Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 40/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ NR. 40/A/2009
Ședința publică din 14 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Munteanu Traian
JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit dispozițiilor art.304 Cod procedură penală.
S-au luat în examinare apelurile formulate de inculpații și, împotriva sentinței penale nr. 551 din 17 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, având ca obiect infracțiunea de tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 211 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al inculpatului apelant, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 3.03.2009 emisă de Baroul Bihor, apărătorul ales al inculpatului apelant G, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -, emisă de Baroul București, lipsind părțile.
Ministerul Public este reprezentat de domnul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind cereri sau chestiuni prealabile, instanța acordă cuvântul asupra apelurilor.
Apărătorul ales al inculpatului apelant susține apelul, solicită desființarea sentinței penale și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. În subsidiar, solicită desființarea sentinței instanței de fond și schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat. Pe fondul cauzei, solicită să se facă aplicarea art. 81 Cod penal cu privire la suspendarea condiționată a executării pedepsei cu reținerea circumstanțelor atenuante, dozarea pedepsei spre minimul general, apreciind că scopul educativ al pedepsei poate fi atins și în acest mod. Arată că în ședința din 26.11.2008 s-a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de furt calificat, însă instanța a omis să se pronunțe, astfel că se impune desființarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare. este o modalitate tipică de sustragere a bunului care se realizează prin constrângerea sau înfrângerea victimei. Din probațiunea administrată rezultă că nu a existat o înțelegere anterioară comiterii faptei iar întâlnirea inculpaților cu părțile vătămate a fost întâmplătoare. Activitățile inculpaților trebuie disociate, incidentul a avut ca temă de pornire un alt motiv decât deposedarea, iar discuțiile dintre părți au reînceput pe fondul băuturii. Mai arată că partea vătămată în faza de urmărire penală și-a schimbat declarația pentru că nu-și amintește anumite aspecte. Declarația inculpatului referitoare la momentul deposedării nu poate fi luată în considerare întrucât aceasta provine de la un alt inculpat care își schimbă declarația. La fila 7 din dosarul de urmărire penală, partea vătămată arată că persoana care i-a luat borseta nu este persoana care i-a aplicat o palmă. Elementul material al infracțiunii de tâlhărie se compune din activitatea de constrângere și furt, activitatea de constrângere fiind adiacentă și servește ca mijloc pentru comiterea furtului. Inculpatul recurent regretă furtul dar nu recunoaște tâlhăria, nu a efectuat acte de constrângere și certurile s-au iscat pentru alte motive. În cazul schimbării încadrării juridice, solicită aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării acesteia și să se țină cont de circumstanțele atenuante. Inculpatul a revenit în țară pentru a da lămuriri, la momentul săvârșirii faptei avea o vârstă fragedă și în prezent lucrează.
Apărătorul ales al inculpatului apelant solicită admiterea apelului, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță iar pe fondul cauzei solicită aplicarea unei pedepse cu suspendare condiționată. Arată că în cursul judecății s-au făcut cereri de schimbare a încadrării juridice și instanța nu s-a pronunțat, a omis să analizeze cererea. Arată că în situația în care instanța pune în discuția părților o astfel de cerere, trebuie să se regăsească în dispozitivul hotărârii instanței iar nerespectarea conținutului dispozitivului duce la nulitatea hotărârii. Cu privire la schimbarea încadrării juridice, starea de fapt este simplă, s-a produs o încăierare între două grupuri de tineri, fără premeditare. Fapta se situează între furt și tâlhărie în forma reținută. Victima nu a fost lovită pentru a fi deposedată, ci inculpații au gândit în mod adolescentin, au luat un trofeu. Consideră că nu se poate reține forma calificată a infracțiunii, întrucât fapta nu s-a întâmplat astfel și trebuie să se aprecieze dacă scopul pedepsei se poate realiza și fără privare de libertate. Arată că se pot aplica dispozițiile art. 81 Cod penal întrucât fapta s-a petrecut fără ca inculpatul să mai aibă contact cu legea penală. În subsidiar, solicită schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt calificat sau în infracțiunea de tâlhărie fără agravantă cu aplicarea unei pedepse cu suspendare.