Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 432/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.432/
Ședința publică din data de 07 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucia Dragomir
JUDECĂTOR 2: Valentin Iancu
JUDECĂTOR 3: Marius Cristian Epure
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -
S-au luat în examinare recursurile penale declarat de:
- inculpat - deținut în Penitenciarul Poarta Albă și
- inculpat - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr.411 din data de 17 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr- și a deciziei penale nr. 311 din data de 18 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, inculpații fiind trimiși în judecată pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art.180 alin.2, art.189 alin.2, art.211 alin.1,2 Cod penal.
În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigarese prezintă:
- recurentul inculpat - în stare de arest și asistat de avocat din oficiu - în substituirea avocatei - în baza împuternicirii avocațiale de substituire nr.20/2008, depusă la dosar;
- recurentul inculpat - în stare de arest și asistat de avocat din oficiu - în baza împuternicirii avocațiale nr.3344/2008, emisă de Baroul de Avocați C;
- intimatul inculpat G - în stare de arest lipsind avocat din oficiu - în baza împuternicirii avocațiale nr.3345/2008, emisă de Baroul de Avocați
Se constată lipsa:
- intimatelor părți civile -,.
Curtea, față de lipsa apărătorului din oficiu al intimatului inculpat G, avocat, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigarese prezintă:
- recurentul inculpat - în stare de arest și asistat de avocat din oficiu - în substituirea avocatei - în baza împuternicirii avocațiale de substituire nr.20/2008, depusă la dosar;
- recurentul inculpat - în stare de arest și asistat de avocat din oficiu - în baza împuternicirii avocațiale nr.3344/2008, emisă de Baroul de Avocați C;
- intimatul inculpat G - în stare de arest și asistat de avocat din oficiu - în baza împuternicirii avocațiale nr.3345/2008, emisă de Baroul de Avocați
Se constată lipsa:
intimatelor părți civile -,
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 Cod procedură penală.
În conformitate cu disp.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri noi de solicitat și nici excepții de ridicat.
Curtea, nua re de ridicat excepții din oficiu, conform, art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite condițiile prevăzute de disp.art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de disp.art.38513Cod procedură penală.
Avocat, apărător din oficiu al recurentului inculpat, având cuvântul, precizează că inculpatul a declarat recurs împotriva hotărârilor pronunțate în cauză.
Apărarea consideră că recursul este fondat, solicitând admiterea, apreciind că inculpatul nu se face vinovat de două dintre infracțiunile care au fost reținute în sarcină și anume art.189 al.2 Cod penal în forma prevăzută la art.26 Cod penal și art.211 alin.1, alin.2 lit."b" și alin.21lit."a" Cod penal.
Pentru aceste fapte, deci complicitate la lipsire de libertate, precum și infracțiunea de tâlhărie, apreciază că în cauză nu sunt probatorii din care să rezulte participarea inculpatului.
Arată că există declarațiile unor martori care nu spun mare lucru, martorul - fila 130 din dosarul instanței de fond care spune "am fost atent doar la femeie, nu cum arătau cei trei bărbați", prin urmare, nu se va știi niciodată dacă acest martor ar putea să identifice sau nu pe inculpat ca fiind participant la infracțiunea reținută în forma complicității.
Cu privire la partea vătămată de la art.211 Cod penal, din probele de la urmărirea penală și administrate nemijlocit la instanța de fond, nu rezultă nicio probă relevantă care să-l indice pe inculpat ca fiind participant la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Față de aceste aspecte, consideră că sunt îndeplinite condițiile prin care instanța prin hotărârea ce o va pronunța să dispună achitarea inculpatului în temeiul disp.art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 lit."c" Cod procedură penală pentru infracțiunea prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.189 alin.2 Cod penal și art.211 Cod penal.
Cu privire la infracțiunea de lovire și alte violențe, prevăzută și pedepsită de art.180 Cod penal, precizează că în declarația inculpatului dată la instanța de apel, a arătat "l-am lovit pe, pentru că și el m-a lovit".
În situația în acre instanța nu va adopta acest punct de vedere al apărării, solicită redozarea pedepselor la care a fost condamnat, apreciind că pedeapsa de 7 ani, aplicată pentru complicitate este foarte mare, atâta vreme cât martorii nu pot arăta în ce măsură a participat la fapte, cum s-a desfășurat activitatea sa infracțională.
