Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 174/2009. Curtea de Apel Galati

Comentarii

0

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 174/

Ședința publică din data de 13 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Liliana Constantinescu judecător

JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache

JUDECĂTOR 3: Aurel Președinte Secția pentru cauze cu

Minori și de Familie

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de - procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G, împotriva deciziei penale nr. 405 din 08.10.2008 a Tribunalului Galați.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 06 martie 2009, fiind consemnate în încheierea din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 10 martie 2009, apoi la 13 martie 2009.

Ulterior deliberării,

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 99/24.01.2008 a Judecătoriei Galați a fost condamnat inculpatul pentru fapta de tâlhărie, săvârșită pe data de 15.11.2006 și prevăzută de art. 211 al.1 și 2 lit. c pen. și al. 2¹lit.a pen. la o pedeapsă de 7 ani închisoare.

S-au aplicat inculpatului dispozițiile art. 37 lit.b pen.

A fost condamnat inculpatul pentru fapta de tâlhărie, săvârșită pe data de 23.10.2006 și prevăzută de art. 211 al.1 și 2 lit. c pen. și al.2¹lit. a pen. la o pedeapsă de7 ani închisoarecu aplicarea dispozițiilor art.37 lit. b pen.

A fost condamnat inculpatul pentru fapta de tâlhărie, săvârșită pe data de 26/27.01.2007 și prevăzută de art. 211 al.1 și 2 lit. c și al.2¹pen. la o pedeapsă de7 ani închisoare, cu aplicarea dispozițiilor art.37 lit. b pen.

A fost achitat inculpatul pentru fapta săvârșită pe data de 30/31.01.2007 prevăzută de dispozițiile art. 211 al.1 și 2 lit. c și al.2¹pr.pen. în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit. a coroborat cu art.10 lit. a pr.pen.

S-au aplicat inculpatului dispozițiile art.74 lit. c pen.

S-au constatat incidente dispozițiile art. 33 lit. a pr.pen. și s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, în temeiul dispozițiilor art. 34 lit. b pr.pen. urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, cu aplicarea unui spor de pedeapsă de 6 luni, rezultând o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare.

S-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și a arestării preventive a inculpatului în cauză, de la data de 31.01.2007 și până la momentul pronunțării hotărârii, respectiv 31.01.2007 - 24.01.2008.

S-a aplicat inculpatului, în temeiul dispozițiilor art.71 pen. pedeapsa accesorie prevăzută de art.64 lit.b pen. și cea prevăzută de art.64 lit.c pen.

S-a menținut starea de arest a inculpatului.

A fost obligat inculpatul pe latură civilă, în temeiul dispozițiilor art. 14 al.3 lit. raportat la art. 345-346.pr.pen. la plata sumei de 300 lei RON, reprezentând prejudiciul produs părții vătămate; la plata sumei de 28,3 lei RON reprezentând prejudiciul produs părții vătămate -; la plata sumei de 230 lei RON reprezentând prejudiciul produs părții vătămate.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 500 lei RON, în temeiul dispozițiilor art. 191.pr.pen. cu excepția onorariului avocațial care revine în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

La data de 15.11.2006 inculpatul, împreună cu o altă persoană au folosit serviciile taximetristului - firma SRL în scopul deplasării pe mai multe rute din orașul G, ocazie cu care a constrâns prin violență fizică șoferul, luându-i suma de 70 lei și un telefon mobil.

După câteva zile, pe data de 23.11.2006, împreună cu o altă persoană, au folosit manopere dolosive împotriva unui vânzător al unui magazin din zona, SC SRL și, uzând și de amenințări la adresa acestuia, au plecat cu mai multe sacoșe cu bunuri, fără a le plăti.

Același inculpat, după mai multe zile, în noaptea de 26 spre 27 ianuarie 2007, împreună cu o altă persoană, după ce au solicitat firmei un taxi în zona barului Albastra din zona, au parcurs mai multe trasee, pe ultimul traseu șoferul fiind agresat prin deposedarea de suma de 20 lei și stația de emisie - recepție aflată în mâna sa.

La interval de 3 zile, inculpatul împreună cu alte 2 persoane, au solicitat serviciile aceleiași firme de taxi, și după ce șoferul i-a transportat în zona I s-au îndreptat spre aceeași destinație - barul Albastra din zona, unde a exercitat violențe asupra șoferului în scopul sustragerii banilor pe care presupunea că acesta îi avea în haină.

În drept, această conduită infracțională a fost încadrată juridic în disp. art. 211 alin. 1 lit. b și c Cod penal, art. 211 alin. 2 ind. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod penal, a art. 33 lit. a și a art. 37 lit. b Cod penal.

S-a apreciat că aceste fapte descrise ca atare în actul de sesizare al instanței, constituie obiectul probațiunii judiciare.

Astfel, în cauză s-au administrat probele necesare, concludente și utile aflării adevărului în vederea stabilirii corecte a elementelor de fapt și a vinovăției inculpatului, prin mijloace de probă constând în: declarațiile inculpatului, declarații persoanelor vătămate, declarațiile martorilor, fotografii, înscrisuri.

În acest sens, inculpatul, inițial, la termenul din data de 07.03.2007 a declarat că a primit copia de pe rechizitoriu și citindu-l dorește să-și angajeze apărător, cerere care a fost corect valorificată de instanță în sensul acordării inculpatului, arestat preventiv, a timpului necesar pregătirii apărării și a asistării sale de către un avocat ales, în scopul garantării unei asistențe juridice efective. Aceste elemente susțin respingerea cererii de recuzare formulată la termenul din data de 04.04.2007 împotriva judecătorului, care a constatat că inculpatul nu și-a angajat apărător, urmând să se constate revigorarea delegației avocatului desemnat din oficiu.

Reiterarea cererii de recuzare a judecătorului de la acea epocă, la termenul din data de 21.05.2007, a fost soluționată în sensul admiterii sale, considerându-se întrunite condițiile prev. de disp. art. 48 alin. 1 lit. g pr.pen. așa cum se consemnează în încheierea din Camera de Consiliu din data de 21.05.2007.

