Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 395/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 211 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR. 395
Ședința publică de la 15 Aprilie 2009
PREȘEDINTE: Constantin Mereanu JUDECĂTOR 2: Gheorghe Vintilă
G - - JUDECĂTOR 3: Ștefan Făurar
- - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor consemnate prin Încheierea de amânare a pronunțării din data de 09 aprilie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta deciziei penală având ca obiect recursul declarat de inculpatul - în prezent deținut în Penitenciarul Pentru Minori și C - împotriva deciziei penale nr. 26 de la 03 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Penală, în dosarul cu nr-.
Procedura fără citare.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 164/ 21.11.2008 pronunțată de Judecătoria Corabia, în dosarul nr-, n baza art. 11 pct.2 lit. b Cod procedură penală rap. la art. 10 alin. 1 lit. h Cod procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate, împotriva inculpatului, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 209/P/2008 Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 1 Cod penal, ca urmare a retragerii plângerii prealabile.
În temeiul art. 11 pct.2 lit. Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. b și c Cod penal, privind pe partea vătămată.
A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 2 lit. b și Cod penal, privind pe partea vătămată.
În conformitate cu dispozițiile art. 83 Cod penal, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, la care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 179/21.11.2007 pronunțată de Judecătoria Corabia și s-a adăugat această pedeapsă la pedeapsa aplicată în speță, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 88 alin. 1 Cod penal, s-a dispus deducerea duratei măsurilor privative de libertate aplicate inculpatului, respectiv de la 30.06.2008 - în temeiul mandatului nr.28/30.06.2008 al Tribunalului Olt - până la 03.07.2008 - în temeiul mandatului nr.11/03.07.2008 - și de la 03.07.2008 la zi, iar în baza art.350 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a acestuia.
Conform ar. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei.
S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. Cod procedură penală, a fost obligată partea vătămată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art.192 alin. 2 Cod procedură penală, cheltuielile în suma de 250 lei, avansate de stat, au rămas în sarcina acestuia.
Potrivit dispozițiilor art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, dintre care, suma de 100 lei reprezentând onorariu asistență judiciară obligatorie din oficiu în cursul urmăririi penale, iar suma de 100 lei în faza de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fost a reținut că, referitor la fapta de lovire asupra părții vătămate din noaptea de 28/29.06.2008, față de conduita adoptată de acesta din urmă în cursul procesului, în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. h Cod procedură penală s-a impus încetarea procesului penal pornit la plângerea prealabilă a acestei părți vătămate împotriva inculpatului, trimis în judecată prin rechizitoriul nr.209/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 1 Cod penal, ca urmare a retragerii plângerii prealabile.
În ceea ce privește fapta comisă în aceeași noapte de către inculpat împotriva părții vătămate, instanța de fond a constatat că această parte vătămată, precum și martorii, și Vancă au revenit la declarațiile date în faza de urmărire penală și astfel s-a reținut în fapt că, în aceea noapte, inculpatul - aflat sub influența băuturilor alcoolice - s-a apropiat de banca pe care se afla și Vancă, cerându-le să-i ofere băutură sau o sumă de bani pentru a și-o procura. Partea vătămată a intervenit și i-a cerut inculpatului - care începuse să vorbească urât, pentru că martorul a refuzat să-i ofere băutură - să plece, iar pentru că inculpatul a refuzat și i-a cerut părții vătămate să-i dea să bea din sticlele de vin pe care le aveau, i-a dat suma de 12 lei, pentru a-l determina să-i lase în.
Declarațiile date în faza de urmărire penală au fost înlăturate de instanța de fond, având în vedere că partea vătămată și martorii menționați mai sus au revenit asupra lor, în timpul judecății.
Astfel, s-a apreciat de instanța de fond că nu a existat o acțiune violentă de deposedare a părții vătămate de suma de 12 lei și, din acest motiv, s-a procedat la achitarea inculpatului potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 1 lit. a comb.C.P.P. cu art. 13 pct. 2 lit. a C.P.P. pentru infracțiunea de tâlhărie.
