Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 28/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 28
Ședința publică de la 18 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Cenușă
JUDECĂTOR 2: Otilia Susanu
GREFIER - - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
S-a luat spre examinare apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 871 din data de 07 decembrie 2006 Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul apelant personal, asistat de av., martorul din lucrări, lipsă fiind partea vătămată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare cât și cu privire la procesul verbal depus la dosar, prin serviciul de registratură cu privire la punerea în executare a mandatului de aducere emis pe numele martorului.
Sub prestare de jurământ este audiat martorul, declarația acestuia fiind consemnată într-un proces verbal atașat separat la dosarul cauzei.
Av. pentru inculpatul apelant arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului de față.
Av. pentru inculpatul apelant arată că acesta a declarat apel împotriva sentinței nr. 871 din data de 07 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Iași întrucât inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de " tâlhărie" reținută în sarcina sa, infracțiune pentru care a fost condamnat. Dosarul de față provine dintr-o disjungere, în cauză s-au reaudiat martori și inculpatul a fost trimis în judecată. Mai face precizarea că în dosarul disjuns inculpatul a fost citat în calitate de martor, apoi a fost plecat din țară o perioadă de timp, timp în care a aflat că a fost trimis în judecată și condamnat.
Martorii audiați în cauză nu au răsturnat prezumția de nevinovăție.
Solicită admiterea apelului și achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. "a" cu referire la art. 10 lit. "c" din Codul d e procedură penală, fapta nefiind săvârșită de către inculpat.
Consideră că nu s-a dovedit deasupra oricărei îndoieli că inculpatul a participat la săvârșirea faptei de tâlhărie reținută în sarcina sa. Singura activitate a inculpatului fiind aceea că s-ar fi interpus între prietenul părții vătămate și celelalte persoane.
De altfel, inculpatul a venit la fiecare termen de judecată pentru a-și susține nevinovăția și a depus la dosar acte din cuprinsul cărora rezultă profilul socio-moral al acestuia.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul arată că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală și nu s-a prezentat în fața instanței de fond pentru a-și susține nevinovăția. Din probele administrate rezultă vinovăția acestuia.
Apreciază că sentința pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, sens în care formulează concluzii de respingere a apelului și de menținere a sentinței pronunțată de instanța de fond.
Inculpatul având cuvântul solicită admiterea apelului și achitarea sa întrucât nu este vinovat.
CURTEA
Deliberând asupra apelului penal de față;
Prin sentința penală nr.871/7.XII.2006 a Tribunalului Iași, s-au dispus următoarele:
Condamnă inculpatul, fiul lui și, născut la 24.05.1982 în I, domiciliat în I,-, -.3,. B,.3,.6, CNP -, cu antecedente penale, la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "tâlhărie" prevăzută și pedepsită de art.211 alin.1 și 2 lit. b și c și alin.2 ind.1 lit. a Cod penal cu aplicarea art.13 Cod penal.
Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a, b, c, e Cod penal pe durata prevăzută de art.71 Cod penal.
În baza art.14 și 346 Cod procedură penală constată că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
În baza art.118 lit. e Cod procedură penală confiscă de la inculpat suma de 25 lei obținută în urma săvârșirii faptei.
În baza art.191 Cod procedură penală obligă inculpatul să achite suma de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași nr.1505/P/2000 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de "tâlhărie", prevăzută și pedepsită de art.211 alin.1 și 2 lit. b și c și alin.21lit. a Cod procedură penală.
În fapt, prin actul de inculpare s-a reținut că inculpatul, în ziua de 9.09.2000, împreună cu și au deposedat partea vătămată de un telefon marca Nokia 5110, prin folosirea de violențe.
Prin rechizitoriul nr.1293/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iașis -a dispus trimiterea în judecată a inculpatului și s-a disjuns cauza privind pe și, întrucât la acea dată cei doi erau dispăruți, sustrăgându-se de la urmărirea penală.
Ulterior, pe 22.12.2000, prin rechizitoriul nr.6506/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iașis -a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.
Inculpatul nu a fost audiat nici un cursul urmăririi penale și nici în faza de judecată întrucât, deși a fost citat cu mandat de aducere, nu a putut fi găsit.
În cauză, în fața instanței s-a luat declarație părții vătămate și s-au audiat în calitate de martori și și martorul, martor propus de inculpat.
La dosarul cauzei s-a atașat și dosarul nr.11223/2000 al Tribunalului Iași, dosar în care instanța s-a pronunțat cu privire la, în sensul condamnării acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art.211 alin.2 lit. a, d și e Cod penal.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:
În noaptea de 8/9.09.2000 inculpatul împreună cu, și se deplasau pe b-dul. - C, unde s-au întâlnit cu partea vătămată, care era împreună cu martorul. a luat partea vătămată deoparte și a început să o caute prin buzunare, iar s-a apropiat și i-a spus părții vătămate că îi smulge lanțul de la gât dacă nu-i va da telefonul mobil.
