Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 260/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

Dosar nr-

2757/2009

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ

Decizia penală nr.260/

Ședința publică din data de 12 februarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Magdalena Iordache

JUDECĂTOR 2: Cristina Carmen Craiu

JUDECĂTOR 3: Daniela

GREFIER -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR

Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții-inculpați, și împotriva Deciziei penale nr.601/A/09.XI.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din Dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.177.202/14.2010, aflată la fila 30, recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegațiile nr.431.016/15.2010, depusă la fila 32, și nr.431.022/12.II.2010, la dosar, recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător din oficiu, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.002.195/15.2010, depusă la fila 34, și recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.21/15.2010, depusă la fila 33, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează atât faptul că starea de arest preventiv a recurenților-inculpați, menținută prin Încheierea de ședință din data de 15.2010, se va împlini pe data de 12.III.2010, cât și prezența la dosar a motivelor de recurs depuse de recurentul-inculpat, după care;

Apărătorii aleși ai recurenților-inculpați și depun la dosar motivele de recurs.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Apărătorul ales al recurentului-inculpat, invocând cazurile de casare prevăzute de art.385⁹pct.10, 14 și 17 Cod procedură penală, arată că instanțele nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale ale părților, anume pe cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei penale, întrucât sintagmele "respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei penale" și "respinge apelul" nu echivalează cu motivarea cererii formulată de parte, motiv pentru care, în temeiul art.385¹⁵pct.2 lit.c Cod procedură penală, solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale și trimiterea cauzei la instanța de apel spre rejudecare.

În susținerea cazului de casare prevăzut de art.385⁹pct.17 Cod procedură penală, arată că instanțele de fond și de apel, făcând o greșită interpretare a probatoriului, respectiv a declarațiilor date de partea vătămată și de martori, au dat o greșită încadrare juridică a faptei penale în infracțiunea de tâlhărie, în realitate, singura faptă penală pentru care există probe suficiente fiind cea de furt calificat, cu atât mai mult cu cât inculpatul, încă de la prima declarație, a susținut că a existat o înțelegere prealabilă pentru a comite infracțiunea de furt și nu infracțiunea de tâlhărie.

În egală măsură, sunt și alte elemente esențiale care vin în sprijinul acestei încadrări juridice, în primul rând, inexistența acțiunii de amenințare, întrucât nici partea vătămată și nici martorii nu au afirmat că inculpatul a formulat amenințări în timpul sau ulterior comiterii infracțiunii. Astfel, partea vătămată nici măcar nu l-a recunoscut pe inculpat, de pe planșa foto, iar martorul - a recunoscut alte persoane, afirmând, în declarația sa de la fila 76 dosarului de urmărire penală, că l-a văzut pe inculpatul trecând pe lângă el, declarație care se coroborează cu cea a martorului, prezent la momentul producerii coliziunii autoturismelor, care a recunoscut o altă persoană și nu pe acest inculpat. Pe de altă parte, coliziunea s-a produs fulgerător și inculpații nu știau că șoferul mașinii care i-a lovit este proprietarul imobilului, au considerat că este o greșeală în trafic, iar partea vătămată nu a coborât din autoturism, nu a vorbit cu inculpații și nu a strigat după ajutor. În același timp, inculpatul se afla la volanul autoturismului, nu a existat o înțelegere de a comite vreo agresiune, iar circumstanțele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanților numai în măsura în care le-au cunoscut sau le-au prevăzut, elemente care sunt esențiale pentru calificarea juridică a faptei penale în infracțiunea de furt calificat.

Totuși, acceptând că ar fi existat o acțiune de amenințare sau de violență, nu s-a stabilit dacă amenințarea a fost consecința incidentului rutier sau o modalitate pentru ca inculpații să-și asigure scăparea.

În susținerea ultimului caz de casare, arată că pedeapsa de 9 ani închisoare, stabilită de instanța de fond, este mult prea mare în raport cu criteriile generale enunțate în art.72 Cod penal, având în vedere faptul că infracțiunea a fost comisă fără exercitarea de agresiuni fizice asupra părții vătămate sau a martorilor, cu o presupusă acțiune de amenințare, în condițiile în care inculpatul a avut o atitudine procesuală sinceră și conformă cu participația sa penală, valoarea bunurilor sustrase a fost redusă, iar prejudiciul parțial recuperat, elemente în raport cu care apreciază că se impune reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art.74 alin.1 lit.c Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art.76 lit.b Cod penal și reducerea cuantumului închisorii, care, potrivit jurisprudenței, este mai mare decât minimul prevăzut de lege atunci când infracțiunea este însoțită de agresiuni evidente și destul de grave.

Concluzionând, solicită admiterea recursului, în principal, casarea deciziei penale și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, iar, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a faptei penale din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat, cu aplicarea unei pedepse corespunzătoare, sau reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art.74 alin.1 lit.c Cod penal, aplicarea dispozițiilor art.76 lit.b Cod penal și reducerea cuantumului pedepsei închisorii la minimul prevăzut de lege, având în vedere și faptul că inculpatul are un minor pe care nu a reușit să-l recunoască.

Apărătorul ales al recurentului-inculpat, invocând cazurile de casare prevăzute de art.385⁹pct.9, 14, 17 și 18 Cod procedură penală, arată că instanța de apel și-a motivat soluția în mod formal și superficial, reținând numai că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpaților.

Pe de altă parte, încadrarea juridică dată faptei penale este greșită, astfel că solicită schimbarea încadrării juridice a acesteia din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art.208 - art.209 alin.1 lit.a și i Cod penal, întrucât nu s-a făcut dovada comiterii infracțiunii de tâlhărie, câtă vreme inculpații nu au exercitat vreun act de agresiune fizică sau psihică ori de amenințare asupra părții vătămate, chiar dacă au încercat să-și asigure scăparea, și nu a fost demonstrată deținerea unui cuțit sau a unei șurubelnițe cu care ar fi încercat distrugerea geamului pentru a pătrunde în locuință.

