Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 412/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 527/2009)
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I -A PENALĂ
DECIZIA PENALA NR. 412
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23 martie 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Vasile Băjan
JUDECĂTOR 2: Niculae Stan
JUDECĂTOR 3: Carmen Veronica
GREFIER:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, se află judecarea cauzei penale ce are ca obiect RECURSURILOR declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr. 112/A din 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II -a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publicăau răspuns:recurenții - inculpați:, personal, aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul Jilava, asistat juridic de apărător din oficiu, avocat, cu delegație pentru asistență juridică obligatorie depusă la dosar, și, personal, aflat în stare de libertate, asistat juridic de apărător din oficiu, avocat, cu delegație pentru asistență juridică obligatorie depusă la dosar, lipsă fiind intimatul - parte civilă. Se prezintă, fiul intimatului - parte civilă.
Procedura de citare, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se legitimează recurentul - inculpat cu seria nr. - (CNP -) și, (fiul intimatului - parte civilă -decedat)cu Carte - (CNP -).
Apărătorul din oficiu al recurentului - inculpatsolicită admiterea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, respectiv copii certificate de naștere ale copiilor minori ai inculpatului; depune la dosar înscrisurile menționate.
Reprezentantul Ministerului Publicapreciază utilă cauzei admiterea probei cu înscrisuri în circumstanțiere pentru recurentul - inculpat, motiv pentru care nu se opune cererii formulată în acest sens.
Curtea, după deliberare, va încuviința proba cu înscrisuri în circumstanțiere pentru recurentul - inculpat, apreciind-o utilă și pertinentă.
Recurentul - inculpatdepune la dosar Memoriu; la întrebarea instanței, precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul din oficiu al recurentului - inculpat solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond, să se menține hotărârea instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
De reținut este faptul că, singurele probe administrate în cauză ce ar putea indica faptul că cele două persoane care au tâlhărit pe partea civilă sunt inculpații din prezenta cauză, sunt doar declarațiile inițiale date de aceștia, declarații prin care recunosc fapta. Conform art. 69 Cpp, declarațiile inculpaților pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care acestea se coroborează cu restul materialului probator. Solicită instanței de recurs să constate că alte probe care să susțină vinovăția inculpaților nu există, aspect în raport de care apreciază că recunoașterile acestora nu susțin, în nici un fel vinovăția lor.
Astfel, conform codului d e procedură penal în vigoare, învinuitul ori inculpatul nu trebuie să-și dovedească nevinovăția, iar dacă se ajunge la o îndoială asupra vinovăției acestuia, iar aceasta nu este înlăturată prin administrarea de noi probe, prezumția de nevinovăție subzistă, îndoiala profitând inculpatului.
Faptul că inculpatul a săvârșit în trecut fapte de natură penală nu este o împrejurare care să confirme că acesta a săvârșit și fapta din prezenta cauză.
Față de toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale recurate și menținerea hotărârii instanței de fond prin care s-a dispus achitarea inculpatului.
Apărătorul din oficiu al recurentului - inculpat solicită admiterea recursului declarat împotriva deciziei penale nr. 112/A din 11 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II -a Penală, apreciind-o nelegală și netemeinică.
Solicită să se aibă în vedere că din întregul material probator administrat în cauză nu rezultă cu certitudine că inculpatul ar fi autorul faptei pentru care este trimis în judecată; de asemenea, solicită să se constate că nici partea vătămată nu a putut indica persoanele care i-au provocat loviturile.
Față de aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale pronunțate de către instanța de apel, iar pe fondul cauzei să se dispună achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 rap. la art. 10 lit. c) Cpp, - fapta nu a fost săvârșită de către inculpat.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul solicită admiterea acestuia așa cum a fost formulat și susținut în fața instanței.
, (fiul intimatului - parte civilă -decedatprecizează că de la dosar au dispărut fotografii realizate de parchet, cu ocazia reconstituirii.
Cu privire la recursurile declarate de către inculpați, solicită respingerea acestora și condamnarea inculpaților, conform legii.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că vinovăția inculpaților a fost temeinic dovedită așa cum, în mod corect, s-a reținut de către instanța de apel, în raport de probatoriul administrat.
În primele declarații date în faza de urmărire penală inculpații au recunoscut faptele, descriind cu lux de amănunte drumul parcurs până la locuința părții vătămate, bunurile ce au fost sustrase, indicând și locul pe unde s-au întors. a s-au contrazis doar cu privire la persoana care a lovit pe partea vătămată, fiecare declarând că celălalt este cel care a lovit-o pe aceasta și, de asemenea, aceștia s-au contrazis și cu privire la persoana care a luat portofelul părții vătămate, și iarăși fiecare inculpat a spus că celălalt este cel care a luat respectivul portofel.
Inculpatul a recunoscut în mod constant în faza de urmărire penală săvârșirea faptei ce a fost reținută în sarcina sa, indicându-l ca participant și pe inculpatul, cu ocazia audierii de către instanță, atunci când s-a formulat propunere de arestare preventivă, inculpatul a declarat că nu mai menține declarațiile anterioare, întrucât acelea au fost date la presiunea poliției, însă a arătat că nu a fost lovit ori amenințat de către organele de urmărire penală. A mai arătat același inculpat că nu a spus procurorului de faptul că ar fi fost exercitate presiuni asupra sa de către organele de poliție.
Trebuie avut în vedere și faptul că în declarația dată la procuror, ulterior momentului propunerii arestării preventive, inculpatul recunoaște fapta, descriind comiterea acesteia cu lux de amănunte și, de asemenea, îl indică ca participant și pe inculpatul.
Totodată, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul are o atitudine sinceră, recunoscând fapta ce a fost reținută în sarcina sa; nicio clipă acest inculpat nu a declarat faptul că la procuror s-ar fi exercitat asupra sa presiuni.
Faptul că în fața instanței de fond inculpații au revenit asupra declarațiilor, nu poate conduce la concluzia că cele declarate în faza de urmărire penală nu exprimă adevărul. În ceea ce-l privește pe inculpatul trebuie avută în vedere și împrejurarea ca acesta nu a fost constant în declarații, și s-a contrazis de fiecare dată. Deși, inițial, acesta a recunoscut fapta, ulterior a precizat că fapta a fost săvârșită de către zis " " și zis " ", după care, în declarațiile ulterioare date în fața instanței de fond, a revenit și a arătat că doar zis "" ar fi săvârșit fapta. Aceste două persoane au fost audiate de către instanță și au infirmat susținerile inculpatului.
Astfel, toate aspectele relevate în declarațiile date de inculpatul nu sunt susținute de probatoriul administrat. Totodată, mai există și procesul verbal de conducere în teren, unde inculpatul a indicat, cu lux de amănunte, modul în care s-a derulat întreaga activitate infracțională ori, dacă nu ar fi participat la săvârșirea faptei, nu ar fi avut de unde să știe și să indice, atât de amănunțit, modul în care s-a desfășurat întreaga activitate.
Martorul G G, prezent la conducerea în teren, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond, a arătat, în mod constant, faptul că a fost prezent la conducerea în teren efectuată cu inculpatul, și că acesta a descris modul în care s-a desfășurat întreaga activitate infracțională, inculpatul, cu acest prilej, indicându-l ca participant și pe inculpatul.
