Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 378/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 378/2008

Ședința publică din 10 Iulie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Leontin Coraș

JUDECĂTOR 2: Maria Elena Covaciu

JUDECĂTOR 3: Sanda Trif

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin

Procuror

Prezentul complet a fost constituit potrivit prevederilor art.95 și urm. din Regulamentul de Ordine Internă a Instanțelor Judecătorești

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva decizie penale nr. 146/A/15.05.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat în substituirea avocatului, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care se constată că partea vătămată a depus la nosar note scrise.

Instanța, având în vedere că prin recursul declarat de Parchet se solicită înrăutățirea situației inculpatului, în temeiul art. 38514Cod procedură penală procedează la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată în proces verbal separat atașat la dosar.

Nefiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta Parchetului solicită admiterea recursului, majorarea pedepsei aplicate inculpatului prin înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în mod nejustificat. Învederează instanței faptul că se impune aplicarea art. 118 lit. e Cod penal, privind confiscarea bunurilor sustrase de inculpat, indicate la punctele 4,7,8,9 din decizia penală atacată, sau a contravalorii acestora, chiar dacă în urma demersurilor efectuate de instanță, societățile de asigurare nu s-au prezentat și nu au declarat dacă de constituie părți civile în cauză. Arată că se impune majorarea pedepsei prin înlăturarea circumstanțelor atenuante și aplicarea unei pedepse peste minimul prevăzut de lege, având în vedere împrejurarea că a atras în câmpul infracțional și o altă persoană.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul, avocat, solicită respingerea recursului declarat de Parchet și mențiunea ca temeinică și legală a deciziei penale atacate. Arată că prin decizia penală atacată s-a dispus confiscarea sumei de 13.000 lei și nu se impune și confiscarea bunurilor indicate de reprezentanta Parchetului, având în vedere că părțile civile au fost legal citate în cursul judecății și nu s-au constituit părți civile.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față:

Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 119/2008, Judecătoria Petroșani a condamnat pe inculpatul la:

- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie
prev. și ped. de art. 211 alin.1 și 2 lit.b și c pen.cu aplic. art. 74 și 76 lit.
pen.;

- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt
calificat prev. și ped. de art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit.a,e,g și i pen. cu
aplic. art. 41 alin.2 și 74 și 76 lit. c pen.

în baza art. 33 lit. a,34 lit.b pen. a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2(doi) ani închisoare.

A respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat formulată de avocatul inculpatului.

A interzis inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit.a-c pen. în condițiile și pe durata prev. de art. 71 pen.

În baza art. 350 pr.pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului și în baza art. 88 pen. a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 13.12.2007 și până la data de 26.02.2008.

În baza art. 14 lit. b și 346 pr.pen. rap. la art. 998 civ. și art. 22 din legea 136/1995 a obligat inculpatul la plata următoarelor sume cu titlu de despăgubiri civile:

- 328,60 lei către SC SA - Sucursala H ( sumă achitată părții vătămate loan ) și

- 149 lei către SC SA - Sucursala H (sumă
achitată părții vătămate ).

A constatat că prejudiciile cauzate părților vătămate, loan, și au fost recuperate prin restituire și plată iar părțile vătămate G, și nu s-au constituit părți civile în cauză. Societățile de asigurări și BT Asigurări C N nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 191 pr.pen. a obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

1. În seara de 12.12.2007, după terminarea serviciului, în jurul orei 22,30, partea vătămată se deplasa spre casă. Pe strada -, în apropierea blocului nr.12, a fost acostată de către inculpatul care, a prins-o cu o mână de umărul stâng și i-a cerut geanta. Partea vătămată a refuzat să i-o dea, ținând-o cu o mână și atunci inculpatul, cu cealaltă mână i-a smuls geanta și apoi a fugit printre blocuri, în geantă se afla un portmoneu cu suma de 600 lei și diferite acte de stare civilă, un telefon mobil "Samsung", o pereche de cercei și un lănțișor din, o carte de rugăciuni în care se afla suma de 135 lei. A doua zi inculpatul a fost identificat și prins de organele de poliție, bunurile fiind găsite la el și restituite părții vătămate(16), care în fața instanței (162) nu s-a constituit parte civilă în cauză. Modul în care a acționat este descris amănunțit de inculpat în declarația de la 108 dată în fața procurorului, declarație menținută de acesta în fața instanței, unde inculpatul nu a mai vrut să dea o nouă declarație, dar a precizat că-și menține declarațiile din cursul urmării penale.