Față de aceste considerente, solicită în principal, achitarea pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art.189 alin.2 Cod penal, în forma complicității și art.211 Cod penal.
Pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.180 Cod penal, solicită aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special prevăzut de textul de lege incriminator, având în vedere și numărul mic de zile de îngrijiri medicale suportate de partea vătămată care se cunoștea cu inculpatul, fiind o situație conjuncturală.
În subsidiar, reducerea pedepsei la care a fost condamnat.
Avocat, apărător din oficiu al recurentului inculpat, având cuvântul, precizează că motivul de recurs îl vizează greșita apreciere a probelor existente la dosar.
Precizează că din declarația inculpatului rezultă că acesta nu a participat la faptă, solicitând admiterea recursului, casarea soluției pronunțate de instanța de fond și, rejudecând, să se dispună achitarea acestuia.
Procurorul, având cuvântul cu privire la recursul declarat de, care vizează în principal achitarea în temeiul art.10 lit."c" Cod procedură penală, iar într-un subsidiar reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia, avându-se în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului.
Cu privire la primul motiv,apreciază că nu este o argumentație nouă, cererea de achitare fiind solicitată la fond și reiterată și la instanța de apel și, înlăturată de cele două instanțe pe baza materialului probator administrat în cauză.
Consideră că dacă se invocă o probă și nu se duce până la capăt, se poate crea senzația că acea probă este favorabilă.
Precizează că din declarația martorului, martor care a participat la reconstituire și a procesului verbal în care s-au consemnat cele declarate de cei trei inculpați, rezultă că toți trei inculpații și-au recunoscut, fără a fi în vreun fel influențați, modalitățile concrete în care au săvârșit fapta și cum a participat fiecare la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Pe de altă parte, depoziția părții vătămate este foarte importantă din acest punct de vedere și totodată și a martorului, care l-a recunoscut în grup și pe inculpatul cât și pe inculpatul.
Față de aceste aprecieri, criticile formulate soluțiilor pronunțate, prin care s-a constatat fără nici un fel de dubiu că inculpatul este autorul infracțiunii de complicitate la infracțiunea de lipsire de libertate și tâlhărie, sunt neîntemeiate.
Cu privire la cel de-al doilea motiv care vizează reindividualizarea pedepsei, apreciază că față de modalitatea în care au consumat și au participat la săvârșirea acestor infracțiuni, nu se impune o nouă individualizare a faptei, nefiind aduse în fața instanței alte împrejurări care să dovedească toate acestea.
Cu privire la criticile aduse de inculpatul, apreciază că și din acest punct de vedere pedeapsa aplicată este corect individualizată și nu se impune o reducere a acesteia.
Avocat, apărător din oficiu al recurentului inculpat, având cuvântul cu privire la recursul declarat de inculpat, lasă la aprecierea instanței.
Avocat, apărător din oficiu al recurentului inculpat, având cuvântul cu privire la inculpatul, lasă la aprecierea instanței.
Avocat,apărător din oficiu al intimatului inculpat G, având cuvântul cu privire la recursurile declarate de inculpații și, solicită admiterea acestora.
Recurentul inculpat,având ultimul cuvânt, solicită redozarea pedepsei.
Recurentul inculpat,având ultimul cuvânt, precizează că nu a participat la faptă, motiv pentru care nu se consideră vinovat.
Intimatul inculpat G,având ultimul cuvânt, precizează că nu i s-a admis expertiza medico-legală solicitată.
Instanța ia cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față
Examinând actele și lucrările dosarului -Curtea constată că Tribunalul Constanța - Secția penală- prin decizia penală nr.311/18.06.2008 pronunțată în dosarul penal nr- a decis:
În baza art.379 pct.1 lit.b)pr.pen;
A respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții inculpațiG, -fiul lui și, ns.la data de 05.04.1987 în com., jud. P, domiciliat în com., jud. P, CNP.-, - fiul lui și, ns. la data de 04.05.1988 în mun. C, domiciliat în sat, com., jud. C, CNP.- și fiul lui și, ns. la data de 26.08.1984 în M, jud. C, domiciliat în sat, com., jud. C,cetățean român, CNP.- -deținuți în Penitenciarul Poarta Albă,jud.C,împotriva sentinței penale nr.411/17.04.2008 pronunțată de Judecătoria Constanța.