De asemenea, împrejurarea că martorul, în fața instanței de fond, a arătat că nu ar fi fost prezent la efectuarea conducerii în teren, iar acea declarație a scris-o ulterior, la cele precizate de către organele de poliție, nu poate fi avută în vedere atâta timp cât acest martor a semnat procesul verbal de conducere în teren, recunoscând acest aspect, iar în situația în care nu ar fi participat la conducerea în teren, acesta avea posibilitatea să se opună semnării, chiar și ulterioare, a acelui proces verbal.
Totodată, în susținerea vinovăției inculpaților este și raportul de constatare tehnico-științifică privind detecția psihologică a comportamentului simulat, întocmit cu privire la inculpatul; cu această ocazie, inculpatul fiind întrebat cu privire la aspecte esențiale privind fapta săvârșită, a recunoscut că a participat la săvârșirea faptei și a arătat și modul de operare, indicând, totodată, ca și coparticipant, pe inculpatul,
De asemenea, susținerea inculpatului, în sensul că a sunat la organele de poliție, și ar fi anunțat despre fapta săvârșită de către numitul zis "", este infirmată de către martorul și, de asemenea, de către martorul G, care infirmă cele arătate de către inculpatul, precizând că nu a vorbit la telefon cu acesta cu privire la acest aspect.
Susținerea inculpatului în una din declarații, în sensul că s-a aflat la data săvârșirii faptei la domiciliu, împreună cu tatăl, mama și frații mai mici, mama vitregă a acestuia, audiată fiind, a arătat faptul că la data faptei, 16.08.2005, fiul său a plecat să muncească cu ziua la un cetățean, dimineața, în jurul orelor 08:00, și s-a întors acasă noaptea, în jurul orei 24:30, având hainele ude de ploaie; fapta a fost săvârșită în jurul orei 21:00, cum mult înainte de momentul la care inculpatul s-a întors la domiciliu. Astfel, susținerile acestuia cu privire la locul unde s-ar fi aflat la momentul săvârșirii faptei nu sunt reale.
Față de toate aceste aspecte, apreciază că vinovăția inculpaților a fost temeinic dovedită și în mod corect s-a dispus condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, întrucât cei doi inculpați sunt autorii acestei fapte.
Apreciază că hotărârea instanței de apel este nelegală în ceea ce privește încadrarea juridică cu privire la inculpatul, întrucât instanța de apel a reținut recidiva postexecutorie ori, din examinarea fișei de cazier judiciar a acestuia, rezultă că sunt incidente în cauză disp. art. 37 lit. a) Cp privind recidiva postcondamnatorie, întrucât pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 1/2002 se consideră executată în anul 2006, iar prezenta faptă a fost săvârșită la 16.08.2005.
Astfel, pentru inculpatul solicită să se dispună condamnarea acestuia cu reținerea art. 37 lit. a Cp și, de asemenea, să se mențină liberarea condiționată pentru restul rămas neexecutat, respectiv 787 zile, din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1/04.01.2002 a Tribunalului București; astfel, se impune menținerea liberării condiționate întrucât, la prima judecată a cauzei, când a fost condamnat inculpatul instanța i-a menținut liberarea condiționată, iar calea de atac a recursului a fost exercitată doar de către inculpatul, astfel încât, la acest moment, liberarea condiționată nu mai poate fi revocată.
De asemenea, hotărârea instanței de apel este greșită și n ceea ce privește cuantumul sumei confiscate întrucât, din întreg materialul probator, rezultă că suma sustrasă din locuința părții vătămate era de 400.000 lei ROL, iar instanța confiscat de la inculpați câte 700.000 lei.ROL Și la prima judecată de la inculpați a fost confiscată suma de câte 20 lei RON, iar calea de atac a recursului a fost exercitată numai de către inculpați, astfel încât instanța de apel trebuia să confiște, de la fiecare inculpat, câte 20 lei RON.
Apreciază că în cauză sunt incidente cazurile de casare prev. de pct. 17 art. 385 ind. 9 Cpp, vizând încadrarea juridică și pct. 18 art. 385 ind. 9 Cpp, întrucât instanța de apel a fost în eroare cu privire la cuantumul sumei sustrase, atunci când a dispus confiscarea; astfel, se impune confiscarea, de la fiecare inculpat, a câte 20 lei RON.
Față de toate aceste considerente, solicită admiterea recursurilor declarate de inculpați, casarea în parte a hotărârii instanței de apel și pronunțarea unei hotărâri în sensul celor mai sus arătate, cu precizarea că se ușurează situația inculpaților; nici cu privire la încadrarea juridică nu se agravează situația inculpaților, întrucât recidiva postcondamnatorie prevede un spor mai mic decât recidiva postexecutorie și, de asemenea, liberarea condiționată se menține.
, (fiul intimatului - parte civilă -decedat)solicită să se aibă în vedere deprecierea leului, precum și faptul că apare o evidentă diferență de sumă, aceasta reieșind din dobânda aferentă; solicită instanței să aibă în vedere acest aspect, chiar și în situația în care nu a declarat recurs.
Apărătorul din oficiu al recurentului - inculpat, cu privire la solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei, nu se opune, cu atât mai mult cu cât se menține și liberarea condiționată. Solicită instanței ca, dacă se va tinde către o condamnare, raportat la concluziile reprezentantului Ministerului Public, aceasta să fie către minimul special prevăzut de lege.
În ceea ce privește solicitarea de confiscare, nu se opune solicitării reprezentantului Ministerului Public.
Apărătorul din oficiu al recurentului - inculpat este de acord cu solicitările reprezentantului Ministerului Public atât cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei cât și cu privire la confiscare.
În replica la susținerile reprezentantului Ministerului Public în legătură cu faptul că inculpații, inițial, au dat declarații de recunoaștere a faptei, solicită instanței să aibă în vedere faptul că în declarațiile inculpaților sunt o multitudine de contradicții, și nu numai în ceea ce privește persoana care a lovit pe partea vătămată, ci în ceea ce privește modul de operare. Cu privire la traseul reconstituit la conducerea în teren, solicită instanței să aibă în vedere că inculpații nu au fost asistați de avocat.
Apreciază că nu există probe care să dovedească vinovăția inculpaților și să ducă la condamnarea acestora.
Recurentul - inculpat, având cuvântul, se raliază concluziilor apărătorului său, apreciind pedeapsa ce i-a fost aplicată prea mare.
Recurentul - inculpat, având cuvântul, precizează că este nevinovat; solicită instanței să aibă în vedere că are în întreținere doi copii minori. Se raliază concluziilor apărătorului său.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.1164/F din 5 octombrie 2006, Tribunalul București - Secția I-a Penală, în temeiul art.11 pct.2, lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală, a dispus achitarea inculpaților și, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.a, b alin.21lit.a, c Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal - pentru inculpatul și a art.37 it.a Cod penal - pentru inculpatul; a constatat că inculpații au fost reținuți 24 ore în data de 18 august 2005; a respins acțiunea civilă formulată de partea vătămată, ca inadmisibilă; a obligat pe partea vătămată la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureștia fost admis prin decizia penală nr.202 din 6 iunie 2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală, a fost desființată sentința și, în urma rejudecării cauzei:
În temeiul art.211 alin.2, lit.a, b și alin.21lit.a, c Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, a fost condamnat inculpatul la 7 ani închisoare, cu aplicarea art.71 și art.64 lit.a,b Cod penal;
În temeiul art.211 alin.2, lit.a, b și alin.21lit.a, c Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, a fost condamnat inculpatul la 7 ani închisoare;
A fost menținută liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.1 din 4 ianuarie 2002 a Tribunalului București.
