Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 12/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 12/A/2008
Ședința publică din 26 februarie 2008
PREȘEDINTE: Sotoc Daniela
JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela Sferle Adrian
Procuror: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinței penale nr. 295 din 22 octombrie 2007 împotriva sentinței penale nr. 295 din 22 octombrie 2007 Tribunalului Bihor privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 2 lit. b și c Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat apărătorul din oficiu al inculpatului intimat, av. și au lipsit inculpatul intimat, partea civilă intimată, partea responsabilă civilmente intimată și Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței și că mandatul de aducere al inculpatului intimat a fost restituit cu mențiunea că inculpatul intimat nu a fost găsit la domiciliu și că familia acestuia nu cunoaște locul unde ar putea fi găsit, după care:
Procurorul a solicitat să se constate că inculpatul intimat se sustrage de la judecată și a solicitat, neavând alte cereri prealabile sau excepții de formulat, să fie admis apelul declarat de parchet și să se desființeze sentința în sensul înlăturării dispozițiilor de achitare și, în urma constatării vinovăției inculpatului cu privire la infracțiunea de tâlhărie reținută în sarcina sa, să se dispună condamnarea acestuia la o pedeapsă privativă de libertate. A arătat că, din probele administrate rezultă, fără dubiu, vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie. În concret, s-a arătat că declarațiile părții vătămate date atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată se coroborează cu declarațiile martorilor asistenți care confirmă faptul că, fără nici o ezitare, partea vătămată l-a recunoscut pe inculpat din grupul format, cu procesul-verbal întocmit cu acea ocazie, cu planșa foto și cu certificatul medico-legal. S-a mai arătat că, deși inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, susținând că are un alibi, nu a arătat în ce constă acesta, negând practic comiterea faptei, fără însă să aducă un argument în acest sens. De asemenea, s-a apreciat ca fiind eronat argumentul primei instanțe în sensul că există dubii cu privire la comiterea faptei deoarece recunoașterea inculpatului intimat din grup de către partea vătămată s-a făcut după trei luni de zile, câtă vreme partea vătămată a descris în mod precis semnalmentele inculpatului la două zile după săvârșirea infracțiunii.
Apărătorul inculpatului intimat a solicitat respingerea apelului declarat de parchet și menținerea, ca temeinică și legală, a hotărârii instanței de fond. A apreciat că instanța de fond a respectat principiul prezumției de nevinovăție și a procedat corect dispunând achitarea inculpatului intimat, câtă vreme probele administrate în cauză nu au fost de natură să înlăture această prezumție.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului penal de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 295 din 22 octombrie 2007, Tribunalul Bihor, în baza art. 11 pct. 2 lit. a cu art. 10 lit. c Cod penal a dispus achitarea inculpatului, fiul lui și, născut la 23.07.1988 în O, cetățean român, studii 6 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație și loc de muncă, cu antecedente penale conform fișei,. în O, nr.23,.2, jud. B, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. b și c Cod penal cu aplicarea art. 99 al.3 Cod penal.
În baza art. 346 Cod procedură penală, au fost respinse pretențiile civile formulate în cauză, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin rechizitoriu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihora solicitat trimiterea în judecată a inculpatului minor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 2 lit. b și c Cod penal cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal, comisă prin aceea că, în seara zilei de 8 ianuarie 2006, prin folosirea violenței fizice ar fi deposedat-o pe partea vătămată de geanta de pe umăr.
Partea vătămată s-a constituit inițial parte civilă cu suma de 1000 RON daune morale, însă a revenit asupra acesteia cu ocazia audierii în fața instanței de judecată.
În vederea soluționării cauzei s-a luat declarație părții civile 145, au fost audiați martorii 101, 123, 124.