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea apelurilor ca nefondate și menținerea sentinței penale nr. 551/2008 a Tribunalului Satu Mare ca legală și temeinică. Consideră că primul capăt al apelului, în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale de schimbare a încadrării juridice este nefondat și neîntemeiat. Legea nu prevede un termen de pronunțare, astfel că instanța nu era obligată să se pronunțe la acel termen. Este adevărat că instanța putea să se pronunțe și prin sentință. Discuția se rezumă la problema dacă era sau nu era obligatoriu să se dispună prin sentință, dacă nu s-a respins la termenul anterior cererea de schimbare a încadrării juridice. Arată că este evident că există o respingere implicită a cererii. În literatura de specialitate s-au exprimat 2 păreri, dacă într-o astfel de situație, în măsura în care cererea nu este întemeiată și instanța nu și-o însușește, este sa nu este obligatoriu să se dispună respingerea ca atare a cererii de schimbare a încadrării juridice. Cu titlu de paranteză juridică, într-o altă instituție a repunerii în termen, în măsura în care instanța nu apreciază ca fondată cererea de repunere în termen, respinge ca tardiv direct pe fond. Ideea în sine este dacă trebuia respinsă o astfel de cerere de schimbare a încadrării juridice înainte sau în timpul hotărârii, așa cum în alte instituții se impune înainte a se respinge cererea de repunere în termen și pe urmă a se constata ca fiind tardiv apelul sau recursul, după caz, sau constatarea tardivității și respingerea ca atare conține implicit și o respingere a cererii adiacente. Apreciază că nu se impune o dispoziție expresă de respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice și instanța, în considerente, a arătat de ce fapta este infracțiune de tâlhărie, nefiind eficientă o rediscutare a cererii, cerere reformulată în fața instanței de apel. Pe fondul cauzei, arată că cererea de schimbare a încadrării juridice este neîntemeiată, plecând de la definiția infracțiunii de tâlhărie. Din probațiunea administrată, inculpații au recunoscut săvârșirea infracțiunii de furt și se pune problema dacă furtul s-a comis într-o modalitate care să transforme fapta în infracțiunea de tâlhărie. Se solicită de către inculpați a se constata că nu a existat o intenție comună, însă legea nu cere o intenție premeditată. Referitor la celălalt aspect de ordin probatoriu, că inculpații nu au lovit victima în ideea sustragerii borsetei, este cert că partea vătămată a fost agresată. La poliție, părțile implicate și-au detaliat declarațiile prin care se confirmă lovirea, urmată de sustragerea bunului, ceea ce nu poate fi considerat o pradă, un trofeu, ci o acțiune de sustragere. Pe fondul loviturilor exercitate, indiferent de motivație, apreciază că ne aflăm în prezența infracțiunii de tâlhărie. În ce privește cererea de înlăturare a agravantei, de săvârșire a faptei de 2 sau mai multe persoane, arată că în sarcina inculpatului s-a reținut doar activitatea de violență comună și cererea de disociere a activității celor doi inculpați nu poate fi luată în calcul. Probele administrate conduc la ideea că în urma agresiunilor, partea vătămată a fost deposedată și nu se pot înlătura declarațiile pentru simplul motiv că sunt trimiși în judecată pentru coparticipație. De altfel, nici declarațiile martorilor nu conduc la ideea disocierii infracțiunilor. Apreciază că pedeapsa de 2 ani este cea care asigură scopul pedepsei.
Apărătorul ales al inculpatului apelant arată că procurorul a ajuns la opinia că ajunge ca instanța să se exprime implicit cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice dar instanța nu s-a pronunțat implicit cu privire la cerere. Invocă dispozițiile art. 357 lit. f și 343 alin. 3 Cod procedură penală care arată ce anume trebuie să facă instanța cu ocazia deliberării.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 551 din 17 decembrie 2008, Tribunalul Satu Mare, în baza art.211 alin.2 lit.b și c, alin.2 indice1 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.76, lit.a și b Cod penal, art.76 lit.b Cod penal a condamnat pe inculpatul G, fiul lui G și, născut la 10.05.1984, în loc. O, jud.S M, CNP -, cetățean român, studii 8 clase, muncitor, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în com., nr.337, cu reședința în S M,-,.59, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie la o pedeapsă de:
- 2 (doi) ani închisoare.