În baza art.383 al.2 pr.pen;
A dedus din pedepsele aplicate fiecărui inculpat durata executată prin arest preventiv de la 17.04.2008 la zi.
În baza art.300 ind.2 pr.pen. în ref.la art.160 ind.6 al.3 pr.pen;
A menținut măsura arestării preventive a celor trei inculpați.
În baza art.192 al.2 pr.pen,
A obligat fiecare apelant inculpat la plata a câte unei sume de 230 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (din care suma de câte 190 lei reprezentând onorariu avocat oficiu pentru fiecare inculpat,în favoarea Baroului C-av. -deleg.nr.2296/2008,av. -deleg.nr.2294/2008 și av. -deleg-nr.2295/2008 se avansează din fondurile.Justiției).
Pentru a pronunța această hotărâre - Tribunalul Constanța - a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța - nr.3808/P/2007din 22.08.2007- au fost trimiși în judecată inculpații:
- - pentru infracțiunea prev.de art.189 al.2 cp; art.180 al.2 cp și art.211 al.1,al.2 lit.b și al.21lit.a cp - toate cu aplic.art.37 lit.a cp și art.33 lit.a cp.
-G - pentru infracțiunea prev.de art.189 al.2 cp, art.180 al.2 cp, și art.211 al.1, alin.2 lit.b și alin.21lit.a cp- toate cu aplic.art.33 lit.a cp.
- - pentru infracțiunea prev.de art.26 rap.la art.189 al.2 cp, art.180 al.2 cp și art.211 al.1,alin.2 lit.b și alin.21lit.a cp - toate cu aplic.art.33 lit.a cp.
S-a reținut prin actul de inculpare că în seara zilei de 26.03.2007- inculpații au pătruns într-o încăpere de la subsolul unei clădiri aflate în construcție - în care locuiau vătămate p., și numiții și. Inculpații au început să-i lovească pe și. Apoi inculpatul i-a cerut părții vătămate să meargă cu el în altă încăpere pentru a întreține relații sexuale.
Inculpatul a îmbrîncit-o și a târât-o pe ciment în altă cameră unde a violat- Cu privire la această din urmă faptă cercetările au fost disjunse - formând obiectul altui dosar.
În acest timp inculpații G și au continuat să-i lovească pe și.
La plecare inculpatul - a luat mai multe obiecte de îmbrăcăminte aparținând părții vătămate. Bunurile luate le-a împărțit cu ceilalți doi. Inculpații au fost depistați cu îmbrăcămintea luată. Tot la plecare inculpatul i-a cerut părții vătămate să meargă cu el. Pentru că aceasta a refuzat, a lovit-o până a leșinat. Ca să-și revină, inculpatul Gat urnat pe ea 5 litri de apă. Partea vătămată și nu s-au constituit părți civile în cauză.
Partea vătămată a solicitat despăgubiri de 300 lei.
Judecătoria Constanța ca instanță de fond - analizând întregul material administrat în cauză a stabilit aceeași situație de fapt și că inculpații au comis cu vinovăție infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.
S-a procedat la individualizarea pedepselor, avându-se în vedere împrejurările și modalitatea de comitere a faptelor, prejudiciul produs cât și datele ce caracterizează persoana inculpaților.
Astfel, prin sentința penală nr.411/17.04.2008, Judecătoria Constanțaa dispus:
În baza art. 211 al.1, al.2 lit.b) și al.21lit.a)pen. cu aplic.art.37 lit.a)pen.pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, a condamnat inculpatul, fiul lui și, ns. la data de 26.08.1984 în M, jud. C, domiciliat în sat, com., jud. C,cetățean român, nescolarizat, fără ocupație și loc de muncă, recidivist, având CNP.- la o pedeapsă de 7 (șapte) ani închisoare.
În baza art. 189 al.2 pen. cu aplic. art.37 lit.a)pen. pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal a condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 7 (șapte) ani închisoare.
În baza art.180 al.2 pen.cu aplic. art.37 lit.a)pen.pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe a condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 1 (unu)an închisoare.
În baza art.33 lit.a) și art.34 lit. b)pen.urmează ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 (șapte) ani închisoare.
