Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 4/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 461/MF/2007)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
INSTANȚA DE recurs
DECIZIA PENALĂ NR.4
Ședința ne publică de la 10 decembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ligia Epure JUDECĂTOR 2: Elena Stan
- - - JUDECĂTOR 3: Carmen Tomescu
- - - Judecător
Grefier: -
Ministerul Public reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova
**************
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurentul inculpat, deținut în Penitenciarul d e Minori și C, împotriva deciziei penale nr. 63 din data de 18 septembrie 2007.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurentul inculpat, asistat de avocat ales, lipsind părțile vătămate, și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care;
In raport de dispozițiile art 385 ind. 14 (11) Cod procedură penală, art. 6 Cod procedură, art. 6 paragraf 1,3 din CEDO, în vederea garantării dreptului la apărare, instanța procedează la audierea recurentului inculpat, consemnată în declarația atașată la dosar.
Se învederează că nu mai sunt excepții de invocat, probe de administrat alte cereri de formulat, instanța apreciind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 340 Cod procedură penală, declarând terminată cercetarea judecătorească a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru inculpatul solicita instanței admiterea recursului, casarea deciziei recurate iar in subsidiar in baza art. 385 ind. 15 pct. 2, lit. C, constatand incidenta in cauza a prev. art. 385 ind. 9 pct. 6 teza a doua, cu conscita trimiterii cauzei la rejdecare instante in apel; in teza a doua a solicitat instantei casarea hotaririlor pronuntate in cauza, pentru motivul de nelegalitate, atat in apel cit si in prima etapa procesuala, aratand ca in cauzi i-au fost incalcate princiipile jdecatii in procesul penal.
- arata ca Inalta de Casatie si Justitie, prin decizia nr. 1962/2003, a apreciat ca fata de siuatia data de prev. art. 171 alin. 3 Cod procedura penala asistenta juridica este obligatorie, presupune prezenta aparatorului ales si asigurarea posibilitatii de a exercita prerogativele dreptului la aparare, cu respectarea principiilor judecatii art. 289-290 Cod procedura penala iar materializara apararii inculpatului numai prin depunerea de concluzii scrise, dupa incheierea dezbaterilor la care aparatorul ales nu a fost prezent, incalca cerinta efectivitatii dreptului la aparare.
- sustine ca prin cel de-al doilea motiv de casare cu trimitere la rejudecare la instanta de fond face o expunere a celor retinute prin rechizitoriu, fara a parcurgela un examen coroborat al probelor administrate iar insanta de apel, nu a retinut in concret sentinta ce a fost bază deciziei pronuntate, face referiri generice si globale cu privire la infractiunile pentru care a fost sesizata; depune concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public, avand cuvantul, solicita instantei respingerea recursului, aratand ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art.385 ind. 15 pct. 2, lit. C, apatatorul inculpatului avand posibilitatea de a solicita lasarea dosarului la a doua strigare.
Inculpatul, avand ultimul cuvant, invedereaza instantei ca isi insuseste concluziile aparatorului sau.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Constată că prin decizia penală nr.63/18 septembrie 2007
A fost admis apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 2321 din 03.07.2007 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-.
A fost desființată în parte sentința penală nr. 2321 din 03.07.2007 pronunțată de Judecătoria Craiova, escontopită pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare în pedepsele componente.
A fost redus cuantumul pedepselor stabilite în sarcina inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art.211 alin.1, alin.2 lit.c și alin.21lit.a, b pen. precum și pentru două infracțiuni prevăzute de art.31 alin.2 pen. rap. la art.189 alin.1, 2.pen. de la câte 9 ani închisoare la câte 7 ani închisoare.
În temeiul art.33-34.pen. s-au contopit pedepsele stabilite de 7 ani închisoare, 7 ani închisoare, 7 ani închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 6 luni închisoare și respectiv 3 ani închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
A fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie și interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a -II a și lit.b pen. ce va fi executată pe durata executării pedepsei principale.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale apelate, edus arestul preventiv dispus față de inculpat, în continuare, de la 03.07.2007 la zi și menținută starea de arest a inculpatului, cheltuieli judiciare rămânând în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Dolja reținut că,.