În baza art.211 alin.2 lit.b și c, alin.2 ind.1 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.76, lit.a și b Cod penal, art.76 lit.b Cod penal a condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la 01.06.1986 în O, CNP -, cetățean român, studii 7 clase, fără ocupație, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în S M,-, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie la o pedeapsă de:
- 2 (doi) ani închisoare.
În baza art.71 Cod penal a interzis inculpaților G și pe durata executării pedepsei drepturile prev.de art.64 lit.a teza II și 64 lit.b Cod penal.
În baza art.221 alin.1 Cod penal, a condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la 05.05.1985 în O, CNP -, cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în O,-/17, jud.S M, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire la o pedeapsă de:
- 1 (unu) an închisoare.
În baza art.221 alin.1 Cod penal, a condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la 11.06.1984 în S M, CNP-, cetățean român, studii 2 clase, fără ocupație, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în O, str.-,.24,.113, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire la o pedeapsă de:
- 1 (unu) an închisoare.
În baza art.81 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a pedepselor de câte 1 an închisoare aplicate inculpaților și pe o durată de trei ani potrivit art.82 Cod penal.
În baza art.71 Cod penal, a interzis inculpaților și pe durata executării pedepselor drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza II, lit.b Cod penal, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, a dispus suspendarea executării acestora pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.
În baza art.359 Cod de procedură penală, a atras atenția inculpaților și asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art.83 Cod penal.
A constatat că în cauză nu există constituire de parte civilă.
În baza art.189 Cod de procedură penală, a dispus plata din contul Ministerului Justiției în contul Baroului SMa sumei de 300 lei onorariu avocat din oficiu conform delegației nr.2485/2008, pentru avocat în apărarea inculpatului.
În baza art.191 alin.2 Cod de procedură penală, a obligat pe inculpați să plătească statului suma de 3.000 lei, respectiv câte 800 lei inculpații G, și 600 lei inculpatul.
A dispus traducerea prezentei hotărâri în vederea comunicării cu partea vătămată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare emis la data de 28.06.2006 în dosar nr.253/P/2005, au fost trimiși în judecată inculpații G și, cu datele personale menționate în dispozitiv, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev.și ped.de art.211 alin.2 lit.b și c și alin.2 indice 1 lit.a Cod penal iar inculpații și, cu datele personale din dispozitiv, au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prev.și ped.de art.221 alin.1 Cod penal.
Prin rechizitoriu se invocă faptul că la data de 8/9.08.2005 inculpații G și, urmare agresiunii săvârșite asupra părții vătămate cetățean francez, l-au deposedat de o borsetă aparținând părții vătămate și în care se găsea un telefon mobil, 25 euro, un card bancar și actul de identitate. În fapt se arată că în acea noapte în mun.S M în zona centrală, între un grup de francezi și alt grup de cetățeni români s-a iscat o bătaie în timpul căreia, în timp ce se loveau și împingeau reciproc, inculpatul G și partea vătămată, inculpatul a prins borseta părții vătămate, i-a smuls-o de pe umăr după care a început să fugă, fiind urmărit de partea vătămată care însă nu l-a mai putut prinde pe inculpat deoarece a fost împins de coinculpatul în așa fel încât partea vătămată a căzut jos, lovindu-se cu capul de trotuar iar în cădere a scăpat telefonul din mână care a fost luat de către inculpatul după care acesta a fugit iar apoi s-au reîntâlnit la locuința lui din S Ulterior, în locuință au mai venit și inculpații și care făceau parte din același grup de cetățeni români care intrase în altercație cu cei francezi și cu toate că au cunoscut împrejurările în care intrat în posesia aparatului de fotografiat și telefonului mobil aparținând părții vătămate, au cumpărat cele două aparate de la inculpații și pentru care le-au plătit acestora suma de 1.600.000 lei Rol (lei vechi), bani care inculpații și i-au împărțit între ei.