S-a făcut aplicarea art.71 și art.64 lit.a,b Cod penal;
A fost dedusă prevenția inculpaților de la 18.08.2005;
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit în cauză parte civilă.
În temeiul art.118 lit.c Cod penal, a fost confiscată de la fiecare inculpat, suma de câte 20 lei, în folosul statului.
A fost obligat fiecare inculpat la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Prin decizia penală nr.5318/7.XI.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, au fost admise recursurile inculpaților, au fost casate - integral - sentința și decizia și a fost trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond - Judecătoria Buftea, cu motivarea că instanțele nu au stabilit în mod corect și complet situația de fapt și vinovăția inculpaților, ignorând unele apărări ale acestora.
La rejudecarea cauzei, prin sentința penală nr.248/14.05.2008, Judecătoria Buftea, în baza art.11 pct.2 lit.a Cpp rap. la art.10 al.1 lit.c Cod procedură penală, a dispus achitarea inculpatului pentru săvâșirea infracțiunii de tâlhărie prev.de art.211 al.2 lit.a,b și al.2/1 lit.a,c Cp cu aplic. art.37 lit.b Cod penal, întrucât fapta nu a fost săvârșită de inculpat.
În baza art.11 pct.2 lit.a Cpp rap. la art.10 al.1 1it.c Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvâșirea infracțiunii de tâlhărie prev.de art.211 al.2 lit.a,b și al.2/1 lit.a,c Cp cu aplic. art.37 lit.a Cod penal, întrucât fapta nu a fost săvârșită de inculpat.
S-a luat act că inculpații au fost reținuți pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de18.08.2005.
În baza art.346 al.3 Cod procedură penală, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă, ca inadmisibilă.
În baza art.192 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, onorariul apărătorilor din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministrului de Justiție.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut - sub aspectul împrejurărilor faptice ale cauzei, că la data de 16.08.2005, în jurul orei 20,00 - 20,30, partea vătămată a auzit câinii lătrând, motiv pentru care a ieșit in curte pentru a vedea ce s-a întâmplat. La poarta din spatele curții a observat doi indivizi care încercau să dezlege poarta și care au fugit când l-au văzut.
După 20-30 de minute, partea vătămată a auzit din nou câinii lătrând, a ieșit din casă și i-a observat din nou pe cei doi indivizi. Partea vătămată a mers spre poartă și a fost lovită în piept și în zona feței cu un par, a căzut jos și s-a lovit la.
Partea vătămată nu a putut să observe fețele celor doi indivizi întrucât aveau fețele acoperite.
După ce și-a revenit partea vătămată a mers la Primăria com. și le-a relatat martorilor G, agent de pază, și, pompier, cele întâmplate.
Partea vătămată era lovită in zona feței și le-a spus celor doi martori că i-a fost furată o.
Cei doi martori au chemat organele de poliție. Polițiștii s-au deplasat la Primărie după care, împreună cu martorul și cu partea vătămată, s-au deplasat la domiciliul acestuia din urmă.
A doua zi, partea vătămată a observat că lipsea suma de 400 lei și un portofel din piele de culoare neagră în care se aflau un buletin de identitate, legitimație de veteran de război, tichete CFR și trei fotografii.
Examinând probele administrate în cauză, instanța a constatat că, din declarațiile părții vătămate și ale martorilor G și, rezultă că partea vătămată a fost agresată de două persoane, fără a putea stabili identitatea acestora.
În privința declarațiilor inculpaților, s-a reținut că aceștia dacă inițial au recunoscut comiterea faptei, ulterior au revenit asupra declarațiilor.
În primele declarații date in cursul urmăririi penale (31-36 dup), inculpatul a recunoscut că a comis fapta împreună cu inculpatul și chiar a efectuat o conducere in teren a organelor de poliție, fiind încheiat un proces verbal și planșe fotografice (44-60 dup).
În declarațiile date cu prilejul judecării propunerii de arestare (30 dup) și in declarațiile date cu prilejul judecății, inculpatul (22 dos.nr.10752/2006 al Tribunalului București, 15 dos.nr- al Curții de APEL BUCUREȘTI ) a revenit asupra declarațiilor date anterior și a afirmat că nu a participat la comiterea faptei, fiind obligat de organele de urmărire penală să dea declarațiile prin care recunoștea fapta și să efectueze conducerea în teren.
Inculpatul, în primele declarații date in cursul urmăririi penale (40-43 dup) a recunoscut comiterea faptei împreună cu inculpatul.
Ulterior, în declarațiile date în cursul urmăririi penale (37-39 dup) și judecății (46, 98 doar fond, 11 dos.nr.10752/2006 al Tribunalului București, 16 dos.nr- al Curții de APEL BUCUREȘTI ), inculpatul a revenit și a declarat că știe că fapta ar fi fost comisă de numitul zis, auzind o discuție a acestuia cu numitul zis. Totodată, inculpatul a precizat că în data de 17.08.2005 a sunat de la Primăria și a vorbit cu șeful de post și i-a relatat ce știe despre faptă.
Instanța a făcut verificări cu privire la acest aspect, însă, în declarația pe care a dat-o în fața instanței (46 dosar fond) inculpatul a precizat că nu a sunat la poliție pentru a anunța că a fost bătută partea vătămată, ci pentru a afla motivul pentru care martorul G (polițist în com. ) l-a căutat la domiciliu. Martorul G (69 dosar fond), care a precizat că a doua zi după incident a fost la inculpatul acasă și, găsind-o pe mama acestuia, i-a spus acesteia să-i transmită inculpatului să se prezinte la poliție, însă nici martorul (șeful de post din com. - 68 dosar fond) și nici martorul G nu au confirmat că ar fi purtat vreo discuție telefonică cu inculpatul.
Instanța a procedat la identificare celor două persoane indicate de inculpatul ca fiind autori ai faptei ca fiind și respectiv (68 dosar fond) și la audierea acestora. Martorii și (96, 99 dosar fond) care au precizat că nu au cunoștință de comiterea faptei și că nu au vorbit niciodată în legătură cu tâlhăria a cărui victimă a fost partea vătămată.
Instanța a procedat la verificarea aspectelor menționate în declarațiile inculpatului referitoare la persoanele care ar fi comis fapta, însă acestea nu s-au confirmat.
Totodată, instanța a constatat că între declarațiile prin care inculpații recunoșteau comiterea faptei, precum și între declarațiile inculpaților și ale părții vătămate există contradicții majore.
Astfel, inculpatul a precizat că inculpatul a lovit partea vătămată cu un par luat din grădina victimei, în timp ce inculpatul a menționat că partea vătămată a fost lovită de inculpatul cu o țeavă. Tot astfel, inculpatul a afirmat că aveau fețele acoperite cu tricouri verzi, în timp ce inculpatul a precizat că el avea o . pe cap în timp ce inculpatul avea o mască de cârpă decupată în jurul ochilor.
