Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 1013/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 1013

Ședința publică de la 20 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Victor Ionescu

JUDECĂTOR 2: Constantin Costea Judecătora Gheorghe

-: G

GREFIER:

Pe rol se află pronunțarea în cauza penală având ca obiect recursurile formulate de inculpații și împotriva deciziei penale nr.65/A/27.02.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Dată fără citarea părților.

Procedura legal îndeplinită.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 octombrie 2009, când, având în vedere complexitatea cauzei și timpul scurt pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea la data de 20 octombrie 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 471/23.12.2008 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr-, a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de apărătorul inculpatului privind restituirea dosarului la parchet pentru refacerea urmăririi penale în baza disp. art. 332 alin. 2 Cod procedură penală.

A fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de inculpatul, iar în baza art. 334 Cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșită de acest inculpat din infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 2 lit." b și c" și alin. 2¹lit. "a" Cod penal, în infracțiunea de lovire și alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal și a fost condamnat, pentru săvârșirea acestei fapte, la o pedeapsă de 3 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. 2 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. "a și b" Cod penal.

În baza art. 81 și 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a celei accesorii pe o durată de 2 (doi) ani și 3 (trei) luni, reprezentând termen de încercare.

A fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de inculpatul, iar în baza disp. art. 334 Cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșită de acest inculpat din infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 2 lit." b și c" și alin. 2¹lit. "a" în aceiași faptă prev. de art. 211 alin. 2 lit. " b și c" Cod penal și făcând aplicarea disp. art. 74 lit. "a și c" și art. 76 lit. "b" Cod penal, a fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea acestei infracțiuni la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. 2 Cod penal i-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. "a și b" Cod penal.

În baza art. 81 și art. 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a acelei accesorii pe o durată de 5 (cinci) ani reprezentând termen de încercare.

Conform art. 359 Cod procedură penală li s-a atras atenția celor doi inculpați asupra disp. art. 83 și art. 84 Cod procedură penală.

În baza disp. art. 88 Cod penal, s-a dedus din durata pedepselor aplicate celor doi inculpați, timpul reținerii acestora și al arestării preventive, începând cu data de 29.08.2008 ora 1,20 și până la data de 25.09.2008 ora 17,00.

În baza disp. art. 17 alin. 3 Cod procedură penală a fost obligat fiecare inculpat la câte 1.000 lei daune morale părții vătămate minore.

A fost obligat fiecare inculpat la câte 100 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj înaintată Judecătoriei Lugoj la 22.09.2008, înregistrat sub nr. 2421/252 au fost trimiși în judecată inculpații și pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 2 lit. "b, c" și alin. 2¹lit. "a" Cod penal.

S-a reținut în fapt că în seara zilei de 28.08.2008 inculpații împreună cu numitul s-au deplasat la barul din L unde au consumat băuturi alcoolice. La plecare s-au îndreptat spre un alt local, respectiv, iar în timp ce se deplasau spre acesta, s-au intersectat cu partea vătămată în vârstă de 15 ani, pe care inculpatul l-a împins cu umărul, însă partea vătămată nu a ripostat continuându-și drumul.

Sesizând că partea vătămată minoră este singur și vulnerabil, cei doi inculpați l-au urmărit, pe pasarela CFR l-au ajuns și amândoi l-au lovit cu pumnii și picioarele. Inculpatul i-a solicitat apoi minorului să-i dea tot ce are asupra sa.

Fiindu-i teamă de cei doi agresori și de ceea ce i s-ar fi putut întâmpla în urma loviturilor încasate respectiv că putea să cadă peste balustradă sau se putea lovii grav în contact cu treptele pasarelei, partea vătămată le-a predat celor doi telefonul mobil MOTOROLA U 3

După ce au intrat în posesia telefonului mobil inculpații au fugit de la fața locului, deplasându-se la barul unde i-au relatat martorului ce i-au făcut părții vătămate. În local au stat aproximativ 2-3 ore, interval de timp în care ambii inculpați au folosit cartela telefonului părții vătămate.

În momentul în care inculpații au plecat din bar spre domiciliile lor, au fost opriți de organele de poliție și conduși la Poliția Municipiului L unde au fost recunoscuți de partea vătămată și i-au predat acestuia pe bază de dovadă telefonul mobil.