Ulterior fiind depistați de organele de poliție, bunurile au fost recuperate și restituite părții vătămate care a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză.
Instanța examinând actele și lucrările dosarului, constând din dosarul de urmărire penală, declarațiile părții vătămate, a martorilor și a inculpaților, declarații luate atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de judecată nemijlocit de instanță sau prin comisie rogatorie, a reținut în principal următoarele:
La începutul lunii august 2005 un grup de francezi se aflau în România, grupul fiind constituit din partea vătămată și martorii. - și -Pierre. Au fost cazați la Silvică de la în apropiere de mun. S În seara de 8/9.08.2005 de la s-au deplasat în mun. SMp entru a vizita municipiul și cu această ocazie au consumat băuturi alcoolice în unele baruri din oraș iar când au ajuns în centrul orașului s-au întâlnit cu inculpații G și iar întrucât acesta din urmă cunoștea limba franceză întrucât lucrase înainte în Franța, a intrat în vorbă cu grupul de francezi, după care împreună s-au deplasat la barul "" din, respectiv centrul orașului SMu nde au început să consume băuturi alcoolice ajungând în stare de ebrietate. În timp ce se aflau în local s-a atașat grupului și inculpații și. La un moment dat a intervenit o neînțelegere între partea vătămată și barmana cu privire la achitarea unei note de plată și în timpul acestor discuții partea vătămată a constatat că i-a dispărut portmoneul, împrejurări în care i-a acuzat pe inculpați că sunt hoți întrucât i-au furat portmoneul. Pe acest fond, între cele două grupuri a izbucnit o ceartă care însă s-a aplanat, portmoneul a fost găsit dar fără bani și cu toate acestea au continuat să rămână în bar și să consume băuturi alcoolice până în momentul în care barmana a spus că este ora închiderii și le-a cerut să plece.
La ieșire din bar inculpatul i-a cerut părții vătămate telefonul mobil chipurile pe motiv că ar da telefon unei fete pentru a veni să se întâlnească cu partea vătămată. Întrucât partea vătămată a refuzat să-i dea telefonul mobil, între cele două grupuri au reînceput certurile care s-au transformat instantaneu în bătaie. În timpul altercației dintre cele două grupuri, inculpatul G i-a smuls părții vătămate de pe umăr borseta pe care acesta o avea prinsă cu cureaua peste piept după care inculpatul a fugit spre parcul din apropiere. În urma inculpatului a încercat să fugă și partea vătămată pentru a-și recupera borseta însă a fost brutal împins de către coinculpatul, partea vătămată s-a dezechilibrat, a căzut la pământ lovindu-se cu capul de trotuar după care inculpatul, profitând de imposibilitatea părții vătămate de a se apăra, i-a sustras telefonul mobil și apoi a fugit.
Aceste fapte sunt confirmate, așa cum s-au descris mai sus, de către partea vătămată și martorii audiați în cauză și în faza de urmărire recunoscute și de către inculpați, care ulterior însă nu au mai recunoscut deposedarea prin violență de bunuri a părții vătămate.
Inculpații n-au recunoscut deposedarea de bunuri a părții vătămate, însă apărarea acestora urmează a fi înlăturată fiind infirmată de martorii audiați în cauză atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească prin comisia rogatorie.
Faptele inculpaților G și de a deposeda pe partea vătămată de bunuri prin violență și în loc public, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev.și ped.de art.211 alin.1 lit.b și c și alin.2 indice 1 lit.a Cod penal.
Potrivit art.211 alin.1 Cod penal furtul săvârșit prin întrebuințarea de violență sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, constituie infracțiunea de tâlhărie și se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 18 ani, iar potrivit art.211 alin.2 lit.b și c, raportat la art.211 alin.2 indice 1 lit.a, tâlhăria săvârșită în timpul nopții sau într-un loc public de 2 sau mai multe persoane împreună se pedepsește cu închisoarea de la 7 la 20 ani.
După ce inculpații au fugit de la locul faptei s-au deplasat la locuința lui G din S M, inculpatul împreună cu inculpatul iar la scurt timp au sosit și inculpații și.
