Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 1094/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(număr în format vechi 1715/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I -A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1094
Ședința publică din data de 29 iulie 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Stan Mustață
JUDECĂTOR 2: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 3: Dumitrița
GREFIER:
* * * * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe Curtea de APEL BUCUREȘTI - este reprezentat prin procuror
* * * * * * * * * * * * *
Pe rol solu ionarea recursului declarat de recurentul -inculpat împotriva Deciziei penale nr. 389 din data de 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în Dosarul penal nr-.
La apelul nominal făcut în edință publică a răspuns recurentul -inculpat, personal, în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, cu delegație pentru asistență juridică obligatorie aflată la dosar, fila 9, lipsă fiind intimata parte vătămată C.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ș edin ță, după care,
Părțile întrebate fiind de instanță declară că nu au alte cereri de formulat.
Curtea, față de faptul că nu sunt alte cereri de formulat, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu critică decizia atacată ca nelegală și netemeinică sub aspectul greșitei condamnări a inculpatului. Învederează că instanța de fond în urma administrării probatoriului corect a stabilit că existența dubiului și a făcut aplicarea principiului in dubio pro reo, constatând că nu a fost înfrântă prezumția de nevinovăție a inculpatului și dispunând achitarea acestuia.
Instanța de apel a pronunțat o hotărâre de condamnare nelegală și netemeinică ca urmare readministrării subiective a probatoriului administrat. În încheierea pledoariei solicită admiterea recursului, casare deciziei atacate și menținerea ca legală și temeinică a hotărâri pronunțate de instanța de fond, hotărâre pronunțată în baza administrării probatoriului în mod nemijlocit.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a deciziei atacate ca fiind legală și temeinică. În baza art.192 Cod procedură penală, solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare. Instanța de apel a avut în vedere întregul probatoriu administrat atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești.
Recurentul inculpat solicită admiterea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de fond întrucât nu este vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.710 din 30.20.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 B în dosarul penal nr-, în baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzuta de art.211 alin.1, alin.2 lit.b, c Cod penal cu aplic, art.37 alin. 1 lit.a Cod penal.
S-a constatat că partea vătămată CONSTANTA nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia.
Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 lei, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr.118/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Baf ost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă calificată prevăzută de art.211 alin.1 - alin.2 lit.b, c Cod penal, cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a Cod penal, reținându-se că la data de 24.12.2007, în jurul orelor 20.05, pe B-dul - din B, sector 6, partea vătămată Caf ost deposedată prin violență, de către un individ necunoscut, de geanta pe care o avea asupra sa, în care se aflau mai multe bunuri: aproximativ 2.000 lei, un telefon mobil marca NOKIA 1101, cheile de la casă, cartea de identitate, o biblie, o agendă de culoare roșie și reviste, prejudiciul total fiind de aproximativ 2.300 lei.
Din cercetările efectuate de către organele de cercetare penală s-a reținut că autorul faptei este inculpatul, iar din prejudiciul suferit a fost recuperat doar telefonul mobil care a fost restituit părții vătămate.
La reținerea acestei situații de fapt prima instanță a avut în vedere următoarele mijloace de probă: declarațiile părții vătămate C; declarațiile inculpatului; procesul verbal de constatare la fața locului, însoțit de planșa fotografică; declarațiile martorei -; declarațiile martorului; declarațiile martorilor,; procesul verbal de recunoaștere din grup din data de 15.03.2008, însoțit de planșa fotografică, conform căruia partea vătămată îl recunoaște pe inculpat; procesul verbal de recunoaștere din grup din data de 25.03.2008, însoțit de planșa fotografică, conform căruia partea vătămată nu recunoaște nicio persoană - în grupul constituit în vederea recunoașterii se afla martorul; procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere din baza de date a sistemului, conform căruia martora - a recunoscut pe inculpatul dintr-un număr de 457 de fotografii ca fiind persoana care a sunat-o în perioada 25.12.2007 -06.01.2008 de pe numărul de apel al telefonului părții vătămate, respectiv -; dovada de predare a telefonului mobil marca NOKIA 1101 organelor de poliție de către martorul; dovada de restituire a telefonului mobil marca NOKIA 1101 către partea vătămată, însoțit de planșa fotografică; procesul-verbal de redare a listingului convorbirilor telefonice efectuate în perioada 24.12.2007-08.01.2008 de pe --ul cu nr.-.
Cu ocazia verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive în temeiul art.300 indice 1 Cod procedură penală, prima instanță a constatat nelegalitatea și netemeinicia măsurii arestării și a dispus revocarea acesteia și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Revocarea măsurii arestării preventive a fost determinată de imposibilitatea verificării temeiurilor care au stat la baza luării acestei măsuri, la momentul respectiv lipsind de la dosarul cauzei decizia penală nr.725/R/18.06.2008 a Tribunalului Municipiului B prin care s-a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a inculpatului. De asemenea, s-a reținut că nu existau temeiuri noi care să justifice privarea de libertate iar durata arestării preventive a inculpatului expira chiar la data pronunțării asupra legalității și temeiniciei măsurii (încheierea din 06.06.2008). Pentru aceste motive, judecata în cauză s-a desfășurat cu inculpatul în stare de libertate.
