Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 144/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
RO MÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I A PENALĂ
Dosar nr-
7/2009
DECIZIA PENALĂ NR. 144
Ședința publică de la 29 ianuarie 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Raluca Moroșanu JUDECĂTOR 2: Mariana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Panioglu
GREFIER - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - estereprezentat prin procuror
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul inculpat împotriva Deciziei Penale nr. 148 din data de 9 decembrie 2008 a Tribunalului Teleorman Secția Penală, din dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 23 ianuarie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de astăzi, când a decis următoarele:
CURTEA,
În majoritate,
Prin decizia penală nr.148/A/09.12.2008, Tribunalul Teleormana respins ca nefondat apelul inculpatului împotriva sentinței penale 91/12.09.2008 pronunțată de Judecătoria Videle, menținând starea de arest a inculpatului și obligându-l pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat. A reținut Tribunalul prin sentința penală nr.91 pronunțată la 12.09.2008 de Judecătoria Videle, în baza art.20 rap.la art.211 alin.2 lit.b și al.21lit.a, c Cod penal a fost condamnat inculpatul, fără ocupație, stagiul militar satisfăcut, necăsătorit, un copil minor, cu antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.
În baza art.192 alin.2 Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art.192 alin.2 Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art.180 alin.2 Cod penal a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal a contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare.
A interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a, b Cod penal în condițiile art.71 Cod penal, pe durata executării pedepsei.
În baza art.350 Cod procedură penală a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art.88 Cod penal a computat din pedeapsa închisorii pronunțate, de 3 ani și 6 luni, timpul reținerii și al arestării preventive, începând cu data de 28.02.2008 și până la zi.
A admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul Județean de Ambulanță T și a obligat pe inculpat să plătească acestei părți suma de 274,04 lei cheltuieli de transport sanitar plus majorări de întârziere începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului.
A luat act că părțile vătămate și nu s-au constituit părți civile în procesul penal.
A luat act că Centrul de Sănătate " I" nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
A obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate către de stat, din care 300 lei în faza de urmărire penală.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Videles -a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru comiterea infracțiunilor prev. de art.20 rap. la art.211 alin.2 lit.b și alin.21lit.a și c Cod penal, art.192 alin.2 Cod penal, art.192 alin.2 Cod penal, art.180 alin.2 Cod penal, toate cu aplic. art.33 lit.a Cod penal.
În esență s-a reținut că în noaptea de 21.02.2008, inculpatul împreună cu martorul, au intrat în locuința părții vătămate, cu scopul de a-i sustrage pensia, după care inculpatul l-a lovit pe, de mai multe ori, cu un ciomag în zona capului, însă nu au găsit nici o sumă de bani în locuința părții vătămate, astfel încât au plecat.
În aceeași seară, inculpatul și martorul au pătruns în locuința părții vătămate, cu intenția de a-i sustrage anumite sume de bani, inculpatul fiind surprins de partea vătămată, care a început să strige după ajutor.
Inculpatul a lovit-o pe partea vătămată, după care a părăsit locuința acesteia, fără a sustrage vreo sumă de bani.
Ca urmare a probelor administrate în cauză și anume probele administrate la urmărirea penală, declarațiile părților vătămate, ale inculpatului și ale martorilor, date în faza cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarele:
În seara zilei de 21.02.2008, în jurul orelor 1900, inculpatul i-a cerut martorului să-I însoțească la locuința părții vătămate din satul, comuna M, pentru a-i sustrage banii din pensie.
Inculpatul și martorul au pătruns în locuința părții vătămate pe poarta de acces și apoi în locuință, pe ușa din spate a imobilului, acestea fiind descuiate. Inculpatul a intrat în camera în care dormea partea vătămată și a început să-I lovească cu un ciomag, cerându-i bani. Martorul a lovit și el pe partea vătămată, în timp ce era căzut la podea.
Cum partea vătămată le-a spus că nu are bani asupra sa, întrucât i-a dat spre păstrare vecinului său, cei doi au părăsit imobilul, fără a sustrage vreo sumă de bani.
În urma loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni traumatice ce au necesitat 6-7 zile îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din certificatul medico-legal nr.126/C/352/25.02.2008 emis de SML
În aceeași seară, inculpatul și martorul au mers la locuința părții vătămate, cu intenția de a-i sustrage banii din pensie. Au pătruns în C pe poarta neasigurată și apoi în locuință. pe ușa din față, pe care au găsit-o descuiată. Sesizând prezența lor, partea vătămată a început să țipe și să ceară ajutor. Martorul a fugit primul din locuință, însă inculpatul fiind surprins în holul imobilului, a lovit-o pe partea vătămată în zona capului și a corpului, provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 4-5 zile îngrijiri medicale, așa cum reiese din certificatul medico-legal nr.376/B/27.02.2008, emis de SML
Instanța a reținut că situația de fapt descrisă rezultă din procesele verbale de sesizare și cercetare la fața locului, întocmite de organele de poliție, actele medico-legale depuse la dosar, declarațiile părților vătămate date la urmărirea penală și la instanță, declarațiile martorilor, G, G, și.
Instanța a reținut că afirmația inculpatului în sensul că la ora 1800, în drumul său spre casă, a trecut prin curtea lui G și a discutat cu acesta, este contrazisă de martorul G, care a arătat că acest fapt s-a petrecut mult mai devreme, la ora 1500.
Singura depoziție care a făcut referire la faptul că inculpatul a stat toată seara acasă este aceea a martorei, mama inculpatului, care a fost considerată subiectivă, deoarece nu se coroborează cu nici-o altă probă.
Relațiile tensionate, existente anterior între inculpat și familia martorului și aspectul că acest martor a fost diagnosticat cu oligofrenie, debilitate mintală, nu conduc la pierderea valorii probatorii a declarațiilor acestuia, atâta timp cât a prezentat în mod detaliat și lucid desfășurarea evenimentelor, iar relatările lui privind participarea inculpatului la comiterea faptelor se coroborează cu declarațiile părților vătămate și a celorlalți martori.