La locuința inculpatului, inculpații și cu le-au propus coinculpaților și să cumpere aparatul de fotografiat și telefonul mobil luate de la partea vătămată și ajungând la înțelegere au primit pentru aceste bunuri suma de 1.600.000 lei vechi, echivalent a 160 Ron, bani pe care inculpații și i-au împărțit între ei.
Inculpații și cunoșteau că aparatul de fotografiat și telefonul mobil au aparținut părții vătămate și au fost obținute prin violență, dar cu toate acestea le-au cumpărat de la inculpații și.
Potrivit art.221 alin.1 Cod penal primirea, dobândirea sau transformarea unui bun ori înlesnirea valorificării acestora cunoscând că bunul provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obținerea pentru sine ori pentru altul a unui folos material, constituie infracțiunea de tăinuire și se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 7 ani, fără ca sancțiunea aplicată să poată depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea din care provine bunul tăinuit.
Fapta inculpaților și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tăinuire prev.și ped.de art.221 alin.1 Cod penal întrucât cunoșteau că telefonul mobil și aparatul de fotografiat aparțineau părții vătămate, că au fost obținute prin tâlhărie de către inculpații și, iar prin cumpărarea acestor bunuri de la cei doi inculpați se obținea un folos material pentru toți inculpații, respectiv inculpații și primeau banii pentru bunuri furate iar inculpații și obțineau la un preț sub valoare bunuri provenite din tâlhărie.
Bunurile au fost găsite asupra inculpaților și și restituite părții vătămate de către organele de poliție.
Inculpații și în apărare au susținut că nu știau de proveniența bunurilor, fapt infirmat însă, atât de inculpații și cât și de martorii audiați în cauză.
Din starea de fapt mai înainte descrisă instanța a reținut că inculpații și se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev.și ped.de art.211 alin.2 lit.b și c și alin.2 indice 1 lit.a Cod penal.
Reținând vinovăția inculpaților, instanța în baza textelor de lege de mai sus, făcând aplicarea și disp.art.74 lit.a și b Cod penal, art.76 lit.b Cod penal, i-a condamnat pe inculpații G și, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie pe fiecare la câte o pedeapsă de câte 2 ani închisoare, cu executare prin privare de libertate.
În favoarea inculpaților instanța a reținut circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 lit.a și b Cod penal în sensul că înainte de săvârșirea acestor fapte inculpații au avut o comportare bună, nu au antecedente penale așa cum rezultă din extrasul de cazier, iar prejudiciul a fost recuperat.
La individualizarea pedepsei s-a avut în vedere împrejurările în care s-au comis faptele, persoana inculpaților, pericolul social, urmările faptelor, implicarea părții vătămate și a martorilor în desfășurarea incidentelor, precum și celelalte dispoziții ale art.72 Cod penal.
Instanța în baza art.71 Cod penal a interzis inculpaților pe durata executării pedepselor drepturile prev.de art.64 lit.a teza II și art.64 lit.b Cod penal în sensul de a interzice acestora dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, instanța apreciind că faptele acestora îi fac nedemni de a exercita astfel de drepturi, inculpații neprezentând garanție că aceste drepturi ar putea fi exercitate conform cerințelor ce revine acestor funcții.
Reținând vinovăția inculpaților și și constatând că sunt întrunite condițiile privind infracțiunea de tăinuire, instanța în baza art.221 alin.1 Cod penal i-a condamnat pe inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire la câte o pedeapsă de câte 1 an închisoare, urmând ca în baza art.81 Cod penal să dispună suspendarea condiționată a executării acestora, fixând termen de încercare de 3 ani, potrivit art.82 Cod penal.
În baza art.71 Cod penal a interzis inculpaților și pentru aceleași considerente reținute pentru inculpații și, drepturile prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal și în baza art.71 alin.5 Cod penal a dispus suspendarea executării acestora pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.
La dozarea pedepsei aplicată inculpaților și s-a avut în vedere de asemenea dispozițiile art.72 Cod penal, reținând în principal atât pericolul social al faptei, cât și persoana inculpaților și faptul că prejudiciul a fost recuperat.