În cursul cercetării judecătorești, în ședința publică de la data de 04.09.2008, a fost audiat inculpatul care a arătat că nu recunoaște săvârșirea acestei fapte, la data de 24.12.2008, în jurul orelor 20.00, când se pretinde a se fi săvârșit fapta se afla în alt cartier al Bului, respectiv în cartierul, la domiciliul martorului la care locuia în acea perioadă, unde a venit ulterior și fratele său care avea asupra sa un telefon mobil marca NOKIA 1101 și aproximativ 6-8 milioane de lei vechi. La întrebarea de unde are aceste bunuri, fratele inculpatului a răspuns că a furat o geantă. Inculpatul a recunoscut că a folosit și el acel telefon mobil, iar în ceea ce privește identitatea sa a recunoscut că are porecla "" dar că această poreclă este atribuita și celorlalți frați ai săi. Inculpatul a susținut că seamănă foarte bine cu fratele său, iar la data de 24.12.2008 acesta era îmbrăcat în blugi, cu guler de de culoare albă și un fes albastru cu imprimeuri în formă de steluță.
Inculpatul a demonstrat consecvență în declarațiile date, aspectele menționate anterior fiind relatate și în faza de urmărire penală.
În cadrul aceleiași ședințe de judecată a fost audiată și partea vătămată C, care a relatat faptul că la data de 24.12.2007, în jurul orelor 20.00, în timp ce se întorcea de la serviciu, pe b-dul - din cartierul Militari, a fost lovită în cap foarte puternic, din spate, de către o persoană necunoscută care i-a smuls poșeta pe care o avea în mâna dreaptă, aplicându-ioa doua lovitură în bărbie, în urma căreia a căzut pe spate. Partea vătămată a strigat după ajutor dar nu a venit nimeni să o ajute deoarece nici nu era nimeni prin zonă. Deși a doua lovitură a fost aplicată din față, partea vătămată susține că nu a văzut fața autorului, putând doar să aprecieze că era cu un cap mai înaltă decât ea și avea un ten mai închis. De asemenea, a reținut o serie de semnalmente ale autorului: era îmbrăcat în geacă cu cu albă și purta un fes. Partea vătămată nu a putut susține fără urmă de îndoială dacă inculpatul prezent în sală este sau nu persoana care a agresat-o și a deposedat-o de geantă. In ce privește recunoașterea din grup realizată în cursul urmărim penale, partea vătămată a arătat că l-a indicat pe inculpat ca fiind autorul faptei doar după înălțime și aspectul profilului.
Din cercetările efectuate de către organele de cercetare penală din cadrul Secției 21 Poliție Bar eieșit că autorul faptei ar putea fi inculpatul.
Din declarațiile date de către inculpatul în cursul urmăririi penale (filele 19-22; 25-26 dosar urmărire penala) și în faza de judecată (filele 49-50 dosar fond) rezultă nerecunoașterea, cu consecvență, a faptei de către inculpat, acesta susținând permanent că nu se afla în cartierul Militari la data și ora săvârșirii faptei, ci în cartierul la domiciliul martorului. De asemenea, inculpatul a susținut că autorul faptei ar fi martorul, fratele său, care în seara zilei de 24.12.2007 s-a întors la domiciliul martorului (unde locuiau temporar) având asupra sa telefonul mobil marca NOKIA 1101, care ulterior a fost identificat ca aparținând părții vătămate C (dovada de restituire a telefonului mobil marca NOKIA 1101 către partea vătămată, însoțit de planșa fotografică - filele 84-85 dosar urmărire penala).
Partea vătămată C, așa cum a rezultat din declarațiile date de aceasta pe parcursul procesului penal nu poate susține, fără urmă de îndoială, faptul că inculpatul este persoana care a deposedat-o, prin violență fizică, de poșeta pe care o avea asupra sa în data de 24.12.2007. Aceeași nesiguranță cu privire la persoana autorului faptei decurge și din recunoașterile din grup efectuate pe parcursul urmăririi penale. Astfel, cu ocazia recunoașterii din grup privind pe inculpatul din data de 15.03.2008, inițial partea vătămată a indicat o cu totul altă persoană decât inculpatul, abia apoi indicându-l pe acesta, recunoașterea din grupul de patru persoane fiind făcută doar după constituția fizică și profilul persoanei. în cadrul recunoașterii din grup efectuată în data de 20.03.2008 privind pe martorul, partea vătămată C nu a recunoscut nici o persoană din grupul de patru persoane prezentat spre recunoaștere, nici măcar după constituția fizică sau profilul persoanei, deși inculpatul a precizat și faptul că seamănă bine cu fratele său.
Având în vedere declarațiile inculpatului, declarațiile părții vătămate și rezultatele celor două recunoașteri, posibilitatea ca inculpatul să fie autorul infracțiunii care face obiectul cauzei de față este sub semnul incertitudinii. Ceea ce rezultă din probele analizate sunt doar indicii care pot conduce la persoana inculpatului, nefiind probe certe în acest sens.
