Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 1607/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DOSAR NR-
2238/2009
DECIZIA PENALĂ NR.1607/
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Vasile Băjan
JUDECĂTOR 2: Carmen Veronica Găină
JUDECĂTOR 3: Niculae
GREFIER -
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiectrecursuriledeclarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de inculpații, și împotriva Deciziei penale nr.486/A din data de 07 august 2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, au răspuns recurentul intimat inculpat, personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat, cu delegație depusă la dosar (fila 31), recurentul intimat inculpat, personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat, cu delegație depusă la dosar (fila 31) și recurentul intimat inculpat, personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărător ales, avocat, cu împuternicire depusă la dosar (fila 46), lipsă fiind intimata parte vătămată și intimatul parte civilă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ din
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a se prezenta și apărătorul ales al intimatei parte vătămată.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții intimați inculpați și, amândoi personal, aflați în stare de arest preventiv și asistați juridic de apărătorul desemnat din oficiu și recurentul intimat inculpat, personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărătorul ales, lipsă fiind intimata parte vătămată și intimatul parte civilă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ din
Se învederează Curții că apărătorul ales al intimatei parte vătămată urmează să se prezinte în fața instanței.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a treia strigare, pentru a se prezenta apărătorul ales al intimatei parte vătămată.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții intimați inculpați și, amândoi personal, aflați în stare de arest preventiv și asistați juridic de apărătorul desemnat din oficiu, recurentul intimat inculpat, personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărătorul ales, lipsă fiind intimata parte vătămată, care este reprezentată juridic de apărător ales, avocat, cu împuternicire depusă la dosar (fila 45) și intimatul parte civilă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ din
Recurentul intimat inculpat, personal, întrebat fiind de către C, arată că nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs.
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, făcând aplicarea dispozițiilor art.38513din Codul d e procedură penală, acordă cuvântul în dezbateri asupra recursurilor.
Reprezentantul Ministerului Public critică hotărârea instanței de apel pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate celor trei inculpați, susținând că reducerea pedepselor stabilite în primă instanță nu este justificată, având în vedere gravitatea infracțiunii de tâlhărie, săvârșită pe timp de noapte, vârsta înaintată a victimei, împrejurarea că asupra acesteia au fost exercitate acte de o violență deosebită, în urma cărora și-a pierdut cunoștința și a suferit leziuni corporale ce au necesitat cca. 50 de zile de îngrijiri medicale, dar și faptul că, după comiterea infracțiunii respective, inculpații au încercat să se sustragă urmăririi penale, fugind din localitatea de domiciliu din județul I și fiind depistați pe raza județului
Pentru aceste motive, ținând seama îndeosebi de faptul că părții vătămate i-au fost cauzate traume fizice și psihice grave, ce pot avea urmări și în viitor, consideră că pedepsele aplicate inculpaților au fost în mod greșit individualizate de către instanța de apel, impunându-se menținerea pedepselor stabilite de către instanța de fond.
Totodată, învederează că instanța de apel a dedus în mod greșit prevenția inculpaților, durata acesteia începând cu data de 17 septembrie 2008, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond.
În consecință, solicită admiterea recursului declarat de Parchet, casarea deciziei din apel și menținerea sentinței instanței de fond.
Apărătorul din oficiu al recurenților intimați inculpați și solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, ca nefondat, sens în care învederează atitudinea sinceră, de recunoaștere și regret, manifestată de către cei doi inculpați, în cursul urmăririi penale, dar și al judecății în fond și apel, când aceștia și-au menținut, inclusiv în ultimul cuvânt, aceeași poziție procesuală.
În ceea ce privește recursurile proprii, solicită admiterea acestora, pe temeiul cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.14 din Codul d e procedură penală, în sensul reducerii pedepselor aplicate, dându-se eficiență dispozițiilor art.74-76 din Codul penal.
Apărătorul ales al recurentului intimat inculpat solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, ca nefondat.
Cu privire la recursul propriu, solicită admiterea acestuia și casarea deciziei atacate, pe care o critică sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului, conform cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.14 din Codul d e procedură penală. Astfel, susține că, la individualizarea pedepsei, nu au fost avute în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, atitudinea procesuală sinceră, gradul de pregătire și discernământul său în raport cu fapta săvârșită, determinat de vârsta lui tânără. De asemenea, consideră că pedeapsa de 10 ani închisoare, reprezentând aproape J din vârsta inculpatului, este excesivă. În consecință, solicită ca, prin aplicarea dispozițiilor art.74 și art.76 lit.b din Codul penal, să se dispună reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege sau, în cazul în care nu se vor reține aceste dispoziții, reducerea pedepsei până la minimul ei special.