Fapta inculpatului constituie infracțiunea de tâlhărie prev. și ped. de art. 211 alin. 2 lit. b și c pen.

S-a dovedit cu certitudine în cauză că inculpatul i-a smuls părții vătămate geanta din mână, ceea ce implică exercitarea unei violențe din partea inculpatului, chiar dacă această violență, fizic, nu s-a exercitat în cazul de față, prin lovirea părții vătămate, dar în mod cert a existat o violență psihică, atitudinea brutală a acestuia fiind de natură a crea o amenințare implicită din partea inculpatului asupra părții vătămate și de a-i paraliza orice act de voință, ea fiind constrânsă să cedeze bunul împotriva voinței sale. la care se referă textul se poate materializa nu doar într-o agresiune fizică așa cum este prevăzută în art. 180-181 din pen. ci și în alte genuri de acțiuni brutale îndreptate împotriva persoanei vătămate, în cazul de față smulgerea poșetei, cu condiția ca ele să fi fost de natură a-i înfrânge împotrivirea ce a opus-o sau ar fi putut să o opună la deposedarea sa.

În cazul infracțiunii de furt, victima nu opune rezistență întrucât nu știe că va fi deposedată de bunul respectiv, spre deosebire de infracțiunea de tâlhărie, în care dimpotrivă, persoana vătămată știe că va fi deposedată de bun dar nu poate împiedica producerea rezultatului, fie pentru că opunerea ei a fost anihilată, fie pentru că nu îndrăznește să se opună, din teamă sau din slăbiciune.

În cazul de față, opoziția părții vătămate, manifestată inițial verbal, când a refuzat să-i dea geanta la cererea inculpatului, a fost anihilată prin smulgerea brutală, prin surprindere, a bunului, urmată de fuga inculpatului de la locul faptei, acțiune ce a avut loc noaptea, la o oră târzie, când pe stradă nu se aflau și alte persoane, elemente care dau conținut infracțiunii de tâlhărie.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanța a respins cererea formulată de avocatul inculpatului de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev. și ped. de art. 211 ain.2 lit.b și c pen. pentru care urmează a răspunde penal.

Inculpatul a mai comis anterior acte materiale de sustragere, după cum urmează:

2. În noaptea de 25/26.04.2007, a spart geamul portierei
autoturismului Volkswagen Golf cu nr. - aparținând părții
vătămate, parcat pe stradă și a sustras un detector
marca 910 în val. de 500 lei, pe care apoi l-
vândut martorului C-tin cu suma de 110 lei(91) De la acesta
a fost ridicat și restituit părții vătămate, care nu se constituie parte civilă în
cauză(164). în schimb SC SA, la care partea vătămată avea
asigurare CASCO și care l-a despăgubit pe acesta cu suma de 328,60 lei,
pentru geamul spart, s-a constituit parte civilă cu această sumă (59).

3. În noaptea de 17/18.08.2007, inculpatul a spart geamul
portierei stânga față al autoturismului cu nr. de înmatriculare
- aparținând părții vătămate, care era
parcat pe strada - din P și a sustras un detector
7000 în val. de 275 lei, pe care l-a vândut martorului
cu 150 lei (88). De la acesta a fost ridicat și restituit părții
vătămate (89-90) și aceasta nu se constituie parte civilă în cauză (32).
Pentru geamul spart, partea vătămată a fost despăgubit de SA în
baza asigurării Casco, societatea de asigurări constituindu-se parte civilă
cu suma de 149 lei (41).

