Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 1490/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(număr în format vechi 2262/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I -A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1490
Ședința publică din data de 22 octombrie 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Lavinia Lefterache
JUDECĂTOR 2: Mariana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Dumitrița Piciarcă
GREFIER: - -
* * * * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - este reprezentat prin procuror
* * * * * * * * * * * * *
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat împotriva Deciziei penale nr. 479 din data de 20 august 2009, pronunțată de Tribunalului București - Secția I - Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest, asistat juridic de apărător ales- dna. avocat - cu împuternicirea avocațială depusă la fila 17 dosar, lipsă fiind părțile intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Părțile întrebate fiind de către instanță declară că nu au alte cereri de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului critică pentru nelegalitate și netemeinicie atât hotărârea pronunțată în apel cât și hotărârea pronunțată de instanța de fond. Consideră incident cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 Cod procedură penală. Susține oral motivele de recurs și solicită să fie avute în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului reglementate de art. 74 lit. a Cod Penal, fiind demnă de remarcat conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii. În încheierea pledoariei solicită să aibă în vedere și faptul că inculpatul nu a uzat de un cuțit ori de un alt instrument de a produce leziuni ci doar a amenințat părțile vătămate. Solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și pe fond, rejudecând, să fie aplicată o pedeapsă într-un cuantum redus.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor reglementate de art. 72 și urm. Cod Penal și a aplicat o pedeapsă într-un cuantum corect individualizat la stabilirea căruia a avut în vedere și antecedența penală a inculpatului.
Recurentul inculpat solicită să-i fie admis recursul în conformitate cu concluziile puse de apărătorul ales. Personal susține că instanța de fond i-a aplicat o pedeapsă de 5 ani pe care a sporit-o cu un an închisoare din cauza faptului că este recidivist, ori pentru faptele anterioare a executat pedepsele la care a fost condamnat. - Solicită să-i fie redusă pedeapsa.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.479/A/20.08.2009 a Tribunalului București, constată:
Prin decizia penală nr.479/A/20.08.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția I-a Penală a respins - ca nefondat - apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.483/20.07.2009 a Judecătoriei Sectorului 2
Conform art.88 Cod penal, a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 01.05.2009, la zi.
În baza art.350 Cod procedură penală, a menținut starea de arest.
A obligat apelantul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.483/20.07.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, în baza art.334 Cod procedură penală, s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului în sensul înlăturării circumstanței agravante speciale prevăzute de art.211 alin.2 lit.b Cod penal.
În baza art.211 al.1 și al.2 lit.b și c Cod penal, cu aplic. art.37 lit.b și art.39 alin.4 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, cu titlul de pedeapsă accesorie.
În baza art.211 al.1 și al.2 lit.c Cod penal, cu aplic. art.37 lit.b și art.39 alin.4 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art.71 Cod penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, cu titlul de pedeapsă accesorie.
În baza art.33 alin.1 lit.a și art.34 alin.1 lit.b Cod penal, s-au contopit pedepsele stabilite și a sporit pedeapsa rezultantă cu 1 an, inculpatul având de executat 7 ani închisoare.
În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, cu titlul de pedeapsă accesorie.
În temeiul art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive a inculpatului, de la data de 01.05.2009 la zi.
În temeiul art.350 al.1 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului.
S-a luat act că părțile vătămate și nu s-au constituit părți civile.
În temeiul art.118 alin.5 Cod penal, s-a confiscat de la inculpat suma de 250 de lei.
În temeiul art.191 alin.1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata către stat a sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 50 de lei, a fost avansat din fondurile Ministerul Justiției și Libertăților.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în noaptea de 20.04.2009, în jurul orei 22,00, prin amenințare, spunându-i că o va tăia, inculpatul a deposedat-o pe partea vătămată, în timp ce acesta se afla în scara blocului H 15 de pe-, sector 2 B, de două telefoane mobile marca Samsung și Samsung.
În data de 09.12.2008, în jurul orei 17,00, inculpatul a acostat-o pe partea vătămată, în timp ce acesta se afla în scara blocului 2. de pe-, sector 2 B și, prin amenințare că altfel o taie, a deposedat-o de un telefon mobil Nokia.