S-a apreciat că în acest mod s-a dat posibilitatea inculpatului ca desfășurarea procesului penal să aibă loc în lipsa oricăror ingerințe, de orice natură și fără suspiciuni legate de imparțialitatea judecătorului care să afecteze principiile și regulile fundamentale ale procesului penal. Ca atare, începând cu data de 04.06.2007, prezenta cauză a trecut spre judecată altui judecător, în fața căruia inculpatul a declarat că nu dorește să dea declarație.

Analizândpost factumchestiunile puse în discuția contradictorie a părților la termenul din 04.06.2007, privitoare la nulitatea actului prin care s-a dispus mențiunea măsurii arestării preventive, de către completul recuzat, s-a constatat că succesiunea cronologică a cererilor este: cererea de recuzare succedată de verificarea temeiniciei și legalității măsurii arestării preventive. Văzând că prin încheierea de admitere a cererii de recuzare, judecătorul nu s-a pronunțat cu privire la măsura arestării preventive, în condițiile în care completul în fața căruia s-a formulat recuzarea are obligația de a se pronunța asupra măsurii preventive, cu participarea judecătorului recuzat, se poate constata, cu rezerve, că judecătorul a considerat că "ultima luare a măsurii arestării preventive a fost luată la data de 25.04.2007", "aflându-se la termenul de astăzi în termenul de 60 zile prevăzut de lege". Este posibil ca judecătorul de la acea epocă să fi avut în vedere faptul că textul art. 300 ind. 2.pr.pen. obligă instanța la verificarea temeiniciei și legalității măsurii arestării preventive a inculpatului, în cursul judecățiinu mai târziu de 60 de zile, și, pe cale de consecință, măsura arestării preventive a inculpatului nefiind obligatorie a fi verificată la termenul din data de 25.04.2007, când s-a făcut cererea de recuzare, ea fiind verificată la termenul din data de 04.04.2007 (încheierea de ședință fila 35-37).

S-a observat că discuțiile privitoare la nelegalitatea menținerii stării de arestare preventivă așa cum au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 04.06.2007 (filele 87-88) și care coroborat cu încheierea de admitere a cererii de recuzare beneficiază de o prezumție de a fi definitivă până la soluționarea cauzei în primă instanță, când poate fi atacată odată cu fondul.

Aceste chestiuni au fost avute în vedere și reținute în decizia penală nr. 373/11.06.2007 prin care s-a respins recursul împotriva încheierii de ședință din 04.06.2007, constatându-se caracterul definitiv al încheierii de admitere a cererii de recuzare din 21.05.2007 precum și cel al încheierii de ședință din data de 25.04.2007 prin care s-a menținut măsurii arestării preventive, arătându-se că "încheierea de admitere a cererii de recuzare din 21.05.2007 poate fi atacată doar odată cu fondul iar încheierea de ședință din 25.04.2007 este definitivă pentru că inculpatul nu a formulat recurs".

Cu privire la toate aceste aspecte s-a apreciat că se impun următoarele considerații de principiu:

Încheierile prin care s-a admis cererea de recuzare nu sunt supuse nici unei căi de atac, potrivit disp. art. 52 alin. 6.pr.pen. Doar încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare poate fi atacată cu recurs odată cu hotărârea dată asupra fondului cauzei. Aceasta este interpretarea dată în decizia nr. 4003/2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când aceasta a decis că recursul îndreptat împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea este inadmisibil, prevederile art. 52 alin. 7 fiind abrogate prin OUG nr. 155/2004, în sensul că această decizie s-a referit, fără îndoială, la recursul separat prevăzut anterior, nu și la recursul prev. în art. 385 ind. 1 alin. 2.pr.pen.;

Încheierea de ședință din data de 25.04.2007, poate fi atacată ca orice altă încheiere potrivit disp. art. 385 ind. 1 alin. 3.pr.pen. în sensul că recursul declarat împotriva sentinței sau deciziei se socotește a fi făcut și împotriva încheierilor.

În continuarea judecății, continuitatea completului în fața căruia s-a efectuat cercetarea judecătorească a fost din nou fracturată, astfel încât la termenul din data de 18.07, în fața altui judecător, s-au readministrat probele administrate în cursul urmăririi penale și s-a dispus ascultarea martorilor (fila 109) și (fila 110) - ale căror declarații contribuie la aflarea adevărului, la lămurirea pricinii și, în final, la susținerea și dovedirea vinovăției. Aceasta pentru că judecătorul care a preluat dosarul a formulat cerere de abținere datorită soluționării propunerii de arestare preventivă, iar potrivit disp. art. 48 alin. 1 lit. a pr.pen. această situație reprezentând un caz de incompatibilitate admisibil. (încheierea din 30.08.2007 prin care s-a admis cererea și s-a dispus înaintarea dosarului la completul următor).

Potrivit disp. art. 65 Cod penal sarcina probațiunii fiind în această fază, a instanței, toate probele care au fost administrate s-au circumscris scopului de a proba vinovăția inculpatului, în condițiile respectării prezumției de nevinovăție prin garantarea dreptului inculpatului de a proba lipsa de temeinicie a probelor care îl învinuiesc și prin administrarea probelor propuse de către inculpat în apărare.

Ca atare, faptele descrise de martorul susțin probator modul de săvârșire a infracțiunii de tâlhărie, din data de 29 noiembrie 2006, la magazinul SRL, când inculpatul a constrâns prin amenințări cu producerea unor lovituri persoanei care vindea, martorul - în scopul păstrării bunurilor. Aceste aspecte au fost consolidate probator și prin declarațiile martorei, lucrător vânzător la barul Albastra și care cunoștea pe inculpat și pe însoțitorii săi,

Pentru motivele arătate, la termenul din data de 03.09.2007, în fața altui judecător s-a continuat cercetarea judecătorească prin administrarea probelor necesare și utile cauzei, respectiv s-au ascultat părțile vătămate constituire ca părți civile - (fila 140) și partea vătămată constituită parte civilă (fila 138-139). Potrivit disp. art. 326.pr.pen. instanța a apreciat necesar pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, luarea declarației părții vătămate care, prin coroborare cu celelalte probe va constitui un mijloc eficient de probă în dovedirea vinovăției. Aceste declarații susțin declarațiile martorilor, prin confirmarea circumstanțelor în care s-au desfășurat evenimentele incriminate: deposedarea prin violență de către inculpatul a acestora de bani și bunuri.

