Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 34/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 34/
Ședința publică din 06 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Burlacu președinte Secția minori și familie
JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache
JUDECĂTOR 3: Daniela Liliana
Grefier:
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror -
- din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la 07.05.1984 în B, domiciliat în comuna, județul B, CNP -), în prezent deținut în Penitenciarul d e Minori și Tineri, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prtev. De art.211 Cod penmal, împotriva deciziei penale nr.334/07.12.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză a răspuns inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de av. -, în baza delegației nr.601 din 29.01.2008 eliberată de Baroul Galați, lipsă fiind intimata parte vătămată, intimații părți responsabile civilmente, autoritatea tutelară Consiliul local al comunei și intimatul Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Brăila.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, din oficiu, constată că în numele inculpatului s-a declarat, dar nu se știe de cine.
Apărătorul inculpatului recurent arată că nu a văzut la dosar temeiul în care acesta a fost arestat,dar i s-a părut că hotărârea instanței de apel nu este definitivă.
Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității declarării recursului, față de împrejurarea că prezența inculpatului la judecată,când s-a pronunțat soluția în apel - la data de 7.12.2007, iar recursul a fost declarat pe data de 27.12.2007.
Apărătorul inculpatului recurent lasă la aprecierea instanței excepția invocată.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului ca tardiv formulat.
Inculpatul recurent arată că nu se aștepta să îl aresteze, că a făcut recurs.
La întrebarea instanței, inculpatul arată că avocatul a declarat recurs și că acum se judecată pentru un furt.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1422/25.06.2007, pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr.1422/25.06.2007, s-a dispus în temeiul art. 334 cod pr.pen. schimbarea încadrării juridice dată faptei săvârșite de inculpatul la data de 2o iulie 2oo6 din infracțiunea de tâlhărie în modalitatea prevăzută și pedepsită de art. 211 alineat 1 literele b si c Cod penal cu aplicarea dispozițiilor art. 99 alineat 3 Cod penal în infracțiunea de tâlhărie în modalitatea prevăzută și pedepsită de art. 211 alineatele 1 și 2 literele b și c Cod penal cu aplicarea dispozițiilor art. 99 alineat 3 Cod penal.
În baza dispozițiilor art. 211 alineatele 1 și 2 literele b și c Cod penal cu aplicarea dispozițiilor art. 99 alineat 3 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă săvârșită la data de 2o iulie 2oo6, parte vătămată fiind.
S-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 literele a, b și c cod penal pe întreaga durata prevăzută de art. 71 cod penal, ca pedeapsă accesorie.
In baza dispozițiilor art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 346 cod procedură penală și la art. 998 cod civil combinat cu art. 1ooo alineat 2 Cod civil:
A fost admisă în parte cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă și pe cale de consecință, instanța a obligat pe inculpat în solidar cu părțile responsabile civilmente și la plata sumei de 26o ron către partea civilă cu titlul de despăgubiri materiale și la plata sumei de 5oo ron cu titlul de daune morale către aceeași parte civila.
S-a respins cererea de obligare a inculpatului în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata daunelor materiale sub forma cheltuielilor medicale.
În baza dispozițiilor art. 189 și următoarele cod procedură penală:
A fost obligat inculpatul in solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 5oo ron cu titlul de cheltuieli judiciare către stat și la plata sumei de 25o ron cu titlul de cheltuieli de judecata către partea civila ( onorariu de avocat conform chitanței nr.1 din data de 25 iunie 2oo7, avocat ).
S-a dispus ca suma de 2oo ron reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpat să fie avansată din fondul special al Ministerului Justitiei - delegații pentru asistența judiciara obligatorie nr. 14o9 din data de 28 august 2oo6, avocat si nr.25o3 din data de 23 octombrie 2oo6, avocat -.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, a reținut în fapt că la data de 21.07.2006, partea vătămată, în vârstă de 77 de ani din comuna, a sesizat organele de poliție cu faptul că în seara zilei de 20 iulie, în jurul orelor 21,30 fost deposedat prin violență de suma de 100 RON și un telefon mobil de o persoană necunoscută.
