Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 1599/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
2549/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Decizia penală nr.1599/
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Magdalena Iordache
JUDECĂTOR 2: Cristina Carmen Craiu
JUDECĂTOR 3: Daniela
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții-inculpați și împotriva Deciziei penale nr.92/A/13.2009 a Tribunalului Teleorman - Secția Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-inculpați și, personal, în stare de arest preventiv, asistați juridic de apărător din oficiu, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.034.517/5.XI.2009, lipsind intimatul-parte civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat faptul că starea de arest preventiv a recurenților-inculpați, menținută prin hotărârea instanței de apel, va înceta pe data de 11.XII.2009, după care apărătorul din oficiu învederează că recursurile sunt întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art.3859pct.18 Cod procedură penală, pentru care solicită achitarea inculpaților, și pe cel prevăzut de art.3859pct.14 Cod procedură penală.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul din oficiu al recurenților-inculpați arată că probele administrate nu conduc, cu claritate, la stabilirea vinovăției inculpaților, astfel că solicită admiterea recursurilor, casarea hotărârilor pronunțate de instanțele de fond și de apel și, pe fond, în principal, în temeiul art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală rap.la art.10 lit.c Cod procedură penală, achitarea inculpaților, iar, în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei închisorii, față de circumstanțele lor personale, și înlăturarea reținerii pedepsei accesorii prevăzută de art.64 lit.a teza I-a Cod procedură penală, având în vedere Decizia nr.LXXIV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, potrivit căreia interzicerea exercițiului dreptului de a alege nu poate fi dispusă în mod automat
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondate, a recursurilor, arătând că probele administrate, anume plângerea și declarațiile părții vătămate, care îi cunoștea pe inculpați și datorită iluminatului a avut posibilitatea să-i observe, procesul-verbal de confruntare, care se coroborează cu procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliare, cu prilejul căreia a fost ridicată bricheta ce a fost recunoscută de partea vătămată ca fiind a sa, întrucât avea un semn distinctiv, precum și cu declarațiile martorilor, alături de faptul că, deși au fost de acord să fie supuși testului de detecție a comportamentului simulat, în fața organului examinator inculpații au refuzat să efectueze testul - toate aceste probe evidențiază, fără dubiu, vinovăția inculpaților.
În egală măsură, nu se impune nici reindividualizarea pedepsei închisorii, întrucât, pe de o parte, instanța a stabilit pedepse egale cu minimul prevăzut de legea penală și nu pot fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților, care au avut o atitudine procesuală nesinceră și sunt recidiviști în modalitatea prevăzută de art.37 lit.b Cod penal, iar, pe de altă parte, nu se justifică înlăturarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege în raport cu circumstanțele lor personale, având în vedere faptul că nu se află la primul conflict cu legea penală, considerente pentru care reiterează solicitarea de respingere a recursurilor, cu deducerea, la zi, a arestării preventive.
Recurentul-inculpat, personal, arată că este nevinovat, partea vătămată minte, fiind contrazisă chiar de părinții săi și de martori, iar bricheta îi aparține fratelui său, solicitând achitarea.
Recurentul-inculpat, personal, consideră că este nevinovat și solicită achitarea.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin decizia penală nr. 92/A din 13.10.2009 Tribunalul Teleorman - Secția Penală a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții inculpați și împotriva sentinței penale nr.34/12.11.2009 a judecătoriei Videle, deducând din pedepsele aplicate acestora durata reținerii și arestării preventive, menținând starea de arest și dispunând cu privire la cheltuielile judecătorești.
Pentru a decide astfel Tribunalul a constat următoarele:
Prin sentința penală nr.34 din 12.06.2009, Judecătoria Videle, în baza art.211 alin.1 și 2 lit. b) și alin.21lit. a) și b) Cod Penal cu aplic. art.37 lit. b) Cod Penal a fost condamnat inculpatul la 7 ani închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit. a) și b) Cod Penal în condițiile art.71 Cod Penal.