În baza art.61 pen. a revocat liberarea condiționată privind restul rămas neexecutat de 529 zile din sent. pen. nr. 153/01.04.2005 a Tribunalului Constanța, definitivă prin dec.pen. nr.164/P/17.06.2005 a Curții de APEL CONSTANȚA și a contopit restul de 529 zile cu pedeapsa aplicată prin prezenta, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de7 (șapte) ani închisoare.
Pedeapsa va fi executată în regim de detenție, conform art.57 pen.
În baza art.71 pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a), teza a doua și lit. b)pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 211 al.1, al.2 lit.b) și al.21lit.a)pen. cu aplic. art.74 lit.a) și art.76 lit.b)pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie a condamnat inculpatulG, fiul lui și, ns.la data de 05.04.1987 în com., jud. P, domiciliat în com., jud. P, cetătean român, studii 4 clase, fără ocupație și loc de muncă, având CNP.- la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare.
În baza art. 189 al.2 pen. cu aplic.art.74 lit.a) și art.76 lit.b)pen. pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal a condamnat inculpatulGla o pedeapsă de 4 (patru) închisoare.
În baza art.180 al.2 pen. cu aplic.art.74 lit.a) și art.76 lit.e)pen. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe a condamnat inculpatulGla o pedeapsă de 2(două) luni închisoare.
În baza art.33 lit.a) și art.34 lit. b)pen. urmează ca inculpatulGsă execute pedeapsa cea mai grea, aceea de4 (patru) ani închisoare.
Pedeapsa va fi executată în regim de detenție, conform art.57 pen.
În baza art.71 pen. interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a), teza a doua și lit. b)pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 211 al.1, al.2 lit.b) și al.21lit.a)pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie a condamnat inculpatul, fiul lui și, ns. la data de 04.05.1988 în mun. C, domiciliat în sat, com., jud. C, cetățean român, nescolarizat, fără ocupație și loc de muncă, având CNP.- la o pedeapsă de 7 (șapte) ani închisoare.
În baza art. 26 pen. rap. la art.189 al 2 pen. pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal a condamnat inculpatul a o pedeapsă de 7 (șapte) ani închisoare.
În baza art.180 al.2 c,pen. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 (unu)an închisoare.
În baza art.33 lit.a) și art.34 lit. b)pen. urmează ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 (șapte) ani închisoare.
În baza art.85 pen. a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1,6 ani închisoare aplicată prin sent.pen. nr. 4/P/08.01.2008 pronunțată în dosar nr- a Judecătoriei Mangalia, definitivă prin neapelare.
A descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente de 1 an și 1 an și șase luni închisoare.
În baza art.36 pen.rap. la art. 34 lit.b)pen. a contopit pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin prezenta cu pedepsele de 1 an și 1 an și șase luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de7 (șapte) ani închisoare.
Pedeapsa va fi executată în regim de detenție, conform art.57 pen.
În baza art.71 pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a), teza a doua și lit. b)pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art.88 pen. a dedus din pedepsele aplicate inculpaților, G și perioada reținerii și arestării preventive de la 28.03.2007 la zi.
În baza art.350 pr.pen. menținut starea de arest a inculpaților, G și.
A respins acțiunea civilă formultă de, ca nefondată.
A luat act că părțile vătămate și nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art.189c.pr.pen.onorariu apărători oficiu (, și ) în cuantum de câte 150 lei fiecare a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul
În baza art.191 al.2 pr.pen. a obligat inculpații, și .la plata sumei de câte 250 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpații - criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Inculpatul G critică hotărârea apelată - cu privire la modul de soluționare a acțiunii penale și solicită reaprecierea probelor. Acesta susține că nu a comis decât infracțiunea de lovire prev.de art.180 al.2 cod penal, pentru care solicită aplicarea unei pedepse sub minimum special. Cu privire la infracțiunea de lipsire de liberate și cea de tâlhărie - acesta afirmă că nu le-a comis deoarece nu a efectuat nici un act material care să intre în latura obiectivă a acestor infracțiuni. În consecință solicită achitarea sa în baza art.11 punct 2 lit.a - cpp rap. la art.10 lit.a cpp.
Inculpatul - în motivele de apel susține de asemeni, că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate și a infracțiunii de tâlhărie.
In consecință solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate și rejudecându-se cauza să fie achitat pentru aceste fapte în baza art.11 pct.2 lit. a cpp rap. la art.10 lit.a cpp și condamnat la o pedeapsă minimă numai pentru infracțiunea prev.de art.180 al.2 cod penal.