4. În aceeași noapte inculpatul a spart și geamul autoutilitarei
cu nr.B-50- aparținând părții vătămate SC SRL și
a sustras un detector ce aparținea conducătorului auto al
acestei autoutilitare. Inculpatul a vândut detectorul tot
martorului, de la care a fost ridicat și restituit părții vătămate
, care nu se constituie parte civilă în cauză (163). Autoutilitara era
asigurată la SC Asigurări SA, societate care nu a comunicat
dacă se constituie parte civilă și cu ce sumă, deși instanța a făcut
demersuri în acest sens (167 și 190) și a fost legal citată (197 și 174).

5. În noaptea de 1/2.09.2007 inculpatul a sustras un detector
din autoturismul Ford Mondeo aparținând părții vătămate G în val. de 1.300 lei, tot prin spargerea geamului. Deși prejudiciul nu a fost recuperat, partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, solicitând doar condamnarea autorului faptei (60).

6. Tot în noaptea respectivă a mai sustras un detector în val. de
250 lei din autoturismul aparținând părții vătămate
, care nu se constituie parte civilă, întrucât i s-a restituit bunul
sustras(68).

7. În aceeași noapte, folosind același modus operandi a sustras
din autoturismul Solenza aparținând părții vătămate tot
un detector, în val. de 500 lei. Partea vătămată nu se constituie parte civilă
în cauză (70).

8. În noaptea de 17/18.09.2007, în timp ce numitul
stătea de pază, inculpatul, tot prin spargerea geamului, a sustras din
aparținând părții vătămate un detector
în val. de 350 lei. Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în
cursul urmăririi penale, arătând că a fost despăgubit de o societate de
asigurări, fără a indica de care anume societate, iar în instanță, deși legal
citat, nu s-a prezentat.

9.În noaptea de1/2.12.2007, tot în același mod, a sustras din autoturismul Audi cu nr. - un detector. Partea vătămată SC Transilvania SRL, prin, persoana care conducea acel autoturism, nu s-a constituit parte civilă precizând că a fost despăgubită de societatea de asigurări, iar societatea BT Asigurări C N nu a comunicat dacă se constituie parte civilă și cu ce sumă (167) deși a fost legal citată (194).

La individualizarea pedepselor ce s-a aplicat inculpatului instanța a avut în vedere pericolul social al faptelor, limitele pedepselor, împrejurările concrete în care au fost săvârșite, faptul că prejudiciul în cea mai mare parte a fost recuperat,numărul actelor materiale de sustragere dar și persoana inculpatului care nu are antecedente penale, a recunoscut și regretă faptele, are un copil minor în întreținere.

Având în vedere cele de mai sus instanța a dat eficiență și circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 pen. cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de textul incriminator și a aplicat inculpatului o pedeapsă privativă de libertate.

Ca o consecință a condamnării s-au interzis inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a-c pen. în condițiile și pe durata prev.de art. 71 pen.

Cu privire la latura civilă a cauzei s-a reținut:

În cauză s-a constituit parte civilă SC SA- sucursala H, care, în baza asigurării CASCO încheiată cu partea vătămată, l-a despăgubit pe acesta cu suma de 328,60 lei contravaloarea geamului de la autoturism spart de către inculpat (59) și de asemenea SC SA - sucursala H cu suma de 149 lei, sumă achitată părții vătămate (41) în aceleași condiții.

În baza art. 14 lit. b și 346 pr.pen. rap. la art. 998 civ. și art. 22 din Legea nr. 136/1995, inculpatul a fost obligat la plata sumelor mai sus menționate cu titlu de despăgubiri civile.

Instanța a constatat că prejudiciul cauzat părților vătămate (162), loan (164), (206), (163), (27) și au fost recuperate prin restituire și plată iar părțile vătămate G (60), (66), (71), SC (167 și 190) și BT Asigurări C N( 191) nu s-au constituit părți civile în cauză.

Împotriva acestei sentințe au înaintat apel în termen Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani și inculpatul.

În motivele depuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani, a fost criticată sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, s-a susținut că în mod nelegal instanța nu a aplicat prevederile art. 118 lit. c Cod penal, pentru prejudiciul cauzat părții civile G, care nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Totodată, s-a mai susținut că nu s-a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepselor având în vedere gradul de pericol social al infracțiunilor comise, valoarea totală a prejudiciului cauzat și prevederile art. 72 Cod penal.

