Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 149/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.149/R/2009
Ședința publică din data de 10 martie 2009
Instanța constituit din:
PREȘEDINTE: Iuliana Moldovan JUDECĂTOR 2: Delia Purice
JUDECĂTORI: Iuliana Moldovan, Delia Purice, Monica Rodina președinte Secție Penală
:- -
GREFIER:- -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj - reprezentat prin PROCUROR:.
S-a luat spre examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș împotriva deciziei penale nr.9/A/29.01.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, privind pe inculpatul, trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev.și ped.de art.211 alin.1,2 lit.b,c, alin.2/1 lit.a penal cu aplicarea art.37 lit.a penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul aflat în stare de arest asistat de apărător desemnat din oficiu, av. R, din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind partea civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, la întrebarea instanței, inculpatul învederează faptul că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentantul Parchetului susține recursul declarat solicitând admiterea lui, casarea hotărârii pronunțată de instanța de apel cu consecința menținerii hotărârii pronunțate de instanța de fond, respectiv Judecătoria Baia Mare. Astfel, apreciază că hotărârea instanței de apel este netemeinică sub aspectul reducerii pedepsei aplicate inculpatului care nu reflectă gradul ridicat de pericol social al infracțiunii, nefiind de natură să asigure reeducarea sa și prevenirea comiterii altor infracțiuni. Pentru infracțiunea reținută, care este o infracțiune gravă, pedeapsa prevăzută de lege este cuprinsă între 7 și 20 de ani închisoare iar instanța de fond, reținând inculpatului circumstanțe atenuante, a coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege. Instanța de apel a dat dovadă de prea multă clemență și a coborât pedeapsa aplicată inculpatului fără să țină cont de faptul că ideea comiterii faptei a aparținut inculpatului, acesta este recidivist fiind condamnat anterior pentru o infracțiune de furt calificat.
Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțată de instanța de apel, respectiv Tribunalul Maramureș, apreciind că s-a făcut o justă individualizare a pedepsei prin reținerea de circumstanțe atenuante. Consideră că aplicarea ambelor circumstanțe conduce "in concreto" la o pedeapsă suficientă. Apreciază că inculpatul nu are un grad de participare mai M ca și ceilalți coinculpați, acesta limitându-se doar la a conduce autoturismul în timp ce restul inculpaților au procedat la tâlhărirea părții vătămate. Cu onorar din.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză arătând că regretă mult fapta comisă și că inițiativa nu-i aparține.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului constată că Judecătoria Baia Mare prin sentința penală nr.2750 din 12 decembrie 2008 a condamnat pe inculpații:
1),- -, fiul lui și -, născut la 19.12.1989 în B M, cetățenia română, studii 7 clase, elev la Școala Specială, jud. M, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în comuna nr. 57, jud. M, arestat preventiv în Penitenciarul Baia Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de:
- tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c, alin. 21 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a, c Cod penal, art. 76 lit. b Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare
2) NEGRE, - -, fiul lui și, născut la 12.04.1986 în B M, cetățenia română, fără studii, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în comuna nr. 69, jud. M, arestat preventiv în Penitenciarul Baia Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de:
- tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c, alin. 21 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a, c Cod penal, art. 76 lit. b Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare
3) ,. - -, fiul lui și -, născut la 28.10.1989 în B M, cetățenia română, studii 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în comuna nr. 86, jud. M, arestat preventiv în Penitenciarul Baia Mare, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c, alin. 21 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a, c Cod penal, art. 76 lit. b Cod penal, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare
- furt calificat prevăzută de art. 20.8 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e, g Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a, c Cod penal, art. 76 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 1 an .