În faza de urmărire penală partea vătămată a susținut că cei doi inculpați au acționat împreună și că nici unul din ei nu a avut vreo manifestare de voință prin care să-l determine pe celălalt să se oprească din activitatea infracțională. Nu s-a constituit parte civilă în această fază a procesului penal.

În urma examinării medico - legale a părții vătămate a rezultat că acesta prezintă leziuni care au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

În faza de urmărire penală inculpatul a susținut că el a participat doar la agresiunea părții vătămate, iar inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, precizând că a comis-o împreună cu.

Prin Ordonanța Poliției Municipiului L din 29.08.2008 s-a luat față de inculpați măsura reținerii pe o durată de 24 ore, iar prin Încheierea nr. 26 din 29.08.2008 a Judecătoriei Lugojs -a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați pe o perioadă de 29 zile, măsura expirând la data de 26.09.2008, inculpații fiind trimiși în judecată în stare de arest.

Prin Încheierea pronunțată la data de 25.09.2008 în prezenta cauză, în baza disp. art. 300¹alin. 2 Cod procedură penală instanța a dispus revocarea arestării preventive a inculpaților și punerea de îndată a acestora.

La termenul de judecată din 11.12.2008 inculpatul a solicitat restituirea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, pentru refacerea urmăririi penale, invocând disp. art. 332 alin. 2 Cod procedură penală, respectiv nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la asistarea inculpatului de către apărător, arătând că în faza de urmărire penală ambii inculpați au fost asistați de către același apărător, deși interesele lor sunt contradictorii.

Verificând actele din dosarul de urmărire penală judecătoria a constatat că doar cu prilejul audierii acestora de către organele de poliție, când nu se cunoștea poziția pe care o vor adopta fiecare dintre ei pe parcursul procesului au fost asistați de același apărător. După prima declarație dată de fiecare dintre aceștia, li s-au desemnat apărători din oficiu diferiți, care i-au asistat în aceiași zi cu prilejul audierii lor de către procuror.

Verificând declarațiile luate inculpaților în prezența apărătorului comun și în prezența unor apărători diferiți, s-a constatat că acestea nu diferă și în aceste condiții s-a apreciat că interesele inculpaților nu au fost vătămate în vreun fel, prin desemnarea inițial a unui apărător din oficiu comun, fiind respinsă cererea formulată de inculpat privind restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale.

Din probatoriul administrat în cauză, judecătoria a reținut, în fapt, că în seara zilei de 28.08.2008 inculpatul și martorul care este vărul său s-au deplasat la barul din L, unde s-au întâlnit cu inculpatul și au consumat împreună băuturi alcoolice. La plecare s-au îndreptat spre barul și în timp ce se deplasau pe strada -, s-au intersectat cu partea vătămată minoră (în vârstă de 15 ani) pe care inculpatul l-a împins cu umărul, însă partea vătămată nu a ripostat, continuându-și drumul spre gară.

Cei doi inculpați și martorul și-au continuat drumul în direcție opusă părții vătămate pe o distanță de vreo 10, apoi inculpatul i-a propus inculpatului să-l urmărească pe partea vătămată, cu scopul de a-l. Cei doi inculpați s-au întors din drum, îndreptându-se spre gară, în urmărirea părții vătămate. Pe pasarela CFR inculpații l-au ajuns pe partea vătămată.

Inculpatul s-a apropriat primul de partea vătămată, l-a depășit apoi s-a așezat în fața lui și i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, în urma cărora victima a căzut. În timp ce era căzut s-a apropiat și inculpatul care împreună cu celălalt inculpat au continuat să-l lovească pe partea vătămată. -se pentru viața lui și ca să nu cadă, acesta s-a prins cu mâinile de balustrada pasarelei rugându-i pe inculpați să nu-l mai lovească.

La un moment dat inculpatul i-a propus inculpatului să plece de la locul incidentului și neprimind nici un răspuns, s-a îndepărtat singur de acel loc, pornind înapoi pe pasarelă, spre centrul orașului.

În timp ce inculpatul se îndepărta inculpatul i-a cerut părții vătămate să îi predea bunurile pe care le avea minorul asupra sa. Acesta, temându-se pentru viața sa în urma loviturilor primite, a scos un telefon celular marca Motorola U 3I pe care inculpatul l-a luat apoi s-a îndepărtat în fugă pe pasarelă, unde l-a ajuns din urmă pe inculpatul și împreună s-au întors în oraș.