Începând cu termenul din 03.09.2007 și până la pronunțarea hotărârii, completul de judecată și-a păstrat continuitatea, ceea ce permite o abordare cât mai judicioasă a situației supuse judecății.

Ca atare, în condițiile verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului, potrivit disp. art. 300 ind. 2.pr.pen. instanța a menținut pe mai departe privarea de libertate a inculpatului și a continuat efectuarea tuturor demersurilor procesuale necesare sau obligatorii, în vederea continuării probațiunii judiciare. În acest sens, au fost citați cu mandate de aducere cu executare efectivă partea vătămată și martorii și partea vătămată.

Au fost ascultați în fața instanței în mod direct și nemijlocit partea vătămată și martorul.

Partea vătămată constituită parte civilă, deși citată cu mandat de aducere cu executare efectivă și în toate celelalte modalități prevăzute de lege, nu a putut fi ascultat în fața instanței, astfel încât s-a dat citire și eficiență probatorie declarației date de acesta în faza de urmărire penală.

Prin ascultarea părții vătămate, șofer la firma de taxi Com SRL, instanța și-a format convingerea că această persoană are interes în cauza de față de a-l compromite în mod mincinos pe inculpat și de a se răzbuna pe acesta. Această concluzie se bazează pe următoarele argumente:

a) acesta a participat la desfășurarea judecății la mai multe termene de judecată, nedeclarându-și identitatea la momentul strigării cauzei, asistând la ascultarea tuturor martorilor și la cea a inculpatului, fiind adus în final, în fața instanței cu mandat pus în executare efectivă de agentul de poliție;

b) atitudinea acestuia pe parcursul ascultării sale a fost în primul rând bazată pe un spirit de frondă și de deriziune a momentului solemn care era impus de lege și, în al doilea rând la întrebările puse de instanță, acesta a fost oscilant, degajând o lipsă de respect și de seriozitate în relatarea evenimentelor.

Sunt grăitoare în acest sens afirmațiile sale potrivit cărora atunci când inculpatul i-ar fi pretins să-i dea toți banii, acesta nu a ripostat în nici un fel. Întrebat fiind de instanță dacă i-a cerut inculpatului să coboare sau dacă a oprit mașina sau dacă a încercat să ia legătura prin stație cu colegii săi, acesta a răspuns negativ. Faptul că partea vătămată arată că după ce a oprit mașina în fața casei sale, lăsându-l pe inculpat singur în mașină - nelipsindu-i nimic -, iar la întoarcere, fratele său, tot taximetrist, l-a imobilizat pe inculpat și l-a urcat într-un taxi, el întorcându-se acasă, conduce la ideea că această situație pare să fi fost o acțiune revanșardă a taximetriștilor, în scopul aplicării unei coerciții fizice inculpatului pentru faptele sale anterioare.

Această deducție este coroborată cu declarațiile inculpatului și cu actele de urmărire penală, care concordă în configurarea acestei situații.

Este cert că inculpatul nu sustras prin violență nici un bun aflat în posesia părții vătămate la data de 30/31.01.2007, fapt care este configurat de declarațiile părții vătămate, declarațiile inculpatului (fila 214) și actele de urmărire penală. existentă între declarațiile părții vătămate date în faza de urmărire penală, în care acesta arată că "a dat codul 0" pentru a fi ajutați, raportat la declarația dată în fața instanței în care arată că "nu a încercat să ia legătura prin stație cu colegii pentru că îi era frică", se coroborează cu faptul că acesta a oprit mașina, nu a fost obligat de inculpat în nici un fel să rămână în mașină în mașină și a putut să se întoarcă, parcurgânddistanța în aproximativ 30 minute până la casa sa, discutând cu fratele săuși întorcându-se împreună cu acesta, arată faptul că intenția acestuia a fost fie de a provoca pe inculpat, fie doar în scopul de a-i aplica o coerciție în sensul răzbunării pentru actele săvârșite împotriva colegilor săi taximetriști.

Faptul că partea vătămată a declarat că a doua zi după evenimentul sus-arătat a fost căutat acasă de un polițist de la secția 1 care i-a arătat că inculpatul i-ar solicita despăgubiri pentru că a fost bătut de taximetriștii chemați de acesta și de fratele său, concordă cu declarația inculpatului în care se arată că a venit împreună cu mama sa la domiciliul acestuia, în urma plângerii depuse de inculpatul pentru loviturile primite în noaptea precedentă, 30/31.01.2007.

Văzând că la termenul din data de 30.11.2007, inculpatul a solicitat instanței să-i dea cuvântul în scopul de a face declarații în prezenta cauză, s-a valorificat pe deplin acest drept procesual în sensul că dispozițiile art.323-325.pr.pen. s-au raportat la dispozițiile în materie ale părții generale ale Codului d e procedură penală, dar cu specificul publicității și al contradictorialității, prevăzut de lege pentru etapa judecății.

I s-a dat posibilitatea inculpatului de a relata în mod liber tot ceea ce consideră acesta că esteadevăr, în sensul prezentării faptelor și a împrejurărilor care constituie obiect al probațiunii judiciare și care constituie temeiul actului de sesizare a instanței.

S-a arătat că declarația inculpatului, cu toate amănuntele pe care o conține, conturează o aparență de veridicitate, iar în unele situații, cum este situația descrisă și de partea vătămată, în noaptea de 30-31.01.2007, conduce la conturarea convingerii că inculpatul a săvârșit mai multe fapte de genul celor incriminate împotriva mai multor taximetriști ai firmei, unele săvârșite prin constrângere fizică iar altele prin constrângere morală.

