Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 29/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIE Nr. 29

PREȘEDINTE: Dumitrescu Daniela

JUDECĂTOR 2: Scripcariu Gabriela

JUDECĂTOR 3: Susanu Claudia

GREFIER: - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror

Ședința nepublica din data de 24.04.2008

La ordine soluționarea recursului penal având ca art.211 Cod penal, promovat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Iași, împotriva deciziei penale nr. 147 din data de 31.03.2008 pronunțata de Tribunalul Iași in dosarul nr-.

La apelul nominal făcut in ședință nepublica, se prezintă inculpatul recurent, - aflat în stare de arest- asistat de av. ce substituie pe av., apărător desemnat din oficiu, cu delegație la dosar, lipsă fiind: părțile vătămate și, partea responsabilă civilmente, precum și Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au depus la dosar motivele de recurs pentru inculpatul, după care;

Doamna avocat, precizează că recursul inculpatului vizează latura penală a cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat și verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului promovat de inculpat.

Doamna avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului promovat de inculpatul, reevaluarea materialului probator și pe baza acestuia, având în vedere vârsta inculpatului, poziția sa procesuală corectă, instanța să reaprecieze asupra sancțiunii aplicate.

Solicită în principal aplicarea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare, iar în subsidiar, aplicarea disp. art. 81/86 indice 1 Cod penal.

Raportat la faptul că a solicitat o altă modalitate de executare a pedepsei, doamna avocat apreciază că nu se mai impune menținerea inculpatului în stare de arest și solicită judecarea lui în stare de libertate.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, raportat la poziția inculpatului, la acțiunea violentă a acestuia, apreciază că pedeapsa este corect individualizată și solicită menținerea deciziei Tribunalului Iași ca fiind legală și temeinică și respingerea recursului promovat de inculpat ca nefondat.

De asemenea, raportat la actele și lucrările dosarului, apreciază că măsura arestării preventive a inculpatului este legală și solicită a fi menținută.

Inculpatul recurent, personal, având ultimul cuvânt, precizează că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său, lăsând la aprecierea instanței soluția ce va pronunța, atât cu privire la recursul formulat cât și cu privire la măsura arestării preventive.

Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.

Ulterior deliberării,

INSTANTA DE JUDECATA

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 16 din 14 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Răducănenis -a dispus condamnarea inculpaților:

1.,fiul lui și, născut la data de 19.08.1990 în comuna R, județul I, fără antecedente penale, porecla "" și "", la pedeapsa de:

- 1(un) an si 6 (sase ) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 211 aliniat 2, lit." b și c" și al. 2 ind. 1, lit. "a" Cod Penal, cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod Penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. "a si c" Cod penal raportat la art. 76 lit. "b" Cod penal;

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 Cod penal pentru drepturile civile prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. "a, b" Cod penal după împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza art. 350 Cod procedura penala s-a menținut măsura arestării preventive și în baza art. 88 Cod penal s-a computat detenția inculpatului de la data de 21.11.2007 și până la zi.

2., fiul lui și, născut la data de 03.05.1992, în comuna R, județul I, cu antecedente penale, porecla "", la pedepsele de:

1.1(un ) an si 8 (opt) luni închisoarepentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 211 al. 2 lit. "b și c" și al. 2 ind. 1 lit. "a" Cod Penal și cu aplicarea art. 33 lit. "a" Cod Penal și art. 99 și următoarele Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. "a si c" Cod penal raportat la art. 76 lit. "b" Cod penal;

- 1(un )an închisoarepentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzut de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit."a,e,g"Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. "a" Cod penal și art. 99 și următoarele Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. "a si c" Cod penal raportat la art. 76 lit."b" Cod penal;

S-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului în baza art. 33 lit. "a" Cod penal si 34 lit. "b" Cod penal, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă cea mai grea de 1(un) an si 8(opt) luni închisoare.

S-a făcut aplicarea pentru inculpați dispozițiilor art. 71 Cod penal pentru drepturile civile prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. "a, b" Cod penal după împlinirea vârstei de 18 ani.

In baza art. 350 Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive și în baza art. 88 Cod penal s-a computat detenția inculpatului de la data de 21.11.2007 și până la zi.

S-a constatat în parte recuperat prejudiciul, în consecință:

In baza art. 14 Cod procedură penala si art. 346 Cod procedură penală cu referire la art. 998-999 Cod civil:

A fost admisă acțiunea civilă promovată de, și obligați inculpații si în solidar cu părțile responsabile civilmente și la plata sumei de 500 lei către această parte vătămată.

