Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 13/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 13/
Ședința publică din 06 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Burlacu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Ministerul Public fost reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI împotriva sentinței penale nr. 288/01.06.2007, pronunțată de TRIBUNALUL GALAȚI în dosarul nr. 899/P/2006, privind pe inculpatul, (fiul lui și, născut la 2103.1979 în G, domiciliat în G,-, județul G), trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev.și ped. de art.211 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză au răspuns intimatul-inculpat, personal și asistat de av. ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. 103 din 5.10.2007 eliberată de Baroul Galați -Cabinet individual și martora din lucrări, personal, lipsă fiind martora.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, prin care s-a arătat că la dosar la data de 06.03.2008 s-a depus procesul-verbal de executare al mandatului de aducere privind -o pe martora, potrivit căruia, aceasta este plecată în Italia, în concediu, din data de 23.02.2008, fără a se cunoaște data întoarcerii, după care:
În condițiile art.86 Cod pr.penală, cu respectarea disp.art.85 alin.1,2,3 Cod pr.penală, s-a procedat la audierea martorei, declarația sa fiind consemnată în procesul-verbal separat atașat la dosar.
Instanța, față de mențiunile făcute în procesul - verbal al mandatului de aducere a martorei, revine asupra audierii acesteia.
Apărătorul inculpatului arată că a solicitat inculpatului să prezinte depărtarea între curtea lui și apartamentul părții vătămate, făcând din curtea lui trei fotografii,cu precizarea că gardul acum este construit, la acea vreme nu era făcut, deci se vedea mult mai bine. Prezintă spre vedere fotografiile reprezentantei Parchetului, după care le depune la dosar.
La întrebarea instanței, apărătorul inculpatului precizează că din curtea imobilului inculpatului s-au făcut fotografiile, blocul părții vătămate fiind situat în fața acestuia, de unde se vede geamul termopan al apartamentului părții vătămate.
Nemaifiind cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public apreciază hotărârea pronunțată de către instanța de fond ca fiind nelegală, în opinia sa în mod greșit s-a procedat la achitarea inculpatului, apreciindu-se de către instanța de fond că probele administrate în cauză nu dovedesc că inculpatul este autorul infracțiunii.
Consideră că instanța de fond prin coroborarea declarațiilor persoanelor care au cunoștință de săvârșirea acestei fapte ar fi trebuit să ajungă la concluzia că ea a fost comisă de către inculpat. Are în vedere declarația părții vătămate care a explicat în mod detaliat încă din primele momente și a indicat semnalmentele persoanei care l-a agresat. Acesta a precizat că și ulterior acestui moment a revăzut persoana respectivă și a adus la cunoștință acest aspect atât tatălui său, cât și persoanei care avea grijă de el, martora, persoana cu care minorul stătea acasă în lipsa părinților,însă aceste persoane, audiate fiind, au explicat că nu au crezut personal faptul că inculpatul, după comiterea unei asemenea fapte ar avea curajul să se reîntoarcă în zona în care a săvârșit-o și de acea nu au acordat minorului credibilitatea necesară pentru a se deplasa și la poliție și a aduce la cunoștință acest aspect.
Poziția acestor persoane nu atrage însă o lipsă de credibilitate a părții vătămate, din perspectiva aspectelor pe care le-a relatat. Este de menționat faptul că, audiată fiind de instanța de judecată, partea vătămată a precizat că ar fi văzut pe inculpat și de câteva ori înainte de momentul comiterii faptei. Urmează a se observa că această susținere nu se regăsește în primele declarații care au fost date mult mai aproape de momentul inițial și apreciază că datorită trecerii timpului, această afirmație ar trebui privită cu rezerve, în contextul în care până la momentul audierii de către instanța de apel nu se regăsește în declarația părții vătămate vreo susținere vizând împrejurarea că l-ar fi cunoscut pe inculpat și anterior momentului săvârșirii faptei,
În ceea ce privește prezența inculpatului la acel moment și în acel loc, relevantă este și declarația martorei, care,deși nu a văzut cea ce s-a întâmplat, exact în același timp cu câteva minute mai devreme l-a văzut pe inculpat în fața blocului, atestând astfel prezența sa acolo, iar această declarație se coroborează cu susținerile părții vătămate.
Urmează a se avea în vedere și recunoașterea care s-a făcut, este adevărat, dintr-o planșă foto și nu dintr-un grup de persoane, însă și această activitate procesuală este explicabilă, în condițiile în acre părinții părții vătămate au insistat și au arătat succesiv pe parcursul procesului penal că datorită stării de teamă în care s-a aflat minorul după comiterea faptei, au încercat să îl protejeze în toate modalitățile posibile, lucru care s-a întâmplat și cu ocazia administrării probatoriului, în sensul că această recunoaștere s-a realizat dintr-o planșă foto, fapt care nu are nici un aspect nelegal în raport cu modalitatea concretă în care s-a desfășurat. Martora astăzi audiată a confirmat faptul că este vorba despre o activitate reală și nu fictivă, pentru că într-adevăr partea vătămată chiar a analizat această planșă foto și că martorele chiar au participat în concret la desfășurarea acestei activități și aceste mijloace de probă vin să confirme în opinia Parchetului, susținerile părții vătămate.
În ceea ce privește declarația părții vătămate, aceasta trebuie apreciată în mod evident prin prisma vârstei pe care o avea la momentul la care a fost comisă infracțiunea, și care justifică modul concret în care acesta a înțeles să declare, cu ocazia audierilor din prezenta cauză.
Pentru aceste considerente, apreciază că s-a făcut dovada împrejurării că inculpatul este autor al infracțiunii, se poate stabili în mod logic și firesc care este motivul pentru care identificarea acestuia s-a făcut la o dată ulterioară, mult după comiterea faptei, raportat la situațiile concrete în care acesta a fost văzut ulterior de către partea vătămată, raportat și la faptul că o perioadă a fost arestat și faptul că a fost văzut de partea vătămată este mult ulterior momentului inițial al săvârșirii faptei și în mod corect se impunea a se aprecia că inculpatul este autorul al infracțiunii.
