Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 319/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr. 2122/4/2009
125/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 319
Ședința publică de la 19 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elena Ursulescu
JUDECĂTOR 2: Leontina Cișmașiu
JUDECĂTOR 3: Florică Duță
GREFIER - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de către inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 1882/19.10.2009, pronunțată de Judecătoria sector 4 B și a deciziei penale nr. 690/A, din data de 15.12.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Ia Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - inculpat, -, personal în stare de arest și asistat de avocat oficiu, în baza delegației nr. -, emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Constatând că, nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513Cod Procedură Penală, trece la dezbateri.
Apărătorul recurentului - inculpat având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri pronunțate anterior în cauză și rejudecând, să se pronunțe decizie de achitare a inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, considerând că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv, vinovăția. În subsidiar, solicită redozarea pedepsei aplicată inculpatului, având în vedere că acesta a recunoscut comiterea faptei, partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, iar inculpatul avea la data arestării un loc de muncă permanent.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că din probele efectuate în cauză, din declarațiile martorilor și a părții vătămate, rezultă vinovăția inculpatului, care, și-a recunoscut parțial infracțiunea, iar pedeapsa aplicată de către instanța de fond, este corectă, atât în ceea ce privește cuantumul acesteia, cât și modalității de executare, astfel că nu se impune redozarea pedepsei aplicată inculpatului.
Recurentul - inculpat având cuvântul, arată că lasă soluția la aprecierea instanței.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.1882/19.10.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, în dosarul penal nr-, în baza art.211 alin.1, alin.2 lit.c Cod penal cu aplic. art.74 alin. 2 Cod penal rap. la art.76 alin. 1 lit. b Cod penal a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din 03/04.07.2007 (24 de ore).
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art.14 pr.pen. raportat la art.346 pr.pen. s-a luat act că partea vătămată, domiciliat în Sat S Deal, com. S V, jud. T, a renunțat la constituirea de parte civilă în cauză.
În baza art. 118 alin. 1 lit. e Cod penal s-a confiscat de la inculpat suma de 70 de lei, obținută în urma săvârșirii infracțiunii.
În baza art. 109.pr.pen. s-a dispus restituirea către inculpat a bunurilor ce au fost ridicate cu ocazia efectuării controlului corporal sumar - un ceas marca cu brățară plastic ruptă, o cheie yală și două cartele "" seria - și -, conform procesului verbal de la fila 26
În baza art.109 pr.pen. s-a dispus restituirea către martorul G, domiciliat în B,-, Sector 4, bunurilor ce au fost ridicate cu ocazia efectuării controlului corporal sumar - suma de 17 lei, 5 chei yală de diferite dimensiuni legate cu un șnur, un ceas negru de mână inscripționat "" cu brățară de material textil de culoare, conform procesului verbal de la fila 27
În baza art. 191 alin. 1.pr.pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 800 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu, av., în cuantum de 200 de lei fiind avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în data de 03.07.2007, în jurul orelor 12,00, partea vătămată s-a oprit, la invitația inculpatului - și a martorului G, în dreptul blocului nr. 109 de pe Șoseaua pentru a consuma împreună cu aceștia o sticlă de bere de 2 litri. După ce a fost consumată această sticlă de bere, părții vătămate i s-a solicitat să cumpere o sticlă nouă. În urma refuzului acesteia, motivat de faptul că nu avea banii necesari, între partea vătămată și inculpatul - a avut loc o altercație, inculpatul aplicându-i părții vătămate mai multe lovituri în zona feței și smulgându-i din buzunarul stâng al pantalonilor suma de 70 de lei.
Această situație de fapt a rezultat din coroborarea declarațiilor părții vătămate cu declarațiile martorului G din cursul urmăririi penale și cu procesele-verbale întocmite în cauză.