Deși există certitudinea că telefonul marca NOKIA 1101 aparținând părții vătămate C s-a aflat în posesia inculpatului care a recunoscut că l-a folosit și el (pe lângă alte persoane) pentru a efectua convorbiri telefonice și, de asemenea, există certitudinea că în perioada 24.12.2007-08.01.2008 terminalul mobil cu --ul nr.-, corespunzător telefonului mobil în cauză, a fost utilizat cu mai multe cartele, printre care și cea cu nr. - aparținând părții vătămate, pentru efectuarea de convorbiri telefonice, aceste aspecte nu pot stabili cu certitudine cine este persoana care a sustras telefonul. Inculpatul ar fi putut intra în posesia telefonului mobil prin orice altă modalitate decât luarea directă din posesia părții vătămate a poșetei în care se afla acesta, inclusiv prin oferirea acestuia de către fratele sau pentru a efectua unele convorbiri telefonice.
De altfel, aceasta a susținut a inculpatului în sensul că telefonul aparținând părții vătămate l-a luat de la martorul pentru a efectua unele convorbiri telefonice, se coroborează cu cele arătate de martorul, care a arătat ca a văzut telefonul respectiv asupra lui, cu care de altfel a și efectuat un schimb de telefoane mobile.
Dacă telefonul părții vătămate ar fi fost sustras de către inculpat, logic ar fi fost ca acesta sa fie cel care să încerce să-l valorifice (prin vânzare sau prin schimb) și nu fratele său, martorul.
Totodată, prima instanță a reținut că declarațiile inculpatului sunt în contradicție cu cele ale martorului în ceea ce privește modul în care a ajuns telefonul părții vătămate C în posesia martorului. Dacă inculpatul susține că în data de 24.12.2008 martorul avea acest telefon asupra sa când s-a întors acasă seara, spunând că a furat o geantă, martorul susține că telefonul i-a fost făcut cadou de către inculpat.
Numai că această susținere a martorului nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în cauză, dimpotrivă este contrazisă de declarația martorului, iar, pe de altă parte, dacă martorul ar fi autorul faptei pentru care este cercetat fratele său, este lesne de înțeles că nu poate da o declarație prin care să se autoinculpe.
De asemenea, între declarațiile celor doi există contradicții și cu privire la locul unde se află fiecare dintre ei la data săvârșirii faptei, aspect esențial în stabilirea situației de fapt în cauză. Dacă inculpatul nu relatează nimic în legătură cu vreo lipsă din B în perioada în care a fost săvârșită fapta, martorul a arătat că nici el, nici inculpatul nu se aflau în B la acea dată, ceea ce a determinat instanța, față de atitudinea constantă a inculpatului în declarațiile date în cursul procesului penal și față de posibilitatea ca, în realitate, fapta ce face obiectul prezentei cauze să fi fost săvârșită de către martorul, să considere declarația acestuia din urmă ca fiind nesinceră.
Ca urmare, a reținut prima instanță, singurele probe ce se desprind din întreg materialul probator administrat în cauză se referă la împrejurarea că inculpatul a folosit telefonul mobil aparținând părții vătămate Constanta, la scurt timp de la data la care aceasta a fost victima unei infracțiuni de tâlhărie, și că acestuia îi este atribuită porecla "" (pe care de altfel o are și fratele său, martorul ), probe care sunt însă indirecte și care nu se coroborează cu alte probe și nici nu sunt suficiente astfel încât să se poată trage concluzia că acesta este autorul faptei săvârșită în dauna părții vătămate
Având în vedere situația de fapt reținută, în drept, acțiunea de luare a unui bun mobil, respectiv o poșetă, din posesia părții vătămate fără consimțământul acesteia, în scopul însușirii pe nedrept, pentru aceasta întrebuințându-se violențe fizice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1 Cod penal. Deoarece fapta a fost săvârșită în timpul nopții, respectiv în jurul orelor 20.00 într-o zi de iarnă și într-un loc public, respectiv pe un bulevard - loc ce prin natura sa este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană, conform art.152 alin.1 lit.a Cod penal, fapta îmbracă forma calificată prevăzută de art.211 alin.1 și alin.2 lit.b și c Cod penal.
Pe latură obiectivă, elementul material a fost realizat prin acțiunea de luare a poșetei părții vătămate în condițiile prezentate mai sus, rezultând
prejudicierea acesteia prin lipsirea de posesia și folosința bunului, între acțiunea de luare și prejudiciul creat existând un raport de cauzalitate directă.
Pe latură subiectivă, existența infracțiunii de tâlhărie presupune ca autorul să acționeze cu forma de vinovăție a intenției directe, potrivit art.19 alin.1 pct.1 lit.a Cod penal, să prevadă rezultatul faptei sale și să urmărească producerea lui prin săvârșirea faptei. Aspectul psihologic, subiectiv din conținutul constitutiv al infracțiunii se poate raporta doar la o anumită persoană determinată, numai în funcție de elementele volitiv și intelectiv cuprinse în rezoluția infracțională a autorului putându-se stabili existența sau nu a vinovăției, ca element fundamental, în săvârșirea faptei. Prin urmare, pentru a se putea stabili dacă autorul infracțiunii a acționat cu vinovăție în momentul săvârșirii faptei este absolut necesar să fie cunoscută cu certitudine, pe bază de probe dincolo de orice dubiu, persoana autorului. Or, în cauza de față, din ansamblul probelor administrate, nu s-a ajuns la stabilirea tară putință de tăgadă a persoanei autorului infracțiunii de tâlhărie. în aceste condiții, în mod logic, nu se poate vorbi nici despre stabilirea elementului subiectiv din conținutul infracțiunii.
