Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 2/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 2/
Ședința publică din 14 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Burlacu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache
JUDECĂTOR 3: Irina Alexandra vicepreședintele Curții de APEL GALAȚI
Grefier:
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
- din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul ( zis "", fiul lui și, născut la data de 07.01.1986 în G, CNP -, domiciliat în comuna Măicănești, sat Măicănești, județul și ffl în G, str. -, -. 100, Județul G, în prezent deținut în Penitenciarul Brăila ), trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.211 Cod penal, împotriva deciziei penale nr.173/31.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză a răspuns inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de av., în baza împuternicirii avocațiale nr. 52/18.11.2009 eliberată de Baroul Galați - Cabinet individual, lipsă fiind intimatul parte vătămată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
După ce i s-au adus inculpatului la cunoștință disp.art.70 Cod pr.penală, potrivit cărora are dreptul să dea declarații, dar și să refuze să dea declarații, deoarece tot ce declară poate fi folosit și împotriva sa, inculpatul a arătat că dorește să dea declarație.
S-a procedat la audierea inculpatului, declarația sa fiind consemnată în procesul-verbal separat atașat la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatului recurent arată că recursul vizează achitarea pentru că nu inculpatul a săvârșit fapta. Inculpatul a arătat constant în fața instanței de fond, dar și în fața instanței de apel că nu se consideră vinovat de săvârșirea faptei pentru care este trimis în judecată. Argumentele în susținerea apărării rezultă din probele administrate în cauză, mai exact, singura - să-i spună probă- care îl incriminează pe inculpat este declarația părții vătămate care nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă. S-ar putea spune că recunoașterea din grup sau din fotografie ar fi acest alt mijloc de probă, dar această recunoaștere emană tot de la partea vătămată, astfel că nu se poate face o legătură care să dovedească vinovăția inculpatului pornind doar de la o probă, un martor, un terț martor, o probă fizică, o probă biologică
Nu se poate vorbi deci de o altă dovadă de incriminare decât declarația părții vătămate, care,așa cum prevede Codul d e procedură penală, nu poate fi considerată mijloc de probă decât dacă se coroborează cu o altă probă din dosar. Pe de altă parte, inculpatul a arătat spre sfârșitul urmăririi penale, dar și constant, în fața instanței de judecată că nu se face vinovat de săvârșirea faptei. În dovedirea nevinovăției sale, deși nu este obligat să își dovedească nevinovăția - inculpatul a arătat că la data la care se presupune că s-a săvârșit fapta nu se afla în localitate, aspect confirmat și de martora - audiată în fața Tribunalului Galați, înainte de declinarea competenței.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei în prima fază. Ulterior, în prezența apărătorului ales, în faza de urmărire penală și în fața instanței de judecată nu a mai recunoscut faptele, arătând și motivele pentru care a dat inițial acea primă declarație.
Martora a arătat că în perioada în care se presupune că s-a săvârșit fapta, inculpatul era plecat împreună cu ea și soția lui în Măicănești, județul De asemenea, din declarația părții vătămate dată în prima fază în care a fost audiată rezultă că persoana care se presupune că ar fi era strigată de cealaltă persoană, în timp ce fugeau, cu numele de "".
De asemenea, descrierea pe care o face partea vătămată și pe baza căreia se presupune că ar fi ajuns la persoana inculpatului este o descriere generală și care se aplică la peste 70% din populația de etnie rommă, dintre bărbați. Nu se poate merge pe această descriere și pe recunoașterea din grup care este unica probă care l-a incriminat pe inculpat.
Pentru toate aceste aspecte și faptul că orice dubiu profită inculpatului, cât și față de probele care le-a administrat în apărare care cântăresc mai mult decât singura probă - declarația părții vătămate care a condus la condamnarea inculpatului, solicită admiterea recursului și în rejudecare, a se dispune achitarea inculpatului în baza art.11 pct.2 lit.a în ref. la art.10 lit.c Cod pr.penală - fapta nu a fost săvârșită de către inculpat.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea căii de atac formulată. Instanța de fond și instanța de apel au apreciat în mod corect probele administrate în procesul penal atunci când au dispus condamnarea inculpatului.
În acest sens, se constată că partea vătămată a indicat în mod constant atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești, modalitatea în care i-a fost sustras prin violență telefonul mobil de către două persoane,dintre care una este inculpatul din prezenta cauză. Procesul-verbal de recunoaștere existent la dosarul de urmărire penală la fila 23 indică modalitatea legală în care partea vătămată l-a indicat pe inculpat ca fiind participant la infracțiunea de tâlhărie comisă împotriva sa, în prezența martorului asistent, care confirmă realitatea acestei recunoașteri.
