Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 252/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.252/
Ședința publică din data de 20 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valentin Iancu
JUDECĂTOR 2: Lucia Dragomir
JUDECĂTOR 3: Marius Cristian Epure
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpata - - domiciliată în municipiul C, Strada 1 decembrie 2. -6, Ap.35, județul C; municipiul M,-, județul C și municipiul C,-, Bl.3, Et.2, Ap.51, împotriva sentinței penale nr.468/P din data de 19 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul penal nr- și a deciziei penale nr.108 din data de 03.03.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, inculpata fiind trimisă în judecată pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 211 Cod penal.
În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă:
- intimatul inculpat - în stare de arest și asistat de avocat din oficiu - în substituirea apărătorului din oficiu - în baza împuternicirii avocațiale de substituire nr.7/2008 emisă de Baroul de Avocați C - Cabinet Individual de Avocat;
Se constată lipsa:
- recurentei inculpate - pentru care răspunde avocat din oficiu - în baza împuternicirii avocațiale nr.1534/2008, emisă de Baroul de Avocați C;
- intimatei parte civilă.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 Cod procedură penală.
În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri noi de solicitat și nici excepții de ridicat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite condițiile prevăzute de disp.art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de disp.art.38513Cod procedură penală.
Avocat, apărător din oficiu al recurentei inculpate, având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat inculpată, casarea hotărârilor recurate ca nelegale și netemeinice și achitarea în temeiul disp.art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 lit."d" Cod procedură penală, motivată de faptul că inculpata nu a avut nici cea mai mică intenția de a săvârși această faptă, așa cum rezultă din declarația din dosarul de urmărire penală - pagina 46, dar pe fondul consumului de alcool, partea vătămată a încercat să întrețină relații sexuale cu inculpata, împotriva voinței acesteia.
Precizează că în momentul în care inculpatul s-a întors la locul unde o lăsase pe inculpată și pe partea vătămată, a surprins-o pe partea vătămată dezbrăcată, moment în care l-a lovit văzând intenția acestuia de a întreține raport sexual cu concubina sa, iar inculpata pe fondul unei stări de a făcut ceea ce i-a spus inculpatul și anume a luat hainele acestuia gândind că o face pe partea vătămată de râs, în urma intenției lui de a întreține un act sexual, fără încuviințarea acesteia.
Solicită instanței a ține cont și de faptul că aceasta are în întreținere un copil minor, chiar dacă a mai avut conflicte cu legea penală.
Pe cale de consecință, solicită achitarea inculpatei, lipsind intenția.
Avocat, apărător din oficiu al intimatului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat de inculpata.
Procurorul, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de inculpată întrucât hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice.
Precizează că din întreg materialul probator administrat în cauză, rezultă vinovăția acesteia sub forma intenției, având în vedere că deși nu a exercitat acte de violență asupra părții vătămate, și-a însușit în egală măsură bunurile de care a deposedat-o pe partea vătămată inculpatul.
Inculpata este cea care a pus toată îmbrăcămintea de care a dezbrăcat-o pe partea vătămată, în rucsac, rucsac care a fost găsit asupra sa.
Scopul sustragerii bunurilor părții vătămate, a fost acela de a sustrage banii care se aflau la slipul părții vătămate.
Apreciază că în mod corect instanța a stabilit că inculpații au comis fapta împreună, într-un loc public, acționând pe timp de noapte, astfel că sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.
Pe cale de consecință, solicită respingerea recursului și menținerea soluției pronunțate în cauză ca fiind legală și temeinică.
Intimatul inculpat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței cu privire la recursul declarat de inculpata.
Instanța ia cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.468/P/ din data de 19 decembrie 2007, pronunțată în dosarul penal nr-, Judecătoria Mangalia, în temeiul art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) din Codul penal cu aplicarea art. 37 lit. a) din Codul penal și a art. 74 alin. (2) din Codul penal raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) din Codul penal a condamnat pe inculpatul -, născut la data de 08.08.1969, în Pitești, jud. A, fiul lui și, de cetățenie română, studii 10 clase, stagiul militar îndeplinit, divorțat, un copil minor, fără ocupație și loc de muncă, recidivist, CNP -, domiciliat în comuna, sat, jud. B, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În temeiul art. 61 alin. (1) din Codul penal a revocat liberarea condiționată privind pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului - prin sentința penală nr. 2629 din 28.09.2004 a Judecătoriei Bacău, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1156 din 16.11.2004 a Tribunalului Bacău, a contopit restul de pedeapsă de 331 de zile cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată în prezenta cauză și a dispus ca inculpatul - să execute pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.
În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) din Codul penal a interzis inculpatului - drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din Codul penal pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 88 alin. (1) din Codul penal a scăzuz din durata pedepsei aplicate inculpatului - timpul reținerii și al arestării preventive de la data de 28.07.2007 până la data pronunțării prezentei hotărâri, 19.12.2007.