Inculpatul - susține că faptelor sale li s-a dat o greșită încadrare juridică. Acesta afirmă că infracțiunea de lovire este absorbită în cea de tâlhărie și în consecință solicită schimbarea încadrării juridice.
Tribunalul Constanța, analizând hotărârea apelată, actele și lucrările dosarului - prin prisma motivelor de apel și din oficiu, a constatat că apelurile sunt nefondate.
S-a reținut că prima instanță - a făcut o corectă interpretare a probatoriului, stabilind o situație de fapt pe deplin dovedită și dând faptelor o corectă încadrare juridică. De asemeni, s-a mai constatat că pedepsele au fost corect individualizate.
Criticile aduse prin motivele de apel - au fost motivat respinse.
Împotriva ambelor hotărâri pronunțate în cauză au declarat recurs- inculpatul și inculpatul.
Recurentul inculpat - susține că în dosar nu sunt probe cu care să dovedească neîndoielnic că el ar fi comis infracțiunea de lipsire de libertate și cea de tâlhărie - cu încadrarea juridică dată de instanța de fond.
În principal se solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și rejudecând-se cauza pe fond, să se dispună achitarea sa în baza art.11 pct.2 lit.a- art.10 lit.c cpp pentru infracțiunea prev.de art. 26 cp rap. la art.189 al.2 cp și art.211 cod penal și aplicarea unei pedepse sub minim special pentru infracțiunea prev.de art.180 al.2 cod penal.
In subsidiar, se solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și rejudecând-se cauza pe fond să se procedeze la reindividualizarea pedepselor aplicate în sensul reducerii cuantumului.
Recurentul inculpat - solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și rejudecându-se cauza, să se dispună achitarea sa, deoarece nu a participat la comiterea faptelor.
Verificând atât motivele de recurs invocate cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art.3859alin.3 cpp, combinate cu art.3856alin.1 și art.3857cpp - Curtea constată că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpaților pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de aceștia încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, prima instanță a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestora, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art.72 cod penal.
Invocarea de către cei doi inculpați recurenți a nevinovăției în raport de faptele de tâlhărie și lipsire de libertate - contrazice probatoriile administrate în cauză.
Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu mijloace de probă credibile, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpați constând în negarea săvârșirii faptelor nu poate influiența convingerea bazată pe probe - ambele instanțe - prima instanță și instanța de apel - făcând o corectă apreciere a materialului probator administrat în cauză și reținând în mod întemeiat, vinovăția inculpaților în comiterea faptelor.
Inculpații recurenți nu au realizat nici în ultimul cuvânt o reevaluare a propriei situații, prin adoptarea unei poziții sincere, ci dimpotrivă, au încercat în continuare să denatureze adevărul, și nu există motive pentru o reducere a cuantumului pedepselor în beneficiul acestora.
Față de cele mai sus prezentate, curtea constată că hotărârile recurate sunt temeinice și legale și în consecință ambele recursuri vor fi respinse ca nefondate.
În baza art.38516cod proc.penală raportat la art.381 cod proc.penală - se va deduce perioada arestului preventiv de la 18.06.2008 la zi.
În baza art.189 și art.192 cod proc.penală, recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.38515pct.1, lit.b, cod proc.penală
Respinge, ca nefondate, recursurile penale declarat de inculpații, fiul lui și, născut la 04.05.1988 și, fiul lui și, născut la 26.08.1984, deținuți în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva deciziei penale nr.311 din 18.06.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.411/17.04.2008 pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-.
În temeiul art.38516cod proc.penală, art.381 cod proc.penală
Deduce perioada arestării inculpaților de la 18.06.2008, până la zi.
În temeiul art.189 cod proc.penală
Dispune plata din fond a onorariilor cuvenite apărătorilor din oficiu, av., av. și av. în sumă de câte 300 lei fiecare.
În temeiul art.192 al.2 cpp- obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 500 lei fiecare, cheltuieli judiciare statului.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 07.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
Grefier,
- -
Jud.fond:.
Jud.apel: -
Red.decizie:
Tehnoredact./ 2 ex./23.10.2008
Președinte:Lucia DragomirJudecători:Lucia Dragomir, Valentin Iancu, Marius Cristian Epure