In consecință, având în vedere considerentele dezvoltate mai sus, deși există certitudinea că fapta de tâlhărie asupra persoanei C s-a produs în realitatea ei fizică, materială, prima instanță, pentru imposibilitatea stabilirii cu certitudine a persoanei autorului acestei fapte și implicit a vinovăției, a făcut aplicarea principiuluiin dubio pro reo- îndoiala profită acuzatului, prezumția de nevinovăție a inculpatului nefiind răsturnată.
Astfel, în temeiul art. 345 alin.1 și alin.3 Cod procedura penală, raportat la art.11 pct.2 lit.a și art. 10 alin.1 lit.c Cod procedura penală, a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă calificată, pentru motivul că această faptă nu a fost săvârșită de către inculpat.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, prima instanță a reținut faptul că partea vătămată Caf ost prejudiciată prin deposedarea de poșeta pe care o deținea și în care se aflau o serie de bunuri, așa cum rezultă din declarațiile acesteia. Telefonul mobil marca NOKIA 1101, care se aflase în poșetă la momentul săvârșirii faptei, a fost predat organelor de cercetare penală de la Secția 21 Poliție de către martorul a fost identificat ca fiind telefonul părții vătămate și restituit acesteia în data de 20.03.2008. Restul prejudiciului suferit nu a fost recuperat de către partea vătămată.
Partea vătămată C, prin declarație orală consemnată în încheierea de ședință din data de 19.06.2008, a arătat că nu se constituie parte civilă în cauză. Prin urmare, prima instanță a luat act de faptul că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauza de față.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 B, vizând netemeinicia soluției primei instanțe de judecata de a dispune achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1, alin.2 lit.b, c din Codul penal, cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a din Codul penal.
Prin decizia penală nr.389/18.06.2009 Tribunalul București - Secția I-a Penală, în baza art.379 pct.2 lit.a din Codul d e procedură penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 B împotriva sentinței penale nr.710 din 30.10.2008 a Judecătoriei Sectorului 6 B (Dosar nr-), desființează în parte sentința penală apelată și, judecând în fond:
În baza art.211 al.1 și al.2 lit.b și c Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie.
În baza art.61 al.1 din Codul penal, s-a revocat liberarea condiționată a inculpatului din executarea sentinței penale nr.475/10.03.2004 a Judecătoriei Sectorului 1 B, definitivă prin Decizia penală nr. 1584/26.08.2004 a Curții de APEL BUCUREȘTI, și a fost contopită pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul de pedeapsă rămas neexecutat, în cuantum de 601 zile, în sensul că s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 6 ani și 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în total 7 ani închisoare cu aplicarea art.71 raportat la art.64 lit.a teza a Il-a și lit.b din Codul penal.
În baza art.381 raportat la art.88 din Codul penal, s-a deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului timpul reținerii și al arestării preventive, de la 25.03.2008 la 6.06.2008.
In baza art.191 al.1 din Codul d e procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata a 800 RON lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, potrivit art.2 alin.1 lit.a) din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocații care acordă asistență juridică în materie penală, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art.192 al.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a constatat fondat apelul declarat, sub aspectul greșitei achitări a inculpatului, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În fapt, Tribunalul a reținut că, la data de 24.12.2007, în jurul orei 20.05, pe B-dul - din B, sector 6, inculpatul a deposedat-o prin violență pe partea vătămată C de geanta pe care o avea asupra sa, în care se aflau mai multe bunuri: aproximativ 2.000 lei, un telefon mobil marca NOKIA 1101, cheile de la casă, cartea de identitate, o biblie, o agendă de culoare roșie și reviste, prejudiciul total cauzat fiind evaluat la 2.300 lei.
Situația de fapt reținută a fost dovedită prin următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile părții vătămate, care se coroborează cu procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele fotografice aferente, procesul-verbal de recunoaștere a inculpatului din grup de persoane de către partea vătămată, în prezența martorilor asistenți și, și planșele fotografice aferente, procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere din grup de persoane a persoanei agresorului de către partea vătămată, grup de persoane din care a făcut parte martorul, fratele inculpatului, și planșele fotografice aferente, procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere din baza de date a sistemului de către martora - a persoanei care a sunt-o de pe numărul de apel - în intervalul 25.12.2007-6.01.2008, procesul-verbal de depistare a inculpatului, procesul-verbal de conducere în teren, procesul-verbal de redare a înregistrărilor convorbirilor telefonice, procesul-verbal potrivit căruia în dreptul numărului de apel -, din agenda telefonului martorului, figura numele "-", indicat de martor ca fiind inculpatul, dovada de predare-primire a bunului sustras și recuperat, precum și cu declarațiile martorilor - (de la urmărire penală - 42-44), și.
Declarațiile inculpatului, în sensul nerecunoașterii săvârșirii faptei reținute în sarcina sa și de învinovățire a fratelui său - martorul - de comiterea acesteia nu sunt susținute de celelalte probe administrate în cauză, enumerate mai sus, astfel că nu li se poate da eficiență probatorie, conform dispozițiilor art.69 din Codul d e procedură penală. De altfel, potrivit Raportului de constatare tehnico-științifică nr.27644 din 12.05.2009 întocmit de DGPMB - Serviciul Criminalistic pentru răspunsurile inculpatului la întrebările relevante privind tâlhăria din data de 24.12.2007 s-au evidențiat modificări semnificative care sunt interpretate ca indici ai comportamentului simulat al subiectului.