S-au deplasat la barul unde s-au întâlnit cu martorul căruia i-au relatat cele întâmplate. Inculpatul a scos cartela din telefonul sustras și a pus-o în telefonul său. Ulterior ambii inculpați au vorbit de pe acest telefon.

În momentul în care inculpații au plecat din bar și s-au îndreptat spre domiciliile lor, au fost opriți de organele de poliție și conduși la sediul Poliției Municipiului L unde au fost recunoscuți de partea vătămată. Tot cu acea ocazie inculpații au predat părții vătămate telefonul mobil.

În urma examinării medico-legale a părții vătămate a rezultat că acesta prezintă leziuni ce au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Partea vătămată minoră nu s-a constituit parte civilă în cauză însă în declarația dată de mama acestuia, martora a arătat că a stat de vorbă cu minorul despre posibilitatea de a-și modifica poziția, în sensul de a solicita anumite pretenții.

Starea de fapt reținută mai sus s-a apreciat de către prima instanță că este dovedită prin declarațiile luate celor doi inculpați, coroborate cu declarațiile părții vătămate și ale martorului.

Astfel, s-a reținut că ambii inculpați au recunoscut că l-au lovit pe partea vătămată iar susținerile inculpatului în sensul că apoi i-a propus inculpatului să plece și s-a îndepărtat de locul incidentului neparticipând la tâlhărirea părții vătămate, sunt dovedite prin declarația celuilalt inculpat și a părții vătămate, care au susținut că în momentul când inculpatul i-a cerut victimei să-i predea bunurile ce le avea supra lui, inculpatul se îndepărta de cei doi, aceeași stare de fapt fiind confirmată și de martorul, căruia ambii inculpați i-au relatat cele întâmplate imediat după incident.

Prima instanță a apreciat că în cauză nu s-a dovedit că, înainte de a-l lovi pe partea vătămată, inculpații au purtat vreo discuție referitoare la sustragerea bunurilor pe care partea vătămată le avea asupra sa.

Deși în cauză nu s-a dovedit când s-a născut în mintea inculpatului ideea de a-și însuși bunurile părții vătămate (în timp ce o lovea sau după ce a încetat să o lovească), telefonul mobil a fost luat de la victimă datorită neputinței sale fizice de a mai riposta în urma loviturilor primite anterior de la inculpat și datorită faptului că partea vătămată se temea pentru viața sa, starea fizică și psihică a victimei fiind consecința violențelor exercitate anterior asupra sa.

Prima instanță a apreciat, în drept, că fapta săvârșită de inculpatul de a-i sustrage părții vătămate minore, pe timp de noapte, pe pasarela CFR din L, un telefon mobil, prin punerea victimei în stare de neputință de a se apăra, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 2 lit. "b și c" Cod penal.

Reținând că cei doi inculpați nu au discutat niciodată despre posibilitatea tâlhăririi părții vătămate, iar inculpatul plecase de la locul incidentului atunci când inculpatul i-a cerut victimei să scoată bunurile pe care le avea supra sa, judecătoria a admis, în baza art. 334 Cod procedură penală, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârșite, formulată de inculpatul și schimbând încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 211 alin. 2 lit." b și c" și alin. 2¹lit. "a" Cod penal în infracțiunea prev. de art. 211 alin. 2 lit. " b și c" Cod penal, i-a aplicat inculpatului pentru fapta săvârșită o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare.

La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere disp. art. 72, art. 74 lit. "a și c" și art. 76 lit. "b" Cod penal, constând în conduita bună avută de inculpat anterior săvârșirii faptei (lipsa antecedentelor penale), prezentarea inculpatului la solicitarea organelor judiciare, conduita sinceră, vârsta inculpatului (care abia a împlinit vârsta de 18 ani), prejudiciul minim produs părții vătămate.

În baza disp. art. 71 alin. 2 Cod penal, i-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. "a și b" Cod penal.

Văzând cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, că acesta nu are antecedente penale instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a acestuia și în baza disp. art. 81 și 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a celei accesorii aplicate acestuia, stabilind termen de încercare un interval de timp de 5 (cinci) ani.