Prin sentința penală nr.2321 din 3 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în baza art.334 pr.pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului, fiul lui și, născut la data de 03,02,1987 în mun. C, județul D, domiciliat în mun. C,-, jud. D, fără forme legale în C,-, CNP -, cetățean român, studii 2 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale, din infracțiunea prevăzută de art.26 pen. rap. la art.211 alin.1 și alin.21lit.a, b pen. în infracțiunea prevăzută de art.211 alin.1, alin.2 lit.c și afin.21lit.a, b pen. și din infracțiunea prevăzută de art.26 pen. rap. la art.189 alin.1, 2.pen. în două infracțiuni prevăzute de art.31 alin.2 pen. rap. la art.189 alin.1, 2.pen.
În baza art.211 alin.1, alin.2 lit.c și alin.21lit.a,b pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 9 ani închisoare.
În baza art.31 alin.2 pen. rap. la art.189 alin.1, 2.pen. a fost condamnat același inculpat la două pedepse de câte 9 ani închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de participație improprie la lipsire de libertate în mod ilegal.
În baza art.78 alin.1 din OUG nr. 195/2002 a fost condamnat inculpatul la 1 an și 6 luni închisoare pentru fapta din 28.10.2006.
În baza art. art.11din Legea nr.61/1991 republicată a fost condamnat inculpatul la 6 luni închisoare.
În baza art.85 pen. a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.4511/17.10.2006 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin neapelare.
În temeiul art.33 lit.a, art.34 lit.b și art.36 alin.1 pen. au fost contopite pedepsele stabilite în prezenta cauză, precum și pe cea aplicată prin sentința penală nr. 4511/17.10.2006 a Judecătoriei Craiova, în pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare.
Au fost aplicate dispozițiile art.71, 64 lit.a, b pen.
În temeiul art.88 pen. din pedeapsa aplicată a fost dedusă durata reținerii și arestării preventive de la 28.10.2006 la zi, iar în baza art.350 pr.pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului.
S-a luat act că părțile vătămate, și, domiciliați în mun. C,-,.37,.1,.10, jud. D, nu s-au constituit părți civile în cauza penală.
Conform art.191 pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin actul de sesizare - rechizitoriul nr.8368/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.26 rap. la art.211 alin.1 și alin.21lit.a,b pen. art.26 rap. la art.189 alin.1, 2.pen. art.78 alin.1 din nr.OUG195/2002, art.11din Legea nr.61/1991 republicată, totul cu aplicarea art.33 lit.a pen. reținându-se ca stare de fapt următoarele:
În ziua de 28.10.2006 partea vătămată a sesizat organele de cercetare penală despre faptul că, în urma unui accident de circulație, prin amenințare a fost deposedat de autoturismul său marca "Renault de către două persoane, una dintre aceste persoane plecând cu autoturismul său în care se aflau soția și fiica sa minoră. Partea vătămată a solicitat a efectua cercetări și cu privire la comiterea infracțiunii de lipsire de libertate.
Efectuându-se cercetări penale s-a constatat că în ziua de 28.10.2006, în timp ce inculpatul conducea cu viteză autoturismul marca "BMW" cu numărul de înmatriculare PS - pe strada - din municipiul C, pentru a evita o tamponare cu autoturismul marca "Renault " condus de partea vătămată, a fost nevoit să vireze stânga trecând peste bordură. întrucât mașina a fost avariată, a hotărât împreună cu și să meargă în urmărirea celuilalt autoturism, pentru a se răzbuna.
După ce din autoturismul marca "BMW" au coborât numiții și, inculpatul, însoțit de ceilalți doi prieteni, a plecat în urmărirea autoturismului "Renault", pe care l-au ajuns pe Bulevardul 1 -.
Pentru a-l determina pe să oprească, a virat brusc stânga și a acroșat în aripa dreaptă față autoturismul marca "Renault", care se deplasa pe a treia.
Încercând să evite accidentul, partea vătămată a frânat brusc, micșorând astfel avariile ce s-au produs ca urmare a impactului dintre cele două autoturisme; datorită manevrei de frânare, autoturismul condus de a intrat în bordura de pe partea a carosabilului și s-a oprit la câțiva metri în fața autoturismului părții vătămate; intenția inculpatului a fost aceea de a bloca și opri autoturismul părții vătămate pentru a i-l lua.