De asemenea, inculpatul, fiind audiat în faza de urmărire penală, atât cu ocazia audierii sale olografe-declarație existentă la fila 43 dosarului de urmărire penală, cât și cu ocazia reaudierii sale, conform declarației de la fila 41 dosarului de urmărire penală, recunoaște că a participat la săvârșirea infracțiunii, însă afirmă că este cel ce a sustras telefonul mobil, violența fiind exercitată de coinculpatul care a participat la realizarea acesteia. La audierea inculpatului în faza de urmărire penală a asistat și martorul, persoană care este audiată și în fazele de cercetare judecătorească și care confirmă faptul că inculpatul a recunoscut fără nici un fel de constrângere modul în care a săvârșit infracțiunea.
Faptul că ulterior, pe parcursul cercetării judecătorești inculpatul înțelege să adopte o altă poziție procesuală, în sensul că revine asupra declarațiilor sale și susține că nu a participat în nici o modalitate la comiterea infracțiunii, nu este de natură a convinge instanța de judecată că într-adevăr el nu este autorul comiterii acestei infracțiuni.
În aceste condiții, apreciază că,în conformitate cu probele care au fost administrate în cauză, s-a făcut dovada săvârșirii de către inculpat a infracțiunii de tâlhărie,prin exercitarea furtului cu violență împotriva părții vătămate și pe cale de consecință, consideră că soluțiile de condamnare sunt legale.
Apărătorul inculpatului, în replică, arată că martorul a lucrat la domnul avocat desemnat din oficiu.
Inculpatul recurent arată că nu este vinovat și că în prezent execută o pedeapsă de trei ani de închisoare.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1436 din 05.09.2004 Judecătoriei Galați ( dosar fond nr -) inculpatul a fost condamnat la pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art 211 alin 1, 2 litera c și alin 21litera a din Codul penal.
În baza art. 85 Cod penal, s-a dispus anularea suspendării condiționate pentru pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală 1015/2006 a Judecătoriei Galați iar în baza art. 33 - 34 litera din Codul penal au fost contopite cele două pedepse și s-a dispus executarea pedepsei mai grele de 7 ani închisoare.
A fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 litera a teza II și Cod penal.
În baza art. 14 Cod procedură penală și art. 998 din cod civil fost obligat inculpatul la plata sumei de 320 lei RON, cu titlu de despăgubiri materiale către partea vătămată.
Conform art. 189 și 191 din Codul d e procedură penală, inculpatul fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond reținut următoarele:
La data de 18.04.2005, inculpatul, împreună cu un alt tânăr rămas neidentificat au mers în zona liceului " " din G cu scopul de a sustrage bunuri și bani prin violență de la elevi ai liceului.
Inculpatul și prietenul său în realizarea rezoluției infracționale au acostat pe partea vătămată în vârstă de 15 ani și i-au cerut telefonul mobil motivându- părții vătămate că doresc să dea un telefon.
După ce a dat telefonul inculpatului, văzând că acesta nu dorește să îl restituie, partea vătămată a insistat să îi restituie telefonul dar a fost lovită și amenințată atât de inculpatul cât și de prietenul acestuia ( făptuitorul neidentificat).
Prejudiciul nu a fost recuperat, inculpatul, vânzând telefonul mobil sustras prin violență unei terțe persoane cu suma de 100 lei RON.
În faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut fapta comisă iar situația de fapt și vinovăția acestuia a fost dovedită și cu plângerea și declarația părții vătămate, declarații de martori; proces- verbal de cercetare la fața locului, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză.
Împotriva sentinței penale nr. 1436 din 05.09.2008, Judecătoriei Galați, în termen legal, a declarat apel inculpatul.
În motivarea cererii de apel inculpatul a arătat că nu a comis fapta de care este acuzat solicitând achitarea sa conform art. 10 litera a din Codul d e procedură penală, iar în subsidiar redozarea pedepsei aplicată la instanța de fond.
Prin decizia penală nr. 173/31.03.2009 a Tribunalului Galați, apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 1436/05.09.2008 a Judecătoriei Galația fost respins ca nefondat.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut că instanța de fond manifestat rol activ în soluționarea cauzei administrând mai multe probe care coroborate între ele au reținut corect o situație de fapt reală și în același timp a stabilit în mod indubitabil vinovăția inculpatului.