Prin urmare, solicită a se dispune condamnarea inculpatului și prin schimbarea încadrării juridice, și înlăturarea prevederilor prevederilor art.37 lit.a Cod penal doar cu reținerea prevederilor art.37 lit.b Cod penal, să se contopească pedeapsa aplicată cu pedeapsa de 3 ani și două luni aplicată prin sentința penală 3494/2003 a Judecătoriei Galați, iar în baza artt.61 Cod penal, noua pedeapsă rezultantă să fie contopită cu restul neexecutat de 739 zile și să se deducă din pedeapsa finală reținerea din 12.06.2002 și perioadele executate de la 10.06.2004 la 30.09.2004 și 8.02.2005 - 5.12.2006, dată la care a fost liberat condiționat.
Apărătorul inculpatului intimat arată că înțelege apelul Parchetului prin prisma faptului că s-a făcut un rechizitoriu și s-a trimis în judecată o persoană nevinovată, doar pe un dosar de cercetare penală, făcut de secția 1 Poliție, care, a și tergiversat prezentarea martorei în fața instanței, în așa fel încât să fie adusă cu mandat de aducere și conștientizată pentru ceea ce trebuie să facă în fața instanței, pentru că tot ei au făcut acest dosar. Și înțelege, pentru că, s-ar recunoaște în acest mod, trimiterea în judecată din greșeală, a unei persoane nevinovate.
Dar instanța de fond, cu toate că la momentul respectiv poate a făcut mai puțină cercetare judecătorească, în mod direct a reușit să perceapă faptul că inculpatul, cu antecedentele penale care sunt trecute în cazier, nu se face vinovat de săvârșirea acestei fapte.
S- a susținut în apelul promovat de Parchet că nu trebuie să punem prea mult preț și temei pe declarațiile minorului, că trebuie să le privim cu rezervă, deoarece este imposibil ca acum, venit în fața instanței, să-și mai aducă aminte cu claritate ce a făcut acum doi ani, în 2004, acum trei ani, în 2005, sau 2006. Dar se știe foarte bine că de obicei copii nu mint și au o memorie extraordinară, deci în fața instanței acesta spune că el îl știa dinainte pe inculpat, că este fratele lui, că au mai jucat fotbal, lucru pe care i l-a spus și prietenului său. Este imposibil ca în momentul agresiunii pentru că nu și-a mascat fața, pentru că nu și-a ascuns nici un moment identitatea, ba chiar l-a întrebat dacă nu știe unde locuiește cutare. Copilul s-a întors și l-a privit. Este imposibil să nu îl fi recunoscut că este vecinul lui de o viață.
Copiii au o atenție și o memorie deosebită. Au jucat fotbal împreună, l-au văzut stând pe bancă, deci nu se poate crede că acest minor, văzându-l pe cel care l-a agresat, răspunzându-i la întrebare, nu l-a recunoscut în mod sigur că este vecinul său de la casa de alături, de unde privea în fiecare zi pe geam. Ba mai mult, nu poate crede că tatăl său - care a avut foarte multă grijă să spună instanței că a fost traumatizat copilul, că în acel moment, din dorința de a-i minimaliza această teamă, s - a determinat recunoașterea după fotografii a inculpatului. Dacă îi era atât de mult grijă de teama minorului, de ce în toamnă, moment în care era deja arestat inculpatul, deja din luna a VI-a, după câteva luni deci, - așa cum au precizat toți -, când i s-a spus că acel individ a fost văzut în jurul blocului, tatăl minorului nu s-a dus la poliție, tocmai pentru a risipi teama copilului, pentru a-i crea o stare de securitate, pentru a îndemna poliția să se plimbe mai mult prin jurul blocului și pentru a-l prinde. Pentru că deja inculpatul nu mai era prezent, fiind arestat la data de 10.06, la două luni după săvârșirea așa-zisei fapte săvârșită de el.
Toată lumea spune că în toamnă copilul l-a văzut, dar părintele nu a făcut absolut nimic pentru a merge la poliție și a spune că în jurul blocului se învârte din nou sau se plimbă persoana care i-a agresat copilul. Există posibilitatea să mai fie văzut pe acolo, dar nici un moment nu a făcut aceasta. Cum se declanșează această identificare a inculpatului în fapt: La pagina 41 din dosar există un raport al subinspectorului, la data de 7.07.2005, deci după un an și 3-4 luni, pentru că la un moment dat dosarul trena în sertarele și dulapurile poliției și nu aveau cum să descopere, pentru că nu au făcut nici un fel de verificări și ce au zis, poate face aceste afirm,ații pentru că a lucrat în acest domeniu și știe cum se pune problema, deși, personal, nu a făcut niciodată așa ceva, deci, polițiștii și-au zis că trebuie să se găsească ce persoană din jurul secției este arestată și pe care s-ar putea da vina, pentru că inițial, în momentul săvârșirii faptei, i s-a prezentat copilului același album foto, iar el având antecedente penale, figura în albumul foto, dar nu a fost recunoscut. Că după aceea, în 2005 vine copilul și îl descrie, că are și blugi, dar fotografia lui este doar până la umeri, rămâne la aprecierea instanței.
Deci, i se prezintă albumul foto prima dată, nu este recunoscut și se știe, toți sunt pozați, aflați în baza de date a secției în teritoriul căruia au domiciliul. Ba mai mult, inculpatul relatează că au încercat să-i pună în cârcă mai multe fapte și nu înțelege de ce, dar solicită a se avea în vedere acest lucru. Deci, au încercat să-i pună în cârcă mai multe fapte petrecute în zonă: o tâlhărie cu o vânzătoare de la un magazin, unde au găsit cel mai ușor să-l considere autor la această faptă. Inculpatul nu a vrut să dea declarație pentru că nu știa nimic despre fapta respectivă, nu o făcuse, nu știa în ce zi a fost, despre ce e vorba, unde, când și cum, mai ales că era deja și arestat de două luni.