Apărătorul ales al intimatei parte vătămată solicită admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, considerând că, în raport cu modalitatea de comitere a infracțiunii de tâlhărie, vârsta înaintată a părții vătămate și consecințele deosebite de grave asupra integrității corporale a acesteia, se impune menținerea pedepselor aplicate inculpaților de către instanța de fond.
În ceea ce privește recursurile declarate de inculpați, solicită respingerea acestora, ca nefondate, apreciind că nu există motive întemeiate de reducere a pedepselor la care au fost condamnați în apel.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că motivele de recurs susținute de inculpații, și sunt nefondate, nefiind justificate cererile acestora de reducere a pedepselor.
În schimb, consideră că recursurile inculpaților sunt fondate, exclusiv sub aspectul prevenției greșit deduse de către instanța de apel, astfel că solicită admiterea acestor recursuri, numai sub aspectul menționat.
Recurentul intimat inculpat, personal, având ultimul cuvânt, potrivit art.38513alin.3 din Codul d e procedură penală, arată că regretă faptele comise și solicită reducerea pedepsei la care a fost condamnat.
Recurentul intimat inculpat, personal, având ultimul cuvânt, potrivit art.38513alin.3 din Codul d e procedură penală, arată că regretă fapta comisă și solicită reducerea pedepsei, avându-se în vedere că provine dintr-o familie organizată.
Recurentul intimat inculpat, personal, având ultimul cuvânt, potrivit art.38513alin.3 din Codul d e procedură penală, arată că recunoaște și regretă fapta comisă și solicită reducerea pedepsei, ținându-se seama de vârsta lui fragedă.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
PrinSentința penală nr.68/F din data de 04 martie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Judecătoria Bufteaa hotărât astfel:
A respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de inculpatul.
În temeiul art.211 alin.1, alin.2 lit.b, alin.21lit.a, c din Codul penal, a condamnat pe inculpatul (zis "", fiul lui și, născut la data de 12 iunie 1985 în B, CNP -) la pedeapsa de 15 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În temeiul art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.g din Codul penal, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În temeiul art.33 lit.a și art.34 lit.b din Codul penal, a contopit cele două pedepse și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare.
În temeiul art.71 din Codul penal, a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b din Codul penal.
În temeiul art.88 din Codul penal, a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată ca urmare a reținerii și arestării preventive, începând cu data de 17 septembrie 2008 și până la zi.
În temeiul art.350 alin.1 din Codul d e procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
În temeiul art.211 alin.1, alin.2 lit.b, alin.21lit.a, c din Codul penal, a condamnat pe inculpatul (zis "", fiul lui și, născut la data de 13 octombrie 1989 în localitatea B, județul I, CNP -) la pedeapsa de 13 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În temeiul art.71 din Codul penal, a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b din Codul penal.
În temeiul art.88 din Codul penal, a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată ca urmare a reținerii și arestării preventive, începând cu data de 17 septembrie 2008 și până la zi.
În temeiul art.350 alin.1 din Codul d e procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
În temeiul art.211 alin.1, alin.2 lit.b, alin.21lit.a, c din Codul penal, a condamnat pe inculpatul (zis "", fiul lui și, născut la data de 09 aprilie 1988 în B, CNP -) la pedeapsa de 13 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În temeiul art.71 din Codul penal, a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b din Codul penal.
În temeiul art.88 din Codul penal, a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată ca urmare a reținerii și arestării preventive, începând cu data de 17 septembrie 2008 și până la zi.
În temeiul art.350 alin.1 din Codul d e procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
A admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ din B și, în temeiul art.14 și art.346 alin.1 din Codul d e procedură penală rap. la art.998-999 din Codul civil, a obligat pe inculpați, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 6.690,76 lei, plus dobânda legală calculată începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective.
A admis acțiunea civilă formulată de partea vătămată și, în temeiul art.14 și art.346 alin.1 din Codul d e procedură penală rap. la art.998-999 din Codul civil, a obligat pe inculpați, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 52.000 lei, cu titlu de despăgubiri.
În temeiul art.191 alin.2 din Codul d e procedură penală, a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de câte 300 lei, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției către Baroul București, conform art.189 din Codul d e procedură penală.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria a reținut următoarea situație de fapt:
În noaptea de 05/06 septembrie 2008, în jurul orei 0100, inculpatul s-a deplasat la locuința părții vătămate, a intrat în curtea acesteia și apoi în casă, prin ușa lăsată descuiată, după care a început să caute bani, pe care, în opinia sa, partea vătămată îi datora, ca urmare a efectuării de către el a unor lucrări de reparații în gospodărie (zugrăvire, montaj gresie și faianță). Într-o cameră vecină cu cea în care dormea partea vătămată, sub o plapumă așezată pe pat, inculpatul a găsit suma de 5.000 lei, pe care și-a însușit- După ce a luat suma de bani anterior menționată, inculpatul a renunțat să mai caute prin locuință după alte bunuri. În timp ce ieșea din locuință, inculpatul a observat însă, prin ușa întredeschisă a unei dependințe, gen bucătărie de vară, o drujbă marca Husqvarna, pe care și-a însușit-o, după care a părăsit domiciliul părții vătămate. Suma de bani sustrasă a fost cheltuită de inculpat în interes propriu, iar drujba a fost depozitată de către acesta la locuința tatălui său, de unde a fost ridicată de către organele de poliție și predată fiicei părții vătămate, Garoafa.