În aceeași zi, organele de poliție au organizat o conducere în teren cu partea vătămată, ocazie cu care acesta a indicat că a fost lovit de un tânăr pe care l-a recunoscut a fi, în zona magazinului CONSUM COOP.
Din raportul de constatare medico-legală privind pe rezultă că a prezentat leziuni ce s-au putut produce la data de 20.07.2006 prin propulsie urmată de cădere pe un plan dur cu suprafață rugoasă - accidentală, fiind necesare 5-7 zile de îngrijiri medicale de la data producerii lor, fără să pună în primejdie viața victimei. Din declarația luată părții vătămate rezultă că la data de 21.07.2007, în jurul orelor 21,00, s-a dus la magazinul SC Com SRL, situat pe strada 4 din pentru a bea o bere. S-a mai reținut că partea vătămată a consumat bere și a constatat că în incinta unității se aflau inculpații, zis "" și, care au stat în apropierea lui.
avea în buzunarul de la piept 2 bancnote de 500.000 lei fiecare și un telefon mobil marca Nokia legat cu un șnur de gât, inculpații observând acest lucru.
În jurul orelor 22,00 partea vătămată a părăsit localul și a plecat spre locuința sa situată pe- din comuna.
Ajungând în zona magaziei ce aparține de Consum Coop a fost atacat de inculpatul care l-a lovit în zona feței, căzând la pământ. Inculpatul i-a luat din buzunar cele două bancnote precum și telefonul mobil de la gât. l-a recunoscut pe inculpat și i-a spus: "Ce, mă omori?".
În timp ce inculpatul se îndepărta, a venit și celălalt inculpat, care i-a reproșat că a fost recunoscut. A mai reținut instanța de fond că partea vătămată s-a ridicat de la pământ și a reușit să se ducă la Postul de Poliție dar nu a găsit pe nimeni. Ajuns la primărie i-a povestit paznicului cele întâmplate. Că organelle de poliție în ziua de 21.07.2006 s-a ridicat de la inculpatul suma de 500.000 lei, aceasta fiind predată părții vătămate.
Ca, fiind audiat, inculpatul minor a declarat, în mod constant, că a participat singur la comiterea faptei, celălalt inculpat rămânând la magazin, și că a sustras numai suma de 500.000 lei, iar telefonul mobil nu a mai fost găsit, motivând că i-a căzut. În fine, s-a mai reținut că, inculpatul i-a spus și martorului că l-a bătut pe și că inculpatul a declarat că inculpatul a părăsit localul, după, și că acesta nu a participat la comiterea faptei.
Că, în cauză s-au făcut numeroase confruntări, fără să se poată stabili că la comiterea faptei a participat și. Deasemenea s-a mai reținut că în drept, fapta inculpatului de a-i sustrage, în jurul orelor 22,30, în noaptea de 20.07.2006, părții vătămate, în vârstă de 77 ani, suma de 1.000.000 lei și un telefin mobil marca Nokia, în valoare de 2.100.000 lei, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 5-7 zile îngrijiri medicale, constituie infracțiunea prevăzută de art. 211 al. 1 lit. b și c pen. cu aplicarea art. 99 al. 3.pen.
Situatia de fapt mai sus expusa s-a dovedit cu următoarele mijloace de probă administrate in faza de urmarire penală si readministrate in faza de cercetare judecatorescă și urmărire plângerea formulata de partea vătămată, procesul verbal de constatare, raportul de constatare medico-legală, depozițiile martorilor, si coroborate cu declarațiile date de inculpat in faza de urmarire penală.
Împotriva sentinței astfel pronunțată a declarat apel în termen legal inculpatul, criticîndu-o pentru netemeinicie, privind modalitatea de executare a pedepsei, susținând ca, în raport de vârsta sa, de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, telefonul mobil i-a căzut părții vătămate și nu i l-a sustras prin amenințare, și se impunea a i se aplica o pedeapsă pe care să o execute nu prin privare de libertate, ci în altă modalitate.
Prin decizia penală nr.334 din 7.12.2007 a Tribunalului Brăila s-a respins apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 1422/25.06.2007, pronunțată de Judecătoria Brăila, în dosarul nr-, ca nefondat.