In continuare, instanța de fond a reținut că, în noaptea de 28.06.2008, în jurul orelor 23,00 -23,30, partea vătămată împreună cu concubina sa, și vărul acesteia, M, se afla pe terasa barului "" din apropierea parcului din centrul orașului Partea vătămată a mers la bar, unde a comandat vânzătoarei de serviciu două beri și, pentru a plăti consumația în valoare de 6 lei, acesta a pus o bancnotă de 50 lei pe tejgheaua barului, care a căzut datorită faptului că, pe tavanul barului era în funcțiune un ventilator.
Inculpatul, aflat în incinta localului, a observat că bancnota a căzut, s-a aplecat și a luat-o, în acel moment, în local aflându-se partea vătămată, vânzătoarea de la bar și martorul M, aceștia cerându-i inculpatului să restituie banii însușiți, dar inculpatul a refuzat restituirea acestora și, pentru păstrare bancnotei, a procedat la întrebuințarea de amenințări cu exercitarea de acte de violență, precizându-le totodată că, dacă nu vor renunța să insiste la restituirea bancnotei, va veni după ei cu. Datorită faptului că inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice și având în vedere împrejurarea că au fost aduse amenințări de acesta, pentru a preîntâmpina un eventual incident cu inculpatul, partea vătămată și persoanele care au însoțit-o au hotărât să renunțe la recuperarea acestei sume de bani, anunțând organele de poliție.
Vinovăția inculpatului a rezultat din conduita pe care acesta a adoptat-o în condiții de discernământ cu privire la faptă și responsabilitate, din declarațiile părții vătămate - date în cursul urmăririi penale - în coroborare cu cele date de către martorul M - din fața organelor de urmărire penală și cele date în cursul judecății, precum și celelalte mijloace de probă, respectiv procesele-verbale de cercetare la fața locului și de identificare a făptuitorului, rapoartele agenților de poliție cu privire la sesizările efectuate.
Referitor la depozițiile martorei - audiată în mod nemijlocit în fața instanței - coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, instanța de fond a constatat neconformitatea acestora cu realitatea, motiv pentru care le-a înlăturat.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului pentru fapta reținută în sarcina acestuia, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 52 și 72, iar la pedeapsă s-a adăugat și pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 179/2007 a Judecătoriei Corabia, ca urmare a revocării suspendării condiționate a executării acesteia, potrivit dispozițiilor art. 83
Față de inculpat s-a aplicat și pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi.
Pe latură civilă, instanța de fond a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, luând act de această împrejurare.
Împotriva acestei sentințe, a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia și inculpatul.
Parchetul a criticat sentința cu privire la soluția de achitare aplicată pentru infracțiunea comisă față de partea vătămată, pentru că interpretarea probatorului s-a făcut greșit, deoarece declarațiile date în faza de urmărire penală de către partea vătămată și martori sunt cele ce corespund realității, însă în fața instanței nu au furnizat date reale datorită intimidării acestora de către inculpații sau acoliții săi.
Procurorul a formulat în scris motive suplimentare de apel, arătând că se impunea schimbarea încadrării juridice, prin reținerea la infracțiunile de tâlhărie și a infracțiunii în forma clasică prev. de art. 211 alin. 1, iar printr-un alt motiv a susținut că pedeapsa de 5 ani, aplicată inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie, este sub limita legal specială prevăzută de legiuitor, însă ulterior s-a renunțat la acest motiv de apel.