Față de probele dosarului, instanța a apreciat că inculpatul se face vinovat de comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, iar în drept, aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art.20 rap. la art.211 alin.2 lit.b și alin.21lit.a, c Cod penal, art.192 alin.2 Cod penal, (violare de domiciliu), art.192 alin.2 Cod penal și art.180 alin.2 Cod penal (lovire sau alte violențe).
La individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere disp. art.52 și 72 Cod penal, limitele de pedeapsă fixate de lege, gradul de pericol social concret al faptelor, modalitatea lor de săvârșire, faptul că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale și are un copil minor, dar și atitudinea nesinceră a inculpatului, manifestată pe parcursul procesului penale.
În privința infracțiunii de tâlhărie, instanța a avut în vedere și tratamentul sancționator al tentativei, prev. de art.21 Cod penal, potrivit căruia pedeapsa pentru tentativă este cuprinsă între Ja minimului special și Ja maximului special pentru infracțiunea consumată.
În consecință, instanța i-a aplicat inculpatului pedepse cu închisoarea, orientate înspre minimul special prevăzut de lege.
Întrucât inculpatul a comis infracțiunile mai înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, instanța a făcut aplicarea disp. art.33 lit.a - 34 lit.b Cod penal privind concursul de infracțiuni, instanța contopind pedepsele și dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.
Referitor la latura civilă a cauzei, instanța a reținut că în urma agresiunii exercitate asupra părții vătămate, acesta a fost transportat la 22.02.2008 la Centrul de Sănătate " I", cu o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulantă
Prin adresa nr.2927/27.06.2008, Serviciul Județean de Ambulanță
T s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 274,04 lei, despăgubiri civile plus majorări de întârziere.
Instanța a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea civilă formulată de
Serviciul Județean de Ambulanță T, în raport cu disp. art.14 Cod procedură penală și art.313 alin.1 din Legea 95/2006, astfel încât a admis acțiunea și a obligat pe inculpat la plata către partea civilă a sumei de 274,04 lei, cheltuieli de transport sanitar plus majorări de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului.
A luat act că Centrul de Sănătate " I" și părțile vătămate și nu s-au constituit părți civile în procesul penal.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând sentința pentru aceea că în mod greșit s-a dispus Din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine comiterea faptelor de către inculpat.
Martorul Gar elatat că a auzit de la că în seara zilei de 21.02.2008 au pătruns în locuința sa și încă un, pe care nu l-a cunoscut, l-au bătut, cerându-i banii și negăsind nimic, au plecat.
Același martor a relatat că în aceeași seară, cei doi au pătruns și în locuința numitei, au lovit-o și după ce aceasta a început să țipe, au fugit.
Martorul a mai relatat că a doua zi, 22.02.2008, se afla la magazinul din comună și acolo a venit și inculpatul, partea vătămată reproșându-i că l-a bătut degeaba pentru că nu ține bani în casă.
Martora a relatat că pe 22.02.2008, în timp ce se afla la magazinul din comună, a cărui proprietară este, a venit acolo partea vătămată, aceasta povestindu-le că în seara precedentă au intrat peste el în casă inculpatul și un alt, pe care nu-l cunoaște, aceștia l-au bătut și i-au cerut banii pe care îi are.
În timp ce partea vătămată povestea, a apărut și inculpatul, partea vătămată reproșându-i că l-a bătut degeaba pentru că nu are bani în casă.
Martorul, fiul părții vătămate, a relatat că a aflat a doua zi că tatăl său este internat în Spitalul, a mers la el la spital, unde din discuțiile cu acesta a aflat că a fost bătut de inculpatul și de un alt, pentru bani.
Martorul a mai arătat că hainele tatălui său erau pline de sânge.
Partea vătămată a relatat că în seara zilei de 21.02.2008 se afla în locuința sa și la un moment dat, pe holul casei a apărut un care, după ce a început să țipe, a fugit din locuința sa.
Partea vătămată a arătat că, după plecarea primului, a apărut în holul casei al doilea, care a lovit-o în cap cu un corp dur. A arătat că pe ul care a lovit-o, nu l-a recunoscut, însă celălalt se numește.
Martorul a relatat că a fost prezent când a fost audiat, la organul de poliție și l-a auzit pe acesta când a recunoscut că în seara de 21.02.2008, împreună cu, a pătruns în locuințele numiților și, de unde inculpatul intenționa să fure pensiile acestora.
Martorul a arătat că în seara zilei de 21.02.2008 inculpatul l-a propus să meargă cu el Ia locuința lui pentru a fura bunuri și bani fin locuință. Martorul a fost de acord, au pătruns în locuința lui, care nu era acasă și întrucât nu au găsit bani, inculpatul a luat de acolo un redresor, un de aragaz și mai multe obiecte de îmbrăcăminte.
După ce au plecat de la, inculpatul i-a propus să meargă la locuința lui pentru a-i fura banii din pensie.
Martorul a fost de acord și astfel, în jurul orelor 1900, au pătruns în curtea li apoi în locuința părții vătămate, unde inculpatul a spart becul din holul locuinței pentru a nu fi văzuți.
Martorul a arătat că la un moment dat, pe holul locuinței a apărut partea vătămată, care a început să țipe, astfel încât martorul a fugit. La aproximativ 2-3 minute a apărut și inculpatul și amândoi au ieșit în uliță, prin curtea numitului După OG plecarea din locuința părții vătămate, inculpatul i-a propus martorului să meargă la partea vătămată întrucât acesta încasase pensia.
Inculpatul i-a cerut martorului să rămână pe uliță pentru a asigura paza.
Inculpatul a pătruns în curtea părții vătămate, după care a intrat în casă, pe o ușă din spatele locuinței, întârziind în locuință circa o J de oră. După ce a revenit, inculpatul i-a spus martorului să fugă acasă, iar inculpatul, la rândul lui, a fugit.
Toate aceste declarații coroborate cu declarațiile părților vătămate și cu certificatele medico-legale prezentate de părțile vătămate conduc la concluzia indubitabilă că inculpatul a comis faptele pentru care a fost condamnat.