Sub acest aspect, în mod greșit prima instanță a apreciat că declarațiile inculpatului sunt cele care corespund adevărului în cauză, între declarațiile martorilor și nefiind nicio contradicție. Faptul că martorul a observat telefonul sustras de la partea vătămată ca fiind în posesia martorului nu exclude posibilitatea ca acesta să fi fost tăcut cadou martorului de către fratele său, inculpatul, martorul, potrivit susținerilor sale, observând telefonul mobil abia când cei doi frați, împreună, au ajuns la domiciliul său, neasistând la cele petrecute anterior acestui moment.
Mai mult, prima instanța de judecată și-a întemeiat soluția de achitare exclusiv pe mijloacele de probă administrate în faza cercetării judecătorești, fără a arăta însă de ce le-a înlăturat pe cele administrate în faza de urmărire penală de la soluționarea cauzei.
Or, după cum a statuat și fostul Tribunal Suprem, în cazul în care, fiind reaudiați în cursul cercetării judecătorești, martorii au revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală, instanța de judecată urmează a reține numai acele declarații care, în raport cu toate elementele cauzei, pot fi considerate că exprimă adevărul, indiferent în ce stadiu al procesului au fost făcute; ea își va putea fundamenta, așadar, concluzia pe declarațiile date în fața sa dacă revenirea asupra relatărilor anterioare este temeinic și convingător justificată, justificare ce nu poate echivala însă cu o simplă afirmație a martorilor că declarațiile de la faza de urmărire penală le-au fost dictate de către organele de cercetare penală și că prin urmare nu reflectă adevărul, atâta timp cât depoziția martorilor - prieteni cu inculpatul - din fața instanței de judecată nu se coroborează decât cu declarația inculpatului.
În cauză însă se observă că singura modificare de declarație care să prezinte relevanță sub aspectul achitării sau condamnării inculpatului este cea a unuia singur dintre martorii audiați - - - care nu poate da însă o explicație plauzibilă cu privire la "confuzia" apărută în declarațiile sale între cei doi frați - inculpatul și martorul. Pe lângă faptul că la procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere a inculpatului din baza de date se află atașată chiar fotografia inculpatului, în format A4, ceea ce exclude faptul că martora nu și-ar fi dat seama de persoana pe care a recunoscut-o ca fiind cea care i-a telefonat folosind telefonul sustras, organele de urmărire penală nu aveau nici un interes să rețină săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în sarcina inculpatului, și nu a fratelui acestuia, întocmind deliberat procesul-verbal de recunoaștere în acest sens, ci, dimpotrivă, au administrat toate probele necesare excluderii unei posibile confuzii între cei doi frați, pornind de la verificarea apărării inculpatului, inclusiv prin refacerea procedurii de recunoaștere a persoanei agresorului de către partea vătămată dintr-un grup din care a făcut parte chiar martorul. In aceste condiții, Tribunalul a apreciat că modificarea declarației martorei - a fost cauzată de temerea acesteia față de consecințele pe care afirmațiile sale le-ar putea avea față de inculpat, nefiind lipsit de importanță sub acest aspect nici faptul că încă de la urmărire penală a arătat că nu dorește să fie martoră în prezenta cauză, "- deoarece nu vrea să aibă niciun fel de probleme, nici ea, nici familia sa". în plus, sensul revenirii martorei asupra declarațiilor sale inițiale în cursul judecății este cu atât mai puțin verosimil cu cât aceasta, deși tinde să indice că persoana care a contactat-o este, face niște mențiuni suplimentare față de faza urmăririi penale, de natură să asigure acestuia un alibi pentru data săvârșirii infracțiunii din prezenta cauză (prezența în G, iar nu în B), deși organelor de poliție nu le oferise astfel de informații. C indicat de martora - a fost într-adevăr inculpatul din prezenta cauza, având în vedere și modul în care aceasta îl descrie (o persoană cu care nu a avut legături foarte strânse), în timp ce, dacă cel recunoscut ar fi fost într-adevăr, ar fi precizat, așa cum a făcut-o în instanță, că este fostul său concubin, cu care a mai păstrat, sporadic, legătura, după încetarea relației.
În realitate, procedura de identificare a autorului infracțiunii a fost următoarea:
La data de 24.12.2007, organele de cercetare penală din cadrul Secției 21 Poliție au fost sesizate de partea vătămată cu privire la faptul că în cursul acelei seri, în jurul orei 20.05, aflându-se pe Bulevardul -, în dreptul blocului 015, un individ recunoscut a lovit-o cu pumnul în cap și i-a smuls din mâini geanta, în care avea bani, un telefon mobil marca "Nokia", cheile casei, acte de identitate, o, reviste religioase, o agendă de culoare roșie. Prejudiciul cauzat a fost estimat la suma de 2300 de lei.
În urma acestei sesizări, organele de cercetare penală au efectuat, prin organele abilitate în acest sens, verificarea listingului convorbirilor efectuate de pe terminalul mobil cu seria - - (aparținând părții vătămate) în perioada 24.12.2007 - 08.01.2008, verificare ce a tăcut obiectul lucrării secret de serviciu nr. S/- din data de 05.02.2008, lucrare declasificată prin procesul-verbal aflat la fila 88 S-a constatat că în perioada respectivă terminalul mobil în discuție a fost utilizat cu mai multe cartele, printre care și cele cu numerele - si -.