Pentru aceleași considerente menționate anterior, în baza disp. art. 334 Cod procedură penală, judecătoria a admis și cererea formulată de inculpatul privind schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite din infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 2 lit. "b și c" și alin. 2¹lit. "a" Cod penal, în infracțiunea de lovire prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal.

Prima instanță a apreciat, în drept, că fapta săvârșită de inculpat, de a-l lovi în mod repetat pe partea vătămată, producându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire prev. de art. 180 alin.2 Cod penal, aplicând inculpatului pentru fapta săvârșită o pedeapsă de 3 luni închisoare.

La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere disp. art. 72 Cod penal, lipsa antecedentelor penale, conduita bună avută de inculpat după săvârșirea faptei, respectiv cooperarea cu organele judiciare, atitudinea sinceră, vârsta inculpatului, faptul că acesta a aplicat părții vătămate majoritatea loviturilor care i-au produs leziunile.

În baza disp. art. 71 alin. 2 Cod penal, i-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit." a și b" Cod penal.

Văzând cuantumul pedepsei aplicată inculpatului, faptul că acesta nu posedă antecedente penale, instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a acestuia și în baza disp. art. 81 și 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a celei accesorii aplicate inculpatului, stabilind termen de încercare un interval de timp de 2 ani și 3 luni.

Conform disp. art. 88 Cod penal, judecătoria le-a dedus din durata pedepselor aplicate celor doi inculpați, timpul reținerii și al arestării preventive începând cu data de 29.08.2008 ora 1,20 și până la data de 25.09.2008 ora 17,00, dispuse prin Ordonanța de reținere din 29.08.2008 a Poliției Municipiului L și Încheierea nr. 26 din 29.08.2008 pronunțată de Judecătoria Lugoj.

Conform art. 359 Cod procedură penală li s-a atras atenția celor doi inculpați asupra dispozițiilor art. 83 și art. 84 Cod penal.

Deșii partea vătămată minoră nu s-a constituit parte civilă în cauză, văzând declarația martorei Carla care este mama părții vătămate și care a declarat că a discutat cu acesta posibilitatea ca în final să solicite totuși anumite sume de bani, văzând impactul negativ pe care l-au avut faptele săvârșite de cei doi inculpați atât asupra fizicului, dar mai ales asupra psihicului părții vătămate minore, profunda stare de temere pentru viața lui pe care i-au produs-o, în conformitate cu disp. art. 17 Cod procedură penală, judecătoria a apreciat că se justifică acordarea unor daune morale părții vătămate minore.

În consecință, din oficiu a dispus obligarea fiecărui inculpat la plata sumei de câte 1000 lei cu titlul de daune morale către partea vătămată.

În baza disp. art. 191 Cod procedură penală i-a obligat pe fiecare inculpat la câte 100 lei cheltuieli judiciare statului.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, apel înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 29.01.2009 sub același număr unic de dosar.

Parchetul a criticat sentința apelată pentru nelegalitate, în ceea ce privește schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpaților pentru care aceștia au fost trimiși în judecată, respectiv săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă agravată, prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. "b, c" și alin. 2¹lit. "a" Cod penal, prima instanță în mod greșit nereținând existența coautoratului în săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în condițiile în care ambii inculpați, deși au desfășurat activități materiale distincte, au cooperat în mod nemijlocit la comiterea infracțiunii agravate de tâlhărie.

În motivele de apel, parchetul arată că deși inițial între inculpați nu a existat nici o discuție referitoare la sustragerea bunurilor pe care partea vătămată le are asupra sa, în literatura de specialitate și în practica judiciară s-a statuat că sub aspectul existenței infracțiunii de tâlhărie nu are importanță împrejurarea dacă scopul însușirii pe nedrept a bunului respectiv a fost urmărit înaintea exercitării violențelor sau amenințărilor ori dacă acest scop a intervenit în timpul folosirii unor asemenea mijloace. Se apreciază, prin motivele de apel, că există coautorat și în situația în care unul dintre inculpați a exercitat violențe asupra victimei, iar cel de-al doilea a deposedat victima de un bun aflat asupra acesteia, cu atât mai mult cu cât ulterior ambii inculpați s-au folosit de bunul sustras, efectuând convorbiri de pe cartele telefonică a telefonului mobil sustras de la partea vătămată.