A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive, în baza ordonanței de reținere de 24 ore emisă de IPJ T - Poliția oraș V la 8.12.2008 și a încheierii nr.20/R/19.12.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman de 29 zile, cu începere de la data executării mandatului de arestare preventivă - 30.12.2008 până la 27.01.2009 și de aici, la zi.
A menținut arestarea preventivă a inculpatului.
În baza art.211 al.1 și 2 lit. b) și alin.21lit. a) și b) Cod Penal cu aplic.art.37 lit. b) Cod Penal a fost condamnat inculpatul la 7 ani închisoare.
A interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit. a) și b) Cod Penal în condițiile art.71 Cod Penal.
A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii de 24 ore în baza ordonanței de reținere emisă de Poliția oraș V la 8.12.2008 și durata arestării preventive de 29 zile în baza încheierii nr.20/R/19.12.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman, cu începere de la data executării mandatului de arestare preventivă - 30.12.2008, până la zi.
A menținut arestarea preventivă a inculpatului.
A admis acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de partea civilă și a obligat în solidar pe cei doi inculpați să-i plătească părții civile 400 lei.
A obligat pe fiecare inculpat în parte să plătească câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei la urmărirea penală.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Partea vătămată locuiește în com.Mereni, jud. T și lucrează în mun. B la o societate comercială.
În data de 28.11.2008, întrucât s-a efectuat plata salariilor, partea vătămată a scos de pe card, de la un bancomat din apropierea Internaționale din mun. B, suma de 450 lei (patru bancnote a 100 lei și o bancnotă de 50 lei), după care împreună cu colegii săi de serviciu, și s-au deplasat cu un microbuz spre com. Mereni, jud.
Pe traseu, microbuzul a oprit în orașul, jud. G, unde aceștia au servit masa, iar partea vătămată a cumpărat două bucăți de specia crap.
În jurul orelor 2030au ajuns în satul Mereni de și împreună cu mers la barul SC " " SRL numit "La " unde se aflau inculpații, și concubina inculpatului, numita, care consumau la o masă aflată lângă bar.
Partea vătămată împreună cu colegii de serviciu s-au așezat la o altă masă din locul, unde au consumat bere. Pentru a plăti consumația, partea vătămată a mers la bar și a scos din buzunarul de la geacă, din partea dreaptă, de la piept, banii și i-a dat barmanului, o bancnotă de 100 lei, iar întrucât acesta nu avea să-i dea restul, partea vătămată a scos și o bancnotă de 5 lei, cu care a plătit berea, gestul fiind observat de mai mulți clienți din loca, inclusiv de cei doi inculpați, care stăteau la o masă aflată la circa un metru de bar.
Văzând că partea vătămată are bani, corelând faptul că acesta a luat salariul, întrucât este coleg de serviciu cu fratele lor, inculpații s-au hotărât să-i sustragă banii părții vătămate.
Inculpatul a plecat din local împreună cu concubina sa, fiind transportați de martorul cu autoturismul acestuia către locuința inculpaților aflată la circa 500. distanță de local, iar după ce a ajuns acasă a lăsat-o la locuință pe și a plecat sub pretextul că a uitat o sacoșă cu pâine în local.
În acest timp, inculpatul care rămăsese în local a venit la masa la care se afla partea vătămată împreună cu colegii săi de serviciu printre care și, fratele inculpaților, stând de vorbă în special cu, după care a plecat și el din local, spre casă.
Partea vătămată a plecat din local în jurul orelor 2130, deplasându-se pe strada principală către locuința sa care se află în apropierea bisericii, iar când mai avea cca. 20. până la domiciliu, a auzit pași în spatele său.
În executarea rezoluției infracționale, inculpatul s-a repezit la partea vătămată, a prins-o din spate cu brațele la nivelul pieptului, imobilizând-o, iar inculpatul i-a pulverizat spray lacrimogen în zona feței, punând-o în imposibilitate de a se apăra.
