Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 327/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMANIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR 327/ DOSAR NR -

Sedința publică din 22 aprilie 2008

Complet compus din:

PREȘEDINTE: Alina Constanța Mandu C -

JUDECĂTOR 2: Gheorghe Radu G -

JUDECĂTOR 3: Elena

GREFIER -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă

Curtea de APEL BRAȘOV

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr 48 Ap din 4 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr -.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 18 aprilie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 22 aprilie 2008, când,

CURTEA

Asupra recursului penal de față,

Constată că,prin sentința penală nr. 2074/13 decembrie 2007, Judecătoria Brașovl -a condamnat pe inculpatul la pedepsele de:

- 7 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) tezele I și II, alin. (2) lit. a) și alin. (21) lit. b) Cod penal;

- 3 luni închisoare (cinci pedepse), pentru infracțiunile de: complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) Cod penal; complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 26 raportat la art. 290 alin. (1) Cod penal; fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) Cod penal; uz de fals, prevăzută de art. 291 teza I Cod penal; fals în declarații, prevăzută de art. 292 Cod penal;

- 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) Cod penal.

În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) Cod penal a contopit pedepsele de mai sus și i-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare. I-a aplicat și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal. A menținut măsura arestării preventive și a scăzut din pedeapsa rezultantă perioada reținerii și arestării preventive, de la data de 21 mai 2007 la zi.

A dispus anularea totală a înscrisurilor falsificate, respectiv cererea de credit nr. 36918/16 noiembrie 2006 și adeverința de venit nr. 16/14 noiembrie 2006 eliberată de.

În baza art. 118 lit. b) Cod penal a dispus confiscarea specială a următoarelor bunuri: un disc metalic pentru ganteră, o pereche de ochelari de, o pereche de mănuși din de culoare galbenă, un jucărie de culoare neagră made în și o cagulă dintr-un fes de culoare neagră.

L-a obligat pe inculpat să plătească CEC B suma de 28.219,16 lei și a constatat că persoanele vătămate Cont B, - și nu s-au constituit părți civile în cauză. L-a obligat să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în luna noiembrie 2006, pe fondul nevoii de bani, întrucât cheltuise sume mari la jocurile de noroc, inculpatul a indus în eroare CEC B solicitând și obținând un credit de 30.000 lei, ca urmare a prezentării unei copii a carnetului de muncă și a unei adeverințe, ambele falsificate de o persoană rămasă neidentificată, cunoscută de inculpatul sub numele de "", care atestau în mod nereal că inculpatul este angajat în funcția de "director", cu un salariu lunar de 1970 lei la, la care acesta fusese angajat până la data de 1 iunie 2006. Inculpatul a aplicat pe aceste înscrisuri ștampila societății, care rămăsese asupra sa și a completat cererea tip de acordare a creditului cu mențiunile nereale, deși i s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 292 Cod penal.

Tot pe fondul necesității de bani, în dimineața zilei de 21 mai 2007, folosind o cagulă confecționată dintr-o și ochelari de și având asupra sa un de plastic și un disc metalic de la o ganteră, inculpatul a intrat în casa de amanet aparținând Cont B și a amenințat-o cu ul pe partea vătămată -, angajata societății, pentru a deschide seiful. După ce a lovit-o în cap cu discul metalic al ganterei, partea vătămată a deschis seiful din care inculpatul a sustras bijuterii din aur în greutate de 2439, 44 grame și suma de 77.449 lei. Întrucât la ușa casei de amanet bătea partea vătămată, o colegă a părții vătămate -, inculpatul a ieșit și i-a pus ul la tâmplă, după care a împins-o și a fugit, fiind prins la scurt timp de o patrulă a poliției comunitare, bunurile sustrase restituindu-se unității.

Prin decizia penală nr. 48/4 martie 2008, Tribunalul Brașova respins apelul declarat de inculpat, prin care acesta critica greșita condamnare pentru infracțiunea de înșelăciune și solicita reducerea pedepselor pentru celelalte infracțiuni și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul reiterând critica din apel. Au fost invocate cazurile de casare prevăzute în art. 3859alin. (1) pct. 14 și 18 Cod procedură penală și s-a motivat că, în condițiile în care a achitat și achită ratele creditului obținut de la CEC conform graficului de rambursare, faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, respectiv prejudiciul, solicitându-se achitarea în baza art. 10 lit. d) Cod procedură penală. De asemenea, s-a solicitat ca bunei conduite avute anterior săvârșirii infracțiunilor și poziției procesuale sincere să i se dea valența circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute în art. 74 Cod penal și să se facă aplicarea art. 861Cod penal.

Recursul nu este fondat.

Condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune nu este urmarea comiterii unei grave erori de fapt de instanțele de fond, acestea reținând corect că, după obținerea creditului, inculpatul a achitat ratele către CEC.

Având în vedere că, potrivit art. 3859alin. (3) prima teză Cod procedură penală, cazul de casare prevăzut în art. 3859alin. (1) pct. 13 Cod procedură penală se analizează din oficiu de către instanța de recurs, curtea constată că nici acest caz nu este incident, existența pagubei cauzate unității CEC fiind evidentă, atâta vreme cât creditul s-a acordat ca urmare a inducerii în eroare de către inculpat. Împrejurarea că, atât înainte de arestarea sa preventivă, cât și ulterior, ratele au fost achitate la termenele stabilite, nu are nicio relevanță cu privire la existența elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, ci eventual aceasta poate contribui, așa cum s-a și întâmplat, la individualizarea judiciară a pedepsei, prin stabilirea unei pedepse la minimul special prevăzut de lege.

În ce privește critica adusă individualizării judiciare a pedepselor pentru celelalte infracțiuni, curtea constată că, având în vedere împrejurările în care acestea au fost săvârșite, în special infracțiunea de tâlhărie, pedepsele au fost stabilite cu respectarea criteriilor generale de individualizare prevăzute în art. 72 Cod penal. Față de gravitatea infracțiunii de tâlhărie, pentru care s-a stabilit pedeapsa cea mai mare, buna conduită a inculpatului și poziția sa procesuală sinceră nu pot căpăta valența circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a) și c) Cod penal, cu atât mai mult cu cât inculpatul a fost prins la scurt timp de organele de poliție, având bunurile sustrase asupra sa.

Așa fiind, în baza art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, se va respinge recursul, urmând ca, potrivit art. 38516alin. (2) raportat la art. 381 Cod procedură penală, să se scadă la zi din durata pedepsei rezultante perioada prevenției inculpatului. În baza art. 192 alin. (2) Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 48/4 martie 2008 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.

Deduce în continuare prevenția inculpatului de la data de 4 martie 2008 la zi.

Obligă inculpatul să plătească statului 50 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 22 aprilie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- C - - G -

GREFIER

Red. Gh R/19.05.2008

Dact. G/22.05.2008

- 3 exemplare -

Jud fond -

Jud apel - +

Președinte:Alina Constanța Mandu
Judecători:Alina Constanța Mandu, Gheorghe Radu, Elena

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 327/2008. Curtea de Apel Brasov