În drept, s-a constatat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.g din Codul penal.
Continuându-și activitatea infracțională și având cunoștință că aceeași parte vătămată înstrăinase un teren pentru suma de 600.000 euro, pe care o depusese la bancă, încasând lunar dobândă, inculpatul a luat hotărârea de a se deplasa din nou la locuința acesteia, pentru a mai căuta sume de bani. În realizarea acestei rezoluții infracționale, în seara zilei de 11 septembrie 2008, inculpatul, împreună cu inculpații și, au consumat băuturi alcoolice, după care s-au deplasat la locuința părții vătămate, cu intenția de a pătrunde înăuntru, pentru a sustrage bani. Ajunși la locuința părții vătămate, inculpații au escaladat gardul și au pătruns în C, după care au mers la o fereastră a casei, pe care au forțat-o, împingând în geam, acesta din urmă căzând în interiorul locuinței și spărgându-se. Prin fereastră, inculpații au pătruns în locuință, iar apoi în camera unde se afla partea vătămată, care se uita la televizor. Inculpatul a stins becul din cameră și toți cei trei inculpați au înconjurat patul în care se afla partea vătămată și au somat-o să le spună unde se aflau ascunși banii din casă. Partea vătămată s-a speriat și a afirmat că banii sunt ascunși în niște saci cu din magazie. Inculpatul s-a deplasat în acea magazie, pentru a căuta banii, în timp ce ceilalți doi inculpați au rămas în cameră împreună cu partea vătămată. După câteva minute, inculpatul a revenit în cameră și i-a încunoștințat pe ceilalți doi inculpați că nu a găsit nicio sumă de bani, motiv pentru care toți s-au enervat și au început să o lovească pe partea vătămată, pentru aod etermina să le spună locul unde se aflau banii. Astfel, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu pumnii și picioarele, precum și cu un băț peste mâini și picioare, smulgându-i totodată brățara confecționată din aur, pe care aceasta o purta la mână. Din cauza loviturilor primite, partea vătămată a căzut la pământ, fiind lovită în continuare de inculpații și, acesta din urmă smulgându-i și cerceii din. În timp ce ultimii doi inculpați continuau să o lovească pe partea vătămată, inculpatul a ieșit din cameră, deplasându-se prin locuință, în căutarea unor sume de bani. Întrucât nu a găsit nimic, s-a reîntors în camera unde se aflau ceilalți doi inculpați și partea vătămată, luându-i acesteia lănțișorul și verigheta confecționate din aur, după care toți inculpații au părăsit locuința respectivă, în același mod în care au intrat. Partea vătămată a fost găsită a doua zi, la ora 0830, de către fiul său, care a anunțat organele de poliție, aceasta fiind transportată la Spitalul Clinic de Urgență din B, unde a rămas internată în perioada 12 - 29 septembrie 2008, cu diagnosticul ".. toracic cu fracturi arcuri laterale C4, C5 stângi. epifiză distală radius drept cu deplasare. 1/3 proximală ulna cu deplasare. cap radial stâng. cu echimoze ambe membre inferioare". Conform certificatului medico-legal nr.A2/J/1136/2008, eliberat la data de 02 decembrie 2008 de către Serviciul de Medicină Legală I, partea vătămată a prezentat leziuni traumatice, care au putut fi produse prin lovire cu corp dur și pentru care a necesitat circa 50 de zile de îngrijiri medicale, fără a-i pune în primejdie viața. Din bunurile sustrase, inculpatul a vândut brățara surorii sale, cu suma de 100 lei, fără a-i aduce la cunoștință proveniența acesteia și a amanetat verigheta, pentru suma de 70 lei, la o casă de amanet situată în zona din În ziua de 14 septembrie 2008, toți cei trei inculpați au plecat la locuința din Bam artorei C (concubina inculpatului ), unde au fost depistați în ziua de 17 septembrie 2008 și reținuți de către organele de poliție.