În consecință, motivul de apel formulat de inculpat, în sensul că în mod greșit a fost condamnat de către instanța de fond, este neîntemeiat.
Pedepsele aplicate inculpatului au fost corect individualizate fiindu-i aplicate inculpatului pedepse cu închisoarea, situate la minimul special, în condițiile în care acesta are antecedente penale fiind condamnat anterior la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru infracțiuni la regimul circulației, prin sentința penală nr.315/1999 a Judecătoriei Videle și la 15 zile închisoare, prin sentința penală nr.16/2001 a Judecătoriei Videle, tot pentru infracțiuni la regimul circulației.
În mod corect prima instanța a dispus și executarea pedepsei prin privare de libertate având în vedere gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor comise.
Față de aceste considerente, instanța de apel, conform art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală a respins apelul inculpatului, ca nefondat.
Conform art.381 Cod procedură penală a computat prevenția inculpatului la zi - 9 decembrie 2008 și față de menținerea hotărârii primei instanțe, de condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii, a menținut măsura arestării inculpatului.
Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală a obligat inculpatul la cheltuieli judiciare statului.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul, solicitând achitarea sa întrucât nu a săvârșit infracțiunile pentru care a fost condamnat, martorul fiind singura persoană care l-a acuzat, iar cu acesta se afla în relații de dușmănie, martorul acuzându-l și anterior pentru alte fapte.
Curtea a apreciat că în raport de motivul invocat, inculpatul reclama incidența cazului de casare prev. de art.3859pct.18 Cod procedură penală.
Analizând hotărârile recurate și actele dosarului în raport de cazul de casare invocat și din oficiu în conformitate cu disp. art.3856alin.1 și 2 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut în mod corect situația de fapt, dând o interpretare greșită probelor administrate în cauză, aspectele apreciate de C ca fiind o eroare gravă de fapt, ce a condus în final la pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare a inculpatului.
Astfel, instanțele au reținut că în seara de 21.02.2008, în jurul orelor 1900inculpatul împreună cu martorul au pătruns în curtea parții vătămate pe poarta neasigurată cu scopul de a-i sustrage pensia, iar inculpatul a început să o lovească pe aceasta cu un ciomag în zona capului. Partea vătămată s-a trezit din somn din cauza loviturilor și le-a spus agresorilor că banii din pensie nu sunt în casă, cei doi părăsind locuința. În aceeași seară inculpatul și același martor au pătruns și în locuința părții vătămate cu intenția de a sustrage sume de bani, au fost surprinși în holul casei de partea vătămată, care a strigat după ajutor. Inculpatul a lovito și pe aceasta, după care a părăsit locuința, fără a sustrage vreo sumă de bani.
Au reținut instanțele că aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie în formă calificată prev. de art.20 rap. la art.211 alin.2 lit.b și alin.21lit.a și c Cod penal, art.192 alin.2 Cod penal (pentru faptele împotriva părții vătămate ), art.192 alin.2 Cod penal și art.180 alin.2 Cod penal (pentru faptele împotriva părții vătămate ) toate cu art.33 lit.a Cod penal.
Trecând peste împrejurarea că nu se înțelege care sunt considerentele pentru care instanța de fond (cât și cea de apel, care însă, în măsura în care ar fi observat nu ar fi putut schimba situația căci s-ar fi încălcat principiul non reformatio in pejus)au încadrat juridic diferit faptele în contextul în care și cea de-a doua infracțiune a fost săvârșită în mod similar, (pătrunderea celor doi în locuința părții vătămate realizându-se în același scop al sustragerii pensiei, cum instanțele au reținut la situația de fapt) ceea ce ar fi impus reținerea infracțiunilor de tentativă la tâlhărie în formă calificată și nu infracțiunea de lovire cu privire la fapta săvârșită în dauna părții vătămate.
Curtea constată că instanțele nu au analizat temeinic probele administrate în cauză și au dat o eficiență sporită, exagerată declaraților martorului.
Declarația acestui martor a fost de altfel, singura probă care a dus la concluzia că inculpatul a fost cel care a săvârșit faptele, declarație care însă nu a fost constantă pe parcursul procesului penal, la fiecare audiere martorul relatând alte împrejurări. Pe de altă parte, declarația nu se corelează cu celelalte probe - respectiv declarațiile părților vătămate și ale celorlalți martori, acesta fiind alt indiciu care trebuia analizat la valoarea probantă a mărturiei sale.
În altă ordine de idei, Curtea reține că martorul a fost participant la săvârșirea faptelor, fiind urmărit penal și învinuit pentru acestea, însă netrimis în judecată urmare a lipsei sale de discernământ, martorul fiind expertizat medico - legal și diagnosticat cu oligofrenie, debilitate mintală, aspecte care pe de o parte relevă subiectivitatea sa (reținând propria participație și tendința evidentă de eliminare a contribuție sale), iar pe de altă relevă credibilitatea în sine a declaraților acestuia în raport de situația sa specială raportată la tulburarea de personalitate de care suferă.
Curtea reține astfel că faptele au fost săvârșite la data de 21.02.2008, iar prima declarație a martorului a fost luată a doua zi, la data de 22.02.2008, (consemnată la filele 67-69 ) în prezența mamei sale și a martorului asistent. În cuprinsul acestei declarații, a arătat că după ce s-a întâlnit cu inculpatul în ziua de 21.02.2008, a rămas împreună cu acesta, inculpatul i-a cerut să-l însoțească la un anume "" din sat, respectiv, a fost de acord și au mers împreună la locuința acestuia, unde martorul, a spart un geam cu, inculpatul a reușit prin lovituri multiple cu piciorul să deschidă ușa, au pătruns înăuntru, unde nu era nici o persoană, inculpatul a sustras un reductor pe care l-a pus sub giacă și au părăsit locuința, inculpatul aruncând prin C multe obiecte de îmbrăcăminte luate din casă.