În același timp, partea vătămată a precizat că după ce a fost lovită a căzut jos și nu mai știe ce s-a întâmplat, revenindu-și mai târziu, când a mers la Primărie pentru a anunța poliția. Inculpatul a precizat că în urma loviturii primite, partea vătămată a căzut la pământ și după puțin timp s-a ridicat, a ieșit în drum, îndreptându-se spre primărie, iar după aceasta au intrat în casă și au sustras lucrurile. În schimb, inculpatul a precizat că atunci când partea vătămată a ieșit din casă, inculpatul a intrat în locuință și a sustras lucrurile, iar când a ieșit a fost văzut de partea vătămată care a aruncat cu toporul spre inculpatul, dar nu l-a nimerit, acesta din urmă aruncând cu o țeavă și lovind partea vătămată, după care au plecat.
Referitor la conducerea în teren efectuată de inculpatul și la procesul verbal încheiat cu acest prilej, instanța a constatat că acesta conține relatările inculpatului referitoare la comiterea faptei împreună cu inculpatul. În același timp, în cuprinsul său sunt indicați și doi martori asistenți: și G
Martorul asistent a precizat în declarațiile date în cursul urmăririi penale și judecății (68 dup, 44 dosar fond, 38 dos.nr.- al Tribunalului București ) că nu a fost de față când a fost efectuată conducerea în teren, iar declarația de la 68 dup a fost scrisă de organul de urmărire penală, fiind semnată de martor. Pentru aceste motive instanța a înlăturat declarația acestuia din cursul urmăririi penale.
Martorul GGa precizat (70 dosar fond, 39 dos.nr.10752/2006 al Tribunalului București, 89 dos.nr.10752/- al Curții de APEL BUCUREȘTI ), că ceea ce s-a consemnat în declarația dată în cursul urmăririi penale este ceea ce a indicat inculpatul. Martorul a precizat că inculpatul a recunoscut că a comis fapta împreună cu inculpatul și că a aruncat o sumă de bani într-o de lângă pădure.
Instanța a mai reținut și că declarația dată de aceasta în cursul urmăririi penale a fost scrisă după dictarea organelor de poliție. Mai trebuie subliniat și faptul că martorul a precizat că mențiunea privind faptul că ar fi auzit când inculpatul i-ar fi dat suma de 100.000 lei celuilalt inculpat i-a fost dictată de lucrătorii de poliție.
Fiind întrebat asupra unor aspecte relatate de martor, în declarația dată în cursul urmăririi penale, acesta a arătat că nu mai reține ce ar fi spus inculpatul, după cum nu mai reține nici numele ce ar fi fost menționat de inculpat ca fiind cel al persoanei cu care a săvârșit fapta.
Mai trebuie remarcat și faptul că la conducerea in teren nu au participat apărătorii celor doi inculpați.
Instanța a reținut că singurele mijloace de probă care indică pe inculpați ca fiind cele două persoane care au tâlhărit partea vătămată sunt declarațiile inițiale ale inculpaților, prin care recunoșteau comiterea faptei. La acestea se adaugă procesul verbal de conducere in teren cu planșele fotografice realizate cu acest prilej și declarația martorului asistent G
S-a arătat că trebuie remarcat și aspectul că ceea ce se menționează în procesul verbal de conducere în teren sunt tot susținerile inculpatului, asemănătoare cu cele cuprinse în declarațiile prin care a recunoscut comiterea faptei.
În același timp, martorul GGa menționat tot ceea ce a relatat inculpatul, el nemenționând aspecte pe care să le fi cunoscut direct sau prin alte persoane.
Așadar, toate mijloacele de probă care îi învinovățesc pe inculpați au la bază doar declarațiile inițiale ale acestora, în care au recunoscut comiterea faptelor.
Instanța a constatat că declarațiile inițiale ale inculpaților nu se coroborează cu alte probe din care să rezulte că cei doi inculpați ar fi autorii faptei.
Declarațiile inculpaților nu pot fi coroborate tot cu susținerile unuia dintre ei care să fie conținute în procesul verbal de conducere în teren și în declarația unui martor asistent. Niciunul dintre aceste două mijloace de probă nu conține împrejurări care să fie receptate dintr-o sursă diferită de relatările celor doi inculpați.
Deficiențele care au fost menționate, referitoare la procesul verbal de conducere în teren, faptul că organele de urmărire penale nu au ezitat să indice un martor asistent care nu a participat la efectuarea conducerii în teren, au determinat instanța să considere că pentru probarea vinovăției inculpaților ar fi trebuit să existe și un mijloc de probă independent de susținerile inițiale ale inculpaților, din care să reiasă că aceștia din urmă ar fi comis fapta de tâlhărie.
Faptul că susținerile inculpatului - potrivit cărora fapta ar fi fost comisă de numiții zis și zis - nu au fost confirmate, nu poate conduce automat la concluzia că inculpații și ar fi autorii faptei.
Totodată, faptul că inculpații au participat în trecut la comiterea unor fapte asemănătoare nu poate constitui o împrejurare din care să rezulte că aceștia ar fi săvârșit fapta pentru care sunt cercetați în prezentul dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, soluționat prin decizia penală nr.112 A din 11 februarie 2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, în sensul admiterii și desființării sentinței penale nr.248/2008, iar în urma rejudecării cauzei:
n baza art.211 a1.2 lit.a, b și al.2/1 lit.a,c cu Cod Penal aplic.art.37 lit.b și Cod Penal cu referire la art.372 a C.P.P. dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în regim de detenție, s-a făcut aplicarea art.71-64lit.a teza a II a, lit.b Cod penal; s-a dispus arestarea inculpatului în vederea executării pedepsei și s-a luat act că inculpatul se află arestat în altă cauză; s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 ore, din data de 18.08.2005.
Prin aceeași decizie penală, în baza art.211 al.2 lit.a,b și al.2/1 lit.a, c Cod penal, cu aplic.art.37 lit.b Cod penal, și cu referire la art.372 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în regim de detenție, cu aplicarea art.71 - 64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal; s-a dispus arestarea inculpatului în vederea executării pedepsei; s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii pe o perioada de 24 ore, de la data de 18.08.2005.
Pe latură civilă, în conformitate cu principiul neagravării situației în propria cale de atac, s-a respins constituirea de parte civilă a numitului, moștenitorul părții vătămate.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În conformitate cu același principiu, în baza art.118 lit.e s Cod Penal-a dispus confiscarea specială, în folosul statului, a câte 700 lei, de la fiecare inculpat.
Pe fondul cauzei, a fost obligat fiecare inculpat la plata către stat a câte 700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare avansate în apel s-a dispus a rămâne în sarcina statului. Onorariile apărătorului din oficiu - în fond și în apel s-a dispus a fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.
Criticile apelului s-au referit la greșita achitare a inculpaților.
Instanța de apel, examinând actele și lucrările dosarului, a reținut că vinovăția inculpaților este pe deplin dovedită în cauză.
În primele declarații pe care inculpații le-au dat în fața organelor de urmărire penală, aceștia au recunoscut în totalitate săvârșirea faptelor, în condițiile în care aceste declarații au fost date în prezența unui apărător din oficiu (deoarece ambii inculpați au fost de acord cu asigurarea asistentei juridice din oficiu).