În susținerea cazului de casare prevăzut de art.385⁹pct.18 Cod procedură penală, arată că inculpatul nu a cunoscut scopul deplasării cu autoturismul la locuința părții vătămate și a stat în mașină, declarațiile părții vătămate și ale martorilor fiind contradictorii, numai cu privire la faptul că s-ar fi aflat în sau lângă autoturism, și niciunul nu a declarat că l-ar fi văzut în imobil. Mai mult decât atât, când i-a văzut pe ceilalți fugind, s-a urcat și el în autoturism, considerente pentru care solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor penale și, pe fond, în temeiul art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală, achitarea inculpatului.

În subsidiar, în susținerea cazului de casare prevăzut de art.385⁹pct.14 Cod procedură penală, arată că pedeapsa de 9 ani închisoare este prea severă în raport cu circumstanțele reale ale comiterii infracțiunii, cu faptul că nu a exercitat acțiuni de violență asupra părții vătămate, inculpații au dorit numai să fugă de la locul faptei, incidentul rutier nefiind produs de aceștia, întrucât, altfel, ar fi putut avea consecințe grave, având, în egală măsură, în vedere participația sa concretă la săvârșirea infracțiunii, precum și datele referitoare la persoana sa, căsătorit, cu 4 minori, unic întreținător al familiei, care are o situație materială dificilă, așa încât să-i fie aplicată o pedeapsă într-un cuantum diminuat, să asigure scopul procesului penal de restabilire a ordinii de drept și de îndreptare a inculpatului, care dorește să asigure o viață decentă copiilor săi.

Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpatarată că își însușește criticile formulate de colegii antevorbitori, arătând că nu există niciun fel de probe că inculpații au exercitat acte de violență asupra părții vătămate, relevante în acest sens fiind nu numai declarațiile inculpatului, ci și declarația dată de partea vătămată în fața instanței de fond, aflată la fila 229, în care explică de ce retractează declarația dată în faza urmăririi penale cu privire la acțiunea de amenințare și în care afirmă că i-a urmărit pe inculpații, dorind să-i calce cu mașina, dacă ar fi mers pe jos, însă a abandonat urmărirea, așa încât nu ar fi fost posibil să fie amenințat, iar, pe de altă parte, arată că a susținut inițial că a fost amenințat, întrucât procurorul i-a relatat că, în această modalitate, își poate recupera bunurile.

A doua critică se referă la cuantumul prea mare al pedepsei închisorii, arătând că, în raport cu circumstanțele reale ale comiterii infracțiunii - modul concret de săvârșire, gradul de participație penală, întrucât el a rămas în curte și i-a anunțat pe ceilalți când a văzut că se apropie cineva, cu împrejurarea că partea vătămată nu mai are pretenții civile, având, totodată, în vedere atitudinea sa sinceră (declarația de la fila 227 dosarului de fond, în care descrie, detaliat, situația de fapt, care se coroborează cu declarațiile coinculpaților), se justifică aplicarea unei sancțiuni mai blânde, solicitând reducerea cuantumului pedepsei închisorii.

Apărătorul ales al recurentului-inculpat,invocând cazurile de casare prevăzute de art.385⁹pct.9, 10, 17 și 18 Cod procedură penală, solicită, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei penale sau a ambelor hoărâri penale, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond sau la cea de apel, iar, în subsidiar, în temeiul art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală, achitarea inculpatului.

În dezvoltarea cazului de casare prevăzut de art.385⁹pct.9 Cod procedură penală, arată că instanța de apel nu a argumentat aproape deloc dacă inculpatul a participat sau nu la comiterea faptei penale, considerând că partea vătămată, în declarația dată la instanța de fond, a încercat să minimalizeze contribuția inculpaților sau chiar să-l disculpe pe acest inculpat, susținând că nu a fost amenințată, însă a dat detalii care se coroborează cu declarația sa din faza urmăririi penale, când a susținut că au fost patru autori, dintre care unul avea o șurubelniță asupra sa, detaliu pe care îl putea observa numai dacă se apropia de aceștia, eventual dacă ar fi fost amenințată, motivare din care nu rezultă că inculpatul a comis fapta. Mai mult decât atât, partea vătămată i-a recunoscut numai pe ceilalți trei inculpați, dându-le semnalmentele, și a relatat participația lor la comiterea infracțiunii, deși nu avea niciun motiv să-l apere pe acest inculpat, dacă ar fi participat alături de ceilalți.

În egală măsură, instanța de apel a mai reținut că în mod corect a fost înlăturată susținerea părții vătămate că ar fi fost influențată de organul de poliție să afirme că a fost amenințată, în scopul recuperării bunurilor, având în vedere diferența relativ redusă între limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de tâlhărie și cea furt calificat. Mai departe, aceeași instanță a afirmat că veridicitatea susținerilor părții vătămate rezultă din împrejurarea că declarațiile sale se coroborează cu declarațiile martorilor oculari, cu procesele-verbale de cercetare la fața locului și alte probe, în sensul că martorii G și au confirmat că între cele două autoturisme s-a produs un impact, mașina inculpaților prezentând avarii în partea dreaptă-spate. În realitate, martora nu i-a recunoscut pe inculpați, iar martorul G nici măcar nu a fost prezent la locul faptei și, prin urmare, nu cunoaște evenimentele derulate.

În susținerea cazului de casare prevăzut de art.385⁹pct.18 Cod procedură penală, arată că deși, în apel, a solicitat noi probatorii, acestea nu au fost administrate, ceea ce a condus la o greșită soluție de condamnare. Astfel, a solicitat reaudierea părții vătămate, față de împrejurarea că partea vătămată l-ar fi recunoscut de pe planșa foto, așa cum se consemnează în procesul-verbal, în vreme ce în declarația olografă indică alți doi participanți, precum și reaudierea inculpaților și, care au declarat, inițial, că nu a participat la comiterea infracțiunii, după care au revenit, susținând că a participat, retractare pe care au motivat-o prin aceea că au fost loviți de procurorul anchetator. Totodată, a solicitat audierea persoanelor indicate de inculpat în cererea scrisă, în care a arătat că, la data comiterii infracțiunii, se afla la o înmormântare, împrejurare ce a fost confirmată de una dintre persoanele nominalizate, considerente pentru care arată că vinovăția inculpatului nu a fost stabilită în mod cert, așa încât, în temeiul art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală, achitarea inculpatului.