A mai relatat martorul că imediat ce au părăsit locuința acestuia, au hotărât la inițiativa inculpatului să meargă la partea vătămată pentru că știa că luase pensia în acea zi. Au ajuns, inculpatul a spart becul de la stâlp, au sărit gardul au intrat în C și apoi în casă, ușa fiind deschisă, inculpatul a spart becul, martorul ținându-i o brichetă aprinsă pentru a face lumină, a apărut însă parte vătămată, care a început să țipe, martorul precizând că s-a speriat și a fugit, bricheta căzându-i pe jos și după două minute a venit și inculpatul, nesustrăgând din acest imobil nici un bun. Arată martorul în continuare că la inițiativa inculpatului, au mers apoi în locuința părții vătămate, unde inculpatul a intrat printr-o ușă din spate, cea din față fiind închisă, martorul rămânând pe o bancă în fața curții și a casei timp de o J de oră, inculpatul ieșind în fugă și spunându-i să fugă, cei doi despărțindu-se astfel.
În declarația dată în data de 28.02.2008 (fila 69 ) martorul a fost audiat ca învinuit, în sensul celor consemnate anterior.
La data de 29.02.2008, după ce cu o zi înainte confirmase toate susținerile date imediat după săvârșirea faptei, martorul a dat o declarație în care a revenit asupra tuturor aspectelor esențiale, prezentând atât o altă succesiune a faptelor cât și o altă modalitate de săvârșire și relevând o altă contribuție personală. Acesta arată de această dată că prima locuință la care au fost este cea aparținând părții vătămate, știind că acesta luase pensia în acea zi, și precizează că după ce inculpatul nu a reușit să deschidă ușa din față, i-a cerut să meargă împreună pe ușa din spate, în locuință intrând ambii. Aici inculpatul a început să lovească partea vătămată cu un ciomag, partea vătămată s-a trezit și l-a recunoscut pe inculpat, strigându-l pe nume să nu mai lovească însă inculpatul cerea insistent pensia, partea vătămată spunându-i că nu are banii în casă, moment după care au plecat pe aceeași ușă din spate.
Cu privire la pătrunderea în locuința părții vătămate, martorul a relatat diferit doar aspecte relative la părăsirea locuinței, precizând că după ce el a ieșit la țipetele părții vătămate, inculpatul a rămas în continuare 10-15 minute înăuntru a ieșit după și l-a prins din urmă (deși el a ieșit alegând și a continuat să fugă) spunându-i că nu a putut veni mai înainte din cauza părții vătămate, dar omițând să-i spună că a lovit-o pe acesta.
În fața instanței de fond, martorul a declarat exact în același sens ca în declarația din data de 29.02.2008, folosind chiar aceleași cuvinte, dovedind o capacitate de memorare deosebită, după 7 luni de al data săvârșirii faptelor, deși după doar o zi (28.02.2008, respectiv 29.02.2008 declarațiile sale au fost extrem de diferite).
Curtea constată astfel că declarațiile acestui martor sunt sensibil diferite, atât în ceea ce privește traseul urmat (ordinea în care au pătruns în locuințele celor două părții vătămate) cât și în ceea ce privește participația sa efectivă și pătrunderea sa în locuința părții vătămate, (odată afirmând că a rămas pe banca din fața curții, află că de fapt a intrat și el, modurile în care a părăsind locuința fiind descrise diferit continuând apoi cu mențiunile în plus din prima declarație la sustragerea redresorului dintr-o altă locuința în care au pătruns a părții vătămate care persoană vătămată nu a fost audiată, dar nici nu a depus nici o plângere față de sustragere și față de cele constatate în curtea sa, despre această faptă martorul nefăcând ulterior nici o mențiune, și terminând cu alte mențiuni suplinitoare, respectiv cele relative la agresarea fizică a părții vătămate, la care nu a fost de față și despre care inculpatul nu i-a spus, dar pe care le menționează neînțelegându-se de unde le cunoaște. În sfârșit, martorul a declarat în plus exclusiv în fața instanței de fond că între el și inculpat există o situație conflictuală generată de un fapt anterior, când inculpatul l-a forțat să părăsească domiciliul și să cerșească pentru a face rost de bani pentru inculpat, aspecte cu privire la care nu a făcut plângere și pe care nu le-a dovedit cu nici un mijloc de probă. Curtea apreciază că este foarte puțin probabil ca martorul să fi suferit o astfel de agresiune, Dacă, într-adevăr, inculpatul ar fi avut anterior o astfel de conduită în mod evident organul de urmărire penală s-ar fi sesizat din oficiu, conduita îmbrăcând forma gravă a infracțiunii de trafic de persoane, cu atât mai mult cu cât martorul suferă de oligofrenie, iar dispariția acestuia timp de o săptămână ar fi fost observată cel puțin de familie, împreună cu care locuiește și ar fi impus cercetări sub aspectele semnalate.
Or, Curtea reține că nu s-a dovedit nici dispariția acestui martor, și cu atât mai puțin că vinovat de ipotetica dispariție ar fi fost inculpatul.
În raport de toate aceste declarați ale martorului, reținând totodată starea specială a acestuia și tulburările - evidente și dovedite, de memorie - relevate de declarațiile date în cauză - precum și împrejurarea că martorul a fost la rândul său audiat tot pentru aceste fapte, iar împotriva sa au existat și alte probe (și ne referim aici atât la bricheta ridicată din locuința părții vătămate de pe care s-au prelevat urmele sale papilare, Curtea apreciază că nu poate reține declarațiile sale și nu le poate acorda valoare probantă.
Evident, și nu în ultimul rând, Curtea reține că la această apreciere asupra declarațiilor martorului a avut în vedere toate consecințele pe diagnosticul de debilitate mintală, oligofrenia l-a determinat asuprea conduitei și capacităților senzoriale ale martorului.