În temeiul art. 350 din Codul d e procedură penală a menținut arestarea preventivă a inculpatului -.
În temeiul art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) din Codul penal cu aplicarea art. 74 alin. (2) din Codul penal raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) din Codul penal a condamnat pe inculpata, născută la data de 04.07.1967, în C, jud. C, fiica lui G și, de cetățenie română, studii medii, divorțată, un copil minor, fără ocupație și loc de muncă, cu antecedente penale, CNP -, domiciliată în municipiul M,-, jud. C, fără forme legale în municipiul C, str. 1 - 2. -. 35, jud. C, la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) din Codul penal a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din Codul penal pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 88 alin. (1) din Codul penal a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatei timpul reținerii și al arestării preventive de la data de 28.07.2007 până la data pronunțării prezentei hotărâri, 19.12.2007.
În temeiul art. 350 din Codul d e procedură penală a menținut arestarea preventivă a inculpatei.
A respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă.
În temeiul art. 189 din Codul d e procedură penală onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului - în faza urmăririi penale, avocat -, în cuantum de 150 de lei, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de avocați
În temeiul art. 189 din Codul d e procedură penală onorariul apărătorului din oficiu al inculpatei în faza urmăririi penale, avocat -, în cuantum de 150 de lei, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de avocați
În temeiul art. 189 din Codul d e procedură penală onorariul apărătorului din oficiu al inculpaților în cursul judecății, avocat -, în cuantum de 200 lei, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de avocați
În temeiul art. 191 din Codul d e procedură penală a obligat pe inculpații - și să plătească statului suma de 500 de lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta în cauză.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
În cursul lunii iulie 2007, partea vătămată, care locuia în municipiul C N, l-a cunoscut pe inculpatul - în gara din DTS și au hotărât să vină împreună în zona litoralului românesc, iar, în gara din C, cei doi au cunoscut-o și pe inculpata, care a acceptat să li se alăture.
În ziua de 27.07.2007, cei trei au venit în municipiul M, au cumpărat de la un magazin din oraș băuturi alcoolice și produse alimentare care au fost plătite de partea vătămată, după care s-au deplasat în zona numită insula M, unde au stat între orele 2100și 2230. Aici, partea vătămată și inculpații au consumat atât alimentele, cât și băuturile alcoolice, iar, după terminarea acestora din urmă, la solicitarea părții vătămate, care i-a dat suma de 20 de lei, inculpatul - a mers la un magazin și a mai cumpărat bere și vin după care a revenit pe insula
La un moment dat, când partea vătămată s-a ridicat pentru a lua o sticlă cu bere, inculpatul - s-a apropiat de aceasta și i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feței, doborând-o la pământ. Inculpatul - a continuat să o lovească pe partea vătămată cu picioarele în abdomen și în zona capului și i-a cerut acesteia să se dezbrace complet de hainele cu care era îmbrăcată.
Partea vătămată s-a conformat solicitării inculpatului, dată fiind atitudinea agresivă a acestuia, și s-a dezbrăcat de toate hainele cu care era îmbrăcat, inclusiv de slipul în care ținea banii pe care îi avea asupra sa. Inculpatul - i-a dat obiectele de îmbrăcăminte ale părții vătămate inculpatei, care le-a pus chiar în rucsacul părții vătămate, iar, după ce au luat și slipul în care se afla suma de 500 de lei, cei doi inculpați au plecat, lăsând-o pe partea vătămată complet dezbrăcată.
Aceasta din urmă a plecat spre oraș și, în scurt timp, a fost găsită de doi lucrători din cadrul Poliției municipiului M, cărora le-a relatat cele întâmplate. Împreună cu partea vătămată, aceștia au plecat în căutarea inculpaților, pe care i-au localizat imediat pe strada - -, lângă sediul Poliției de Frontieră, și, în urma controlului efectuat, au găsit asupra inculpatei rucsacul părții vătămate, în care se aflau obiectele de îmbrăcăminte ale acesteia, iar, într-o sacoșă de pânză aflată asupra inculpatului -, suma de 558 lei.
În urma loviturilor primite de la inculpatul -, partea vătămată a suferit leziuni traumatice care ar fi putut fi produse prin lovire cu și de corpuri dure și care au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale, potrivit raportului de constatare medico - legală nr. 476/LR din 07.08.2007 eliberat de SML
Starea de fapt reținută de prima instanță s-a fundamentat în mod deosebit, datorită circumstanțelor în care a fost comisă fapta (pe timp de noapte, într-o zonă izolată a orașului și fără a fi prezente alte persoane), pe declarația părții vătămate și, parțial, pe declarațiile inculpaților - și, precum și pe înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală (proces - verbal de depistare, proces - verbal de percheziție, proces - verbal de predare - primire, planșe fotografice, raportul de constatare medico - legală nr. 476/LR din 07.08.2007 eliberat de SML C și fișele de cazier judiciar ale inculpaților).