În privința convorbirilor efectuate de pe acest terminal mobil s-a constatat că în datele de 25.12.2003 și 06.01.2008, de pe numărul de cartelapre-paid- s-a sunat pe numărul de telefon - abonament -.
Titularul acestui abonament a fost identificat în persoana martorei căreia, la data de 08.02.2008, organele de cercetare penală i-au luat o declarație, în cuprinsul căreia arată că este titulara și utilizatoarea numărului de abonament "" -, dar că nu deține în agenda telefonului și nici nu cunoaște numărul de telefon -., însă faptul că în ziua de Caa nului 2007, fost sunată, printre alte persoane, "de un fost amic căruia nu îmi mai amintesc numele și numărul de telefon". Același fost amic a sunat-o și la data de 06.01.2008.
Fiind solicitate relații în legătură cu acest fost amic, martora, în declarația din data de 08.02.2008 și în cea din 28.02.2008 a arătat că acesta a locuit lângă ea o perioadă de timp, respectiv pe strada - - (conducând, de altfel, organele de poliție la adresa respectivă), că de câțiva ani de zile s-a mutat din cartier, necunoscându-i noua adresă, că îl cunoaște din vedere, salutându-se de câteva ori, fără a avea nicio relație cu el și tară a ști cu ce se ocupă.
La data de 07.02.2008, organele de poliție au procedat la verificarea în evidentele informatizate ale persoanei a adresei la care au fost conduse de martora, stabilind ca aceasta apare ca domiciliu legal al fraților și ( 82 ).
La data de 28.02.2008, martorei i-au fost prezentate mai multe fotografii din sistemul pentru a vedea dacă poate recunoaște în acestea persoana care a sunat-o la datele de 25.12.2007 și 06.01.2008, ceea ce martora a și făcut, rezultatul recunoașterii fiind în sensul că această persoană se numește ( 79-80 ).
În urma recunoașterii efectuate de către martora, s-a procedat, la data de 15.03.2008, la audierea inculpatului, care a arătat că în seara de 24.12.2007 s-a aflat în cartierul, unde locuiește împreună cu fratele sau, în gazdă la martorul, zis "". În jurul orei 22.00 s-a întâlnit în apropierea locuinței lor cu fratele său, care era îmbrăcat cu un imitație de, închis la culoare, cu guler din albă și cu un fes negru pe cap. Ajungând în locuință, a observat că acesta avea o sumă de bani în bancnote de 100 și 50 de lei și că a vorbit de pe un telefon mobil marca "Nokia". .-și fratele despre proveniența banilor și a telefonului mobil, acesta i-a răspuns că a furat o geantă în cartierul Militari.
Cu prilejul prezenței sale în sediul secției de politie, s-a efectuat și o recunoaștere din grup a inculpatului de către partea vătămată. In cadrul acestei proceduri, persoanele din grupul prezentat spre recunoaștere au fost așezate cu fata înspre partea vătămata care, în această poziție, a recunoscut o altă persoană decât inculpatul. Nefiind convinsă de alegerea făcută (după cum însăși declară - 7-8 ) și față de împrejurarea că la data faptei a putut observa fizionomia agresorului ca urmare a faptului că 1-a văzut din profil stânga, partea vătămată a învederat aceste aspecte organelor de politie, care au solicitat persoanelor din grup să se întoarcă cu spatele și cu fața spre stânga. In această poziție, partea vătămata l-a recunoscut pe inculpatul.
Referitor la aceasta recunoaștere, în mod greșit prima instanță a reținut nesiguranța părții vătămate, întrucât în cadrul ședinței de judecată, partea vătămată a declarat că nu poate susține că inculpatul, prezent în sala de judecată, este una și aceeași persoană cu cea care a agresat-o, întrucât, din ceea ce își amintește, cel care a agresat-o avea o constituție mai solidă decât cea a inculpatului admițând, însă, că e posibil să fi fost indusă în eroare sub acest aspect din cauza hainei groase pe care o purta agresorul, și era mai plinuț la față.
Atitudinea părții vătămate nu a fost niciun moment aceea de a recunoaște, neapărat, una dintre persoanele prezentate de organele judiciare ca fiind autorul agresiunii, dovadă că la prima recunoaștere efectuată a arătat că nu este sigură de alegerea făcută, solicitând ca persoanele din grup să fie poziționate astfel încât să le poată vedea din profil stânga. Cât despre declarația dată în fața instanței, pe lângă faptul că nu le înlătură pe cele de la urmărire penală și nici nu poate duce la excluderea dintre probele în acuzare a recunoașterii din grup de persoane efectuată, în aceasta partea vătămată încearcă să explice de ce nu îl mai poate recunoaște pe inculpat și în fața instanței, la cea 9 luni de la data faptei și 6 luni de la data primei recunoașteri, iar nu că nu a fost sigură de recunoaștere și la urmărire penală.
procedurii efectuării recunoașterii inculpatului din grup de persoane de către partea vătămată, la data de 15.03.2008, a fost confirmată și ca urmare a audierii martorului asistent, care a arătat că partea vătămată l-a recunoscut pe inculpat fără ca asupra sa să fie efectuate presiuni de către organele de cercetare penală.