În susținerea cazului de casare prevăzut de art.385⁹pct.10 Cod procedură penală, arată că instanțele de judecată nu s-au pronunțat asupra unor probe și cereri esențiale cum sunt: procesul-verbal pentru recunoaștere de pe planșă foto, care, așa cum a precizat în instanță martorul asistent, nu a fost întocmit în prezența sa, întrucât nu a asistat la recunoaștere, susținând că lucrătorii de poliție au venit acasă la martorul și i-au dat să semneze mai multe procese-verbale, pe care nu le-a citit. De asemenea, nu s-au pronunțat asupra declarațiilor martorului -, reținând numai declarația dată de acesta în faza urmăririi penale, când a afirmat că l-a recunoscut pe inculpatul ca fiind persoana care a amenințat-o pe partea vătămată, înlăturând declarația dată de martor în fața instanței cu motivarea că și în fața instanței a relatat aspecte similare, ceea ce este greșit, întrucât, în faza cercetării judecătorești, martorul a negat că l-ar recunoscut pe acest inculpat, cu precizarea că declarația de la urmărirea penală nu a fost scrisă de el și nici citită, ci doar semnată.

Concluzionând, solicită admiterea recursului și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, schimbarea încadrării juridice a faptei penale în infracțiunea de furt calificat, iar, în final, reindividualizarea judiciară a pedepsei închisorii, mult prea aspră, prin reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art.74 lit.c Cod penal, având în vedere faptul că partea vătămată nu a suferit agresiuni fizice, a avut o atitudine cooperantă și sinceră și are doi minori în întreținere, care sunt bolnavi.

Reprezentantul Ministerului Publicapreciază criticile ca nefondate, arătând că, din probele administrate, rezultă vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunii de tâlhărie, având în vedere în acest sens declarațiile martorilor - și, care au relatat că inculpații și, când au coborât din autoturism, au folosit un cuțit pentru a-și asigura scăparea, declarația martorului, care a descris semnalmentele și talia inculpatului, care se coroborează cu declarația inculpatului, care a susținut că atât, cât și, au participat la săvârșirea infracțiunii, așa încât nu există dubii privitoare la vinovăția inculpaților și nici la încadrarea juridică a faptei penale, împrejurarea că partea vătămată nu a prezentat leziuni datorându-se faptului că a fost numai amenințată cu acel obiect tăietor-înțepător, motiv pentru care nu se justifică nici schimbarea încadrării juridice a faptei penale în infracțiunea de furt calificat.

Totodată, instanța de fond a făcut o justă individualizare judiciară a pedepselor aplicate, la stabilirea cărora a avut în vedere criteriile generale statuate în art.72 Cod penal, circumstanțele reale și personale ale inculpaților, iar instanța de apel a analizat și a făcut referiri la toate probele administrate și a arătat cum acestea se coroborează, reținând că partea vătămată a încercat să schimbe circumstanțele reale ale comiterii infracțiunii, nefiind incident nici cazul de casare prevăzut de art.385⁹pct.10 Cod procedură penală, așa încât solicită respingerea recursurilor, deducerea prevenției inculpaților și de la data de 13.XI.2007 la zi, a inculpatului de la data de 23.IV.2008 la zi și a inculpatului de la data de 21.2008 la zi, cu obligarea lor la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Recurentul-inculpat, personal, arată că este arestat de 2 ani și 3 luni și nu mai suportă regimul de detenție, a recunoscut comiterea infracțiunii de furt calificat din locuință, de unde au luat suma de 450 lei și un ceas, nu a agresat-o pe partea vătămată, are un minor de 1 an și 6 luni, pe care nu l-a recunoscut.

Recurentul-inculpat, personal, arată că a stat la mașină și nu a urcat în locuința părții vătămate, aceasta a relatat, la cercetarea judecătorească, că a fost învățată de procuror să declare că ar fi avut un cuțit în mână, iar pedeapsa de 9 ani închisoare este prea mare pentru ceva ce nu a făcut.

Recurentul-inculpat, personal, arată că a recunoscut de la început furtul din locuință, pentru care nu merită o pedeapsă de 9 ani, motiv pentru care solicită reducerea acesteia.

Recurentul-inculpat, personal, arată că este arestat de 1 an și 8 luni pe nedrept, nu s-a ținut cont de declarația părții vătămate dată în fața instanței de fond, în care a susținut că nu l-a recunoscut, deși a fost sfătuit să recunoască infracțiunea pentru a obține o reducere de pedeapsă, nu a putut face aceasta, întrucât este nevinovat, solicitând să i se facă dreptate.

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Prin decizia penală nr. 601/A fin 09.11.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a B au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpaților, și din infracțiunile prev. de art. 211 alin. 1 lit. a, alin. 2 lit. a, b Cod penal în infracțiunile prev. de art. 208 - 209 alin. 1 lit. a, i Cod penal, precum și apelurile promovate de apelanții inculpați, și.

Prin aceeași decizie au fost menținute starea de arest a inculpaților și s-a dedus din perioada reținerii și arestării preventive.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin sentința penala nr.124/10.04.2009 pronunțată de Judecătoria Bufteas -au admis solicitările de schimbare a încadrării juridice, respectiv solicitarea pusa in discuție din oficiu și solicitarea formulată de reprezentantul Ministerului Public.