În temeiul art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare
4), porecla",-, fiul lui și, născut la 13.08.1976 În S M, jud. S M, cetățenia română, studii 8 clase, stagiul militar satisfăcut, fără ocupație, necăsătorit, recidivist, domiciliat În comuna, sat nr. 73, jud. S M, arestat preventiv în Penitenciarul Baia Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de:
- tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c, alin. 21 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, art. 74 lit. c, art. 76 lit. b Cod penal, la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În temeiul art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 116/24.01.2007 a Judecătoriei Baia Mare, în dosarul nr-, dispunând executarea în întregime a acestei pedepse, care se adaugă la pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 7 ani închisoare.
În temeiul art. 350 Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatilor.
In temeiul art. 88 Cod penal s-a scazut din durata pedepselor aplicate inculpaților perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 30.04.2008, la zi.
În temeiul art. 14 și 346 Cod procedură penală raportat la art. 998 și 1003 cod civil au fost obligați inculpații în solidar la plata sumei de 2.000 lei despăgubiri civile părții civile, domiciliat în comuna, sat,-, jud.
S-a constatat că partea vătămată, domiciliat în comuna, sat nr. 92, jud. M, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare statului.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul Negre la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 150 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va vira din fondurile Ministerului Justitiei către avocat.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 550 lei cheltuieli judiciare statului.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare statului, din care:
- 285 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va vira din fondurile Ministerului Justitiei către avocat
- 150 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va vira din fondurile Ministerului Justitiei către avocat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
În noaptea de 28/29.04.2008 inculpații, laviniu, Negre și se aflau în "Discoteca " din localitatea, împrejurare în care primul inculpat a observat că partea vătămată, aflat în avansată stare de ebrietate, are asupra sa mai multe bunuri, respectiv o brătară din aur, un ceas, două telefoane mobile și bani.
In aceste condiții, inculpatul le-a propus coinculpaților să-l deposedeze de bunuri pe partea vătămată, în acest sens urmând să-l atragă în autoturismul său, sub pretextul că-l va duce acasă, aspecte cu care aceștia au fost de acord.
Astfel, în jurul orei 3, după terminarea programului de discotecă, I-au așteptat pe partea vătămată lângă mașina inculpatului și, practic, I-au introdus forțat în autoturism, inculpatul prinzându-I de sub braț și trăgându-l în interior, în timp ce inculpații Negre și I-au apucat de picioare, așezându-I pe bancheta din spate.
Inculpatul s-a urcat la volanul mașinii, inculpatul a ocupat locul de lângă acesta, iar în spate s-au așezat inculpații Negre și, între aceștia aflându-se partea vătămată.
In timp ce autovehiculul rula înspre localitatea, inculpații, Negre și I-au deposedat prin violență pe partea vătămată de bunuri, aplicându-i mai multe lovituri, împrejurare în care i-au rupt și haina de piele cu care era îmbrăcat.
Inculpatul, care a avut inițiativa comiterii faptei, și-a însușit de la partea vătămată ceasul, inculpatul Negre i-a sustras un telefon mobil, inculpatul suma de 20 euro, iar inculpatul brățara din aur.
Între localitățile și, inculpatul a oprit autoturismul și I-a controlat personal pe partea vătămată în buzunare. Tot atunci, întrucât era ruptă, inculpatul a aruncat în apropiere haina de piele pe care avusese intenția s-o păstreze. Apoi, I-au îmbrăcat pe, întrucât atunci când I-au deposedat de bunuri I-au dezbrăcat, inclusiv de pantaloni, după care, în localitatea, I-au abandonat pe marginea drumului.
Potrivit raportului de constatare medico legală nr.467/14.05.2008, leziunile traumatice suferite de partea vătămată au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale în vederea vindecării (fila 17 p).
În drum spre localitatea, au observat un grup de tineri care se deplasau pe jos, ocazie cu care inculpatul a oprit mașina la solicitarea coinculpaților și, aceștia afirmând că vor să stea de vorbă cu unul dintre băieti.
Inculpatul s-a îndreptat spre partea vătămată, pe care I-a luat de după gât, apoi I-a controlat în buzunare de bunuri și i-a sustras un telefon mobil.