Parchetul mai arată că fapta constituie infracțiunea de tâlhărie chiar și în situația în care intenția de deposedare a victimei de un bun survine posterior exercitării unei violențe în alt scop decât acela de furt, întrucât între sustragere și violențele ce au precedat-o există un raport de cauzalitate, deposedarea fiind înlesnită de violențe, iar din punct de vedere subiectiv, hotărând spontan să sustragă un bun de la victima pe care în prealabil a constrâns-o, inculpații au creat o legătură subiectivă și obiectivă între violență și sustragere, fapt care transformă violența într-un mijloc de realizare a furtului.

Parchetul a mai criticat sentința apelată și pentru netemeinicie, în ceea ce privește cuantumul scăzut al pedepselor aplicate inculpaților și modalitatea de executare a acestor pedepse, fără a ține seama de faptul că victima era un minor în vârstă de 15 ani, de urmările faptei care ar fi putut fi mult mai grave raportat la locul în care acesta a fost surprins de către inculpați, precum și de gradul ridicat de pericol social pe care îl prezintă inculpații, avându-se în vedere modalitatea în care aceștia și-au desfășurat activitatea infracțională.

Prin DP nr. 65/A/27.02.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosar nr-, în baza art. 379 pct 1 lit a Cpp, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria Lugoj impotriva sentintei penale nr. 471/23.12. 2008 Judecatoriei Lugoj pronuntata in dosar -, desfiinteza sentinta apelata si rejudecand pe fond, în temeiul art 211 alin 2 lit b si c si alin 2¹lit a cod penal cu aplicarea art 74 lit a si c cod penal a fost condamnat inculpatul la: 5 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de talharie in forma calificata.

In temeiul art 71 cod penal au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prev de art 64 lit a teza a 2-a, lit b cod penal pe durata executarii pedepsei principale.

In temeiul art 211 alin 2 lit b si c si alin 2¹lit a cod penal cu aplicarea art 74 lit a si c cod penal a fost condamnat inculpatul la: 5 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de talharie in forma calificata.

In temeiul art 71 cod penal i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prev de art 64 lit a teza a 2-a, lit b cod penal pe durata executarii pedepsei principale.

In temeiul art 88 Cod penal a fost dedus din pedeapsa durata retinerii si arestarii preventive incepand cu data de 29 08 2008 si pana la data de 25 09 2008 pentru ambii inculpati.

In temeiul art 14 si 346 cod pr penala raportat la art 17 alin 3 cod pr pen au fost obligați inculpatii in solidar sa achite in favoarea partii vatamate minore suma de 2 000 lei cu titlu de daune morale.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul examinând sentinta apelata in limita criticilor formulata dar si sub toate aspectele de fapt si de drept, pe baza probatoriului administrat in primei instante, formandu-si parerea ca aceasta este netemeinica si nelegala pentru urmatoarele considerente:

Ce doi inculpati au fost trimisi in judecata pentru savarsirea infractiunii de talharie in forma calificata prev art 211 alin 2 lit b si c si alin 2¹lit a Cp, respectiv in modalitatea agravanta, pe timp de noapte si intr-un loc public, de doua persoane impreuna.

In starea de fapt s-a retinut că în seara zilei de 28.08.2008 inculpatul și martorul care este vărul său s-au deplasat la barul din L, unde s-au întâlnit cu inculpatul și au consumat împreună băuturi alcoolice. La plecare s-au îndreptat spre barul și în timp ce se deplasau pe strada -, s-au intersectat cu partea vătămată minoră (în vârstă de 15 ani) pe care inculpatul l-a împins cu umărul, însă partea vătămată nu a ripostat, continuându-și drumul spre gară.

Prima instanta a considerat ca inculpatul nu se face vinovat decat de savarsirea infractiunii de lovire a partii vatamate pe considerentul ca acesta nu avut intentia sa sustraga telefonul mobil de la partea civila si nici nu era langa aceasta in momentul cand celalalt inculpat l-a deposedat de bun, fiind in mers nu departe de locul incidentului si avand in vedere ca i-a solicita celuilalt inculpat sa se opresca. Pentru acest considerent prima instanta a schimbat incadrarea juridica in ceea ce-l priveste pe acesta in infractiunea de lovire, iar in ceea ce priveste pe inculpatul a inlaturat consecinta agravanta a infractiunii prev de art 211 alin 2 indice 1 lit a Cp, privind savarsirea faptei de doua sau mai multe persoana impreuna.