În temeiul art. 334 Cod procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor, astfel:

- pentru inculpatul - din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2¹lit. a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a ți b Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2¹lit. a si b Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal;

- pentru inculpatul - din infracțiunile prevăzute de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2¹lit. a Cod penal și art. 271 alin. 4 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal in infracțiunile prevăzute de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2¹lit. a și b Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și de art. 271 alin. 4 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;

- pentru inculpatul - din infracțiunea prevăzuta de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2¹lit. a și b Cod penal in infracțiunea prevăzuta de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2¹lit. a și b Cod penal;

- pentru inculpatul - din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2¹lit. a și b Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal în infracțiunea prevăzuta de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2¹lit. a și b Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal.

În temeiul art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2¹lit. a și b Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. c teza I Cod penal, art. 75 alin. 2 Cod penal, art. 80 Cod penal a condamnat pe inculpatul la pedeapsa închisorii de 9 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În temeiul art. 350 alin. 1 Cod procedură penală a menținut starea de arest a inculpatului.

În temeiul art. 71 alin. 1 Cod penal a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b Cod penal.

În temeiul art. 88 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii si arestării preventive, respectiv ziua de 13.11.2007 și perioada de la 14.11.2007 la zi.

În temeiul art. 271 alin. 4 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. c teza I Cod penal, art. 75 alin. 2 Cod penal, art. 80 Cod penal a condamnat pe același inculpate la pedeapsa închisorii de 2 luni pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești.

În temeiul art. 33 lit. a Cod penal - art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare.

În temeiul art. 350 alin. 1 Cod procedură penală a menținut starea de arest a inculpatului.

În temeiul art. 71 alin. 1 Cod penal a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b Cod penal.

În temeiul art. 88 Cod penal a dedus, din pedeapsa aplicată, durata reținerii si arestării preventive, respectiv ziua de 13.11.2007 și perioada de la

14.11.2007 la zi.

În temeiul art. 211 alin. 1, alin. 2 lit, c, alin. 2¹lit. a și b Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. c teza I Cod penal, art. 75 alin. 2 Cod penal, art. 80 Cod penal a condamnat pe inculpatul la pedeapsa închisorii de 9 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În temeiul art. 350 alin. 1 Cod procedură penală a menținut starea de arest a inculpatului.

În temeiul art. 71 alin. 1 Cod penal a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b Cod penal.

În temeiul art. 88 Cod penal a dedus, din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive, respectiv perioada de la 21.05.2008 la zi.

În temeiul art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2¹lit. a și b Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. c teza I Cod penal, art. 75 alin. 2 Cod penal, art. 80 Cod penal a condamnat pe inculpatul la pedeapsa închisorii de 9 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În temeiul art. 61 alin. 1 Cod penal a revocat beneficiul liberării condiționate acordat inculpatului prin Sentința penală nr. 1705/07.08.2007 pronunțata de Judecătoria Sectorului IV B și contopește pedeapsa aplicata prin prezenta hotărâre cu restul neexecutat, de 430 zile de închisoare, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare.

În temeiul art. 350 alin. 1 Cod procedură penală a menținut starea de arest a inculpatului.

În temeiul art. 71 alin. 1 Cod penal a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b Cod penal.

În temeiul art. 88 Cod penal a dedus, din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive, respectiv ziua de 23.04.2008 și perioada de la 24.04.2008 la zi.

S-a luat act ca partea civila a renunțat la pretențiile civile formulate în cauza.

S-a luat act ca partea vătămata nu s-a constituit parte civila in cauza.

S-a luat act ca persoana vătămata nu s-a constituit parte vătămata sau civila in cauza.

S-a dispus avansarea și plata, din fondul special al Ministerului Justiției către Baroul București - Oficii a următoarelor sume: suma de 40 lei - onorariul parțial cuvenit dl av pentru asistența juridică acordată inculpaților,;

- suma de 100 lei - onorariul cuvenit d-nei av - pentru asistenta acordata (art. 300/2 Cod procedura penala) inculpatului;

- suma de 300 lei - onorariul cuvenit d-nei av pentru asistenta juridica acordata inculpatului;

- suma de 300 lei - onorariul cuvenit dl. avocat pentru asistența juridică acordată inculpatului;

- suma de 300 lei - onorariul cuvenit d-nei av. pentru asistența juridică acordată inculpatului;

- suma de 100 lei - reprezentând onorariul parțial cuvenit d-nei av. pentru asistența juridică acordată inculpatului;

- sumele de 100 lei - onorariul cuvenit d-nei av. - și de 40 lei-onorariul cuvenit d-nei av - pentru asistența juridică acordată inculpatului în dosarul conex cu nr-.

În temeiul art. 191 alin. 1 și 2 Cod procedură penală a obligat fiecare inculpat la plata a cate 500 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Pe data de 05.11.2007, organele de politie ale comuna D V, jud. I, au fost sesizate de către partea vătămată în legătură cu faptul că, în dimineața aceleiași zile, autori necunoscuți au sustras, prin efracție (forțarea ușii de acces și a unei dintre ferestrele imobilului), din locuința sa, situată în jud. I, comuna D V,-, mai multe bunuri, respectiv: un telefon mobil marca Sony Ericsson, un lănțișor din aur și suma de 4000 lei.

S-a mai arătat că în urma cercetărilor s-a stabilit faptul că în dimineața zilei de 05.11.2007 cei trei inculpați s-au deplasat din comuna Balotesti, jud. I către. D V, satul D Deal cu un autoturism marca Opel Vectra de culoare gri cu nr. de înmatriculare 36--31, autoturism ce aparține inculpatului.

S-a arătat că, după ce în prealabil, au strigat la poarta imobilului cu nr. 7 situat pe str. 1 - 2. pe un anume "domn ", întrucât martorul Ie-a spus ca nu este nimeni acasă, au plecat cu mașina, au lăsat autoturismul pe str. -, din apropiere, și s-au întors pe jos la locul faptei.

S-a mai arătat că, poarta fiind deschisă, inculpații au intrat pe poartă și, ulterior, au pătruns prin efracție (forțarea ușii de acces și a unui geam termopan) au intrat in locuința pârtilor vătămate, de unde au sustras un lanț de aur, un telefon mobil și o suma de bani aparținând numitului si surorii sale,.