Recunoașterea sa implicită, așa cum reiese din analiza declarației și din perceperea pe care a creat-o instanței personalitatea sa ciclotimică, arată că inculpatul a elaborat acestmodus operandicu scopul a se antrena într-un joc al hărțuirii cu taximetriștii, fie pentru a-și confirma inteligența, fie pentru a dobândi o reputație de invincibil în această materie, fie pentru ambele.

Fișa sa de antecedente penale denotă un parcurs infracțional bazat pe săvârșirea faptelor de furt calificat și tâlhărie, iar poziția procesuală pe care acesta a adoptat-o pe parcursul acestei judecăți, a arătat că inculpatul consideră cămanipularea și/sau constrângerea sunt mijloace eficiente de punere în operă, prin manopere frauduloase, uneori chiar la limita licitului cu ilicitul penal, a intenției de a-și procura avantaje materiale atât pentru sine cât și pentru cei apropiați.

Astfel:

a) Coroborând toate probele administrate în latura penală și în latura civilă, privitoare la dovedirea faptelor și a împrejurărilor care confirmă acuzațiile aduse inculpatului;

b) Respectând prezumția de nevinovăție, prevăzută de dispozițiile art.66 pen. ca o garanție împotriva arbitrariului și a erorilor judiciare;

c) Văzând că dreptul de a proba lipsa de temeinicie a probelor acuzării și dreptul inculpatului de a propune probe și de a solicita administrarea lor a fost pe deplin respectat de instanță;

d) Văzând că în prezenta cauză, inculpatul, asistat de apărător, nu a solicitat pe parcursul procesului penal administrarea nici unei contraprobe, iar instanța, din oficiu, în temeiul exercitării efective a rolului său activ, a dispus administrarea tuturor probelor pe care le-a considerat pertinente, concludente și utile pentru elucidarea situației de fapt deduse judecății și care contribuie la justa soluționare a cauzei,

Pentru toate aceste considerente, instanța de fond a constatat dovedită vinovăția penală a inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor de:

1.tâlhăriesăvârșită pe data de 15.11.2006 împotriva persoanei vătămate, infracțiune prevăzută de dispozițiile art.211 al.1 și 2 lit.c pen. și a art. 211 al.2¹lit.a pen. și l- condamnat pe inculpat în latura penală la o pedeapsă de 7 ani închisoare și l-a obligat în latura civilă la acoperirea prejudiciului produs în sumă de 230 lei RON;

2.tâlhăriesăvârșită pe data de 23.11.2006 împotriva persoanei vătămate, infracțiune prevăzută de art.211 al.1 și 2.pen. și al.2¹lit.a pen. și l-a condamnat pe inculpat în latura penală la o pedeapsă de 7 ani închisoare și l-a obligat în latura civilă la plata sumei de 300 lei RON, cu titlu de prejudiciu;

3.tâlhăriesăvârșită pe data de 26/27.01.2007 împotriva persoanei vătămate -, infracțiune prevăzută de art.211 al.1 și 2.pen. și al.2¹lit.a pen. și l- condamnat pe inculpat în latura penală la o pedeapsă de 7 ani închisoare și l-a obligat în latura civilă la despăgubirea părții vătămate cu suma de 28,3 lei RON.

În ceea ce privește fapta de tâlhărie împotriva persoanei vătămate din data de 30/31.01.2007, din analiza întregului material probator administrat în cauză, instanța a concluzionat că fapta de tâlhărie nu există, așa cum prevăd dispozițiile art.10 al.1 lit.a pr.pen. pentru că:

a) infracțiunea de tâlhărie, fiind o infracțiune complexă, este constituită din activitatea principală - acțiunea de furt și activitatea secundară - acțiunea de folosire a violenței sau amenințării.

Atât timp cât nu s-a dovedit nici acțiunea principală, iar în ceea ce privește acțiunea secundară, aceasta fiind doar mijlocul pentru realizarea scopului principal, acela de a lua pe nedrept un bun din posesia altei persoane, aceasta, singulară nu îndeplinește condițiile cerute de lege conținutului complex al tâlhăriei;

Atât timp cât nu există o deposedare sau o imposedare a persoanei vătămate, săvârșită de către inculpatul;

Atât timp cât nu există măcar o remitere silită a unui bun;

Atât timp cât violența nu a fost efectivă și nu avut aptitudinea de a înfrânge rezistența victimei, în speță a persoanei vătămate, fapta de solicita cuiva remiterea unor bunuri, în speță cererea inculpatului adresată persoanei vătămate de a-i remite banii aflați asupra sa, nu constituie infracțiunea de tâlhărie.

Pe cale de consecință, s-a apreciat că aceasta conduce la soluția rezonabilă de aplicare a principiului in dubio pro reo, astfel încât neexistând probe certe de vinovăție, s-a creat o îndoială rațională cu privire la veridicitatea lor, astfel încât judecătorul nu poate trage altă concluzie în îndoială decât aceea afirmată de prezumția de nevinovăție.

În consecință, pentru această faptă inculpatul a fost achitat pentru temeiurile arătate.

În ceea ce privește posibilitatea aplicării inculpatului a unor circumstanțe atenuante, deși, aparent, întreaga desfășurare a procesului penal ar conduce către o concluzie aparentă și sumară că acestea nu pot fi incidente în persoana inculpatului, instanța observând în timp transformarea comportamentului și efectele în planul schimbării poziției sale procesuale, prin adoptarea unei atitudini cooperante, respectuoase și de asumare a responsabilității, a apreciat că se poate face aplicațiunea dispozițiilor art.74 lit.c pen. cu efectele în planul orientării pedepsei către minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de tâlhărie.