În ce condiții se prezintă albumul foto: cel mai sincer a spus copilul. I s-a arătat mai întâi o singură poză,- nu mai reține din declarații dacă a fost tatăl în interior -, după care s-a întocmit acel scenariu pe care, precizează, în calitatea pe care a avut - o când a lucrat la poliția de frontieră, și ea întocmit, dar nu ca scenariu, corect.
: au încercat, după cum personal știe, de pe vremea când lucra la poliția de frontieră, a se proceda ca atunci când au fost foarte multe cazuri cu autori necunoscuți.
Deci, se știa cine este, dar nu putea să probeze într-o astfel de jonglerie. Și apoi s-au adus cele două de jos care așteptau să declare nu știe ce, pe care le-au luat ca martore, deși una dintre ele nu avea nici buletinul la ea, nu există nici un element de identificare, respectiv cea care nu este prezentă.
În ceea ce privește modul de descriere al persoanei care l-a atacat pe partea vătămată, cât și modul de recunoaștere, toate au fost induse copilului, respectiv că l-a recunoscut după blugi, păi cum să fie recunoscut după blugi când în poză nu apar blugii, cum să recunoască după celelalte descrieri, când prima dată nu îl descrie așa, iar după aceea, în declarație începe să îl descrie că este șaten, are 1,75, că este slăbuț, că are nu știe cum ochii. E cu totul altceva.
Ba mai mult, există declarații la dosar care arată că în acea perioadă inculpatul nu se afla în G, el era plecat să muncească, știe sigur, din câte i -a spus, că în acea perioadă a muncit cu ziua nu numai în acea localitate, a mers și la Vânători, la niște rude,pentru că nu avea cum să își câștige existența. . și el, pentru că a fost pus în libertate și a fost rearestat pentru aceeași faptă, nu a făcut alta, se va observa de ce a fost rearestat după două luni. La momentul când l- a apărat atunci îi spusese că nu mai vrea să aibă de a face cu asemenea fapte, că va încerca să se repare, motiv pentru care, chiar și pentru prezenta cauză, a fost plecat să își câștige existența, dar s-a întors în țară pentru a fi prezent în fața instanței, pentru că nu este vinovat și pentru a - și susține nevinovăția, să fie prezent la toate etapele de cercetare judecătorească.
În fața instanței a adus acel martor pentru a dovedi cum a plecat la gară și acel martor a spus că l-a dus în dimineața respectivă, fără a preciza data, la gară, unde a plecat cu o femeie, nu știa direcția, unde, doar că merge să muncească. Împotriva acestei mărturii, împotriva mărturiilor și probelor care nu se conjugă deloc, ale părții vătămate, existente în dosar, ale tatălui acestuia, nu se poate considera, fără a fi o probă palpabilă, că inculpatul se face vinovat de această faptă.
că în conformitate cu art.75 Cod pr.penală, atunci când declarațiile date de martori, de partea vătămată nu pot servi la aflarea adevărului în mod indubitabil, - adevărul este cel relatat de ea - și pe care s-a străduit din răsputeri să îl prezinte instanței, considerând că este imposibil ca o persoană care locuiește cu o persoană, cu un copil, atât de aproape, de o perioadă foarte lungă de timp, de când s-a născut acest copil este cunoscut de inculpat, acesta să nu-l cunoască în scara blocului în momentul în care a fost agresat.
În măsura în care aceste declarații nu se coroborează, ba mai mult,a adus probe că de fapt el nu s-a aflat în localitate în acea perioadă, soluția instanței de fond este temeinică și legală și solicită menținerea ei.
Reprezentanta Ministerului Public, în replică, arată că s-au făcut afirmații care nu sunt corecte, nu știe dacă intenționat, sau nu, dar chiar nu sunt corecte, s-a susținut că i s-a prezentat același album foto și nu a recunoscut pe nimeni. Nu există nici o dovadă la dosar din care să rezulte că minorului i s-a prezentat exact același album foto. D-na avocat știe foarte bine cam câte fotografii sunt în baza de date ale poliției ca să se poată afirma cu certitudine că nu i se pot prezenta unei persoane la un anumit moment dat toate fotografiile posibile care conțin poze ale eventualilor infractori din S-a mai susținut că partea vătămată știa cum arată inculpatul pentru că-l văzuse jucând fotbal și pentru că era fratele lui, dar partea vătămată a spus constant, tot timpul, și la urmărire și în fața instanței că aceste aspecte le-a aflat ulterior. adevărat, a spus că l-a mai văzut de câteva ori înainte, dar după faptă a aflat că este fratele lui și l-a văzut pe banca din fața blocului, deci sunt aspecte ulterioare și sunt aspecte certe rezultate din declarația părții vătămate. S-a susținut că copilul nu minte și ar trebui crezut. De acord, dar tot copilul spune că i s-a arătat o fotografie și nu a fost influențat, că l - a recunoscut pe inculpat din acea fotografie, pentru că era cel pe care el îl cunoștea și a precizat că este vorba și despre faptul că avea o geacă neagră, element de îmbrăcăminte care l-a ajutat în operațiunea de identificare. Copilul nu vorbește nici un moment despre blugii despre care se fac atâtea discuții că nu s-ar regăsi în fotografia indicată de către lucrătorii de poliție.
În ceea ce privește apărarea formulată de către inculpat, urmează a se observa că el a fost audiat la un anumit moment după săvârșirea faptei, când a refuzat să dea declarație, dar a spus clar că nu știe unde se afla la momentul săvârșirii pretinsei fapte.
Ulterior, după o anumită perioadă își formulează această apărare și este audiată martora la care se face trimitere, dar nu sunt invocate în nici un moment toate contradicțiile și toate văditele diferențe dintre declarația inculpatului și declarația acestei martore.
În replică, apărătorul inculpatului arată că este cert că acest dosar a fost făcut cu posibilitățile procedurale pe care le au organele de poliție și consideră că este o cercetare polițienească, așa cum a scris subinspectorul respectiv, pentru că nimeni nu a venit să spună că autorul este. Așa cum a arătat, la fila 41 este acel raport, potrivit căruia rezultă că din cercetările și din posibilitățile specific polițienești s-a stabilit că autorul acestei infracțiuni este. Acest raport este către comandant, deci ei stabiliseră deja. Asta este perioada din 7.07. Și a doua zi în data de 8 este chemat și i se arată poza Deci, lucrurile erau preconcepute și stabilite de poliție ca să își termine dosarul.
