Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 108/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 108/A/2009
Ședința publică de la 08 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Oana Maria Călian
JUDECĂTOR 2: Ștefan Făt
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
- procuror
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de revizuentul G împotriva sentinței penale nr. 381/19.10.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat revizuentul G personal în stare de deținere din Penitenciarul Aiud, asistat de avocat - apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care nefiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocata revizuentului apelant solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și rejudecând, dacă se va aprecia că motivul invocat, respectiv dovedirea nevinovăției sale, se înscrie în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394.
C.P.P.Reprezentantul parchetului solicită respingerea apelului declarat în cauză ca nefondat, în mod corect stabilindu-se că motivul invocat nu se înscrie în cazurile prevăzute de art. 394.
C.P.P.Având ultimul cuvânt, revizuentul solicită admiterea apelului și trimiterea cererii spre rejudecare, pentru a i se da posibilitatea să-și probeze nevinovăția.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului penal de față
În baza lucrărilor din dosarul cauzei constată următoarele:
Prin sentința penală nr.381/19 octombrie 2009 Tribunalul Alba - secția penală a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul G prin care a solicitat revizuirea sentinței penale nr.5/2004 pronunțată de Tribunalul Alba prin care fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 22 ani închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie și a unei infracțiuni de omor deosebit de grav, cu motivarea că nu se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.5/2004 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr.3355/2003 rămasă definitivă prin decizia penală nr.4151/17.08.2004 a ICCJ a fost condamnat inculpatul G la pedeapsa rezultantă de 22 ani închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie și unei infracțiuni de omor deosebit de grav.
În sarcina inculpatului s- reținut că împreună cu inculpatul și în timp ce inculpatul asigura paza, pe timp de noapte înarmați și mascați au exercitat violențe și amenințări asupra părții vătămate, sustrăgându-i apoi o sumă de bani în aceleași condiții exercitând violențe și amenințări și asupra victimei, sustrăgând mai multe bunuri și de la acesta, iar în urma violențelor exercitate victima a decedat.
Cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire formulată de condamnat instanța a reținut că art.394 Cod procedură penală prevede expres și limitativ la alin.1 lit.a-e cazurile în care poate fi exercitată această cale extraordinară de atac.
Motivul invocat de inculpat că nu se face vinovat de exercitarea vreunei violențe asupra victimei nu se încadrează în niciunul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art.394 lit.a-e Cod procedură penală.
Nu este admisibil ca pe calea revizuirii să se ajungă la reinterpretarea probelor analizate și administrate în cursul judecății.
Împotriva acestei sentințe condamnatul a declarat apel, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței atacate și rejudecând a se constata că nu se face vinovat de săvârșirea violențelor asupra victimei, sens în care a solicitat admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a i se da posibilitatea să-și probeze nevinovăția.
Verificând actele și lucrările dosarului sub aspectul criticilor formulate, cât și din oficiu potrivit art.371 alin.2 Cod procedură penală, Curtea constată că apelul condamnatului este nefondat pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art.394 Cod procedură penală prevăd limitativ cazurile pentru care se poate solicita revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive.
Cum, pe calea revizuirii nu se poate efectua o prelungire a probatoriului se constată că motivele invocate de inculpat nu se înscriu în niciunul din cazurile de revizuire prev. de art.394 Cod procedură penală.
Pentru considerentele de mai sus, apelul condamnatului în baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală va fi respins ca nefondat.
În baza art.192 Cod procedură penală condamnatul apelant va fi obligat să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de revizuientul G împotriva sentinței penale nr. 381/19 octombrie 2009 pronunțate de Tribunalul Alba - Secția penală în dosar penal nr-.
Obligă revizuientul apelant să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare în apel din care suma de 100 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 8.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact. 2 ex/5.01.2010
Președinte:Oana Maria CălianJudecători:Oana Maria Călian, Ștefan Făt