S-a precizat că, după ce au comis furtul, în jurul orelor 08,45, dorind sa părăsească locul faptei, au fost surprinși de partea vătămata.

S-a reținut că inculpații au fugit prin spatele curții și, după ce au escaladat gardul împrejmuitor, s-au urcat în autoturismul marca Opel Vectra, precizându-se ca partea vătămata a plecat în urmărirea inculpaților cu autoturismul proprietate personală, marca 1300 și, ajungând din urma autoturismul acestora, l-a tamponat ușor dreapta - spate.

S-a mai arătat că, în acel moment, inculpații și au coborât din autoturismul marca Opel Vectra și l-au amenințat pe partea vătămată cu cuțitele în vederea păstrării bunurilor sustrase, după care cei doi s-au urcat în autoturism și au plecat în direcția comuna, iar partea vătămata, temându-se, a renunțat să-i mai urmărească pe inculpați și s-a deplasat la Postul de Politie D- V, unde a reclamat fapta.

S-a precizat că din cercetările efectuate de Secția 5 Politie Bar ezultat că în cursul aceleiași dimineți inculpații, și au pătruns în locuința numitului, situata în zona str. - și din Mun. B, sector 1, faptele fiind sesizate de către numita.

Martorul l-a recunoscut după semnalmente și pe inculpatul care, în ziua de 05.11.2007, în jurul orei 10,00, s-a aflat pe str. - împreună cu alți indivizi, coborând dintr-un autoturism marca Opel cu nr. de înmatriculare străine.

În curtea imobilului situat în- din Mun. B, sector 1, proprietatea numitului, a fost găsit un telefon mobil marca Sony Ericsson de culoare argintie, despre care ulterior s-a stabilit ca aparține fiului părții vătămate.

S-a precizat că, fiind audiați, inculpații și au avut o poziție nesinceră și oscilantă pe parcursul urmăririi penale, arătându-se că în declarația data pe 18.03.2009 în fața procurorului inculpatul a recunoscut ca împreună cu inculpații și au sustras bunuri din locuința părții vătămate, fără a-l amenința pe acesta din urma.

S-a arătat că declarațiile părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor si (care i-au recunoscut pe inculpații și ca fiind persoanele care au coborât din autoturismul marca Opel Vectra și l-au amenințat cu un cuțit pe partea vătămata, care se afla în autoturismul său) și declarația martorului (care a arătat că, la 15 minute după ce a spus persoanelor care au strigat la poarta pârtii vătămate ca acolo nu locuiește o persoana pe nume si ca nu e nimeni acasă, a auzit lătrând câinele părții vătămate).

Atât partea vătămată, cât și martorii și i-au recunoscut pe inculpații și, dar si autoturismul marca Opel Vectra de culoare gri cu nr. de înmatriculare 36--31.

S-a precizat că pe data de 11.01.2009, în prezența apărătorului și a organelor de poliție, inculpații și au arătat că la comiterea faptei a participat si numitul.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a arătat că partea vătămata s-a constituit parte civila cu suma de 5000 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase.

Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de proba: plângere și declarații partea vătămată; proces verbal de cercetare la fața locului și planșa foto; procese verbale de predare primire telefon; declarații inculpați; proces verbal de recunoaștere din grup si planșe foto; proces verbal de recunoaștere după fotografii; declarații martori; procese verbale de percheziție domiciliară; proces verbal de prezentare spre recunoaștere a telefonului marca Sony Ericsson.

Împotriva acestei soluții au declarat apel inculpații, si, criticând hotărârea pentru netemeinicie, arătând în cuprinsul motivelor orale de apel că pedepsele aplicate acestora sunt prea mari în raport de infracțiunea săvârșită, față de valoarea bunurilor ce au făcut obiectul infracțiunii; din toate probele administrate nu a fost dovedita în sarcina apelantului inculpat săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și nici nu sunt probe solide din care să rezulte că acesta ar fi săvârșit aceasta infracțiune. În ceea ce privește schimbarea încadrării juridice consideră ca nu s-a făcut dovada existentei vreunei amenințări asupra părții vătămate, nu avea asupra sa nici un cuțit.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, atât prin prisma motivelor invocate de apelanții inculpați, cât și din oficiu sub toate aspectele, potrivit disp.art.371 al.2 Cod procedură penală, Tribunalul a apreciat că apelurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a pronunțat o hotărâre legala și temeinică, stabilind în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpaților pe baza probelor administrate pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești.

În mod corect s-a reținut că pe data de 5.11.2007 inculpații au sustras mai multe bunuri prin efracție, din locuința părții vătămate, după care pentru a-și asigura scăparea l-au amenințat pe partea vătămată pe strada (în loc public) cu un cuțit.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei tribunalul a apreciat că instanța de fond a aplicat în mod corect criteriile generale de individualizare prev. de asrt.72 Cod penal: gradul de pericol social al faptei săvârșite, urmând ca celelalte două criterii, persoana făptuitorului și circumstanțele atenuante sau agravante, ca și criterii de individualizare alăturate și distincte, să fie avute în vedere numai după ce instanța de judecată și-a format părerea cu privire la gradul de pericol social concret al activității infracționale.

Sub aspectul raportului dintre gradul de pericol social al faptei și persoana infractorului se află și criterii subiective, cum sunt persoana făptuitorului și conduita sa, luată în considerare, desigur, în ansamblul ei, așa cum s-a manifestat nu numai înainte, dar și după săvârșirea faptei, până în momentul soluționării cauzei de către organul judiciar.

Potrivit concepției ce a prezidat redactarea art.72 Cod penal "gradul de pericol social al faptei săvârșite și "persoana infractorului" constituie, după cum s-a arătat, două criterii de individualizare autonomă, fiecare cu un conținut propriu, deosebit de al celuilalt.