Instanța în baza art.359 Cod de procedură penală a atras atenția inculpaților și consecințele nerespectării disp.art.83 Cod penal.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege au declarat apel inculpații G și, solicitând instanței:
1.Inculpatul susține apelul, solicită desființarea sentinței penale și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. În subsidiar, solicită desființarea sentinței instanței de fond și schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat. Pe fondul cauzei, solicită să se facă aplicarea art. 81 Cod penal cu privire la suspendarea condiționată a executării pedepsei cu reținerea circumstanțelor atenuante, dozarea pedepsei spre minimul general, apreciind că scopul educativ al pedepsei poate fi atins și în acest mod. Arată că în ședința din 26.11.2008 s-a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de furt calificat, însă instanța a omis să se pronunțe, astfel că se impune desființarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare. este o modalitate tipică de sustragere a bunului care se realizează prin constrângerea sau înfrângerea victimei. Din probațiunea administrată rezultă că nu a existat o înțelegere anterioară comiterii faptei iar întâlnirea inculpaților cu părțile vătămate a fost întâmplătoare. Activitățile inculpaților trebuie disociate, incidentul a avut ca temă de pornire un alt motiv decât deposedarea, iar discuțiile dintre părți au reînceput pe fondul băuturii. Mai arată că partea vătămată în faza de urmărire penală și-a schimbat declarația pentru că nu-și amintește anumite aspecte. Declarația inculpatului referitoare la momentul deposedării nu poate fi luată în considerare întrucât aceasta provine de la un alt inculpat care își schimbă declarația. La fila 7 din dosarul de urmărire penală, partea vătămată arată că persoana care i-a luat borseta nu este persoana care i-a aplicat o palmă. Elementul material al infracțiunii de tâlhărie se compune din activitatea de constrângere și furt, activitatea de constrângere fiind adiacentă și servește ca mijloc pentru comiterea furtului. Inculpatul recurent regretă furtul dar nu recunoaște tâlhăria, nu a efectuat acte de constrângere și certurile s-au iscat pentru alte motive. În cazul schimbării încadrării juridice, solicită aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării acesteia și să se țină cont de circumstanțele atenuante. Inculpatul a revenit în țară pentru a da lămuriri, la momentul săvârșirii faptei avea o vârstă fragedă și în prezent lucrează.
2.Inculpatul solicită admiterea apelului, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță iar pe fondul cauzei solicită aplicarea unei pedepse cu suspendare condiționată. Arată că în cursul judecății s-au făcut cereri de schimbare a încadrării juridice și instanța nu s-a pronunțat, a omis să analizeze cererea. Arată că în situația în care instanța pune în discuția părților o astfel de cerere, trebuie să se regăsească în dispozitivul hotărârii instanței iar nerespectarea conținutului dispozitivului duce la nulitatea hotărârii. Cu privire la schimbarea încadrării juridice, starea de fapt este simplă, s-a produs o încăierare între două grupuri de tineri, fără premeditare. Fapta se situează între furt și tâlhărie în forma reținută. Victima nu a fost lovită pentru a fi deposedată, ci inculpații au gândit în mod adolescentin, au luat un trofeu. Consideră că nu se poate reține forma calificată a infracțiunii, întrucât fapta nu s-a întâmplat astfel și trebuie să se aprecieze dacă scopul pedepsei se poate realiza și fără privare de libertate. Arată că se pot aplica dispozițiile art. 81 Cod penal întrucât fapta s-a petrecut fără ca inculpatul să mai aibă contact cu legea penală. În subsidiar, solicită schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt calificat sau în infracțiunea de tâlhărie fără agravantă cu aplicarea unei pedepse cu suspendare.
Curtea, examinând hotărârile prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 370 și următoarele Cod procedură penală, constată că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpaților pe baza unei juste aprecieri a materialului probator administrat în cauză, dând faptelor săvârșite de aceștia, încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestora, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod procedură penală.
Astfel, inculpatul era, la data săvârșirii faptei, încadrat în muncă, cu trecut nepedepsit, iar instanța de fond a evaluat în mod judicios atât aceste aspecte cât și faptele și mai ales gradul de pericol ridicat al unor asemenea fapte.