Astfel, partea vătămată a declarat în mod constant faptul că în cursul zilei de 03.07.2007, în jurul orelor 12,00, în timp ce se întorcea de la piață, s-a oprit în dreptul blocului nr. 109,-, unde s-a întâlnit cu vecinul său, G, și cu inculpatul -, care l-au invitat să consume bere împreună cu ei. După terminarea sticlei de bere care le aparținea celor doi, aceștia i-au solicitat părții vătămate să cumpere la rândul său o sticlă de bere, în urma refuzului său, inculpatul strângându-l de gât și lovindu-l cu pumnul în zona gurii, ceea ce a determinat dislocarea a doi dinți, dar a și tras de buzunarul stâng al pantalonilor părții vătămate, sustrăgând suma de 70 de lei.
Totodată, în tot cursul urmăririi penale, martorul Gad eclarat că, fiind supărat de refuzul părții vătămate de a cumpăra o sticlă de bere, inculpatul l-a lovit cu pumnul în zona gurii, l-a împins, partea vătămată căzând peste un gard metalic și pierzându-și doi dinți. A mai precizat martorul faptul că inculpatul și-a introdus mâna în buzunarul părții vătămate, determinând ruperea acestuia, și a scos din buzunar o sumă de bani pe care și-a însușit-
În plus, din cuprinsul procesului-verbal de cercetare la fața locului și a procesului-verbal de depistare întocmite la data de 03.07.2007, rezultă faptul că în momentul în care organele de poliție au ajuns la fața locului au constatat faptul că partea vătămată prezenta "urme de violență la nivelul gurii și a antebrațului de la mâna dreaptă", iar în ceea ce privește vestimentația acesteia s-a constatat că pe pantaloni existau "semne de forțare a materialului la nivelul buzunarului stâng, acesta fiind rupt", iar la nivelul tricoului se observau semne de forțare în partea superioară, un nasture al tricoului părând a fi smuls.
Mai mult, cu ocazia cercetării la fața locului, a fost identificat un ce părea a fi de proveniență umană, precum și un nasture identic cu cei de pe tricoul părții vătămate, aspecte confirmate și de planșele foto efectuate în cauză.
Aceste aspecte de ordin obiectiv nu fac decât să confirme declarațiile părții vătămate, precum și declarațiile martorului G din faza de urmărire penală.
În ceea ce privește declarațiile inculpatului, instanța fondului a constatat că acestea au variat considerabil pe parcursul cercetărilor din cauză.
Astfel, într-o primă fază, inculpatul a negat faptul că l-ar fi cunoscut pe partea vătămată și că acesta s-ar fi oprit cu el și cu martorul G, în fața instanței negând însă faptul că declarația olografă i-ar aparține.
În declarația dată în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 B și în procesul-verbal întocmit cu ocazia confruntării cu partea vătămată, inculpatul a arătat că partea vătămată s-ar fi oprit și ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu el și cu martorul, recunoscând chiar faptul că l-ar fi amenințat verbal pe partea vătămată în momentul în care acesta a refuzat să cumpere la rândul său bere și că, fiind speriat de cele afirmate de el, partea vătămată ar fi fugit și s-ar fi împiedecat de un gard, căzând.
În faza de judecată, declarațiile inculpatului au suferit o nouă modificare, acesta precizând că, pentru ca el și martorul G să își poată continua munca, l-au lăsat pe partea vătămată să le păzească bunurile. Cu această ocazie, partea vătămată ar fi consumat singur toată sticla de bere, s-ar fi îmbătat și ar fi căzut, spărgându-și. Inculpatul nu a recunoscut nici faptul că ar fi amenințat-o pe partea vătămată, arătând doar că i-a cerut acesteia să cumpere bere.
Declarațiile inculpatului expuse mai sus nu se coroborează cu niciunul din celelalte mijloace de probă administrate în cauză, nici măcar cu declarațiile modificate ale martorului G din cursul cercetării judecătorești, acestea rămânând, la rândul lor, singulare. Martorul a precizat astfel că nu a fost lăsat singur cu sticla de bere, aceasta fiind consumată de toți trei împreună, și că în momentul în care partea vătămată a plecat pentru a găsi banii necesari pentru cumpărarea unei noi sticle de bere inculpatul l-a atins doar puțin, partea vătămată pierzându-și echilibrul, căzând și lovindu-se la.