Tribunalul nu a împărtășit acest punct de vedere, apreciind ca fapta inculpatului de a-l lovit pe partea vatamata, actiune continuata de inculpatul, care apoi i-a solicitat partii vatamate sa scoata toate bunurile pe care le are si astfel acesta i-a dat de buna voie telefonul mobil in timp ce se indeparta de locul faptei, dar la o distanta nu prea mare, dupa care ambii inculpati s-au intors la un local si au folosit bunul sustras, realizeaza continutul constitutiv al infractiunii de talharie cu forma de participatie a cuautoratului.

Instanta de apel a apreciat ca in ce priveste realizarea laturii subiective a infractiunii nu prezinta relevanta daca a exista o intelegere prealabila intre cei doi cu privire la sustragere bunului. Pe de alta parte nici inculpatul nu a avut initial intentia de a sustrage bunul, el propunandu-i celuilalt inculpat sa se intoarca din drum pentru a agresa pe partea vatamata, dar dupa momentul agresiunii, acesta i-a solicitat partii vatamate sa scoata din buzunare tot ce are. Aceasta solicitare a fost auzita de inculpatul care a acceptat consecintele produse si nu a manifestat explicit nici o opozitie desi putea si trebuia sa manifeste daca nu ar fi fost de acord cu conduita inculpatului, conduita care in opinia instantei de apel echivaleaza cu o achiesare de savarsirea furtului in modalitatea de mai sus de catre inculpatul . Aceasta achiesare este confirmata si de faptul ca acesta l-a asteptat pe coinculpat, l-a insotit din nou in local, impreuna au povestit martorului despre savarsirea faptei si au fost de acord sa vorbeasca la telefonul partii vatamate.

Instanta de apel a reținut ca simpla remarca a inculpatului "lasa-l " neurmata de o actiune de natura a-l opri pe celalalt inculpat nu poate fi privita ca o opozitie. Pe de alta parte, modalitatea de savarsire infractiunii este atipica prin aceea ca deposedarea victimei nu s-a produs efectiv printr-o actiune, adica luarea bunului de catre vreunul din autori, ci prin determinarea victimei de remite acel bun fiind speriata. Or in atare situatie, se poate constata ca atat loviturile aplicate de inculpatul cat si cele aplicate de celalalt inculpat au creat o stare de temere victimei care l-a facut sa renunte de buna voie la acel bun.

Instanța de apel și-a însușit punctul de vedere al parchetului, constând in aceea ca intre violentele care au precedat- si sustragerea bunului exista un raport de cauzalitate, deposedarea fiind inlesnita de violente, iar din punct de vedere subiectiv, hotarand spontan sa sustarga un bun victimei pe cerea au constrans-o, au creat o legatura obiectiva si subiectiva intre violenta si furt, fapt ce a transformat violenta intr-un mijloc de realizarea a furtului.

de argumentele de mai sus, tribunalul a admis apelul formulat de Parchetul de pe langa Judecatoria Lugoj, desfiintat sentinta atacata si rejudecand cauza pe fond, a dispus condamnarea celor doi inculpati pentru savarsirea infractiunii prev de art 211 alin 2 lit b si c si alin 2¹lit a cod penal la cate pedeapsa de 5 ani inchisoare in regim de detentie.

La indiviadualizarea pedepselor instanta de apel a avut in vederea limitele de pedeapsa prevazute de textul incriminator, pericolul social crescut al faptei accentuat de imprejurarea ca victima era un minor, persoana inculpatilor care au avut o conduita corespunzatoare inainte de savarsirea faptei, concretizata in lipsa antecedentelor penale, au recunoscut si regretat savarsirea faptei, varsta acestora, ambii fiind foarte tineri, elemente care au impus coborarea pedepsei aplicate sub minimul special prevazut de legiuitor.

In temeiul art 71 cod penal interzis inculpatilor exercitarea drepturilor prev de art 64 lit a teza a 2-a, lit b cod penal pe durata executarii pedepsei principale.

In temeiul art 88 Cod penal a dedus din pedeapsa durata retinerii si arestarii preventive incepand cu data de 29 08 2008 si pana la data de 25 09 2008 pentru ambii inculpati.