Din raportul de constatare medico - legală rezultă că martorul, la examenul psihic a prezentat aspect vestimentar îngrijit, orientat temporo - spațial și asupra propriei persoane, s-a supus examinării, a răspuns întrebărilor, prezenta indiferență în examinare, zâmbea fără motiv, vorbind precipitat, tremurând, a relatat fapta comisă, prezentând fenomene de căință;atenția voluntară este scăzută, hipomnezie,(slăbire a memoriei), vocabular, fond țional scăzut, capacitatea de analiză și sinteză scăzută, sugestibilitate crescută,incapacitatea de a face generalizări, abstractizări, toleranță scăzută la frustrări sub influența alcoolului, fond disforic.
este o stare patologică, definită printr-o rămânere în urmă a dezvoltării facultăților psihice, însoțită uneori de tulburări ale dezvoltări fizice și de leziuni ale sistemului nervos central, urmare unor suferințe cerebrale, survenite în perioada intrauterină, în cursul nașteri sau în perioada copilăriei. Or în contextul în care martorul suferă de această afecțiune, prezentând și scăderi ale memoriei, atenție scăzută dar sugestibilitate crescută, toate acestea dovedise pe deplin prin declarațiile date și care au și determinat în final netrimiterea sa în judecată motivat procedural de lipsa, abolirea discernământului, Curtea apreciază că aceleași consecințe (neluarea în seamă și susținerile sale care au generat netrimiterea în judecată și scoaterea de sub urmărirea penală) trebuie să fie reținute și avute în vedere și în considerarea acestuia ca martor.
Ar fi cel puțin discutabil să se rețină această declarație, și să i se confere o valoare probantă absolută - ca declarațiile de martor - și să îi fie înlăturată, neluată în seamă - ca declarație de învinuit, diagnosticul de oligofrenie și simptomele sale caracterizante fiind evident aceleași, raportate la aceeași persoană, neputându-se scinda declarațiile (la fel de diferite) în funcție de calitatea procesuală în care este ascultată persoana.
Nu putem admite că acest diagnostic are doar consecința înlăturării caracterului penal al faptei săvârșite de persoana care îl prezintă(fără să analizăm în ansamblul lor toate simptomele relevante (anterior arătate) și care au efecte juridice asupra tuturor declarațiilor persoanei în cauză (deși cele două situații - înlăturarea caracterului penal al faptei, respectiv forța probantă a mărturiei sunt două chestiuni distincte, care însă trebuie analizate în tot contextul săvârșirii unei fapte penale).
Curtea apreciază că s-a impus analiza anterioară pe de o parte pentru că instanțele de fond și de apel nu au arătat nici o minimă preocupare în acest sens, iar pe de altă parte, pentru că această declarație fostprobelor, singura probă care a "dovedit "vinovăția inculpatului.
Analizând acum celelalte probe - care au fundamentat soluția se condamnare, probabil, dar care nu au fost reținute de instanțe - Curtea constată - în aceeași analiză cronologică, foarte importantă în cauză, în raport de momentul în care a fost indicat inculpatul ca fiind unul dintre doi agresori - că atât partea vătămată, Cât și partea vătămată nu l-au indicat pentru prima oară pa inculpat ca fiind unul din cei doi făptuitori decât după mai multe zile, respectiv 5 zile, așadar, după de martorul deja afirmase în sat că el împreună cu inculpatul au fost cei care au pătruns în locuințele părților vătămate.
Partea vătămată a dat prima declarație doar la data de 25.02.2008, când l-a indicat într-adevăr pe inculpat ca fiind unul din agresori, însă Curtea reține din declarațiile tuturor martorilor audiați atât în cursul urmăriri penale cât și în cursul cercetări judecătorești, respectiv, G, toți aceștia fiind prezenți la magazinul din fața căruia au plecat cei doi făptuitori în seara de 21.02.2008 cât și a doua zi la întâlnirea dintre partea vătămată și inculpatul, și fiecare arătând că doar au auzit că din zvonul pubilic că inculpatul a fost în locuința părții vătămate, primele declarații ale acestora fiind date în 25.02.2008, respectiv 26.02.2008. Curtea reține totodată că imediat după agresiune, partea vătămată s-a deplasat - lovit fiind - la vărul său, căruia i-a relatat că a fost lovit, de două persoane fără a-i preciza că i-a recunoscut pe cei doi, iar în prima declarație din 25.02.2008 și în declarația dată în fața instanței arată că partea vătămată nu i-a precizat că i-ar fi recunoscut pe cei doi agresori, iar în declarația dată la data de 26.02.2008 a arătat că de fapt partea vătămată i-a relatat că l-a recunoscut pe inculpat ca fiind unul din cei doi, declarație dată după doar o zi de când arătase că partea vătămată nu i-a spus cine sunt agresorii (declarație dată într-o formă extrem de lapidară, în două rânduri precizând că-și menține parțial, cele spuse anterior și anume arată explicit că și-a amintit că partea vătămată i-a spus cine erau de fapt agresorii). Curtea apreciază că - în realitate - acest martor aflase din același "zvon public" că inculpatul a fost în locuința părții vătămate.
Acest martor a fost singura persoană căruia partea vătămată i-a relatat cele întâmplate în chiar seara agresiuni, precizându-i că nu i-a recunoscut pe cei doi, partea vătămată însăși neputând să dea vreo declarație până la 25.02.2008. Martorul care a anunțat organul de poliție și care a fost împreună cu organul de poliție la locuința părții vătămate, Gad eclarat constant în cursul procesului penal că partea vătămată a afirmat la acel moment - 22.02.2008 - doar că două persoane au pătruns în locuință și l-au lovit, fără a indica numele vreunora dintre aceștia;
Reținând toate aceste declarații, momentul la care acești martori au precizat că ar fi auzit că inculpatul a fost în locuința părții vătămate respectiv precizarea că nici măcar unul din acești martori nu a fost prezent la locul și momentul săvârșirii faptelor, aceștia relatând că au auzit din zvonul public, respectiv că singura persoană care a avut contact nemijlocit cu agresorii a fost partea vătămată, iar acesta nu a recunoscut pe nici un agresor, și că singurul martor cu care s-a întâlnit imediat după săvârșirea faptei, - nu i-a spus cine sunt agresorii, aspect confirmat de acesta, Curtea apreciază că în cauză nu poate reține că prin aceste declarații s-a înlăturat prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul.