Inculpatul a venit lângă cei trei, a lovit cu piciorul partea vătămată, după care și inculpatul și au lovit partea vătămată, au luat telefonul acesteia și au fugit.
Situația de fapt reținută a fost dovedită cu plângerea și declarația părții vătămate, declarațiile martorilor, și, procesul-verbal de confruntare precum și cu probatoriul administrat în dosarul nr.11223/2000, probatoriu care se completează cu C din prezenta cauză. În dosarul sus-menționat există declarații ale inculpatului din prezenta cauză, declarații în care arată că nu a participat efectiv la comiterea infracțiunii, ci doar a asistat și a văzut cum a luat telefonul mobil al părții vătămate. Tot în acea declarație, arată că, deși nu l-a lovit pe, l-a lovit pe prietenul acestuia, participând activ și la conflict.
Singurele declarații ale inculpatului sunt cele din dosarul nr.11223/2000 al Tribunalului Iași, întrucât ulterior acesta s-a sustras de la urmărirea penală și nu s-a prezentat în fața instanței.
Săvârșirea faptelor și vinovăția inculpatului fiind dovedite cu mijloacele de probă arătate, instanța va dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută și pedepsită de art.211 alin.1 și 2 lit. b și c și alin.2 ind.1 lit. a Cod penal, în cauză urmând a se face aplicarea art.13 Cod penal, întrucât faptele au fost săvârșite sub imperiul legii penale vechi, înainte de modificările intervenite prin Legea nr.278/2006.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța va avea în vedere atât criteriile prevăzute de art.72 Cod penal cât și circumstanțele personale ale inculpatului, atitudinea acestuia de sustragere de la urmărirea penală.
Va face aplicarea art.64 lit. a, b, c, e Cod penal și art.71 Cod penal.
Va constata că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă și în conformitate cu art.118 lit. e Cod procedură penală va confisca suma de 25 lei, așa cum rezultă din probele administrate la dosar.
În termenul prevăzut de art.363 al.1 Cod procedură penală hotărârea a fost apelată de inculpatul și criticată pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivându-și apelul, inculpatul susține că este nevinovat, prezumția de nevinovăție nefiind răsturnată de probele administrate, respectiv martorii audiați, așa încât solicită desființarea hotărârii și achitarea sa potrivit art.11 pct.2 lit. a combinat cu art.10 lit. c Cod procedură penală.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului și hotărârea apelată, prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, în limitele prevăzute de art.371 al.2 Cod procedură penală, reține următoarele:
Inculpatul nu s-a prezentat la instanța de fond, dar s-a prezentat în fața instanței de apel, când a fost ascultat cu consimțământul său în prezența avocatului ales.
judecata, în apel au fost audiați atât partea vătămată cât și martorii, și.
De menționat este faptul că partea vătămată și primii doi martori, respectiv și au fost ascultați și de instanța de fond.
Cu ocazia confruntării de la urmărirea penală dintre și (dosar 11223/2000 - fila 31-32), inculpatul a arătat că l-a lovit cu piciorul în cap pe tânărul care încerca să intervină în apărarea părții vătămate care era lovită și deposedată de bunuri de și. Deci inculpatul a văzut ce făceau cei doi cu partea vătămată și a intervenit în modul arătat, pentru ca și să-și finalizeze acțiunea.
În faza apelului, inculpatul susține de această dată că i-a spus doar prietenului părții vătămate, care intervenise în apărarea acesteia "lasă-i să se certe", crezând că este o dispută mai veche între cei doi și orice implicare în conflict și orice legătură cu grupul din care făcea parte, și.
Inculpatul relatează că a aflat de la că "ar fi obținut niște bani" pentru telefonul sustras părții vătămate, dar el nu a primit nici un de la.
Au ieșit în oraș și cheltuielile au fost suportate de, care nu a precizat proveniența banilor.
, partea vătămată susține de această dată că "nu știe dacă este adevărată sau nu" afirmația prietenului său care îl însoțea în noaptea incidentului, prin care îl arăta pe inculpatul ca fiind persoana care ar fi lovit-o atunci când a încercat să-l apere.
susține că, în momentul în care i-a luat telefonul și l-a împins, inculpatul era la 4-5. distanță și nu a intervenit în nici un fel.