Față de cele arătate mai sus, având în vedere și faptul că inculpatul și martorul G nu au prezentat motive plauzibile pentru modificarea declarațiilor anterioare (cele învederate de martor referitor la presiunile la care a fost supus fiind puțin credibile în condițiile în care declarațiile din faza de urmărire penală au fost date în prezența unui apărător, iar cei doi au fost prezentați și în fața instanței de judecată, având posibilitatea de a sesiza la acel moment eventualele abuzuri la care au fost supuși), instanța fondului a înlăturat declarațiile inculpatului, dar și ale martorului din faza de cercetare judecătorească.
În ceea ce privește cuantumul sumei de bani sustrase, instanța fondului a avut în vedere declarațiile părții vătămate din cursul urmăririi penale, date imediat după săvârșirea faptei, declarații cu atât mai credibile cu cât partea vătămată a renunțat la constituirea de parte civilă în cauză. Aceste declarații se coroborează parțial și cu declarațiile martorului G, acesta precizând în fața organelor de cercetare penală că a putut să observe faptul că inculpatul a sustras o sumă de bani din buzunarul părții vătămate, neputând însă preciza cuantumul acesteia.
Astfel, s-a constatat că fapta inculpatului care la data de 03.07.2007, în jurul orelor 12,00, într-un loc public, a sustras prin utilizarea de violențe suma de 70 de lei aparținând părții vătămate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c pen. Elementele laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie rezultă din situația de fapt prezentată mai sus, iar, în ceea ce privește latura subiectivă, instanța apreciază că inculpatul a acționat cu intenție directă, urmărind însușirea sumei de bani aflate asupra părții vătămate prin exercitarea de violențe asupra acesteia.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța fondului a avut în vedere, în conformitate cu dispozițiile art. 72.pen. împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta (după consumul de băuturi alcoolice de către inculpat și partea vătămată împreună, incidentul pornind de la o neînțelegere legată de persoana care trebuia să cumpere în continuare băuturi alcoolice), împrejurări pe care instanța le apreciază ca reprezentând o circumstanță atenuantă judiciară, faptul că anterior săvârșirii acestei infracțiuni inculpatul nu a mai avut contact cu legea penală pentru o perioadă mai mare de 11 de ani (fiind împlinit termenul de reabilitare judecătorească pentru condamnările anterioare), dar și atitudinea complet nesinceră a acestuia pe parcursul desfășurării întregului proces penal.
În consecință, în baza art. 211 alin.1, 2 lit. c pen. cu aplic. art. 74 alin. 2.pen. rap. la art. 76 alin. 1 lit. b pen. instanța fondului a aplicat inculpatului pedeapsa de 3 ani închisoare apreciind că aceasta este proporțională cu gravitatea concretă a faptei reținute în sarcina sa și cu circumstanțele personale ale acestuia.
Având în vedere faptul că inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie, demonstrând prin săvârșirea faptei ce face obiectul prezentului dosar că nu și-a însușit scopul educativ și preventiv al pedepselor ce i-au fost aplicate, prima instanță a apreciat că se impune executarea efectivă a pedepsei, neputându-se dispune suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării acesteia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul solicitând achitarea sa, întrucât nu a săvârșit fapta cu intenție iar în subsidiar reindividualizarea judiciară a pedepsei prin coborârea pedepsei spre minimul special prevăzut de lege.
Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu conform art.371 al.2 Cod pr.pen. Tribunalul a apreciat ca fiind nefondat apelul declarat sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului, pentru următoarele considerente:
Tribunalul a constatat că situația de fapt a fost corect stabilită iar soluția pronunțată, în sensul unei condamnări are la bază tocmai situația redată la fond.
La reținerea ei s-au avut în vedere următoarele mijloace de probă: declarațiile părții vătămate, declarațiile inculpatului -, și ale inculpatului G, procesele-verbale de constatare, de cercetare la fața locului, de control corporal sumar și de confruntare între partea vătămată și cei doi inculpați, planșele fotografice efectuate în cauză.