Fapta există și a fost comisă cu vinovăție de inculpatul acesta fiind participant activ la tâlhărirea părții vătămate, în vârstă de 15 ani, la data de 18.04.2005.
Inculpatul a recunoscut în faza de urmărire penală că a exercitat violențe asupra părții vătămate pentru a păstra bunul sustras de la aceasta.
Pe de altă parte, inculpatul a avut inițiativa infracțională, a acostat-o pe partea vătămată iar telefonul mobil sustras prin violență a fost valorificat tot de inculpatul contra sumei de 100 lei RON.
De asemenea, s-a reținut că partea vătămată, în declarațiile date a indicat ca autor al tâlhăriei și pe inculpatul alături de un alt participant, această împrejurare fiind confirmată și prin declarațiile unor martori în special declarația dată de martorul.
În privința pedepsei aplicate s- constatat că acesta a fost orientată către limita minimă prevăzută de lege chiar dacă inculpatul - apelant este cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine de sfidare a instanței de fond în sensul că nu s- prezentat la nici un termen de judecată chiar dacă a fost legal citat.
S-a reținut că nu se poate dispune redozarea pedepsei în apel, cu reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, deoarece acesta are antecedente penale, fapta comisă este foarte gravă, nu a depus diligențe pentru recuperarea prejudiciului, victima tâlhărită era un minor de 15 ani iar pe de altă parte inculpatul s-a sustras judecății atât la instanța de fond cât și la instanța de apel.
Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticându-le pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a susținut că acesta vizează achitarea în temeiul art. 10 lit. c Cod proc. penală, deoarece nu el a săvârșit fapta pentru care este cercetat. În fața instanței de fond, dar și în fața instanței de apel, a susținut constant că nu se consideră vinovat de săvârșirea faptei pentru care este trimis în judecată. Argumentele în susținerea apărării rezultă din probele administrate în cauză, mai exact, singura - să-i spună probă- care îl incriminează pe inculpat este declarația părții vătămate care nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă. S-ar putea spune că recunoașterea din grup sau din fotografie ar fi acest alt mijloc de probă, dar această recunoaștere emană tot de la partea vătămată, astfel că nu se poate face o legătură care să dovedească vinovăția inculpatului pornind doar de la o probă, un martor, un terț martor, o probă fizică, o probă biologică
Nu se poate vorbi deci de o altă dovadă de incriminare decât declarația părții vătămate, care,așa cum prevede Codul d e procedură penală, nu poate fi considerată mijloc de probă decât dacă se coroborează cu o altă probă din dosar. Pe de altă parte, inculpatul a arătat spre sfârșitul urmăririi penale, dar și constant, în fața instanței de judecată că nu se face vinovat de săvârșirea faptei. În dovedirea nevinovăției sale, deși nu este obligat să își dovedească nevinovăția - inculpatul a arătat că la data la care se presupune că s-a săvârșit fapta nu se afla în localitate, aspect confirmat și de martora - audiată în fața Tribunalului Galați, înainte de declinarea competenței.
Inculpatul a susținut, că în prima fază de urmărire penală recunoscut săvârșirea faptei, deoarece așa l-a sfătuit apărătorul desemnat din oficiu, care i-a spus că altfel va fi arestat. Ulterior, în prezența apărătorului ales, în faza de urmărire penală și în fața instanței de judecată nu a mai recunoscut faptele, arătând și motivele pentru care a dat inițial acea primă declarație.
Martora a arătat că în perioada în care se presupune că s-a săvârșit fapta, inculpatul era plecat împreună cu ea și soția lui în Măicănești, județul De asemenea, din declarația părții vătămate dată în prima fază în care a fost audiată rezultă că persoana care se presupune că ar fi era strigată de cealaltă persoană, în timp ce fugeau, cu numele de "".
De asemenea, descrierea pe care o face partea vătămată și pe baza căreia se presupune că ar fi ajuns la persoana inculpatului este o descriere generală și care se aplică la peste 70% din populația de etnie rommă, dintre bărbați. Nu se poate merge pe această descriere și pe recunoașterea din grup care este unica probă care l-a incriminat pe inculpat.
Recursul este nefondat.