Ulterior, cei patru inculpați s-au deplasat în localitatea, înțelegându-se să nu spună nimănui despre cele întâmplate, fiecare mergând la domiciliul său.
Inculpatul a schimbat suma de 20 euro, sustrasă de la partea vătămată, primind 70 lei, pe care i-a cheltuit împreună cu inculpații Negre și.
Tot a doua zi, inculpatul a schimbat telefonul mobil (sustras de la partea vătămată ) cu un alt telefon, schimbul făcându-l cu martorul, căruia nu i-a spus de proveniența ilicită a bunului (fila 28, fila 193 dosar nr-).
Ulterior, organele de poliție au recuperat o parte din bunurile sustrase celor două părți vătămate și le-au predat acestora pe bază de dovadă (fila 12,27 ).
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico legale psihiatrice, care a concluzionat că inculpatul a avut discernământul păstrat în raport cu fapta de care e acuzat (fila - dosar nr-).
Pentru reținerea acestei stări de fapt, instanța a avut în vedere declarațiile inculpaților, plângerile și declarațiile părților vătămate (filele 711, 23-26, filele 122-123 dosar nr-), declarațiile martorilor (filele 157, 158, 192, 193, 194, 195, 223 dosar nr-), coroborate cu celelalte mijloace de probă existente la dosar, respectiv procesele verbale de sesizare din oficiu, de examinare a . de conducere în teren + planșe foto, precum și dovezile de predare-primire bunuri.
În drept:
Fapta inculpatului care, în noaptea de 28/29.04.2008, împreună cu alte persoane, în loc public, într-un mijloc de transport și prin întrebuințare de violență, a deposedat-o de bunuri pe partea vătămată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, 2, lit. b, c, alin. 21 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
Fapta inculpatului care, în noaptea de 28/29.04.2008, împreună cu alte persoane, în loc public, într-un mijloc de transport și prin întrebuințare de violență, a sustras bunuri de la partea vătămată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, 2, lit. b, c, alin. 21 lit. a Cod penal.
Fapta inculpatului Negre care, în noaptea de 28/29.04.2008, împreună cu alte persoane, în loc public, într-un mijloc de transport și prin întrebuințare de violență, a sustras bunuri de la partea vătămată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, 2, lit. b, c, alin. lit. a Cod penal.
Fapta inculpatului care, în noaptea de 28/29.04.2008, împreună cu alte persoane, în loc public, într-un mijloc de transport și prin întrebuințare de violență, a sustras bunuri de la partea vătămată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, 2, lit. b, c, alin. 21 lit. a Cod penal.
Fapta aceluiași inculpat care, în aceeași noapte, în loc public, a sustras un telefon mobil de la partea vătămată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin. 1, 209 alin. 1, lit. e, g Cod penal.
În consecință, pentru fiecare infracțiune săvârșită, instanța va hotărî condamnarea fiecăruia dintre inculpați la câte o pedeapsă cu închisoarea, reținând în privința inculpatului incidența dispozițiilor art. 33 lit. a Cod penal privind concursul real de infracțiuni, urmând astfel, ca în temeiul art. 34 lit. b Cod penal să-i aplice acestuia pedeapsa cea mai grea, conform dispozitivului.
Modul și mijloacele de săvârșire a infracțiunilor, scopul urmărit și urmarea produsă, pericolul social sporit relevat și de împrejurările concrete ale comiterii faptelor, justifică aprecierea că executarea în regim de detenție a pedepselor, inclusiv în cazul inculpaților fără antecedente penale, sunt de natură să asigure scopul preventiv enunțat de legiuitor.
În privința inculpatului s-a constatat că acesta a comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal, primul termen al acesteia constituindu-I pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, aplicată prin sentința penală nr.116/24.01.2007 a Judecătoriei Baia Mare pentru infracțiunea de complicitate la furt calificat.