S-a admis acțiunea civilă promovată de și obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 50 lei către această partea vătămată.

In baza art. 189 si 191 Cod procedură penala au fost obligați inculpații în solidar cu părțile responsabile civilmente să achite statului sumele de câte 200 lei fiecare cheltuieli judiciare, din care câte 100 lei onorariu avocat oficiu către Baroul d e Avocați R - avocat ce va fi avansat inițial din fondurile speciale ale Ministerului Justiției. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

- În seara zilei de 16.11.2007, după lăsarea întunericului, în jurul orelor 18,00 inculpații se aflau în zona de la intrarea în magazinul alimentar "" din centrul localității Prin vitrina magazinului au remarcat pe partea vătămată, din comuna, județul I, care făcea cumpărături. faptul că acesta are asupra sa sume de bani, la inițiativa inculpatului, minorii s-au pus de acord să deposedeze partea vătămată de acești bani.

In vederea realizării rezoluției infracționale, au abordat partea vătămată la ieșirea din magazin, și cu pretextul că "o doamnă" dorește să discute cu el, l-au condus circa 30 de metri in partea nordică a clădirii și de îndată ce au ajuns toți trei intr-o zonă întunecoasă, inculpatul l-a lovit cu pumnii și l-a prins cu mâinile de gură pentru a nu țipa, inculpatul a lovit partea vătămată cu piciorul in zona toracică, după care inculpații au dezbrăcat cu forța victima de haina cu care aceasta era îmbrăcată, fugind cu bunul către zona locuinței martorului. După ce au luat din buzunare banii părții vătămate, în jur de 560 lei, două pachete de țigări și o brichetă, inculpații au aruncat haina în curtea martorului sus precizat, de unde a și fost recuperată.

S-au recuperat de asemenea 65 lei si un pachet de țigări, găsite la scurt timp asupra inculpatului.

Partea vătămată a suferit de urma agresiunii leziuni minore, pentru care nu a necesitat îngrijiri medicale deosebite.

Se retine, de asemenea ca în seara zilei de 17.11.2007, în jurul orelor 23, inculpatul, însoțit de minorul s-a deplasat la magazinul care la ora respectivă avea program de funcționare. Observând faptul că administratorul lipsea temporar din unitate iar ușa magazinului, deși închisă, nu era încuiată, fără a discuta cu și fără a- spune acestuia despre intențiile sale, inculpatul, a intrat in magazin, și din sertarul casei fiscale care nu era închis, a sustras suma de 380 lei, fugind cu banii în momentul in care a simțit prezența administratorului magazinului.

În aceeași seară inculpatul a restituit 250 lei din suma sustrasă iar diferența a cheltuit-o în interes personal.

In acest sens au fost audiați martorii, G si.

Audiați asupra situației de fapt, atât în cursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, recunoașteri care, coroborate cu celelalte mijloace de probă, respectiv: plângerea și declarația părților vătămate, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, proces-verbal de reconstituire, depozițiile martorilor din lucrări, formează un ansamblu probator ce dovedește pe deplin vinovăția inculpaților în săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor prin actul de sesizare a instanței.

In drept:

- în ce privește pe inculpatul, faptele reținute prin actul de sesizare au fost încadrate in dispozițiile art. 211 aliniat 2, lit. "b și c" și al. 2 ind. 1, lit. "a" Cod Penal, cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod Penal;

- în ce privește pe inculpatul, faptele săvârșite de acesta si reținute in sarcina sa prin rechizitoriu sunt prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 211 al. 2 lit. "b și c" și al. 2 ind. 1 lit. "a" Cod penal și cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 99 și următoarele Cod penal art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. "a, e,g" Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. "a" Cod penal și art. 99 și următoarele Cod penal.

Împotriva sentinței au declarat apel, în termen legal, inculpații și care au solicitat desființarea hotărârii primei instanțe ca netemeinică sub aspectul redozării pedepselor aplicate și a stabilirii modalității de executare a acestora, solicitând față de circumstanțele reale și personale reținute în cauză aplicarea dispozițiilor art. 81 Cod penal.

Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului de fond și sentința criticată, prin prisma motivelor de apel formulate, a constatat că apelurile formulate de inculpați sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a administrat întreg probatoriul testimonial și cu înscrisuri necesar soluționării cauzei, probe ce au stabilit, fără echivoc, existența faptelor de tâlhărie și furt calificat atât sub aspectul laturii obiective cât și cu privire la vinovăția inculpaților.