Apoi, inculpații l-au trântit la pământ pe partea vătămată, i-au desfăcut nasturii de la pufoaică și au căutat direct în buzunarul din partea dreaptă de la piept a gecii, de unde i-au luat suma de 400 lei în patru bancnote de 100 lei. Din buzunarul din partea a gecii, i-au luat documentele personale (cartea de identitate, cartea de alegător, legitimația de serviciu, un card bancar emis de BRD), precum și doi piepteni din material plastic, două pachete de țigări marca " ", un și o brichetă de culoare cu led, cu înscrisuri de culoare roșie pe o parte, care avea ca semn distinctiv o bandă adezivă tip scotch în zona mediană.
A concluzionat instanța de fond că în drept, faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev. de art.211 al.1 și 2 lit. b) și alin.21lit. a) și b) Cod Penal cu aplic.art.37 lit. b) Cod Penal.
La individualizarea pedepselor, instanța de fond a avut în vedere limitele prevăzute de legiuitor, gradul de pericol social ridicat al faptei, modul de săvârșire și împrejurările comiterii acesteia, starea de recidivă postexecutorie, precum și persoana inculpaților, care nu au recunoscut faptele încercând prin orice mijloace să îngreuneze urmărirea penală și judecata și a apreciat că scopul legii penale va putea fi atins prin condamnarea la câte o pedeapsă cu închisoarea orientată către minim.
Potrivit disp.art.88 Cod Penal, instanța a scăzut din durata pedepsei închisorii, pentru fiecare inculpat în parte, timpul reținerii și al arestării preventive și a menținut măsura arestării preventive, în temeiul art.350 Cod Procedură Penală.
Făcând aplicarea disp.art.14 Cod Procedură Penală și art.1003 civ. instanța de fond i-a obligat pe cei doi inculpați în solidar să-i plătească părții civile, suma de bani sustrasă și nerestituită acestuia.
Împotriva sentinței penale menționate au declarat apel, apelanții inculpați și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că ei nu au comis fapta pentru care au fost condamnați, iar probele administrate în cauză nu dovedesc vinovăția lor.
Analizând apelurile, atât sub aspectul motivelor invocate, cât și din oficiu, potrivit disp.art.371 al.2 Cod Procedură Penală, tribunalul le-a apreciat ca fiind nefondate pentru următoarele considerente:
Situația de fapt a fost corect reținută de către instanța de fond, pe baza probatoriilor administrate în cauză, iar încadrarea juridică a faptei este cea legală.
Astfel, din probele administrate în cauză și anume: plângerea părții vătămate, procesul verbal de confruntare, procesul verbal de investigare tehnico-științifică a locului faptei și planșa foto, procesul verbal de percheziție, procesul verbal de recunoaștere a brichetei, declarațiile martorilor, toate coroborate cu declarațiile inculpaților se desprinde concluzia că în data de 21.11.2008, inculpații, care au observat că partea vătămată avea asupra sa o sumă de bani întrucât aceasta a dorit să achite consumația într-un bar în care se aflau și cei doi inculpați și a scos din buzunar suma de 100 lei, pe care i-a dat-o barmanului, apoi întrucât acesta nu avea să-i dea rest, și-a scos din buzunar o bancnotă de 5 lei, au hotărât să-i sustragă acesteia banii pe care-i avea asupra sa, cunoscând și faptul că luase salariul întrucât era coleg de serviciu cu fratele lor.
În scopul realizării acestei rezoluții, inculpații, care au experiență infracțională, au părăsit barul, înaintea părții vătămate pentru a crea impresia că pleacă la locuința lor împreună cu concubina lui, au lăsat-o pe aceasta acasă și s-au întors pentru a aștepta să iasă din local partea vătămată, pe care au imobilizat-o, au pulverizat spray lacrimogen în zona feței, au trântit-o la pământ și i-au sustras suma de 400 lei, documentele ce le avea asupra sa, doi piepteni din material plastic, două pachete de țigări marca " " și o brichetă de culoare.