La fila 31 verso dup inculpatul intimat a declarat că:"Mențin declarațiile date anterior în cauza și arăt că recunosc săvârșirea infracțiunii de tâlhărie -. În după-amiaza acelei zile (16.08.2008), spre seară, ora nu o pot preciza, ne-am întâlnit cu în punctul. În acest loc, mi-a propus să mergem la numitul "" fără a-mi preciza pentru ce anume, iar eu am acceptat. Am urmat traseul indicat de și am ajuns la domiciliul numitului, pe care am aflat ulterior că îl cheamă. Am sărit gardul grădinii părții vătămate împreună cu, apoi am intrat în curtea locuinței. În acest moment a apărut care nu reține daca ne-a adresat vreun cuvânt, dar avea în mână un. Numitul l-a lovit pe cu un par pe care îl luase din grădina părții vătămate. Partea vătămată, în urma loviturii primite a căzut la pământ și după puțin timp s-a ridicat, a ieșit în drum, îndreptându-se către primărie și strigând "hoții, ajutor".
După plecarea părții vătămate eu împreună cu am intrat în casă, unde acesta a căutat bani. Dintr-o pereche de pantaloni a luat o suma de bani, dar nu pot preciza cât anume. Menționez că m-a întrebat dacă sunt interesat sa iau un aparat de radio, iar eu am refuzat să-l iau. După ce a luat banii, am părăsit domiciliul părții vătămate împreună, sărind un gard apoi am plecat pe același traseu pe care venisem. Pe drumul de întoarcere numitul mi-a dat o suma de 100.000 lei, în bancnote a câte 10.000 lei.
precizarea că atât eu cât și am fost mascați cu câte un tricou de culoare, pe care acesta le-a adus când ne-am întâlnit. De asemenea, arăt ca ideea comiterii infracțiunii i-a aparținut lui și mie mi-a fost adusă la cunoștință în momentul când am ajuns la domiciliul părții vătămate".
La fila 33 verso, inculpatul a declarat: "După ce am luat hainele, am plecat spre casă. Pe drum m-am întâlnit cu în dreptul fostei farmacii, care mi-a spus să merg în mânăstire în punctul și să aștept acolo. Am mers la locul pe care mi l-a spus și l-am așteptat circa 30 minute, fiind ora 8 seara. Când a venit mi-a spus să intrăm în pădure și să așteptăm până se întunecă bine. Când am intrat în pădure mi-a spus că vrea să meargă la acasă, să intre și să-l batem după aia să îi luam banii. Acesta a fost de acord și împreună am plecat în ziua de 16.08.2005 către locuința lui. că stă singur, am așteptat amândoi în pădure până s-a întunecat bine după care am mers prin pădure, am sărit un gard și am ajuns la acasă. Am așteptat în grădină și am urmărit ca acesta să se culce. Când a intrat în casă am intrat și noi cu el în curte, a luat un par gros și din grădina lui și când am intrat noi în curte câinii lătrau, iar a ieșit din casă, venind spre poarta de la grădină. În acest moment l-a lovit pe cu parul în piept care a și căzut lângă un, iar după ce s-a ridicat a fugit spre poartă strigând după ajutor. În acest timp eu și cu am intrat în casă unde a scotocit după bani într-o pereche de pantaloni care erau în cui și a găsit o sumă de bani. Pe masă am văzut un portofel pe care l-a luat cu el după care am plecat prin pădure până la mânăstire. Pe drumul de întoarcere mi-a dat 100.000 lei. Amândoi ne-am uitat în portofelul care l-am luat de pe masă și am văzut ca era un buletin. După ce am parcurs o oarecare distanță și după ce am sărit un gard a aruncat portofelul intr-o. După ce am ajuns la m-am despărțit de și am plecat acasă. Banii i-am cheltuit cumpărând diferite produse".
Tribunalul a mai reținut că, deși în declarațiile date, inculpații intimați s-au contrazis cu privire la împrejurarea cine a lovit partea vătămată și cine anume a luat portofelul părții vătămate, totuși ambele declarații descriu cu lux de amănunte drumul parcurs până la casa părții vătămate, bunurile sustrase și de asemenea drumul de întoarcere.
Tribunalul a apreciat că, prin declarațiile potrivit cărora celălalt inculpat a lovit partea vătămată și a scotocit după bani, nu se încearcă decât o micșorare a răspunderii procesuale a fiecărui inculpat.
Împrejurarea că ulterior ambii inculpați intimați au revenit și nu au mai recunoscut săvârșirea faptei, nu a fost reținută de către tribunal, în condițiile în care apărările făcute de către inculpatul, potrivit cu care alte două persoane ar fi autorii faptei de tâlhărie, nu au fost dovedite, deși instanța de fond a verificat în amănunt cele susținute și a audiat martorii corespunzători.
Este adevărat că potrivit art.5/2 Cod procedură penală, inculpații intimați se bucură de prezumția de nevinovăție, dar este de asemenea adevărat că în încercarea de a se dezvinovății, inculpații au afirmat alibiuri care nu s-au confirmat, indicând drept autori ai faptei alte două persoane.
Deși tribunalul a respectat toate libertățile procesuale și prezumțiile care sunt în favoarea inculpaților intimați, totuși se naște întrebarea de ce inculpatul a înțeles să facă unele afirmații neadevărate care, la o cercetare mai amănunțită, pot prin ele însele să constituie elemente de conținut constitutiv ale unei alte infracțiuni, cu atât mai mult cu cât din declarațiile lui si ale martorului rezultă că acesta se afla în relații de dușmănie.
De asemenea, Tribunalul a reținut că nu poate primi nici susținerile inculpaților intimați, în sensul că declarațiile date inițial prin care recunoșteau comiterea faptei au fost ca urmare a presiunilor exercitate de către organele de urmărire penală, câtă vreme, chiar în depozițiile ulterioare aceștia au recunoscut că nu au formulat plângere împotriva modului de anchetare a polițiștilor și nici nu au înștiințat avocatul despre această împrejurare,de asemenea, că nu au fost loviți sau amenințați (fila 90 dup).
În plus, Tribunalul a constatat că declarațiile inițiale ale celor doi inculpați intimați, prin care au recunoscut săvârșirea faptei, sunt susținute și de procesul verbal de cercetare în teren (fila 44 dup) din care rezultă că, în prezența martorilor asistenți și G G, inculpatul intimat a indicat drumul parcurs de către el și inculpatul către casa părții vătămate.
Din redactarea procesului verbal de conducere în teren rezultă că inculpatul a indicat cu exactitate drumul parcurs, în condițiile în care, după ce s-au întâlnit, cei doi s-au deplasat pe o potecă în pădurea, ce traversează la un moment dat strada -, apoi au intrat din nou în pădurea, până în spatele curții părții vătămate, apoi au sărit gardul despărțitor.
Tribunalul a apreciat că indicarea atât de precisă a drumului parcurs, în condițiile în care și în depoziția sa, partea vătămată a declarat ca s-a deplasat spre spatele curții, unde se auzeau câinii lătrând, duce la premisa că numai o persoană care a mai fost acolo și a parcurs același drum putea conduce organele de urmărire penală.
S-a susținut în motivarea instanței de fond că organele de urmărire penală au menționat în procesul verbal de conducere în teren un martor asistent care nu a participat efectiv la efectuarea conducerii în teren.
Astfel, martorul a declarat la fila 38 din dosarul penal nr- că nu a participat efectiv la conducerea în teren a inculpatului și că nu poate confirma cele consemnate în depoziția sa din dosarul de urmărire penală.
Tribunalul a constatat că, la fila 68, același martor face afirmația: "in ziua de 18.08.2005 am fost solicitat să particip la efectuarea unei conduceri în teren cu numitul -. Numitul m-a condus (. ) și ne-a declarat că în seara zilei de 16.08.2005, în jurul orei 23,00 a intrat prin fundul curții împreună cu (.)".