Martorul relatează din nou cele întâmplate în noaptea de 8-9 septembrie 2000 în jurul orelor 3, când se întorcea de la o petrecere împreună cu partea vătămată și susține că au fost "abordați" de cei 4 indivizi, respectiv inculpatul, și lovit de unul dintre ei cu piciorul în față.
Referindu-se la persoana care l-a lovit, martorul face trimitere la ultima sa declarație, respectiv cea dată la instanța de fond.
Continuându-și relatarea, martorul arată că în timp ce și agresau partea vătămată încercând să o deposedeze de bunuri, inculpatul "îi ținea fața" martorului pentru a-i stopa intervenția în apărarea prietenului său, respectiv partea vătămată.
Revenind la declarația acestui martor de la instanța de fond, de menționat este faptul că are același conținut cu cea de la instanța de apel, în ce privește faptele petrecute.
Martorul își încheie depoziția relatând că, după ce prietenul său a fost deposedat de bunuri, "unul din cei patru" - cu referire la inculpatul, și - au strigat "haide că l-am luat", după care s-a terminat conflictul.
Din această relatare, rezultă că între cei patru participanți exista o înțelegere prealabilă de a deposeda partea vătămată de bunuri.
În declarația de la urmărirea penală (fila 15 dosar ) martorul relatează că inculpatul împreună cu și au lovit partea vătămată pentru că se împotrivea în momentul în care cei trei i-au solicitat telefonul mobil. De asemenea, susține că și inculpatul l-au lovit cu piciorul peste față atunci când a încercat să intervină în ajutorul prietenului său.
, audiat ca martor în prezenta cauză, face referire doar la participația sa și a lui, relatând că ei au deposedat partea vătămată de bunuri. Nu știe unde era inculpatul și ce făcea acesta.
, participant la acel conflict, susține aceeași versiune ca și, în sensul că nu știe nimic despre participația inculpatului.
În dosarul de urmărire penală 1505/P/2000 (filele 79-84) sunt primele declarații ale numitului, din octombrie 2000.
Inițial el orice implicare, apoi recunoaște că a lovit partea vătămată dar fără a-i sustrage vreun bun.
La fila 84, relatează că, în derularea conflictului, în timp ce și loveau partea vătămată și îi luau bunurile, el împreună cu l-au lovit pe prietenul acesteia pentru a-l determina să stea liniștit, întrucât intenționa să-și ajute prietenul.
Este cert că și, audiați ca martori în prezenta cauză, încearcă prin declarațiile lor din instanță - invocând că nu știu sau nu-și amintesc - să susțină versiunea inculpatului, care, judecat fiind mai târziu, vrea să eludeze răspunderea penală.
Situația de fapt reținută de instanță este pe deplin dovedită cu declarațiile părții vătămate, ale martorilor și ale inculpatului, din toate fazele procesuale parcurse până la acest moment.
Coroborând aceste probe cu plângerea și declarațiile părții vătămate, copia certificatului medico-legal nr.2991 din 12.09.2000 al I, procesele-verbale de prezentare pentru recunoaștere (filele 22-31), procesul-verbal de confruntare (filele 32-45) rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului astfel cum just a reținut instanța de fond.
Din probele dosarului rezultă fără putință de tăgadă că, în momentul în care și agresau partea vătămată pentru a-i lua bunurile, inculpatul a intervenit violent oprind pe prietenul acesteia să-i sară în ajutor, pentru ca și să-și finalizeze acțiunea, după care au fugit cu toții. Pentru participația sa, l-a invitat pe în oraș, achitând toate cheltuielile ocazionate.
Inculpatul a participat la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, din moment ce a desfășurat în mod concordant activități materiale prin care s-a realizat deposedarea de bunuri - în condițiile date - a părții vătămate.
Individualizarea pedepsei s-a făcut cu respectarea criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal, ținând cont atât de cauzele ce agravează răspunderea penală, cât și de cele care o atenuează.
În mod judicios, dând eficiență dispozițiilor art.13 Cod penal, având în vedere succesiunea de legi cu tratamente sancționatorii diferite, instanța de fond i-a aplicat inculpatului o pedeapsă dozată în limita minimului special prevăzut de textul de incriminare în vigoare la acea dată.
Constatând că nu sunt motive de desființare a sentinței apelate, în temeiul art.379 pct.1 lit. b Cod procedură penală Curtea va respinge ca nefondat apelul inculpatului.
În baza dispozițiilor art.192 al.2 Cod procedură penală inculpatul va fi obligat să plătească statului cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.871 din 07.12.2006 a Tribunalului Iași, hotărâre pe care o menține.
Obligă pe apelant să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
07.IV.2008.-
2 ex.-
Președinte:Maria CenușăJudecători:Maria Cenușă, Otilia Susanu