Trecând la individualizarea pedepselor, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a sancțiunilor penale prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv: gradul de pericol social concret al faptelor comise determinat, în principal, de atingerea adusă valorilor sociale ce ocrotesc integritatea fizică a persoanei și patrimoniul acesteia, de circumstanțele reale în care au fost comise: pe timpul nopții, în loc public și de două persoane împreună, dar și persoana făptuitorilor care sunt minori, iar pe parcursul procesului penal au manifestat o conduită sinceră și cooperantă.

În considerarea acestor circumstanțe, prima instanță a reținut incidența în cauză a împrejurărilor care atenuează răspunderea penală și care sunt prevăzute de dispozițiile art. 74 lit. a și c Cod penal și a aplicat acestora pedepse cu închisoarea sub minimul special prevăzut de lege.

Față de aceste dispoziții reținute de instanța de fond, tribunalul a apreciat că aplicarea unor pedepse mai blânde nu se justifică, acestea fiind total ineficiente sub aspectul reeducării făptuitorilor și al prevenirii de noi fapte penale.

Cu privire la schimbarea modalității de executare a pedepselor, tribunalul a constatat că față de dezvoltarea psihofizică a inculpaților, de modul în care s-au dezvoltat și trăiesc, total ostil și dezinteresat pentru educarea acestora, de comportamentul manifestat anterior comiterii prezentelor fapte caracterizat prin săvârșirea de repetate acte antisociale, de comitere a mai multor furturi, de frecventarea unor anturaje și locuri improprii vârstei acestora (bani, săli de jocuri mecanice), de absenteism la cursurile școlare, în cauză scopul pedepsei poate fi realizat doar prin executarea efectivă a pedepselor aplicate, fiind evidentă lipsa posibilităților de îndreptare și reinserție socială a inculpaților în afara locului de detenție.

Față de cele ce preced, tribunalul a constatat că hotărârea primei instanțe nu este afectată de nici un viciu în stabilirea situației de fapt și în aplicarea legii penale, astfel că, prin decizia penală nr. 147/31.03.2008 potrivit dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală va respinge, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații și împotriva Sentinței penale nr. 16/14.02.2008 pronunțată de Judecătoria Răducăneni ce a fost menținută ca legală și temeinică.

În baza art. 350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpaților, cărora în baza art. 381 Cod procedură penală li s-a dedus din pedepsele aplicate perioada arestării preventive de după data de 14.02.2008.

În baza art. 192 Cod procedură penală, inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în care se află incluse și onorariile pentru apărător din oficiu ce vor fi înaintate Baroului de Avocați I din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

În termenul prevăzut de art. 3853alin. 1 Cod procedură penală hotărârile au fost recurate de inculpatul pentru motive de netemeinicie. Apărătorul desemnat din oficiu inculpatului a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 14 Cod procedură penală, considerând că atât instanța de fond, cât și instanța de control judiciar nu au realizat o corectă individualizare a sancțiunii inculpatului minor, aplicând o pedeapsă privativă de libertate - sancțiune care, prin felul și caracterul ei nu ar avea ca finalitate asigurarea posibilității pentru inculpat de a dobândi învățătura necesară și o pregătire profesională conformă cu aptitudinile sale.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză atât de prima instanță, cât și de instanța de apel și aplicarea, în principal, a măsurii educative a internării minorului într-un centru de reeducare, așa cum este reglementată în art. 104 Cod penal, iar în subsidiar, raportat la toate circumstanțele personale și interesele minorului, aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei conform dispozițiilor art. 81 Cod penal, sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere conform art. 861și urm. Cod penal.

Examinând recursul în raport cu motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 15 Cod procedură penală, Curtea de apel reține următoarele:

Instanțele de fond și de apel au valorificat corespunzător toate probele administrate în cauză,au evidențiat aspectele concordante ce susțin vinovăția inculpatului, procedând la o justă încadrare în drept a faptelor comise, în raport cu situația de fapt reținută.

În contextul împrejurărilor concrete în care s-au comis faptele, în mod corect și în deplină concordanță cu materialul probator administrat au reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. 2 lit. "b,c" și 21lit. "a" Cod penal și furt calificat, prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. "a,e,g" Cod penal.

Astfel, s-a dovedit fără dubii că în seara zilei de 16 noiembrie 2007 inculpatul însoțit de minorul au acționat violent asupra părții vătămate în scopul deposedării acesteia de suma de 560 lei, iar în seara zilei următoare inculpatul a pătruns în incinta magazinului și, profitând de lipsa vânzătorului, și-a însușit dintr-un sertar suma de 380 lei.