Mai mult, partea vătămată, la data de 25.03.2008, participând la o nouă recunoaștere din grup, din care a făcut parte și martorul, indicat de inculpat ca fiind adevăratul autor al infracțiunii, nu a recunoscut nicio persoană, nici din față, nici din profil stânga, iar din fotografiile efectuate cu prilejul acestei recunoașteri se poate lesne observa că cei doi frați nu au deloc aceeași înălțime sau structură a corpului, astfel încât posibilitatea de a fi confundați este exclusă.
Pornind de la numerele de telefon folosite de pe terminalul mobil cu seria - -, organele de cercetare penală au ajuns, cu ajutorul martorului la concluzia ca acesta aparține inculpatului, în agenda telefonică a martorului în dreptul respectivului număr de telefon fiind menționat numele "-". Inculpatul a negat însă că ar avea vreo poreclă, precizând că porecla "" aparține fratelui său, însă este contrazis de ceilalți martori audiați în cauză, și, cel de-al doilea martor făcând o afirmație importantă, în sensul că nu îi cunoaște pe fratele lui, astfel încât nu avea cum să greșească porecla sub care era cunoscut inculpatul.
Este adevărat că în fața instanței de judecata, cei doi martori declară într-un alt sens, lăsând să se înțeleagă că nu doar inculpatul avea porecla "", ci și alți frați ai săi, inclusiv, dar nu trebuie pierdut din vedere faptul că aceasta revenire are loc tocmai pentru a confirma noua versiune a inculpatului din fața instanței de judecată, în sensul că are, într-adevăr porecla "", dar aceeași poreclă o au și ceilalți frați ai săi.
Organele de cercetare penală au procedat la audierea martorilor și ca urmare a susținerilor inculpatului că a petrecut seara de 24.12.2008 în compania fratelui său și a unor prieteni, indicați unii prin porecle ("", "", "Comisarul"), iar alții prin nume ( ).
Dintre aceștia, au putut fi identificați și audiați doar și (cunoscut si cu porecla de "", potrivit celor arătate de martorul ), care nu au afirmat niciun moment faptul că ar fi petrecut seara cu inculpatul, pe stradă, singurul care l-a văzut pe inculpat în acea seară fiind martorul, întrucât acesta locuia în gazdă la el, iar întâlnirea nu a avut nicidecum loc în stradă, ci în casă. De asemenea, contrar celor arătate de inculpat, martorul arată că la acea data mama sa, nu locuia la el, astfel încât nu se putea afla la domiciliul său atunci când frații au ajuns acasă.
Dintre persoanele indicate de inculpat, prin porecle sau nume, organele de poliție au reușit să identifice doar două, inculpatul neefectuând niciun demers pentru a sprijini organele de poliție în acest sens. Din investigațiile făcute, s-a ajuns la concluzia că în zona străzii nu locuiesc persoane care să fie cunoscute cu poreclele "Comisaru" și "". Singurii identificați au fost și, care nu confirmă alibiul inculpatului. Cei doi martori revin, însă, în mod nejustificat, într-un sens favorabil inculpatului în faza de judecată.
Faptul că autorul infracțiunii este cel care dispune cu privire la bunul sustras nu este o regulă, în nici un caz una care să ducă la excluderea vinovăției inculpatului, pe motiv că martorul a fost cel care i-a dat telefonul martorului, după cum a arătat prima instanță.
O dovadă în plus a greșitei aprecieri a probelor administrate de către prima instanță este și faptul că, deși aceasta arată că nu inculpatul a săvârșit infracțiunea de tâlhărie în cauză, ci fratele său, martorul, această posibilitate este exclusă: pe lângă faptul că martorul săvârșirea faptei, el nu este recunoscut de partea vătămată și nu e nici cel către care mijloacele de probă conduc ca fiind utilizatorul numărului de telefon -, cunoscut și cu porecla "" și sub apelativul "".
În drept, fapta inculpatului, constând în aceea că la data de 24.12.2007, în jurul orei 20.05, pe B-dul - din B, sector 6, deposedat-o prin violență pe partea vătămată C de geanta pe care o avea asupra sa, în care se aflau mai multe bunuri: aproximativ 2.000 lei, un telefon mobil marca NOKIA 1101, cheile de la casă, cartea de identitate, o biblie, o agendă de culoare roșie și reviste, cauzând un prejudiciu total evaluat la 2.300 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 al. 1, al. 2 lit. b, c Cod penal.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului aflată la dosar (16 ) rezultă că prin sentința penală nr. 475/10.03.2004 a Judecătoriei Sectorului 1 B, definitivă prin Decizia penală nr. 1584/26.08.2004 a, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni, pedeapsă în vederea executării căreia inculpatul a fost arestat la data de 6.08.2003 și liberat condiționat la data de 7.11.2006, conform sentinței penale nr.2698/2006 a Judecătoriei Giurgiu, cu un rest rămas neexecutat de 601 zile.
Prin urmare, infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză a fost săvârșită în stare de recidivă mare postcondamnatorie, înainte de împlinirea termenului liberării condiționate și considerării ca executate a pedepsei, conform dispozițiilor art.61 din Codul penal.