În ceea ce privește partea vătămată, Curtea reține că aceasta, în nici una din declarațiile date, nu a precizat că ar fi recunoscut pe vreunul dintre agresori, arătând că doar după ce organul de poliție i-au prins pe cei doi, a aflat cine erau aceștia, susținerile sale fiind confirmate de toți martorii audiați.
Reținând în altă ordine de idei, că inculpatul era o persoană cunoscută de ambele părții vătămate fiind consăteni, având de altfel chiar contacte dese cu aceștia anterior întrucât le mai prestase diferite munci gospodărești, Curtea apreciază că ar fi trebuit ca cele două părții vătămate să-l recunoască fără dubii pe inculpat, în măsura în care acesta ar fi fost în locuințele lor în seara de 21.02.2008.
Însă, în fapt, nici una dintre cele două părți vătămate nu a putut indica nici unul dintre agresori, iar a doua zi, martorul a început să relateze în sat că împreună cu inculpatul au intrat în locuințele părților vătămate, generând astfel acel "zvon public" care ulterior a devenit sursă de informații, prin propagare succesivă și la care au și făcut referire toți martorii, invocându-se astfel diverse împrejurări plasate în timp imediat anterior sau ulterior săvârșirii faptelor, iar aceste relatări - confuze, neclare și oricum percepute absolut indirect - nu constituie "probe" în sensul avut în vedere de legiuitor, pe baza cărora organul judiciar să-și poată fundamenta convingerea că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost condamnat.
Reținând că o condamnare se bazează pe probe, nu pe "convingere intimă", nici pe indicii necoroborate nici măcar între ele, cu atât mai puțin cu alte probe indirecte,
Curtea apreciază că în cauză este incident principiul de drept fundamental "in dubio pro reo", consacrat nu doar de Codul d e procedură penală, de Constituție dar și de, prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul nefiind răsturnată.
Față de toate aceste considerente, Curtea apreciază că instanțele au comis prim interpretarea eronată a probelor o gravă eroare de fapt, care a dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale de condamnare, motiv pentru care, reținând cazul de casare prev. de art.3859pct.18 Cod procedură penală, va admite în conformitate cu disp. art.38515pct.1 lit.d Cod procedură penală recursul declarat de inculpatului, va casa atât decizia penală cât și sentința penală în totalitate și pe fond, rejudecând, va dispune achitarea inculpatului pentru toate infracțiunile în conformitate cu disp. art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală, constatând perioada de detenției preventivă în cauză și urmând a dispune conform art.350 alin.2 lit.b Cod procedură penală punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză; va constata că părțile vătămate și și Spitalul V nu s-au constituit părți civile, va respinge acțiunea civilă exercitată de Spitalul V, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului conform art.192 alin.3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În opinie majoritară:
În baza art.38515pct.2 lit.b Cod procedură penală admite recursul declarat de recurentul - inculpat împotriva Deciziei penale 148/A/09.12.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Penală în dosarul nr- și a Sentinței penale nr.91/12.09.2008 pronunțată de Judecătoria Videle în dosarul -.
Casează decizia penală și sentința penală recurate și în fond, rejudecând:
- În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală achită pe inculpatul pentru comiterea infracțiunii de tentativă la tâlhărie prev. de art.20 raportat la art.211 alin.2 lit.b și alin.21lit.a, c Cod penal.
- În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală achită pe același inculpat pentru violare de domiciliu prev. de art.192 alin.2 Cod penal.
- În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală achită pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art.192 alin.2 Cod penal.
- În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală achită pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.180 alin.2 Cod penal lovire și alte violențe.
În baza art.350 alin.2 Cod procedură penală dispune punerea în libertate de îndată a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Constată că inculpatul a fost arestat de la 28.02.2008 la zi.
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul Județean de Ambulanță
Ia act că părțile vătămate și nu s-au constituit părți civile în cauză.
Ia act că Centrul de Sănătate " I" nu s-a constituit parte civilă în cauză:
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 200 lei onorariul apărătorului din oficiu în recurs se va avansa din fondul Ministerul Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 29.01.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red. escu
Dact./25.02.2009
Ex.3
Red. Tribunalul - Secția Penală
Red. - Judecătoria Videle
Opinia separată a judecătorului
Apreciez că recursul declarat de recurentul-inculpat - este nefondat.
Constat că recurentul-inculpat a invocat motivul de recurs prevăzut de art.385/9, alin.1, punctul 18, Cod procedură penală, referitor la eroare de fapt, cu efectul greșitei condamnări. Ca atare, eroarea grosieră există doar în situația în care instanța de judecată pronunță o soluție în totală și evidentă contradicție cu probele aflate la dosar, respectiv soluția de condamnare nu are nici un fel de suport probator, iar soluția de achitare este diametral opusă probelor de vinovăție existente la dosar. Așadar, nu poate fi cenzurat, din punct de vedere al acestui caz de casare, modul de selectare și de interpretare ale probelor. Ori, în această speță, instanțele de fond și de apel au analizat, în mod detaliat, probatoriul administrat, argumentând reținerea sau înlăturarea unor dovezi. Aceasta constituie modalitatea de evaluare a probatoriului, care nu mai poate fi reluată în ultima cale de atac, când instanța de recurs poate doar să constate, prin prisma cazului de casare prevăzut de art.385/9, alin.1, punctul 18, Cod procedură penală, situația extremă a unei soluții în totală și indiscutabilă opoziție cu actele dosarului.
De aceea, apreciez că, în această speță, nu poate fi aplicat motivul de recurs invocat, după cum nu este incident nici unul dintre cazurile de casare, care, potrivit art.385/10, alin.3, Cod procedură penală, raportat la art.385/9, alin.3, Cod procedură penală, pot fi avut în vedere din oficiu.
Întrucât opinia majoritară a acceptat incidența acestui caz de casare, trecând la reanalizarea probatoriului, voi face, la rândul meu, o reevaluare a fondului, pentru a dovedi lipsa de fundament a recursului.