Prin decizia penală nr.108 din data de 03 martie 2008, pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul Constanța, în baza art. 369 od procedură penală, a luat act de retragerea apelului formulat de apelantul - intimat - inculpat împotriva sentinței penale nr. 468/P/19.12.2007 pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul penal nr-.
În baza art. 350 alin.1 Cod procedură penală raportat la art. 3002Cod procedură penală și art. 160balin.3 Cod procedură penală a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 08.08.1969 în mun. Pitești, jud.
Măsura dispusă s-a comunicat administrației locului de deținere.
În baza art. 383 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 88 Cod penal a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada arestării preventive de la data de 20.12.2007 la zi.
În baza art. 379 pct.1 lit."b" Cod procedură penală a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta - intimată - inculpată împotriva sentinței penale nr. 468/P/19.12.2007 pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul penal nr-.
În baza art. 383 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 88 Cod penal a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatei perioada arestării preventive de la data de 20.12.2007 la 07.02.2008 inclusiv.
În baza art. 381 alin.1 Cod procedură penală raportat la art. 357 alin.2 lit. "c" Cod procedură penală a menținut măsura obligării inculpatei de a nu părăsi țara, dispusă prin încheierea de ședință din data de 04.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală a obligat apelanții - inculpați - intimați și la plata a câte 200 lei fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 189 Cod procedură penală suma de 290 lei reprezentând onorarii apărători desemnați din oficiu - avocat ( 140 lei ) și avocat - ( 150 lei ) s-au avansat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului
Împotriva sentinței penale nr.468/P/din 19.12.2007 a Judecătoriei Mangalia și a deciziei penale nr.108 din 03 martie 2008 a Tribunalului Constanța, a declarat recurs inculpata, criticându-le ca nelegale și netemeinice.
În motivul de recurs se solicită casarea celor două hotărâri și rejudecând, în baza art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 lit."d" Cod procedură penală, achitarea inculpatei pentru infracțiunea pentru care a fost condamnată, pentru lipsa intenției directe.
Verificând legalitatea și temeinicia celor două hotărâri penale prin prisma criticilor aduse, din probele dosarului, se constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, nr.1472/P/24.08.2007, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei recurente pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.211 al.1 și al.2 lit."b,c" și al.21lit."a" Cod penal, reținându-se că împreună cu coinculpatul, în seara zilei de 27.07.2007, prin violență a deposedat-o pe partea vătămată, de hainele cu care era îmbrăcat și suma de 500 lei, pe care o avea într-un slip. Din actul medico-legal nr.476/LR/07.08.2007, rezultă că partea vătămată prezenta leziuni traumatice care s-au produs prin lovire cu și de corpuri dure, pentru a căror vindecare i-au fost necesare 7-8 zile de îngrijiri medicale.
În urma probelor administrate de instanță de fond și apel, respectiv reclamația și declarația părții vătămate, procesul verbal de la fața locului, planșele fotografice, procesul verbal de efectuare a controlului bagajelor în care s-au găsit bunurile părții vătămate căreia i-au fost restituite, declarațiile celor doi inculpați din care rezultă că după ce inculpatul a lovit victima și a deposedat-o de bunuri și bani, coinculpata le-a luat, le-a pus în rucsacul părții vătămate, pe care organele de poliție le-a găsit asupra acesteia.
Pentru aceste considerente, în baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul inculpatei, hotărârile recurate fiind legale și temeinice.
În baza art.189 Cod procedură penală, dispune plata din fondul Ministerului Justiției a onorariilor avocat oficiu și, în sumă de câte 100 lei fiecare.
În baza art.192 al.2 Cod procedură penală, recurenta va fi obligată la 280 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală,
Respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpata - - domiciliată în municipiul C, Strada 1 decembrie 2. -6, Ap.35, județul C; municipiul M,-, județul C și municipiul C,-, Bl.3, Et.2, Ap.51, împotriva sentinței penale nr.468/P din data de 19 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul penal nr- și a deciziei penale nr.108 din data de 03.03.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-.
În temeiul art.189 Cod procedură penală,
Dispune plata din fondul Ministerului Justiției a onorariilor cuvenite apărătorilor din oficiu - avocat și avocat, în sumă de câte 100 lei fiecare.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală,
Obligă recurenta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 280 lei fiecare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.05.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Jud.fond
Jud.apel;
Red.dec.Jud.
Tehnored.Gref.-/ 2 ex.
Data: 26.05.2008
Președinte:Valentin IancuJudecători:Valentin Iancu, Lucia Dragomir, Marius Cristian Epure