Sub aspectul sancțiunii aplicate inculpatului minor de prima instanță și menținută de instanța de apel, respectiv, o pedeapsă privativă de libertate cu executare în regim de detenție, s-a făcut o evaluare justă asupra criteriilor impuse de legiuitor în conținutul dispozițiilor art. 100 Cod penal referitoare la consecințele răspunderii penale în contextul concret al cauzei, evidențiindu-se motivat finalitatea pedepsei privative luate față de minor, în raport cu aplicarea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare.

Este adevărat că, potrivit art. 100 Cod penal la alegerea sancțiunii ce va fi aplicată minorului se ține seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală și morală, de comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și de alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.

În speță datele și lucrările dosarului cu referire la ancheta socială și la referatul de evaluare relevă aspecte ce caracterizează atitudinea inculpatului față de valorile sociale ocrotite de legea penală, precum și posibilitățile de reeducare, fiind identificați printre factorii de natură să dezvolte comportamentul infracțional al minorului și lipsa unei reacții pozitive în urma sancțiunilor penale primite anterior comiterii faptei, precum și neconștientizarea infracțiunilor comise și a consecințelor acestora.

În acest context, instanțele au reținut toate împrejurările legate de persoana inculpatului, iar evaluarea lor s-a făcut cu luarea în considerare a tuturor datelor cauzei, semnificative sub raportul criteriilor de stabilire a sancțiunii.

În raport de gradul de pericol social sporit al faptelor săvârșite de inculpat, de împrejurările în care au fost comise - în loc public, pe timpul nopții, de două persoane împreună -, de persoana inculpatului care, după absolvirea a 5 clase a abandonat studiile, a debutat în activitatea infracțională de la vârsta de 10 ani, cu dezvoltare progresivă și diversificare a paternului infracțional, fiind cercetat de mai multe ori de poliție pentru furturi și acte de violență, în mod just s-a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse privative de libertate și nu luarea unei măsuri educative.

De altfel, din raportul de expertiză psihiatrică și din referatul de evaluare rezultă că inculpatul prezintă dezinteres față de actul educațional și muncă, are o mentalitate infracțională puternic conturată,personalitate extrem de influențabilă, comiterea faptei fiind determinată de carențe educaționale familiale, generate de incapacitatea părinților de a exercita o supraveghere eficientă.

Cu toate că inculpatul este la vârsta adolescenței, întreaga sa atitudine (a mai săvârșit același gen de infracțiuni, în prezent fiind cercetat în cinci dosare penale, iar în anul 2006 fost internat în Centrul de reabilitare comportamentală Târgu- pentru 6 luni de unde a fugit), evidențiază o perseverență infracțională și constituie o accentuare a unui comportament antisocial, căruia i s-a răspuns printr-o reacție socială concretă, personalizată minorului, în raport cu faptele comise și profilul său socio-moral, ale cărei finalități de reinserție socială vor fi atinse.

Ca urmare, Curtea consideră că în mod just s-a apreciat că aplicarea unei pedepse privative de libertate în cuantum coborât sub minimul special, ca o consecință a reținerii în favoarea inculpatului de largi circumstanțe atenuante, înfăptuiește în concret atribuțiile funcționale ale sancțiunii penale ca mijloc de reeducare și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, fără a se impune schimbarea modalității de executare.

În raport de considerentele expuse, decizia instanței de apel este legală și temeinică sub toate aspectele, astfel încât nu este incident cazul de casare invocat, prevăzut în art. 3859alin. 1 pct. 14 Cod procedură penală.

Curtea, verificând hotărârea atacată, nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859alin. 3 Cod procedură penală.

În consecință, criticile formulate nu sunt fondate, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 38515pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală să se respingă recursul promovat de inculpat.

Conform dispozițiilor art. 38516alin. 2 raportat la art. 381 Cod procedură penală se va deduce din pedeapsa ce urmează a fi executată durata arestului preventiv după data pronunțării deciziei apelate.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în care s-a inclus și onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce va fi avansat din fondul special al Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Iași împotriva deciziei penale nr. 147 din 31.03.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr- hotărâre pe care o menține.

Deduce aretarea preventivă a inculpatului după data de 31.03.2008.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 140 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei onorariu apărător din oficiu suportat din fondurile statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 aprilie 2008.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:,

20.05.2008

2 ex.-

Președinte:Dumitrescu Daniela
Judecători:Dumitrescu Daniela, Scripcariu Gabriela, Susanu Claudia

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 29/2008. Curtea de Apel Iasi