Din coroborarea întregului material probatoriu existent la dosarul cauzei instanța a reținut în fapt că, în seara zilei de 8 ianuarie 2006 în jurul orei 21,30 partea vătămată se găsea în mun. O în apropierea stației de tramvai situată la intersecția str. - cu Muntele, moment în care a fost deposedată prin folosirea violenței fizice de o geantă pe care o avea pe umăr de o persoană care i-a smuls-o de pe umăr folosind violența. Partea vătămată avea în geantă suma de 10 RON, BI și mai multe lucruri personale, iar cu ocazia audierii a descris semnalmentele autorului, ca fiind un tânăr de cca 16 ani, înălțime 1,60, fața lunguiață, ten alb, sprâncene de culoare închisă, ochii căprui sau, pe față avea urme de vărsat de vânt sau coșuri, iar pe cap purta un fes de culoare albastru închis și era îmbrăcat într-un fâș de culoare neagră.
Cu ocazia efectuării unei recunoașteri în grup, partea vătămată l-a recunoscut pe inculpat ca fiind persoana care în seara zilei de 8.01.2006 i-a smuls poșeta de pe umăr prin violență. În urma faptei respective, partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale.
Audiată fiind în fața instanței, partea vătămată relatează următoarele: "În data de 8.01.2006, mă deplasam spre locul de muncă iar la intersecția str. - cu Muntele, lângă stația de tramvai, am fost luată prin surprindere de o persoană necunoscută care, pe la spate a încercat să-mi smulgă geanta de pe umăr, a tras de ea încercând să o smulgă și într-un final a reușit. Când trăgea de geantă, m-am întors cu fața și în acel moment m-a lovit cu palma peste față, moment în care m-am dezechilibrat, am căzut și am dat cu capul de linia de tramvai, după care inculpatul a fugit. Palma mi-a dat-o pentru a-mi smulge geanta. În timp ce încerca să-mi smulgă geanta, am avut timp suficient să-i văd fața și l-am recunoscut la poliție ca fiind inculpatul."
Martorii audiați în cauză, respectiv, și au fost martori asistenți ci ocazia recunoașterii în grup efectuată la poliție susțin că partea vătămată l-a indicat pe inculpat ca fiind autorul infracțiunii. Inculpatul nu recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, arătând chiar în procesul-verbal întocmit cu ocazia recunoașterii în grup că nu este el autorul infracțiunii reținute în sarcina sa și că la acea dată nici nu se afla în zonă. Ulterior, în faza de judecată nu s-a prezentat pentru a da declarație în fața instanței deși a fost citat cu mandat de aducere, însă a fost de față la întocmirea de către Serviciu de probațiune a referatului de evaluare, fapt pentru care instanța a apreciat că acesta s-a sustras de la judecată. Cu toate acestea, lipsa inculpatului de la judecată nu poate fi considerată ca fiind în măsură să conducă la concluzia că el este autorul faptei, atâta vreme cât acest lucru este susținut doar de către partea vătămată, probă care nu se coroborează cu alte probe, iar potrivit dispozițiilor Codului d e procedură penală, probele administrate într-o cauză pot fi valorificate în procesul penal în măsura în care se coroborează cu alte probe administrate în cauza respectivă. Martorii asistenți nu fac decât să confirme faptul că partea vătămată l-a recunoscut pe inculpat, dar nu și faptul că acesta ar fi într-adevăr autorul faptei.
Cu privire la recunoașterea în grup efectuată la poliție, s-a apreciat că aceasta are loc la câteva luni de la comiterea faptei, respectiv în 5.04.2006 (12 dosar ), iar fapta este comisă în 8.01.2006, astfel că, dat fiind intervalul mare de timp scurs între cele două date există dubii cu privire la recunoașterea făcută de partea vătămată, mai ales că la data comiterii faptei inculpatul purta un fes și de asemenea era noapte. Pe de altă parte, cu ocazia recunoașterii în grup, partea vătămată nu face referire la semnalmentele pe care le indică în plângerea penală care l-ar putea individualiza pe inculpat, respectiv faptul că pe față avea urme de vărsat de vânt și dinții din față erau ieșiți în afară.