În drept, s-a constatat că faptele celor trei inculpați întrunesc, în cazul fiecăruia dintre aceștia, elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1, alin.2 lit.b, alin.21lit.a, c din Codul penal, fiind respinsă în consecință cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei proprii în infracțiunile de favorizare a infractorului sau nedenunțarea unor infracțiuni, cu motivarea că, din probele administrate, rezultă cu certitudine că și acest inculpat a participat în mod nemijlocit la lovirea părții vătămate, fiind conștient că, fără agresarea ei, nu era posibilă sustragerea bunurilor și păstrarea lor, ceea ce îi atribuie și lui calitatea de autor al infracțiunii de tâlhărie.
A fost înlăturată apărarea inculpatului, în sensul că a săvârșit faptele deoarece partea vătămată îi datora o sumă de bani, Judecătoria constatând că această împrejurare este nerelevantă sub aspectul existenței infracțiunilor și a încadrării lor juridice, întrucât restabilirea unor drepturi pretins încălcate nu se poate face decât pe căile prevăzute de lege.
La individualizarea pedepselor, Judecătoria a avut în vedere criteriile generale prevăzute în art.72 din Codul penal, respectiv gradul concret de pericol social al faptelor, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, circumstanțele reale ale cauzei și cele personale ale inculpaților, reținând că inculpatul a comis faptele în dauna unei persoane care l-a crescut de mic, ceea ce face ca actele sale să fie și mai reprobabile și, de asemenea, în cazul tuturor inculpaților, că aceștia au acționat pe timpul nopții, în participație penală, aflându-se în stare de ebrietate, după ce au pătruns prin efracție în locuința părții vătămate, o persoană de sex feminin, cu o vârstă venerabilă (78 ani) și în imposibilitate de a se apăra, raportul de forțe fiind net în favoarea agresorilor.
Împotriva acestei sentințe,au declarat apelîn termenul legalinculpații,(la data de 13 martie 2009)și(la data de 11 martie 2009).
Inculpații și au solicitat reducerea pedepselor, în cazul celui din urmă prin aplicarea art.74-76 și art.861din Codul penal, tot acesta contestând și modul de soluționare a acțiunii civile formulate de partea vătămată, pe motiv că prejudiciul nu este suficient probat.
Inculpatul a solicitat, la rândul său, reducerea pedepsei, prin aplicarea de circumstanțe atenuante, conform art.74-76 din Codul penal, diminuarea despăgubirilor civile acordate părții vătămate, în limita în care au fost probate și înlăturarea obligării sale, în solidar cu inculpatul, la repararea prejudiciului cauzat prin infracțiunea de furt calificat săvârșită numai de către acesta din urmă.
PrinDecizia penală nr.486/A din data de 07 august 2009, pronunțată în Dosarul nr-, TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală a hotărât astfel:
În baza art.379 pct.2 lit.a din Codul d e procedură penală, a admis apelurile declarate de inculpații, și.
A desființat în parte sentința penală atacată și, rejudecând cauza în fond:
În baza art.211 alin.1, alin.2 lit.b și alin.21lit.a, c din Codul penal, a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art.71 din Codul penal, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.g din Codul penal, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.71 din Codul penal, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b din Codul penal, a contopit pedepsele aplicate inculpatului, dispunând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare.
În baza art.71 din Codul penal, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art.211 alin.1, alin.2 lit.b și alin.21lit.a, c din Codul penal, a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art.71 din Codul penal, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art.211 alin.1, alin.2 lit.b și alin.21lit.a, c din Codul penal, a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art.71 din Codul penal, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art.14 și art.346 din Codul d e procedură penală rap. la art.998 din Codul civil, a obligat pe inculpatul la plata către partea vătămată a sumei de 3.800 lei, cu titlu de daune materiale, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
În baza art.14 și art.346 din Codul d e procedură penală rap. la art.998 și art.1003 din Codul civil, a obligat pe inculpații, și, în solidar, la plata către partea vătămată a sumei de 40.000 lei, cu titlu de daune morale și a sumei de 3.000 lei, cu titlu de daune materiale, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art.383 alin.1 rap. la art.350 din Codul d e procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpaților.
În baza art.383 alin.2 din Codul d e procedură penală, a dedus din pedepsele aplicate inculpaților perioada arestării preventive, începând cu data de 05 martie 2009 și până la zi.
În baza art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, onorariile avocaților din oficiu, în cuantum total de 900 lei, fiind suportate din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul, verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a declarației inculpatului, dată în fața instanței de apel la termenul din data de 03 august 2009, în condițiile art.371 și art.372 din Codul d e procedură penală, a constatat următoarele:
Judecătoria a pronunțat în mod corect condamnarea inculpatului pentru săvârșirea, în noaptea de 05/06 septembrie 2008, infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.l - 209 alin.1 lit.g din Codul penal.
