Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 287/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 287/2008
Ședința publică de la 22 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mircea Bădilă
JUDECĂTOR 2: Maria Covaciu
JUDECĂTOR 3: Leontin Coraș
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iuliaa fost reprezentat de
Procuror -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 63/A/31 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat - cu delegație de apărător ales al inculpatului recurent, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.
Avocata inculpatului a solicitat admiterea recursului pentru motivele prev. de art. 385/9 pct. 17.pr.penală, casarea hotărârilor atacate, admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 211 alin.2 lit.b și c cod penal în infracțiunea de lovire și alte violențe prev. de art. 180 alin.1 cod penal și rejudecând în temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.1pr.penală și art. 91 cod penal a se pronunța o hotărâre de achitare a inculpatului și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
În subsidiar solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecând a se menține ca legală și temeinică hotărârea pronunțată de instanța de fond.
Precizează că în cauză nu există infracțiunea de tâlhărie, eventual poate fi reținută infracțiunea de lovire sau alte violențe și se impune aplicarea unei sancțiuni administrative.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii penale atacate precizând că s-a făcut o corectă încadrare juridică, nu se impune schimbarea acesteia, sancțiunea penală a fost corect individualizată și sub aspectul modalității de executare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele: Prin sentința penală nr.14/2008 pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosar penal nr- s-a dispus în baza art.11 pct.2 lit.a Cpp rap. la art.10 lit.b/1 Cpp și art.18/1 Cp achitarea inculpatului - de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de tâlhărie prev. de art.211 al.2 lit.b și c Cp.
În baza art.91 Cp s-a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 700 lei.
În baza art.192 al.1 pct.1 lit.d Cpp a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare în favoarea statului.
A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut ca stare de fapt că în noaptea de 22/23.10.2007 în timp ce se deplasa cu partea vătămată pe strada - din, prin amenințarea și lovirea părții vătămate, inculpatul și-a însușit suma de 30 lei.
În drept, instanța a reținut că fapta inculpatului așa cum a fost descrisă și dovedită cu probele administrate ar putea întruni elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, dar că în raport de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de faptul că partea vătămată nu a avut nevoie de nici o zi de îngrijiri medicale, de faptul că părțile s-au aflat în relații de amiciție, de faptul că inculpatul a consumat mai multe beri în prealabil, ceea ce l-ar fi putut determina să acționeze pe fondul teribilismului ce caracterizează o mare parte din tineri, de faptul că este la o vârstă tânără, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, ci ar putea constitui cel mult o abatere de la regulile de conviețuire socială.
Prin urmare a dispus achitarea inculpatului, conform art.10 lit.b/1 Cpp rap. la art.18/1 Cp și sancționarea acestuia cu amendă administrativă.
A fost respinsă cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea dedusă judecății în infracțiunea de lovire, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal prev. de lege, Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpeni, aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie.
În expunerea motivelor de apel se relevă în esență că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului conform art.18/1 Cp, deoarece în raport de circumstanțele comiterii faptei, pe timp de noapte, prin amenințări cu moartea și exercitarea de violențe asupra părții vătămate, pe o stradă lăturalnică, întunecată, aceasta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, impunându-se adoptarea unei soluții de condamnare a inculpatului.
Prin decizia penală nr. 63/A/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr- s-a admis apelul parchetului, a fost desființată sentința penală atacată, privind achitarea inculpatului și temeiul juridic al obligării la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat și a procedând la o nouă judecată în aceste limite:
A condamnat pe inculpatul - la 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. și ped. de art.211 al.2 lit. b și c Cp cu aplic.art.74 Cp - 76 lit.b Cp.
A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit.a, b Cp pe durata prev.de art.71 Cp.
În baza art.81,82 Cp s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3,6 ani.
A atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art.83 Cp.
În baza art.71 al.5 Cp a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
A modificat temeiul juridic în baza căruia a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat la fond, din art.192 al.1 pct.1 lit. d Cpp, în art.191 Cpp.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În baza art.192 al.3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele: Din coroborarea probatoriului administrat în cauză, plângerea și declarația părții vătămate de sesizare a infracțiunii, procesul-verbal de reconstituire a faptei și planșele fotografice, dovada de ridicare a banilor și carabinierei de la inculpat și dovada de predare a banilor părții vătămate, adresa eliberată de Spitalul, conform căreia partea vătămată a prezentat în urma incidentului o excoriație a mucoasei bucale prin agresiune, declarațiile martorilor și, coroborate și cu declarațiile inculpatului, care inițial a recunoscut comiterea faptei, rezultă că în noaptea de 22/23.10.2007, în timp ce se deplasa cu partea vătămată pe strada - din, prin amenințare și lovire si-a însușit de la aceasta suma de 30 lei.
Prin urmare, în raport de starea de fapt așa cum a fost descrisă și dovedită cu probele sus-menționate, Tribunalul a constatat că în mod greșit instanța fondului a reținut incidența art.18/1 Cp.
Împrejurările reținute de instanța fondului în aplicarea disp.art.18/1 Cp pot constitui, eventual, circumstanțe judiciare atenuante, dar nicidecum argumente care să conducă la concluzia că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
De asemenea nici împrejurarea că în fața instanței de judecată partea
vătămată nu și-a mai menținut plângerea și declarațiile date în fața organelor de
urmărire penală, declarând în fața instanței că declarațiile inițiale le-a dat sub
influența emoțiilor și că de fapt suma de 30 lei a împrumutat-o inculpatului, nu
constituie un argument în aplicarea art.18/1 Cp, câtă vreme, declarația din fața
instanței nu se coroborează cu restul probelor administrate în fața organelor de
urmărire penală, în special cu declarațiile martorilor și, care au
fost de fapt primele persoane contactate de partea vătămată imediat după ce a avut loc săvârșirea infracțiunii și cărora partea vătămată le-a relatat că a fost victima unei tâlhării (banii fiindu-i luați prin amenințare și violență).
Prin urmare, fiind dovedită existența faptei, care constituie infracțiune și săvârșirea acesteia cu vinovăție de către inculpat, Tribunalul cu ocazia noii judecăți a cauzei a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 1,6 ani închisoare, conform criteriilor prev. de art.72 Cp și reținând în favoarea acestuia circumstanțele judiciare atenuante prev. de art.74 Cp (împrejurarea că nu posedă antecedente penale, se află la o vârstă tânără) și efectele acestora prev.de art.76 lit.b Cp.
Dată fiind natura infracțiunii săvârșite (infracțiune contra patrimoniului) gradul de pericol social concret al acesteia, văzând și disp.art.71 al.2 Cp, Tribunalul a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie prev. de art.64 lit. a, b Cp pe durata prev.de art.71 Cp.
În raport de cuantumul pedepsei aplicate, de faptul că inculpatul nu posedă antecedente penale și este la o vârstă tânără, Tribunalul a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia în regim de detenție, astfel că în baza art.81, 82 Cp a dispus suspendarea condiționată a executării pe durata unui termen de încercare de 3,6 ani, atrăgând atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 83 Cp (privind revocarea suspendării condiționate, dacă în cursul termenului de încercare săvârșește din nou o infracțiune).
În conformitate cu disp.art.71 al.5 Cp Tribunalul a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Dată fiind soluția de condamnare a inculpatului, Tribunalul cu ocazia noii judecăți a schimbat și temeiul juridic în baza căruia a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, din art.192 al.1 pct.1 lit. d Cpp în art.191 Cpp.
Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a declarat recurs inculpatul.
Recursul a fost declarat în termen, dar nu a fost motivat în scris.
În motivarea orală a recursului, inculpatul a criticat hotărârea atacată susținând că s-a făcut o greșită încadrare juridică a faptei, existând infracțiunea de lovire sau late violențe prev. de art. 180 cod penal iar în subsidiar a solicitat menținerea hotărârii primei instanțe.
Instanța de recurs, în temeiul art. 38510alin.3 pr.penală, va examina hotărârea prin prisma motivelor de recurs care, potrivit art. 3859alin.3 pr.penală se iau în considerare din oficiu.
Criticile formulate de apărătorul inculpatului se încadrează în cazurile prev. de art. 3859alin.1 pct. 14 și 17.pr.penală care se iau în considerare din oficiu potrivit art. 3859alin.3 pr.penală.
Din perspectiva cazurilor de casare de mai sus, verificând legalitatea și temeinicia criticilor formulate, pe baza lucrărilor și materialului probator din dosar, instanța apreciază că acestea sunt nefondate din următoarele considerente:
Fapta inculpatului care în noaptea de 22/23 octombrie 2007, în timp ce se deplasa pe strada - din localitatea cu partea vătămată, prin amenințare și lovire a deposedat-o pe partea vătămată de 30 lei, întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie.
Datele factuale rezultă din coroborarea declarației părții vătămate, cu certificatul medico legal care confirmă o excoriație a mucoasei bucale prin agresiune, cu reconstituirea faptei, cu ridicarea banilor și carabinierei de la inculpat.
Modul de operare al inculpatului, care după ce l-a amenințat cu moartea, a urmărit-o pe victima care a fugit, a prins-o și prin amenințare a determinat- să-i dea 30 lei, evidențiază pericolul social al infracțiunii, nefiind întrunite condițiile art. 181cod penal.
Declarațiile date de partea vătămată în cursul urmăririi penale se coroborează cu declarația martorului (61) și.
Raportat la cele de mai sus, în cauză nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei, reindividualizarea judiciară a acesteia și constatarea incidenței dispozițiilor art. 181cod penal.
Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 385/15 alin.1 pct.1 lit.b pr.penală, instanța va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Conform art. 192 alin.2 pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs, vor fi suportate de inculpatul recurent.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 63/A/31.03.2008 pronunțate de Tribunalul Alba în dosar penal nr-.
În baza art. 192 al. 2 Cod pr. pen. obligă pe inculpat să plătească statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 22.05.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. LC
Dact. VV 2 ex/02.06.2008
,
Președinte:Mircea BădilăJudecători:Mircea Bădilă, Maria Covaciu, Leontin Coraș