Sub aspectul raportului dintre gradul de pericol social al faptei și persoana făptuitorului, pe de o parte, și împrejurările care atenuează răspunderea penala pe de altă parte, trebuie subliniat că există legătură indisolubilă. acestora din urmă este reducerea ori, respectiv, sporirea gradului de pericol social al faptei sau al periculozității persoanei făptuitorului.

Fără asemenea modificări - de o anumită amploare în gradul de pericol social, nici o circumstanță n-ar putea fi "atenuanta" sau "agravanta" pentru ca ar lipsi temeiul atenuării sau agravării răspunderii penale.

Instanța de control a apreciat că atunci când face parte din pericolul social al faptei săvârșite, unul dintre criteriile de individualizare a pedepsei, art.72 Cod penal are în vedere gradul de pericol social concret al acelei faptei, care nu poate fi conceput in afara oricărei legături cu pericolul social abstract, el nefiind decât concretizarea acestuia din urmă.

Dacă orice pedeapsa se aplică infractorului pentru ca, pe această cale, să se obțină intimidarea și, în cele din urmă, reeducarea lui - in scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni - atunci, în mod necesar, ea trebuie să fie adaptată și persoanei celui căruia îi este destinată, celui pe care este chemată să-l intimideze și, mai ales, să-l reeduce. O cunoaștere completă multilaterală a persoanei infractorului implică investigații în următoarele direcții:

a) starea psihofizică și structura biologică a infractorului. Un infractor aflat intr-o stare psihofizică normală se bucură de întreaga capacitate de înțelegere și voință, are reprezentarea exactă a acțiunilor sale și a rezultatelor lor.

b) particularitățile psihice ale persoanei infractorului. Există totuși unele legături între comportamentul antisocial - inclusiv cel infracțional - și anumite trăsături psihice ale persoanei: impulsivitatea, indiferență afectivă, egocentrismul, agresivitatea, opoziția și scepticismul.

În ceea ce privește profilul social al inculpaților instanța de fond a reținut ca aceștia sunt cunoscuți cu antecedente penale, fiind condamnați anterior de mai multe ori pentru fapte similare, nu au ocupație, au avut o atitudine relativ cooperantă pe parcursul procesului penal.

Referitor la criticile aduse de inculpați sentinței penale, referitoare la nevinovăția acestora, tribunalul a avut în vedere ca susținerile inculpaților sunt infirmate prin declarațiile martorilor audiați pe parcursul urmăririi penale si prin declarația părții vătămate.

Astfel, în fața instanței, partea vătămată a încercat sub imperiul temerii față de inculpați să îi disculpe, în privința inculpatului, sau de a le minimaliza contribuția afirmând că nu a fost amenințat, însă involuntar a relevat detalii care se coroborează cu declarațiile părții vătămate data de faza de urmărire penală, respectiv numărul inculpaților în sensul că cei 4 au urcat în mașina, faptul ca unul dintre aceștia avea in un obiect lucitor, posibil șurubelnița, obiect pe care l-a văzut cum lucea, împrejurare de care nu avea cum sa ia cunoștința decât în momentul în care s-a apropiat de inculpați, eventual ar fi fost amenințat de aceștia.

Susținerea părții vătămate în sensul că ar fi declarat că inculpații l-au amenințat, întrucât astfel i-a cerut polițistul pentru a-i înfunda pe inculpați și, pentru că partea vătămată să își recupereze bunurile, în mod corect a fost înlăturată de instanța de fond, în considerarea diferenței relativ reduse între limitele de pedeapsă specifice furtului calificat și tâlhăriei.

Veridicitatea susținerilor formulate de partea vătămată a rezultat din împrejurarea, că declarațiile sale se coroborează cu celelalte probe administrate în cauza: declarațiile martorilor oculari, procesele verbale de cercetare la fata locului, planșe foto aferente; precum și din împrejurarea că aceasta a relevat detalii privind înfățișarea inculpaților și autoturismul cu care aceștia și-au asigurat scăparea. Și martorii oculari audiați, respectiv G și au confirmat și au relevat detalii, respectiv faptul că între cele două mașini au avut loc un impact, iar din planșele foto rezulta că mașina în care s-au aflat inculpații prezintă avarii în zona dreapta, spate.

Având în vedere aceste considerente, Tribunalul în baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală a respins cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpaților din infracțiunile prev. de art.211 al.1, alin.2 lit. a, al.2¹lit.a și b Cod penal, în infracțiunea prev. de art.208 - 209 al.1 lit.a, i Cod penal, formulate de inculpații, și.

A respins apelurile formulate de inculpații, și împotriva sentinței penale nr. 124/2009 pronunțată de Judecătoria Buftea, ca nefondate.

A făcut aplicarea art.350 Cod procedură penală și a menținut starea de arest a inculpaților, iar în baza art.88 Cod penal a dedus perioada reținerii și arestării preventive a acestora, astfel pentru inculpații și de la 13.11.2007 la zi, pentru inculpatul de la 21.05.2008 la zi și pentru inculpatul de la 23.04.2008 la zi, s-au aplicat și dispozițiile art.192 alin. 2 Cod procedură penală.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs inculpații, și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând Curții casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză.

Apărătorul recurentului inculpat, în susținerea motivelor de recurs formulate a invocat cazul de casare reglementat în art. 385⁹pct. 18 Cod procedură penală, în sensul achitării inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a - art. 10 lit. c Cod procedură penală, întrucât fapta nu este comisă de acesta.

În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt calificat, cu reținerea art. 74 lit. c Cod procedură penală, cu consecința reducerii semnificative a pedepsei și a cărei executare să nu fie efectivă, ceea ce corespunde cazului de casare reglementat în art. 385⁹pct. 17 și, respectiv, pct. 14 Cod procedură penală.

S-a arătat că, în cauză, se impune admiterea recursurilor și trimiterea spre rejudecare și un alt argument în acest sens, învederat de către apărător a fost cel prevăzut în art. 385⁹pct. 9 Cod procedură penală, hotărârile instanțelor necuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția, astfel încât hotărârile nu sunt motivate corespunzător.