Tribunalul a mai constatat că într-adevăr depoziția de la pag.68 verso nu este scrisă de către martorul, dar în finalul declarației acesta a scris personal: "Aceasta îmi este declarația pe care o susțin, o dau și o semnez, după ce am citit-o, iar cele consemnate corespund cu cele declarate de mine".
Într-o atare situație, Tribunalul a apreciat că în mod greșit instanța de fond a înlăturat depoziția martorului din faza cercetării judecătorești și a apreciat că există deficiențe în procesul verbal de conducere în teren, în condițiile în care martorul însuși declară că depoziția de la fila 68 dup în care se arată că a participat efectiv la conducerea în teren, corespunde adevărului și a semnat-
Pe de altă parte, dacă într-adevăr nu ar fi participat efectiv la conducerea în teren a inculpatului intimat martorul asistent ar fi avut posibilitatea să se opună semnării unui act care produce efecte juridice, mai ales dacă cunoștea că este fals.
Un alt mijloc de probă despre care Tribunalul a apreciat că se coroborează cu declarațiile inițiale de recunoaștere ale celor doi inculpați intimați a fost raportul de constatare tehnico-științifică privind detecția psihologică a comportamentului simulat (fila 62-63 dup) unde se arată ca, în urma recunoașterii de către inculpatul intimat a faptului ca s-a înțeles cu să-l tâlhărească pe "", că a lovit partea vătămată cu bâta, că i-a furat banii părții vătămate, că banii părții vătămate au fost împărțiți între cei doi și că a aruncat portofelul părții vătămate în, nu au provocat în traseele diagramelor obținute modificări semnificative caracteristice indicilor de comportament simulat.
În ceea ce privește declarațiile ulterioare ale inculpaților - intimați date în fața instanțelor de judecată succesiv, Tribunalul a apreciat că nu pot fi primite.
În primul rând, susținerea inculpatului în sensul că autorii tâlhăriei din data de 16.08.2005 ar fi numiții zis "" și ", nu a fost confirmată de depozițiile acestora din urmă, în care au arătat că nu au participat la săvârșirea acestei fapte (filele 96 si 99 p- fond).
De asemenea, susținerea aceluiași inculpat în sensul că ar fi sunat la Postul de poliție și ar fi anunțat despre infracțiunea despre care a auzit de la martorii și (fila 98 dup) este infirmată de către martorii din acte (fila 68 dosar fond), în care arată că: "(. ) nu am vorbit la telefon cu inculpatul (. ) nu am stat de vorbă cu inculpatul și acesta a recunoscut că a participat împreună cu inculpatul la comiterea faptei", respectiv G (fila 60 dosar fond) unde arată că:"(. ) eu nu am vorbit cu inculpatul la telefon. Revin și arăt că în prima zi în care s-a depus reclamație, nu au fost descoperiți autorii, dar a doua zi a fost anchetat inculpatul și acesta a relatat si despre inculpatul (. )".
La fila 30, inculpatul, după ce a revenit și nu a mai recunoscut săvârșirea faptei, a declarat în fața judecătorului investit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă: "(. ) apoi am stat acasă, împreună cu tatăl, mama și frații mai mici. În jurul orelor 21,00 mă aflam la domiciliu împreună cu familia mea", afirmații care sunt contrazise de către mărturia mamei sale vitrege, numita, care la fila 77 dup a menționat că: "în ziua de 16.08.2005, fiul meu a plecat să muncească cu ziua la un cetățean -, dimineața, în jurul orelor 8,00, și s-a întors acasă noaptea în jurul orelor 24,30, având hainele ude de ploaie".
De asemenea, afirmația inculpatului aflată la fila 11 dosar fond, în sensul că: "numai soția și copilul pot să confirme că eram acasă în ziua respectivă. În momentul în care eram în curtea casei mele, am văzut o persoană care se îndrepta spre locuința părții vătămate - eu am văzut acea persoană intrând în curtea părții vătămate, pe poartă", susținere care este contrazisă de o altă declarație dată de către același inculpat la fila 38 dup, unde se arata: "în seara zilei de 16.08.2005, ora 22,00, eu eram în poarta casei mele împreună cu soția mea, cu mea, cu o sora mai și bunica mea. La un moment dat, a trecut pe lângă noi numitul zis "" -. Menționez că am observat când zis a sărit gardul și a pătruns în curtea numitului, unde am auzit o discuție între doi bărbați - strada pe care m-am deplasat este iluminată de la iluminatul public".
Pe lângă propriile contradicții între depozițiile mai sus arătate, aceste susțineri sunt combătute și de declarațiile inițiale ale celor doi inculpați intimați, de depoziția părții vătămate și de constatările procesului verbal de conducere în teren, unde constant se arată că pătrunderea în curtea părții vătămate s-a făcut prin spatele curții dinspre pădurea și nu pe o stradă iluminata stradal.
În ceea ce privește contradicțiile din declarația părții vătămate, cu privire la bunurile sustrase, Tribunalul a apreciat că nu sunt esențiale pentru existența infracțiunii, suma bunurilor sustrase rezultând și din alte mijloace de probă (depozițiile inițiale ale inculpaților) iar, în plus, trebuie avută în vedere și starea psihică și fizică a părții vătămate din acea seară, chiar împrejurarea că aceasta consumase băuturi alcoolice.
Cu privire la susținerea instanței de fond în sensul că la conducerea în teren a inculpatului, acesta nu a fost asistat de către un apărător, Tribunalul apreciat că într-o atare situație nu era obligatorie prezența apărătorului, operând cel mult o nulitate relativă, inculpatul neinvocând această nulitate niciodată în cursul procesului penal și, în plus, nu a demonstrat nicio vătămare.
De asemenea, omisiunea conducerii în teren și a inculpatului intimat, deși este o scăpare a organelor de urmărire penală, nu conduce prin ea însăși la răsturnarea întregului material probator, așa cum l-a apreciat Tribunalul și cum a fost expus mai sus.
De asemenea, Tribunalul a apreciat că, un rol important în stabilirea vinovăției celor doi inculpați intimați îl are și depoziția părții vătămate, în măsura în care se coroborează cu celelalte mijloace de probă.
Împrejurarea că vecinii părții vătămate nu au auzit zgomote suspecte în acea noapte, nu are, de asemenea, relevanță în cauză deoarece, așa cum declara martorul (fila 92 dup) partea vătămată obișnuia să consume alcool și țipa fără motiv în curtea locuinței sale și pe stradă.
Ori, se poate creiona o prezumție în sensul că, chiar dacă vecinii ar fi auzit țipetele de ajutor ale părții vătămate, dat fiind comportamentul său anterior, aceștia să nu le fi luat în seamă.
Împrejurarea că partea vătămată a fost lovită, rezultă atât din depozițiile sale (fila 6 dup, declarațiile din fata instanțelor de judecată), cât și din declarațiile inițiale ale celor doi inculpați care, deși au aruncat responsabilitatea unul asupra altuia, au recunoscut că au lovit partea vătămată.
Tribunalul a apreciat, și față de răspunsul inculpatului la testul poligraf, că cel care a lovit partea vătămata este posibil să fie inculpatul intimat, dar, deoarece nu mai sunt alte mijloace de probă în acest sens, este un dubiu care îi profită.
De asemenea, împrejurarea că partea vătămată a fost lovită rezultă și din fotografiile aflate la filele 27-28 dup.
