Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 1519/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
2248/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1519
Ședința publică din data de 27 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Corina Ciobanu
JUDECĂTOR 2: Mariana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Raluca Moroșanu
GREFIER - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva Deciziei penale nr.490/A/27.08.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, personal, aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător din oficiu, în baza delegației nr.-/28.09.2009 (fila 13 dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat precizează incidența cazului de casare prevăzut de art.3859pct.14 Cod procedură penală, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor penale atacate și, pe fond, micșorarea pedepsei la care a fost condamnat inițial inculpat, prin aplicarea circumstanțelor atenuante de care nu a beneficiat nici în fond și nici în apel, respectiv, atitudinea de recunoaștere și regret, faptul că a colaborat cu organele de cercetare penală, precum și că a avut un loc de muncă înainte de a săvârși fapta.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat, considerând că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, avându-se în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de art.211 alin.2 lit. c și alin. 21lit.b Cod penal, gravitatea faptei, modalitatea de săvârșire a acesteia (prin exercitarea de amenințări și folosirea unui cuțit), precum și atitudinea oscilantă a inculpatului, acesta recunoscând fapta într-o ultimă fază.
Recurentul-inculpat, personal, în ultimul cuvânt, arată că este de acord cu susținerile apărătorului său.
CURTEA
Asupra recursului penal de față a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.86/15.05.2009, pronunțată de Judecătoria C, în dosarul penal nr-, în baza art.211 alin.2 lit. c și alin.21lit.b Cod penal, a fost condamnat inculpatul la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. la art.64 lit. a și b Cod penal.
În baza art.350 Cod procedura penală, s-a dispus arestarea inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 14 Cod procedură penală, rap. la art.346 alin. 1 Cod procedură penală și art.998 Cod civil, s-a admis și acțiunea civilă formulată de partea vătămații, constituită parte civilă și a fost obligat inculpatul la 100 lei despăgubiri civile către partea vătămată constituită parte civilă.
În baza art. 191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la 500 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 07.08.2008 organele de politie din cadrul B, au fost sesizate de către numitul, cu privire la faptul ca în seara zilei de 04.08.2008, în timp ce se afla în trenul de persoane P 8061, pe relația Sud -, o persoana de sex masculin, i-a deposedat prin violență de telefonul mobil. Partea vătămată a mai precizat că după plecarea trenului din stația CFR a ieșit din compartiment pe culoarul vagonului pentru a vorbi la telefonul mobil. În acel moment s-a apropiat de el un individ care i-a smuls din mână telefonul mobil marca Nokia 3110 și sub amenințarea unui cuțit l-a deposedat și de suma de 12.
Întrucât partea vătămată a precizat ca a reținut semnalmentele celui care l-a deposedat de bunuri, s-a procedat la efectuarea unei recunoașteri din grup, ocazie cu care l-a indicat pe inculpatul ca fiind cel care 1-a deposedat de bunuri. Recunoașterea din grup s-a făcut în prezența martorului.
În continuare s-a procedat la audierea inculpatului, care nu a recunoscut săvârșirea faptei. Acesta a susținut că s-a întâlnit cu numitul în tren, solicitându-i acestuia să-i înmâneze telefonul mobil pentru a se uita în agenda acestuia, iar după un timp partea vătămată a plecat, lăsându-i telefonul mobil. Inculpatul l-ar fi căutat la domiciliu pentru a i-l restitui dar nu l-a găsit acasă.
În fața instanței de judecată, acesta a prezentat o altă variantă, susținând că nu-și mai aduce aminte în ce condiții a ajuns în posesia telefonului, susținând că de fapt a luat două telefoane și nu unul, al doilea de la un alt băiat pe care nu îl mai ține minte.
Ulterior acest telefon a fost predate de către martorul (coinculpat cu într-un alt dosar, -, organelor de poliție, bunul fiind recunoscut de partea vătămată și restituit acesteia.
Din punct de vedere al încadrării juridice, fapta reținută în sarcina inculpatului s-a considerat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 alin.2 lit.c și alin.21lit.b Cod penal.
Situația de fapt expusă mai sus a fost probată cu următoarele mijloace de probă: plângerea și declarația părții vătămate, declarația inculpatului, procesul-verbale de recunoaștere din grup și planșe foto, declarații de martori, dovadă predare a bunului sustras, certificat medico-legal.
Privitor la persoana inculpatului, instanța a reținut că inculpatul, zis "" este cetățean român, neșcolarizat, muncitor necalificat, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, necunoscut cu antecedente penale și că a avut o atitudine oscilantă privind recunoașterea faptei comise.