Tribunalul, în acord deplin cu instanța de fond nu a primit apărarea inculpaților în sensul că nu au săvârșit infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea întrucât toate probele administrate în cauză relevă contrariul.
Atât martorii, și G care au stat în local până la închidere, au relatat că inculpații nu s-au mai întors acolo după ce au plecat însoțiți de și nici nu au observat vreo sacoșă cu pâine nici înainte, nici după ce cei trei au părăsit localul.
Inculpații nu au putut justifica suma de bani de care dispuneau după ce partea vătămată fusese victima unei infracțiuni de tâlhărie, întrucât martora, vânzătoare la magazinul din sat a arătat că aceștia au datorii neachitate, iar martorul a arătat că inculpatul i-a cerut să-i dea o pâine și pentru că nu a avut, i-a dat suma de 1,5 lei pentru aoc umpăra.
De asemenea, inculpații nu au avut nicio explicație pentru faptul că la locuința lor, cu ocazia efectuării unei percheziții domiciliare, a fost găsită bricheta ce aparținea părții vătămate, cu particularitățile descrise de aceasta.
Convingerea instanței că cei doi inculpați au săvârșit infracțiunea de tâlhărie asupra părții vătămate a fost întărită și de refuzul acestora de a accepta efectuarea testului poligraf.
A constatat tribunalul că instanța de fond a dat eficiența cuvenită disp.art.52 și 72 Cod Penal, ținând cont atât de împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta - pe timp de noapte, de două persoane, prin amenințare, prin folosirea unui spray paralizant, dar și de circumstanțele personale ale inculpaților, care sunt recidiviști, nu au recunoscut săvârșirea infracțiunii, așa încât nu se impune desființarea sentinței penale nici sub acest aspect.
Constatând că nu există nici alte motive de desființare ce s-ar fi putut lua în discuție din oficiu, Tribunalul în baza art.379 pct.1 lit.b Cod Procedură Penală a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții inculpați și, împotriva sentinței penale nr.34 din 12 iunie 2009, pronunțată de Judecătoria Videle.
Potrivit disp.art.88 Cod Penal, Tribunalul a dedus din pedepsele aplicate inculpaților durata reținerii și arestării preventive.
Făcând aplicarea disp.art.350 Cod Procedură Penală, Tribunalul a menținut starea de arest preventiv a inculpaților constatând că temeiurile care au determinat arestarea a impus în continuare privarea de libertate.
Având în vedere disp.art.192 Cod Procedură Penală, instanța a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs inculpații și.
În susținerea recursurilor, apărătorul din oficiu al recurenților inculpați a solicitat Curții să constate incidența în cauză a disp. art. 3859pct. 18 și respectiv 3859pct. 14 Cod procedură penală, în sensul că s-ar fi comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință condamnarea celor doi inculpați în contextul în care în cazul lor nu există probe de vinovăție, iar subsidiar s-a solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate acestora.
Astfel, s-a arătat de către apărare că din probele administrate în cauză nu a rezultat săvârșire faptei reținute în sarcina lor, iar în asemenea împrejurări s-ar fi impus achitarea celor doi inculpați în temeiul art.11 pct. 2 lit. a - art. 10 lit. c Cod procedură penală.