În ceea ce privește obiectul material al acestei infracțiuni, Tribunalul a constatat că partea vătămată a reclamat sustragerea sumei de 5.000 lei, pe care o ținea într-un plic ascuns sub salteaua dintr-un încăpere alăturată celei în care dormea și pe care ar fi ridicat-o de la în data de 02 septembrie 2008, precum și a unei drujbe, pe care muncitorii care îi construiau magazia o lăsaseră în holul imobilului. Inculpatul a recunoscut sustragerea drujbei care, de altfel, a și fost găsită la domiciliul său, fiind predată în data de 18 septembrie 2008 fiicei părții vătămate, Garoafa, însă, în privința banilor, acesta a recunoscut sustragerea doar a sumei de 3.800 lei. Întrucât, pentru diferența de 1.200 lei, declarația părții vătămate nu se coroborează cu alte mijloace de probă, aceasta neprezentând nici măcar un înscris care să ateste retragerea de la bancă a sumei de 5.000 lei, la care a făcut referire, Tribunalul, având în vedere dispozițiile art.75 din Codul d e procedură penală, a constatat ca fiind probată deținerea de către partea vătămată și sustragerea din locuința acesteia, de către inculpat, numai a sumei de 3.800 lei.
De asemenea, Judecătoria a pronunțat în mod corect condamnarea inculpaților, și pentru săvârșirea, în noaptea de 11/12 septembrie 2008, infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1, alin.2 lit.b și alin.21lit.a, c din Codul penal.
Astfel, Tribunalul a reținut ca fiind de necontestat faptul că, în noaptea respectivă, cei trei inculpați au pătruns în locuința părții vătămate, au agresat-o fizic și i-au sustras o serie de bijuterii.
Întrucât tâlhăria este o infracțiune complexă, în cazul participației penale, pentru reținerea autoratului, este suficient să se probeze că fiecare dintre inculpați a săvârșit în mod nemijlocit acte specifice elementului material al cel puțin uneia dintre infracțiunile absorbite (însușirea pe nedrept a unui bun mobil și respectiv exercitarea de violențe sau amenințări în acest scop). Or, în speță, există probe potrivit cărora toți cei trei inculpați au agresat-o pe partea vătămată, sens în care Tribunalul a avut în vedere declarațiile acesteia, care se coroborează cu declarațiile din faza de urmărire penală ale inculpaților și martorelor și C. De asemenea, Tribunalul a constatat că, dacă în privința inculpatului se poate reține, ca fiind mai grav, faptul că acesta a inițiat seria de lovituri asupra părții vătămate, nu există niciun argument care să fundamenteze susținerea că inculpații și s-ar fi manifestat agresiv cu o intensitate diferită, afirmațiile acestora că ar fi lovit-o mai puțin pe partea vătămată fiind explicabilă prin dorința lor de a obține stabilirea unei contribuții mai reduse la comiterea infracțiunii și, în consecință, aplicarea unor pedepse mai blânde.
În ceea ce privește obiectul material al ultimei infracțiuni, Tribunalul a reținut, în urma analizării declarațiilor date sub acest aspect, că inculpații i-au sustras părții vătămate un lănțișor, un și o verighetă, luate de inculpatul, precum și o brățară, luată de inculpatul.
Referitor la cel de-al doilea, reclamat și el de către partea vătămată ca fiind sustras în aceeași împrejurare, Tribunalul a constat că această susținere nu este probată, chiar fiica părții vătămate, Garoafa, declarând că acesteia i-au fost sustrase brățara, lănțișorul, verigheta și un, celălalt fiind găsit de către poliție în casă.
Sub aspectul încadrării juridice, Tribunalul a constatat că aceasta a fost corect stabilită de către prima instanță, apreciind însă că, în cauză, existau probe care să permită reținerea și a variantei agravante prevăzute art.211 alin.21lit.b din Codul penal, întrucât partea vătămată a susținut că inculpatul i-a pus cuțitul la gât, iar inculpatul a menționat și el că ceilalți doi inculpați au găsit în casă un cuțit pe care l-au folosit împotriva acesteia, pentru aos peria. Totodată, Tribunalul a apreciat că, în sarcina inculpaților, trebuia reținută și infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art.192 alin.2 din Codul penal, în privința inculpatului pentru ambele date când acesta a săvârșit infracțiunile de furt calificat și respectiv tâlhărie. Întrucât schimbarea încadrării juridice în sensul celor anterior menționate ar fi atras o agravare a situației inculpaților, nepermisă de art.372 din Codul d e procedură penală, în condițiile în care doar aceștia au apelat hotărârea primei instanțe, Tribunalul a constatat că nu poate proceda la reformarea hotărârii respective sub aceste aspecte.