Inculpatul intimat arată că după ce s-a liberat s-a dus la secția 1 Poliție să îl ia în evidență că este în libertate. Domnul l-a luat la el în birou, a fost întrebat dacă s-a cumințit și i - a cerut să colaboreze cu el. S-a crezut că el va sta tot într-un grup de infractori, dar așa ceva nu va mai face, nu va mai sta într-un grup de infractori, i-a spus că nu are de ce să colaboreze, că s-a decis că nu va mai sta într-un grup de infractori și să mai facă alte rele, și de atunci este căutat încontinuu acasă, deși el lucrează toată ziua.
Este căutat pentru fel și fel de infracțiuni și de furturi și a fost chemat la poliție odată cu un furt, deja era făcut dosarul, dar martora a zis că nu este el, dar dacă martora spunea că este el, era acuzat, deși era nevinovat.- este în zona centrală, între centru și piață, aparține de Secția 1.Domnul a mai venit cu o faptă de tâlhărie la el, este vorba despre o faptă comisă la un magazin unde era un patron pe care îl cheamă, dar el în momentul respectiv era cu acel domn, dar i s-a spus să scrie ce știe despre faptă, că i s-a dat cu cărămida în față la acea femeie. Acest patron a spus că nu el a săvârșit fapta, pentru că erau împreună, iar când a venit poliția să ancheteze fapta, era acolo cu criminalistica, pentru că i s-a dat cu cărămida în față la acea femeie. Dacă a văzut că nu merge cu învinovățirea sa pentru această faptă, atunci le-a venit ideea pentru fapta cu copilul. Menționează că nu este vinovat.
CURTEA
Asupra apelului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 288/01.026.2007 a Tribunalului Galați a fost achitat inculpatul conf. art. 11 pct. lit. a pr.pen. în referire la art. 10 lit. c pr.pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. 1,2 lit. c pen. cu aplicarea art. 37 lit. a pen.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI nr 273/P/2004 din 04.05.2006 s-a dispus punerea în mișcare acțiunii penale și trimiterea în judecată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev de art 211 alin 1, 2 litera Cod penal cu aplicarea art 37 litera Cod penal.
În fapt, s-au reținut următoarele:
Inculpatul are domiciliul în municipiul G,-, iar la data de 10.06. 2004 fost arestat preventiv pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.
Până la data arestării preventive inculpatul își petrecea timpul în zona blocului 40, de pe aceeași stradă - - nr. 34. Prezența sa în această zonă fost remarcată de martora .
La data de 08.04. 2004, în timpul orei 12, 30 inculpatul intrat în scara 3 blocului 40, în ideea de a săvârși o infracțiune. La aceeași oră, partea vătămată, în vârstă de 9 ani, se întorcea de la școală. Partea vătămată purta la gât un lănțișor de aur prevăzut cu o cruciuliță reprezentând pe Hristos.
În momentul în care partea vătămată intrat în casă scării, inculpatul a observat - și întrebat-o dacă pe scară locuiește un anume băiat "", partea vătămată i-a răspuns negativ și, în momentul următor, inculpatul i-a acoperit gura cu mâna, întors- cu spatele iar cu mâna dreaptă i-a smuls lanțul de la gât.
În continuare, inculpatul lovit- pe partea vătămată cu pumnul în zona gurii, după care a ieșit din scară, fugind înspre piață.
Partea vătămată a început să strige după ajutor și apelat la martora, persoană care avea grijă de partea vătămată. În maxim o de oră, la fața locului venit martorul ( tatăl părții vătămate) și organele de cercetare penală.
La fața locului s-au identificat lângă avizier, de substanță brun roșcată ce păreau fi sânge iar lângă perete, cruciulița părții vătămate.
Cu prilejul acestor cercetări, partea vătămată l-a descris pe inculpat și a precizat că ar putea să-l recunoască pe agresor.
Cu toate diligențele depuse de organele de cercetare penală nu s-a reușit, în faza inițială, identificarea inculpatului.
În toamna anului 2004, partea vătămată adus la cunoștința martorilor și că l-a văzut pe cel care l- agresat și i-a smuls lanțul, pe bancă, în fața blocului.
De asemenea partea vătămată și-a amintit și a făcut cunoscute aceste lucruri celor doi martori, că pe același individ l-a văzut, în repetate rânduri, jucând fotbal în parcarea din zonă și că locuia pe aceeași stradă -. De asemenea partea vătămată susținut lucru confirmat și de martorii, și, că agresorul avea un frate zis"" cu care chiar ea jucase fotbal anterior.
Martorul confirmat că partea vătămată l- recunoscut pe inculpatul ca fiind cel care i-a smuls lanțul de la gât.
Analizând ansamblul probelor administrate în cauză în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, Tribunalul a apreciat că nu s-a dovedit, în mod convingător, vinovăția inculpatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 211 alin 1, 2 litera c Cod penal.
Astfel, atât în faza de urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești, inculpatul negat săvârșirea faptei și s-a prevalat de dreptul de a nu face declarații, prev. de art. 70 Cod procedură penală.
Cât privește declarațiile părții vătămate, sub aspectul identității autorului faptei, Tribunalul a apreciat că nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză.
La momentul sesizării faptei și cu prilejul primei declarații dată în fața organelor de cercetare penală, partea vătămată a indicat semnalmentele autorului infracțiunii de tâlhărie, precizând că în situația în care i-ar fi prezentat, l-ar putea recunoaște.
Partea vătămată nu a precizat la momentul respectiv, că l-ar cunoaște fie și numai din vedere pe inculpat iar, cu ocazia prezentării albumelor foto, nu a recunoscut vreo persoană ale cărei semnalmente să corespundă cu cele ale autorului tâlhăriei ( declarația părții vătămate - fila 13 dosar urmărire penală, proces - verbal de prezentare pentru recunoaștere - fila 29 dosar urmărire penală).