S-a mai menționat și faptul că inculpatul a recunoscut în fața consilierului de probațiune comiterea încă a unor infracțiuni de furt, astfel că nimic nu l-ar fi împiedicat să recunoască și această faptă dacă ar fi comis-o într-adevăr.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, solicitând desființarea sentinței în sensul să se desființeze sentința în sensul înlăturării dispozițiilor de achitare și, în urma constatării vinovăției inculpatului cu privire la infracțiunea de tâlhărie reținută în sarcina sa, să se dispună condamnarea acestuia la o pedeapsă privativă de libertate. A arătat că, din probele administrate rezultă, fără dubiu, vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie. În concret, s-a arătat că declarațiile părții vătămate date atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată se coroborează cu declarațiile martorilor asistenți care confirmă faptul că, fără nici o ezitare, partea vătămată l-a recunoscut pe inculpat din grupul format, cu procesul-verbal întocmit cu acea ocazie, cu planșa foto și cu certificatul medico-legal. S-a mai arătat că, deși inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, susținând că are un alibi, nu a arătat în ce constă acesta, negând practic comiterea faptei, fără însă să aducă un argument în acest sens. De asemenea, s-a apreciat ca fiind eronat argumentul primei instanțe în sensul că există dubii cu privire la comiterea faptei deoarece recunoașterea inculpatului intimat din grup de către partea vătămată s-a făcut după trei luni de zile, câtă vreme partea vătămată a descris în mod precis semnalmentele inculpatului la două zile după săvârșirea infracțiunii.
Examinând sentința prin prisma apelului declarat, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 371 și art. 378 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este nelegală și netemeinică, iar apelul declarat de parchet este fondat și urmează a fi admis ca atare, potrivit dispozitivului prezentei.
Este adevărat că, potrivit art. 5/2 Cod procedură penală, orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre definitivă și, în cazul în care probele referitoare la vinovăție nu sunt certe, sigure, complete, ci există îndoială cu privire la vinovăția inculpatului, se aplică regulain dubio pro reo, potrivit căreia orice îndoială operează în favoarea inculpatului.
Dar, în speță, probele administrate au răsturnat fără putință de tăgadă această prezumție.
Astfel, partea vătămată, în declarația data în 10 ianuarie 2006 (filele 4 și 5 din dosarul de urmărire penală), la două zile după comiterea faptei, descrie în amănunt persoana care a tâlhărit-o, dând semnalmentele fizice ale acestea, precizând că este vorba despre un în vârstă de aproximativ 16 ani, de înălțime de aproximativ 1,60 cm, cu față lunguiață, ten alb, sprâncene de culoare închisă, căprui sau, având pe față mai multe semne, de "vărsat de vânt" sau urme de coșuri și dantură neuniformă. În mod eronat a reținut instanța că martorii asistenți nu fac decât să confirme faptul că partea vătămată l-a recunoscut pe inculpat, dar nu și faptul că acesta ar fi într-adevăr autorul faptei.
Martorii asistenți au rolul de a observa modul de desfășurare a actului procedural și a de a face observații care să confirme sau să infirme consemnările cuprinse în procesul-verbal încheiat la efectuarea actului procedural respectiv.
Or, martorii asistenți au observat doar modul în care se desfășoară recunoașterea în grup, iar în procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere (filele 12 -14 din dosarul de urmărire penală) se consemnează în mod expres faptul că partea vătămată l-a identificat pe inculpatul intimat, fără să ezite în vreun mod, ca fiind persoana care a tâlhărit- Mai mult de atât, în declarațiile date în fața instanței, cei doi martori asistenți, respectiv și () declară că partea vătămată l-a indicat, cu ocazia recunoașterii din grup, pe inculpatul, ca fiind cu certitudine autorul tâlhăriei comise. În același sens sunt și declarațiile date de cei doi martori asistenți în faza de urmărire penală (filele 15-18 din dosarul de urmărire penală).
Împrejurarea că inculpatul intimat a negat constant comiterea faptei și cele reținute în referatul întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, în sensul că acesta susține cu tărie că este nevinovat, nu sunt de natură să ducă la concluzia că într-adevăr, acesta nu ar fi comis fapta.