În ceea ce privește individualizarea pedepselor, Tribunalul, după ce a făcut referire la gravitatea leziunilor produse părții vătămate, la vârsta înaintată și vulnerabilitatea acesteia, ce nu au constituit pentru inculpați factori care să-i determine să revină asupra rezoluției infracționale inițiale sau, cel puțin, asupra hotărârii de a recurge la violență, ci, dimpotrivă, au constituit pentru ei garanții ale unei rezistențe fragile, ușor de înfrânt, la agresarea părții vătămate minute în șir, la abandonarea acesteia, fără a cunoaște cu exactitate cât de gravă era starea în care se afla, cu atât mai mult cu cât agresorii știau că vor trece câteva ore până când apropiați ai ei ar putea veni să o viziteze, comportamentul lor fiind vecin cu cruzimea și cu acceptarea posibilității decesului victimei, la încercarea inculpaților de a se sustrage cercetărilor, prin plecarea într-o zonă foarte îndepărtată de locul comiterii infracțiunii (respectiv în comuna, satul din județul B, unde au fost prinși de către organele de poliție), la nesinceritatea inculpaților și, la gravitatea sporită a faptelor inculpatului, determinată de relațiile preexistente dintre el și victimă, dar și de perseverența infracțională de care a dat dovadă, revenind în locuința părții vătămate pentru a comite o faptă mai gravă, la numai aproximativ o săptămână de la data când, în același imobil, comisese o altă faptă contra patrimoniului acesteia, la rolul principal pe care ultimul inculpat 1-a avut în săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, care justifică aplicarea pentru acesta a unei pedepse mai aspre decât cele aplicate în cazul celorlalți doi inculpați și după ce a constatat, contrar susținerilor apărării, că prima instanță nu a reținut în sarcina inculpaților comiterea infracțiunii respective cu premeditare, nefăcând aplicarea dispozițiilor art.75 alin.1 lit.e sau art.75 alin.2 din Codul penal, a apreciat că pedepsele pronunțate prin sentința apelată sunt prea aspre, la stabilirea acestora neținându-se seama de lipsa antecedentelor penale, în cazul tuturor inculpaților și nici de sinceritatea inculpatului, ce a recunoscut săvârșirea ambelor infracțiuni, împrejurări care, deși nu pot căpăta valoare de circumstanțe atenuante judiciare, conform art.74 alin.1 lit.a și c din Codul penal, dată fiind gravitatea sporită a faptelor, trebuie să se reflecte în pedepsele aplicate, în sensul reducerii acestora.
Cu privire la latura civilă a cauzei, Tribunalul a apreciat ca fiind corect soluționată acțiunea civilă formulată de către SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ din B, cheltuielile cu îngrijirile medicale acordate părții vătămate, probate prin deconturile depuse la dosar, fiind generate de vătămările corporale produse acesteia de către inculpați, a căror răspundere pentru prejudiciul cauzat prin faptele lor ilicite este solidară, potrivit art.1003 din Codul civil.
În ceea ce privește acțiunea civilă formulată de partea vătămată, Tribunalul a constatat, în primul rând, ca fiind greșită dispoziția de obligare a inculpaților, în solidar, la repararea prejudiciului cauzat prin infracțiunea de furt calificat, care a fost săvârșită numai de către inculpatul, singurul a cărui răspundere civilă delictuală poate fi angajată cu privire la acea faptă, prin plata sumei de 3.800 lei, dovedită ca sustrasă din locuința părții vătămate. În al doilea rând, în ceea ce privește prejudiciul cauzat prin infracțiunea de tâlhărie, întrucât partea vătămată nu a probat gramajul, tipul de aur și valoarea manoperei bijuteriilor ce i-au fost sustrase de către inculpați, nefurnizând nici măcar date în raport cu care să poată fi determinate, Tribunalul a apreciat că suma de 2.000 lei este suficientă pentru acoperirea pagubei materiale suferite, care este imputabilă tuturor inculpaților, conform art.1003 din Codul civil, neprezentând importanță pentru despăgubirea părții vătămate care dintre inculpați a beneficiat de bunurile sustrase și în ce măsură. Totodată, în privința daunelor materiale pretinse de către partea vătămată ca reprezentând cheltuieli efectuate cu îngrijirile medicale, procurarea de medicamente și transport, Tribunalul a constatat că o parte dintre înscrisurile prezentate sunt lipsite de relevanță, constituind bonuri fiscale emise de un birou notarial și respectiv bonuri fiscale referitoare la achiziționarea de medicamente și alte produse farmaceutice, care, în mod evident, nu au legătură cu tratarea leziunilor menționate în raportul de expertiză medico-legală (fiind vorba despre medicamente specifice tratării persoanelor cu afecțiuni ale sistemului circulator și aparatului digestiv, în condițiile în care din declarațiile martorilor și rezultă că partea vătămată avea probleme cardiovasculare și anterior săvârșirii faptei). Astfel, cuantumul cheltuielilor pe care partea vătămată a reușit să le probeze (acceptându-se ideea că medicamentele menționate în celelalte bonuri fiscale prezentate au fost achiziționate pentru aceasta) a fost apreciat de către Tribunal ca fiind mult inferior celui pretins, însă, având în vedere că, în mod cert, s-au efectuat cheltuieli cu transportul și achiziționarea de produse medicale, s-a considerat că suma de 1.000 lei este suficientă pentru a acoperi prejudiciul produs în acest fel. În sfârșit, Tribunalul a apreciat că acordarea pentru partea vătămată de daune morale în sumă de 40.000 lei este întru-totul justificată, față de suferința fizică îndurată de aceasta în timpul agresării sale, dar și pe perioada spitalizării și recuperării, de spaima ce i-a fost produsă prin pătrunderea neașteptată în domiciliul său, pe timp de noapte, a mai multor persoane, de imposibilitatea de a prevedea, la acel moment, în ce fel și cu ce consecințe pentru sănătatea și chiar viața ei se va sfârși incidentul respectiv, de modul în care leziunile produse au afectat, posibil iremediabil, dată fiind vârsta înaintată a victimei, stilul de trai al acesteia, de disconfortul ce i-a fost creat în perioada cât a avut nevoie de îngrijiri medicale și de necesitatea de a apela, într-o măsură considerabilă, la sprijinul celor apropiați.
