Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 1109/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 211 Cod Penal-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 1109
Ședința nepublică de la 11 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Ilie JUDECĂTOR 2: Ștefan Făurar
- - - - JUDECĂTOR 3: Valentina Trifănescu
- - - - judecător
Grefier: -
.
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul minor G împotriva nr. 66 din 6 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în prezenta cauză.
La apelul nominal a răspuns inculpatul apelant, în stare de arest, asistat de avocat, desemnat din oficiu, lipsă părțile responsabile civilmente, lipsă Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj, lipsă celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei și s-a luat declarație inculpatului acesta arătând că dorește să-și retragă recursul formulat.
Instanța a acordat cuvântul asupra recursului.
Av., pentru inculpat, solicită să se ia act de retragerea recursului.
Reprezentantul parchetului solicită ca instanța să ia act de retragerea recursului.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată din nou că își retrage recursul.
Dezbaterile fiind închise:
CURTEA
Asupra recursului penal de față.
Constată că, prin nr. 1348/19.05.2009, pronunțată de Judecătoria Craiova inculpatul G, fiul lui și -ia, născut la data de 25.10.1992, în C, județul D, domiciliat în C,-, județul D, fără forme legale în C,-, județul D, posesor al seria - nr.-, CNP -, de cetățenie română, studii-6 clase, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără antecedente penale, fără ocupație, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g, i cu Cod Penal aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal, art. 99 și urm.
Cod PenalÎn temeiul 71.Cod Penal s-a interzis inculpatului, după împlinirea vârstei de 18 ani, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b pe Cod Penal durata executării pedepsei.
În temeiul art. 88.Cod Penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la data de 05.03.2009 la zi, iar în baza art. 350.C.P.P. s-a menținut starea de arest a inculpatului.
Prin aceiași sentință a mai fost condamnat și inculpatul, la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt și a unei infracțiuni de tâlhărie.
S-a luat act că părțile vătămate, nu s-au constituit părți civile în procesul penal.
S-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă.
S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă și a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente și, la plata sumei de 1 leu către aceasta, cu titlu de daune morale.
În baza art. 118 lit. e Cod Penal, s-a dispus confiscarea sumei de 210 lei de la inculpatul.
În baza art. 118 lit. e Cod Penal, s-a dispus confiscarea sumei de 30 lei de la inculpatul G.
În baza art. 191.C.P.P. a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente și, la plata sumei de 900 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
În baza art. 191.C.P.P. a fost obligat inculpatul G la plata sumei de 800 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
În fapt, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 03.11.2008, inculpatul, împreună cu învinuitul, au deposedat, prin violență, pe minorul, in vârstă de 15 ani, în timp ce se afla pe blvd. -, de un telefon mobil marca Samsung U 600, prejudiciul cauzat fiind de 700 lei;
În seara de 12.12.2008, inculpații și G, împreună cu făptuitorii și, au sustras, prin efracție, escaladând gardul imobilului din- C și pătrunzând în interior prin spargerea unui geam, o butelie și un calorifer electric, bunuri în valoare de 200 lei, din locuința părții vătămate;
În seara de 26.12.2008, inculpații și G, împreună cu făptuitorii și, prin efracție, au sustras din magazinul aparținând AF, patru perechi pantofi sport, cauzând un prejudiciu de 300 lei;
În noaptea de 28/29.12.2008, inculpații și G, împreună cu făptuitorii și, au sustras, din grădina amplasată în fața blocului 175F de pe b-dul -, un motoscuter marca, în valoare de 1700 lei, în dauna părții vătămate;
În noaptea de 28/29.12.2008, inculpații și G, împreună cu făptuitorii și, au sustras, prin efracție, escaladând gardul imobilului situat pe-, un motoscuter marca, în valoare de 750 lei, în dauna părții vătămate;
În noaptea de 28/29.12.2008, inculpații și G, împreună cu făptuitorii și, au sustras, prin efracție, escaladând gardul imobilului situat pe-, un motoscuter marca Peugeot, creând un prejudiciu de 500 lei, în dauna părții vătămate;
La data de 12.01.2009, inculpatul a sustras, din posesia minorului, în vârstă de 13 ani, în timp ce se afla pe strada - din C, doua telefoane mobile Nokia 7900, respectiv Nokia, prejudiciul cauzat fiind de 2000 lei;
La data de 04.02.2009, inculpatul, împreună cu făptuitorii și, au profanat mormântul decedatului din cimitirul din
Starea de fapt menționată a fost reținută în baza probelor administrate respectiv: procese verbale de cercetare la fața locului, planșe fotografice, rapoarte de expertiză de medico legale, dovadă de restituire a bunurilor, declarații martori, declarații inculpații.
Împotriva sentinței penale au declarat apel inculpații și G acesta din urmă criticând sentințe primei instanțe sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei.
Prin nr. 66 din 6 octombrie 2009 Tribunalul Dolja respins apelurile formulate ca nefondate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul G, fără a-l motiva, iar la termenul de azi acesta a arătat că înțelege să-și retragă recursul situație în care instanța, în conformitate cu disp. art. 3854C.P.P. va lua act de această manifestare de voință.
Se va menține starea de arest a inculpatului și se va deduce din pedeapsă detenția preventivă la zi.
Văzând și disp. art. 192
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul minor G împotriva nr. 66 din 6 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în prezenta cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare statului din care 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Menține arestarea preventivă și deduce detenția în continuare, la zi.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 2009.
- - Pt. - - - -
pensionat
președinte complet
-
Grefier,
Red. Jud.
2 ex.
Președinte:Aurel IlieJudecători:Aurel Ilie, Ștefan Făurar, Valentina Trifănescu