Apreciez că, așa după cum au stabilit instanțele de fond și de apel, există probe clare de vinovăție, a căror lipsă de temeinicie nu a putut fi dovedită de inculpat, potrivit art.66, alin.2, Cod penal.
Astfel, potrivit declarațiilor părții vătămate, pe data de 21.II.2008, după ce a primit pensia, l-a trimis pe inculpatul -, zis "", să-i cumpere o sticlă cu Ť. apoi, în jurul orei 18,30 intrat în casă să se culce, însă, la un moment dat, s-a trezit sub loviturile aplicate peste față de inculpatul care-i cerea banii, recunoscut după voce și statură, acesta fiind însoțit de un necunoscut mai mic de înălțime, iar a doua zi, pe data de 22.II.2008, aflându-se la magazinul aparținând, l-a întâlnit pe inculpat, căruia i-a adresat reproșuri, dar acesta nu a spus nimic și a plecat (filele 22 și 23, 25, 109-111, dosar de urmărire penală). La cercetarea judecătorească, după o perioadă de peste trei luni, partea vătămată a susținut că nu i-a auzit vocea, dar l-a recunoscut după statură pe inculpat (filele 56 și 57, dosar instanță de fond), însă această nepotrivire a unuia dintre detalii nu are puterea necesară de a afecta credibilitatea declarațiilor sale, în integralitatea lor, atâta timp cât inconsecvența în amănunt este justificată de vârsta înaintată, de 66 ani, de șocul emoțional suferit și de timpul care s-a scurs de atunci. Dimpotrivă, ar fi fost îndoielnice declarațiile nefiresc de consecvente pe parcursul unei îndelungate perioade de timp, care să se suprapună întocmai, sub toate aspectele. Totuși, în procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 22.II.2008, încheiat de T (filele 20 și 21, dosar de urmărire penală), împreună cu planșele fotografice (filele 95-106, dosar de urmărire penală), se menționează că în apropierea ușii din spatele casei părții vătămate, deschisă prin îndoirea cuielor de asigurare, a fost găsită o urmă de încălțăminte, iar în patul din dormitor se aflau urme de sânge, ceea ce înseamnă că pătrunderea în locuință a avut loc pe ușa din spatele casei, iar actele de violență s-au produs, într-adevăr, în timp ce partea vătămată se afla în pat. Potrivit certificatului medico-legal nr.126/C/352 din data de 25.II.2008, întocmit de Spitalul Județean T - Serviciul de Medicină Legală al județului T, partea vătămată prezintă leziuni în zona capului, pentru a căror vindecare a fost necesar un număr de 6-7 zile de îngrijiri medicale (fila 24, dosar de urmărire penală). De asemenea, martorul, văr și vecin cu partea vătămată, a arătat că, în noaptea respectivă, partea vătămată, venind la domiciliul său, cu un prosop, îmbibat cu sânge, înfășurat în jurul capului, i-a spus că a fost lovită de doi indivizi, pe care-i poate recunoaște, iar a doua zi, pe data de 22.II.2008, i-a comunicat că unul dintre aceștia este inculpatul - (filele 26, 27, dosar de urmărire penală, fila 60, dosar instanță de fond). Sinceritatea susținerilor părții vătămate este dovedită inclusiv de declarațiile martorului, administrator la, care a afirmat că pe data de 21.II.2008, în fața magazinului său se aflau mai multe persoane ce-și așteptau pensia, văzându-l acolo pe inculpatul -, însoțit de martorul, iar pe data de 22.II.2008, în jurul orei 9,00, partea vătămată a povestit că, pe timpul nopții, în casa sa au pătruns, pentru bani, inculpatul, care are o statură înaltă, însoțit de o persoană mai scundă, necunoscută, timp în care în magazin a intrat inculpatul, căruia partea vătămată i-a adresat o serie de acuzații, negate de acesta (filele 32-34, dosar de urmărire penală, fila 61, dosar instanță de fond). Împrejurarea că inculpatul, însoțit tot timpul de martorul, a fost de față în momentul în care mai multe persoane, printre care partea vătămată, aflate în fața magazinului aparținând, și-au primit pensia între orele 13,00-16,00, după cum a precizat martorul, agent poștal (filele 42, 43, dosar instanță de fond, fila 155, dosar instanță de fond), este susținută de declarațiile martorilor - (filele 36 și 37, dosar de urmărire penală) și (filele 38, 39, dosar de urmărire penală).