Inculpatul a criticat sentința cu privire la condamnarea sa, susținând că nu a exercitat acte de violență asupra părții vătămate, bancnota de 50 lei găsind-
Prin decizia penală nr. 26 de la 03 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Penală în dosarul cu nr-, s-a dispus admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia și inculpatul; s-a desființat sentința atacată sub aspect penal, în sensul că, în baza art. 334 C.P.P. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise în dauna părților vătămate și, din 2 infracțiuni prevăzute de art. 211 alin 2 lit. b și c în Cod Penal 2 infracțiuni prevăzute de art. 211 alin. 1 raportat la art. 211 alin. 2 lit. b si c
Cod PenalIn baza art. 211 alin. 1 raportat la art. 211 alin 2 lit. b și c Cod Penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 ani închisoare - parte vătămată.
In baza art. 211 alin. 1 raportat la art. 211 alin 2 lit. b si c Cod Penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare - parte vătămată.
In baza art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod Penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa de 2 ani închisoare aplicata prin sentința penală nr. 179/2007 a Judecătoriei Corabia, urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa totala de 7 ani închisoare.
In baza art. 118 lit. e Cod Penal, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 62 lei și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
In baza art. 88, s-a dedus prevenția la zi, iar în baza art. 350 p, s-a dispus menținerea stării de arest a inculpatului.
Cheltuielile judiciare, inclusiv onorariu avocat oficiu de 200 lei - avansat din fondul Ministerului Justiției - au rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a constatat că instanța de fond a pronunțat o soluție corectă cu privire la fapta comisă față de partea vătămată, întrucât aceasta a declarat că-și retrage plângerea prealabilă.
În ceea ce privește interpretarea probatorului cu privire la infracțiunea de tâlhărie comisă față de partea vătămată, instanța de apel a apreciat în mod corespunzător că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei, bancnota de 50 lei aparținând părții vătămate menționate anterior, inculpatul intrând în posesia acesteia prin amenințări, astfel cum a reieșit din declarația părții vătămate și a martorilor audiați, însă cu privire la încadrarea juridică, s-a constatat că există o greșeală, pentru că art. 211 alin. 2 lit. b și c Cod penal trebuia să fie raportat la art. 211 alin. 1 Cod penal, care definește noțiunea de tâlhărie.
Astfel, sub acest aspect, sentința instanței de fond s-a impus a fi desființată, iar potrivit art. 334 C.P.P. s-a procedat la schimbarea încadrării juridice.
Referitor la soluția de achitare a inculpatului pentru infracțiunea comisă în dauna părții vătămate, instanța de apel a apreciat că aceasta este greșită, deoarece probele administrate au confirmat vinovăția inculpatului. Astfel, s-a constatat că atât partea vătămată - în faza de urmărire penală, cât și martorii, Vancă, și, au precizat că inculpatul a primit suma de bani după ce a exercitat acte de amenințare față de partea vătămată. De asemenea, în declarația făcută în apel, partea vătămată a menționat că inculpatul i-a amenințat pe și Vancă și, din acest motiv a fost nevoit să-i predea suma de 12 lei inculpatului care, de asemenea l-a amenințat și insultat.
Nu s-a putut reține de către instanța de prim control judiciar susținerea inculpatului în sensul că banii i-au fost dați de bună voie de partea vătămată, cât timp aceasta din urmă a susținut că i-a predat banii pentru a nu se isca un scandal. De altfel, dacă banii ar fi fost dați de bună voie inculpatului, nu se mai justifica formularea plângerii penale de către partea vătămată, din al cărei conținut a rezultat că banii au intrat în posesia inculpatului prin constrângere.
S-a observat de instanța de apel că declarațiile făcute în fața instanței de fond nu corespund realității și de aceea au fost înlăturate, cu consecința reținerii vinovăției inculpatului, fapta săvârșită de acesta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. 1 raportat la art. 211 alin. 2 lit. b și c Cod penal.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului pentru fapta reținută în sarcina acestuia, instanța de apel a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 52 și 72, respectiv gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care s-a realizat, precum și circumstanțele personale ale inculpatului - care nu a recunoscut fapta comisă, este cunoscut cu antecedente penale, în timpul minorității fiind internat într-un centru de reeducare pentru infracțiunea de furt calificat, după care, ulterior i s-a aplicat și o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru fapte de același gen, prin sentința penală nr. 179/2007 a Judecătoriei Corabia.