În raport de încadrarea juridică, Tribunalul a stabilit câte o pedeapsă pentru fiecare inculpat intimat, la individualizarea pedepselor aplicate având în vedere criteriile generale prev.de art.72 Cod Penal, gradul concret de pericol social al faptei, urmarea socialmente periculoasă produsă prin săvârșirea faptei, circumstanțele reale în care fapta a fost săvârșită (de două persoane împreună, în timpul nopții, împotriva unei persoane de 84 de ani, prin violențe exercitate cu un par), principiul neagravării situației în propria cale de atac (sentințele anterioare fiind desființate de către ÎCCJ în recursul inculpaților), precum și circumstanțele personale ale fiecărui inculpat intimat.
Pentru inculpatul, Tribunalul a reținut ca și circumstanțe personale împrejurarea că, deși inițial a recunoscut săvârșirea faptei, ulterior a revenit și a negat, este cunoscut cu antecedente penale, anterior fiind condamnat prin sentința penală nr.1720/22.09.2004 a TB la o pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fapta dedusă judecății fiind săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, motiv pentru care Tribunalul a reținut în sarcina sa și aplicarea art.37 lit.b Cod penal.
Pentru inculpatul, tribunalul a reținut ca și circumstanțe personale împrejurarea că, deși inițial a recunoscut săvârșirea faptei, ulterior nu numai că a revenit și a negat, dar a indicat alte persoane ca presupuși autori ai faptei sale, susțineri care însă au fost infirmate.
Din analiza fișei de cazier judiciar rezultă că inculpatul a mai fost anterior condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare prin sentința penală nr.222/6.09.2002 a Tribunalului Argeș, definitivă prin decizia penală nr.338/2002 a Curții de Apel Pitești, fapta dedusă judecății fiind săvârșită de către inculpat în timpul liberării sale condiționate, motiv pentru care Tribunalul a reținut în sarcina acestui inculpat aplicarea art.37 lit.a Cod penal.
Față însă de modalitatea de săvârșire a faptei și de atitudinea inculpaților - atât înaintea cât și după săvârșirea faptei, Tribunalul a apreciat ca scopul preventiv și educativ al pedepsei aplicate nu poate fi atins decât prin executarea efectivă în regim de detenție.
Față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, respectiv tâlhărie, de împrejurările cauzei, scopurile urmărite prin săvârșirea infracțiunii, de persoana inculpaților apelanți, Tribunalul a apreciat că în baza art. 71 Cod penal, se impune numai interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, precum și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, interzicerea dreptului de a alege nesatisfăcând criteriile învederate mai sus.
Pe latură civilă, Tribunalul a constatat că, deși la termenul de judecata din 18.05.2006 (fila 12 verso p- al TB - Sectia I-a Penală) partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3.300.000 lei vechi, constând în daune materiale și contravaloarea actelor sustrase, totuși prin decizia penală nr.702/6.06.2007 pronunțată de - Secția I-a Penală în dosarul penal nr-, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, iar pe latură civilă, s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Deoarece, ulterior prin decizia penala nr.5318/7.11.2007, pronunțată de ÎCCJ s-au admis recursurile inculpaților și, prezentul apel fiind judecat, ca urmare a desființării, cu trimitere spre rejudecare, Tribunalul a apreciat că, și pe latură civilă, deși pare a nu fi echitabil, funcționează tot principiul neagravării situației în propria cale de atac.
Dacă în prezenta cauză s-ar da eficiență art.346 Cod procedură penală și s-ar încuviința cererea de constituire de parte civilă făcută de către partea vătămată și însușită după decesul acestuia de către fiul său, ar însemna că ar îngreuna situația inculpaților în propria cale de atac.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin recursurile declarate, inculpații susțin că probele administrate în cauză nu dovedesc vinovăția lor, astfel că în mod greșit au fost condamnați de instanța de apel.
Declarațiile inițiale ale inculpaților - de recunoaștere a comiterii faptei nu se coroborează cu nicio altă probă, așa încât, doar pe baza acestor declarații nu se poate reține vinovăția lor.
Se solicită achitarea, prin invocarea cazului de casare prevăzut de art.3859pct.10 Cod procedură penală.
Prin motivele de recurs depuse în scris de inculpatul, acesta solicită - în principal - achitarea, pe temeiul prevăzut de art.11 pct.2, lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală, iar în subsidiar solicită reindividualizarea pedepsei.
Curtea, examinând recursurile inculpaților, prin prisma dispozițiilor art.3856alin.1 și 2 Cod procedură penală, constată că acestea sunt întemeiate, dar pentru alte considerente decât cele desprinse din criticile formulate.
Prin criticile recurenților inculpați, aceștia se referă la lipsa de probe care să le dovedească vinovăția, deși inculpații în primele declarații la urmărire penală au recunoscut comiterea infracțiunii, au relatat cu lux de amănunte împrejurările comiterii faptei, inculpatul participând și la conducerea în teren a anchetatorilor, în prezența martorilor asistenți.
Instanța de apel, atunci când a reținut vinovăția inculpaților, a făcut o examinare temeinică, exhaustivă a tuturor probelor, a coroborat dovezile administrate, a cenzurat apărările inculpaților, considerentele instanței de apel fiind însușite și de instanța de recurs.
Inculpații, chiar dacă după recunoașterea inițială a faptei și-au schimbat poziția procesuală, negând implicarea lor, nu au oferit nici un argument logic, rezonabil, pertinent și sprijinit de o dovadă, care să justifice modificarea declarațiilor în așa fel încât să fie luată în considerare poziția procesuală ulterioară.
Invocarea presiunilor exercitate asupra lor pentru a da declarațiile inițiale de recunoaștere nu este susținută de nicio dovadă, aceștia nu au formulat plângere împotriva anchetatorilor, nu au înștiințat avocatul de eventualele amenințări. Tot în acest context, s-a constatat lipsită de suport și indicarea de către inculpați a altor persoane ca autori ai infracțiunii (numiții și ), ceea ce arată lipsa de credibilitate a apărărilor inculpaților sub acest aspect. Dacă ar fi cunoscut de la început că alte persoane sunt autorii faptei, i-ar fi indicat de atunci, nu ar mai fi recunoscut ei comiterea faptei, nu ar fi cunoscut aspecte de amănunt ale împrejurărilor faptice și nu le-ar fi relatat atât în declarațiile inițiale, cât și la conducerea în teren. În legătură cu conducerea în teren, se constată că această operațiune s-a desfășurat în prezența martorilor asistenți și G G, care au semnat personal procesul verbal întocmit. Invocarea de către inculpați a faptului că martorul asistent nu ar fi participat efectiv la conducerea în teren nu poate conduce la înlăturarea acestei dovezi. Aceasta, pentru că însuși martorul (fila 68 ) declară că a participat efectiv la conducerea în teren, semnând procesul verbal și declarația.
Or, în cauză, nu s-a făcut dovada falsului în privința declarațiilor martorului.
martori asistenți au relatat modul în care s-a desfășurat conducerea în teren, dar și efectuarea de către inculpați a unor acțiuni relatate chiar și de aceștia în declarațiile inițiale, ceea ce nu ar fi fost posibile dacă martorii nu ar fi participat efectiv și nu ar fi auzit/observat modul de acțiune al autorilor faptei.