Analizând hotărârile penale recurate, prin prisma motivelor invocate de inculpatul, dar și din oficiu, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 3859alin. 3 Cod proc. penală, se constată că ambele instanțe, pe baza unei analize ample și judicioase a probelor administrate în cauză, au reținut în mod corect fapta săvârșită de inculpat cu vinovăție și au dat acesteia încadrarea juridică corespunzătoare.
În acest sens, se constată că partea vătămată a indicat în mod constant atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești, modalitatea în care i-a fost sustras prin violență telefonul mobil de către două persoane,dintre care una este inculpatul din prezenta cauză.
Procesul-verbal de recunoaștere existent la dosarul de urmărire penală la fila 23 indică modalitatea legală în care partea vătămată l-a indicat pe inculpat ca fiind participant la infracțiunea de tâlhărie comisă împotriva sa, în prezența martorului asistent, care confirmă realitatea acestei recunoașteri.
De asemenea, inculpatul, fiind audiat în faza de urmărire penală, atât cu ocazia audierii sale olografe-declarație existentă la fila 43 dosarului de urmărire penală, cât și cu ocazia reaudierii sale, conform declarației de la fila 41 dosarului de urmărire penală, recunoaște că a participat la săvârșirea infracțiunii, însă afirmă că cel ce a sustras telefonul mobil și a exercitat violențe asupra părții vătămate ar fi fost persoana care î-l însoțea.
Faptul că ulterior, pe parcursul cercetării judecătorești inculpatul a înțeles să adopte o altă poziție procesuală, în sensul că revine asupra declarațiilor sale și susține că nu a participat în nici o modalitate la comiterea infracțiunii, nu este de natură a convinge instanța de judecată că într-adevăr el nu este autorul comiterii acestei infracțiuni.
Susținerile inculpatului în sensul că în faza de urmărire penală ar fi fost asistat de un avocat desemnat din oficiu sunt nefondate deoarece, din declarațiile existente la filele 37 și 38 din dosarul de urmărire penală, rezultă că a fost asistat de apărător ales.
Susținerile inculpatului în sensul că inițial a recunoscut fapta, deoarece așa a fost sfătuit de avocat, sunt infirmat de martorul, apărător ales care l-a asistat la audieri. Mai mult, în faza de urmărire penală, s-a făcut o conducere în teren, ocazie în care, inculpatul a prezentat o serie de aspecte ce coincid cu cele prezentate de partea vătămată și martorul și pe care nu avea cum să le cunoască dacă nu a săvârșit fapta.
Referitor la recunoașterea din grup se constată că chiar vărul inculpatului - martorul - a declarat că partea vătămat l-a recunoscut pe inculpat din grupul de persoane ca fiind cel care a săvârșit fapta.
În ceea ce privește susținerile inculpatului în sensul că la data săvârșirii faptei s-ar fi aflat în comuna Măicănești, județul V nu au fost confirmate de martora, martoră propusă de inculpat, care nu a putut preciza perioada în care inculpatul a fost plecat la țară.
Relevantă sub aspectul existenței faptei și a vinovăției este declarația martorului, care a declarat că, la termenul din 14.11.2006, l-a văzut pe inculpat discutând cu partea vătămată și că ulterior partea vătămată i-a relatat că inculpatul a cerut să ajungă la o înțelegere.
Se constată că prima instanță a efectuat și o judicioasă operațiune de individualizare a pedepsei, dovadă că pedeapsa aplicată reprezintă minimul special prevăzut de lege. Având în vedere modul și împrejurările concrete în care inculpatul a săvârșit fapta, vârsta părții vătămate, gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, poziția oscilantă pe care inculpatul a avut-o pe parcursul procesului penal, dar și faptul că inculpatul are antecedente penale și este cercetat și în alte cauze, se constată că nu pot fi reținute circumstanțe atenuante.
Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 38515pct. 1 lit. b și art. 192 alin. 2 Cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul ( zis "", fiul lui și, născut la data de 07.01.1986 în G, CNP -, domiciliat în comuna Măicănești, sat Măicănești, județul și ffl în G, str. -, -. 100, Județul G, în prezent deținut în Penitenciarul Brăila ), împotriva deciziei penale nr.173/31.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- (sentința penală nr. 1436/05.09.2008 a Judecătoriei Galați ).
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod proc. penală obligă pe inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 14.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.jud. /22.01. 2010
Jud.apel -
Jud.fond TG.
Tehnored.CG/2 ex./22.01.2010
Președinte:Aurel BurlacuJudecători:Aurel Burlacu, Mariana Cristache, Irina Alexandra