Inculpatul a coborât de la volanul autoturismului său având în mână o sabie, pe care a scos-o din și cu care s-a îndreptat amenințător către autoturismul "Renault", în care se aflau părțile vătămate și martorii și.
Auzind amenințările inculpatului și văzându-l că vine cu sabia în mână pentru a-l lovi, partea vătămată a coborât din autoturism și s-a îndepărtat în fugă, fiind pentru scurt timp urmărit de inculpat, fără a-l prinde. în timp ce inculpatul agita sabia și amenința pe partea vătămată, din autoturismul "BMW" au coborât și. Acesta din urmă a rămas lângă autoturism și nu a participat în nici un fel la conflict, iar învinuitul a mers ia autoturismul "Renault".
În mod repetat, inculpatul i-a solicitat lui să ia autoturismul părții vătămate și să-l ducă la domiciliul său.
În timp ce amenința pe partea vătămată inculpatul i-a cerut să-i aducă suma de 2000 EUR, pentru a-și recupera familia și mașina.
a urcat la volanul autoturismului "Renault" și a pornit motorul, moment în care martorul a încercat să-i rețină cheile din contact, fără a reuși întrucât a fost împiedicat de, care!-a lovit peste mână.
a cerut celor doi martori să coboare și, deși a încercat să scoată din mașină și pe partea vătămată în vârstă de 4 ani, nu i-a permis acest lucru, spunându-i că dacă doresc să recupereze mașina, pe minoră și pe mama acesteia să aducă suma de 2000 EUR.
Văzând că nu-l poate prinde pe, inculpatul s-a întors către autoturismul "Renault" și, prin amenințare cu sabia, I-a determinat pe martorul să se depărteze. spunându-i că dacă doresc să recupereze mașina, pe minoră și pe mama acesteia să aducă suma de 2000 EUR.
Deși au încercat să părăsească autoturismul "Renault", părțile vătămate și nu au reușit, întrucât autoturismul avea numai două uși, iar scaunele din față erau ocupate de și de martora, care încerca să iasă.
Văzând că a plecat cu mașina de pe loc, martorul s-a agățat de portieră, dar a renunțat în momentul în care inculpatul s-a apropiat de el cu sabia și l-a amenințat.
a plecat cu autoturismul părților vătămate în care se aflau minora șt mama acesteia, către locuința inculpatului aflată pe strada - -. Deși partea vătămată i-a cerut să oprească spunând că va telefona la poliție, a refuzat, amenințând cu distrugerea autoturismului.
Conform înțelegerii cu inculpatul, a mers cu autoturismul în strada - -, iar după ce a oprit, a solicitat părților vătămate să coboare și a dus autoturismul pe strada - cel la nr.63, în curtea locuinței inculpatului.
După plecarea lui de la locul accidentului, inculpatul a urcat la volanul autoturismului "BMW" și a condus până la locuința sa.
Organele de poliție au fost sesizate de persoanele care au văzut accidentul și, la fața locului, au găsit pe partea vătămată și cei doi martori. precum și bucăți din material plastic de la cele două autoturisme desprinse în impact.
Martorul a fost sunat pe telefon de partea vătămată, care i-a spus unde se află, astfel încât lucrătorii de poliție s-au deplasat la locuința inculpatului.
La solicitarea lucrătorilor de poliție, a fost adus în curtea locuinței inculpatului autoturismul părților vătămate, fiind scos din curte de către inculpat și lăsat în fața porții.
Inițial, inculpatul a refuzat să predea cheile autoturismului, cerând subofițerilor de poliție să ia legătura cu partea vătămată ca să-i aducă suma de 2000 EUR.
Din verificările efectuate la Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și înmatriculare a vehiculelor județul D, a rezultat că inculpatul nu deține permis de conducere.
Procurorul a reținut că inculpatul, fără a poseda permis de conducere a condus autoturismul marca "BMW" pe strada - unde s-a produs incidentul cu părțile vătămate, apoi de pe strada - până pe strada 1 - și apoi la domiciliul său, după care, chiar în prezența lucrătorilor de poliție a scos autoturismul "Renault" din curtea casei și l-a parcat pe stradă.
În cursul urmăririi penale starea de fapt reținută a fost probată cu declarațiile martorilor și, declarațiile învinuitului și martorului, procesul verbal de reconstituire, procesul verbal de percheziție, procesul-verbal de recunoaștere din grup.