Situația de fapt astfel cum a fost descrisă mai sus a rezultat din coroborarea declarațiilor inculpatului, prin care a recunoscut săvârșirea faptelor, cu toate celelalte probe administrate. Singurele aspecte în privința cărora probele nu se coroborează în întregime sunt reprezentate în ceea ce privește fiecare faptă de împrejurarea dacă inculpatul a folosit sau a avut asupra sa un cuțit.
Astfel, instanța fondului a constatat că fiecare faptă a inculpatului, constând în aceea de a lua, în scopul însușirii pe nedrept a unor bunuri mobile (telefoane mobile) aparținând părților vătămate, prin amenințarea fiecăreia cu un rău de natură să o alarmeze, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în variantă agravată, prev. de art.211 al.1 și al.2 lit.b și c Cod penal în ceea ce privește fapta din 20.04.2009 și art.211 al.1 și al.2 lit.c Cod penal în ceea ce privește fapta din 09.12.2008.
Sub aspectul laturii obiective, în conținutul fiecărei tâlhării reținute intră două activități strâns legate între ele, ambele integrându-se în elementul material, cu structură complexă, al infracțiunii, și aflate într-o conexitate etiologică, dintre care una principală, furtul, în sensul art. 208. pen. respectiv luarea de bunuri mobile din posesia altuia, fără a exista consimțământul acestuia, în scopul însușirii pe nedrept, și a doua, activitatea mijloc, concretizată în acțiunea de constrângere prin amenințare.
Sub aspectul urmării imediate, ca element component al laturii obiective din conținutul constitutiv al fiecărei infracțiuni de tâlhărie, aceasta este reprezentată de prejudiciul cauzat persoanelor vătămate, constând în ieșirea din patrimoniul acestora a valorilor materiale reprezentate de telefoanele mobile sustrase, și, corelativ, aproprierea bunurilor de către inculpat, precum și de atingerea adusă libertății morale a părților vătămate. De asemenea, instanța fondului a constatat existența unei legături de cauzalitate evidente între elementul material al fiecărei fapte și urmarea imediată.
Din punct de vedere subiectiv, inculpatul a săvârșit infracțiunile de tâlhărie cu intenție atât în ceea ce privește acțiunea principală - furtul, cât și acțiunea mijloc - amenințarea. Inculpatul a săvârșit infracțiunile care i s-au reținut în sarcină cu scopul însușirii pe nedrept a bunurilor mobile aparținând părților vătămate. Forma de vinovăție ce le caracterizează este, așadar, intenția directă calificată prin scop.
Reținerea formelor agravate ale infracțiunilor de tâlhărie se întemeiază pe considerentul că inculpatul a săvârșit ambele fapte în locuri publice, iar fapta din 20.04.2009 și în timpul nopții.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului și a modului de executare a acestora s-a ținut seama de criteriile prev. de art.72 și de art.52 pen. respectiv gradul de pericol social al fiecărei fapte săvârșite, împrejurările concrete în care a fost comisă fiecare infracțiune, dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile reținute, precum și de persoana inculpatului. Instanța fondului a avut în vedere faptul că inculpatul are antecedente penale, fiind în stare de recidivă postexecutorie în raport de condamnarea la 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1065/12.08.2006 a Tribunalului București, în aceste condiții nereținând aplicarea art.73 Cod penal și nici circumstanța atenuantă prevăzută de art.74 al.1 lit.a și c Cod penal.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul, criticând-o sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, apreciind că pedeapsa este exagerată în raport cu atitudinea sa sinceră avută pe tot parcursul procesului penal, în esență solicitând redozarea acesteia.