Ulterior, audiat fiind de către organele de poliție, la data de 18.02. 2006, partea vătămată declară că în toamna anului 2004 l- văzut pe agresor stând pe bancă în fața blocului, împrejurare în care și-a dat seama că îl știa din vedere, că venea și mai fotbal în parcarea aferentă și că e fratele unui anume "", împreună cu care și partea vătămată fotbal.
Partea vătămată prin reprezentant legal, nu a adus la cunoștința organelor de poliție împrejurarea că l-ar fi recunoscut pe autorul faptei. (declarație fila 10 dosar urmărire penală).
Cu toate acestea la data de 07.07.2005 organele de cercetare penală stabilesc, printr- modalitate neprecizată, în condițiile în care la săvârșirea faptei nu au fost martori oculari, că autor al faptei ar fi inculpatul, aflat la acea dată în stare de detenție.
În aceste condiții partea vătămată căruia, anterior i se prezentaseră albume foto și nu recunoscuse nici o persoană, indică din grup de fotografii, pe inculpatul ca fiind autorul faptei.
Această recunoaștere făcută de către partea vătămată la mai mult de un an de la săvârșirea faptei, în condițiile în care partea vătămată avut o atitudine ezitantă, și în lipsa altor probe, certe, nu poate fi reținută ca o dovadă a faptului că inculpatul este autorul infracțiunii de tâlhărie.
Așa cum s-a arătat anterior, nu au existat martori oculari la săvârșirea infracțiunii.
Martorii - tatăl părții vătămate și - persoana care avea grijă de aceasta, au luat cunoștință de modalitatea și împrejurările în care fost săvârșită fapta din relatările părții vătămate.
Din declarațiile inițiale ale martorilor ( declarații date chiar în ziua săvârșirii faptei ) rezultă că partea vătămată, le- relatat că a fost agresat de un tânăr necunoscut care după ce l-a lovit i-a smuls lănțișorul pe care îl purta la gât( declarațiile filele 18,21, dosar urmărire penală).
Din declarațiile date ulterior de martorii mai sus menționați, rezultă că în toamna anului 2004, partea vătămată le-a adus la cunoștință că l-ar fi văzut pe agresor, stând pe o bancă din fața blocului, împreună cu o fată. Cu toate acestea, având unele rezerve,nu au sesizat acest aspect organelor de urmărire penală (declarații filele 16-17, 19-20 dosar urmărire penală, filele 61, 62 dosar instanță).
La rândul său, martorul luat cunoștință că în anul 2004, din relatările părții vătămate că aceasta ar fi fost tâlhărită de către un individ, pe care ulterior, l-a recunoscut din planșe foto, ca fiind, zis ""
( declarații fila 27 dosar urmărire penală, fila 11 5 dosar instanță).
Audiată fiind, martora - vecină de bloc cu familia părții vătămate - a declarat că într-una din zilele lunii aprilie 2004 l-a văzut pe inculpat, pe care îl cunoaște de când era copil, stând pe bancă în fața blocului în care ea locuiește. Martora arată că plecat la piață, de unde a revenit după 1-2 ore.
Martora nu precizează dacă, la momentul revenirii la domiciliu, inculpatul se mai afla în zonă însă arată că în jurul orei 13.00, în timp ce se afla în bucătărie auzit țipând pe partea vătămată; după câteva zile, a aflat de la vecini că partea vătămată fost tâlhărită de către un tânăr ( declarații filele 22-26, dosar urmărire penală, fila 17 dosar instanță).
Împrejurarea că martora l-a văzut pe inculpatul, cu aproximativ două ore înainte, stând pe bancă în fața blocului nu poate conduce, în lipsa altor probe la concluzia că acesta este autorul infracțiunii de tâlhărie îndreptată împotriva părții vătămate.
Urmează a se reține și faptul că asupra inculpatului nu a fost găsit lănțișorul ce fost sustras de la partea vătămată și nici nu s-a probat valorificarea acestui bun, de către inculpat.
Conform art 75 Cod procedură penală, declarațiile părții vătămate, făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.
Or, așa cum s-a reținut anterior, cu excepția declarației părții vătămate, dată la circa 1 an după comiterea faptei, nici o altă probă nu atestă faptul că inculpatul este cel care, prin violență, a deposedat partea vătămată de lănțișorul pe care îl purta la gât.
În favoarea inculpatului, operează prezumția de nevinovăție, conform art 66 Cod penal, care nu poate fi anulată decât prin certitudinea dovedită a vinovăției inculpatului.
Probele administrate în cauză nu au confirmat fără putință de tăgadă că inculpatul este autorul faptei dedusă judecății, existând dubii care nu pot să profite decât acestuia.
În acest sens s-a avut în vedere și declarația martorei - vecina inculpatului - care audiată fiind, a arătat că în perioada în care fost săvârșită fapta, inculpatul a însoțit- într-o localitate din Județul B, pentru o ajuta la lucrările agricole ( declarație - fila 130 dosar instanță).
Concluzionând, s-a apreciat că probele administrate în cauză ( declarația părții vătămate, certificat medico - legal, declarațiile martorilor și ) dovedesc doar împrejurarea că partea vătămată a fost deposedată prin violență, de lănțișorul pe care îl purta la gât, nu și faptul că autorul acestei infracțiuni este inculpatul.
Cu privire la cererea reprezentantului Parchetului,de schimbare încadrării juridice în sensul reținerii și a dispozițiilor art 37 litera b Cod penal, privitoare la starea de recidivă post executorie, având în vedere soluția adoptată cu privire la fondul cauzei, Tribunalul a apreciat că nu se justifică aplicarea disp. art 334 Cod procedură penală, în sensul reținerii comiterii infracțiunii în stare de recidivă postexecutorie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI, criticând-o pe motive de nelegalitate.
În susținerea apelului s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a dispus achitarea inculpatului apreciind că probele administrate în cauză nu dovedesc că inculpatul este autorul infracțiunii.