Tribunalul a mai constatat că, deși partea vătămată și-a recuperat brățara sustrasă, prima instanță a omis să confiște de la inculpatul, în temeiul art.118 alin.1 lit.e din Codul penal, suma de 100 lei, pe care a obținut-o prin vânzarea acelui obiect către martora, însă, în apel, nu poate dispune această măsură de siguranță, întrucât ar însemna să agraveze situația inculpatului în propria cale de atac.
În sfârșit, Tribunalul a constatat că, deși partea vătămată a solicitat la termenul din data de 25 februarie 2009, prin apărătorul său ales, obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariul de avocat în sumă de 500 lei, conform chitanței nr.-/14.01.2009, prima instanță a omis să se pronunțe asupra acestei cereri, omisiune care nu a putut fi însă nici ea înlăturată, prin decizia instanței de apel, întrucât astfel s-ar fi ajuns la încălcarea dispozițiilor art.372 din Codul d e procedură penală.
Împotriva acestei decizii,au declarat recursîn termenul legalPARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI(la data de 12 august 2009), precum șiinculpații, și(toți la data de 18 august 2009).
Atât Parchetul, cât și cei trei inculpați și-au întemeiat recursurile exclusiv pe cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.14 din Codul d e procedură penală, Parchetul solicitând menținerea, pentru infracțiunea de tâlhărie, a pedepselor aplicate în primă instanță, pe care, spre deosebite de pedepsele stabilite în apel, le-a apreciat corect individualizate, în raport cu gravitatea faptelor, modalitatea de comitere și consecințele acestora asupra integrității corporale a părții vătămate, conduita infractorilor după săvârșirea acelor fapte și comportamentul manifestat de aceștia pe parcursul procesului penal, iar inculpații solicitând, dimpotrivă, reducerea pedepselor la care au fost condamnați sub minimul special, prin reținerea de circumstanțe atenuante judiciare în favoarea lor sau, măcar, spre minimul special, în considerarea lipsei de antecedente penale, atitudinii procesuale sincere și vârstei tinere a fiecăruia dintre ei.
Inculpatul, neaudiat în fond și apel, a precizat în mod explicit, la întrebarea ce i-a fost adresată de către C în aplicarea dispozițiilor art.38514alin.11din Codul d e procedură penală, că nu dorește să dea declarație nici în fața instanței de recurs, prevalându-se astfel de dreptul la tăcere, care îi este recunoscut de art.70 alin.2 din Codul d e procedură penală.
Analizând hotărârile pronunțate în cauză, prin prisma tuturor actelor și lucrărilor dosarului, în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu, în limita cazurilor de casare prevăzute în art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală, Curtea constată cărecursurilecu care a fost sesizatăsunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Instanța de apel, dând eficiența cuvenită tuturor criteriilor prevăzute în art.72 din Codul penal, a aplicat inculpaților pedepse legale și în mod just individualizate.