În cursul cercetării judecătorești, la instanța de fond a fost ascultat inculpatul, care nu a recunoscut decât săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.78 alin.1 din OUG nr. 195/2002, negând comiterea celorlalte infracțiuni.
Au fost ascultate părțile vătămate care au declarat că nu se constituie părți civile în cauză.
Au fost ascultați martorii, ,.
S-a dispus efectuarea unui referat de evaluare privind pe inculpat de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj și s-a solicitat fișa de cazier judiciar a inculpatului.
După administrarea probatoriului enumerat anterior, instanța de fond a reținut ca stare de fapt că, la data de 28.10 2006, inculpatul, având asupra sa o sabie și împreună cu făptuitorul, prin amenințări, a deposedat pe părțile vătămate și, de autoturismul marca "Renault ", faptă pe care a calificat-o ca fiind infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.1, alin.2 lit. c și alin.21lit.a, b pen.
De asemenea, a mai reținut că inculpatul, în aceeași împrejurare a ajutat pe făptuitorul, care a săvârșit fapta fără discernământ, să lipsească de libertate pe părțile vătămate și, acesta din urmă minoră, faptă pe care a calificat-o ca întrunind elementele constitutive ale două infracțiuni de participație improprie la lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art.31 alin.2 pen. rap. la art.189 alin.1, 2.pen.
Că, inculpatul a condus la data de 28.10.2006, pe drumurile publice autoturismul marca "BMW" cu numărul de înmatriculare PS -, fără a poseda permis de conducere, faptă pe care a calificat-o ca infracțiunea prevăzută de art.78 alin.1 din OUG nr. 195/2002.
Că, inculpatul a purtat fără drept, în loc public o sabie, faptă pe care a calificat-o ca infracțiunea prevăzută de art.11pct.1 din Legea nr.61/1991.
Pentru a reține această stare de fapt instanța de fond a avut în vedere că, atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești, partea vătămată a declarat că inculpatul a ieșit din autoturismul "BMW" având în mână o sabie de circa 1. lungime, că s-a îndreptat către partea vătămată adresându-i amenințări, iar acesta a fost nevoit să fugă și să anunțe organele de poliție.
Că, martora a confirmat că inculpatul a alergat câțiva metri cu sabia în mână după partea vătămată, după care s-a întors la autoturismul acestuia.
Partea vătămată a arătat că persoana care avea sabia în mână, identificat ulterior ca fiind inculpatul, l-a amenințat pe soțul său.
Cu privire la solicitarea expresă adresată de inculpat în legătură cu suma de 2000 EUR ceruți ca răscumpărare, instanța de fond a reținut ca fiind relevante declarațiile martorilor și, care au declarat că inculpatul i-a spus martorului că va trebui să dea 2000 EUR pentru a recupera mașina și familia.
Cu motivarea că infracțiunea de tâlhărie este o infracțiune complexă, iar coautoratul se poate realiza prin acte de executare diferite și, întrucât inculpatul a exercitat actele de amenințare specifice acestei infracțiuni, într-un loc public, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei de tâlhărie din complicitate în participatie improprie, conform art.31 rap. la art.211 alin.1, 2 lit.c și 21lit.a, b pen.
De asemenea, reținând că făptuitorul a acționat fără discernământ, a fost schimbată calificarea juridică dată faptelor inculpatului în legătură cu lipsirea de libertate în mod nelegal, în art.31 alin.2 rap. la art.189 alin.1, 2.pen.
La individualizarea juridică a pedepselor stabilite în sarcina inculpatului instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 pen. împrejurările concrete în care s-au comis faptele, vârsta forte fragedă a unei dintre părțile vătămate, persoana inculpatului, care a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal, negând faptele pentru care a fost trimis în judecată; că inculpatul a mai fost condamnat penal prin sentința penală din 17.10.2006 la o pedeapsă de 3 ani închisoare, iar din cuprinsul referatului de evaluare rezultă că perspectivele de reintegrare socială sunt scăzute, fiind identificați mai mulți factori care determină conduita antisocială a inculpatului.
Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, solicitând desființarea sentinței de condamnare și achitarea sa în baza art. 11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d pr.pen. susținând că în cauză lipsește ca element constitutiv al infracțiunilor intenția; că, orice culpă s-ar reține în cauză, acesta este minimă și, raportat la lipsa oricăror antecedente penale, vârsta apropiată de cea a minoratului și posibilitățile certe de atingere a scopului educativ preventiv, se pot aplica dispozițiile art.81 pen.; s-a mai solicitat ca, reținând circumstanțele personale indicate, instanța de apel că reducă pedeapsa la durata arestului preventiv executat.
Apelul este fondat pentru considerentele ce urmează.
Astfel, elementele ce caracterizează persoana inculpatului, precum vârsta apropiată de minorat, preocuparea pentru întreținerea familiei, inclusiv a celor doi minori ai concubinei sale, îndreptățesc instanța de control să procedeze la o reapreciere a pedepselor stabilite pentru infracțiunile de tâlhărie și participatie improprie la lipsire de libertate, acestea fiind faptele care determină, prin prisma limitelor speciale de pedeapsă, o durată a pedepsei închisorii mari.
De asemenea, instanța de apel consideră că, prin faptele săvârșite inculpatul nu a lezat relații sociale care să-l facă nedemn de a mai exercita dreptul de vot, împrejurare în care se va reaprecia pedeapsa accesorie aplicată în cauză.
Cu toate acestea, nu se pot identifica în cauză elemente subiective sau obiective care să formeze convingerea că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia ori care să impună reținerea unor circumstanțe atenuante.
Astfel, prin sentința penală nr. 4511/17.10.2006 a Judecătoriei Craiova, definitivă ta data de 15.12.2006 prin neapelare, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
După 11 zile de la momentul condamnării inculpatul a comis infracțiunile pentru care este judecat în prezenta cauză.
În consecință, ar fi lipsit de realism a se reține că, în acest context, inculpatul a dovedit că a înțeles scopul educativ și preventiv al pedepselor penale.
Pe de altă parte, ofițerul de probațiune nu a identificat nici măcar un singur element care să conducă la concluzia că există posibilități reale de reducere a riscului de infracționalitate a inculpatului.
În ce privește lipsa intenției cu privire la comiterea faptelor, probatoriul cauzei contrazice susținerile din declarația de apel.
Astfel, potrivit art.19 pct.1 lit.a pen. fapta este săvârșită cu intenție când infractorul prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte.
Conform declarației martorului (fila 87), inculpatul a avut sabia pe care a purtat-o la vedere, inițial inculpatul a condus autoturismul amenințător, a mers paralel cu autoturismul părților vătămate și Ie-a blocat trecerea, inculpatul a cerut bani pentru răscumpărarea mașinii și familiei părților vătămate și a îndemnat pe să plece cu mașina părților vătămate.
Conform declarației martorei (fila 88), șoferul autoturismului marca "BMW" avea în mână o sabie pe care o ținea ridicată și a cerut 2000 EUR pentru mașină și familie, iar inculpatul a urmat la volanul autoturismului "BMW", autoturismul părților vătămate condus de în direcția "".
În declarația dată în ședința publică din 03.04.2007, partea vătămată a arătat că persoana care avea în mână sabia purta un tricou alb, precum și că a plecat de lângă autoturism întrucât s-a temut de acesta, care venea către el cu sabia în mână.
Ori, potrivit declarației martorei, șoferul autoturismului "BMW" era îmbrăcat într-o bluză-tricou de culoare albă, iar potrivit declarației martorului, de la volanul auto marca "BMW" a coborât inculpatul.
În consecință, prin gesturile comise - conducerea autoturismului "BMW" amenințător față de părțile vătămate, blocarea autoturismului acestora în trafic, amenințarea cu sabia pe care a purtat-o în mână, la vedere, îndemnarea făptuitorului să plece cu mașina părților vătămate, solicitarea de recompense bănești pentru recuperarea mașinii și familiei - inculpatul a prevăzut rezultatele faptelor sale, anume lipsirea de libertate a celor două părți vătămate și luarea autoturismului din posesia părții vătămate amenințate fără consimțământul acesteia și a urmărit producerea lor.
Pentru considerentele de fapt și drept expuse, precum și văzând dispozițiile art.379 pct.2 lit.a pr.pen. art.192 alin.3 pr.pen.
.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul .
PENJRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Președinte,
- -
Grefier,
14 Ianuarie 2008
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Elena Stan, Carmen Tomescu