S-a mai arătat că instanța de fond prin coroborarea declarațiilor persoanelor care au cunoștință de săvârșirea faptei ar fi trebuit să ajungă la concluzia că aceasta a fost comisă de inculpat.
S-a solicitat condamnarea inculpatului prin schimbarea încadrării juridice, în sensul reținerii doar a dispozițiilor art.37 lit.b cod penal, să se contopească pedeapsa aplicată cu pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr.3494/2003 a Judecătoriei Galați, iar în baza art.61 Cod penal noua pedeapsă rezultantă să fie contopită cu restul neexecutat de 739 zile și să se deducă din pedeapsa finală reținerea de 24 ore din 21.06.2002 și perioadele executate de la 10.06.2004 la 30.09.2004 și de la 08.02.2005 la 5.12.2006.
Apelul este fondat pentru motivele ce se vor arăta.
Analizând cauza prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept se constată următoarele:
1.Instanța de fond a reținut corect situația de fapt pe baza unei analize complete a materialului probator, iar soluția de achitare a inculpatului conf.art.11 pct.2 lit. a în ref. la art.10 lit.c Cod pr. penală este legală.
. punctul de vedere al instanței de fond, în sensul că probele administrate în cauză nu conduc la concluzia că inculpatul este autorul infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin.1,2 lit.c Cod penal, comisă asupra părții vătămate.
Pentru a se asigura tragerea la răspundere penală a unei persoane este necesar ca probele administrate în cauză să confirme existența infracțiunii și mai mult, împrejurarea că acea persoană a comis infracțiunea.
Prin actul de sesizare se reține ca situație de fapt împrejurarea că la data de 08.04.2004 în jurul orelor 12,30 inculpatul a intrat în scara blocului 40, în ideea de a săvârși o infracțiune. La scurt timp a intrat în scara blocului și partea vătămată care a fost abordată de către inculpat, întrebând-o de un băiat pe nume "", iar după ce aceasta i-a răspuns negativ, inculpatul i-a acoperit gura cu mâna, a întors-o cu spatele și cu mâna dreaptă, i-a smuls lănțișorul din aur de la gât. În continuare, inculpatul a lovit - o pe partea vătămată cu pumnul în zona gurii, după care a ieșit din scară, fugind înspre piață.
Probele administrate în cauză confirmă împrejurarea că partea vătămată a fost victima unei infracțiuni de tâlhărie, dar întregul ansamblu probator nu conduce la concluzia că autorul acestei infracțiuni este inculpatul.
Singurele probe care îl indică pe inculpat ca fiind autorul infracțiunii sunt declarațiile părții vătămate ( asupra cărora vom reveni), declarații ce nu se coroborează însă întrutotul cu restul probelor administrate în cauză.
Or, conform art.75 Cod pr.penală, declarațiile părții vătămate făcute în tot cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
În speță, contrar susținerilor din motivele de apel ale Parchetului, probele administrate în cauză ce se coroborează cu declarațiile părții vătămate, confirmă doar existența unei infracțiuni de tâlhărie, nu și împrejurarea că acea infracțiune a fost comisă de inculpat.
Cu ocazia primei declarații dată în fața organelor de urmărire penală, partea vătămată a indicat semnalmentele autorului infracțiunii ( în vârstă de 20-25 ani, 1,70- 1,75 metri înălțime, șaten, tuns scurt, ten alb și fața, slab și îmbrăcat cu o giacă din piele neagră și o pereche de blugi de culoare albastră), precizând totodată că l-ar putea identifica dacă ar fi prezentat pentru recunoaștere) fila 13 dosar urmărire penală - declarație dată la data de 8.04.2004).
La aceeași dată -08.04.2004 părții vătămate i-au fost prezentate albumele foto, de către organele de cercetare penală, însă nu a recunoscut vreo persoană ale cărei semnalmente să corespundă cu cele ale autorului faptei ( a se vedea procesul-verbal aflat la fila 29 dosar urmărire penală).
Potrivit declarației pe care partea responsabilă civilmente a dat-o în apel, cu ocazia efectuării recunoașterii după planșe foto din data de 08.04.2004, lui și fiului său le-au fost prezentate vreo trei albume foto, dar nu l-au recunoscut pe inculpat. În condițiile în care prin sentința penală nr. 169/18.05.1998 a Tribunalului Galați inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani și 10 luni închisoare, tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, împotriva inculpatului se pronunțase o altă hotărâre de condamnare (sentința penală nr. 3494/09.12.2003 a Judecătoriei Galați - nedefinitivă) tot pentru o infracțiune contra patrimoniului și mai mult locuința inculpatului este situată foarte aproape de locuința părții vătămate, este greu de crezut că fotografia inculpatului nu s-ar fi aflat în baza de date a Poliției și nu s-ar fi aflat în albumele foto.
De remarcat că deși partea responsabilă civilmente și partea vătămată au declarat că pe data de 08.04.2004 s-a efectuat o recunoaștere după planșe foto, organele de urmărire penală, cu această ocazie nu au întocmit un proces - verbal, deși, pentru aflarea adevărului, aveau obligația să administreze probe atât în favoarea cât și în defavoarea inculpatului.
Ulterior, la data de 08.07.2005, partea vătămată dă o declarație ( fila 14 dosar urmărire penală), ocazie cu care precizează că " i - a fost prezentată o planșă foto ce conțineafotografiile cinci tineri cu vârste și fizionomii asemănătoare", iar după ce a privit cu atenție fotografiile a recunoscut ocupantul poziției trei - ca fiind cel care la data de 08.04.2004 i-a smuls lanțul de la gât și a aflat de la lucrătorii de poliție că acesta se numește.
Din verificarea planșei fotografice ( aflată la fila 31 dosar urmărire penală), planșă ce conține cele 5 fotografii prezentate părții vătămate se constată, contrar celor menționate în declarația părții vătămate că " fizionomiile și vârstele" acelor persoane nu sunt deloc asemănătoare.