In ce priveste actiunea civila instanta de apel a apreciat, pentru aceleasi considerente avute in vederea de prima instanta, ca se impune obligarea inculpatilor la plata unei sume mai mari cu titlu de daune morale in conditiile in care modalitatea de savarsire a faptei a avut un impact puternic asupra victimei minor in varsta de 15 ani.

In consecinta, in temeiul art 14 si 346 cod pr penala raportat la art 17 alin 3 cod pr pen a obligat inculpatii in solidar sa achite in favoarea partii vatamate minore suma de 2 000 lei cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs inculpații și.

Inculpatul, prin motivele de recurs a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanței de apel, arătându-se că nu s-a dovedit faptul că inculpatul ar fi auzit solicitarea coinculpatului și că în acest fel ar fi acceptat consecințele produse, mai mult decât atât telefonul victimei nu a fost predat ambilor inculpați, fiind solicitat și însușit exclusiv de coinculpat fără știrea inculpatului, neexistând o înțelegere prealabilă privitoare la fapta de furt. S-a mai arătat că infracțiunea de tâlhărie în speța de față ar fi avut o formă atipică, deoarece deposedarea victimei nu s-a produs efectiv printr-o acțiune de luare a bunului, ci prin determinarea victimei de a remite acel bun, fiind speriată, deposedarea fiind înlesnită de violență.

În final inculpatul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, neexistând intenția sa de a săvârși furtul, iar cu ocazia dezbaterii pe fond, apărătorul său a mai solicitat reindividualizarea pedepsei, care este prea mare.

Inculpatul, a solicitat casarea deciziei atacate și menținerea hotărârii primei instanțe, deoarece apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoja fost greșit admis, invocându-se cazul de casare prev.de art.385⁹pct.17, faptei săvârșite dându-se o greșită încadrare juridică dar și cel prev.de art.385⁹pct.14 C.P.P. aplicându-se pedepse greșit individualizate. În raport cu prevederile art.72 Cod Penal, iar în final cu ocazia dezbaterii pe fond a recursului, s-a solicitat aplicarea unei pedepse care să fie executată cu suspendare sub supraveghere.

Examinând decizia penală recuartă, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, instanța constată că recursurile formulate de inculpații și sunt nefondate, hotărârea Tribunalului Timiș fiind temeinică și legală.

Astfel, instanța de apel pe baza întregului material probator pe care l-a reevaluat a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecății, dar și vinovăția ambilor inculpați, în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în forma prev.de art.211 alin.2 lit.b,c p, și alin.2¹lit.a Cod Penal, aplicând ambilor inculpați câte o pedeapsă de 5 ani închisoare, care urmează să fie executată în regim de detenție.

În mod corect a reapreciat Tribunalul Timiș întregul material probator în cauză, concluzionând că fapta inculpatului de a lovi partea vătămată, faptă continuată de inculpatul, care apoi a solicitat părții vătămată să scoată toate bunurile pe care le are asupra sa, acesta din urmă remițând telefonul mobil inculpatului, timp în care inculpatul se afla aproape de locul faptei, după care ambii inculpați s-au deplasat la un local și au folosit bunul sustras, fapte care realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie în forma de participație a coautoratului.

Examinând de la bun început probele administrate în cauză, se poate observa cum s-au nuanțat în timp declarațiile date de participații la faptă, partea vătămată declarând în cursul urmăririi penale că " amândoi au lovit, mi-au luat telefonul și apoi au fugit" ( fila 25 dosar UP), inculpatul declarând că " eu cât și l-am lovit pe partea vătămată, după care i-am luat telefonul mobil împreună cu " ( fila 38 dosar UP), inculpatul a arătat că a fost la 3 - 5 de partea vătămată în momentul în care inculpatul l-ar fi deposedat de telefon ( fila 44 dosar UP), ca ulterior aceste declarații să fie nuanțate pe parcursul cercetării judecătorești, inculpatul declarând că după ce a aplicat inculpatul mai multe lovituri părții vătămate, s-a îndepărtat la 8 - 10 distanță continuându-și drumul, iar partea vătămată a arătat că inculpatul era sus pe pasarelă.