Totodată, instanța de apel a procedat, potrivit art. 118 lit. e, la confiscarea de la inculpat a sumei de 62 lei, reprezentând suma de bani de care au fost deposedate părțile vătămate și, persoane ce nu s-au constituit părți civile în cauză.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, susținând că, în mod greșit Tribunalul l-a condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în dauna părții vătămate, deși nu a comis această faptă, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea sentinței instanței de fond.
Recursul declarat de inculpat, este fondat.
În mod greșit, instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, comisă în dauna părții vătămate.
Martorii care se aflau împreună cu partea vătămată, respectiv Licia, și Vancă, au revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală, declarând în fața instanței că, inculpatul, deși se afla în stare de libertate, nu a anunțat-o pe partea vătămată când aceasta i-a dat suma de 12 lei, dimpotrivă, i-a dat această sumă pentru ca inculpatul să plece și să-i lase în.
De asemenea, în ceea ce privește pedeapsa aplicată de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în dauna părții vătămate, apare ca fiind M, avându-se în vedere suma sustrasă de la aceasta, de numai 50 lei, că inculpatul se afla în stare avansată de ebrietate, astfel că se impuneau menținerea de circumstanțe atenuante reale și personale, fără a depăși 1 an și 6 luni închisoare.
Față de considerentele mai sus arătate, urmează să se pronunțe admiterea recursului declarat de inculpat, să se caseze decizia instanței de apel, precum și sentința instanței de fond, să se descontopească pedepsele, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a cod pr.penală, să se dispună achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, comisă în dauna părții vătămate, să se facă aplic. dispozițiile art. 74 lit. b,c și art. 76 lit. b Cod penal, alături de art. 211 alin.1 rap. la art. 211 alin.2 lit. b și c Cod penal, faptă săvârșită în dauna părții vătămate, la care se va adăuga pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 179/2007 a Judecătoriei Corabia, urmând să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, cu aplic. art. 71 Cod penal, menținându-se celelalte dispoziții.
Se va deduce arestul preventiv în continuare, de la 3 februarie 2009, data pronunțării deciziei în apel, la zi.
Suma de 200 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, la instanța de recurs, va fi achitat din fondul MJ, către Av.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul - în prezent deținut în Penitenciarul Pentru Minori și C - împotriva deciziei penale nr. 26 de la 03 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Penală, în dosarul cu nr-.
Casează decizia menționată anterior și sentința penală nr. 164 de la 21 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr-.
Descontopește pedepsele.
În baza art.11 pct.2 lit. a rap. la art. 10 alin. 1 lit. a C.P.P.;
Achită pe inculpatul pentru infracțiunea prev. de art. 211 al. 1 rap. la art. 211 al. 2 lit. b și c.Cod Penal - săvârșită în dauna părții vătămate.
În baza art. 211 al. 1 rap. la art. 211 al. 2 lit. b și c Cod Penal, cu aplicarea art.74 lit. b, c și art. 76 lit. b Cod Penal;
Condamnă pe inculpatul la 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare, la care se adaugă pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 179/2007 a Judecătoriei Corabia, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art.71
Cod PenalMenține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.
Deduce arestul preventiv, la zi.
Suma de 200 lei reprezentând onorariu de avocat din oficiu, va fi achitată din fondurile Ministerului Justiției.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - G - - -
Grefier,
Red. jud. Șt. -
Jud. fond:
Jud. apel: C-tin.
T/IB/03.06.3009
-15 aprilie 2009 -
- Emis extras penal;
- C, va încasa de la recurentul - inculpat suma de 500 lei, cheltuieli judiciare statului, stabilite la instanța de fond.
Președinte:Constantin MereanuJudecători:Constantin Mereanu, Gheorghe Vintilă, Ștefan Făurar