În mod subsidiar, s-a susținut că dacă, în aprecierea sa, Curtea va considera că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii, să se procedeze o reindividualizarea a pedepselor aplicate inculpaților, în sensul aplicării unor pedepse ar căror cuantum să fie mai mic, dar și al înlăturării disp. art. 64. lit. a) teza I Cod penal, privind pedeapsa accesorie în ceea ce privește, pedeapsa principală a închisorii aplicată celor doi inculpați s-a invocat reținerea de către Curtea a unor circumstanțe atenuante judiciare în favoarea celor doi inculpați avându-se în vedere circumstanțele personale ale acestora.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate - respectiv art. 3859pct. 18 și art. 3859pct. 14 Cod procedură penală, și raportându-se la disp. art. 38515Cod procedură penală, Curtea apreciază fondate recursurile, în virtutea considerentelor ce urmează:
Situația de fapt a fost corect reținută de către instanța de fond, iar condamnarea celor doi inculpați s-a fundamentat pe ansamblul probatoriului administrat în cauză, nerezultând vreun dubiu cu privire la vinovăția celor doi inculpați, dubiu ce ar fi putut profita acestora.
Astfel, în mod îndreptățit, atât prima instanță de judecată, cât și cea de apel nu au primit apărările formulate de cei doi inculpați potrivit cărora nu ei au săvârșit infracțiunea, atâta vreme cât probele cauzei demonstrau în mod neîndoielnic că ei sunt vinovați.
Din această perspectivă, Curtea constată că inculpații nu au putut oferi explicații plauzibile cu privire la găsirea în dormitorul lor a brichetei părții vătămate și nici nu au putut justifica suma de bani de care dispuneau după ce partea vătămată fusese victima unei infracțiuni de tâlhărie, în împrejurările în care inițial aceștia susținuseră, cu ocazia audierii lor de organele de cercetare penală că dispuneau de bani, lucrând pe un șantier din B, însă probele cauzei au demonstrat că în dimineața de 28.11.2008 inculpatul s-a împrumutat de la martorul cu o sumă de bani pentru a-și cumpăra pâine.
Elementele înfățișate în precedent reprezintă date cu titlu exemplificativ cu referire la aspectele contradictorii ce se desprind din declarațiile date de inculpații în cursul urmăririi penale și, ulterior, al judecății.
În același sens, se impune precizarea că deși inculpații au manifestat aceeași conduită procesuală, nerecunoscând comiterea infracțiunii, inițial au fost de acord în fața primei instanțe de judecată cu efectuarea testului poligraf, au refuzat ulterior, ceea ce poate reprezenta un argument nou în convingerea instanței cu privire la vinovăția celor doi, desigur alături de concluzia ce se desprinde din ansamblul probator al cauzei.
Prin urmare, referitor la cazul de casare reglementat în art. 3859pct. 18 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta nu-și află incidența in cauză, între actele dosarului și faptele reținute de instanță, existând o corespondență necontestabilă, instanța procedând la o corectă examinare a probelor administrate în cauză.
Așadar, nu este îndeplinită cerința ca eroarea de fapt să fie gravă, să influențeze soluția procesului, ci instanțele au reținut în mod corect faptele și vinovăția inculpaților, dispunând condamnarea lor.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de casare invocat și susținut de recurenții inculpați, prin apărătorii lor - acela prevăzut în art.3859pct. 14 Cod procedură penală - vizează necesitatea reindividualizării pedepsei principale, dar și accesorii.
Solicitarea apărării cu referire la aplicarea unor pedepse principale mai blânde, în planul cuantumului, prin reținerea unor circumstanțe atenuante judiciare cu consecința coborârii pedepselor sub minimul special prevăzut în textul incriminator nu poate fi primit de C pornind de la următoarele argumente:
Prima instanță de judecată a dat eficiența cuvenită disp. art.52 și 72 Cod penal, astfel cum și instanța de apel a apreciat, ținând cont în individualizarea judiciară a pedepsei principale aplicate inculpaților, de toate împrejurările concrete în care fapta a fost comisă, de gradul extrem de ridicat de pericol social al infracțiunii, dar și de circumstanțele personale ale inculpaților.
Pornind de la elementele ce caracterizează persoanele inculpaților ce prezintă statut de recidiviști, fiind aplicabile disp. art.37 lit. b Cod penal, manifestând o atitudine de nerecunoaștere a faptelor comise și chiar încercând, prin atitudinea procesuală manifestată să îngreuneze aflarea adevărului, Curtea consideră că aplicarea pedepselor cu închisoarea s-a fundamentat pe criteriile art. 72 Cod penal, ținându-se seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoanele infractorilor, ceea ce în cauza de față nu permitea reținea unor circumstanțe atenuante judiciare în favoarea acestora.