Astfel, gravitatea deosebită a infracțiunii de tâlhărie (comisă într-o locuință, unde inculpații au pătruns pe timp de noapte și prin efracție, în scopul de a sustrage o sumă mare de bani, despre care credeau că se află la acel moment în posesia părții vătămate, pe care toți trei au lovit-o în mod repetat și cu intensitate, în pofida vârstei înaintate a acesteia, de 78 de ani, în încercarea de aod etermina să le spună unde își ținea ascunși banii, cauzându-i multiple leziuni corporale, ce au necesitat pentru vindecare cca. 50 de zile de îngrijiri medicale, pentru ca, în final, negăsind banii pe care îi căutau, să sustragă din posesia părții vătămate bijuteriile de aur pe care aceasta le purta) și comportamentul ulterior al inculpaților (care, după valorificarea rapidă a unora dintre bunurile sustrase, au fugit din localitatea de domiciliu, în scopul de a se sustrage răspunderii penale) au fost corect evaluate de către instanța de apel, prin luarea în considerare și a împrejurărilor favorabile inculpaților, care se află la o vârstă tânără (niciunul neavând mai mult de 23 de ani la data faptelor), nu au antecedente penale și au manifestat o atitudine procesuală în mare parte sinceră (recunoscând în permanență prezența lor la locul faptei, agresarea și deposedarea părții vătămate de mai multe bijuterii din aur, chiar dacă fiecare a încercat să prezinte o contribuție proprie mai mică față de a celorlalți), în sensul aplicării unor pedepse orientate spre mediul limitelor speciale prevăzute în norma de incriminare și diferențiate în raport cu acțiunile personale dovedite ale fiecăruia, iar, în cazul inculpatului, și cu faptul comiterii de către el, cu numai o săptămână în urmă, a unei infracțiuni de furt calificat în dauna aceleiași părți vătămate, tot prin pătrunderea fără drept în locuința acesteia.
În considerarea tuturor aspectelor anterior menționate, Curtea constată că pedepsele aplicate în primă instanță sunt excesive, stabilirea lor făcându-se exclusiv în raport cu gravitatea faptelor și circumstanțele reale de comitere a acestora, după cum rezultă chiar din considerentele sentinței, fără a se ține seama și de datele personale ale inculpaților, astfel că, în mod corect, instanța de apel, având în vedere și aceste ultime date, favorabile, a dispus reducerea echilibrată a pedepselor respective.
În același timp, datele personale mai sus evidențiate nu pot căpăta valoarea unor circumstanțe atenuante judiciare, conform art.74 alin.1 lit.a și c din Codul penal, în favoarea inculpaților, cu consecința reducerii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege (7 ani închisoare), în condițiile art.76 alin.1 lit.b din Codul penal, întrucât reținerea unor astfel de circumstanțe (care au doar un caracter facultativ) este în mod vădit nejustificată în raport cu gradul concret de pericol social al faptelor (unul deosebit de ridicat) și consecințele grave ale acestora, îndeosebi asupra integrității corporale a părții vătămate și, de asemenea, este de natură a conduce la stabilirea injustă a unor pedepse disproporționat de mici în raport cu circumstanțele reale ale faptelor comise de inculpați.
Față de aceste considerente și întrucât, din oficiu, nu se constată motive legale de casare a hotărârilor pronunțate de către instanțele inferioare, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondate, toate recursurile declarate în cauză.
În temeiul art.38517alin.4 rap. la art.383 alin.2 din Codul d e procedură penală, se va deduce din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 17 septembrie 2008 și până la zi, conform actelor dosarului, sub acest aspect Curtea constatând că, dintr-o vădită eroare materială, instanța de apel, fără a reține și motiva existența unei alte perioade a măsurilor preventive (reținere și arestare) dispuse în privința inculpaților, a menționat în mod greșit deducerea duratei acestor măsuri succesive, începând cu data de 05 martie 2009 și până la zi. Pe de altă parte, Curtea constată, sub același aspect, că, potrivit art.38516alin.2 rap. la art.381 alin.1 teza finală din Codul d e procedură penală, instanța de recurs este obligată să verifice ea însăși, din oficiu, dacă, în cauză, s-a făcut o justă aplicare a dispozițiilor legale privitoare la computarea reținerii și arestării preventive, astfel că, în aplicarea prevederilor art.88 alin.1 din Codul penal, va proceda la deducerea corectă a perioadei cât inculpații au fost reținuți și arestați preventiv, fără ca această împrejurare să constituie un motiv legal de admitere a recursurilor acestora, după cum a susținut în dezbateri reprezentantul Ministerului Public.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare în recursul Parchetului vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art.192 alin.2 și 4 din Codul d e procedură penală, recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistența juridică obligatorie a inculpaților și, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților, conform art.189 alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de inculpații, și împotriva Deciziei penale nr.486/A din data de 07 august 2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.
Deduce din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 17 septembrie 2008 și până la zi.
Cheltuielile judiciare în recursul Parchetului rămân în sarcina statului.
Obligă pe recurenții inculpați și la plata sumei de câte 600 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei fiecare, onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților, iar pe recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. jud.
Ex.2 / 24.11.2009
/ - II.
-
Președinte:Vasile BăjanJudecători:Vasile Băjan, Carmen Veronica Găină, Niculae