Instanța de apel a cenzurat întemeiat și contradicțiile din declarațiile inculpaților, cu privire la cel care a lovit pe partea vătămată. Astfel, pentru autori ai unei fapte penale care nu-și asumă responsabilitatea acțiunilor lor este lesne de observat încercarea de a se deroba de răspundere și a arăta spre o altă persoană care ar fi vinovată. Aceasta, tocmai în încercarea de a-i fi diminuată răspunderea penală.
Instanța de apel corect a reținut că omisiunea anchetatorilor de a efectua conducerea în teren și cu inculpatul, ci doar cu inculpatul, nu poate avea drept rezultat înlăturarea acestei dovezi, tocmai pentru că și inculpatul a recunoscut inițial comiterea faptei, dar în declarațiile martorilor asistenți sunt relatate aspecte susținute de inculpatul, referitoare la acțiunea inculpatului și care corespund celor relatate de inculpați în declarațiile inițiale.
Aspectele relatate de inculpați și cele reținute la conducerea în teren corespund și modului în care relatat și partea vătămată cu privire la agresionare, dar și cu privire la modul de pătrundere în domiciliu, respectiv prin spatele curții, dinspre pădurea și nu pe o stradă iluminată.
A constata, așa cum invocă inculpații, că nu se coroborează dovezile administrate în sensul reținerii vinovăției, echivalează cu ignorarea cerințelor art.63 Cod procedură penală, dar și cu stabilirea unei ierarhii a dovezilor și aprecierea acestora, în mod individual.
Or, articolul 63 din Codul d e procedură penală stabilește obligația aprecierii întregului material probator administrat în cauză, analizând pertinența, utilitatea și concludența acestora în susținerea acuzației.
Inculpații - în afara poziției ulterioare de negare a faptei - nu au produs nicio dovadă care să răstoarne temeinicia acuzației potrivit art.66 Cod procedură penală.
Aceste considerente, alături de cele invocate de instanța de apel, conduc la constatarea că inculpații se fac vinovați de comiterea faptei pentru care au fost condamnați, nefiind primită cererea de achitare.
Recurenții, deși invocă - drept temei al recursului - cazul de casare prevăzut de art.3859pct.10 Cod procedură penală, se constată că acesta nu este incident, instanța de apel examinând cauza sub toate aspectele și pronunțându-se asupra tuturor dovezilor și cererilor solicitate.
Instanța de apel a audiat pe cei doi inculpați, la termenul din 7 ianuarie 2009, dar aceștia au uzat de dreptul la tăcere și, în plus, nici nu au solicitat administrarea altor dovezi asupra cărora instanța nu s-ar fi pronunțat.
În raport însă de solicitarea de achitare este incident cazul de casare prevăzut de art.3859pct.18 Cod procedură penală, dar - așa cum s-a arătat - nu rezultă comiterea vreunei erori grave de fapt, cu consecința unei condamnări greșite a inculpaților.
Între situația de fapt stabilită pe baza probelor administrate și soluția de condamnare a inculpaților nu există o contradicție esențială, neechivocă și necontroversată, astfel că nu se regăsește acest caz de casare, ca suport al cererii de achitare.
Acest temei de casare (art.3859pct.18 C.P.P.) se regăsește însă cu privire la cuantumul sumei supusă confiscării speciale de la inculpați.
Instanța de apel a dispus confiscarea, potrivit art.118 lit.e Cod penal, de la fiecare inculpat a câte 700 lei, pe când din actele dosarului rezultă că părții vătămate i-a fost sustrasă suma de 40 lei.
În această situație, dar având în vedere și probele administrate se impune confiscarea specială de la inculpați a sumei de 400 de lei, dar nu în cote egale.
Din declarațiile inculpatului, necontestate de inculpatul, rezultă că acesta a primit doar suma de 100.000 lei (Rol) în bancnote de 10.000 lei din suma sustrasă, astfel că de la acest inculpat se va confisca doar 100.000 lei (Rol).
Având în vedere principiul neagravării situației inculpatului în propria cale de atac, motivat de faptul că în primul ciclu procesual, prin decizia penală nr.202/2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală, când s-a dispus condamnarea inculpaților pentru prima dată, de la inculpatul s-a confiscat suma 20 lei, iar la rejudecarea cauzei, s-a ajuns numai în urma exercitării recursurilor doar de către inculpați, de la acest inculpat se va confisca doar suma de 20 lei, iar nu 30 lei cât s-ar impune în raport cu suma însușită de acesta din cea sustrasă.
Un alt motiv de nelegalitate deciziei, dar numai în privința inculpatului, se referă la greșita reținere a stării de recidivă postexecutorie, prevăzută de art.37 lit.b Cod penal, când corect trebuie să se rețină starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art.37 lit.a Cod penal.
Aceasta, atât pentru că respectiva stare de recidivă rezultă din actele dosarului, primul termen al recidivei constituindu-l condamnarea prin sentința penală nr.1/4.01.2002 a Tribunalului București, din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiționat, fiind menținută liberarea condiționată, dar și pentru faptul că recidiva postexecutorie a fost reținută nejustificat și reprezintă o agravare a situației inculpatului în propria cale de atac.
Cum starea de recidivă face parte din încadrarea juridică a faptei, este incident cazul de casare prevăzut de art.3859pct.17 Cod procedură penală, sens în care, prin schimbarea de încadrare juridică a faptei, se va reține starea de recidivă prevăzută de art.37 lit.a Cod penal, dar se va menține și liberarea condiționată a inculpatului pentru restul de pedeapsă de 787 zile, din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.1/2002 a Tribunalului București.
Cu privire la pedepsele aplicate inculpaților, se constatată că acestea au fost stabilite la nivelul minimului special prevăzut de lege (chiar dacă inculpații sunt recidiviști), neexistând nicio justificare pentru reducerea acestora.
Pedepsele sunt proporționale cu circumstanțele cauzei și persoana inculpaților, neputând fi reținută nicio circumstanță atenuantă prevăzută de art.74 Cod penal, fiind și în sensul realizării cerințelor art.52 Cod penal.
Pentru toate aceste considerente, urmează a fi admise recursurile inculpaților, potrivit art.38515pct.2, lit.d Cod procedură penală, casându-se decizia doar în limitele ce preced.
Urmează a constata că inculpatul este arestat în altă cauză.
Urmează a face aplicarea art.192 alin.3 Cod procedură penală și a art.69 din Legea nr.51/1995.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr.112 A din 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală.
Casează, în parte, decizia penală recurată și, în fond, rejudecând:
În temeiul art.334 Cod de procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptei inculpatului din infracțiunea prevăzută de art.211 alin.2, lit.a, b și alin.21lit.a, c Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art.211 alin.2, lit.a, b și alin.21lit.a, c Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.
În temeiul art.211 alin.2, lit.a, b și alin.21lit.a, c Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal condamnă pe inculpatul la 7 ani închisoare.
În temeiul art.61 alin.1 din Codul penal, menține liberarea condiționată a acestui inculpat pentru restul de 787 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.1/04.01.2002 a Tribunalului București.
Reduce sumele confiscate de la inculpați, la 10 lei pentru inculpatul și, respectiv, 20 lei pentru inculpatul.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariile avocaților din oficiu, în sumă de câte 300 lei pentru fiecare inculpat, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Dact./8.04.2009
Ex.2
Red.--II.
Red.-Jud.
Președinte:Vasile BăjanJudecători:Vasile Băjan, Niculae Stan, Carmen Veronica