De asemenea:

- s-au aplicat inculpatului dispozițiile art.33 lit.a pen. și s-au contopit pedepsele aplicate și, potrivit art.34 lit.b pen. a fost condamnat inculpatul la executarea pedepsei celei mai grele, pedeapsa de 7 ani închisoare, sporită la 7 ani și 6 luni, cu aplicarea art.37 lit.b pen.;

- s-au aplicat inculpatului dispozițiile art.71 pen. raportat la art.64 pen. în sensul interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.b și c pen.;

- s-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art.41 al.2 pen. privitoare la săvârșirea faptelor de tâlhărie din data de 26/27.01.2007 și cea din 30/31.01.2007, în formă continuată, nefiind dovedită identitatea de rezoluție infracțională a inculpatului;

- s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive;

- a fost menținută starea de arest a inculpatului.

Împotriva acestei soluții au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și inculpatul.

În motivele de apel invocate, Parchetul a învederat următoarele aspecte:

- instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii penale prin ignorarea unor dispoziții legale sau prin interpretarea greșită a dispozițiilor legale,

- în mod greșit, a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c din penal, dispunând-o greșit urmare achitării pentru una din infracțiunile de tâlhărie,

- în mod greșit, instanța de fond nu a reținut în defavoarea inculpatului împrejurarea că este recidivist,

- instanța de fond printr-o interpretare greșită a dispozițiilor legale a dispus aplicarea stării de recidivă în condițiile în care această măsură nu este o opțiune a instanței de judecată,

- instanța de fond a făcut o greșită individualizare a pedepsei în sensul în care nu a reținut drept circumstanță agravantă ca efect al înăspririi pedepsei aplicate, împrejurarea unei poziții oscilante a inculpatului în raport de activitatea infracțională din perioada 15.11.2006 - 30/31.01.2007,

- nu s-a realizat o justă individualizare a pedepsei,

- în mod greșit, nu a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi din cele prev. de art. 64 Cod penal,

- există contradicții între motivarea instanței și achitarea inculpatului pentru tâlhărie,

- în mod nelegal, instanța de fond nu a rezolvat chestiunea cheltuielilor către stat și nu a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii din 16.11.2006.

Inculpatul, în motivele sale de apel, a solicitat reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege și a achiesat la motivele de apel invocate de Parchet numai cu privire la deducerea perioadei de pedeapsă executată.

Prin Decizia penală 405/08.10.2008 a Tribunalului Galația fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați.

S-a desființat în totalitate sentința penală nr. 99/24.01.2008 a Judecătoriei Galați și în rejudecare:

A fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a,b Cod penal pe o durată de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.211 alin.1,2 lit.c și alin.2¹lit.c Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.

A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit.a,b Cod penal pe o durată de 3 ani pentru infracțiunea prev. de art. 211 alin. 1,2 lit.b,c și alin.2¹lit.d Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.

A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit.a,b Cod penal pe o durată de 3 ani pentru infracțiunea prev. de art. 211 alin.1,2 lit.b,c și alin.2¹lit.a Cod penal cu aplicarea art. 41 slin.2 Cod penal și art. 37 lit.b Cod penal.

Conform art. 33 și 34 Cod penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare sporită la 8 ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară prev. de art.64 litla,b Cod penal pe o durată de 3 ani.

S-au aplicat inculpatului dispozițiile art. 71 și art.64 lit.a, b Cod penal.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 31.01.2007 la zi, precum și reținerea de 24 ore din 16.11.2006.

A fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile în sumă de 230 RON către partea civilă -, 300 RON către partea civilă SC SRL G și 28,3 RON către partea civilă -.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Verificând sentința penală apelată prin prisma motivelor de apel invocate de Parchet cât și, din oficiu, cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, Tribunalul a constatat că prima instanță a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică, fiind reformată.

S-a apreciat că în mod greșit instanța de fond, fără a pune în discuția părților, a dispus schimbarea de încadrare juridică a infracțiunii comise de inculpat în perioada 26/27.01.2007 - 30/31.01.2007.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați nr. 8346/P/2006, inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru comiterea în concurs real a 3 infracțiuni de tâlhărie în stare de recidivă postexecutorie.

Din ansamblul probator administrat rezultă că activitatea infracțională din cele două nopti, 26/27.01.2007 - 30/31.01.2007, reprezintă o unitate legală de infracțiune încadrată în tipul clar, acela de infracțiune continuată.

Analizând activitatea infracțională a lui în cele 2 nopți s-au constatat îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de textul de lege și de doctrina penală, respectiv:

- unitatea de persoană a infractorului,

- pluralitatea de acte săvârșite la diferite intervale de timp,

- unitatea de conținut a infracțiunii și unitatea de rezoluție infracțională.

Declarația inculpatului de la 125 dosar instanță, declarația părții vătămate aflată la 246 dosar instanță, declarația părții vătămate - la 140 dosar instanță coroborate cu declarația de urmărire penală, demonstrează fără putință de tăgadă unitatea de rezoluție infracțională.

Dacă instanța de fond ar fi constatat că nu e îndeplinită vreo condiție cumulativă pentru ca activitatea să fie subscrisă infracțiunii continuate, în mod corect ar fi trebuit să pună în discuție, obligatoriu, schimbarea încadrării dintr-o infracțiune continuată (cu două acte materiale) de tâlhărie în stare de recidivă postexecutorie în 2 infracțiuni de tâlhărie alături de celelalte 2 reținute pentru activitatea infracțională astfel cum a fost reținută în rechizitoriu la pct. 1 și 2.

Pronunțând achitarea inculpatului pentru un act material al infracțiunii continuate de tâlhărie instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală.

Din probele dosarului rezultă cu certitudine că inculpatul a încercat să sustragă banii părții vătămate folosind violența și presiunile.

Instanța de fond, în mod greșit, a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c din penal dispunând-o greșit urmare achitării pentru una din infracțiunile de tâlhărie.

Atitudinea inculpatului după comiterea infracțiunii nu este cea care să fie echivalentă cu împrejurarea prevăzută de textul de lege ca având caracterul unei circumstanțe de natură a diminua răspunderea penală a inculpatului.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, prezența acestuia în instanță a fost asigurată de către autorități.