Astfel, judecătorul fondului a motivat împrejurările pentru care a înlăturat declarațiile inculpatului și parțial ale martorului G din faza cercetării judecătorești, bazându-se pe întreg materialul probator și pe modalitatea în care probele administrate se coroborează sau nu între ele.
Relevante în cauză sunt declarațiile inculpatului din prima fază a procesului penal (cu nuanțările pe care acesta le face), care creionează situația de fapt pe de o parte dar care pe de altă parte indică judecătorului poziția procesuală inconstantă și vădit nesinceră a acestuia. Un aspect care susține materialul probator îl constituie declarația martorului din faza de urmărire penală care se coroborează atât cu declarațiile părții vătămate dar mai ales cu procesele verbale de constatare întocmite în cauză.
În ciuda faptului că inculpatul pe parcursul întregului proces penal a încercat să creioneze vreo trei situații de fapt diferite care însă nu și-au găsit o susținere în materialul probator existent, Tribunalul a constatat că toate mijloacele de probă administrate, așa cum au fost evaluate și valorificate în corect de prima instanță, conduc la concluzia că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Apărarea formulată, în apel, de către inculpat constând în lipsa intenției în săvârșirea acestei infracțiuni, nu poate fi primită, în condițiile în care inculpatul a acționat cu intenție directă în săvârșirea acestei infracțiuni având reprezentarea rezultatului faptei săvârșite și chiar urmărind producerea lui prin săvârșirea actelor materiale. În condițiile în care folosești amenințări la adresa părții vătămate și exerciți acte de violență asupra acesteia nu poate fi acceptată ideea că a-i acționat fără vreo formă a vinovăției, respectiv fără intenție.
În consecință, Tribunalul a apreciat că din perspectiva primei critici în care se solicită achitarea inculpatului, nu sunt elemente care să justifice această soluție în cauză, fiind îndeplinite toate elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, săvârșită cu vinovăție de către inculpat.
Referitor la acea de a doua critică ce vizează netemeinicia sentinței penale apelate, respectiv o pedeapsă prea mare Tribunalul a constatat că la individualizarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art.72 Cod penal și anume: dispozițiile părții generale ale Codului penal cu referire la tipul de pedeapsă aplicată, la modalitatea de executare a pedepsei, dispozițiile părții speciale ale Codului penal care statuează limitele speciale de pedeapsă pentru infracțiunea dedusă judecății, modalitatea concretă de săvârșire a faptei (în loc public, în prezența unei alte persoane, în timpul zilei, pe fondului consumului de alcool), precum și circumstanțele de ordin personal ale inculpatului care este cunoscut cu condamnări anterioare, pentru care însă a intervenit reabilitarea judecătorească, a avut o poziție nesinceră și oscilantă pe parcursul procesului penal ceea ce a îngreunat cursul procesului penal, evidențiindu-se însă și circumstanțe atenuante concretizate în contextul în care fapta a fost săvârșită, incidentul pornind de la o neînțelegere leagă de persoana care trebuia să cumpere băuturi alcoolice în continuare.
În atare situație Tribunalul a constatat că prima instanță a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante judiciare și a coborât pedeapsă sub minimul special până la pedeapsa de 3 ani, în condițiile în care s-a motivat și pe împrejurări care îl defavorizează ca subiect pe acesta.
În raport de aceste împrejurări, dar și de natura infracțiunii comise, de condițiile în care s-a derulat și de tot ansamblul cauzal existent, instanța de control judiciar a apreciat că nu se justifică o nouă reindividualizare a pedepsei întrucât cuantumul pedepsei aplicate corespunde criteriilor de individualizare prev. de art.72 Cod penal și este să justifice rolul pedepsei în accepțiunea art.52 Cod penal.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei Tribunalul a constatat că aceasta este justificată de toate argumentele analizate anterior și în cazul dedus judecății își dovedește utilitatea.