Nu putem să nu remarcăm că această recunoaștere după planșe foto s-a făcut după ce, în perioada10.06.2004 - 30.09.2004, inculpatul s-a aflat în stare de arest, a fost reîncarcerat la data de 08.02.2005, situație în care se putea efectua cu ușurință o recunoaștere din grup de persoane.
Revenind la momentul recunoașterii inculpatului ( din cele 5 fotografii), este important să avem în vedere susținerile părții vătămate date cu ocazia audierii în apel, conform cărorainițial i s-a arătat o singură fotografieîn care l-a recunoscut pe cel care l-a agresat ( fila 56 dosar apel), după care i s-au arătat și alte fotografii.
A mai susținut partea vătămată că l-a recunoscut pe inculpat, din acea fotografie, întrucât avea aceeași îmbrăcăminte cu cea pe care o purta în ziua faptei, ori, așa cum rezultă din planșa foto, fotografia îl prezintă pe inculpat doar până la bust, neputând fi identificată îmbrăcămintea ) geacă din piele și blugi albaștri).
Având în vedere cele arătate mai sus, și în principal momentul preexistent recunoașterii din grupul de 5 fotografii ( chiar dacă această activitate s-a realizat în prezența unor martori asistenți, și chiar dacă unul din acești martori, respectiv numita a fost audiată în apel), considerăm că modalitatea de recunoaștere a inculpatului de către partea vătămată ridică semne de întrebare.
Susținerile părții vătămate în sensul că inițial i s-a prezentat doar fotografia inculpatului sunt confirmate și de tatăl său -.
Din susținerile celor doi se reține împrejurarea că inițial, la momentul când a fost prezentată doar fotografia inculpatului, nu erau prezenți și martorii asistenți.
Tot cu privire la identificarea inculpatului de către partea vătămată, sunt importante și susținerile acesteia din fața instanței de apel ( fila 56).
Astfel, partea vătămată a declarat că "îl cunoștea pe inculpat, întrucât îl mai văzuse"; "inculpatul locuiește într-o casă care este situată foarte aproape de blocul său" și " îl cunoaște pe fratele inculpatului întrucât a jucat fotbal cu acesta".
În condițiile în care partea vătămată locuiește pe- iar inculpatul locuiește tot pe strada - dar la numărul 32, între cele două locuințe este o distanță de aproximativ 50 metri, apartamentul părții vătămate se află la etajul I și din balconul acestuia se vede în curtea locuinței inculpatului, este greu de crezut că partea vătămată și părinții acestuia nu l-ar fi cunoscut pe inculpat anterior datei de 08.04.2004 cel puțin din vedere și că partea vătămată l-a văzut pe inculpat abia la câteva luni de la incident.
Partea vătămată mai susține că nu l-a cunoscut pe inculpat, în scara blocului, întrucât totul s - a întâmplat rapid, însă a putut prezenta detaliat în prima declarație semnalmentele celui care i-a smuls lanțul din aur de la gât.
În concluzie, așa cum reține și instanța de fond, recunoașterea făcută de partea vătămată la mai mult de un an de la data comiterii faptei, în lipsa unor alte probe certe, nu poate fi reținută ca o dovadă a faptului că inculpatul este autorul infracțiunii deduse judecății.
Restul probelor invocate în motivele de apel, respectiv declarațiile martorilor, nu confirmă indubitabil împrejurarea că inculpatul este autorul infracțiunii, ci aceste probe se coroborează cu declarațiile părții vătămate doar sub aspectul existenței unei infracțiuni de tâlhărie.
Martorii - tatăl părții vătămate și au aflat de modalitățile comiterii faptei doar din relatările părții vătămate în sensul că a fost agresată în scara blocului de un tânăr care i - a smuls lanțul de aur de la gât.
Ulterior, cei doi martori au susținut că în toamna anului 2004 partea vătămată le-a precizat că l-a văzut pe autorul infracțiunii stând pe bancă în fața blocului, împreună cu o fată, însă având unele rezerve nu au sesizat acest aspect organelor de urmărire penală.
Același punct de vedere fost prezentat de martorul și cu ocazia audierii în apel, declarând că " în momentul în care fiul său i-a arătat pe geam băiatul de pe bancă, nu i-a dat crezare și nu a anunțat organele de poliție".
Martora, vecină cu partea vătămată declarat că într-una din zilele lunii aprilie 2004, când pleca la piață, l-a văzut pe inculpat, pe care îl cunoștea, stând pe o bancă în fața blocului. Ulterior, în jurul orelor 1300, în timp ce se afla în bucătărie, a auzit țipând pe partea vătămată și după câteva zile aflat că aceasta fost tâlhărită de un tânăr.
Susținerile acestei martore nu pot conduce la concluzia că inculpatul este autorul infracțiunii. Împrejurarea că inculpatul se afla pe acea bancă din fața blocului unde locuiește partea vătămată și martora, cu câteva ore înainte de comiterea faptei, în condițiile în care și casa unde își are domiciliul inculpatul se află lângă acel bloc, nu poate confirma susținerile din rechizitoriu, în sensul că inculpatul tâlhărit-o pe partea vătămată.
Nici declarația martorului (fila 115, dosar fond) nu confirmă împrejurarea că inculpatul comis fapta dedusă judecății, întrucât și acest martor are cunoștință de comiterea faptei tot din relatările părții vătămate.
Inculpatul negat constant, pe tot parcursul procesului penal, împrejurarea că ar fi comis infracțiunea de tâlhărie.
Împrejurarea că inculpatul s-a prelevat de dispozițiile art. 70 Cod procedură penală, cu ocazia soluționării cauzei la instanța de fond (aspect invocat în motivele de apel), nu poate avea relevanță negativă asupra situației acestuia.
Dispozițiile art.70 al.2 au C.P.P. fost instituite de legiuitor în favoarea inculpatului, acesta având dreptul de a nu face nici o declarație.