În ceea ce-l privește pe recurentul inculpat, s-a precizat că atât prima instanță cât și instanța de apel nu și-au justificat soluțiile adoptate, din considerentele înfățișate nerezultând constatarea cumulativă a împrejurărilor vizând fapta, persoana inculpatului, ceea ce face ca certitudinea asupra participării inculpatului la săvârșirea faptei să nu existe.

Din această perspectivă, recurentul inculpat, prin apărătorul său cu ocazia dezbaterilor, dar și prin motivele expuse pe larg în scris, a subliniat o serie de aspecte ce ar dovedi în opinia sa, caracterul total inadecvat al motivării sentinței, dar mai ales al deciziei pronunțate în apel.

În susținerea cazului de casare prevăzut în art. 385⁹pct. 18 Cod procedură penală, s-a arătat că situația de fapt a fost stabilită pe baza unui probatoriu incomplet ce ar fi condus la comiterea unei grave erori de fapt, în contextul în care solicitarea formulată de apărare la instanța de fond, cu privire la suplimentarea probatoriului, a fost respinsă, iar stabilirea adevărului nu a mai putut fi realizată.

S-a mai invocat și cazul de casare reglementat în art. 385⁹pct. 10 Cod procedură penală, în sensul că instanțele nu s-au pronunțat asupra unor probe administrate și a unor cereri esențiale de natură să garanteze soluția procesului.

Astfel, instanța de apel nu a făcut nicio referire la probele invocate în apărare și în mod asemănător a procedat și instanța de fond.

Au fost aduse o serie de argumente în fața instanței de recurs, din acest punct de vedere, vizând probele, care corect evaluate, ar fi trebuit să conducă la achitarea inculpatului.

S-a mai arătat că organul de cercetare penală ar fi obținut probele în acuzare prin încălcarea disp. art. 68 Cod penal, prin constrângere, îndemnuri și promisiuni, după cum a rezultat din declarațiile părții vătămate în instanță, dar și cele ale martorilor,.

În fine, o altă susținere se referă la reținerea, în mod eronat de către instanța de fond ca fiind nesincere declarațiile inculpaților cu privire la aspectul că inculpatul nu a participat la săvârșirea faptei.

În subsidiar, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt, și reindividualizarea pedepsei în sensul aplicării circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. c Cod penal, cu consecința coborârii considerabile a pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege.

Recurenții inculpați, au solicitat Curții să constate netemeinicia și nelegalitatea hotărârii pronunțate în cauză.

Astfel, recurentul inculpat a arătat în motivele de recurs formulate în scris, că se impunea achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a - art. 10 lit. c Cod procedură penală, întrucât el nu a săvârșit infracțiunea de tâlhărie, materialul probator al cauzei neputând stabili, în mod cert, participația sa concretă în câmpul infracțional.

Atât recurentul inculpat, cât și au susținut incidența în cauză a cazului de casare reglementat în art. 385⁹pct. 10 Cod procedură penală, în sensul că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra unor cereri esențiale, precum cea de schimbare a încadrării juridice din fapta de tâlhărie, în cea de furt.

Din această perspectivă, s-au invocat și disp. art. 385⁹pct. 17 Cod procedură penală, faptei dându-i-se, în opinia recurentului inculpat o greșită încadrare juridică, în condițiile în care nu a existat vreo acțiune de amenințare din partea participanților la furt, iar declarațiile martorilor audiați în cauză au fost contradictorii cu privire la aspectul că recurentul inculpat ar fi avut asupra sa un cuțit, precum și faptul că recunoașterea din grup ar fi condus la concluzia că recurentul inculpat nu a amenințat în vreun fel vreo persoană.

În plus, s-a mai arătat că, admițând în absurd că a fost comisă o amenințare supra unui cetățean, nu s-a stabilit că amenințarea a fost consecința unui simplu incident de trafic ori pentru a-și asigura scăparea inculpații.

Un alt caz de casare invocat de recurenții inculpați a fost cel reglementat în art. 385⁹pct. 14 Cod procedură penală, vizând reindividualizarea pedepsei, în subsidiar; astfel, recurentul inculpat a solicitat reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante judiciare reglementate art. 74 lit. c Cod penal, iar recurentul inculpat a celei prevăzute în art. 74 lit. a Cod penal.

Și recurentul inculpat a solicitat Curții casarea hotărârii pronunțate, invocând art. 385⁹pct. 17 Cod procedură penală, faptei dându-i-se o greșită încadrare juridică, în contextul în care el nu a săvârșit acte de amenințare, susținând și necesitatea reindividualizării pedepsei, având în vedere modul de comitere a faptei, participația sa redusă, atitudinea sinceră în fața instanței.

Se mai impune precizarea că recurenții inculpați și au solicitat și constatarea incidenței cazului de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 9 Cod procedură penală,arătând că hotărârile instanțelor de fond și de apel, nu cuprind motivele pe care s-au fundamentat soluțiile dispuse, nefiind motivate corespunzător.

Curtea, referitor la acest caz de casare, urmează a avea în vedere disp. art. 385¹⁰alin. 2¹Cod procedură penală, potrivit cărora în cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. 1 și 2 ale aceluiași articol - vizând motivarea recursului în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, ce trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată - instanța de control jurisdicțional va lua în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385⁹alin. 3 Cod procedură penală se iau în considerare din oficiu.

Prin urmare cazul de casare reglementat în art.385⁹pct. Cod procedură penală, neputând fi luat în considerare din oficiu, iar disp. art. 385¹⁰alin. 1 și 2 nefiind respectate în cauză, Curtea nu va analiza acest caz de casare.