Din perspectiva pedepsei accesorii aplicate celor doi inculpați, Curtea apreciază ca incident cazul de casare reglementat în art. 3859pct. 14 Cod procedură penală, urmând a proceda la casarea în parte a deciziei penale recurate și a sentinței penale nr.34/12 iunie 2009 judecătoriei Videle doar sub acest aspect.
Curtea consideră că prin aplicarea art.71 - art. 64 alin. 1 lit.a) Cod penal, în sensul interzicerii celor doi inculpați, drept pedeapsă accesorie, dreptul de a alege (prevăzut în art.64 alin. 1 lit. teza I Cod penal) nu s-a respectat legislația și jurisprudența europeană, dar nici practica judiciară consolidată în această materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Astfel, Curtea reține că natura faptelor săvârșite de cei doi inculpați, ansamblul circumstanțelor personale ale acestora conduc la concluzia interzicerii exercitării drepturilor de natură electorală prev. art. 64 alin.1 teza a II-a Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, motiv pentru care va dispune ca exercițiul acestui drept să fie interzis pe durata executării pedepsei principale a închisorii.
În acord cu jurisprudența, Curtea apreciază că nu se impunea interzicerea dreptului de a alege, iar din această perspectivă hotărârea din 06 octombrie 2005, în cauza Hirst împotriva Regalului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și mai recent, hotărârea 01 iulie 2008 în cauza Calmanovici împotriva României, în care s-a considerat - păstrându-se linia stabilită prin decizia și împotriva României - că nu se impune interzicereaope legisa drepturilor electorale, ci în funcție de natura faptei sau gravitatea deosebită a acesteia - sunt edificatoare.
Având în vedere aceste considerente, Curtea va admite recursurile formulate de recurenții inculpați și în sensul celor prezentate în precedent.
Pronunțându-se asupra cheltuielilor judiciare, Curtea va înlătura obligarea fiecărui apelant inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, constatând că în mod eronat instanța de apel nu a reținut incidența în cauză a art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, urmând ca aceste cheltuieli să rămână în sarcina statului, ele incluzând și onorariul apărătorului din oficiu.
Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate și ale sentinței penale.
Se va dispune cu privire la cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. d) Cod de procedură penală admite recursurile declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr.92/A din 13.10.2009 a Tribunalului Teleorman Secția Penală.
Casează, în parte, decizia penală recurată și în parte, sentința penală nr. 34 din 12.06.2009 a judecătoriei Videle numai cu privire la pedeapsa accesorie aplicată ambilor inculpați și rejudecând:
Face aplicarea art.71- art.64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b Cod penal cu privire la inculpații și.
Înlătură obligarea fiecărui apelant-inculpat la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare în apel, care, în temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală rămân în sarcina statului, iar suma de cate 200 de lei onorariul apărătorului din oficiu, va fi suportată din fondul Ministerului Justiției.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale și deciziei penale.
În temeiul disp. art.38517alin.4 rap. la art.383 alin.2 Cod de procedură penală deduce din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive pentru fiecare inculpat din data de 8 decembrie 2008 și de la 30 decembrie 2008 la zi.
Conform art.192 alin.3 cod de procedură penală cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului, din care suma de 600 lei, câte 300 lei pentru fiecare recurent-inculpat, onorariul apărătorului din oficiu, va fi suportată din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 13 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
a
GREFIER
Red. - /16.11.2009
Dact./ 04.12.2009
Ex.2
Red. / Tribunalul Teleorman - Secția Penală
Red. / Judecătoria Videle
Președinte:Magdalena IordacheJudecători:Magdalena Iordache, Cristina Carmen Craiu, Daniela