Alineatul 2 al art. 63 Cod procedură penală consacră principiul liberei aprecieri a probelor, potrivit căruia toate probele au, după lege, aceeași valoare probantă, legea de procedură penală nestabilind aprioric valoarea diferitelor probe, acestea trebuind să fie rezultatul aprecierii concrete de către instanță a probelor administrate în cauză.
Or, din analiza probelor la care s-a făcut referire mai sus rezultă, fără putință de tăgadă, că declarația dată de partea vătămată atât în faza de urmărire penală, cât și în cea de judecată, se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv cu procesul-verbal de recunoaștere din grup, cu raportul de constatare medico-legală (fila 10 din dosarul de urmărire penală), cu declarațiile martorilor asistenți date atât în faza de urmărire penală, cât și în cea a cercetării judecătorești, probele confirmându-se unele pe altele și conducând la concluzia univocă că inculpatul este autorul infracțiunii, fiind vinovat de comiterea faptei reținută în sarcina sa.
Declarația inculpatului dată în faza de urmărire penală va fi înlăturată ca fiind nesinceră, ea necoroborându-se cu nici un alt mijloc de probă administrat în cauză. Mai mult de atât, inculpatul intimat s-a sustras de la judecată, atitudine procesuală care denotă, contrar celor reținute în referatul întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, că inculpatul nu și-a corijat comportamentul și nici că pedepsele ce i-au fost anterior aplicate și-au atins scopul, respectiv prevenția specială.
Astfel fiind, curtea, în baza art. 379 punct 2 lit. a Cod procedură penală, va admite apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, va desființa sentința și, în urma reținerii vinovăției inculpatului, va dispune condamnarea acestuia, în temeiul dispozițiilor art. 211 alin. 2 lit. b și c Cod penal cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu privare de libertate.
La stabilirea acestei pedepse instanța a ținut seama atât de limitele de pedeapsă, de dispozițiile art. 109 Cod penal, de gradul de pericol social concret al faptei comise, cât și de persoana inculpatului intimat, care are antecedente penale și care, așa cum s-a arătat mai sus, nu este la prima infracțiune. De asemenea, instanța a ținut seama și de atitudinea avută de inculpat, de nerecunoaște a comiterii faptei și de sustragere de la judecată.
Pentru ca să-și poată îndeplini funcțiile ce-i sunt atribuite, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul naturii ei și duratei, gravității faptei, pericolului social pe care îl prezintă persoana infractorului și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii penale.
Curtea apreciată că, privită prin prisma acestor considerente, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului este în măsură să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 Cod penal, respectiv atât prevenția specială cât și cea generală.
În baza art. 71 Cod penal urmează a i se interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
Curtea va constata că, prin declarația dată în fața primei instanțe (fila 145), partea civilă a precizat că nu își mai menține constituirea de parte civilă, condiții în care urmează să se ia act de această renunțare și în care, în baza art. 118 lit. e Cod penal se va confisca de la inculpat suma 10 lei, sumă ce se găsea în geanta sustrasă de la partea civilă.
În baza art. 189 Cod procedură penală, se va dispune obligarea inculpatului intimat la plata sumei de 100 lei, onorariu pentru apărarea din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală,
ADMITE apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinței penale nr. 295/P din 22 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o desființează în sensul că:
În baza art. 211 alin. 2 lit. b și c Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal condamnă pe inculpatul, fiul lui și, născut la 23 iulie 1988 în O, cetățean român, studii 6 clase, cu antecedente penale,. în O, nr. 23,. 2, la o pedeapsă de:
- 3 ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
Constată că partea civilă a renunțat la pretențiile civile.
În baza art. 118 lit. e Cod penal confiscă de la inculpat suma de 10 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Obligă pe apelant să plătească în favoarea Baroului de Avocați B suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu av., care va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare și comunicare cu inculpatul și părțile lipsă.
Pronunțată în ședința publică azi, 26 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
red. decizie -
jud. fond
dact. 3 ex. 10.02.2008, pc
Președinte:Sotoc DanielaJudecători:Sotoc Daniela, Condrovici Adela Sferle Adrian