Din coroborarea tuturor declarațiilor existente la dosarul cauzei, rezultă fără nici un dubiu că ambii inculpați au agresat partea vătămată chiar dacă nu a existat o înțelegere prealabilă între cei doi inculpați, cu privire la sustragerea bunului, în cursul agresiunii venind ideea inculpatului deposedarea de bunuri a victimei, fapt de care a luat act și coinculpatul, acesta fiind aproape, la câțiva pași de locul faptei, acceptând consecințele produse, cu atât mai mult că după deposedarea bunului ambii inculpați și-au continuat drumul împreună spre un bar din localitate, folosind telefonul părții vătămate.

Este evident că în situația de față ne aflăm în situația calificării faptei ca fiind cea de tâlhărie, chiar deposedarea victimei nu s-a produs printr-o acțiune efectivă de luare a bunului de către vreunul dintre inculpați ci o determinare a victimei care a fost supusă violențelor, în prealabil, creându-se o stare de temere, de frică a victimei, care a făcut posibilă remiterea bunului către inculpatul.

Este evident că între violențele produse de către cei doi inculpați și sustragerea bunului, în cauză există un raport de cauzalitate pentru că această deposedare a fost înlesnită de violențe, practic fiind mijloc de realizare a acțiunii de furt, creându-se o legătură obiectivă și subiectivă între violență și furt, subzistând astfel infracțiunea complexă de tâlhărie.

Apărările formulate de către inculpatul în sensul să faptele săvârșite de către acest inculpat nu ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, nu pot fi primite, deoarece așa cum s-a arătat și mai sus violențele aplicate de către acesta ( acesta având chiar inițiativa atacării părții vătămate) a constituit un mod de înlesnire a realizării furtului de către inculpatul, practic inculpatul asistând la această activitate care a fost continuată prin continuarea drumului împreună de către cei doi coinculpați, la un bar și chiar folosirea telefonului de care a fost deposedat partea vătămată, în acest sens declarațiile existente în cauză fiind constante.

În cazul în care instanța de apel în mod just a reținut, față de ambii inculpați, infracțiunea de tâlhărie, încadrarea juridică fiind aceea prev.de art.211 alin.2, lit.b și c și alin.2¹Cod Penal, fiind neîntemeiate criticile făcute în acest sens de către apărătorul inculpatului, cu privire la incidența motivului de casare prev. de art.385 pct.17

C.P.P.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, instanța apreciază că în mod corect au fost dozate aceste pedepse, în funcție de criteriile prev.de art.72 Cod Penal, respectiv pericolul social al infracțiunilor săvârșite în condițiile în care victima era un minor, dar și persoana inculpaților, care sunt tineri, nu au antecedente penale, au recunoscut săvârșirea faptei, în fața organelor judiciare, pentru aceste aspecte reținându-se circumstanțe atenuante facultative, coborându-se pedeapsa sub minimul special, care este de 7 ani, și nu se impune o altă reducere a pedepsei așa cum a apreciat apărătorul inculpatului.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepselor aplicate, instanța apreciază că reeducarea inculpaților poate fi realizată doar prin executarea efectivă a pedepsei aplicate, celelalte modalități de executare a pedepsei nefiind eficiente în această speță, dat fiind și faptul că infracțiunile au fost folosite cu violență împotriva unui minor.

În speța de față, de asemenea nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, nefiind incidente niciuna din motivele de casarea cu trimitere spre rejudecare, reglementate de procedura procesual penală și față de motivația de mai sus, nu se impune casarea hotărârii apelate și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță, Judecătoria Lugoj.

Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de casare a hotărârii penale recurate, instanța urmează să respingă ca nefondate recursurile formulate de inculpați.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b p Cod Penal respinge, ca nefondate recursurile formulate de inculpații și împotriva deciziei penale nr.65/A/27.02.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosar nr-.

În baza art.192 al.2 p Cod Penal obligă inculpații la câte 250 lei fiecare cheltuieli judiciare față de stat.

Dispune plata din fondul a sumei de 150 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu parțial, către Baroul Timiș.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 20 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - G

GREFIER

RED: GB/29.10.2009

Dact: 2 exempl/ 29 Octombrie 2009

Primă instanță: Judecătoria Lugoj

Jud:

Apel: Tribunalul Timiș

Jud:

Președinte:Victor Ionescu
Judecători:Victor Ionescu, Constantin Costea Judecătora Gheorghe

#Judecator Victor Ionescu

Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 1013/2009. Curtea de Apel Timisoara

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 1013/2009. Curtea de Apel Timisoara