Prin decizia penală nr.690A/15.12.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I penală în dosarul nr-, în temeiul art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat și s-a dispus obligarea lui la cheltuieli judiciare statului.
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
Împotriva ambelor hotărâri, a declarat recurs, în termen, inculpatul solicitând și pe această cale, în principal, achitarea sa întrucât nu a acționat cu vinovăție, în subsidiar, o redozare a pedepsei aplicate întrucât a recunoscut comiterea ei, partea vătămată nu s-a constituit parte civilă iar el avea un loc de muncă stabil.
Examinând hotărârile atacate sub aspectul criticilor invocate în raport de cazurile de casare prevăzute de art.385/9 pct.18 și 14 Cod procedură penală cât și din oficiu prin prisma dispozițiilor art.385/9 pct.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul de față nu este fondat și va fi respins.
Ambele instanțe inferioare au reținut corect situația de fapt și au analizat judicios întreg materialul probator de la dosar constatând că în pofida contradicțiilor declarațiilor date de inculpat, de nerecunoaștere sau numai parțial în acord cu cele întâmplate, ca și ale martorului G, fapta de tâlhărie reținută prin rechizitoriu există și a fost comisă cu vinovăție de acesta.
Inculpatul - a lovit cu pumnul în gură pe partea vătămată și i-a smuls din buzunarul stâng al pantalonilor suma de 70 de lei în data de 03.07.2007, în jurul orelor 12, după ce împreună cu martorul G consumaseră o cantitate de alcool.
El a solicitat instanțelor în apel ca și în prezentul recurs să constate că a lipsit intenția în săvârșirea faptei și deci ar putea fi exonerat de răspundere în temeiul dispozițiilor art.10 lit.d Cod procedură penală însă apărarea lui nu poate fi primită în condițiile în care a acționat cu intenție directă și a avut reprezentarea rezultatului faptei comise, urmărind producerea lui prin actele materiale desfășurate.
La refuzul părții vătămate de achita și consuma cu ei o sticlă de bere, inculpatul s-a folosit de amenințări și violențe care nu pot exclude vinovăția sa, rezultând deposedarea părții vătămate de suma de bani ca și vătămarea integrității sale corporale.
Prin urmare, această cerință care s-ar circumscrie unei erori grave de fapt în reținerea unei situații diametral opusă probelor cauzei apare nefondată și va fi respinsă cu atât mai mult cu cât apărarea sa este pur formală, nu se indică împrejurări sau fapte ce ar combate cercetarea judecătorească pe parcursul a două etape în care s-au administrat și analizat pe larg toate probele cauzei.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Curtea constată că s-a dat eficiență maximă circumstanțelor atenuante și ea a fost coborâtă sub minimul special de 5 ani în chiar condițiile unor condamnări anterioare pentru care a intervenit reabilitarea judecătorească fiind complinite astfel toate cerințele prevăzute de art.72 Cod penal și cele privind triplul scop al pedepsei de reeducare, prevenție și coerciție.
Condamnarea inculpatului la 3 ani închisoare cu executare în regim de detenție apare proporțională cu gravitatea concretă a faptei reținute în sarcina sa și cu datele personale ce îl caracterizează iar astfel individualizată și dozată nu se impune o reducere mai accentuată a ei.
Prin urmare, Curtea va constata că hotărârile anterioare sunt legale și temeinice iar recursul de față, vădit nefondat, va fi respins conform dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală Curtea va obliga inculpatul la cheltuieli judiciare statului din care onorariul avocatului din oficiu se va suporta din fondul Ministerul Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul inculpatului împotriva sentinței penale nr.1882/19/10.2009 pronunțată de Judecătoria sector 4 B și a deciziei penale nr.680/A din data de 15.12.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I penală.
Obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare statului din care onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200 lei se avansează din fondul Ministerul Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 19 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.EU- /Dact.EA-29.03.2010/2ex
-Jud./
Președinte:Elena UrsulescuJudecători:Elena Ursulescu, Leontina Cișmașiu, Florică Duță