În aceeași măsură și inculpatul era la data săvârșirii faptei cu trecut nepedepsit, iar instanța de fond a evaluat de asemenea în mod judicios acest aspect cât și fapta și mai ales gradul de pericol social ridicat al unei asemenea fapte.
Cât privește criticile formulate de inculpat cu prilejul promovării prezentului apel, instanța va reține următoarele:
1.Criticile formulate de inculpatul
a) În ceea ce privește soluția de a trimite cauza spre o nouă judecată la instanța de fond, pentru considerentul că această instanță nu s-ar fi pronunțat cu privire la cererea de schimbare a calificării faptei din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt calificat, se impune următoarea constatare:
Această critică este nefondată. Din considerentele sentinței atacate rezultă în mod explicit că inculpatul i-a smuls părții vătămate de pe umăr borseta pe care aceasta o avea prinsă cu cureaua peste piept, după care inculpatul a fugit spre parcul din apropiere. În aceste condiții este evident că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, smulgerea unui obiect în condițiile reținute de către instanța de fond constituie, în mod neîndoielnic, o violență asupra persoanei, prin intermediul obiectului și nu o violență asupra obiectului, iar acțiunea brutală a inculpatului a fost de natură să inducă o stare de constrângere a voinței victimei. Impactul psihologic al faptei, suportat de victimă, justifică pe deplin caracterizarea acțiunilor ca acte de violență.
În concluzie, considerăm că există violență și atunci când bunul este smuls de pe corpul părții vătămate, chiar dacă aceasta, din neputință, spaimă sau din cauza surprizei, nu a opus rezistență făptuitorului și pe cale de consecință, va respinge această critică ca nefondată.
b) Cât privește solicitarea aceluiași inculpat de a i se aplica o pedeapsă cu suspendarea executării acesteia, instanța reține că o astfel de modalitate de executare nu ar fi temeinică, ar lipsi de conținut dispozițiile art. 72 Cod penal și art. 52 Cod penal și ar crea o disproporție între scopul și rezultatul acestora.
De altfel, în lipsa apelului parchetului nu se poate lua în discuție cuantumul pedepselor aplicate, însă în mod cert, în raport cu gradul de pericol social ridicat al unor asemenea fapte, ar fi netemeinic a se dispune suspendarea condiționată a pedepselor.
2.Criticile formulate de inculpatul vizează aceleași aspecte ca și cele semnalate de inculpatul și pe cale de consecință, considerentele de la pct. 1 din prezenta urmează a fi avute în vedere.
Vom sublinia doar un singur aspect și anume, faptul că inculpatul a sustras telefonul mobil al părții vătămate după ce în prealabil a împins-o pe aceasta, partea vătămată s-a dezechilibrat, a căzut, lovindu-se cu capul de trotuar, după care inculpatul, profitând de imposibilitatea părții vătămate de a se apăra, i-a sustras telefonul mobil și apoi a fugit.
În aceste condiții, considerăm că nu se poate face vorbire despre schimbarea calificării juridice a faptei, din tâlhărie în furt calificat. Motivele le-am prezentat pe larg la pct. 1 din prezenta.
De asemenea, pentru aceleași aspecte, considerăm netemeinic a se dispune suspendarea condiționată a pedepsei aplicate inculpatului.
Față de cele menționate mai sus, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondate apelurile declarate.
Reținând culpa procesuală a celor 2 inculpați în promovarea prezentului apel, în baza art. 192 Cod procedură penală îi va obliga la câte 100 lei cheltuieli judiciare în folosul statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.379 pct.1 lit."b" Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondate apelurile penale declarate de inculpații, G împotriva sentinței penale nr. 551 din 17 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Obligă pe apelanți să plătească în favoarea statului suma de câte 100 lei, cheltuieli judiciare în apel.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare și comunicare cu inculpații lipsă.
Pronunțată în ședința publică azi, 14 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
( în concediu de odihnă,
semnează președintele completului
)
Red. în concept - 27.04.2009
Jud. fond - Gh.
Tehnored. - 2 ex. - 28.04.2009
Președinte:Munteanu TraianJudecători:Munteanu Traian, Condrovici Adela