Pentru că noua infracțiune a fost săvârșită în termenul de încercare menționat, instanța va revoca, în temeiul art. 83 Cod penal, suspendarea condiționată a executării pedepsei anterior indicată, dispunând executarea în întregime a acesteia, care s-a adăugat la pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 7 ani închisoare.
În temeiul art. 350 Cod procedură penală instanța a menținut măsura arestării preventive a inculpaților, iar în temeiul art. 88 Cod penal a scăzut din durata pedepselor aplicate inculpaților perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 30.04.2008, la zi.
În cadrul răspunderii civile delictuale, inculpații vor fi obligați în solidar la plata sumei de 2000 lei despăgubiri civile părții civile, cu titlu de daune materiale.
S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul cauzat acestuia fiind recuperat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații, Negre și, apeluri admise prin prin decizia penală nr.9 din 29 ianuarie 2009 Tribunalul Maramureș, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a pr. pen. privind pe inculpatul -,fiul lui și, născut la data de 13.08.1976, CNP -, în prezent aflat în Penitenciarul Baia Mare, împotriva sentinței penale nr. 2750/12.12.2008 a Judecătoriei Baia Mare, pe care a desființat-o în parte și rejudecând:a redus pedeapsa aplicată inculpatului - pt. săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c și alin. 21lit. a pen. cu aplicarea art. 37 lit. a pen. și art. 74 lit. c pen. raportat la art. 76 lit. b pen. de la 5 ani închisoare, la 3 ani închisoare.
În temeiul art. 83. pen. s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 116/24.01.2007 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă la data de 06.02.2007, pe care o cumulează cu pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.
S-a luat act de retragerea apelurilor declarate de către inculpații, fiul lui și -, născut la data de 19.12.1989 în B M, CNP -; Negre, fiul lui și, născut la data de 12.04.1986 în B M, CNP - și -, fiul lui și -, născut la data de 28.10.1989 în B M, CNP -, toți aflați în Penitenciarul Baia Mare.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
În temeiul art. 350. pr. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților -, Negre - și -, iar în baza art. 88. pen. s-a scazut din durata pedepselor aplicate perioada reținerii și arestării preventive a fiecăruia, de la data de 30.04.2008 la zi.
Conform art. 192 alin. 3. pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în cazul inculpatului - au rămas în sarcina statului, din care 300 RON onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondurile Ministerului Justiției către d-na av..
În temeiul art. 192 alin. 2. pr. pen. au fost obligați inculpații -, Negre - și - la plata către stat a câte 450 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care, câte 300 RON onorariul apărătorului din oficiu, în total 900 RON, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției către d-na av.
Decizia Tribunalului Maramureșa fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș care a solicitat casarea ei și rejudecând cauza, a se menține soluția instanței de fond, apelul inculpatului fiind greșit admis.
În motivarea scrisă a recursului, parchetul a susținut că soluția instanței de apel este netemeinică sub aspectul reducerii pedepsei aplicate inculpatului, nereflectând gradul sporit de pericol social al infracțiunii și nici starea de recidivă postcondamnatorie a acestuia.
Curtea, examinând recursul declarat prin prisma motivului invocat, ajunge la următoarele constatări:
Judecătoria Baia Mare, a administrat materialul probator indicat în rechizitoriul parchetului, pe baza căruia a reținut judicios starea de fapt, vinovăția inculpatului, elementele constitutive ale infracțiunii, încadrarea juridică aplicându-i acestuia o sancțiune legală și temeinică.
Existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art.74 pen.sau a altor împrejurări asemănătoare nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art.74 pen. rezultă că recunoașterea unor atari împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată. În această apreciere se va ține seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.
Constatarea uneia sau a mai multor împrejurări din cele enumerate în art.74 pen. ori a altora asemănătoare, nu justifică - prin ea însăși - considerarea lor ca circumstanțe atenuante și, pe cale de consecință, reducerea ori schimbarea genului pedepsei.
Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată
și deci lăsată la aprecierea acesteia. În aprecierea unor împrejurări ca circumstanțe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de pericol social concret al faptei comise, la urmările ei, la ansamblul condițiilor în care a fost săvârșită, precum și la orice alte elemente privitoare la persoana făptuitorului.
În speță, în raport cu gradul de pericol social sporit al faptei comise de inculpat, care mai are în antecedente tot o infracțiune contra patrimoniului pentru care a beneficiat de suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar pe de altă parte, a săvârșit infracțiunea împreună cu alte persoane în loc public, prin violență și într-un mijloc de transport conferă acesteia o periculozitate, nu justifica recunoașterea de circumstanțe atenuante de către prima instanță și menținute de instanța de apel, dar având în vedere recursul parchetului prin care nu s-a contestat această împrejurare, curtea este ținută de soluția pronunțată în cauză, de Judecătoria Baia Mare.
Potrivit art.72 din Codul penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea generală, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana făptuitorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Instanța de fond reținând vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii dedusă judecății a respectat aceste criterii de individualizare a pedepsei și a avut în vedere, în principal pericolul social ridicat al faptei comise, pericol dedus din modalitatea în care infracțiunea a fost săvârșită (în loc public, pe timp de noapte,împreună cu alte persoane, într-un mijloc de transport și prin întrebuințare de violențe deposedând-o de bunuri pe partea vătămată ) precum și urmările acestor infracțiuni.
Poziția parțial sinceră a inculpatului, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, și manifestarea regretului nu sunt elemente determinante și suficiente pentru a se reduce pedeapsa, în condițiile în care inculpatul a acționat pe timp de noapte cu încă trei persoane, în loc public, prin întrebuințare de violență împotriva victimei pe care au deposedat-o de bunuri, într-un mijloc de transport.
Toate aceste elemente de circumstanțiere ale faptei și făptuitorului au fost avute în vedere de către instanța de fond, iar pedeapsa aplicată, în cuantumul stabilit, este bine proporționalizată, nefiind cazul reducerii ei, astfel cum a procedat instanța de apel.
Este de remarcat că inculpatul este recidivist, ultima condamnare de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei fiind aplicată tot pentru comiterea unei infracțiuni contra patrimoniului, (complicitate la furt calificat) ceea ce denotă o persistență infracțională deosebită a acestuia în săvârșirea acestui gen de fapte.
Pentru motivele ce preced, se va admite ca fondat recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș în baza art.38515pct.2 lit.a proc.pen. împotriva dec.pen.nr.9/A din 29 ianuarie 2009 a Tribunalului Maramureș privind pe inculpatul, pe care o va casa si va menține ca legală și temeinică hotărârea primei instanțe, sentința penală nr.2750 din 12 decembrie 2008 a Judecătoriei Baia Mare, apelul inculpatului, fiind greșit admis.
Se vor menține restul dispozițiilor deciziei.
În baza art.189 proc.pen.se va stabili în favoarea Baroului de Avocați C suma de 200 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu ce se va plăti din
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului conform art.192 pct.3 alin.3 proc.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECI D
Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, împotriva deciziei penale nr. 9/A din 29 ianuarie 2009 a Tribunalului Maramureș, privind pe inculpatul fiul lui și, născut la 13 august 1976, detinut in Penitenciarul Gherla, pe care o casează în privința acestui inculpat si in baza art. 38515, pct.2 lit.a Cod proc.penală, menține hotărârea primei instanțe, sentința penală nr. 2750 din 12 decembrie 2008 a Judecătoriei Baia Mare, apelul inculpatului, fiind gresit admis.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Mentine celelalte dispozitii ale deciziei.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 10 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red./PD/CA
12.03.2009 - 5 ex.
Jud.fond.
Jud,apel:;
Președinte:Iuliana MoldovanJudecători:Iuliana Moldovan, Delia Purice, Monica Rodina