Instanța de fond a omis să rețină în defavoarea inculpatului împrejurarea că este recidivist, anterior fiind condamnat pentru infracțiuni de furt și tâlhărie, ultima pedeapsă aplicată fiind de 8 ani și 4 luni.

Aplicând inculpatului minimul de pedeapsă pentru fiecare infracțiune de tâlhărie, instanța de fond a făcut o greșită individualizare a pedepsei, scopul acesteia neputând fi atins.

Aplicarea stării de recidivă nu este o opțiune a instanței de judecată. Această stare nu se poate stabili decât după ce se analizează datele din cazierul judiciar al inculpatului.

Dacă instanța de judecată constată existența pluralității de infracțiuni în condițiile prev. de disp. art. 37 lit. a, b, c Cod penal, ea este obligată să le rețină ca pe o circumstanță agravantă a răspunderii penale a inculpatului ce săvârșește o nouă infracțiune în condițiile arătate.

Reținerea disp. art. 37. pen. este obligatorie dacă sunt întrunite condițiile legii și se raportează la infracțiune nu la pedeapsa aplicată, așa cum greșit s-a precizat în dispozitivul sentinței penale apelate (alin. 1-4 din dispozitivul sentinței penale nr. 99/24.01.2008 a Judecătoriei Galați ).

S-a apreciat că instanța de fond a făcut o greșită individualizare a pedepsei în sensul în care nu a reținut drept circumstanță agravantă cu efect al înăspririi pedepsei aplicate împrejurarea unei poziții oscilante a inculpatului în raport de activitatea infracțională din perioada 15.11.2006 - 30/31.01.2007.

Printr-o motivare contradictorie, instanța de fond, apelând la principiulin dubio pro reo, încearcă să demonstreze că inculpatul nu a comis infracțiunea de tâlhărie în formă consumată în dauna părții vătămate. Analiza atentă a probatoriului administrat demonstrează că inculpatul a încercat prin violență să obțină banii încasați din activitatea de taximetrie de către conducătorul taximetrului aparținând firmei COM SRL.

Instanța de fond nu a realizat nici o justă individualizare a pedepsei, în sensul în care a aplicat alături de pedeapsa principală a închisorii doar pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. b și c din penal.

Instanța de fond a înlăturat disp. art. 64 al. 2 din penal, care prevăd faptul că interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. b se poate face decât pe lângă interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a (teza a doua în concordanță cu normele și jurisprudența CEDO).

Instanța de fond i-a interzis inculpatului dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, dar nu i-a interzis dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice.

Instanța de fond, în mod greșit, nu a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi din cele prev. de art. 64 Cod penal.

Față de natura și gravitatea infracțiunilor comise de inculpat, de împrejurările cauzei și de persoana inculpatului, pentru a se atinge scopul preventiv-educativ al pedepsei într-o operă eficientă de individualizare a pedepsei instanța de fond avea la îndemână și acest instrument prevăzut de lege, respectiv interzicerea unor drepturi ca pedeapsă complementară (art. 64 lit. a teza II, b, e Cod pen.).

Totodată, s-a apreciat că există o contradicție între motivarea sentinței penale și activitatea inculpatului pentru tâlhăria inculpatului din noaptea de 30/31.01.2007.

Sentința penală nr. 99/2008 a Judecătoriei Galația fost criticată și în sensul că instanța ajunge la concluzia că se impune înlăturarea dispozițiilor art. 41 al. 2 privind tâlhăria în formă continuată din 26/27.01.2007 și 30/31.01.2007, nefiind dovedită identitatea de rezoluție infracțională, iar în dispozitiv se arată că se achită inculpatul în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a coroborat cu art. 10 lit. a pr. pen. întrucât fapta de tâlhărie nu există.

Instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul pentru săvârșirea faptelor de tâlhărie din 15.11.2006, 23.10.2006 (în realitate 23.11.2006) și 26/27.11.2007.

Într-o atare situație, instanța de fond nu a înțeles că doar infracțiunea e temei al răspunderii penale, așa cum o dispune art. 17 al. 2. pen.

Existența contradicțiilor între argumentele motivării hotărârii judecătorești și dispozitivul acesteia conduc la o soluție nelegală.

Instanța nu a rezolvat chestiunea cheltuielilor judiciare către stat în sensul în care a exclus plata onorariului avocațial din sfera cheltuielilor judiciare la care trebuia obligat inculpatul.

A fost omisă și deducerea din pedeapsa aplicată și a perioadei reținerii din data de 16.11.2006.

În ceea ce privește motivul de apel declarat de inculpat, acesta a fost considerat nefondat și a fost respins în consecință.

În condițiile în care instanța de fond a efectuat o judicioasă cercetare judecătorească cu privire la activitatea infracțională a inculpatului iar în apel instanța a constatat, urmare a probelor administrate, că inculpatul a comis 3 infracțiuni de tâlhărie cu consecințe grave și cu reținerea a două agravante (forma continuată și starea de recidivă postcondamnatorie), astfel că reținerea de circumstanțe atenuante cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege nu mai poate fi luată în discuție.

În speță, operează disp. art. 80 din penal referitoare la concursul de circumstanțe agravante și atenuante.

Situația circumtanțelor agravante deține rolul primordial în activitatea infracțională în ceea ce-l privește pe inculpatul, infracțiuni comise în concurs, în stare de recidivă și în formă continuată. Nu s-au invocat fapte ce puteau fi reținute ca circumstanțe atenuante. Nu a recunoscut faptele infracționale, nu a fost cooperant cu organele de cercetare penală, nu a achitat prejudiciile cauzate. Privitor la deducerea perioadei din pedeapsa aplicată, instanța de apel a procedat în conformitate cu disp. art. 88 din penal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.

În susținerea recursului inculpatul a arătat următoarele:

1. Încadrarea juridică pentru ultima faptă (ultimul act material) stabilită în disp. art.211 alin.2¹lit.a Cod penal este necorespunzătoare. Astfel, deși s-a reținut că inculpatul nu a sustras niciun bun de la partea vătămată s-a reținut infracțiunea consumată de tâlhărie, considerând că se putea reține cel mult tentativă la această infracțiune.