În același timp, printre persoanele care și-au ridicat pensia în fața magazinului aparținând se afla martorul (filele 55, 56, dosar de urmărire penală, fila 154, dosar instanță de fond), soțul părții vătămate, care a declarat că în aceeași noapte, în jurul orei 20,00, s-a întâlnit pe holul întunecat al casei sale cu un, purtând cu, posibil, după statură, martorul, care a plecat imediat pe ușa din față, descuiată, apoi a fost lovită în cap, pe la spate, de o altă persoană necunoscută, înaltă, care a ieșit pe ușa din spate (filele 51, 52, dosar de urmărire penală, filele 58 și 59, dosar instanță de fond). După cum atestă raportul de constatare medico-legală nr.376/B/2008 din data de 27.II.2008, întocmit de Spitalul Județean T - Serviciul de Medicină Legală al județului T, partea vătămată a fost lovită la nivelul scalpului, necesitând un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor (fila 54, dosar de urmărire penală). Martorul, vecin, arată că, în jurul orei 21,00, auzind țipete, a ieșit afară și a discutat cu partea vătămată, care i-a spus că două persoane, una înaltă și alta mai scundă, au intrat în casă (filele 57, 58, dosar de urmărire penală, fila 153, dosar instanță de fond). Potrivit procesului-verbal de cercetare la fața locului din data de 22.II.2008, întocmit de T (filele 49 și 50, dosar de urmărire penală), însoțit de planșe fotografice (filele 80-90, dosar de urmărire penală), în curtea imobilului au fost găsite două cărări de urme de încălțăminte, iar din holul casei a fost ridicată o brichetă din plastic, de culoare, de pe care au fost prelevate urmele papilare aparținând martorului, astfel după cum s-a stabilit prin raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr.26.816/29.II.2008, întocmit de T - Serviciul de Criminalistică (filele 116-125, dosar de urmărire penală). Martorul a declarat, în mod constant, atât în faza de urmărire penală, cât și la cercetarea judecătorească, faptul că l-a însoțit pe inculpatul - în casele celor două părți vătămate, pe care acesta le-a lovit în cap, pentru a le sustrage pensiile, descriind, de altfel, în amănunt, modalitatea de comitere a faptelor penale (filele 64-68, 112-114, dosar de urmărire penală). Este adevărat că, prin raportul de constatare medico-legală psihiatrică nr.378/D/2008 din data de 3.III.2008, întocmit de Spitalul Județean T - Serviciul de Medicină Legală al județului T (fila 71, dosar de urmărire penală), s-a stabilit faptul că martorul prezintă diagnosticul de oligofrenie, debilitate mintală, fără a avea discernământ, astfel că față de acesta s-a dispus, în temeiul art.262, punctul 2, litera a, Cod procedură penală, coroborat cu art.11, punctul 1, lit. b, Cod procedură penală, raportat la art.10, alin.1, lit. e, Cod procedură penală, cu aplicarea art.48, Cod penal, scoaterea de sub urmărire penală, pentru iresponsabilitate. Însă, iresponsabilitatea penală nu alterează credibilitatea declarațiilor ca martor. După cum se arată în literatura de specialitate, oligofrenia, sub forma debilității mintale, reprezintă o deficiență de intelect, astfel că nivelul mintal este net inferior vârstei biologice. Prin urmare, debilitatea mintală afectează inteligența, și nu capacitatea de memorare sau de redare, fiind exclusă aptitudinea unui oligofren de a specula, ca expresie a inteligenței. Ori, cel puțin declarația din fața instanței de fond dovedește că martorul deține o memorie clară și a fost în măsură să redea, încă o dată, în mod limpede, aproape infantil, toată desfășurarea faptelor penale (filele 160 și 161, dosar instanță de fond). În plus, este nedrept ca opinia majoritară să înlăture, pur și simplu, declarațiile acestui martor, audiat inclusiv de judecătorul fondului, fără ca măcar să-l fi perceput prin propriile simțuri, pentru a stabili, în cele din urmă, că declarațiile sale nu au nici un fel de valoare probatorie.
Așadar, toate dovezile administrate, reprezentând fragmente ale unor momente, compun, în mod firesc, întreaga situație de fapt. Chiar dacă am reduce descrierea autorilor la unica trăsătură fizică a înălțimii, oferită, în mod similar, de cele două părți vătămate, la scurt timp după comiterea faptelor penale, inclusiv în prezența martorului G, agent de pază în satul, comuna -M, județul T, care a confirmat faptul că ambele părți vătămate au afirmat că o persoană era înaltă, iar cealaltă era mai scundă (filele 30, 31, dosar de urmărire penală, filele 156 și 157, dosar instanță de fond), toate celelalte probe stabilesc, în mod indubitabil, cronologia, modalitatea concretă similară de comitere a infracțiunilor și identitatea inculpatului.
Inculpatul - a declarat că pe data de 21.II.2008, în jurul orei 18,00, a plecat spre casa sa, trecând prin curtea martorului G, cu care a stat de vorbă, iar în jurul orei 22,00 s-a culcat (filele 74-76, 108, 142, dosar de urmărire penală), aducându-și aminte abia în fața judecătorului, după o perioadă de mai bine de trei luni, în care a susținut că nu propune probe în apărare, că în seara respectivă s-a aflat la domiciliu, mama acestuia (filele 54 și 55, dosar instanță de fond), care, evident, a depus mărturie în favoarea fiului său (fila 151, dosar instanță de fond). Martorul G, căruia inculpatul, cu trei zile înainte, îi tăiase lemne cu drujba, a fost sincer la urmărirea penală, arătând că nu l-a văzut pe inculpat, deoarece, după ce a consumat băuturi alcoolice, în jurul orei 18,00 intrat în casă, unde s-a culcat (filele 28, 29, dosar de urmărire penală), însă în fața judecătorului, tot după o perioadă de mai bine de trei luni, și-a amintit că, de fapt, inculpatul a trecut prin curtea sa în jurul orei 15,00, prin urmare cu trei ore înainte față de timpul precizat de inculpat (fila 62, dosar instanță de fond). Împrejurarea că inculpatul a trecut prin curtea martorului G, însă fără a-l fi întâlnit, este confirmată de martorul, administrator la " ", care a precizat că inculpatul a venit la magazin, în jurul orei de închidere, de unde a cumpărat țigări și băutură (filele 40, 41, dosar de urmărire penală, fila 152, dosar instanță de fond). Am insistat în analizarea acestor declarații, lipsite de relevanță asupra modalității concrete de comitere a faptelor penale, doar pentru a sublinia încercarea tardivă și ineficientă a inculpatului de a-și construi, într-un fel, o apărare, care nu a fost, însă, în măsură să răstoarne dovezile strânse împotriva sa.
Având în vedere întreg materialul probator, din care rezultă, în mod neechivoc, vinovăția inculpatului, apreciez că soluțiile instanțelor de fond și de apel sunt legale și temeinice, astfel că soluția corectă în recurs este următoarea:
În temeiul art.385/15, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-inculpat - împotriva Deciziei penale nr.148/A/9.XII.2008 a Tribunalului Teleorman - Secția penală, din Dosarul nr-.
În temeiul art.385/17, alin.4, Cod procedură penală, raportat la art.383, alin.2, Cod procedură penală, deduce reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 28.II.2008 la zi.
În temeiul art.192, alin.2, Cod procedură penală, obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 29.2009.
JUDECĂTOR,
Red.și dact.: jud.
Președinte:Raluca MoroșanuJudecători:Raluca Moroșanu, Mariana Constantinescu, Daniela Panioglu