Aceste dispoziții au fost legiferate în spiritul practicii constante Curții Europene a Drepturilor Omului, stabilindu-se că simpla declarație de auto-incriminare unei persoane, nu poate conduce la condamnarea acesteia în lipsa unor alte probe certe de vinovăție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Bechles contra Regatului Unit a stabilit că: " întrucât dreptul la tăcere, ca și privilegiul împotriva auto-incriminării, sunt în centrul noțiunii de procedură echitabilă potrivit art. 6, este necesară procedură specială atunci când instanța invocă tăcerea acuzatului împotriva sa, fiind incompatibilă cu dreptul la tăcere, întemeierea condamnării exclusiv sau în principal pe tăcerea acuzatului sau pe refuzul său de răspunde la întrebări, ori de a aduce probe împotriva sa".
Faptul că inculpatul s-a prelevat de dispozițiile art. 70 alin.2 C.P.P. la instanța de fond, nu poate duce la concluzia că probele solicitate în favoarea sa nu ar trebui valorificate cu ocazia soluționării cauzei.
Așa cum a reținut și instanța de fond, considerăm însă că declarația martorei, audiată la cererea inculpatului, confirmă împrejurarea că fapta nu a fost comisă de acesta.
Inculpatul fost audiat în apel (fila 55 ), negând comiterea faptei.
În apărarea sa inculpatul a susținut că în primăvara anului când s-a comis fapta, respectiv în preajma sărbătorilor de Paști și chiar în luna martie, a fost plecat în localitatea, jud. B, unde prestat diverse activități pentru o vecină.
Susținerile inculpatului sunt confirmate de declarația martorei (fila 130 dosar fond), vecină cu inculpatul, care a arătat că acesta a fost la mama sa în com. pentru munci agricole.
Susținerile inculpatului sunt confirmate și de martorul, audiat în apel ( fila 63 dosar), care a susținut că l-a condus pe acesta la gară, întrucât urma să meargă să muncească.
În concluzie, având în vedere și disp. art. 66 Cod penal, considerăm că în favoarea inculpatului operează prezumția de nevinovăție, care nu poate fi anulată decât prin existența unor probe certe de vinovăție.
În speță însă, probele administrate în cauză nu confirmă indubitabil împrejurarea că inculpatul este autorul infracțiunii deduse judecății, ci din analiza acestor probe se poate trage doar concluzia că asupra părții vătămate fost comisă o infracțiune de tâlhărie.
Față de cele de mai sus considerăm că soluția de achitare inculpatului conf. art. 11 pct. 2 lit. a în ref. la art. 10 lit. c esteC.P.P. legală.
Apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați este fondat sub aspectul schimbării încadrării juridice faptei, în sensul reținerii disp. art. 37 lit. b Cod penal în loc de art. 37 lit. Cod penal.
Prin rechizitoriu nr. 273/P/2004 din 04.05.2006 al Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚIs -a reținut că, la data de 08.04.2004, inculpatul se afla în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a Cod penal față de pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 3494/9.12.2003 a Judecătoriei Galați. În urma verificărilor efectuate a rezulta însă că sentința penală nr. 3494/0.12.2003 a Judecătoriei Galația rămas definitivă la data de 18.-, prin decizia penală nr. 28/18.01.2005 a curții de APEL GALAȚI. Din referatele întocmite de birourile executări penale de la Judecătoria și TRIBUNALUL GALAȚI, rezultă că inițial, în mod greșit s-a reținut că sentința penală nr. 3494/0.12.2003 a Judecătoriei Galația rămas definitivă la data de 01.06.2004 și s-a emis mandat de executare deoarece, la data de 26.05.2004, deci în termenul prevăzut de lege, inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 409/A/10.05.2004 a Tribunalului Galați. Acesta este motivul pentru care, prin sentința penală nr. 2271/30.09.2004 a Judecătoriei Galați, contestația la executare a fost admisă și, la data de 30.09.2004, inculpatul a fost pus în libertate.
Se constată însă că la data de 08.04.2004, inculpatul se afla în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b Cod penal față de pedeapsa de 5 ani și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 169/18.05.1998 Tribunalului Galați.
Din actele și lucrările dosarului, se constată că inculpatul început executarea pedepsei de 5 ani și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 169/18.05.1998 Tribunalului Galați la data de 13.06.1997 și fost liberat condiționat la data de 03.04.2001, rămânând un rest neexecutat de 739 zile.
Potrivit art. 61 alin. 1 teza I Cod pedeapsa de 5 ani și 10 luni închisoare s-ar fi considerat executată la data de 12.04.2003, deci anterior faptei din prezenta cauză, respectiv 08.04.2004, iar termenul de reabilitare, calculat potrivit art. 135 lit. b și art. 136 alin. 1 cod penal, s-ar fi împlinit la data de 12.01.2012.
Față de cele de mai sus, se va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.
Se va desființa în parte sentința penală nr. 288/01.06.2007 Tribunalului Galați și în rejudecare:
Se va dispune achitarea inculpatului conf. art. 11 pct. 2 lit.a în ref. la art. 10 lit. C.P.P. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin.1,2 lit. c cu Cod Penal aplic. art. 37 lit. b prin Cod Penal schimbarea încadrării juridice faptei conf. art. 334.C.P.P. din infracțiunea prev. de art. 211 alin.1,2 lit. c cu Cod Penal aplic. art. 37 lit.
Cod PenalSe vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Conform art. 192 alin.3 C.P.P., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI împotriva sentinței penale nr. 288/01.06.2007, pronunțată de TRIBUNALUL GALAȚI în dosarul nr. 899/P/2006, privind pe inculpatul, (fiul lui și, născut la 2103.1979 în G, domiciliat în G,-, CNP - și în consecință:
Desființează în parte sentința penală nr. 288/01.06.2007 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a în referire la art. 10 lit. c Cod proc. penală achită pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1 și alin. 2 lit. c Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice conform disp. art. 334 Cod proc. penală din infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1 și alin. 2 lit. c Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Conform disp. art. 192 alin. 3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului apel rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs, în termen de 10 zile, de la pronunțare pentru Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI și inculpatul.
Pronunțată în ședință publică azi 06.03.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.C/17.03.2008
Jud. fond -
Tehnored. /2 ex/19.03.2008
Președinte:Aurel BurlacuJudecători:Aurel Burlacu, Mariana Cristache
