunoscut deja valoare de circumstanță atenunată conform art.74 lit.a Cod penal, cuvenindu-se a i se acorda o mai mare semnificație în determinarea întinderii pedepsei aplicată inculpatului, mai ales că acesta a intrat pentru prima dată în conflict cu legea penală la vârsta de 19 ani, adică într-un moment când procesul său de maturizare psiho-socială nu era încă pe deplin definitivat.
Totodată, datele dosarului evidențiază conștientizarea de către inculpat a gravității și consecințelor faptei sale, dovadă în acest sens fiind împrejurarea că își asumă faptele respective, recunoscând în mod constant săvârșirea lor, încă de la începutul urmăririi penale și pe tot parcursul judecății, în toate gradele de jurisdicție și, cu toate că, această atitudine procesuală sinceră manifestată de inculpat pe parcursul procesului penal a fost deja valorificată drept circumstanță atenuantă conform art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal, Curtea consideră că și acest aspect justifică aprecierea că inculpatul merită manifestarea unui grad mai sporit de clemență în determinarea cuantumului pedepsei.
Mai mult decât atât, Curtea observă că după momentul punerii sale în libertate prin constatarea încetării de drept a duratei măsurii arestării preventive, conform încheierii de ședință pronunțată la data de 10 iunie 2009, recurentul inculpat s-a înfățișat în fața instanței de recurs și nu a manifestat tendința de a tergiversa soluționarea cauzei, împrejurare care o dată în plus îndreptățește aprecierea că atitudinea procesuală a inculpatului trebuie valorificată mai eficient în procesul de individualizare a pedepsei.
Față de considerentele anterior expuse, Curtea constată că aplicarea unei pedepse situată sub minimul special prevăzut în norma de incriminare, respectiv de 3 ani și 6 luni închisoare, ca efect al valorificării mai semnificative a disp. art. 74 lit.a și c Cod penal, raportat la art.76 lit.b Cod penal, este proporțională atât cu gravitatea concretă a infracțiunii săvârșite de inculpat, astfel cum este evidențiată de tratamentul juridic sancționator destul de sever pe care legiuitorul l-a prevăzut pentru astfel de fapte (pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani), de împrejurările, modalitatea și mijloacele de săvârșire a faptelor (fiind vorba de fapte de sustragere prin violență, în loc public și în plină zi, a unor bijuterii din aur, purtate la gât de către victime, repetate la intervale scurte de timp și având la bază o rezoluție infracțională unică), de scopul comiterii acestora (constând în obținerea de bani prin valorificarea bunurilor de valoare sustrase), dar și de urmările socialemnte periculoase complexe pe care aceste fapte le-au generat (concretizate în atingerea a două categorii de valori sociale ocrotte de lege - patrimoniul victimelor lezat prin acțiunea de deposedare neconsimțită și deopotrivă integritatea corporală a acestora lezată prin exercitarea actelor de violență ce au însoțit acțiunea de deposedare), cât și cu conduita bună manifestată de acesta înainte de a intra în conflict cu legea penală și cu atitudinea procesuală - sinceră și cooperantă - a inculpatului pe tot parcursul procesului penal, o astfel de pedeapsă fiind suficientă și pentru realizarea scopului său legal - punitiv, dar și educativ-preventiv - astfel cum prevăd dispozițiile art.52 din Codul penal
În ceea ce privește cererea subsidiară a recurentului inculpat, de a se dispune pentru pedeapsa aplicată în cauză, acordarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei sub supraveghere conform 861Cod penal, Curtea, în raport de împrejurarea că durata pedepsei urmează a fi redusă la 3 ani și 6 luni în considerarea argumentelor anterior expuse, constată că deși în mod formal sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 861alin. 1 lit. a și lit. b Cod penal, în sensul că pedeapsa aplicată în cauză este mai mică de 4 ani închisoare, iar la data săvârșirii faptelor deduse judecății inculpatul nu mai suferise alte condamnări, totuși ținând seama de faptul că laborioasa activitate infracțională desfășurată de inculpat materializată prin comiterea repetată, la intervale scurte de timp a nu mai puțin de patru acte materiale de tâlhărie în decurs de o lună de zile și folisind același mod de operare, conturează un anume profil social îndoielnic al acestuia, ușor predispus la comiterea de infracțiuni contra patrimoniului, chiar prin folosirea violenței, dar și de împrejurarea că din datele dosarului se reține că inculpatul este fost consumator de droguri, iar la momentul arestării preventive nu avea ocupație și nu desfășura nici o activitate socalmente utilă, producătoare de venituri, circumstanțe care sunt de natură a-l expune pe acesta unui risc ridicat de reluare a activității infracționale, nu există suficiente garanții pentru a se putea aprecia în mod rezonabil că simpla pronunțare a unei hotărâri de condamnare ar constitui un avertisment serios pentru inculpat și că, chiar și fără executarea pedepsei acesta, va căpăta respectul cuvenit față de valorile sociale proteguite de lege și nu va mai periclita ordinea de drept prin săvârșirea de noi infracțiuni, considerându-se dimpotrivă, în raport de aceste aspecte, că îndreptarea socială a inculpatului va putea fi obținută doar prin executarea efectivă a pedepsei respective, în regim de detenție.
Drept urmare, în temeiul art.38515pct.2 lit.d din Codul d e procedură penală, Curtea va admite recursul declarat deinculpatulîmpotriva deciziei penale nr.221/A din 01 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul penal nr-, va casa în parte atât această decizie, precum și sentința penală nr.86 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B, în ceea ce privește latura penală a cauzei, și, rejudecând, va reduce pedeapsa aplicată în prezenta cauză, față de inculpat de la 4 ani și 6 luni închisoare, la 3 ani și 6 luni închisoare.
Celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate vor fi menținute ca fiind legale și temeinice.
În temeiul art.38517alin.4 rap. la art.383 alin.2 din Codul d e procedură penală cu ref. la art.88 alin.1 din Codul penal, va deduce din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive a acestuia, de la 03 septembrie 2008 la 06 octombrie 2008 și de la 28 octombrie 2008 la 10 iunie 2009.
În temeiul art. 192 alin. 3 din Codul d e procedură penală cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.221/A din data de 01 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul - și a sentinței penale nr.86 din data de 15 ianuarie 2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5.
Casează, în parte, decizia și sentința recurate și, în fond, rejudecând:
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 4 ani și 6 luni închisoare la 3 ani și 6 luni închisoare, cu aplic. disp. art.71-64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioadele executate în arest preventiv, de la 03 09 2008 la 06 10 2008 și de la 28 10 2008 la 10 06 2009.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 08 iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
-
Red.jud./
Ex.2
/ - II.
- 5.
Președinte:Veronica CîrstoiuJudecători:Veronica Cîrstoiu, Corina Ciobanu, Magdalena Iordache