Prin apelul înaintat și motivat în scris și în susținerea orală, prin apărător și personal, inculpatul a solicitat admiterea apelului și în rejudecare aplicarea unei pedepse cu executarea sub supraveghere a acesteia, arătând că regretă fapta comisă.

Prin decizia penală nr. 146/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr- s-au admis ca fondate apelurile parchetului și inculpatului, a fost desființată parțial sentința atacată, și procedând la o nouă judecată s-a înlăturat aplicarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. c Cod penal în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal.

În baza art. 118 lit. e Cod procedură penală s-a dispus confiscarea sumei de 1300 lei de la inculpat.

S-au menținut în rest dispozițiile sentinței atacate.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 13.12.2007 până la 15.05.2008.

Cheltuielile judiciare către stat în sumă de 20 lei au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele:

Instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt comisă de inculpat și probată prin probațiunea administrată. De asemenea, a realizat o justă încadrare juridică a faptelor comise și a individualizării judiciare a pedepselor.

Inculpatul a recunoscut faptele comise și a arătat că la regretă.

Apelurile s-au privit a fi fondate pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a neglijat dispozițiile obligatorii ale Deciziei LXXIV/2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 71 Cod penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. c teza l-a din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 al. 3 Cod penal.

În speța de față, inculpatul i s-au interzis prin sentința atacată, drepturile civile prev. de art. 64 lit. a-c Cod penal, or inculpatul la data comiterii infracțiunilor, nu desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru comiterea faptelor.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, motiv de apel invocat de parchet, s-a constatat că instanța de fond a reținut circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. c Cod penal, în favoarea inculpatului, în mod corect.

Astfel, s-a mers pe criterii obiective respectiv recuperarea în mare parte a prejudiciului cauzat, sinceritatea comiterii faptelor, lipsa antecedentelor penale.

Apelul introdus de Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșanis -a privit a fi fondat și pentru prevederile art. 118 lit. e Cod penal, de care instanța de fond nu a ținut cont.

Astfel, prin fapta comisă în dauna părții vătămate G, inculpatul a cauzat un prejudiciu în sumă de 1300 lei.

Partea vătămată a arătat că nu înțelege să se constituie parte civilă în cauză ( fila 60 dosar ).

Având în vedere această poziție, precum și prevederile art. 118 lit. e Cod penal, în cauză a operat confiscarea specială a acestei sume, de la inculpat, în favoarea statului.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Recursul a fost declarat în termen.

În motivarea recursului parchetul a criticat hotărârea atacată, sub aspect penal, privind individualizarea judiciară a pedepselor, iar, în completarea orală a motivelor, s-a solicitat și confiscarea bunurilor indicate la punctele 4,7,8 și 9 din decizia penală atacată, potrivit art. 118 lit. "e" Cod penal.

Criticile formulate de parchet se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 14 Cod procedură penală.

Din perspectiva acestuia caz de casare, verificând temeinicia criticilor formulate, pe baza lucrărilor și materialului probator din dosar, instanța apreciază că acestea sunt fondate, din următoarele considerente:

Instanțele au administrat probele necesare elucidării laturii obiective și subiective a cauzei, reținând corect starea de fapt și făcând o justă încadrare a faptelor.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor.

Pentru fapta de tâlhărie prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. 1, 2 lit. b și c Cod penal, pentru care legea prevede o pedeapsă de la 5 la 20 de ani de închisoare, aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare, egală cu pedeapsa pentru furtul calificat în formă continuată, pentru care se prevede o pedeapsă de la 3 la 15 ani închisoare, nu s-a efectuat o judicioasă individualizare judiciară a pedepsei, chiar în condițiile în care instanța de recurs apreciază că nu se impune înlăturarea circumstanțelor atenuante.