S-a menținut hotărârea atacată.
A fost obligat apelantul în solidar cu părțile responsabile civilmente la 300 lei ron cheltuieli judiciare statului din care 100 lei ron reprezintă onorariul apărătorului.
Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Din probatoriile administrate în cauză, reiese că inculpatul a săvârșit infracțiunea de tâlhărie, cu premeditare, constând în aceea că după ce a observat, la magazinul, SC." Com" SRL situat pe- din, unde partea vătămată în vârstă de 77 ani, bea o bere, că acesta avea telefon, mobil și bani asupra sa l-a lăsat să plece, iar în zona unei magazii ce aparținea Consum Coop l-a atacat, lovindu-o pe partea vătămată, în zona feței, cu pumnul, iar din buzunar i-a sustras suma de 1.000.000 lei și de la gât i-a smuls un telefon mobil marca "Nokia".
Nici o probă nu dovedește susținerea inculpatului apelant, că telefonul mobil i-a căzut părții vătămate în momentul agresiunii.
Modalitatea în care a comis fapta inculpatului, deposedarea bruscă a părții vătămate, de bani și telefon, prin lovire, care a produs leziuni ce au necesitat 5-7 zile de îngrijiri medicale, conferă infracțiuni de tîlhărie un grad de pericol social deosebit, astfel că în cauză nu se impune schimbarea modalității de executare a pedepsei, din aceea de privare de libertate, în alta mai ușoară pentru inculpate, întrucât nu s-ar atinge scopul educativ și preventiv al pedepsei, așa cum este el, definit în art. 52 cod penal.
Cum infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 al. 1 și 2 lit. b și c pen. este o infracțiune îndreptată împotriva patrimoniului, în mod corect s-a stabilit că, dat fiind gradul de pericol social concret al faptei comise se impune ca pedeapsa aplicată să fie executată în regim de detenție, întrucât inculpatul a premeditat acțiunea de furt prin violență și sustras bunurile părții vătămate lovind-o pe aceasta cu pumnul, doborându-o la pământ.
Pe de altă parte, instanța de fond, în mod corect a apreciat că fapta prezintă pericol social ridicat deoarece partea vătămată în vârstă de 77 ani a fost agresată prin lovire și adusă în imposibilitatea de a se apăra, urmată de furtul sumei de 1.000.000 lei și smulgerea telefonului mobil de la gâtul victimei.
Împotriva susmenționatei hotărâri a declarat recurs inculpatul.
Recursul este tardiv formulat.
Potrivit art. 3853alin. 1 Cod pr.penală, termenul de recurs este de 10 și, potrivit art.363 Cod pr.penală, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare.
Din actele dosarului, rezultă că inculpatul a fost prezent la judecată, la data pronunțării soluției în apel - 7.12.2007, iar recursul a fost declarat pe data de 27.12.2007, cu mult peste termenul legal de 10 zile, care s-a împlinit la data de 19.12.2008.
La dosar s-a trimis adresa Poliției muncipiului B, potrivit căreia, inculpatul este încarcerat la enitenciarul d e Minori și Tineri din luna ianuarie 2008, urmare a executării pedepsei privative de libertate pentru săvârșirea infracțiunii din prezenta cauză.
Față de cele de mai sus, potrivit art.38515pct.1 lit.a Cod pr.penală, se va respinge recursul declarat de inculpat ca tardiv formulat.
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca tardiv recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la 07.05.1984 în B, domiciliat în comuna, județul B, CNP -), în prezent deținut în Penitenciarul d e Minori și Tineri, împotriva deciziei penale nr.334/07.12.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- ( sentința penală nr. 1422/25.06.2007 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr-).
În temeiul art. 192 al 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în recurs, va fi virată în contul Baroului G din fondurile Ministerului Justiției.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 06.03.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.și tehnored.dec./11.03.2008
Jud.apel -
Jud. fond
Președinte:Aurel BurlacuJudecători:Aurel Burlacu, Mariana Cristache, Daniela Liliana