Examinând hotărârea apelată prin prisma criticii formulate, dar și din oficiu cauza, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.371 Cod procedură penală, Tribunalul a reținut că, în urma unei judicioase analize a întregului materialului probator administrat în cauză - declarațiile inculpatului coroborate cu plângerea și declarațiile părților vătămate și; proces-verbal de cercetare la fața locului și planșă fotografică; procesele-verbale de depistare, procese-verbale de recunoaștere a bunurilor sustrase și planșele fotografice aferente, dovada de restituire a bunurilor sustrase, procese-verbale de recunoaștere din grup, declarații ale martorilor G și,- dându-se totodată și în drept o justă încadrare juridică faptelor cu reținerea întrunirii condițiilor tragerii la răspundere penală a acestuia.
De asemenea, tribunalul a constatat că prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare, fiind respectate criteriile generale prev. de art. 72 cod penal.
Stabilind o pedeapsă într-un cuantum orientat ușor peste minim (7 ani și 6 luni închisoare), prima instanță a avut în vedere într-o măsură suficientă atât pericolul social concret al faptelor - pus în evidență de împrejurările și modalitatea în care a acționat inculpatul - cât și datele care circumstanțiază persoana acestuia.
Astfel, s-a constatat că, la dozarea pedepsei aplicate prima instanță a ținut seama de împrejurarea că pe tot parcursul procesului inculpatul a recunoscut comiterea faptei, dar a fost avută în vedere totodată și starea de recidivă postexecutorie în care acesta a acționat și care conduce la agravarea răspunderii penale, așa încât Tribunalul a apreciat că nu există motiv pentru o reducere a cuantumului pedepsei.
Conform prevederilor art. 52 cod penal, pedeapsa - ca măsură de constrângere - are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită cât și în ce privește comportarea făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale similare, cu atât mai mult cu cât apelantul, potrivit fișei de cazier judiciar, are antecedente penale, fiind în stare de recidivă postexecutorie în raport de condamnarea la 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1065/12.08.2006 a Tribunalului București.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, criticând-o în ceea ce privește cuantumul pedepsei.
În drept, s-a invocat art.3859pct.14 Cod procedură penală, apreciindu-se că pedeapsa este prea aspră.
De asemenea, inculpatul - în ultimul cuvânt - a arătat că nu a amenințat partea vătămată cu un cuțit.
Analizând hotărârea recurată, Curtea, în baza art.38515pct.1, lit.b Cod procedură penală, va respinge recursul - ca nefondat - pentru următoarele considerente:
În noaptea de 20.04.2009, în jurul orei 22,00, prin amenințare, spunându-i că o va tăia, inculpatul a deposedat-o pe partea vătămată, în timp ce acesta se afla în scara blocului H 15 de pe-, sector 2 B, de două telefoane mobile marca Samsung și Samsung.
În data de 09.12.2008, în jurul orei 17.00, inculpatul a acostat-o pe partea vătămată, în timp ce acesta se afla în scara blocului 2. de pe-, sector 2 B, și, prin amenințare că altfel o taie, a deposedat-o de un telefon mobil Nokia.
Situația de fapt astfel reținută rezultă din coroborarea declarațiilor inculpatului, prin care a recunoscut săvârșirea faptelor, cu toate celelalte probe administrate. Singurele aspecte în privința cărora probele nu se coroborează în întregime sunt reprezentate în ceea ce privește fiecare faptă de împrejurarea dacă inculpatul a folosit sau a avut asupra sa un cuțit.
În ceea ce privește fapta din 09.12.2008, din declarațiile părții vătămate și din declarațiile inculpatului rezultă că acesta nu a avut asupra sa un cuțit, ci doar a amenințat-o pe partea vătămată.
În ceea ce privește fapta din 20.04.2009, partea vătămată a declarat că inculpatul a amenințat-o cu un cuțit pe care îl avea asupra sa. Această împrejurare nu se coroborează, însă, cu restul ansamblului probator. Astfel, inculpatul a arătat că nu avea asupra sa un cuțit, iar susținerile sale se coroborează cu faptul că la percheziția corporală nu a fost găsit un astfel de obiect asupra sa, precum și cu modul său de operare ce rezultă din circumstanțele faptei din 09.12.2008, săvârșită fără cuțit. În aceste condiții, având în vedere și faptul că în declarația dată în fața instanței partea vătămată a arătat că inculpatul ținea cuțitul în dreptul mâinii sale ( 19), în vreme ce în declarația din 21.04.2009 ( 2 ) a arătat că inculpatul i-a pus cuțitul în față, contradicții de natură a conduce la concluzia că partea vătămată se afla într-o puternică stare de tulburare, de natură a-i afecta percepția, făcând-o să rețină existența unui cuțit la auzirea amenințării cu o astfel de armă, instanța reține că inculpatul nu a avut asupra sa un cuțit.
Probele pot forma convingerea că reflectă realitatea dacă provin din surse sigure.
În alegerea mijloacelor de probă pentru dovedirea unei fapte sau împrejurări de fapt, instanța de judecată nu are obligația să folosească un anume mijloc de probă pentru dovedirea unei fapte, având facultatea de a alege, dintre toate mijloacele de probă prevăzute de lege, pe cel potrivit pentru împrejurarea pe are o are de dovedit.
Probele strânse în cursul urmăririi penale au fost verificate de instanța de judecată, ajungându-se la concluzia că inculpatul este vinovat de comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, acesta recunoscând faptele comise, mai puțin folosirea unui cuțit.
Pentru a afla adevărul și a face o corectă aplicarea legii penale, organele de urmărire penală și instanța de judecată au obligația de a aprecia, completa și justifica probele administrate în cauză, ceea ce instanța de fond a și făcut în cursul cercetării judecătorești.
În ceea ce privește declarațiile inculpatului se consideră ca adevărată acea declarație care este confirmată de ansamblul probelor existente în cauză, fără deosebire dacă a fost dată în cursul urmăririi penale sau al judecății, instanța de fond motivând în mod just opțiunea făcută, indicând probele care o confirmă și arătând caracterul izolat al declarației contrare.
Fiind parte în proces partea vătămată acționează pentru apărarea intereselor legitime. În consecință, legea pune în același plan al valorii și probările declarațiile inculpatului și ale părții vătămate.
Declarațiile acestor părți, făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză (art. 75 Cod procedură penală).
Declarațiile părții vătămate care îl arată ca făptuitor pe inculpat, fără confirmarea ei prin alte fapte și împrejurări, nu poate sta la baza unei hotărâri de condamnare.
Nu aceasta este situația din cauză, declarațiile părților vătămate coroborându-se cu dovada de restituire a bunurilor sustrase către părțile vătămate, bunuri care au fost găsite la inculpat, precum și cu declarațiile martorilor care i-a indicat pe inculpați ca făptuitori.
Apreciind vinovăția dovedită, instanțele de fond și apel au aplicat pedepse corect individualizate.
În drept, fiecare faptă a inculpatului, constând în aceea de a lua, în scopul însușirii pe nedrept a unor bunuri mobile (telefoane mobile) aparținând părților vătămate, prin amenințarea fiecăreia cu un rău de natură să o alarmeze, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în variantă agravată, prev. de art. 211 al. 1 și al. 2 lit. b și c) pen. în ceea ce privește fapta din 20.04.2009 și art. 211 al. 1 și al. 2 lit. c) pen. în ceea ce privește fapta din 09.12.2008.
Sub aspectul laturii obiective, în conținutul fiecărei tâlhării reținute intră două activități strâns legate între ele, ambele integrându-se în elementul material, cu structură complexă, al infracțiunii, și aflate într-o conexitate etiologică, dintre care una principală, furtul, în sensul art. 208. pen. respectiv luarea de bunuri mobile din posesia altuia, fără a exista consimțământul acestuia, în scopul însușirii pe nedrept, și a doua, activitatea mijloc, concretizată în acțiunea de constrângere prin amenințare.
Sub aspectul urmării imediate, ca element component al laturii obiective din conținutul constitutiv al fiecărei infracțiuni de tâlhărie, aceasta este reprezentată de prejudiciul cauzat persoanelor vătămate, constând în ieșirea din patrimoniul acestora a valorilor materiale reprezentate de telefoanele mobile sustrase, și, corelativ, aproprierea bunurilor de către inculpat, precum și de atingerea adusă libertății morale a părților vătămate. De asemenea, instanța constată existența unei legături de cauzalitate evidente între elementul material al fiecărei fapte și urmarea imediată.
Din punct de vedere subiectiv, inculpatul a săvârșit infracțiunile de tâlhărie cu intenție atât în ceea ce privește acțiunea principală - furtul, cât și acțiunea mijloc - amenințarea. Inculpatul a săvârșit infracțiunile care i se rețin în sarcină cu scopul însușirii pe nedrept a bunurilor mobile aparținând părților vătămate. Forma de vinovăție ce le caracterizează este, așadar, intenția directă calificată prin scop.
Reținerea formelor agravate ale infracțiunilor de tâlhărie se întemeiază pe considerentul că inculpatul a săvârșit ambele fapte în locuri publice, iar fapta din 20.04.2009 și în timpul nopții.
În consecință, instanța de fond a reținut apărarea inculpatului cu privire la faptul că nu a folosit un cuțit, ci doar a amenințat victima.
Referitor la individualizarea pedepsei, Curtea constată că atât instanța de fond, cât și cea de apel au procedat în mod corect.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticii vizând individualizarea pedepsei, Curtea constată că soluția instanței de fond și a celei de apel, în ceea ce privește cuantumul pedepselor aplicate inculpatului (de câte 6 ani, iar pentru concurs aplicându-se un spor de un an) pentru infracțiuni de tâlhărie, este justificată, avându-se în vedere gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care a fost comisă, circumstanțele personale, atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal, precum și atitudinea anterior comiterii faptelor. În mod corect nu s-a reținut în favoarea inculpatului existenta circumstanțelor atenuante, în raport de antecedentele penale, respectiv săvârșirea faptei din prezenta cauza în stare de recidivă post executorie.
Pedepsele astfel stabilite au fost just individualizate, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72. pen. astfel că nu se impune redozarea, în sensul micșorării lor.
Sunt temeiuri care să justifice cuantumul pedepsei aplicate perseverența infracțională a inculpatului, respectiv recidiva post executorie, numărul faptelor, forma calificată a acestora. Instanța nu poate da o mai mare relevanță recunoașterii comiterii faptelor, în raport de împrejurările și modul cum au fost săvârșite infracțiunile, bunurile sustrase fiind restituite parților vătămate. Instanța de fond și cea de apel au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, în raport de materialul probator administrat în cauză și a aplicat pedepse just individualizate, conform cerințelor art. 72 și art. 52. pen.
Astfel, critica inculpatului, în sensul acordării eficienței a dispozițiilor art. 74. pen.76 C pen. nu va fi reținută, deoarece circumstanțele personale ale inculpatului au fost avute în vedere, iar aspectele privind recunoașterea faptei, vârsta, au fost evaluate corespunzător, în raport cu celelalte criterii prevăzute la art. 72. pen. Curtea consideră că în cauză au fost examinate toate criteriile specifice individualizării judiciare a pedepsei, cuantumul pedepselor aplicate, reflectând, atât gravitatea faptelor comise, cât și circumstanțele personale ale inculpatului, ținându-se cont și de regimul sancționator corespunzător concursului între cauzele de agravare și atenuare prevăzut la art. 80. pen. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă individualizare care să țină seama și de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se reintegreze în societate.
Constatând că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, Curtea va computa prevenția inculpatului, la zi.
Apreciind recursul ca nefondat, Curtea va face aplicarea art.192 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul-inculpat împotriva deciziei penale nr.479/A/20.08.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția I-a Penală.
prevenția inculpatului de la 01.05.2009, la zi - 22 octombrie 2009.
Obligă pe recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare statului și la 50 lei onorariu avocat oficiu al cărui mandat a încetat la termenul de judecată 22 octombrie 2009, dată la care s-a prezentat avocat ales (fila 17 dos. ).
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
Ex.2
Red.--
-
Red.-Jud.Sect.2
Președinte:Lavinia LefteracheJudecători:Lavinia Lefterache, Mariana Constantinescu, Dumitrița Piciarcă