Tribunalul a reținut pericolul social al infracțiunii, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, precum și conduita inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, acesta mai suferind alte trei condamnări la pedeapsa închisorii (de la un an și 8 luni la 3 ani și 6 luni), pentru infracțiuni de furt calificat.
Pedepsele aplicate inculpatului până în prezent, deși executate parțial în penitenciar, și-au dovedit pe deplin ineficienta, nereușind să-și atingă scopul de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, respectiv de formare a unei atitudini corecte a condamnatului față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, în condițiile art.52 din Codul penal.
Cu privire la aplicarea sporului, aceasta era imperios necesară având în vedere periculozitatea de care a dat dovadă inculpatul, recidivist, intrând în mod repetat în conflict cu legea penală, trecând de la săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat la cea de tâlhărie, dar și durata mare a restului de pedeapsă ce urmează a fi contopit în urma revocării liberării condiționate, o orientare către sistemul absorbției creând inculpatului impresia impunității, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, Tribunalul a reținut că natura faptei săvârșită, persistența infracțională, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzută de art.64 lit.a teza a Il-a și lit.b din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora va fi interzis pe perioada executării pedepsei.
Fapta care a făcut obiectul prezentei cauze nu are conotație electorală sau vreo gravitate specială, astfel că Tribunalul a apreciat că nu se impune interzicerea dreptului de a alege.
Dreptul de a fi ales se impune însă a fi interzis, deoarece din penitenciar condamnatul nu și-ar putea îndeplini funcțiile elective și nici nu ar putea reprezenta un model de conduită pentru cetățeni.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul, pentru motivul de casare prevăzut de art.3859pct.18 Cod procedură penală, în sensul că instanța de apel a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, deși din probele administrate rezultă fără dubii că nu el este autorul infracțiunii de tâlhărie. În acest sens, a invocat hotărârea primei instanțe, care a dispus achitarea sa, în baza art.11 pct.2, lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală.
Curtea examinează cauza pentru motivul de casare invocat de inculpat, prevăzut de art.3859pct.18 Cod procedură penală și din oficiu, în limitele celorlalte motive de casare prev. de art. art.3859alin.3 Cod procedură penală.
Recursul este nefondat.
Pe baza lucrărilor și materialului din dosar, Curtea constată că, în cauză, au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului, în raport de care s-au stabilit corect starea de fapt și vinovăția inculpatului.
În fapt, a rezultat din probe că, în seara zilei de 24 decembrie 2007, în jurul orei 2000, în timp ce se afla pe-, în fața blocului, sector 6, inculpatul, prin smulgere, a deposedat pe partea vătămată C de geanta purtată pe mână și care conținea acte de identitate, bani și un telefon mobil Nokia 1101, prejudiciul total fiind în sumă de 2.300 lei.
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei și l-a indicat pe fratele său - martorul - ca fiind autorul acestei fapte.
Partea vătămată C l-a recunoscut din grup pe inculpatul ca fiind cel care a tâlhărit- De asemenea, martorii, și, prin declarațiile lor, au contrazis "alibiurile" inculpatului.
Instanța de apel a făcut o judicioasă evaluare și valorificare a probelor și a înlăturat declarațiile inculpatului, ca fiind nesincere, întrucât sunt în contradicție cu întregul material probator și a concluzionat corect că inculpatul este autorul faptei descrise mai sus.
În consecință, Curtea constată că nu s-a comis vreo eroare gravă de fapt, în sensul art.3859pct.18 Cod procedură penală.
Actele comise de inculpatul au fost corect încadrate juridic, în infracțiunea de tâlhărie, săvârșită în timpul nopții și într-un loc public, în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art.211 alin.1 și alin.2 lit.b, c Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal și pedepsită cu închisoarea de la 5, la 20 ani.
Pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului a fost individualizată conform art.72 Cod penal, luându-se în considerație gradul de pericol social concret al acestei infracțiuni, împrejurările reale în care infracțiunea a fost comisă, valoarea mică a prejudiciului și circumstanțele personale ale inculpatului, acesta fiind recidivist postcondamnatoriu, motiv pentru care, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.61 alin.1 Cod penal, revocând liberarea condiționată dintr-o pedeapsă anterioară, a unui rest de 601 zile și a sporit pedeapsa din prezenta cauză cu 6 luni închisoare.
În consecință, inculpatul are de executat 7 ani închisoare, pedeapsă aptă să realizeze scopul preventiv educativ prevăzut de art.52 Cod penal.
Astfel fiind, în baza art. art.38515pct.1, lit.b Cod procedură penală, cu referire la art.3859pct.18 Cod procedură penală, Curtea va respinge - ca nefondat - recursul declarat de inculpatul.
În temeiul art.38517alin.4 raportat la art.383 alin.2 Cod procedură penală, Curtea va deduce prevenția inculpatului de la 25 martie 2008, la 6 iunie 2008, urmând a constata că inculpatul este arestat în altă cauză.
Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, Curtea - în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală - îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 389/18.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-.
Deduce prevenția inculpatului de la 25.03.2008 la 06.06.2008.
Constată că recurentul inculpat este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei - onorariul avocat oficiu - se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact./10.09.2009
2 ex.
Red. - Tribunalul București - Secția I-a Penală
Red. - Judecătoria Sector 6 B - Secția Penală
Președinte:Stan Mustață
Judecători:Stan Mustață, Ioana Alina Ilie, Dumitrița