Examinând hotărârile recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform art. 385⁹alin. 3 Cod procedură penală, combinate cu art. 385⁶alin. 1 Cod procedură penală, constată incidente în prezenta cauză a disp. art. 385⁹pct. 10 Cod procedură penală, instanța de apel, prin decizia recurată nepronunțându-se asupra tuturor motivelor de apel, astfel cum au fost formulate de apelanții inculpați și nici asupra unor cereri esențiale pentru aceștia, cereri de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

Prin urmare, Curtea, identificând incidența cazului de casare reglementat în art. 385⁹pct. 10 Cod procedură penală, va proceda la trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanța de apel în contextul art. 385¹⁵pct. 2 lit. c Cod procedură penală, astfel încât vor fi înfățișate considerentele ce au determinat concluzia trimiterii spre rejudecare fără a mai proceda la analiza celorlalte motive de recurs invocate și ce s-ar înscrie în cazurile de casare precizate, prioritară fiind reglementarea din art. 385⁹pct. 10 Cod procedură penală.

Așadar, în opinia Curții, instanța de apel, prin decizia nr.601/A din 09.11.2009 nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel formulate de către apelanții inculpați, motive cu caracter de cereri esențiale pentru aceștia, de natură a le garanta drepturile, precum și soluția pe care instanța de apel ar fi urmat s-o pronunțe în cauză.

Acest caz de casare cunoscut sub denumirea de "omisiune esențială" privește acea situație în care instanța de fond nu a examinat probe administrate ori cereri formulate de părți.

Raportându-ne la speța de față, se constată omisiunea cu referire la cereri formulate de apelanții inculpați, în contextul motivelor de apel formulate de către aceștia, cereri de natură a apăra interesele legitime ale apelanților.

Acest caz de casare se ia în considerare din oficiu, deoarece nulitatea relativă se poate lua în analiză și din oficiu, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, ceea ce acordă omisiunii un caracter esențial.

Analizând motivele de apel formulate de apelanții inculpați, Curtea constată că aceștia au solicitat instanței de apel desființarea sentinței penale nr. 124 din 10.04.2006 a Judecătoriei Buftea, pe care au apreciat-o ca fiind nelegală și netemeinică, invocând în primul rând, că în cauză se impunea achitarea - în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a - art. 10 lit. c Cod procedură penală în cazul inculpatului, iar referitor la ceilalți apelanți inculpați schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina lor, din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt și redozarea pedepselor aplicate de prima instanță.

Și apelantul inculpat a solicitat instanței de apel achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a - art. 10 lit. c Cod procedură penală, în principal, iar în secundar schimbarea încadrării juridice în sensul celor arătate în prezent, dar și redozarea pedepsei în sensul reținerii circumstanțelor atenuante.

Deși instanța de control jurisdicțional era investită cu examinarea cauzei în fond, în urma promovării căii ordinare de atac a apelului - știut fiind că în virtutea caracterului devolutiv al apelului se transmite cauza spre o nouă judecată, cu caracter autonom, ce are ca obiect analiza acelor dispoziții, din hotărârile ce au fost greșit sau nelegal soluționate, în raport de limitele pe care legea le fixează efectului devolutiv - Tribunalul București nu a procedat la o analiză a cauzei, sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum caracterul devolutiv integral al acestei căi de atac o impunea.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, conform art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, Tribunalul a făcut o evaluare sui generis a materialului probator administrat în cauză, fără a răspunde însă în mod efectiv motivelor de apel, criticilor aduse de apelanții inculpați sentinței, referitor la pretinsa lor nevinovăție.

În acest sens, Tribunalul s-a limitat la a preciza că susținerile inculpatului sunt infirmate prin declarațiile martorilor audiați în cursul urmăririi penale și a părții vătămate, referindu-se apoi în considerentele deciziei la inculpatul.

Dealtfel, considerentele deciziei sunt pe alocuri neclare, cu referire la aprecierile instanței de control asupra declarațiilor părții vătămate.

Fără a răspunde motivelor de apel cu privire la nevinovăția inculpaților, la necesitatea schimbării încadrării juridice,dar și referitor la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, în condițiile în care apelanții inculpați solicitaseră reținerea în favoarea lor a circumstanțelor atenuante judiciare, Tribunalul Bucureștia pronunțat o hotărâre afectată de cazul de casare prevăzut în art. 358⁹pct. 10 Cod procedură penală.

În acest context, Curtea observă că instanța de apel a procedat la respingerea cererilor formulate de apelanții inculpați în vederea schimbării încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt, fără a motiva această dispoziție, din perspectiva conținutului concret al infracțiuni reținute în sarcina inculpatului și a încadrării juridice a faptei, a corespondenței dintre acestea, astfel cum se conturează în baza materialului probator al cauzei.

Cererile formulate de apelanții inculpați în fața instanței de control - prin motivele de apel și criticile aduse sentinței penale nr. 124 din 10.04.2009 a Judecătoriei Buftea - aveau caracter esențial pentru aceștia și erau de natură a garanta drepturile lor și de a influența soluția procesului.

În virtutea considerentelor ce preced Curtea, în temeiul art.385¹⁵pct. 2 lit. c Cod procedură penală, va admite recursurile formulate și va proceda la casarea deciziei penale nr. 601/A/09.11.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a B, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecarea apelurilor, la aceeași instanță.

Se va dispune asupra cheltuielilor judiciare conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În temeiul art. art. 385¹⁵pct. 2 lit. e Cod procedură penală admite recursurile formulate recurenții inculpați, și împotriva deciziei penale nr.601/A/09.XI.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din Dosarul nr-.

Casează în totalitate decizia penală nr. 601/A/09 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II- a penală și dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor, la aceeași instanță, respectiv Tribunalul București.

În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 200 lei, onorariul avocatului din oficiu pentru inculpatul, va fi suportat din fondul Ministerului d e Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red. - /15.02.2010

Dact./ 22.02.2010

Ex.2

Red. / Tribunalul București - Secția a II-a Penală

Red. / Judecătoria Buftea

Președinte:Magdalena Iordache
Judecători:Magdalena Iordache, Cristina Carmen Craiu, Daniela

#Judecator Magdalena Iordache

Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 260/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 260/2010. Curtea de Apel Bucuresti