În concluzie, ținând seama de limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru tâlhărie, de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de împrejurarea că tâlhăria a fost săvârșită în timpul nopții și într-un loc public, instanța de recurs, dând eficiență circumstanțelor atenuante, va stabili pedeapsa pentru fapta de tâlhărie la 3 ani închisoare, iar în temeiul art. 33, 34 lit. "b" Cod penal, în urma contopirii cu pedeapsa de 2 ani închisoare pentru furt calificat, va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Potrivit art. 118 alin. 1 lit. "e" Cod penal sunt supuse confiscării speciale bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.

Astfel, următoarele sume de bani: 100 lei reprezentând suma obținută din vânzarea unui detector către martorul; 500 lei reprezentând contravaloarea detectorului sustras din autoturismul părții vătămate; 350 lei reprezentând contravaloarea detectorului sustras din autoturismul părții vătămate; 50 lei reprezentând contravaloarea suportului de telefon sustras din autoturismul aparținând SC Transilvania SA C N, suport aparținând numitei, vor fi confiscate de la inculpat, deoarece părțile vătămate nu au cerut să fie despăgubite.

Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 38515alin. 1 pct. 2 lit. "d" Cod procedură penală, instanța va admite recursul parchetului, va casa decizia penală atacată, cât și sentința penală nr. 119/2008 a Judecătoriei Petroșani numai sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului și a omisiunii instanței de a dispune confiscarea unor sume de bani și procedând la rejudecare în aceste limite:

Va descontopi pedeapsa aplicată inculpatului în elementele ei componente, de: 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

Va stabili pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 al.1 și 2 lit. " b" și "c" Cod penal cu aplicarea art. 74 și 76 Cod penal la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit."a", 34 lit. "b" Cod penal, va contopi pedeapsa de 3 ani închisoare cu cea de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt în cea mai grea, de3 ani închisoare, pe care o va executa în final inculpatul.

În baza art. 118 lit. "e" Cod penal, va dispune confiscarea de la inculpat a următoarelor sume de bani:

- 100 lei reprezentând suma obținută din vânzarea unui detector către martorul

- 500 lei reprezentând contravaloarea detectorului sustras din autoturismul părții vătămate

- 350 lei reprezentând contravaloarea detectorului sustras din autoturismul părții vătămate

- 50 lei reprezentând contravaloarea suportului de telefon sustras din autoturismul aparținând SC Transilvania SA C N, suport aparținând numitei.

Va menține în rest toate celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate.

În baza art. 88 Cod penal, va deduce din pedeapsa aplicată durata executată, începând cu 13.12.2007, la zi.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva deciziei penale nr. 146/A/15.05.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr-.

Casează decizia penală atacată cât și sentința penală nr. 119/2008 a Judecătoriei Petroșani numai sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului și a omisiunii instanței de a dispune confiscarea unor sume de bani și procedând la rejudecare în aceste limite:

Descontopește pedeapsa aplicată inculpatului în elementele ei componente, de: 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

Stabilește pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 al.1 și 2 lit. " b" și "c" Cod penal cu aplicarea art. 74 și 76 Cod penal la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit."a", 34 lit. "b" Cod penal, contopește pedeapsa de 3 ani închisoare cu cea de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt în cea mai grea, de3 ani închisoare, pe care o va executa în final inculpatul.

În baza art. 118 lit. "e" Cod penal, dispune confiscarea de la inculpat a următoarelor sume de bani:

- 100 lei reprezentând suma obținută din vânzarea unui detector către martorul

- 500 lei reprezentând contravaloarea detectorului sustras din autoturismul părții vătămate

- 350 lei reprezentând contravaloarea detectorului sustras din autoturismul părții vătămate

- 50 lei reprezentând contravaloarea suportului de telefon sustras din autoturismul aparținând SC Transilvania SA C N, suport aparținând numitei.

Menține în rest toate celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate.

În baza art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată durata executată, începând cu 13.12.2007, la zi.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 10 iulie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - -

GREFIER,

- -

Red.

Dact.

2 ex./23.07.2008

Jud. apel,

Jud. fond

Președinte:Leontin Coraș
Judecători:Leontin Coraș, Maria Elena Covaciu, Sanda Trif

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 378/2008. Curtea de Apel Alba Iulia