De asemenea, inculpatul nu a proferat nicio amenințare la adresa părții vătămate și nu a exercitat nicio violență asupra acesteia.

În concluzie, inculpatul a solicitat să se aprecieze asupra încadrării juridice a acestei fapte și să se mențină soluția de la instanța de fond, respectiv achitarea.

2. Cu privire la infracțiunea asupra părții vătămate, inculpatul a arătat că chiar dacă i-a smuls telefonul Nokia și suma de 70 lei, solicită să se constate că violențele asupra bunului nu conduc la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie ci la săvârșirea infracțiunii de furt.

3. mai arătat inculpatul că nu a lovit părțile vătămate (pentru infracțiunile din 15.11.2006 și respectiv 26/27.01.2007), ci doar le-a sustras sume modice de bani, sens în care a solicitat să se aprecieze dacă acele fapte se încadrează în infracțiunea de tâlhărie.

4. Inculpatul a criticat hotărârea instanței de apel și sub aspectul respingerii cererii vizând audierea martorilor și, față de care s-a reținut coparticiparea la infracțiunile de tâlhărie.

5. Cu privire la infracțiunea din data de 23.11.2006 în dauna părții vătămate SC SRL G inculpatul a arătat că această faptă nu întrunește latura obiectivă a infracțiunii de tâlhărie, putând fi vorba de o sustragere simplă, întrucât nu a proferat amenințări.

Revenind la faptele din data de 15.11.2006 și respectiv din 26/27.01.2007 inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt sau în infracțiunea de înșelăciune.

Cu privire la infracțiunea comisă la data de 23.11.2006, inculpatul a solicitat să se constate că poate fi vorba de cel mult o complicitate la infracțiunea de furt, fapta fiind comisă de.

Iar, așa cum s-a arătat mai sus, pentru fapta comisă în dauna părții vătămate, inculpatul a solicitat achitarea conform art. 10 lit.a Cod procedură penală.

În subsidiar, dacă se vor reține în sarcina sa infracțiunile de tâlhărie, inculpatul a solicitat reducerea pedepselor.

Recursul este nefondat.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu în limita cazurilor de casare prev. de art. 385⁹Cod procedură penală se constată că hotărârea pronunțată de Tribunalul Galați este legală și temeinică.

Constatăm că instanța de apel a reținut corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptelor și vinovăția inculpatului pe baza analizei materialului probator, urmând ca prin raportare la motivele de recurs ale inculpatului să detaliem aceste aspecte.

Astfel:

1. Cu privire la infracțiunea de tâlhărie comisă la data de 15.11.2006 în dauna părții vătămate, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt, însă considerăm că acest aspect este nefondat.

Probatoriile administrate în cauză confirmă împrejurarea că partea vătămată a fost deposedat de telefonul mobil și de suma de 70 lei, de către inculpat, prin violență, în concret inculpatul a luat aceste bunuri prin smulgere, împrejurare față de care s-a stabilit atât în practică cât și în doctrină că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.

Contrar susținerilor inculpatului, violențele nu au fost exercitate asupra bunurilor, ci în scopul deposedării părții vătămate de acestea.

Față de cele de mai sus, considerăm că nu se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1,2 lit.c, alin.2¹lit.c Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal în infracțiunea de furt (așa cum a solicitat inculpatul).

Trebuie făcută precizarea că inculpatul nu a indicat în concret încadrarea pentru infracțiunea de "furt", însă considerăm că solicitarea acestuia ar fi putut viza o infracțiune de furt calificat prev. de art. 208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a,f Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal.

Constatăm, de asemenea, prin raportare la actele și lucrările dosarului, că instanțele anterioare au reținut corect și vinovăția inculpatului în ceea ce privește comiterea infracțiunii de tâlhărie, nefiind incident niciunul din temeiurile art. 10 Cod procedură penală privind achitarea.

2. Considerăm că este nefondat și motivul de recurs privind schimbarea încadrării juridice a faptei, din data de 23.11.2006, respectiv din infracțiunea de tâlhărie în complicitate la infracțiunea de furt.

Cu privire la această infracțiune, ca situație de fapt se reține împrejurarea că la data de 23.11.2006, după ce martorul (vânzător la SC SRL) a încărcat mai multe bunuri în trei sacoșe, numitul a luat aceste sacoșe, plecând cu un taxi, fără să plătească, iar inculpatul a rămas în incinta magazinului, proferând amenințări la adresa martorului, după ce acesta a solicitat plata bunurilor.

Se constată astfel că amenințările au fost proferate de inculpat, pentru a da posibilitatea numitului să păstreze bunurile sustrase, situație ce se circumscrie infracțiunii de tâlhărie.

În concluzie, nu poate fi primită cererea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de complicitate la infracțiunea de furt.

Contrar susținerilor inculpatului situația vizând folosirea de amenințări la adresa martorului este dovedită cu declarațiile acestuia, care se coroborează cu declarațiile martorei.

3. Considerăm că sunt nefondate și motivele de recurs ale inculpatului cu privire la ultima infracțiune de tâlhărie reținută în sarcina sa, comisă în perioada 26/27.01.2007 - 20/31.01.2007.

Trebuie făcută precizarea că inculpatul a formulat apărări distincte cu privire la cele două acte materiale (pentru primul solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de furt sau în infracțiunea de înșelăciune iar pentru cel de-al doilea act material solicitând achitarea) fără însă ca în prealabil, în mod concret să solicite schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de formă continuată în două infracțiuni.

Analizând motivele de recurs prin raportare la actele și lucrările dosarului, considerăm că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie (primul act material comis la data de 26/27.01,2007) în infracțiunea de furt sau în infracțiunea de înșelăciune.

Astfel, activitatea infracțională a inculpatului, constând în smulgerea stației din mâna părții vătămate - și a sumei de 20 lei din buzunarul cămășii, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.