Instanța de judecată a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate, urmând a se ține seama de agresivitatea manifestată de acesta la momentul deposedării victimei de telefon.
Având însă în vedere totuși că inculpatul este o persoană tânără, necunoscută cu antecedente penale, care a recunoscut parțial comiterea faptei, aplicat acestuia, în contextual pericolului social deosebit al faptei comise, instanța de fond a aplicat o pedeapsă orientată către minimul prevăzut de lege.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, care a solicitat reindividualizarea pedepsei, în raport de circumstanțele sale personale, care nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine sinceră, colaborând cu organele de anchetă, recunoscând și regretând fapta comisa.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, atât prin prisma motivelor invocate de apelat, cât și din oficiu, conform art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, Tribunalul a reținut că apelul este nefondat, pentru motivele ce vor fi în continuare expuse:
Tribunalul a constatat că instanța de fond a reținut corect situația de fapt, din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești rezultând că la data de la data de 04.08.2008, în timp ce se afla în trenul de persoane P 8061, pe relația Sud -, inculpatul a deposedat partea vătămată, prin violență și prin amenințare cu un cuțit, de două telefoane mobile.
Astfel, situația de fapt rezultă din declarația inculpatului dată în fața instanței de fond, care se coroborează cu cele ale părții vătămate și ale martorului, cu procesele - verbale de recunoaștere a inculpatului din grup de către partea vătămată și cu procesul - verbal de predare primire cat re aceasta a bunurilor sustrase.
De asemenea, instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare.
Astfel, instanța de fond a avut în vedere limitele speciale ale pedepsei - închisoarea de la 7 la 20 de ani, modalitatea de săvârșire a faptei - prin violența și prin amenințare cu un cuțit, de atitudinea a inculpatului și de faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, orientându-se în final către o pedeapsă 7 ani închisoare, minimul special prevăzut de lege.
Nu se poate reține comportarea sinceră a inculpatului în procesul penal ca o circumstanță atenuantă, cu consecința coborârii sub minimul special al pedepsei aplicate, întrucât acesta a recunoscut săvârșirea faptei doar în ultima declarație, dată în fața instanței. De altfel, în această declarație apelantul inculpat a precizat inițial că nu știe cum au ajuns în posesia sa telefoanele mobile, pentru ca în final să manifeste regretul față de infracțiunea săvârșită.
În consecință Tribunalul a apreciat că pedeapsa aplicată de instanța de fond corespunde pe deplin scopurilor educativ, dar și preventiv și represiv al pedepsei, prevăzute de art. 52 Cod penal.
Față de cele reținute, constatând că hotărârea apelată este legală și temeinică, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Tribunalul a respinge ca nefondat apelul declarat împotriva Sentința penală nr.86/15.05.2009, pronunțată de Judecătoria C, în dosarul penal nr-, iar în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat apelantul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul solicitând casarea hotărârilor penale atacate și, pe fond, micșorarea pedepsei la care a fost condamnat inițial inculpat, prin aplicarea circumstanțelor atenuante de care nu a beneficiat nici în fond și nici în apel, respectiv, atitudinea de recunoaștere și regret, faptul că a colaborat cu organele de cercetare penală, precum și că a avut un loc de muncă înainte de a săvârși fapta.
Analizând actele dosarului si sentința penala apelata prin prisma motivelor invocate si din oficiu in conformitate cu disp. art. 385 indice 6 alin. 1 și 2.C.P.P. Curtea reține următoarele:
Instanțele de fond și de apel au analizat probele administrate în cauză si au reținut în mod corect atât situația de fapt cât si încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpat, din procesul verbal de recunoaștere din grup și planșele foto aferente, declarațiile martorului asistent la efectuarea acestei recunoașteri, declarațiile martorului, plângerea și declarațiile părții vătămate, rezultând că în seara de 04.08.2008, inculpatul a deposedat prin violență partea vătămată de un telefon mobil Nokia 3110 și sub amenințarea cu un cuțit a deposedat-o pe aceasta și de suma de 12 lei, în timp ce se aflau în trenul de persoane P 8061, direcția Sud -.
În mod corect au reținut instanțele că această faptă întrunește atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 2 lit. c și alin. 21lit. b din Codul penal. Inculpatul a recunoscut implicit săvârșirea faptei, în declarația dată în fața instanței, aceasta arătând că nu știe cum a ajuns telefonul asupra sa, manifestând față de această împrejurare o atitudine de regret.
În ceea ce privește motivul de recurs invocat de inculpat referitor la individualizarea pedepsei aplicate, respectiv reducerea cuantumului pedepsei aplicate, care se poate realiza - dat fiind că acestuia i-a fost aplicată pedeapsa minimă pentru infracțiunea săvârșită - doar prin reținerea de circumstanțe atenuante, Curtea apreciază că acesta nu este fondat. Curtea reține că instanțele de fond și apel au dat eficiență corespunzătoare criteriilor de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 din Cod penal, acordând suficientă semnificație criteriului relativ la persoana și conduita procesuală a inculpatului în procesul penal.
Curtea reține astfel ca inculpatul a recunoscut doar implicit săvârșirea faptei, manifestând doar o atitudine formală de regret, după ce în primele declarații acesta negase săvârșirea faptei, în prezent este arestat preventiv pentru o altă infracțiune de tâlhărie, pentru care a fost de asemenea trimis în judecată, astfel încât Curtea apreciază că nu pot fi reținute în cauză circumstanțe atenuante, fapta săvârșită cu violență, prin folosirea unui cuțit, seara, asupra unei persoane singure, în contextul în care inculpatul era însoțit și de o altă persoană, se constituie în dovezi care atestă un pericol social ridicat al inculpatului, care, deși nu are antecedente penale, este în prezent cercetat tot pentru o infracțiune de violență, Curtea constatând că nu există în cauză nici un motiv care să justifice reținerea circumstanțelor atenuante și aplicarea unei pedepse sub limita minimă prevăzută de lege, cu atât mai mult cu cât pedeapsa aplicată este în limita sa inferioară.
Curtea constată însă că ambele hotărâri sunt nelegale sub două aspecte, nelegalitățile neputând însă fi înlăturate în calea de atac a recursului, devolutiv doar în limitele cazurilor de casare prev. de art. 385 indice 9 din Codul d e procedură penală. Astfel, Curtea constată că instanța de fond a aplicat eronat dispozițiile art. 350 din Codul d e procedură penală dispunând arestarea inculpatului, art. 350 având în vedere exclusiv cazurile de arest preventiv, cu privire la care instanța trebuie să se pronunțe prin hotărâre, în cazurile în care inculpatul a fost cercetat în stare de arest preventiv în acea cauză. În măsura în care instanța ar fi intenționat să ia față de inculpat această măsură preventivă, evident că se putea dispune chiar prin hotărâre, însă instanța de fond nu a intenționat luarea acestei măsuri, neprocedând în consecință, aspect care rezultă din cuprinsul hotărârii, care se limitează la a arăta aplicarea acestor dispoziții, iar arestarea inculpatului în baza hotărârii de condamnare prezente în executarea pedepsei aplicate, nu putea fi dispusă de instanța de fond la acel moment, fără a se fi epuizat toate căile de atac, mandatul de executare fiind emis doar după rămânerea definitivă a hotărârii.
De asemenea, Curtea apreciază că și rezolvarea laturii civile este greșită, dat fiind că inculpatul a fost obligat la plata sumei de 100 de RON, admițându-se integral acțiunea civilă, deși telefonul a fost restituit părții civile, singurul prejudiciu neacoperit rămânând suma de 12 RON, sustrasă odată cu telefonul, și care nu a fost recuperată, astfel că s-ar fi impus admiterea doar în parte a acțiunii civile și obligarea inculpatului la plata sumei de 12 lei.
Având însă în vedere că nici una dintre aceste nelegalități nu se încadrează în vreun caz de casare dintre cele prevăzute iar instanța de apel nu le-a înlăturat în calea de atac a apelului, deși ar fi putut să o facă, dat fiind caracterul devolutiv sub toate aspectele de drept și de fapt al apelului, cele două aspecte fiind unele de favoare pentru inculpat, căruia nu i s-ar fi agravat deci situația, Curtea se limitează la a le semnala, pentru a atrage atenția instanțelor, fără a mai putea modifica situația inculpatului din cauză.
În raport de toate acestea, Curtea apreciază că nu există nici un motiv pentru care să poată fi reținute circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin.1 lit.a, b sau c din Codul penal, recursul inculpatului nefiind fondat față de considerentele arătate, motiv pentru care, în temeiul art. 385 indice 15 pct. 2 lit. b din Codul d procedură penală, va respinge recursul, va constata că inculpatul este arestat în altă cauză și îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. 2 din Codul d e procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 490 din 27.08.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
În baza art. 192 alin. 2 și 4 Cod procedură penală, obligă recurentul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Constată ca inculpatul este arestat in altă cauză.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR
a
GREFIER,
Red. M -
Dact./06.11.2009
Ex.2
Red. / Tribunalul București - Secția I Penală
Red. / Judecătoria C
Președinte:Corina CiobanuJudecători:Corina Ciobanu, Mariana Constantinescu, Raluca Moroșanu