Așa cum s-a arătat mai sus, atât practica judiciară cât și doctrina au stabilit că luarea unui bun din posesia altei persoane prin smulgere se circumscrie infracțiunii de tâlhărie, și nu infracțiunii de furt.

Mai mult, așa cum s-a specificat pentru infracțiunea comisă la data de 15.11.2006, violențele nu au fost exercitate asupra bunurilor, ci asupra părții vătămate în scopul deposedării acesteia.

Nu poate fi primit nici motivul de recurs vizând achitarea pentru actul material al infracțiunii de complicitate la tâlhărie comis la data de 30/31.01.2007.

Probatoriile administrate în faza urmăririi penale conduc la concluzia că inculpatul prin exercitarea de violențe, trăgând-o de mână pe partea vătămată, în timp ce conducea taxiul, i-a solicitat banii aflați asupra acesteia.

Partea vătămată a oprit autoturismul și a fugit la fratele său, sens în care infracțiunea a rămas în faza tentativei.

Împrejurarea că, ulterior, cu ocazia audierii în fața instanței de judecată, partea vătămată și-a schimbat declarația, susținând că nu s-a considerat "amenințată" nu poate conduce la concluzia că fapta nu există.

Revenirile părții vătămate asupra declarațiilor inițiale nu au fost motivate și argumentate temeinic, sens în care în mod corect instanța de apel le-a înlăturat.

Nu trebuie omisă nici împrejurarea că partea vătămată, imediat după comiterea faptei, s-a adresat organelor de urmărire penală, cu o plângere solicitând identificarea și tragerea la răspundere penală a persoanei care "prin amenințare cu violență i-a cerut banii pe care îi avea asupra sa" (plângere fila 105 dosar urmărire penală).

De asemenea, partea vătămată prin declarația dată în faza de urmărire penală (filele 107 - 108) l-a identificat pe inculpat și a precizat că acesta este cel care a încercat sub amenințări să-i sustragă suma de 180 lei.

Având în vedere cele mai sus arătate, considerăm că în mod corect instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie în formă continuată comisă în perioada 26/27.01.2007 - 30/31.01.2007, neimpunându-se achitarea, conform art. 11 pct.2 lit.a în ref. la art. 10 lit.c Cod procedură penală pentru ultimul act material (aceasta, așa cum s-a arătat mai sus, după o eventuală schimbare a încadrării juridice a faptei în două infracțiuni distincte).

4. Având în vedere atât infracțiunea comisă la data de 15.11.2006 cât și actul material comis la data de 26/27.01.2007 considerăm că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunile de tâlhărie în infracțiunile de înșelăciune.

Activitatea infracțională desfășurată de inculpat - așa cum s-a arătat mai sus - nu se poate circumscrie unei activități de inducere în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust.

5. Contrar susținerilor inculpatului, considerăm că în mod corect instanța de apel a respins cererea acestuia privind citarea și audierea martorilor și (coautori la infracțiunea de tâlhărie).

Instanța de fond a dispus pe parcursul judecății citarea numitului, însă deși citat și cu mandat de aducere a fost imposibilă audierea acestuia, nemaifiind găsit la domiciliul cunoscut.

Mai mult, în rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei față de numiții și întrucât aceștia s-au sustras urmăririi penale, situație ce conduce la concluzia că audierea acestora în fața instanței de apel nu s-ar fi putut realiza.

6. Considerăm că este nefondat și motivul de recurs formulat în subsidiar cu privire la netemeinicia hotărârii instanței de apel.

Tribunalul Galația realizat o corectă individualizare a răspunderii penale a inculpatului respectând dispozițiile art. 72 Cod penal.

Aplicarea față de inculpat a dispozițiilor art. 74 Cod penal privind circumstanțele atenuante se realizează prin raportare la celelalte criterii generale de individualizare reglementate de art. 72 Cod penal.

Față de gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor comise, față de modalitățile și împrejurările săvârșirii - așa cum s-a arătat mai sus - față de urmarea produsă, de atingerea adusă relațiilor sociale ce apără patrimoniul, având în vedere atitudinea și persoana inculpatului, care a negat comiterea faptei, și nu se află la primul impact cu legea penală, că prin comiterea faptelor din prezenta cauză au devenit incidente dispozițiile art. 37 lit.b Cod penal (vizând recidiva postexecutorie) considerăm că nu se impune reducerea pedepselor aplicate acestuia.

Având în vedere dispozițiile art. 52 Cod penal, față și de cele mai sus arătate, considerăm că scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins față de inculpat doar prin executarea efectivă a pedepsei în cuantumul stabilit de instanța de apel.

Față de cele de mai sus se va respinge ca nefondat recursul declarat de.

Conform art. 383 alin.1¹și art.350 Cod procedură penală se va menține starea de arest a inculpatului, iar conform art 383 alin.2 Cod procedură penală se va deduce din pedeapsă durata arestării preventive.

Conform art. 192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 27.12.1966 în G, CNP -, domiciliat în G,-, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G) împotriva deciziei penale 405 din 08.10.2008 a Tribunalului Galați (sentința penală nr. 99/24.01.2008 a Judecătoriei Galați ).

În baza disp. art. 383 alin. 1¹.pr.pen. și art. 350.pr.pen. menține starea de arest a inculpatului.

În baza disp. art. 383 alin. 2.pr.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 ore din 16.11.2006 și durata arestării preventive de la 31.01.2007 la zi respectiv 13.03.2009.

În baza disp. art.192 alin.2.pen obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu pentru termenele de judecată din 02.12.2008 și 09.01.2009 (avocat ), precum și suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu pentru termenul din 02.02.2009 (avocat ) vor fi înaintate către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 martie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

Red. -/27.03.2009

Tehnored. / 2 ex./03.04.2009

Fond: /Apel:,

Președinte:Daniela Liliana Constantinescu
Judecători:Daniela Liliana Constantinescu, Mariana Cristache, Aurel

Vezi şi alte speţe de drept penal: